Vineri, 11 septembrie 2026

Ştiri       

Ghicitoarea zilei              sinteză

Seară meditativă Taizé la Bazna. Comunitatea Evanghelică C.A. Bazna, în colaborare cu HOG Bazna și Walking Tours Mediaș, invită credincioșii și toți cei dornici de un moment de liniște sufletească la o seară meditativă Taizé, vineri, 11 septembrie 2026, începând cu ora 18:30. Evenimentul va cuprinde cântări meditative, lecturi biblice, rugăciuni și momente de reculegere, oferind participanților un răgaz de la agitația cotidiană și un prilej de reîncărcare spirituală.    ştire

Pocalul cu unicorn al lui Sebastian Hann, vândut cu aproape 170.000 de euro. Un pocal din argint, realizat în atelierul celebrului aurar Sebastian Hann din Sibiu, a fost vândut la o licitație organizată la București pentru un preț record. Oferta a ajuns la 140.000 de euro, iar cu comisionul casei de licitații, cumpărătorul a plătit aproape 170.000 de euro.           

Ars SACRA 2026, un festival cultural pentru promovarea și consolidarea valorilor creștine autentice, începe mâine la Sibiu (12-20 septembrie). Festivalul va fi desfășurat sub deviza de origine biblică „Vă dau un viitor și o nădejde” (Ieremia, capitolul 29, versetul 11). Programul cu evenimente precum concerte, expoziții, întâlniri literare, prelegeri despre artă sacrală și Ziua Bisericilor Deschise este organizat de șase parohii istorice din Sibiu. Intrarea este liberă la toate evenimentele din cadrul festivalului Ars SACRA   SINTEZĂ          

Noutăți din nord-vestul României: În județul Satu Mare se pierd 170 milioane de lei din fonduri PNRR; – În Municipiul Baia Mare va avea loc evenimentul “Sărbătoarea Castanelor ediția 31 (18-20 septembrie); La Oradea, cetățenii decid prin bugetarea participativă modul în care este cheltuită o parte din bugetul local       sinteză

Principalele subiecte din ediția apărută astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Înregistrare realizată de Gabriela Mezei, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană     

Activitatea Fundației Bolyai din Cluj-Napoca a fost prezentată de vicepreședinta organizației non-profit, restauratoarea Lavinia Nicolau, în cadrul unui eveniment la Centrul de dialog şi cultură Friedrich Teutsch din Sibiu. Fundația are activități de promovare culturală, artistică și de conservare-restaurare a patrimoniului și s-a implicat în lucrările de renovare a bisericii fortificate săsești din satul Nemța, județul Sibiu. La lucrări participă Lavinia Nicolau în calitate de restauratoare. Directoarea Casei Teutsch, Gerhild Rudolf, prezintă acest aspect al activităilor vicepreședintei fundației. Interviu realizat de Gabriela Mezei, Radio România Tg. Mures, redacția emisiunilor în limba germană               

August 2026 a fost cea mai caldă lună august la nivel mondial de la începutul înregistrărilor. Potrivit Serviciului Copernicus privind Schimbările Climatice (Copernicus Climate Change Service, C3S) al Uniunii Europene, temperatura medie globală a aerului a fost de 16,96 grade Celsius. Valoarea a depășit la limită recordul anterior, stabilit în iulie 2023. Conform datelor, oceanele lumii s-au încălzit și ele mai mult ca niciodată în luna august: temperatura medie a suprafeței apei a fost de puțin peste 21 de grade. În cadrul măsurătorilor sunt luate în considerare toate mările din afara regiunilor polare         

În Germania va fi recondiționat castelul Wartburg. Lucrările în valoare de 12 milioane de euro vor începe în primăvara anului 2027, vor continua în etape timp de mai mulți ani și urmează să fie executate în timp ce facilitatea rămâne deschisă pentru vizitatori. Castelul este atestat documentar din anul 1080. La începutul secolului al 13-lea, Sfânta Elisabeta (1207-1231), venerată până astăzi ca simbol al carității active, a trăit la Wartburg. În anii 1521–1522, Călugărul augustin Martin Luther a tradus acolo Noul Testament în limba germană               

Istoria azi – 2001: Atentatele de la 11 septembrie din SUA, soldate în trei locaţii (New York, Arlington în statul federal Virginia şi Shanksville în statul federal Pennsylvania) cu moartea a trei mii de oameni, cetăţeni din 90 de ţări        

Calendarul personalităţilor – 1945: Franz Beckenbauer, jucător de fotbal, antrenor şi manager sportiv german; – 1940: Brian de Palma, regizor de film nord-american; – 1903: Theodor W. Adorno, filozof german; – 1885: David Herbert Lawrence, scriitor britanic; – 1854: Peter Hille, poet german        

Miercuri, 9 septembrie 2026

Ştiri

Ghicitoarea zilei

Fosta Cancelară a R.F. Germania, doamna Angela Merkel, s-a întâlnit la Bucureşti cu reprezentanţi marcanţi ai minorităţii germane din România. Întrevederea a avut loc  la reşedinţa din Bucureşti a Ambasadoarei Germaniei şi a constituit un bun prilej pentru deputatul FDGR, Ovidiu Ganţ, să evoce  împreună cu oaspetele de rang înalt câteva momente importante ale relaţiilor româno-germane. Cu o zi înainte, pe 1 septembrie, Angela Merkel şi-a prezentat în cadrul unui eveniment cultural de excepţie la Ateneul Român volumul său de memorii „Libertate. Amintiri 1954 – 2021, Editura Litera. Interviu realizat de Astrid Weisz, Radio România Timişoara, secţia emisiunilor în limba germană.

Familia şi vecinii mei, un workshop de film documentar dedicat istoriei germanilor din România, va avea loc în perioada 12-16 octombrie 2026 la Sibiu. Atelierul se adresează tinerilor de etnie germană, care vor avea posibilitatea pe durata a cinci zile să documenteze şi să realizeze scurte filme documentare pe mai multe teme ce ţin de trecutul, prezentul şi viitorul minorităţii germane. Un atelier similar s-a organizat şi la Centrul Cultural German din Braşov (22-26 iunie). Termenul limită de înscriere pentru atelierul din Sibiu este 10 septembrie

Actualitatea sibiană: Foodie – Street Jazz Festival, în perioada 10 – 13 septembrie, în Piaţa Schiller din Sibiu. Pe durata a patru seri la rând jazz-ul, street food-ul și băuturile bune vor încânta simţurile sibienilor // Drumeţie inedită cu plecare din Mediaş: o combinație de Via Transilvanica cu Taize, vineri, 11 septembrie, de la orele 16.00. Punctul de întâlnire este în fața intrării în biserica evanghelică Sfânta Margareta // Festival Handmade de Toamnă, Creative Buzz #43, începe pe 11 septembrie în Piaţa Mică din Sibiu. Sunt aşteptaţi 40 de artizani din toată țara cu colecţiile şi creaţiile lor unicat // Jurnalistul Emil Hurezeanu în dialog cu omul de afaceri Robert Hanea, vineri, 11 septembrie, la Ursuline Art Hub din Sibiu, în cadrul Sibiu Contemporary Art Festival – SCAF 7. Se va vorbi, printre altele, despre rolul culturii în societatea contemporană și despre necesitatea de a investi în artă, educație și patrimoniu // Piesa „Școala nevestelor“ după Molière, la TNRS, vineri, 11 septembrie 2026 // Drumeție-atelier la Stâna de pe Coline a Baciului Florin Coșorean, cu o temă ce ţine de gestionarea întâlnirii cu câinii de la stânele de pe traseele turistice, sâmbătă, 12 septembrie // Specatcolul „Baronul din copaci“, o dramatizare și adaptare de Mihaela Michailov după Italo Calvino, va avea avanpremiera pe 12 septembrie 2026 la Teatrul GONG // La Sibiu începe  sâmbătă, 12 septembrie, festivalul Ars SACRA, ce urmăreşte să aducă în prim plan valorile creştine prezentate sub diferite forme. Motto-ul festivalului în 2026: „Vă dau un viitor și o nădejde” – Ieremia 29.11 // Spectacolul „Alice“ la Fabrica de Cultură – Sala Lulu din Strada Triajului 1-3, Sibiu, sâmbătă, 12 septembrie 2026 // Atelier de creație în limba germană „Flinke Finger” – Suport de creioane, pentru copii cu vârsta între 6 și 10 ani, la Teatrul GONG, Sala Studio, joi, 17 septembrie // Concursul Internațional George Enescu cu spectacole şi la Sibiu se încheie cu un concert susţinut de violonista Hyeonjeong Lee şi de pianistul Gabriel Gîțan, sîmbătă, 19 septembrie, sala Thalia sinteza

O nouă stagiune la Teatrul German de Stat Timişoara. În perioada 2026 / 2027 programul instituţiei include premiere, dar şi spectacole din repertoriul actual, continuarea proiectului de mediere culturală pentru elevii din gimnaziu şi liceu, „Teatru în dialog“

Charlie Ottley salvează vechiul centru turistic din Șirnea. Clădirea va deveni „The King’s Arms”, un pub englezesc dedicat Regelui Charles.

Istoria azi – 1945: primul „bug“ de calculator, constatat în circuitele calculatorului „Mark II“ din laboratorul Cruft al Universității Harvard în SUA – 1943: la Zürich (Elveţia) are loc premiera absolută a dramei „Viaţa lui Galilei” de Bertolt Brecht – 1928: se încheie expoziția de electronice de la Berlin, la care au fost prezentate în premieră aparate precursoare ale televizorului, invenții aparținând lui August Karolus și Mihály Dénes  – 1922: orașul Smirna (în prezent: Izmir) de pe țărmul Mării Egee este cucerit de trupe turcești în timpul Războiului greco-turc (1919-1922). Cucerirea marchează începutul exodului populației grecești din Asia Mică, fapt istoric pecetluit de Tratatul de la Lausanne din anul 1923

Calendarul personalităţilor – 1873: Max Reinhardt, regizor şi actor austriac  – 1828: Lev Tolstoi, scriitor rus  – 1798: Luigi Galvani, medic, fizician şi naturalist italian  – 1585: Armand Jean du Plessis Richelieu, cardinal şi om de stat francez

Sâmbătă, 5 septembrie 2026

Ştiri

”Funkmagazin” – emisiune comună a redacțiilor de limbă germană din Ungaria și România. Din sumar: Hramul bisericii catolice și inaugurarea unui centru documentar dedicat șvabilor bănățeni la Sânmartin (jud. Arad); Festivalul meșteșugurilor istorice la Nagynyárád (localitate cunoscută în limba germană ca Großnaarad sau tradusă liber în română drept „Naardul Mare”), o comună din județul Baranya, Ungaria, unde trăiește o importantă minoritate germană. Este vorba de meșteșugul numit Blaudruck, o metodă tradițională care folosește o pastă specială izolatoare aplicată pe pânză înainte de a fi scufundată în indigo. Tehnica este atât de valoroasă încât a fost inclusă în patrimoniul cultural imaterial UNESCO; Sărbătoarea Sf. Bartolomeu de lângă Brașov, cea mai veche și importantă serbare a comunității săsești din Țara Bârsei, a avut loc anul acesta pe 23 august și Tabăra de vară de la Biertan din 2026, organizată în perioada 29 iulie – 13 august, a reunit 40 de tineri din Germania și România pentru 15 zile de ateliere, activități muzicale și excursii.

Vineri, 4 septembrie 2026

Ştiri

Ghicitoarea zilei

Realitatea cotidiană a persoanelor care lucrează ca așa-ziși „îngrijitori pentru 24 de ore” în Austria, subiect pentru o piesă de teatru participativ. Spectacolul „Viață împărțită” (în original: „Geteiltes Leben”) se concentrează în mod special asupra experiențelor a două îngrijitoare din România. Reprezentațiile oferite preponderent în limba germană sunt anunțate pentru data de 24 septembrie, ora 19:30, la sala lira a Casei de Cultură a Municipiului Timișoara și 26 septembrie, ora 19:30, la centrul Multufuncțional din Carei, județul Satu Mare. Spectacolul este un proiect pe termen lung al inițiativei profesionale InterACT – atelier pentru teatru și sociocultură (InterACT – Werkstatt für Theater und Soziokultur) din Graz. Asociația descrie „Viață împărțită” drept un proiect de teatru politic participativ pentru perioada 2025–2027  

Noutăți din nord-vestul României: La Satu Mare, redeschiderea Hotel Dacia, monument istoric, este din nou amanita; – La Baia Mare, deficitul de medici de familie din județul Maramureș creează problem; – Consiliul Local Oradea pregătește eliberarea mai rapidă a autorizațiilor de construire   sinteză

Principalele subiecte din ediția apărută astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Înregistrare realozată de Gabriela Mezei, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Criza politică din România continuă, fără o soluție clară deocamdată. La Cotroceni nu au fost anunțate încă negocieri oficiale pentru desemnarea unui nou premier. În timp ce PSD este deschis discuțiilor cu mai multe partide, AUR cere alegeri anticipate. Cum vede mediul de afaceri această situație, relatează Volker Raffel, președintele Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană, AHK România.

Organizația Națiunilor Unite (ONU) a avertizat cu privire la consecințele fenomenului climatic recurent El Niño. Organizația Meteorologică Mondială (OMM) a comunicat la Geneva că există riscul de inundații, secetă și căldură extremă, în lunile următoare ar putea apărea fluctuații semnificative ale regimului precipitațiilor și al temperaturilor. Din acest motiv, sistemele de avertizare timpurie au fost consolidate ca niciodată în cei 50 de ani de existență a organizației. Secretarul general al OMM, Celeste Saulo, a declarat că această evoluție are potențialul de a da o lovitură puternică societăților și economiilor din întreaga lume. Fenomenul El Niño apare odată doi până la șapte ani, însoțit de o încălzire a suprafeței oceanului în Pacific, și perturbă tiparele meteorologice globale. Potrivit oamenilor de știință, fenomenul va atinge punctul culminant spre sfârșitul anului iar impactul climatic s-ar prelungi mult în anul care urmează. Cu toate acestea, consecințele cu care s-ar confrunta regiunile individuale pot fi prevăzute  

Celebra tapiserie medievală de la Bayeux este expusă la Londra. Tapiseria cu o lungime de 68 de metri spune în 58 de scene povestea lui William Cuceritorul; acesta a traversat Canalul Mânecii și l-a învins pe regele englez Harold al II-lea în Bătălia de la Hastings, în 1066. Opera de artă prezintă 30 de fisuri și aproape 10.000 de găuri, motiv pentru care unii experți avertizaseră împotriva transportării acesteia din Franța la Londra. În total, pe tapiseria de perete sunt reprezentate peste 600 de persoane și 200 de cai. Una dintre imagini înfățișează câțiva bărbați care arată spre o cometă, identificată ulterior drept cometa Halley. La British Museum, covorul este expus într-o vitrină orizontală realizată special. Expoziția este deschisă până în iulie 2027  

Istoria azi – 1882: inventatorul nord-american Thomas Alva Edison inaugurează la New York prima centrală electrică publică; – 1837: inventatorul nord-american Samuel Morse demonstrează aplicaţiile practice ale invenţiei numite „telegraf grafic electromagnetic”, cunoscută mai apoi drept „Aparat Morse”;  – 1802: filologul clasic german Georg Friedrich Grotefend reuşeşte descifrarea parţială a scrierii cuneiforme vechi persane; – 1781: unsprezece familii întemeiază în numele Regelui Spaniei pe teritoriul actual al SUA aşezarea „El Pueblo de Nuestra Señora la Reina de los Ángeles”, cunoscută astăzi drept oraşul Los Angeles, al doilea ca mărime a populației din Statele Unite ale Americii (SUA

Calendarul personalităţilor –   1924: Joan Aiken, scriitoare britanică; – 1896: Antonin Artaud, scriitor francez; – 1888: Oskar Schlemmer, artist plastic şi scenograf german; – 1824: Anton Bruckner, compozitor şi organist austriac; – 1768: François René Vicomte de Chateaubriand, scriitor şi om politic francez

Miercuri, 2 septembrie 2026

Ştiri

Ghicitoarea zilei

Radio România și Ambasada Austriei au semnat pe 1 septembrie 2026 la București, un memorandum pentru dezvoltarea unui parteneriat cultural și media. Documentul pregătește colaborarea în perspectiva anului 2028, când România și Austria vor marca 150 de ani de relații diplomatice, iar radioul public va împlini 100 de ani de la înființare. Memorandumul a fost semnat de ambasadoarea Austriei în România, Ulla Krauss-Nussbaumer, și de președintele director general al Radio România, Robert Cristian Schwartz reportaj

Din agenda de lucru a deputatului FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț. Interviu realizat de Astrid Weisz, Radio România Timișoara, redacția emisiunilor în limba germană

Actualitatea sibiană: Guitar Meeting Festival 2026 are loc în perioada 3–6 septembrie 2026 la Muzeul ASTRA din Sibiu; – Ediția a VII-a a SCAF – Sibiu Contemporary Art Festival se desfășoară în perioada 4 septembrie – 8 noiembrie 2026, cu tema principală: „Grădina entropiei. War / Măr”; – Sibiu Jazz Festival 2026 va avea loc între 2 şi 6 septembrie; – Concertul Piazzolla Tango Night (recital de pian și bandoneon) are loc vineri, 4 septembrie 2026, de la ora 19, la Biblioteca ASTRA; – Festivalul Artelor din Transilvania are loc în perioada 4–6 septembrie 2026, în satul Richiș, județul Sibiu; – Târgul Olarilor din Sibiu are loc în perioada 5–6 septembrie 2026, în Piața Mare, zilnic între orele 08 și 21; – Produse de sezon, în cantități mari, la prețuri avantajoase, cu ocazia Târgului de Toamnă al Producătorilor la Târgul Obor, în fiecare sâmbătă (orele 07–13), începând cu 5 septembrie; – FDGR Sibiu reia pentru membrii săi seria întâlnirilor relaxate la o cafea în sediul propriu (8 septembrie, ora 14) sinteză

În Uniunea Europeană vor fi suspendate importurile de carne și alte produse de origine animală din Brazilia începând de joi, 3 septembrie. După cum a anunțat Comisia Europeană la Bruxelles, sunt vizate importurile de carne de vită și de pasăre, precum și cele de ouă și miere. Motivul invocat a fost lipsa unor garanții privind respectarea standardelor europene referitoare la antibioticele utilizate în zootehnie. Un purtător de cuvânt al Comisiei a declarat că importurile ar putea fi reluate odată ce respectarea standardelor sunt asigurate în mod demonstrabil. Brazilia este unul dintre statele sud-americane membre ale organizației interguvernamentale și uniunii vamale „Mercosur“, care au încheiat un acord de liber schimb cu UE

Uniunea Europeană a comandat un computer de înaltă performanță pentru inteligență artificială de la compania franceză de stat Bull AI. Compania urmează să instaleze un supercomputer bazat pe inteligență artificială într-un centru de date din Finlanda. Se preconizează că va deveni operațional în a doua jumătate a anului viitor. Contractul în valoare de aproximativ 390 de milioane de euro provine de la Întreprinderea Comună Europeană pentru Calcul de Înaltă Performanță (European High Performance Computing Joint Undertaking, EuroHPC). Agenția UE înființată în 2020 a creat până în prezent 19 centre de calcul pentru IA, dotate cu douăsprezece supercomputere. Structurile urmează să fie extinse în continuare în anii următori

Istoria azi – 1958: la București a fost inaugurat Muzeul Național „George Enescu“; – 1666: a izbucnit Marele incendiu din Londra, care timp de 5 zile a distrus întregul oraş

Calendarul personalităţilor – 1964: Keanu Reeves, actor nord-american; – 1913: Agnes-Marie Grisebach, scriitoare germană; – 1952: James „Jimmy“ Connors, jucător american de tenis; – 1894: Joseph Roth, scriitor și jurnalist austriac; – 1877: Frederick Soddy, chimist britanic, laureat în 1921 al Premiului Nobel pentru Chimie; – 1853: Wilhelm Ostwald, naturalist și filozof german, laureat în 1909 al Premiului Nobel pentru Chimie; – 1814: Ernst Curtius, istoric și arheolog german; – 1763: Caroline Schlegel-Schelling, traducătoare germană

Luni, 31 august 2026

Ştiri

Ghicitoarea zilei

Emisiunea în limba germană de la Radio România Timișoara împlinește 70 de ani. Cu această ocazie vor fi organizate o seară de vals (4 septembrie) și un tur ciclistic prin câteva sate bănățene (12 septembrie) sinteza

Meet & Greet under the Wings la BIAS 2026. Camera de Comerţ şi Industrie  Româno – Germană AHK România a organizat vineri evenimentul Meet & Greet under the Wings, pe  Aeroportul Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu. Evenimentul a fost  dedicat comunității de afaceri româno-germane, realizat cu sprijinul Ambasadei Republicii Federale Germania în România și al Forțelor Aeriene Germane. reportaj

Fostul cancelar german Angela Merkel la București, în dialog cu Emil Hurezeanu, la Ateneul Român. Evenimentul va avea loc marți, 1 septembrie 2026 pe scena Ateneului Român, și va lua forma unui dialog între doamna Angela Merkel și domnul Emil Hurezeanu, una dintre personalitățile de referință ale jurnalismului românesc. Întâlnirea va oferi publicului ocazia de a asculta reflecțiile fostului cancelar federal al Germaniei asupra marilor provocări politice și geopolitice ale prezentului, precum și asupra experienței sale de peste 16 ani la conducerea guvernului german

Ziua Limbii Române la Reșița. Astăzi, 31 august, este sărbătorită Ziua Limbii Române. La Reșița, cu această ocazie, are loc în această seară, de la ora 19:00, în curtea Centrului Universitar „Babeș-Bolyai”, o seară literară dedicată poetului Mihai Eminescu. Evenimentul, intitulat „Mihai Eminescu – Luceafărul”, îi aduce în prim-plan și pe scriitorii reșițeni. Poezia, literatura și limba română vor fi celebrate prin întâlnirea cu autorii și prin prezentarea creațiilor lor.

În perioada 4–6 septembrie 2026, Dinkelsbühl, Germania,  va prinde din nou viață: Asociația Locului Ntalal sașilor  din Sibiu invită la tradiționala întâlnire sibiană din 2026.

Istoria azi – 1314: Regele Haakon al V-lea al Norvegiei mută capitala de la Bergen la Oslo. – 1831: Diana, Prințesă de Wales, prietenul ei Dodi Fayed și șoferul Henri Paul mor într-un accident de mașină la Paris.

Calendarul personalităţilor – 1916: Neagu Djuvara, istoric, diplomat, filozof, jurnalist și romancier român și francez – 1948: Rudolf Schenker, chitarist german, membru fondator al formației heavy metal Scorpions

Sâmbătă, 29 august 2026

Ştiri

Colaborare între bisericile evanghelice din România şi Germania, reafirmată la Brașov. Sărbătoarea Sfântului Bartolomeu de la Brașov a fost și un prilej de reafirmare a colaborării dintre Biserica Evanghelică C.A. din România și Biserica Evanghelică Berlin-Brandenburg-Silezia Superioară. Parteneriatul, susținut prin Misiunea din Berlin, a fost pus în valoare prin „Predica în oglindă”, susținută de episcopul BECAR Reinhart Guib și dr. Ulrich Schöntube, directorul Misiunii din Berlin. Întâlnirea a evidențiat importanța legăturilor dintre comunitățile evanghelice din România și Germania, precum și rolul credinței, al sprijinului reciproc și al parteneriatelor în consolidarea vieții bisericești. REPORTAJ

Superintendentul Uwe Simon, reprezentant al Bisericii Evanghelice Berlin-Brandenburg-Silezia Superioară (EKBO), a vizitat comunitatea evanghelică Bartholomeu din Țara Bârsei. Vizita a avut loc în cadrul parteneriatului de lungă durată dintre EKBO și Biserica Evanghelică C.A. din România (EKR). Cele două biserici colaborează de mai mulți ani, iar Biserica Bartholomäus este un loc important al acestei legături. În urmă cu nouă ani, aici a fost semnat acordul de parteneriat dintre EKBO și EKR. Întâlnirea a fost un prilej de celebrare, dialog și consolidare a colaborării dintre cele două biserici, după cum relatează superintendentul Uwe Simon. INTERVIU

Istoria azi – 2005: Uraganul Katrina, considerat cea mai mare catastrofă naturală din istoria Statelor Unite, a lovit sudul țării provocând pierderi de vieţi omeneşti şi importante pagube materiale pe coasta Golfului Mexic, majoritatea localizate în oraşul New Orleans, statul federal Louisiana; – 1831: omul de știință britanic Michael Faraday descoperă inducția magnetică; – 1526: în Bătălia de la Mohács, Regatul Ungariei este înfrânt de Imperiul Otoman

Calendarul personalităţilor – 1915: Ingrid Bergman, actriţă suedeză; – 1862: Maurice Maeterlinck, scriitor belgian, laureat în 1911 al Premiului Nobel pentru Literatură; – 1632: John Locke, filozof englez

Vineri, 28 august 2026

Ştiri

Ghicitoarea zilei

Pentru a 17-a oară, Asociţia Femeilor  din cadrul Bisericii Evanghelice C.A. din România a organizat un  seminar de copt pâine la Ațel, județul Sibiu. Doisprezece participanți s-au dedicat păstrării patrimoniului culinar, coptând pâine de casă tradițională și hencleș (Hanklich) în cuptorul cu lemne. Printre brutarii entuziaști s-a numărat și Thomas Petri, venit din Ungra (Galt, zona Rupea), aflat pentru prima dată la un seminar de copt pâine organizat de Frauenarbeit. El a ajutat nu doar la prepararea pâinii tradiționale de casă, ci și la realizarea hencleșului. Hencleșul se numără printre cele mai vechi preparate de patiserie ale sașilor transilvăneni, fiind documentat în scris pentru prima dată în secolul al XVI-lea.

Știri locale din Satu Mare, județul Maramureș și Oradea: Arthur Glaser relatează, printre altele, despre scăderea numărului de turiști interni în județul Satu Mare, dar și despre planurile mari pentru cartierul Micro 15. La Oradea, Gustav Klimt și un festival de levănțică sunt în centrul atenției. La Sighetu Marmației, două expoziții amintesc de victimele persecuției comuniste. Iar la Baia Mare, în acest sfârșit de săptămână, va fi jazz în aer liber. În plus, acesta oferă o privire de ansamblu asupra celor mai importante evenimente culturale și manifestări din săptămâna viitoare. sinteză

Principalele subiecte din ediția apărută astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Înregistrare realizată de Gabriela Mezei, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Bazar caritabil pentru Hospice-ul de Copii Carl Wolff din Sibiu. Un bazar caritabil va avea loc sâmbătă, 29 august, între orele 10:00 și 16:00, în curtea fostei școli din Cisnădioara. Evenimentul, organizat de voluntari, are scopul de a strânge fonduri pentru Hospice-ul de Copii Carl Wolff. Vizitatorii vor putea cumpăra jucării, cărți, biciclete, decorațiuni și alte obiecte donate. Programul include un recital al cântăreței Delia Vasanti, iar 10% din încasările restaurantului prezent la eveniment vor fi donate aceleiași cauze. Copiii vor beneficia de activități recreative și un loc de joacă. 

Cursuri de germană pentru copii și adolescenți la Timișoara. Centrul Cultural German din Timișoara reia în septembrie cursurile de limba germană pentru copii și adolescenți. Cursurile încep pe 21 sau 22 septembrie, în funcție de grupă, și se desfășoară de două ori pe săptămână. Înscrierile sunt deschise în perioada 3–17 septembrie 2026. Sunt disponibile cursuri pentru copii între 5 și 11 ani și pentru adolescenți între 12 și 15 ani. Pentru frați se oferă o reducere de 10%.

Istoria azi – 1963: Activistul politic nord-american Martin Luther King Jr. a ținut de pe treptele Monumentului Lincoln din Washington, DC, discursul I Have a Dream (lb. română: „Am un vis”), în care a cerut egalitate rasială și încetarea discriminării; – 1927: „Premiul Goethe al orașului Frankfurt pe Main” se acordă pentru prima oară; distincția este dedicată meritelor creative deosebite ale artiştilor şi oamenilor de cultură consacraţi. Începând cu anul 1961, Premiul Goethe este acordat la fiecare trei ani la 28 august, ziua de naștere a poetului german Johann Wolfgang von Goethe; – 1850: premiera absolută la Weimar a operei romantice „Lohengrin“ de Richard Wagner

Calendarul personalităţilor – 1749: Johann Wolfgang von Goethe, poet german – 1939: Joachim Wittstock, lingvist şi scriitor sibian de limbă germană

Miercuri, 26 august 2026

Ştiri

Ghicitoarea zilei

Zilele Culturii și Memoriei Berlin 2026: Dr. Bernd Fabritius, Împuternicitul Guvernului Federal al Germaniei pentru problemele repatriaților și ale minorităților naționale, a participat la deschiderea Zilelor Culturii și Memoriei Berlin 2026, unde a susținut un discurs oficial. Evenimentul, desfășurat între 22 august și 5 septembrie sub motto-ul „Democrația are nevoie de cultura memoriei”, este dedicat istoriei și contribuției germanilor din Rusia, repatriaților târzii și germanilor strămutați, comemorând totodată victimele deportărilor, refugierii, strămutării forțate, persecuțiilor și muncii silnice.

Între 27 și 30 august, la Muzeul în Aer Liber ASTRA din Sibiu va avea loc din nou Olimpiada „Meșteșuguri Artistice Tradiționale”. Anul acesta participă 217 elevi și profesori din 21 de județe ale țării, precum și din străinătate – Bulgaria și Republica Moldova

Societatea Gusto Gräser (GGG), împreună cu Grupul de Lucru pentru Studii Regionale Transilvane din Heidelberg (AKSL), invită la cel de-al patrulea atelier despre opera poetului și filosofului cultural transilvănean Gusto Gräser (1879-1958), care are loc în perioada 28-30 august 2026 la Ascona și Arcegno, Elveţia.

Aproape jumătate dintre germani ar accepta roboți umanoizi în casă. 48%, își pot imagina folosirea unui robot humanoid controlat de inteligență artificială în gospodărie. Potrivit unui sondaj Bitkom, aceștia ar putea fi folosiți pentru treburi precum aspiratul, aranjarea cumpărăturilor sau gătitul. În schimb, 47% dintre germani resping ideea utilizării unor astfel de roboți în propria locuință.

Actualitatea sibiana: Petrecerea tradițională de vară din curtea Casei de Cultura Friedrich Teutsch din Sibiu va avea loc vineri, 28 august 2026, la ora 19:00.- Fantasy Art Festival Sibiu: Peste 50 de artiști explorează tema „UTOPIC / DISTOPIC” în cadrul celei de-a treia ediții a Fantasy Art Festival, un eveniment dedicat artei fantastice, care transformă Sibiul într-un spațiu vibrant de reflecție artistică și explorare vizuală – Sibiu Jazz Festival revine cu ediția 54! Între 2 și 6 septembrie toti iubitorii de jazz sunt invitati la cinci zile de jazz, cu un program care trece prin jazz contemporan, fusion, multă improvizație și sonorități electronice.- La Sibiu revine Guitar Meeting Festival 2026, cu și mai multă muzică de ascultat, și mai mult edutainment de experimentat! Printre artiștii confirmați se numără Bosquito, Phoenix, Vița de Vie, Dirty Shirt, Trooper, Byron, Antract, Revolter, Ada Milea și Fără Zahăr – Legendarul Magnus Öström, tobarul de la Esbjörn Svensson Trio, RYMDEN, Liberetto și Magnus Öström Quartet, sosește în premieră la Sibiu, cu ultimul său proiect: un duo energic și intens cu enigmaticul pianist Andrii Pokaz. Concertul are loc pe 3 septembrie 2026 la sediul FDGR sinteză

Istoria azi – 1950: premiera în Japonia a filmului „Rashomon“ în regia lui Akira Kurosawa, primul film japonez care a atras atenţia Occidentului: pelicula cinematografică a fost distinsă în 1951 la Veneţia cu „Leul de Aur“ şi a obţinut în 1952 Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin

Calendarul personalităţilor – 1930: Sean Connery, actor scoţian; – 1918: Leonard Bernstein, compozitor și dirijor nord-american; – 1845: Ludovic al II-lea al Bavariei, rege al Bavariei; – 1744: Johann Gottfried Herder, scriitor, teolog şi filozof german

Luni, 24 august 2026

Ştiri

Ghicitoarea zilei

Dr. Ulrich Schöntube, directorul Berliner Missionswerk, vizită și predică festivă în Brașov. Dr. Ulrich Schöntube, directorul organizației evanghelice Berliner Missionswerk, a vizitat recent Țara Bârsei și a rostit predica festivă la Sărbătoarea Sfântului Bartolomeu din Brașov. Cu această ocazie, el a oferit un interviu jurnaliștilor locali despre rolul parteneriatelor internaționale și al dialogului ecumenic. Fondată în 1824, instituția din cadrul Bisericii Evanghelice Berlin-Brandenburg-Silezia Superioară și-a reorientat activitatea de la misiunea clasică spre cooperare internațională, proiecte sociale, servicii de voluntariat și promovarea păcii.   interviu

Sărbătoarea Bartolomeu a reunit și în acest an, la Brașov, membri ai comunității evanghelice și numeroși oaspeți. Printre invitații de onoare s-au aflat Dr. Ulrich Schöntube, directorulMisiunii Evanghelice  din Berlin (Berliner Missionswerk), și superintendentul Uwe Simon din cadrul Bisericii Evanghelice Berlin-Brandenburg-Silezia Superioară, EKBO.În urmă cu nouă ani, chiar la Biserica Bartolomeu, a fost semnat parteneriatul dintre EKBO și Biserica Evanghelică C.A. din România. Slujba festivă a fost celebrată de episcopul Reinhart Guib împreună cu Dr. Ulrich Schöntube.Sărbătoarea Sf.Bartolomeu rămâne astfel un simbol viu al tradiției, al memoriei și al legăturilor dintre generații și comunități, conform episcpului BECAR  Reinhart Guib   interviu

„25 de ani ProEtnica – diversitatea etnică, drept factor al păcii, stabilității și dezvoltării sociale și economice” este titlul mesei rotunde de la inuagurarea de miercuri a Festivalului Intercultural ProEtnica din acest an de la Sighișoara (ediția a 22-a, 26-30 august). Festivalul este singura manifestare interculturală din România care reunește toate cele 20 de minorități naționale. Programul artistic de pe scena din Cetatea Medievală Sighișoara – cu ansambluri de dans, grupuri muzicale, soliști și grupuri tradiționale – este completat de Agora Dialogului Intercultural, Salonul literar, Secțiunea de film, expoziții și standuri de prezentare: de carte și meșteșugărești    

Muzeul Satului Bănățean din Timișoara a preluat în patrimoniul său, pentru a fi salvate și restaurate, două construcții tradiționale din județul Caraș-Severin: un sălaș pastoral din comuna Eftimie Murgu, și o moară de apă din satul Prilipeț, comuna Bozovici   sinteza

Grecia își dotează siturile istorice cu un sistem modern de detectare a incendiilor pentru a le proteja de incendiile de pădure. Noul mecanism a fost deja testat cu succes în condiții reale la poalele Acropolei din Micene, în peninsula Peloponez, a anunțat Ministerul Culturii. Sistemul urmează să fie instalat în 22 de situri istorice. Sistemul utilizează o combinație de date provenite de la camere cu termoviziune și camere optice, transmise în timp real către unitatea locală de pompieri. Șase sisteme noi urmează să intre în funcțiune până la sfârșitul lunii august, inclusiv la Acropola din Atena, la Palatul lui Nestor de lângă Pilos în regiunea administrativă Grecia de Vest și la Mănăstirea Hosios Loukas, în regiunea administrativă Grecia Centrală. Opt sisteme suplimentare vor urma în septembrie. Grecia se confruntă în fiecare vară cu incendii devastatoare. Într-o singură zi pot izbucni zeci de incendii  

Doliul modifică modul în care funcționează creierul, afirmă neutoștiința. Doliul nu este doar un proces pur psihologic, ci și unul neurologic, având consecințe semnificative asupra sănătății mintale și fizice. Studiile clinice au demonstrat de zeci de ani că doliul este asociat cu riscuri pentru sănătate, precum tensiunea arterială ridicată sau nivelurile crescute ale hormonului cortizol. Riscurile pentru sănătate asociate cu doliul se diminuează, în general, odată cu trecerea timpului. Dacă nivelurile critice rămân ridicate timp de peste șase luni, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) numește această stare „tulburare de doliu prelungit”. În 2018, OMS a inclus tulburarea de doliu pe lista sa de boli. Acest lucru a atras unele critici: psihoterapeuții sceptici au susținut că, în acest fel, doliul este patologizat, deși este un proces uman normal. Din perspectiva susținătorilor, diagnosticul OMS atrage atenția necesară asupra acestei problem: o mai bună înțelegere a tulburării de doliu prelungit și stabilirea modului în care aceasta diferă de alte afecțiuni psihice, precum depresia, nu ar putea decât să îi ajute pe cei afectați   

Istoria azi – 1944: Ca reacție la schimbarea de alianță a României în Al Doilea Război Mondial, asupra Bucureştiului au loc bombardamente ale aviaţiei Germaniei naziste, ce s-au soldat cu aproape 3000 de decese și peste 2000 de răniți în rândurile populației civile; – 1944: premiera absolută la „Théâtre des Mathurins“ din Paris a piesei de teatru „Neînţelegerea“ (în original: „Le Malentendu“) de Albert Camus; – 1617: înfiinţarea la Weimar a „Societăţii roditoare”, prima societate lingvistică germană; – 1542: spaniolul Francisco de Orellana încheie prima navigare pe toată lungimea de 6.400 km a fluviului sud-american cunoscut astăzi sub denumirea de Amazon. Întâlnirea pe parcursul călătoriei cu o populaţie indigenă de femei războinice l-a determinat pe Orellana să le numească „amazoane“, inspirat de tribul de femei războinice din mitologia greacă şi să denumească fluviul în amintirea lor; – 79: Oraşul roman Pompeii este distrus de erupţia vulcanului Vezuviu. Oraşul antic şi cei două mii de locuitori ai săi au fost îngropaţi sub un strat gros de cinci metri de rocă şi cenuşă vulcanică. Pompeii a fost redescoperit abia în anul 1748

Calendarul personalităţilor – 1916: Léo Ferré, compozitor şi poet francez; – 1903:Graham Sutherland, pictor britanic; – 1899: Jorge Luis Borges, scritor argentinian; – 1899: Ruth Schauman, scritoare şi artistă plastică germană; – 1890: Jean Rhys, scriitoare anglo-caraibiană