Vineri, 31 iulie 2020

Știri buletin de știri

Ghicitoarea zilei concurs

Interesul pentru peisajul cultural al Transilvaniei crește în Europa și nu numai pentru turism; multe monumente importante din Transilvania fiind incluse pe lista patrimoniului mondial UNESCO, iar multe altele așteptînd să fie restaurate, după cum declară restauratorul de picturi murale, Denes Molnar, din Târgu-Mureș interviu

Astăzi a început festivalul online ”Săptămâna Haferland”, festivalul comunității sașilor din Țara Ovăzului, adresat iubitorilor de festivaluri, de destinații turistice noi și de istorie palpabilă. Întîmpinarea online a invitaților au realizat-o Michael și Veronica Schmidt, președintele, respectiv, vicepreședintele Fundației M&V Schmidt, organizatrii evenimentului cultural ştire

Întîlnirea șvabilor sătmăreni de anul acesta va avea loc în luna septembrie, dacă condițiile legate de răspîndirea noului coronavirus o vor permite, anunță reprezentanții filialei din Satu Mare a Forumului Democrat al Germanilor din România știre

Istoria azi – 1991: SUA şi Uniunea Sovietică semnează după zece ani de negocieri Acordul START, privind reducerea gradată a armelor nucleare strategice – 2006: Leader-ul cubanez Fidel Castro se retrage din fruntea statului şi transferă prerogativele prezidenţiale fratelui său, Raul – 1964: primele imagini de pe Lună – 1944: pilotul şi autorul romanului “Micul Prinţ”, Antoine de Saint-Exupery, se prăbuşeşte cu avionul deasupra Mării Mediterane – 1826: Ultima condamnare la moarte a unui eretic de către Inchiziţia din Valencia (Spania) știre

Calendarul personalităţilor – 1944: Geraldine Chaplin, actriţă nord-americană, prima născută dintre cei opt copii ai actorului Charlie Chaplin – 1933: Cees Nooteboom, scriitor olandez – 1883: Erich Heckel, pictor şi grafician german – 1843: Peter Rosegger, scriitor austriac știre

Organ Nights 2020 Kronstadt

Ein Orgelsommer ohne Orgel ist wie ein Sommer ohne Sonne. Denn an die sommerlichen Orgelkonzerte haben sich die Kronstädter Musikliebhaber und die zahlreichen Touristen von nah und fern gewöhnt und es als selbstverständlich genommen, dass sie regelmäßig stattfinden. In diesem Jahr kam alles anders, aber dennoch hat sich die Honterusgemeinde darum bemüht, das auch in diesem Sommer schöne Orgelmusik erklingt.

„Organ Nights 2020 Kronstadt“ weiterlesen

Joi, 30 iulie 2020

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                concurs

Comunitatea Bisericii Negre din Brașov a pregătit pentru perioada verii douăsprezece concerte de orgă în aer liber în cadrul festivalului Open Air – Organ Nights 2020, care  constituie o adaptare, în contextul pandemiei, a tradiționalelor concerte de orgă, desfășurate neîntrerupt de aproape 70 de ani                        reportaj

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi – azi: Toane sub vremi     sinteză

Reprezentanții companiei aeriene Lufthansa au anunțat că, începând de luni, 7 septembrie, cursele aeriene regulate directe înspre și dinspre München, operate la aeroportul sibian vor fi reluate      știre

Ziua Timișoarei se sărbătorește în perioada 30 iulie – 3 august. Municipialitatea a pregătit un program amplu, ce marchează aniversarea a 101 de la instaurarea administrației românești în Timișoara.              știre

Cerbul de Aur 2020 este înlocuit de show-ul #GENERAŢII: această producţie se doreşte a fi un omagiu adus artiştilor care au făcut istorie la festival, dar şi evenimentului în sine şi deceniilor pe care le are în spate    știre

Prin țara purtătorilor de sandale cu șosete – pe urmele unui clișeu            sinteză

Istoria azi – 1930: în Uruguay a avut loc primul Campionat Mondial (CM) de fotbal. Dintre cele 13 echipe naţionale participante, patru au venit din Europa: Belgia, Franţa, Iugoslavia şi România        știre

Calendarul personalităţilor – 1818: Emily Brontë, scriitoare britanică – 1863: Henry Ford, industriaş nord-american             știre

Miercuri, 29 iulie 2020

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei        concurs

Ziua imnului naţional al României – Deşteaptă-te române!, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848, este sărbătorită an de an la 29 iulie, dată la care, în anul 1848, “Deşteaptă-te române!“ a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.        sinteză

Completarea art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990 care îi privește și pe foștii deportați la muncă în URSS și pe cei strămutați în Bărăgan (LEGEA nr. 130 din 15 iulie 2020, ce a intrat în vigoare din 18 iulie 2020) și care prevede drepturi pentru copiii celor deportați, precum și pregătirea Forumului Democrat al Germanilor din România pentru viitoarele alegeri locale din acest an, sunt analizate azi de deputatul FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț         interviu

Actualitatea sibiană – În perioada 29 iulie – 2 august se desfășoară la Sibiu Festivalul „Cântecele Munților“, ediția a 45-a; detalii despre spectacolele din Piața Mare și despre evenimentele speciale în Muzeul din Dumbrava Sibiului – Ediția de anul acesta a ARTmania Festival, din Sibiu, s-a amânat pentru 2021, iar toate biletele cumpărate rămân valabile pentru ediția de anul următor (23-25 iulie 2021) – „Orgi din Transilvania“ – o serie de concerte de muzică de orgă, ce pot fi urmărite online pe canalul youtube, în fiecare sîmbătă de la ora 22.00; concertele sunt susținute de organiști renumiți pe orgi din bisericile fortificate transilvane – FDGR Sibiu și-a anunțat candidații pentru alegerile locale din 2020.            sinteză

Istoria azi – 1954: apare primul volum al trilogiei „Stăpânul inelului“, de John Ronald Reuel Tokliens –1958: În SUA se înfiinţează NASA, agenţie reponsabilă cu programul spaţial public al Statelor Unite ale Americii şi cu cercetarea aerospaţială civilă şi militară pe termen lung  ştire

Calendarul personalităţilor – 1805: Alexis de Tocqueville, politician şi teoretician francez  – 1925: Mikis Theodorakis, compozitor și cântăreț grec         ştire

Zum Teil renovierte Stadtpfarrkirche in Hermannstadt wieder geöffnet

Zu den beliebten Reisezielen in Rumänien gehört unbedingt Hermannstadt, das auf der Liste der schönsten und sichersten zehn Städte Europas aufgenommen wurde. Es gibt zahlreiche Gründe, um das vielseitige Hermannstadt mit seinen Attraktionen zu besuchen. Dazu gehören auch die evangelischen Kirchen in der Stadt, wie zum Beispiel die Stadtpfarrkirche.

„Zum Teil renovierte Stadtpfarrkirche in Hermannstadt wieder geöffnet“ weiterlesen

Luni, 27 iulie 2020

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                concurs

La prima ședință ordinară a Forumului Democrat al Germanilor din județul Brașov, după Corona lockdown, s-a stabilit prin vot secret lista candidaților din partea acestei formațiuni politice pentru viitorul Consiliu Județean Brașov, ce se va forma în urma alegerilor locale din 27 septembrie 2020                știre

Olivia de Havilland, ultima rămășiță din filmul „Pe aripile vântului“, a murit la vîrsta de 104 ani. Olivia e Havilland a avut o carieră de peste 50 de ani și a jucat în aproape 50 de lungmetraje. În „Pe aripile vântului“ a jucat rolul lui Melanie Hamilton, care i-a adus o nominalizare la Oscar. A câștigat două Oscaruri în 1947 și 1950 pentru rolurile principale din „To Each His Own“ (1946) și „The Heiress“ (1949).    știre

Istoria azi – 1953: Războiul din Coreea este încheiat prin tratatul de la Panmunjon. Războiul a fost un conflict militar între Republica Coreea (Coreea de Sud) şi Republica Populară Democrată Coreeană (Coreea de Nord). Coreea de Sud a avut drept aliaţi SUA iar Coreea de Nord a fost sprijinită de Republica Populară Chineză, cu ajutor militar din partea Uniunii Sovietice (URSS). În urma armistiţiului, cele două state din Peninsula Coreeană au fost delimitate cu aproximaţie de-a lungul coordonatei geografice de la 38º latitudine nordică          știre

Calendarul personalităţilor – 1940: Pina Bausch, coregrafă și dansatoare germană – 1824: Alexandre Dumas fiul, romancier şi dramaturg francez – 1667: Johann Bernoulli, matematician elveţian                știre

Duminică, 26 iulie 2020

Cuvântul de duminică, emisiune religioasă pornind de la pasajele biblice:

Ieremia Capitolul 23, versetul 22

Au luat ei parte la sfatul Meu? Atunci să vestească cuvintele Mele poporului Meu, să facă să se întoarcă oamenii de la calea lor rea şi de la faptele lor cele rele.

Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel Capitolul 5, versetul 9

Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate şi adevăr.

Sâmbătă, 25 iulie 2020

Știri        buletin de știri

La Mannheim (Germania) va fi deschis un Muzeu al limbii germane care urmează să documenteze evoluțiile limbii germane, atât din perspectivă sincronică cât și diacronică   sinteză

Teatrele din Germania își vor deschide porțile în noua stagiune respectând normele curente de distanțare socială și de igienă        sinteză

Conacul Thobias, situat în satul Boarta, comuna Șeica Mare, județul Sibiu este scos la licitație pentru a doua oară pe 31 iulie 2020       știre

Istoria azi – 1456: este sfințită una dintre cele mai mari biserici gotice din Germania, catedrala din Ulm știre

Calendarul personalităţilor – pe 25 iulie 1905 s-a născut Elias Canetti, scriitor de limbă germană, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1981               sinteză

Vineri, 24 iulie 2020

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                concurs

Asociația de Femei a Bisericii Evanghelice C.A. din România a organizat pe 18 iulie 2020 prima întâlnire pe anul acesta la Cisnădioara (jud. Sibiu), unde 16 femei și-au dovedit măiestria în lucrul manual cu pâslă, la îndrumarea coordonatoarei Antje Schmidt, din Berlin               reportaj

Principalele subiecte din ediția de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung“, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar             sinteză

Opera Națională din Timșoara prezintă o serie de spectacole pe 24 și 26 iulie și pe 7 august în Grădina de Vară Capitol.     știre

Istoria azi – 1943: dictatorul italian Benito Mussolini (premier al Regatului Italiei între anii 1922-1943, dictator în fruntea regimului fascist începând cu anul 1925) este răsturnat de fascişti aflaţi în opoziţie şi grupări monarhiste – 1911: în Peru, vestigiile oraşului incaş Machu Picchu sunt descoperite de  arheologul nord-american Hiram Bingham     ştire

Calendarul personalităţilor – 1969: Jennifer López, actriţă şi cântăreaţă nord-americană – 1897: Amelia Earhart, pionier în aviaţia şi militantă pentru drepturile femeilor – 1864: Frank Wedekind, scriitor şi actor german – 1802: Alexandre Dumas tatăl, scriitor francez – 1783: Simón Bolívar, luptător pentru independenţă sud-american, considerat erou naţional în mai multe ţări ale Americii de Sud. A condus mişcarea de cucerire a independenţei faţă de puterea colonială spaniolă în actualele state latino-americane Venezuela, Columbia, Panama, Ecuador, Peru şi Bolivia                ştire