Vineri, 11 septembrie 2026

Ştiri       

Ghicitoarea zilei              sinteză

Seară meditativă Taizé la Bazna. Comunitatea Evanghelică C.A. Bazna, în colaborare cu HOG Bazna și Walking Tours Mediaș, invită credincioșii și toți cei dornici de un moment de liniște sufletească la o seară meditativă Taizé, vineri, 11 septembrie 2026, începând cu ora 18:30. Evenimentul va cuprinde cântări meditative, lecturi biblice, rugăciuni și momente de reculegere, oferind participanților un răgaz de la agitația cotidiană și un prilej de reîncărcare spirituală.    ştire

Pocalul cu unicorn al lui Sebastian Hann, vândut cu aproape 170.000 de euro. Un pocal din argint, realizat în atelierul celebrului aurar Sebastian Hann din Sibiu, a fost vândut la o licitație organizată la București pentru un preț record. Oferta a ajuns la 140.000 de euro, iar cu comisionul casei de licitații, cumpărătorul a plătit aproape 170.000 de euro.           

Ars SACRA 2026, un festival cultural pentru promovarea și consolidarea valorilor creștine autentice, începe mâine la Sibiu (12-20 septembrie). Festivalul va fi desfășurat sub deviza de origine biblică „Vă dau un viitor și o nădejde” (Ieremia, capitolul 29, versetul 11). Programul cu evenimente precum concerte, expoziții, întâlniri literare, prelegeri despre artă sacrală și Ziua Bisericilor Deschise este organizat de șase parohii istorice din Sibiu. Intrarea este liberă la toate evenimentele din cadrul festivalului Ars SACRA   SINTEZĂ          

Noutăți din nord-vestul României: În județul Satu Mare se pierd 170 milioane de lei din fonduri PNRR; – În Municipiul Baia Mare va avea loc evenimentul “Sărbătoarea Castanelor ediția 31 (18-20 septembrie); La Oradea, cetățenii decid prin bugetarea participativă modul în care este cheltuită o parte din bugetul local       sinteză

Principalele subiecte din ediția apărută astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Înregistrare realizată de Gabriela Mezei, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană     

Activitatea Fundației Bolyai din Cluj-Napoca a fost prezentată de vicepreședinta organizației non-profit, restauratoarea Lavinia Nicolau, în cadrul unui eveniment la Centrul de dialog şi cultură Friedrich Teutsch din Sibiu. Fundația are activități de promovare culturală, artistică și de conservare-restaurare a patrimoniului și s-a implicat în lucrările de renovare a bisericii fortificate săsești din satul Nemța, județul Sibiu. La lucrări participă Lavinia Nicolau în calitate de restauratoare. Directoarea Casei Teutsch, Gerhild Rudolf, prezintă acest aspect al activităilor vicepreședintei fundației. Interviu realizat de Gabriela Mezei, Radio România Tg. Mures, redacția emisiunilor în limba germană               

August 2026 a fost cea mai caldă lună august la nivel mondial de la începutul înregistrărilor. Potrivit Serviciului Copernicus privind Schimbările Climatice (Copernicus Climate Change Service, C3S) al Uniunii Europene, temperatura medie globală a aerului a fost de 16,96 grade Celsius. Valoarea a depășit la limită recordul anterior, stabilit în iulie 2023. Conform datelor, oceanele lumii s-au încălzit și ele mai mult ca niciodată în luna august: temperatura medie a suprafeței apei a fost de puțin peste 21 de grade. În cadrul măsurătorilor sunt luate în considerare toate mările din afara regiunilor polare         

În Germania va fi recondiționat castelul Wartburg. Lucrările în valoare de 12 milioane de euro vor începe în primăvara anului 2027, vor continua în etape timp de mai mulți ani și urmează să fie executate în timp ce facilitatea rămâne deschisă pentru vizitatori. Castelul este atestat documentar din anul 1080. La începutul secolului al 13-lea, Sfânta Elisabeta (1207-1231), venerată până astăzi ca simbol al carității active, a trăit la Wartburg. În anii 1521–1522, Călugărul augustin Martin Luther a tradus acolo Noul Testament în limba germană               

Istoria azi – 2001: Atentatele de la 11 septembrie din SUA, soldate în trei locaţii (New York, Arlington în statul federal Virginia şi Shanksville în statul federal Pennsylvania) cu moartea a trei mii de oameni, cetăţeni din 90 de ţări        

Calendarul personalităţilor – 1945: Franz Beckenbauer, jucător de fotbal, antrenor şi manager sportiv german; – 1940: Brian de Palma, regizor de film nord-american; – 1903: Theodor W. Adorno, filozof german; – 1885: David Herbert Lawrence, scriitor britanic; – 1854: Peter Hille, poet german        

Joi, 10 septembrie 2026

Ştiri

Ghicitoarea zilei

Jurnal berlinez, lansare de carte și lectură bilingvă la Goethe-Institut București. Este prezentat în premieră în România volumul „Berliner Tagebuch. Die Geschichte meiner inneren Mauer“ (Jurnal berlinez. Povestea zidului meu interior) de Ioana Cristina Casapu, scris în română și publicat în anul 2025 în limba germană la Berlin. Experiența autoarei la Berlin de-a lungul unui deceniu este prezentată în 24 de eseuri. Lansarea și lectura vor fi urmate de o sesiune de întrebări și răspunsuri și autografe (11 septembrie, ora 18:30)

Un sfert de secol în slujba diversității – Pro Etnica 2026. In anul 2001 lua naștere un proiect mic și curajos, care își propunea să construiască punți între oameni. Un sfert de secol mai târziu, această idee a devenit o instituție de bază a conviețuirii interetnice din România: Festivalul Intercultural ProEtnica. Între timp, evenimentul a sărbătorit cea de-a 22-a ediție, care a reunite toate cele 20 de minorități naționale recunoscute oficial în țară. În spatele acestui succes se află, mai presus de toate, un nume care este inseparabil legat de festival de 25 de ani: Volker Reiter. ‌Interviu realizat de Gabriela Mezei, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Doar un sfert din ariile marine protejate oferă o protecție eficientă. Ariile marine protejate oferă mai puține beneficii pentru conservarea speciilor decât se presupunea iar motivul principal ar fi pescuitul, conform unui studiu publicat de revista științifică „Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America“, PNAS. Pescuitul este adesea permis cu restricții în ariile protejate și face obiectul unei supravegheri minime. Studiul a comparat masa piscicolă din diverse recife protejate formate din piatră și corali, cu biomasa piscicolă estimată pentru cazul dezvoltării în absența măsurilor de protecție. Dacă masa piscicolă măsurată într-o arie protejată era de două ori mai mare decât estimarea, aria era clasificată drept eficientă din punct de vedere ecologic. Aproape toate țările din lume au convenit să plaseze 30 la sută din suprafețele terestre și acvatice ale globului sub o protecție eficientă până în anul 2030. Conform calculelor cercetătorilor, în prezent acest lucru este valabil pentru doar doi la sută din zonele marine

Juriul premiului literar german „Deutscher Buchpreis” a publicat lista scurtă a romanelor celor șase finaliști: Lacunele („Die Lücken“) de Shida Bazyar, Orca („Orca“) de Franziska Gänsler, Cicada („Die Zikade“) de Valeria Gordeev, Bucle („Schleifen“) de Elias Hirschl , Autoreglare a inimii („Selbstregulierung des Herzens“) de Peggy Mädler, Anton și Alma („Anton und Alma) de Dana Vowinckel. Premiul va fi acordat în data de 5 octombrie, înainte de deschiderea Târgului de Carte de la Frankfurt. Juriul a analizat 205 titluri publicate între toamna anului 2025 și începutul lunii septembrie 2026. Premiul Deutscher Buchpreis este considerat una dintre cele mai importante distincții din lumea literară de limbă germană

”Vocabular german”. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Ecouri poetice în vorbirea curentă“

Istoria azi – 2008: este pus în funcţiune cel mai mare şi cel mai puternic accelerator de particule din lume, Large Hadron Collider de la CERN (Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară), cu sediul la Geneva (Elveția); – 1964: a avut loc prima audiţie din România a poemului simfonic „Vox Maris”, de George Enescu, interpretat de Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Române, dirijată de Iosif Conta; – 1898: asasinarea împărătesei Austriei şi reginei Ungariei, Elisabeta, soţia lui Franz Joseph I, de către anarhistul italian Luigi Lucheni. Asasinatul a avut loc pe o promenadă a Lacului Geneva; – 1868: a început construirea Gării de Nord din Bucuresti. În data de 13 septembrie 1872 a avut loc inaugurarea; – 1721: Pacea de la Nystad încheie Marele Război al Nordului (1700-1721) dintre Suedia și coaliția formată din Rusia cu uniunile reale Saxonia-Polonia și Danemarca-Norvegia. Prin Pacea de la Nystad, Rusia și-a asigurat accesul necondiționat la Marea Baltică

Calendarul personalităţilor – 1938: Karl Lagerfeld, creator de modă german; – 1892: Arthur Holly Compton, fizician nord-american, laureat în 1927 al Premiului Nobel pentru Fizică; – 1890: Elsa Schiaparelli, creatoare de modă italo-franceză; – 1890: Franz Werfel, scriitor austriac; – 1886: Hilda Doolittle, scriitoare nord-americană, cunoscută după inițialele numelui, H. D.; – 1855: Robert Koldewey, arheolog german; – 1839: Charles Sanders Peirce, matematician, fizician și filozof nord-american; – 1797: Carl Mosander, chimist, chirurg şi mineralog suedez

Miercuri, 9 septembrie 2026

Ştiri

Ghicitoarea zilei

Fosta Cancelară a R.F. Germania, doamna Angela Merkel, s-a întâlnit la Bucureşti cu reprezentanţi marcanţi ai minorităţii germane din România. Întrevederea a avut loc  la reşedinţa din Bucureşti a Ambasadoarei Germaniei şi a constituit un bun prilej pentru deputatul FDGR, Ovidiu Ganţ, să evoce  împreună cu oaspetele de rang înalt câteva momente importante ale relaţiilor româno-germane. Cu o zi înainte, pe 1 septembrie, Angela Merkel şi-a prezentat în cadrul unui eveniment cultural de excepţie la Ateneul Român volumul său de memorii „Libertate. Amintiri 1954 – 2021, Editura Litera. Interviu realizat de Astrid Weisz, Radio România Timişoara, secţia emisiunilor în limba germană.

Familia şi vecinii mei, un workshop de film documentar dedicat istoriei germanilor din România, va avea loc în perioada 12-16 octombrie 2026 la Sibiu. Atelierul se adresează tinerilor de etnie germană, care vor avea posibilitatea pe durata a cinci zile să documenteze şi să realizeze scurte filme documentare pe mai multe teme ce ţin de trecutul, prezentul şi viitorul minorităţii germane. Un atelier similar s-a organizat şi la Centrul Cultural German din Braşov (22-26 iunie). Termenul limită de înscriere pentru atelierul din Sibiu este 10 septembrie

Actualitatea sibiană: Foodie – Street Jazz Festival, în perioada 10 – 13 septembrie, în Piaţa Schiller din Sibiu. Pe durata a patru seri la rând jazz-ul, street food-ul și băuturile bune vor încânta simţurile sibienilor // Drumeţie inedită cu plecare din Mediaş: o combinație de Via Transilvanica cu Taize, vineri, 11 septembrie, de la orele 16.00. Punctul de întâlnire este în fața intrării în biserica evanghelică Sfânta Margareta // Festival Handmade de Toamnă, Creative Buzz #43, începe pe 11 septembrie în Piaţa Mică din Sibiu. Sunt aşteptaţi 40 de artizani din toată țara cu colecţiile şi creaţiile lor unicat // Jurnalistul Emil Hurezeanu în dialog cu omul de afaceri Robert Hanea, vineri, 11 septembrie, la Ursuline Art Hub din Sibiu, în cadrul Sibiu Contemporary Art Festival – SCAF 7. Se va vorbi, printre altele, despre rolul culturii în societatea contemporană și despre necesitatea de a investi în artă, educație și patrimoniu // Piesa „Școala nevestelor“ după Molière, la TNRS, vineri, 11 septembrie 2026 // Drumeție-atelier la Stâna de pe Coline a Baciului Florin Coșorean, cu o temă ce ţine de gestionarea întâlnirii cu câinii de la stânele de pe traseele turistice, sâmbătă, 12 septembrie // Specatcolul „Baronul din copaci“, o dramatizare și adaptare de Mihaela Michailov după Italo Calvino, va avea avanpremiera pe 12 septembrie 2026 la Teatrul GONG // La Sibiu începe  sâmbătă, 12 septembrie, festivalul Ars SACRA, ce urmăreşte să aducă în prim plan valorile creştine prezentate sub diferite forme. Motto-ul festivalului în 2026: „Vă dau un viitor și o nădejde” – Ieremia 29.11 // Spectacolul „Alice“ la Fabrica de Cultură – Sala Lulu din Strada Triajului 1-3, Sibiu, sâmbătă, 12 septembrie 2026 // Atelier de creație în limba germană „Flinke Finger” – Suport de creioane, pentru copii cu vârsta între 6 și 10 ani, la Teatrul GONG, Sala Studio, joi, 17 septembrie // Concursul Internațional George Enescu cu spectacole şi la Sibiu se încheie cu un concert susţinut de violonista Hyeonjeong Lee şi de pianistul Gabriel Gîțan, sîmbătă, 19 septembrie, sala Thalia sinteza

O nouă stagiune la Teatrul German de Stat Timişoara. În perioada 2026 / 2027 programul instituţiei include premiere, dar şi spectacole din repertoriul actual, continuarea proiectului de mediere culturală pentru elevii din gimnaziu şi liceu, „Teatru în dialog“

Charlie Ottley salvează vechiul centru turistic din Șirnea. Clădirea va deveni „The King’s Arms”, un pub englezesc dedicat Regelui Charles.

Istoria azi – 1945: primul „bug“ de calculator, constatat în circuitele calculatorului „Mark II“ din laboratorul Cruft al Universității Harvard în SUA – 1943: la Zürich (Elveţia) are loc premiera absolută a dramei „Viaţa lui Galilei” de Bertolt Brecht – 1928: se încheie expoziția de electronice de la Berlin, la care au fost prezentate în premieră aparate precursoare ale televizorului, invenții aparținând lui August Karolus și Mihály Dénes  – 1922: orașul Smirna (în prezent: Izmir) de pe țărmul Mării Egee este cucerit de trupe turcești în timpul Războiului greco-turc (1919-1922). Cucerirea marchează începutul exodului populației grecești din Asia Mică, fapt istoric pecetluit de Tratatul de la Lausanne din anul 1923

Calendarul personalităţilor – 1873: Max Reinhardt, regizor şi actor austriac  – 1828: Lev Tolstoi, scriitor rus  – 1798: Luigi Galvani, medic, fizician şi naturalist italian  – 1585: Armand Jean du Plessis Richelieu, cardinal şi om de stat francez

Marţi, 8 septembrie 2026

Ştiri

Ghicitoarea zilei

Nașterea Maicii Domnului, Nașterea Sfintei Fecioare Maria, sărbătorită astăzi de creștinii care observă calendarul gregorian. Sărbătoarea bisericească este cunoscută în popor și cu denumirea de Sfânta Maria Mică. Biserica Ortodoxă Română o consemnează drept prima sărbătoare mare a anului bisericesc, început la 1 septembrie. Pentru Bisericile catolice și evanghelice, noul an bisericesc începe cu vecernia dinaintea primei Duminici de Advent, în 2026 la data de 29 noiembrie

Început de an școlar la Colegiul German “Goethe” din București: elevii școlii germane din București au fost întâmpinați de învățători și profesori, în speranța unui an deosebit, marcat însă și de multe schimbări reportaj

Planetariul „Cosmonaut Dumitru Prunariu” din Brașov se redeschide marți, 8 septembrie, după aproape opt luni de lucrări tehnice. Vizitatorii vor putea urmări proiecții despre Sistemul Solar, constelații, găuri negre, asteroizi și misiuni spațiale. Planetariul, situat în incinta Grădinii Zoologice Brașov, este deschis de marți până duminică, iar în vacanțele școlare și de sărbători legale și lunea

„Vocabular german“. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „O ieșire la țară“

Istoria azi – 2015: Regina Elisabeta a II-a a devenit monarhul britanic cu cea mai lungă domnie din istoria Marii Britanii (63 de ani și șapte luni), surclasând-o pe regina Victoria, stră-străbunica sa; – 1912: a fost dezvelit bustul generalului dr. Carol Davila, lucrare a lui Constantin Brâncuși, și primul monument al lui Brâncuși la București; – 1907: este publicată enciclica „Pascendi Dominici Gregis“ a Papa Pius al X-lea, privind învăţătuirile moderniştilor; – 1522: supravieţuitorii expediţiei maritime conduse de Ferdinand Magellan ajung în portul spaniol de plecare Sanlúcar de Barrameda şi demonstrează astfel că Pământul este rotund şi poate fi înconjurat pe calea apelor; – 1499: cetățenii Lisabonei sărbătoresc întoarcerea triumfală a exploratorului Vasco de Gama, care și-a încheiat călătoria de doi ani în jurul Capului Bunei Speranțe spre India; – 1912: a fost dezvelit bustul generalului dr. Carol Davila, lucrare a lui Constantin Brâncuși, și primul monument al lui Brâncuși la București; – 2015: Regina Elisabeta a II-a a devenit monarhul britanic cu cea mai lungă domnie din istoria Marii Britanii (63 de ani și șapte luni), surclasând-o pe regina Victoria, stră-străbunica sa

Calendarul personalităţilor – 1930: Mario Adorf, actor german; – 1841: Antonín Dvořák, compozitor ceh; – 1737: Luigi Galvani, medic și fizician italian; – 1828: Lev Tolstoi, scriitor rus; – 1804: Eduard Mörike, poet german

Luni, 7 septembrie 2026

Ştiri

Ghicitoarea zilei

Sărbătoarea tradițională Chirvai a fost celebrată la Buziaș în cadrul unui eveniment dedicat comunității și culturii bănățene. Anca Micluța-Herbei a fost prezentă la fața locului și a surprins cele mai frumoase momente ale manifestării sinteză

În Europa, deșeurile electronice conțin materii prime valoroase de peste 65 de miliarde de euro, însă multe nu sunt reciclate. Anual se produc peste 13 milioane de tone de astfel de deșeuri, iar doar 43% sunt colectate oficial. Specialiștii cer proiectarea aparatelor pentru a fi mai ușor de reparat și reciclat, reducând astfel dependența de importuri

Timișoara are o nouă strategie de turism pentru următorii cinci ani. Proiectul „Timișoara Împreună”, dezvoltat de Organizația de Management al Destinației și agenția internațională Toposophy, își propune să atragă un turism de calitate și sustenabil, axat pe promovarea istoriei și caracterului orașului

Istoria azi – 1666: a fost stăvilit Marele incendiu al Londrei, izbucnit la o brutărie în data de 02 septembrie. Londra medievală a fost mistuită de flăcări în proporţie 80 la sută, zeci de mii de londonezi au rămas fără adăpost

Calendarul personalităţilor – 1909: Elia Kazan, regizor şi scriitor nord-american de origine greacă; – 1908: Michael Ellis DeBakey, chirurg nord-american, a executat în premieră o operaţie de bypass şi implementarea unui sistem de susţinere a miocardului; – 1860: Anna Mary Robertson, pictoriţă naivă nord-americană, supranumită „Grandma Moses“ (lb. engleză: Bunica Moses) şi datorită faptului că prima expoziţie individuală a avut-o la vârsta de 80 de ani; – 1533: Elisabeta I, regină a Angliei

Duminică, 6 septembrie 2026

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Psalmul 69   Versetele 2, 5

Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte! Doamne, să-mi ajuţi mie grăbeşte-Te! Să se bucure şi să se veselească de Tine toţi cei ce Te caută pe Tine, Dumnezeule, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: „Slăvit să fie Domnul!“

Sfânta Evanghelie după Matei  Capitolul 6, versetul 31

Deci, nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?

Sâmbătă, 5 septembrie 2026

Ştiri

”Funkmagazin” – emisiune comună a redacțiilor de limbă germană din Ungaria și România. Din sumar: Hramul bisericii catolice și inaugurarea unui centru documentar dedicat șvabilor bănățeni la Sânmartin (jud. Arad); Festivalul meșteșugurilor istorice la Nagynyárád (localitate cunoscută în limba germană ca Großnaarad sau tradusă liber în română drept „Naardul Mare”), o comună din județul Baranya, Ungaria, unde trăiește o importantă minoritate germană. Este vorba de meșteșugul numit Blaudruck, o metodă tradițională care folosește o pastă specială izolatoare aplicată pe pânză înainte de a fi scufundată în indigo. Tehnica este atât de valoroasă încât a fost inclusă în patrimoniul cultural imaterial UNESCO; Sărbătoarea Sf. Bartolomeu de lângă Brașov, cea mai veche și importantă serbare a comunității săsești din Țara Bârsei, a avut loc anul acesta pe 23 august și Tabăra de vară de la Biertan din 2026, organizată în perioada 29 iulie – 13 august, a reunit 40 de tineri din Germania și România pentru 15 zile de ateliere, activități muzicale și excursii.

Vineri, 4 septembrie 2026

Ştiri

Ghicitoarea zilei

Realitatea cotidiană a persoanelor care lucrează ca așa-ziși „îngrijitori pentru 24 de ore” în Austria, subiect pentru o piesă de teatru participativ. Spectacolul „Viață împărțită” (în original: „Geteiltes Leben”) se concentrează în mod special asupra experiențelor a două îngrijitoare din România. Reprezentațiile oferite preponderent în limba germană sunt anunțate pentru data de 24 septembrie, ora 19:30, la sala lira a Casei de Cultură a Municipiului Timișoara și 26 septembrie, ora 19:30, la centrul Multufuncțional din Carei, județul Satu Mare. Spectacolul este un proiect pe termen lung al inițiativei profesionale InterACT – atelier pentru teatru și sociocultură (InterACT – Werkstatt für Theater und Soziokultur) din Graz. Asociația descrie „Viață împărțită” drept un proiect de teatru politic participativ pentru perioada 2025–2027  

Noutăți din nord-vestul României: La Satu Mare, redeschiderea Hotel Dacia, monument istoric, este din nou amanita; – La Baia Mare, deficitul de medici de familie din județul Maramureș creează problem; – Consiliul Local Oradea pregătește eliberarea mai rapidă a autorizațiilor de construire   sinteză

Principalele subiecte din ediția apărută astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Înregistrare realozată de Gabriela Mezei, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Criza politică din România continuă, fără o soluție clară deocamdată. La Cotroceni nu au fost anunțate încă negocieri oficiale pentru desemnarea unui nou premier. În timp ce PSD este deschis discuțiilor cu mai multe partide, AUR cere alegeri anticipate. Cum vede mediul de afaceri această situație, relatează Volker Raffel, președintele Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană, AHK România.

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a avertizat cu privire la consecințele fenomenului climatic recurent El Niño. Organizația Meteorologică Mondială (OMM) a comunicat la Geneva că există riscul de inundații, secetă și căldură extremă, în lunile următoare ar putea apărea fluctuații semnificative ale regimului precipitațiilor și al temperaturilor. Din acest motiv, sistemele de avertizare timpurie au fost consolidate ca niciodată în cei 50 de ani de existență a organizației. Secretarul general al OMM, Celeste Saulo, a declarat că această evoluție are potențialul de a da o lovitură puternică societăților și economiilor din întreaga lume. Fenomenul El Niño apare odată doi până la șapte ani, însoțit de o încălzire a suprafeței oceanului în Pacific, și perturbă tiparele meteorologice globale. Potrivit oamenilor de știință, fenomenul va atinge punctul culminant spre sfârșitul anului iar impactul climatic s-ar prelungi mult în anul care urmează. Cu toate acestea, consecințele cu care s-ar confrunta regiunile individuale pot fi prevăzute  

Celebra tapiserie medievală de la Bayeux este expusă la Londra. Tapiseria cu o lungime de 68 de metri spune în 58 de scene povestea lui William Cuceritorul; acesta a traversat Canalul Mânecii și l-a învins pe regele englez Harold al II-lea în Bătălia de la Hastings, în 1066. Opera de artă prezintă 30 de fisuri și aproape 10.000 de găuri, motiv pentru care unii experți avertizaseră împotriva transportării acesteia din Franța la Londra. În total, pe tapiseria de perete sunt reprezentate peste 600 de persoane și 200 de cai. Una dintre imagini înfățișează câțiva bărbați care arată spre o cometă, identificată ulterior drept cometa Halley. La British Museum, covorul este expus într-o vitrină orizontală realizată special. Expoziția este deschisă până în iulie 2027  

Istoria azi – 1882: inventatorul nord-american Thomas Alva Edison inaugurează la New York prima centrală electrică publică; – 1837: inventatorul nord-american Samuel Morse demonstrează aplicaţiile practice ale invenţiei numite „telegraf grafic electromagnetic”, cunoscută mai apoi drept „Aparat Morse”;  – 1802: filologul clasic german Georg Friedrich Grotefend reuşeşte descifrarea parţială a scrierii cuneiforme vechi persane; – 1781: unsprezece familii întemeiază în numele Regelui Spaniei pe teritoriul actual al SUA aşezarea „El Pueblo de Nuestra Señora la Reina de los Ángeles”, cunoscută astăzi drept oraşul Los Angeles, al doilea ca mărime a populației din Statele Unite ale Americii (SUA

Calendarul personalităţilor –   1924: Joan Aiken, scriitoare britanică; – 1896: Antonin Artaud, scriitor francez; – 1888: Oskar Schlemmer, artist plastic şi scenograf german; – 1824: Anton Bruckner, compozitor şi organist austriac; – 1768: François René Vicomte de Chateaubriand, scriitor şi om politic francez

Joi, 3 septembrie 2026

Ştiri

Ghicitoarea zilei

Traseul Moștenirii Germane la Timișoara pe 5 septembrie. În cadrul proiectului „Descoperă-ți orașul”, cei interesați sunt invitați să descopere moștenirea germană printr-o serie de repere istorice, evenimente culturale și spații emblematice care i-au adus faima de „Mica Vienă”

Târgului Olarilor din Sibiu, ajuns la a ediția aniversară de 60 de ani, se desfășoară anul acesta în perioada 5–6 septembrie, în Piața Mare (între orele 08:00 și 21:00). Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale. Sunt așteptați meșteri olari din toată țara cu obiecte din ceramică tradițională: oale, ulcele, căni, blide și farfurii

Rubrica „Vocabular german“. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Schimb de lovituri și replici“

Istoria azi – 1976: sonda cosmică americană „Viking 2” a atins solul planetei Marte; – 1953: a intrat în vigoare „Convenția Europeană a Drepturilor Omului“. Convenția a fost semnată la Roma, 4 noiembrie 1950; – 1926: inaugurarea Turnului radio de la Berlin; – 1783: încheierea Războiului de Independenţă al Statelor Unite ale Americii: Regatul Marii Britanii recunoaşte independenţa celor 13 foste colonii britanice din America de Nord, declarată de 12 dintre acestea încă din 1776, odată cu proclamarea entităţii statale numite Statele Unite ale Americii; – 1791: în Franţa, Adunarea Naţională Constituantă adoptă Constituţia din 1791, prin care Franţa devenea o monarhie constituțională, având la bază separarea puterilor în stat. Constituţia din 1791, inspirată din „Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului“ din 26 august 1789, a stabilit o monarhie limitată şi o Adunare Legislativă

Calendarul personalităţilor – 1926: Irene Papas, actriță greacă; – 1905: Carl David Anderson, fizician nord-american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1936 pentru descoperirea pozitronului, împreună cu fizicianul austro-american Victor Franz Hess, distins pentru descoperirea radiaţiilor cosmice; – 1875: Ferdinand Porsche, inginer şi antreprenor german; – 1856: Louis Henri Sullivan, arhitect nord-american, considerat „părintele arhitecturii moderniste“ şi creator al zgârie-norilor moderni; – 1499: Diane de Poitiers, considerată una din cele mai frumoase și mai inteligente aristocrate pe care le-a avut Franța, metresa regelui Henric al II-lea

Miercuri, 2 septembrie 2026

Ştiri

Ghicitoarea zilei

Radio România și Ambasada Austriei au semnat pe 1 septembrie 2026 la București, un memorandum pentru dezvoltarea unui parteneriat cultural și media. Documentul pregătește colaborarea în perspectiva anului 2028, când România și Austria vor marca 150 de ani de relații diplomatice, iar radioul public va împlini 100 de ani de la înființare. Memorandumul a fost semnat de ambasadoarea Austriei în România, Ulla Krauss-Nussbaumer, și de președintele director general al Radio România, Robert Cristian Schwartz reportaj

Din agenda de lucru a deputatului FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț. Interviu realizat de Astrid Weisz, Radio România Timișoara, redacția emisiunilor în limba germană

Actualitatea sibiană: Guitar Meeting Festival 2026 are loc în perioada 3–6 septembrie 2026 la Muzeul ASTRA din Sibiu; – Ediția a VII-a a SCAF – Sibiu Contemporary Art Festival se desfășoară în perioada 4 septembrie – 8 noiembrie 2026, cu tema principală: „Grădina entropiei. War / Măr”; – Sibiu Jazz Festival 2026 va avea loc între 2 şi 6 septembrie; – Concertul Piazzolla Tango Night (recital de pian și bandoneon) are loc vineri, 4 septembrie 2026, de la ora 19, la Biblioteca ASTRA; – Festivalul Artelor din Transilvania are loc în perioada 4–6 septembrie 2026, în satul Richiș, județul Sibiu; – Târgul Olarilor din Sibiu are loc în perioada 5–6 septembrie 2026, în Piața Mare, zilnic între orele 08 și 21; – Produse de sezon, în cantități mari, la prețuri avantajoase, cu ocazia Târgului de Toamnă al Producătorilor la Târgul Obor, în fiecare sâmbătă (orele 07–13), începând cu 5 septembrie; – FDGR Sibiu reia pentru membrii săi seria întâlnirilor relaxate la o cafea în sediul propriu (8 septembrie, ora 14) sinteză

În Uniunea Europeană vor fi suspendate importurile de carne și alte produse de origine animală din Brazilia începând de joi, 3 septembrie. După cum a anunțat Comisia Europeană la Bruxelles, sunt vizate importurile de carne de vită și de pasăre, precum și cele de ouă și miere. Motivul invocat a fost lipsa unor garanții privind respectarea standardelor europene referitoare la antibioticele utilizate în zootehnie. Un purtător de cuvânt al Comisiei a declarat că importurile ar putea fi reluate odată ce respectarea standardelor sunt asigurate în mod demonstrabil. Brazilia este unul dintre statele sud-americane membre ale organizației interguvernamentale și uniunii vamale „Mercosur“, care au încheiat un acord de liber schimb cu UE

Uniunea Europeană a comandat un computer de înaltă performanță pentru inteligență artificială de la compania franceză de stat Bull AI. Compania urmează să instaleze un supercomputer bazat pe inteligență artificială într-un centru de date din Finlanda. Se preconizează că va deveni operațional în a doua jumătate a anului viitor. Contractul în valoare de aproximativ 390 de milioane de euro provine de la Întreprinderea Comună Europeană pentru Calcul de Înaltă Performanță (European High Performance Computing Joint Undertaking, EuroHPC). Agenția UE înființată în 2020 a creat până în prezent 19 centre de calcul pentru IA, dotate cu douăsprezece supercomputere. Structurile urmează să fie extinse în continuare în anii următori

Istoria azi – 1958: la București a fost inaugurat Muzeul Național „George Enescu“; – 1666: a izbucnit Marele incendiu din Londra, care timp de 5 zile a distrus întregul oraş

Calendarul personalităţilor – 1964: Keanu Reeves, actor nord-american; – 1913: Agnes-Marie Grisebach, scriitoare germană; – 1952: James „Jimmy“ Connors, jucător american de tenis; – 1894: Joseph Roth, scriitor și jurnalist austriac; – 1877: Frederick Soddy, chimist britanic, laureat în 1921 al Premiului Nobel pentru Chimie; – 1853: Wilhelm Ostwald, naturalist și filozof german, laureat în 1909 al Premiului Nobel pentru Chimie; – 1814: Ernst Curtius, istoric și arheolog german; – 1763: Caroline Schlegel-Schelling, traducătoare germană