Vineri, 6 iunie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Inițiativa Minority SafePack: ultimul cuvânt al Curții Europene de Justiție – La 5 iunie 2025, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a pronunțat hotărârea sa definitivă privind inițiativa „Minority SafePack – un milion de semnături pentru diversitate în Europa” (MSPI), promovată de Uniunea Federală a Naționalităților Europene (FUEN). Curtea a respins apelul și a confirmat decizia Comisiei Europene de a nu propune niciun act juridic pe baza acestei inițiative cetățenești europene. Inițiativa Minority SafePack se angaja să protejeze și să promoveze cultura și limba minorităților naționale și comunităților lingvistice autohtone din Europa. În Uniunea Europeană trăiesc aproximativ 50 de milioane de oameni care aparțin unei minorități naționale sau unui grup lingvistic minoritar, afirmă FUEN pe site-ul dedicat MSPI

Furnizarea în comunitate a serviciilor sociale moderne pentru persoanele cu dizabilități: în comuna timișeană Periam s-a efectuat recepția a trei locuințe protejate și a unui centru de zi extins. Fiecare casă are o capacitate de zece beneficiari iar la centrul de zi vor apela și alte zece persoane din comună. Investiția din cadrul acestui proiect social implementat de Consiliul Județean Timiș și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș are o valoare de 7,3 milioane lei, din care 4,8 lei reprezintă contribuția consiliului județean iar restul finanțare nerambursabilă din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) și de la bugetul de stat

Principalele subiecte din ediția apărută astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană “Hermmanstädter Zeitung”, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Înregistrare realizată de Gabriela Mezei, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Instituția culturală „British Council” a fost clasificată în Rusia drept organizație nedorită. Conform Procuraturii Generale a Rusiei, British Council se poziționează ca fiind independent dar activitatea instituției ar fi aliniată cu prioritățile guvernului britanic. British Council este o instituție guvernamentală a Regatului Unit care reprezintă cultura britanică în toată lumea. Instituția anunțase deja în 2018 existența unei dispoziții privind încetarea activităților sale în Rusia

Istoria azi – 1944: D-Day, Ziua-Z a „Operaţiunii Neptun” pentru debarcarea aliaţilor în Normandia (Franţa) în timpul celui de-al Doilea Război Mondial; debarcarea din Normandia era parte a „Operaţiunii Overlord“ destinată eliberării Europei occidentale de sub dominația național-socialistă germană; – 1951: începe ediţia întâi a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin

Calendarul personalităţilor – 1875: Thomas Mann, scriitor german, laureat în 1929 al Premiului Nobel pentru Literatură; – 1868: Robert Falcon Scott, ofiţer de marină englez, explorator al Antarcticii; – 1850: Karl Ferdinand Braun, fizician german, laureat în 1909 al Premiului Nobel pentru Fizică, împreună cu inginerul Italian Guglielmo Marconi; – 1799: Aleksandr Puşkin, poet şi dramaturg rus, considerat fondatorul literaturii ruse modern; – 1599: Diego Velázquez, pictor spaniol