Luni, 15 mai 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Regiuni puternice pentru o Europă puternică: Fondatorul Institutului Regiunilor Europei (IRE) Prof. Dr. Franz Schausberger, invitat de onoare a celei de-a 3-a conferințe Smart Airport Cities #3 de la Brașov vorbește despre  importanța crescândă a regiunilor europene, a municipalităților și a întreprinderilor, cu scopul reducerii deficitelor de informații existente, de a aborda problemele și a încerca să exploateze diversele potențiale economice ale cooperării regionale, precum și transregionale între regiunile Europei. interviu

Părinții preșcolarilor din județul Brașov, ce urmează să fie înscriși la clasele pregătitoare cu predare în limba maternă germană în perioada anului şcolar 2023 – 2024, solicită într-o petiţie online adresată Ministerului Educației, stoparea „abuzului de putere exercitat de Inspectoratul Școlar Județean Brașov“ în procesul de evaluare a nivelului de cunoaștere a limbii germane. Prin recenta decizie, ISJ Braşov interzice prezența educatoarelor sau a persoanelor apropiate de copii în sala de testare, așa cum se întâmpla în anii anteriori. Petiţia a fost semnată pînă acum de aproape 300 de persoane.

O plimbare literară prin Timişoara şi un atelier de scriere creativă cu poeta germană Katharina Eismann (15, 16 mai 2023). Cele două activităţi ce se adresează tinerilor vorbitori de limba germană, interesaţi de jurnalism, formate audio experimentale, arhitectură şi literatură, sînt incluse în pogramul expoziţiei „După Sărbătoare, Sărbătoarea / Nach dem Fest, das Fest – Eismann/ Bonifer/ Eismann/ Projekt“ de la Palatul „Stefania“ din Timişoara. Organizatori: Institutul Goethe din Bucureşti, Centrul Cultural German Timişoara, Asociaţia FUNKFORUM din Timişoara

Un raport între neutralitate și suveranitate. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Războiul Rece a împiedicat timp de zece ani afirmarea suveranității Austriei. În urma încheierii Tratatului de Pace de la Paris din 1954, miniștrii de externe ai Uniunii Sovietice și Austriei au ajuns la un acord: suveranitatea putea fi acordată Austriei în schimbul garanției că țara își va menține neutralitatea strictă. Astfel a fost posibil ca reprezentanții celor patru forțe de ocupație, SUA, Uniunea Sovietică, Franța și Marea Britanie, să semneze cu Austria la Viena în data de 15 mai 1955 Tratatul de independență a Austriei.  În urma încheierii tratatului, Aliații au părăsit teritoriul austriac la 25 octombrie 1955. A doua zi, deputații Consiliului Național din Parlamentul Austriei au adoptat Legea constituțională federală privind neutralitatea Austriei. Ziua de 26 Octombrie este sărbătoare națională în Austria și comemorează Declarația de Neutralitate adoptată în acea zi. Neutralitatea Austriei a fost însă limitată de facto prin aderarea la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 1995 și alte dispoziții constituiționale apărute între timp

Istoria azi – 1955: Austria redobândeşte independența deplină prin semnarea la Viena a Tratatului de Stat al Austriei cu cele patru puteri ocupante – 1928: Mickey Mouse și Minnie Mouse apar pentru prima dată în filmul „Plane Crazy” de Walt Disney – 1920: baletul neoclasic „Pulcinella” al compozitorului rus Igor Stravinski, prezentat în premieră absolută la Théâtre National de l’Opéra din Paris – 1768: insula Corsica din Marea Mediterană este alipită Franței în 1768 sub forma răscumpărării unei datorii

Calendarul personalităţilor –1911: Max Frisch, dramaturg elveţian – 1845: Ilia Ilici Mecinikov, biolog rus, distins în anul 1908 cu Premiul Nobel pentru Medicină pentru cercetările sale în domeniul fagocitozei – 1838: Nicolae Grigorescu, pictor român, considerat unul dintre fondatorii picturii române moderne, alături de Ion Andreescu şi Ştefan Luchian – 1567: Claudio Monteverdi, compozitor italian, considerat primul mare creator de operă

Duminică, 14 mai 2023

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Epistola catre Filipeni a Sfantului Apostol Pavel   Capitolul 2, versetul 19

Ci nădăjduiesc întru Domnul Iisus

Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel Capitolul 1, versetul 18

Şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea la care v-a chemat, care este bogăţia slavei moştenirii Lui

Sâmbătă, 13 mai 2023

Știri

Ziua Mamei, sărbătoare în cinstea mamei și a maternității, sărbătorită în acest an mâine (duminică, 14 mai) în spaţiul cultural german. Data sărbătorii nu este una fixă şi este stabilită pentru a doua duminică a lunii mai. În România, Ziua Mamei este sărbătorită în prima duminică a lunii mai: în acest an, a fost în data de 07 mai

Amintiri din Dobrogea: periplul etnicilor germani sosiți începând cu mijlocul secolului al 19-lea în ținuturi dobrogene, unde n-au rămas decât un secol. Relocarea lor accelerată în Germania, hotărâtă printr-un tratat bilateral semnat la București în ziua de 22 octombrie 1940, s-a încheiat cu sosirea ultimului transport în Germania la data de 13 decembrie 1940

Organizațiile vecinilor din comunitățile săsești urbane și rurale, un fenomen secular unic în istoria europeană. Rolul lor era să asigure stabilitatea socială și cadrul unei comunități de ajutorare în situații de urgență. Ideea apariției organizațiilor odată cu așezarea coloniștilor germani este logică, o bază legală a fost însă disponibilă doar prin garanția autoadministrării oferită de Diploma andreană de la 1224. Prima menține documentară a unei organizații a vecinilor săsești există din anul 1488. Declinul din cauze politice independente al organizațiilor a început în a doua jumătate a secolului al 19-lea. După 1945 au fost interzise dar au continuat să ființeze la un nivel modest

Istoria azi – 1917: La Fátima în Portugalia, trei copii, cu vârste între 7 şi 10 ani, au avut viziuni cu Fecioara Maria

Calendarul personalităţilor – 1907: Daphne du Maurier, scriitoare britanică – 1957: Ronald Ross, medic bacteriolog și entomolog britanic, cunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul malariei – 1717: Maria Terezia a Austriei, conducătoarea Țărilor Ereditare Austriece între anii 1740-1780. Fără a fi încoronată cu coroana Sfântului Imperiu Roman, este cunoscută ca împărăteasă datorită căsătoriei cu Francisc Ștefan de Lorena, ales în demnitatea de împărat romano-german în 1745, cu numele de Franz I Stephan. Din același an și după moartea împăratului în anul 1765, Maria Terezia a purtat titlul de împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman până la decesul ei din 1780

Vineri, 12 mai 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Biserica Evanghelică din Bistrița reintră în circuitul turistic. Între 12-14 mai vor avea loc festivitățile de reinaugurare . Construită în mai multe etape, între 1333-1520, aceasta a fost supusă unor ample lucrări de resturare. Hans Franchy, președintele HOG Bistrița (organizația din Germania a sașilor originari din Bistrița), organizator al festivităților, alături de Primăria Bistrița, prezintă programul festivităților și explică importanța evenimentului. Interviu realizat de Gabriella Mezei, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Numărul crescând de refugiați ridică probleme tot mai numeroase autorităților locale din Germania. Relatează Hans Werner Thellmann, jurnalist german independent. Înregistrare realizată de Imola Munteanu, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Principalele subiecte din ediția de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul șef, Beatrice Ungar. Înregistrare Gabriella Mezei, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Contribuții timpurii la realizarea calculatoarelor: inginerul german Konrad Zuse, cunoscut și ca un pionier al informaticii, a construit calculatorul Z 3, primul calculator funcțional programabil, prezentat public la Berlin în data de 12 mai 1941

Istoria azi – 113: A fost inaugurată la Roma, în forumul nou construit, „Columna lui Traian“, operă atribuită lui Apollodor din Damasc. Cele 124 de episoade care ilustrează războaiele daco–romane, constituie un original act de naștere a poporului roman – 1664: “Tartuffe”, o comedie în cinci acte de Molière, are premiera la Palatul Versailles. Această primă versiune a provocat scandal datorită criticii sale drastice și revoluționare la adresa ipocriziei religioase, care a dus la interzicerea piesei – 1943: A fost terminată construirea clădirii Pentagonului.

Calendarul personalităţilor – 1842: Jules Massenet, compozitor francez– 1907: Katherine Hepburn, actriță americană– 1910: Dorothy Crowfoot Hodgkin, biochimistă britanică, laureată a Premiului Nobel

Joi, 11 mai 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Comunitatea săsească din Reghin a marcat duminică, 7 mai, o nouă ediție a tradiționalei sărbători de mai intitulată Maifest, eveniment organizat de Forumul German din Reghin. Sărbătoarea a debutat la Biserica Evanghelică din Reghin cu o slujbă religioasă urmată apoi de parada portului popular pe acordurile Fanfarei Municipiului Reghin, dupa cum relatează preotul Bisericii Evanghelice C.A. din Reghin, Johann Zey. Interviu realizat de Imola Munteanu, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

În mai multe localități din județul Sibiu a debutat prima ediție a proiectului educațional „Open Air Classics”, organizat de Asociația Florescu-Fernandez & Friends din Sibiu

Șapte muzee din Sibiu participă la Noaptea Muzeelor 2023, de sâmbătă, 13 mai: Muzeul Atelier Tipografie Sibiu (deschis între orele 18-22); Muzeul ASTRA Sibiu, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului (18-01); Muzeul Bisericii Evanghelice C.A. din România (10-21:30); Muzeul Cinegetic August von Spiess (18-23:30); Muzeul de Artă Contemporană (18-23:30); Sala cu frescă din Piața Mică, nr. 22 (18-23:30) și Sinagoga Sibiu (18-23:30). Ora anunțată pentru închidere reprezintă ora de intrare a ultimului vizitator

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Povestea inelului“

Istoria azi – 1997: Campionul mondial la şah, Garri Kasparov, pierde la New York un meci de şase partide împotriva supercomputerului „Deep Blue”. Kasparov a acuzat mai multe nereguli în desfăşurarea meciului. Nu a existat o investigaţie riguroasă a cazului – 1968: A început construcția primului autoturism românesc, Dacia – 1950: premiera absolută la Paris a piesei de teatru „Cântăreaţa cheală”, de Eugen Ionescu – 1867: A fost garantată, prin Tratatul de la Londra, independența și neutralitatea Marelui Ducat de Luxemburg

Calendarul personalităţilor – 1907: Rose Ausländer, poetă ucraineană de limbă germană – 1904: Salvador Dalí, pictor suprarealist spaniol – 1720: Karl Friedrich Hieronymus Freiherr von Münchhausen, supranumit „Baronul mincinos“, nobil german devenit celebru prin publicarea aventurilor sale imaginare

Miercuri, 10 mai 2023

Știri       

Ghicitoarea zilei               

Astăzi se comemorează 90 de ani de la arderea cărților de către naziști; la scurt timp după preluarea puterii, naziștii germani au ars la 10 martie 1933 în Piața Operiei din Berlin toate cărțile care propagau idei comuniste și care după părerea lor nu corespundeau cu spiritul german

Oferta educațională a liceelor cu predare în limba germană pentru anul școlar 2023-2024 în județul Brașov           

Școala nr. 1 din Vișeu de Sus, județul Maramureș, se va numi din toamnă Școala profesională româno-germană. În aceste zile are loc aici prima etapă a înscrierii în clasa pregatitoare, anul școlar 2023- 2024, pentru o clasă cu predare în limba română (22 de locuri) și o clasă cu predare în limba germană ca limbă maternă (15 locuri)               

O conferință internațională dedicată limbii, literaturii și culturii germane în Europa răsăriteană va avea loc la Universitatea de Vest din Timișoara (18-20 mai). Catedra de germanistică a universității este co-organizatoare a conferinței             

Disponibilitatea forței de muncă, predictibilitatea politicii fiscale, evoluțuia salarizării și starea infrastructurii din România se numără printre principalele puncte de interes ale potențialilor investitori germani în țara noatră, pe care aceștia le adresează Camerei de comerț și industrie româno-germane      

Subiecte de actualitate în atenția deputatului FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț: Germania continuă să sprijine financiar proiectul privind susținerea cadrelor didactice în instituțiile de învățământ de stat din România, pentru promovarea limbii germane la nivel de limbă maternă și reducerea deficitului de cadre didactice calificate – Participarea la prima parte a lucrărilor celei de-a IV-a Reuniuni a Grupului de Lucru pentru implementarea Strategiei Uniunii Europene privind combaterea antisemitismului și promovarea vieții evreiești, organizată la București (2-4 mai) de Guvernul României cu sprijinul Comisiei Europene. Deputatul FDGR a participat ca invitat al Federației Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic (F.C.E.R.) și a deputatului FCER în Parlamentul României, Silviu Vexler, președintele Comitetului director al FCER – Considerații asupra semnificațiilor Zilei Europei din 9 mai. Interviu realizat de Adrian Ardelean, Radio România Timișoara, redacția emisiunilor în limba germană              

Actualitatea sibiană: Expoziție la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, „Casa Altemberger”: „Istoria stilourilor românești. Colecția Petre Crăciun”. Expoziția poate fi vizitată până la data de 30 iunie – Astăzi începe la Sibiu ESTE FILM Festival (10-14 mai). Festivalul oferă în mai multe locații din oraș vizionări de filme europene și producții românești prezentate în premieră națională sau locală, concerte și o expoziție foto – Atelierul de creație „Flinke Finger” de la Teatrul Gong invită la o ediție susținută în limba germană, dedicată confecționării Brățărilor prieteniei. Sunt invitați copii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani (joi, 10 mai, Sala Studio, ora 18) – Expoziția „Cu cochilia în spinare prin Munții Carpați” poate fi vizitată începând de vineri, 12 mai, la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu. Expoziția este deschisă în perioada mai-august – Șapte muzee din Sibiu participă la Noaptea Muzeelor 2023, de sâmbătă, 13 mai: Muzeul Atelier Tipografie Sibiu (deschis între 18-22); Muzeul ASTRA Sibiu. Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului (18-01); Muzeul Bisericii Evanghelice C.A. (10-21:30); Muzeul Cinegetic August von Spiess (18-23:30); Muzeul de Artă Contemporană (18-23:30); Sala cu frescă din Piața Mică, nr. 22 (18-23:30) și Sinagoga Sibiu (18-23:30). Ora anunțată pentru închidere reprezintă ora de intrare a ultimului vizitator – Primăria Sibiu a deschis trei locuri de joacă pentru câini, situate pe strada Maramureșului, pe Aleea Șelimbăr și pe strada Oașa, cu suprafețe cuprinse între 250 și 300 mp fiecare   

Istoria azi – 1866: Principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen ajunge la Bucureşti şi devine Carol I, Domnitorul României. La 14 martie 1881 va fi proclamat Regele României – 1877: Senatul României proclamă independenţa faţă de Imperiul Otoman; în România anilor 1866-1916 şi 1918-1947, în data de 10 mai era sărbătorită „Ziua Regelui“ sau „Ziua Regalităţi“ – 1906: la Sankt Petersburg (Rusia), Ţarul Nicolae al II-lea inaugurează Duma Imperială, primul parlament rus, for al reprezentării politice ales direct de popor           

Calendarul personalităţilor – 1903: Hans Jonas, filozof german – 1899: Fred Astaire, actor şi dansator nord-american – 1886: Karl Barth, teolog protestant elveţian – 1878: Gustav Stresemann, politician şi om de stat german; în anul 1926 a fost, împreună cu politicianul şi omul de de stat francez Aristide Briand, laureat al Premiului Nobel pentru Pace – 1760: Johann Peter Hebel, poet german         

Marți, 9 mai 2023

Casa de cultură “Friedrich Schiller” din București invită astăzi (ora 18) la conferința „Semnificația statuilor de daci pe Arcul lui Constantin cel Mare și Împăraţi romani de origine traco-geto-dacă”, prezentată de istoricul și arheologul dr. Leonard Velcescu, profesor la Universitatea din Pitești. Conferința are ca obiectiv general informarea publicului larg despre următoarele teme: „Semnificația statuilor de daci pe Arcul lui Constantin cel Mare – impactul trupelor auxiliare de daci asupra creștinismului“ și „Împăraţi romani de origine traco-geto-dacă – impactul traco-geto-dacilor asupra Romei și Imperiului roman“. Înregistrarea video a conferinței va putea fi vizionată începând din 14 mai 2023 pe site-ul și pagina de facebook a instituției

9 mai, Ziua Europei, pentru comemorarea propunerii de la 9 mai 1950 privind înființarea Comunităţii Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO). Aceasta a devenit fundația pentru Comunitatea Economică Europeană, redenumită ulterior Comunitatea Europeană și în final Uniunea Europeană prin Tratatul de la Maastricht

Cum funcționează Uniunea Europeană? Scurtă prezentare a Parlamentului European, Comisiei Europene, Consiliului Uniunii Europene și Consiliul European

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Scurtături lingvistice“

UE organizează convorbiri de pace între Armenia și Azerbaidjan, privitor la conflictul din regiunea Nagorno-Karabah. Duminică, 14 mai, președintele Consiliuui European, Charles Michel, se va întâlni la Bruxelles cu prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinan, și președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev. Săptămâna trecută, reprezentanți ai Armeniei și Azerbaidjanului au participat în SUA la convorbiri mediate de Statele Unite. La 9 noiembrie 2020, Armenia și Azerbaidjan au semnat cu medierea Rusiei un acord de armistițiu. În privința convorbirilor recente mediate de SUA, Rusia atrage atenție că nu există alternativă la acordul realizat cu medierea rusă

Pentru al doilea an consecutiv, producția de ulei de măsline din Spania este afectată grav de secetă, situație valabilă și pentru Portugalia și Italia. Producția din Grecia este periclitată într-o mai mică măsură. Față de anul trecut, în UE prețul uleiului de măsline a crescut cu 50 la sută

Istoria azi – 9 mai, Ziua Europei (pentru Uniunea Europeană), sărbătoarea anuală a păcii şi unităţii în Europa. În data de 9 mai 1950, ministrul de externe francez Robert Schuman a propus crearea „Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului”, precursoare a Uniunii Europene – 1927: Canberra devina capitala Australiei

Calendarul personalităţilor – 1936: Albert Finney, actor britanic – 1921: Sophie Scholl, studentă germană, activă în grupul de rezistență nonviolentă „Trandafirul Alb“ împotriva regimului nazist din Germania – 1883: José Ortega y Gasset, filozof spaniol – 1860: James Barrie, scriitor britanic

Luni, 8 mai 2023

Știri       

Ghicitoarea zilei             

Prinț și Sultan. Decenii de război și fronturi fluctuante la hotarele Sublimei Porți (1683-1716) este cea mai nouă expoziție a Muzeului Național al Banatului  

World Press Photo 2023 – cea mai importantă expoziție globală de fotojurnalism, este expusă în luna mai în centrul Sibiului               

Regele Charles al III-lea a fost încoronat ca monarh al naţiunii pe 6 mai 2023        

Traducerea în limba română a volumului „Deportarea germanilor din Banat în Uniunea Sovietică. O prezentare a perspectivei copiilor lor prin relatări (re)povestite” va fi lansat astăzi la Academia Română – filiala Timișoara (ora 15.30). Antologia cuprinde 126 de mărturii din rândul copiilor și nepoților celor deportați. Evenimentul la care participă și cadre didactice universitare din Cluj-Napoca, Fürth (Germania) și Timișora este prezentat de istoricul dr. Adrian Magina de la Muzeul banatului Montan          

Conferință la Casa Schiller din București: „Semnificația statuilor de daci pe Arcul lui Constantin cel Mare și Împăraţi romani de origine traco-geto-dacă”, prezentată de istoricul și arheologul dr. Leonard Velcescu, profesor la Universitatea din Pitești. Conferința are ca obiectiv general informarea publicului larg despre următoarele teme: „Semnificația statuilor de daci pe Arcul lui Constantin cel Mare – impactul trupelor auxiliare de daci asupra creștinismului“ și „Împăraţi romani de origine traco-geto-dacă – impactul traco-geto-dacilor asupra Romei și Imperiului roman“ (Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, marți, 9 mai, ora 18). Înregistrarea video a conferinței va putea fi vizionată începând din 14 mai 2023 pe site-ul și pagina de facebook a instituției                

Organizată conform tradiției de Rusaliile ritului creștin protestant, Ziua sașilor 2023 va avea loc în perioada 26-29 mai la Dinkelsbühl, Germania, anunță organizatorul, Asociația sașilor emigrați în Germania. La parada portului popular prin centrul medieval al orașului vor participa 100 de grupuri cu peste 2000 de membri. Ediția cu nr. 73 de la Dinkelsbühl a Zilei sașilor are un amplu program cultural cu expoziții, prelegeri și prezentări de carte și comemorează 40 de ani de la înființarea Federației mondiale a sașilor           

Istoria azi – 1984: URSS și alte 13 ţări ale fostului bloc comunist, cu excepția României, Chinei și Iugoslaviei, își anunță intenția de a boicota Jocurile Olimpice de vară de la Los Angeles, SUA (28 iulie-12 august), ca răspuns la boicotarea de către SUA și alte state occidentale a Jocurilor Olimpice de vară de la Moscova din anul 1980 – 1979: prima escaladare fără rezerve de oxigen a Vârfului Everest, cel mai înalt punct de pe Pământ (8848m), de către alpiniştii Reinhold Messner şi Peter Habeler               

Calendarul personalităţilor – 1937: Thomas Pynchon, scriitor american – 1912: Gertrud Fussenegger, scritoare austriacă – 1906: Roberto Rossellini, regizor italian de film și televiziune, unul dintre cele mai importanți regizori ai filmului neorealist italian – 1884: Harry S. Truman, politician american, al 33-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii (1945-1953) – 1828: Henri Dunant, filantrop elveţian, fondatorul organizaţiei Crucea Roşie Internaţională, a fost în 1901 alături de Frédéric Passy primul laureat al Premiului Nobel pentru Pace   

Duminică, 7 mai 2023

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel   Capitolul 3, versetul 1

Aşadar, dacă aţi înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde se află Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu

Sfânta Evanghelie după Luca   Capitolul 11, versetul 13

Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi fiilor voştri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care îl cer de la El!

Sâmbătă, 6 mai 2023

Știri

„Prinţ şi sultan“ la Timişoara. Muzeul National al Banatului, în colaborare cu Badisches Landesmuseum Karlsruhe, Germania, prezintă expoziţia „Prinţ şi sultan. Decenii de război şi fronturi fluctuante la hotarele Sublimei Porţi (1683-1716)“. O parte din obiectele unice ale colecţiei din Germania (arme, veşminte, piese de harnaşament din perioada otomană) vor fi expuse la Timişoara până pe 30 august 2023 

Încoronarea regelui Charles al III-lea: între tradiţie şi modernitate

Istoria azi – 1791: Palatul Luvru din Paris a fost transformat în muzeu – 1949: ziua de naștere a informaticii moderne. Maurice Wilkes și o echipă de la Universitatea din Cambridge au executat primul program stocat pe calculatorul EDSAC, calculator bazat pe arhitectura Neumann – 2001: Papa Ioan Paul al II-lea devine primul papă care intră într-o moschee. Evenimentul a avut loc în timpul unei călătorii în Siria

Calendarul personalităţilor – 1856: Sigmund Freud, psihiatru austriac – 1895: Rudolph Valentino, actor american de origine italiană  – 1915: Orson Welles, regizor, scenarist și actor american