Miercuri, 21 februarie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

21 februarie: Ziua Internațională a Limbii Materne – o sărbătoare ținută anual în întreaga lume, cu scopul de a promova diversitatea lingvistică și culturală, precum și multilingvismul

Deputatului FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganţ, despre super anul electoral 2024 și despre moartea lui Alexei Navalnîi, cel mai cunoscut opozant al Kremlinului. Interviu săptămânal realizat de redacția emisiunilor în limba germană de la Radio RomâniaTimișoara

Actualitatea sibiană: ”Magic Revolution Show”, spectacol de magie la Sibiu, vineri, 23 februarie, la Sala Thalia, începând cu ors 18:00 / Ateliere de creație pentru copii la Teatrul Gong: sâmbătă, 24 februarie, de la ora 10:00 și de la ora 12:00, ”Atelierul de creat povești” pentru copii între 6-10 ani și de la ora 11:00, altelierul ”Cenușăreasa – doar o poveste?”/ Duminică, 25 februarie, ora 17:00, spectacolul ”Conul Leonida față cu reacțiunea…o fandacsie cu Eftimița” în regia Marianei Cămărășescu la recent deschisul Centru Cultural Habitus / Spectacol în limba germană la Teatrul Radu Stanca, 24 februarie, ora 19:00, ”(Aproape) Toate operele lui Moliére”, regia Daniel Plier / Clubul de teatru pentru tineret al Forumului Democrat al Germanilor Sibiu (FDGS) mai primește înscrieri până la finalul lunii februarie, condiția fiind cunoașterea limbii germane. Durata cursului este de un semestru, spectacolul final fiind programat pentru finalul lunii iunie pe scena Teatrului Gong / Biserica Evanghelică C.A. Sf. Margareta din Mediaș invită in Postul Paștelui la o serie de reculegeri muzicale în fiecare joi de la orele 17:00. Vicarul Bisericii Evanghelice C.A. din Mediaș Maximilian Braisch și sotia sa Theresa Braisch prezintă pilde din Biblie, care sunt ilustrate cu muzică clasică, klezmer, jazz sau populară, astfel încât să se plieze exact pe povestea biblică

”Amprente germane în București” – un proiect inițiat și susținut de Institutul Goethe. Prezentarea va avea loc astăzi, începând cu ora 18, la sediul Institutului din calea Dorobanți nr. 32. Vor participa personalități culturale din România și Germania care au urmărit acest subiect 

Istoria azi – 1848: A apărut, la Londra, Manifestul Partidului Comunist, redactat de Karl Marx și Friedrich Engels – 1972: Richard Nixon a devenit primul președinte american care a vizitat China

Calendarul personalităţilor – 1791: Carl Czerny, pianist, compozitor și profesor austriac – 1805: Timotei Cipariu, filolog și lingvist roman – 1962: Chuck Palahniuk, scriitor nord-american

Marți, 20 februarie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Reculegeri antepascale prin cuvânt şi muzică la Biserica evanghelică de confesiune augustană Sf. Margareta din Mediaş: în fiecare zi de joi din Postul Paştelui, corespunzător calendarului bisericesc protestant, pilde biblice şi ilustraţii muzicale de diverse stiluri sunt prezentate de vicarul bisericii, Maximilian Braisch, şi soţia sa, Theresa Braisch   interviu

Fundaţia Friedrich Ebert România anunţă deschiderea sesiunii de înscrieri pentru programul anual de pregătire ”Bursa Friedrich Ebert pentru tineri progresiști”. Programul 2024 este compus din patru module de pregătire organizate în locații diferite din țară: Fundamentele democraţiei sociale (5-7 aprilie); Stat social și democraţie socială (10-12 mai); Politici economice ale democraţiei sociale (5-7 iulie) şi Modele de comunicare politică (18-21 iulie). Termenul limită pentru înscrieri este 17 martie

Dinţii şi politica. Plombele dentare din amalgam urmează să fie interzise în Uniunea Europeană începând cu anul 2025. Motivul este îngrijorarea cu privire la riscurile pentru sănătate generate de mercurul din amalgam. Pentru dentişti şi pacienţi există alternative mai bune dar și mai scumpe

Juriul Ecumenic va fi şi anul acesta prezent la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, cum se întâmplă începând cu anul 1992. Juriul Ecumenic onorează cineaștii care exprimă în filmele lor un comportament uman aflat în concordanță cu Evanghelia sau care sensibilizează publicul la valorile spirituale și sociale. Premiile Juriului Ecumenic vor fi acordate sâmbăta viitoare, 24 februarie

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Iuțeală fără viteză“

Istoria azi – 1926: este deschisă prima ediţie a Târgului de produse alimentare de la Berlin “Grüne Woche” (lb. română: Săptămâna verde), denumit astfel pornind de la hainele verzi ale producătorilor agricoli expozanţi, care populau străzile oraşului pe perioada târgului. În prezent, târgul are caracter internaţional – 1909: poetul italian Filippo Tommaso Marinetti publică “Manifestul futurist” în cotidianul francez “Le Figaro”, o pledoarie pentru inaugurarea unui curent artistic de avangardă

Calendarul personalităţilor – 1927: Sidney Poitier, actor nord-american – 1925: Robert Altman, regizor de film nord-american – 1844: Ludwig Boltzmann, fizician austriac – 1751: Johann Heinrich Voß, scriitor german

Luni, 19 februarie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

19 februarie: Ziua Națională Constantin Brâncuși este marcată la Reşiţa cu două expoziţii. La Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ se pot vizita expoziţiile foto „Constantin Brâncuși la Târgu Jiu și la Paris”, respectiv „Brâncuși: Surse românești și perspective universale”. Fotografiile sînt realizate de preşedintele FDGR, filiala din Reşiţa, Erwin Josef Ţigla. Personalitatea sculptorului român Constantin Brâncuşi va fi evocată într-o conferinţă şi de istoricul dr. Ionel Bota din Oravița

Clubul FDGR organizează pentru primul eveniment din an o vizită la tipografia Honterus din Sibiu (marți, 20 februarie, ora 12). Numărul participanților este limitat, este necesară înscrierea prealabilă prin mail

Un caz de neglijenţă, corupţie şi de urgenţă la munte, este reacţia publică a arhitectului Eugen Vaida după demolarea pe 8 februarie 2024 a acoperişului Cabanei Valea Sâmbetei din staţiunea braşoveană Sâmbăta de Sus. În ciuda unor condiţii de cazare nu tocmai elegante, fondatorul Asociaţiei „Ambulanţa pentru monumente“ consideră cabana construtiă în 1936 un adevărat „chalet de cult“ pentru iubitorii de drumeţii. El solicită, printre altele, Ministrului Culturii clasarea unor cabane montane în categoria monumentelor istorice

În Uniunea Europeană (UE), în virtutea Dreptului comunitar, începând de sâmbăta trecută toate serviciile de pe internet trebuie să respecte Legea privind serviciile digitale, Digital Services Act (DSA). Legea se adresează tuturor pieţelor online, furnizorilor de servicii digitale și forumurilor de comunicare. Legea este menită să limiteze răspândirea informațiilor false pe internet și să protejeze consumatorii de fraudă. Cu Digital Services Act și Legea privind pieţele digitale (Digital Markets Act, DMA), UE are cele mai stricte reglementări pentru companiile de internet din lume. De asemenea, începând cu 17 februarie, în fiecare dintre cele 27 de state UE trebuie să existe o autoritate și un ombudsman, la care se pot raporta conflictele cu furnizorii de internet. Plângerile ar trebui soluționate în afara instanței și fără costuri pentru reclamant. Legea privind serviciile digitale se aplică în toate statele UE și tuturor companiilor care desfășoară afaceri sau au o sucursală în UE. Pentru giganții internetului cu peste 45 de milioane de utilizatori lunari în UE, reglementările sunt în vigoare de anul trecut. Deoarece implementarea nu a decurs fără probleme, Comisia Europeană a inițiat o serie de proceduri. Până acum au putut fi emise doar avertismente. Începând cu data de 17 februarie pot fi aplicate și amenzi

Istoria azi – 1959: Independenţa coloniei regale britanice Cipru este hotărâtă de Marea Britanie, Grecia şi Turcia; preşedintele ales Makarios al III-lea, Arhiepiscopul Noii Justiniane şi Ciprului, va proclama independenţa la 16 august 1960 – 1931: Premiera absolută la Berlin a filmului „Opera de trei parale“ (regia: Georg Wilhelm Pabst), inspirat de drama omonimă a lui Bertolt Brecht – 1855: Astronomul francez Urbain Le Verrier prezintă Academiei de Științe din Paris propunerea sa pentru un serviciu meteo internațional, cu date transmise prin telegraf

Calendarul personalităţilor – 1876: Constantin Brâncuşi, sculptor român. Opera sa a influenţat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură şi desen. 19 februarie este în România Ziua Naţională Constantin Brâncuşi – 1957: Falco, cântăreţ austriac de muzică pop – 1930: John Frankenheimer, regizor de film nord-american – 1924: Lee Marvin, actor nord-american – 1917: Carson McCullers, scriitoare nord-americană – 1854: Emil Sigerus, etnograf, colecționar, istoric și scriitor sas din Transilvania

Duminică, 18 februarie 2024

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Sfânta Evanghelie după Matei   Capitolul 7, versetul 7

Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.

Sfânta Evanghelie după Luca   Capitolul 18, versetul 42

Şi Iisus i-a zis: Vezi! Credinţa ta te-a mântuit.

Sâmbătă, 17 februarie 2024

Știri

Cu elan si eleganță în anul nou: Marele Bal al Sașilor Transilvăneni 2024 de la München, organizat anual la sfârșit de ianuarie de Asociația Sașilor Transilvăneni din Germania a reunit și anul acesta peste 400 de sași din Germania, Austria și România, care au dat startul evenimentelor sociale care vor marca în acest an cei 75 de ani de la înființarea Asociației Sașilor Transilvăneni din Germania reportaj

Trei aniversări importante pentru sașii din Germania în cursul anului 2024: 75 de ani de la înființarea Asociației Sașilor din Germania, 80 de ani de la evacuarea sașilor din Transilvania de Nord și 800 de ani de la emiterea Hrisovului de aur al saşilor transilvăneni, un document de concesiune, emis în anul 1224 de regele Andrei al II-lea al Ungariei, momente care vor fi marcate corepunzător pe parcursul anului curent, la toate evenimentele tradiționale organizate de Asociația Sașilor din Germania, conform președintelui Asociației Sașilor din Bavaria, Germania, Werner Kloos interviu

Etapa de Cupă Mondială de Sărituri cu Schiurile pentru femei de la Râșnov, un concurs prevăzut iniţial pentru 16-18 februarie 2024, s-a anulat din cauza valorilor ridicate ale temperaturii din zonă, ceea ce a determinat topirea zăpezii. România organizează etape de Cupă Mondială încă din anul 2014

La Sibiu, atelier de lucru pentru copii dedicat Zilei Naționale Constantin Brâncuși, sărbătorită anual la data de 19 februarie. Copii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani vor picta pe sticlă (sâmbătă, 17 februarie, orele 10 și 12, Teatrul pentru copii și tineret GONG)

Diferite modele şi modalităţi de a vinde produsele micilor producători într-un mod legal şi profitabil este tema turului producătorilor organizat de Asociaţia GAL Microregiunea Hârtibaciu și Asociația Hosman Durabil, în cursul zilei de sâmbătă, 17 februarie. Acţiunea face parte din proiectul mai amplu, cu o durată de 18 luni, intitulat „Activism civic și advocacy în Valea Hârtibaciului. Prezervarea peisajului deschis.”, despre viitorul Văii Hârtibaciului

17 februarie: Ziua Naţională a verzei albe (Brassica oleracea) în SUA, dar şi Sîrbătoarea naţională a cafelei cu lapte, tot in SUA; Ziua Mondială a Pangolinilor; Ziua Mondială a balenelor

Istoria azi – 1986: Se sinucide în Frankfurt pe Main (Germania), după numai două luni de locuit în Germania după emigrare, poetul, traducătorul, eseistului și editorul german născut la Reșița, Rolf Bossert – 1914: Apare la Constantinopol prima ediție în limba turcă a Coranului, cartea sacră a tuturor musulmanilor – 1904: Premiera absolută la Milano a operei „Madama Butterfly”, compusă de Giacomo Puccini – 1801: Politicianul nord-american democrat-republican Thomas Jefferson devine cel de-al treilea președinte al Statelor Unite ale Americii (1801-1809). Jefferson este considerat unul dintre cei mai influenți dintre „părinții fondatori“ ai Statelor Unite – 1600: Condamnat pentru erezie, teologul şi filozoful italian Giordano Bruno este ars pe rug la Roma

Calendarul personalităţilor – 1942: Anemone Latzina (d. 18 noiembrie 1993, București), poetă de limba germană și traducătoare din România – 1930: Ruth Rendell, scriitoare britanică. A publicat şi sub pseudonimul Barbara Vine – 1888: Otto Stern, fizician german stabilit în SUA. În anul 1943 a fost distins cu Premiul Nobel pentru Fizică – 1752: Friedrich Maximilian von Klinger, scriitor german – 1444: Rudolf Agricola, filozof olandez, umanist al Renașterii

Vineri, 16 februarie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Ambasada Germaniei la București și organizația neguvernamentală „Asociația SEXUL vs BARZA” au prezentat proiectul „Prevenirea traficului de persoane și a exploatării sexuale și consolidarea rezilienței“. Proiectul a fost susținut anul trecut de Ambasada Germaniei cu un total de 49.520 euro. Obiectivul proiectului a fost mai buna protejare a grupurilor vulnerabile și, în special, a tinerilor aflați în situații de vulnerabilitate

Concursul internațional de creație artistică pentru copii și tineri The Water We Want (Apa pe care ne-o dorim), ediția a cincea, este lansat în România de Aquatim, operator regional timișean al serviciilor de alimentare cu apă și canalizare. La categoriile „desen” și “pictură” pot participa elevi din ciclurile de învățământ primar, gimnazial și liceal (6-18 ani) iar la categoria “clip video și alte creații media“ elevi și studenți (19-25 de ani). Înscrierile se fac până la data de 19 aprilie. Lucrările trebuie să reflecte tematica apei dulci și pot aborda subiecte legate de exemplu de biodiversitate, pericolul poluării, apa în natură și mediul urban, și altele. Concursul este un proiect dezvoltat de Rețeaua Internațională a Muzeelor Apei (WAMU-NET)

Întâlnirea tinerilor ardeleni (9-10 martie) va avea loc anul acesta la oranjeria de la fosta reședință de vară Brukenthal din Avrig (județul Sibiu), anunță organizația de tineret a Forumului regional Transilvania a FDGR. Data limită pentru înscrieri este 5 martie

Cantitatea este criteriul central de calitate al vremurilor pe care le trăim. În rețelele sociale, numărul de prieteni, urmăritori, vizualizări, aprecieri și distribuiri este cel care determină succesul și statutul. Clicurile determină vizibilitatea în lumea digitală. Obsesia pentru numere în rețelele sociale nu duce la noi culmi calitative, ci mai degrabă la o cultură mainstream. Cifrele au devenit de mult un mijloc de orientare pentru decizii practice importante: alegerea partenerului depinde de coeficientul de potrivire pe platformele de întâlniri, clasamentul universităților pare să determine nivelul veniturilor foștilor studenți, devenind astfel criteriul central pentru decizii cu privire la propria carieră. Interacțiunile umane sunt din ce în ce mai influențate de numere. Evaluările traduc fiecare acțiune într-un număr pentru a determina un scor care determină locul individului în societate. În acest context apar domenii de cercetare noi: Calculul afectiv, Cunoașterea comunitară, Cartografierea emoțională și Scorul de credit social

Principalele subiecte ale săptămânalului sibian de limbă germană “Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Înregistrare realizată de Gabriela Mezei, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Istoria azi – 1968: România a renunțat la organizarea administrativă tipic sovietică în regiuni și raioane și a reînființat unitatea administrativ-teritorială tradițională: județul; au fost organizate 39 de județe, plus municipiul București – 1959: Revoluționar cubanez Fidel Castro a preluat conducerea Cubei – 1807: are loc la Weimar premiera dramei ”Torquato Tasso” de Johann Wolfgang von Goethe

Calendarul personalităţilor – 1497: Philipp Melachton, teolog, reformator și umanist german – 1879: Gustav „Gusto“ Arthur Gräser (n. la Brașov), artist și activist pacifist german, care a dus o viață excentrică, promovând anarhismul și întemeierea unei societăți utopice. Împreună cu fratele său, Karl Gräser (1875–1920), a fondat așezarea Monte Verità din Ascona în Elveția. Un alt frate al său a fost pictorul Ernst H. Graeser – 1959: John McEnroe, jucător de tenis american

Joi, 15 februarie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

15 februarie, Ziua Națională a Lecturii: Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița invită astăzi începând cu ora 17.30 la expoziția documentară dedicată poetului reșițean de limbă germană Rolf Bossert (1952-1986) și la întâlnire cu scriitoarea timișoreană Maria Nițu și cărțile ei

Prezentări de carte la Sibiu: „O călătorie în timp – Colecția de Paleontologie a Muzeului de Istorie Naturală, Sibiu” de Nicolae Trif (vineri, 16 februarie , ora 14, Sala Multimedia a Muzeului de Istorie Naturală din Sibiu); „Vezi mâinile mele” de Gabriel Macsim (vineri, 16 februarie, ora 18, librăria Humanitas Constantin Noica)

Şapte zile mai au la dispoziţie producătorii de cârnaţi pentru a se pregăti şi înscrie la concursul anual de degustare de cârnaţi, Worschtkoschtprob, ediţia 2024, ce se organizează anul acesta la Lovrin (jud. Timiş). La concurs se pot înscrie toate persoanele care ştiu să prepare cârnaţi gustoşi, cruzi , afumaţi, după o reţetă proprie. Pentru a participa la concurs este necesară doar o invitaţie de la organizatorul principal al evenimentului: redacţia săptămânalului în limba germană „Banater Zeitung“ din Timişoara

Începe Berlinala, Festivalul Internațional de Film de la Berlin, ediţia 2024. În perioada 15 – 25 februarie vor putea fi urmărite în 15 cinematografe 236 de producţii din toate categoriile, formatele, de diferite durate, din 80 de ţări. 20 de filme din 30 de țări vor concura pentru cel mai bun lungmetraj în competiție internațională, Ursul de Aur și Marele Premiu al juriului, Ursul de Argint, inclusiv două filme de debut și două forme documentare. 19 filme vor fi prezentate în premieră mondială. Berlinala se va deschide anul acesta cu producția irlandezo-belgiană „Small Things Like These” de Tim Mielants. Adaptarea cinematografică literară se bazează pe romanul istoric cu același nume al autoarei irlandeze Claire Keegan. Ca favorit în secţiunea „Concurs“ este considerat filmul american „Un om diferit“ / „A Different Man“, purtând semnătura regizorului Aaron Schimberg; rolul principal este interpretat de actorul Sebastian Stan, originar din Constanţa. Filmul regizorului român Andrei Cohn, „Săptămâna Mare“, va avea premiera mondială la Berlin pe 17 februarie

Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi. Astăzi: „Particula coeziunii cuprinzătoare“

Istoria azi – 1965: Parlamentul Canadei adoptă „Steagul Frunzei de Arțar“ drept steag naţional – 1944: Mănăstirea benedictină Monte Cassino din Italia este distrusă de bombardamentele aeriene şi focul de artilerie al forţelor aliate în înaintarea lor către Roma. Mănăstirea considerată leagănul vieţuirii monahale din Apus şi un focar medieval al ştiinţelor în Europa apuseană a fost reconstruită între anii 1950-1954 – 1867: valsul „Dunărea albastră“ de Johann Strauss (fiul) este prezentat la Viena în premieră în audiţie publică

Calendarul personalităţilor – 1947: Wencke Myhre, cântăreaţă şi actriţă norvegiană – 1922: Herman Kahn, cibernetician şi futurolog nord-american – 1751: Johann Heinrich Wilhelm Tischbein, pictor german – 1748: Jeremy Bentham, jurist şi filozof englez, considerat iniţiatorul teoriei morale a utilitarismului

Miercuri, 14 februarie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

„Miercurea Cenuşii” în calendarul bisericilor apusene: începe Postului Paştelui (14 februarie – 30 martie). Anul acesta, creștinii catolici și protestanți vor sărbători Învierea Domnului la data de 31 martie. În calendarul Bisericii Ortodoxe Române, Postul Paștelui 2024 începe pe 18 martie și se încheie pe 4 mai. Învierea Domnului este sărbătorită în ziua de 5 mai  

Astăzi este 14 februarie, Ziua îndrăgostiţilor. 14 februarie ca Ziua Sfântului Valentin sau Sărbătoarea Sfântului Valentin este receptat şi în România datorită influenței mediatice drept „Valentine’s Day”, denumirea unei tradiţii occidentale dedicate aceleiași idei de “Ziua Îndrăgostiţilor”. Sărbătoarea iubirii „Dragobete” din 24 februarie rămâne un reper în conştiinţa publică din România  

Din agenda de lucru a deputatului FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț: la Senat a fost introdusă o inițiativă legislativă pentru o zi anuală de prietenie germano-română, pentru data de 21 aprilie; inițiatori sunt deputatul FDGR și deputatul Silviu Vexler, care reprezintă Federația Comunităților Evreiești din România (FCER). Ovidiu Ganț argumentează proiectul legislativ și vorbește și despre poziționarea DFDR în privința chestiunilor organizatorice care rămân deschise la alegerile anunțate pentru anul acesta. Interviu realizat de Astrid Weisz, Radio RomâniaTimișoara, redacția emisiunilor în limba germană  

Cupa de schi a Colegiului Național Johannes Honterus din Brașov va avea loc anul acesta la pârtia de la Prăpastia Lupului, Vârful Postăvarul (21 februarie). Este a 43-a oară când elevii concurează pentru trofeul victoriei. Anul trecut s-a înregistrat un număr record de 165 de participanți. Fiecare participare aduce un punct, trofeul este acordat clasei câștigătoare și păstrat în clădirea școlii 

Actualitatea sibiană – Prezentări de carte: „O călătorie în timp – Colecția de Paleontologie a Muzeului de Istorie Naturală, Sibiu” de Nicolae Trif (vineri, 16 februarie , ora 14, Sala Multimedia a Muzeului de Istorie Naturală din Sibiu); „Vezi mâinile mele” de Gabriel Macsim (vineri, 16 februarie, ora 18, librăria Humanitas Constantin Noica); – Atelier de lucru pentru copii dedicat Zilei Naționale Constantin Brâncuși, sărbătorită annual la data de 19 februarie. Copii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani vor picta pe sticlă (sâmbătă, 17 februarie, orele 10 și 12, Teatrul pentru copii și tineret GONG); – Se fac ultimele retușuri în pregătirea târgului de nunți „Sibiu Wedding Days“ 2024, (16-18 februarie, Sala Transilvania); – Clubul FDGR organizează pentru primul eveniment din an o vizită la tipografia Honterus din Sibiu. Numărul participanților este limitat, este necesară înscrierea prealabilă prin mail la a.herrmann@ifa.de (marți, 20 februarie, ora 12); – expoziția „SAMURAI. Legendele Japoniei”. Vernisajul va avea loc marți, 21 februarie, ora 11, Muzeul Național Brukenthal); – Pentru amatorii de activități în timpul liber petrecut în cadru natural la Hosman (județul Sibiu): sunt invitați elevi din clasele VIII-XII. Participarea costă 70 de lei, cheltuielile de călătorie dus-întors pe ruta Sibiu-Hosman sunt suportate de participanți (29 februarie – 2 martie). Înscrieri se fac la www.kinderuni.ro/freizeiten, respectiv jugend@fdgrbv.ro. Sunt anunțate activități din domeniile protecția mediului înconjurător, drumeții, realizarea de cosmetice naturale, îmbunătățirea cunoștințelor de limbă germană

Istoria azi – 1876: Alexander Graham Bell, inventator nord-american originar din Scoția, brevetează în premieră mondială un dispozitiv capabil să emită și să recepționeze cuvintele rostite; – 1924: premiera în Germania a filmului „Die Nibelungen” (lb. română: Nibelungii) în regia lui Fritz Lang, film inspirat de epopeea eroică medievală „Das Nibelungenlied” (lb. română.: Cântecul Nibelungilor); – 1918: Rusia trece la calendarul gregorian. Ziua de 31 ianuarie a fost urmată de 14 februarie 1918. În Regatul României, calendarul pe stil nou a fost introdus în anul 1919. Astfel, data de 1 aprilie 1919 a devenit data de 14 aprilie 1919. În Transilvania, calendarul gregorian fusese introdus în anul 1590, iar în Bucovina în anul 1773; – 842: „Jurămintele de la Strasbourg“, prima atestare documentară a limbii germane, care începând cu acest eveniment apare ca limbă oficială în scrierile vremii. „Jurămintele de la Strasbourg“ reprezintă promisiunile de alianţă ale lui Ludovic Germanul, conducător al regatului francilor răsăriteni şi fratelui său, Carol cel Pleşuv, conducătorul regatului francilor occidentali. Ludovic şi Carol şi-au reafirmat totodată opoziţia faţă de împărat, fratele lor mai mare Lothar

Calendarul personalităţilor – 1932: Alexander Kluge, regizor de film şi scriitor german; – 1911: Willem Johan Kolff, medic olandez, a inventat aparatul de dializă. Kolff este supranumit „Părintele organelor artificiale” şi considerat unul dintre cei mai importanţi medici ai secolului al 20-lea; – 1895: Max Horkheimer, filozof şi sociolog german; – 1869: Charles Thomson Rees Wilson, fizician scoțian, laureat în 1927 al Premiului Nobel pentru Fizică; – 1404: Leon Battista Alberti, maistru constructor italian, teoretician al artei şi umanist

Marți, 13 februarie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Astăzi, 13 februarie, Ziua internaţională a Radioului atrage atenția asupra importanței acestui mijloc de comunicație, deoarece fără radio mulți oameni ar fi excluși de la informare. De Ziua internaţională a Radioului, statele lumii sunt chemate să asigure accesul la informare prin radio și să promoveze cooperarea internațională între posturile de radio

“Radioul: un secol de informare, divertisment și educare”, deviza pentru Ziua internaţională a Radioului 2024, a fost aleasă pentru a marca primul centenar radio în Europa. An de an, ideea călăuzitoare pentru 13 februarie este stabilită de UNESCO, Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură. Declarația UNESCO din acest an dedicată Zilei internaţionale a Radioului este un mesaj elaborat în comun cu EBU, Uniunea Europeană de Radio și Televiziune și Asociația Radiourilor Europene (AER) și este intitulat „Radioul, ghidul de încredere într-o lume în schimbare” sinteză

Organista Ilse Maria Reich împlineşte azi (13 februarie) vârsta de 80 de ani. Cu această ocazia va fi lansat volumul autobiografic „De la orgă la orgă – Drumul meu ca organistă“ (Editura Musik Südost, München, 2024). Cartea poate fi achiziţionată direct de la autoare

Concurs de poezie de dragoste, cu ocazia Valentine’s Day și de Dragobete, la Braşov. Poeziile pot fi scrise în limba română, engleză, maghiară sau germană şi pot fi trimise pe adresa de e-mail contact@casamuresenilor.ro până pe 20 februarie 2024. Proiectul inedit este organizat de Muzeul Casa Memorială „Ştefan Baciu”.

Limba germană în viaţa de zi cu zi. Astăzi: „Meniul vorbirii“

Istoria azi – 13 februarie, Ziua Mondială a Radioului, proclamată la conferinţa generală UNESCO din 03 noiembrie 2011, pentru comemorarea înfiinţării United Nations Radio la 13 februarie 1946 – 1922: poetul german Rainer Maria Rilke publică volumul „Elegiile duineze” – 1804: inaugurarea în premieră mondială absolută a primei locomotive, construită de inventatorul Richard Trevithick din Ţara Galilor (Regatul Unit) – 1689: Parlamentul Angliei îi oferă tronul conducătorului Olandei, Wilhelm de Orania, după înlăturarea regelui Iacob al II-lea, care era determinat să restabilească religia catolică în Anglia și să instaureze monarhia absolută

Calendarul personalităţilor – 1943: Friedrich Christian Delius, scriitor german – 1939: Beate Klarsfeld, jurnalistă germană; a devenit cunoscută pe plan internațional prin angajamentul său în documentarea Holocaustului și căutarea criminalilor naziști 1933: Constantin Costa-Gavras, regizor francez de origine greacă – 1903: Georges Simenon, scriitor belgian – 1769: Ivan Krîlov, fabulist rus