Duminică, 10 martie 2024

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Epistola întâia către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel

Capitolul 5, versetul 5

Căci voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei; nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului.

Sfânta Evanghelie după Ioan

Capitolul 17, versetul 17

Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul.

Sâmbătă, 9 martie 2024

09 martie, în calendarul creştin romano-catolic și ortodox neoiulian: Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia; creștinii protestanți îi pomenesc la 10 martie pe cei 40 de cavaleri din Sevastia

Președintele Franței, Emmanuel Macron, și președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, au semnat un acord de apărare la Paris. Ambele țări urmăresc, de asemenea, o colaborare mai strânsă în plan economic

Noi reguli de securitate cibernetică pentru spitalele, aeroporturile și rețelele electrice din UE, prevăzute de un nou regulament UE, urmează să ofere în viitor o protecție sporită pentru amenințările digitale. Acordul mai trebuie confirmat de Parlamentul European și statele membre UE. Acordul asupra regulamentului se bazează pe o propunere a Comisiei UE. În consecință, amenințările cibernetice ar urma să fie identificate și raportate în timp util cu ajutorul inteligenței artificiale și analizei datelor. Comisia estimează la 1,1 miliarde de euro costurile măsurilor din așa-numita Lege de solidaritate cibernetică (Cyber Solidarity Act) 

Președintele Republicii Populare Chineze, Xi Jinping, mizează pe activarea unor „noi forțe productive” pentru a accelera creșterea economică. Înțelesul devizei „noi forțe productive” nu este pe deplin cunoscut economiștilor și birocraților. Considerat separat, conceptul de „forțe de producție” este un recurs la teoria economică marxistă din secolul al 19-lea, care este folosită pentru a defini resursele naturale, forța de muncă, mijloacele de producție și cunoștințele tehnice ale unei economii. Conducerea politică chineză vorbește acum despre „noi forțe productive” care trebuie dezvoltate. Potrivit cotidianului național de partid „China Daily”, conceptul de „noi forțe productive” se bazează în primul rând pe inovații tehnologice și elemente noi, cum ar fi datele

Istoria azi – 1991: Noul Tratat al Uniunii Europene a pus bazele conceptului de monedă unică europeană – 1959: a fost creată celebra păpuşă Barbie, la Hawrhorne, lânga Hollywood – 1880:  Legea pentru organizarea Dobrogei în urma Războiului de Independenţă din 1877-1878 şi a Tratatului de Pace de la Berlin (1878) – 1842: la Milano premiera absolută la Milano  a operei “Nabucco” de Giuseppe Verdi

Calendarul personalităţilor –  1964: Juliette Binoche, actriţă franceză – 1943: Bobby Fischer, jucător de șah nord-american, al unsprezecelea campion mondial (1972-1975) – 1942:  Ion Caramitru, actor şi  regizor – 1934: Iuri Gagarin, cosmonaut sovietic, primul om care a ajuns în spațiu și pe orbita Pământului (12 aprilie 1961) – 1907: Mircea Eliade, istoric al religiilor, scriitor, filozof – 1454: Amerigo Vespucci, navigator italian, a fost primul care a înțeles că America de Sud este un continent nou-descoperit

Vineri, 8 martie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Pentru 8 martie 2024 , Ziua Internaţională a Femeii, Organizația Națiunilor Unite a propus deviza “Inspiră incluziunea”

Unsprezece spitale din județul Timiș vor primi finanțare UE pentru digitalizare. Finanțarea vine prin Programul Național de Reconstrucție și Reziliență, PNRR. Pentru obținerea ei, cinci spitale din Timișoara și spitalele din Deta, Făget, Jimbolia, Sânnicolau Mare, Gătaia și Buziaș au înaintat proiecte. Prin digitalizare, datele tuturor pacienților internați vor fi stocate în sistem, în beneficiul creșterii eficienței și reducerii costurilor

Sprijin financiar pentru unitățile de cult din județul Brașov aparținând cultelor religioase recunoscute din România, anunțat de Consiliul județean Brașov: pentru anul 2024 este prevăzută suma de 2.500.000 lei; valoarea minimă care poate fi acordată pentru o unitate de cult este 5.000 lei; valoarea maximă este de 50.000 lei. Excepție fac lucrări de restaurare, întreținere, asigurare condiții de microclimat elemente de patrimoniu, pentru care valoarea maximă care poate fi acordată este de 100.000 lei. Termenul limită pentru depunerea solicitărilor de acordare a sprijinului financiar este 5 aprilie 2024, ora 14

Subiectele ediției apărute astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung“, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Înregistrare realizată de Gabriela Mezei, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Istoria azi 08 martie, Ziua Internaţională a Femeii – 1921: la Moscova, Cea de-a Doua Conferinţă a Femeilor Comuniste hotărăşte fixarea datei de 08 martie ca “Zi Internaţională a Femeii” – 1917: la Petrograd (în prezent: Sankt Petersburg), Revoluţia din Februarie, primul stadiu al Revoluţiei ruse de la 1917, duce la abdicarea ţarului Nicolae al II-lea – 1821: sub conducerea lui Alexandru Ipsilanti, grecii încep lupta de eliberare de sub dominaţia otomană

Calendarul personalităţilor – 1931: Neil Postman, teoretician media, critic cultural şi scriitor nord-american – 1923: Walter Jens, filolog şi scritor german – 1906: Victor Hasselblad, inventator suedez – 1879: Otto Hahn, chimist german, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1944 pentru descoperirea fisiunii nucleare – 1714: Carl Phillip Emanuel Bach, compozitor german

Marţi, 5 martie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Biserica Evanghelică C.A. din România – Parohia Brașov organizează cu ocazia sărbătorilor pascale, concertul de muzică sacră „Patimile lui Cristos după Ioan“. Concertul susținut de Corul Bach al Bisericii Negre din Brașov și ansamblul Capella Coronensis va avea loc pe 23 martie 2024 la Catedrala luterană Sf. Maria din Sibiu și pe 24 martie 2024 la Biserica romano-catolică Sf. Petru și Pavel din Brașov

Primarul Ghimbavului Ionel Fliundra, antreprenorul german Alberth Joachim, antreprenorul brașovean Cristian Macedonachi și colegi din reteaua de ospitalitate din Romania vorbitoare de limba germană vor fi prezenți la Târgul Internațional de Turism ITB Berlin (05. – 07. Martie)|, unde va fi lansat oficial catalogul turistic al României dedicat turiștilor vorbitori de limba germană, elaborat în colaborare cu portalul turistic www.urlaubinrumaenien.de

Academia Evanghelică Transilvania continuă și în anul 2024 seria de prelegeri și discuții “Micul dejun al bărbaților”. Primul Mic dejun al bărbaților din 2024 cu tema „Formarea cadrelor didactice între 1845-1975 pornind de la exemple oferite de învățători și învățătoare din familia Bretz” va avea loc în data de sâmbătă, 9 martie 2023, la ora 9:00 în Sala Gerhard Möckel din Centrul de conferințe „Hans Bernd von Haeften” din Sibiu

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Li se spune coincidențe“

Istoria azi – 1943: premiera absolută la Berlin a filmului „Münchhuasen“, după un scenariu al scriitorului german Erich Kästner – 1931: premiera absolută la Berlin a piesei „Căpitanul din Köpenick”, de Carl Zuckmayer – 1922: premiera absolută la Berlin a filmului mut expresionist „Nosferatu – o simfonie a groazei”, în regia lui Friedrich Wilhelm Murnau

Calendarul personalităţilor – 1922: Pier Paolo Pasolini, regizor și scriitor italian – 1896: Lotte H. Eisner, critic şi istoric de film german – 1871: Rosa Luxemburg, susținătoare a mișcării muncitorești europene

Luni, 4 martie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Pe durata lunii martie, Cinemateca de luni – un proiect al Institutului Goethe din Bucureşti – este dedicată femeilor și noilor începuturi! Vor fi prezentate filme germane de succes începând cu ora 18.30. Azi va rula pelicula „O zi pentru totdeauna“, regizat de Maggie Peren

Centrul German „Alexander Tietz“ – Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița invită la serata literară „In memoriam Edith Guip-Cobilanschi (1937-2024). O întâlnire cu cărțile ei“(4 martie 2024, ora 16.30), la șase săptămâni de la trecerea în eternitate

Albumul bilingv româno-englez „Salutări din Cisnădie / Greetings from Cisnădie“ , ce include reproducerea a 60 de clişee pe sticlă realizate de fraţii fotografi sibieni Emil și Josef Fischer şi care a apărut la Editura Muzeului Naţional Brukenthal (Hermannstadt, 2023) va fi tradus şi publicat şi în limba germană. Data prezentării noului volum este legat de viitoarele festivităţi cu ocazia împlinirii a 820 de ani de la prima atestare documentară a localităţii

Proiectul european RESTORY, coordonat de UBB Cluj-Napoca şi finanţat cu bani europeni şi beneficiile pentru două localităţi din România, Sighișoara (jud. Mureș) și Jelna (jud. Bistrița-Năsăud), populate pe durata a nouă secole de saşii transilvăneni. La Conferinţa de lansare a proiectului au participat cercetători şi experţi în dezvoltare comunitară din 12 ţări europene

În Elveția, cetățenii au votat în cadrul unui referendum pentru o plată suplimentară de pensie lunară pe an. Prin votul lor, cetățenii Elveției se opun recomandării guvernului și parlamentului de la Berna. Potrivit proiecțiilor, 58% dintre cei eligibili pentru vot au aprobat propunerea sindicatului. Inițiativele populare din Elveția trebuie acceptate nu numai de majoritatea întregii populații, ci și de majoritatea celor 26 de cantoane. Potrivit proiecțiilor, acest obstacol a fost și el depășit. O a doua propunere, de creștere a vârstei de pensionare peste 65 de ani, a eșuat: 75 la sută au votat împotrivă

Cea de-a 13-a Conferință ministerială a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) de la Abu Dhabi (26ß29 februarie) s-a încheiat la 1 martie cu puține rezultate tangibile: statele membre nu au reușit să cadă de acord cu privire la tipul de subvenții pentru pescuit ce ar trebui clasificate ca inadmisibile pentru a contracara pescuitul excesiv al oceanelor. Nu a existat nici un acord privind subvențiile agricole. Statele membre au găsit un consens cu privire la extinderea libertății de taxe pentru produsele și serviciile digitale până în 2026

Istoria azi – 2018: Fostul spion MI6 Serghei Skripal și fiica sa sunt otrăviți cu Noviciok în Salisbury, Anglia, provocând o revoltă diplomatică care duce la expulzarea în masă a diplomaților din toate țările implicate – 1975: Charlie Chaplin este înnobilat de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii – 1877: are loc la Moscova premiera baletului „Lacul lebedelor“ de Piotr Ilici Ceaikovschi

Calendarul personalităţilor – 1951: Chris Rea, cântăreț englez – 1928: Alan Silitoe, scriitor britanic –1882: Nicolae Titulescu, jurist, diplomat și om politic român – 1678: Antonio Vivaldi, compozitor şi violonist veneţian

Duminică, 3 martie 2024

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Isaia   Capitolul 50, versetele 4,5

Domnul Dumnezeu Mi-a dat Mie limbă de ucenic, ca să ştiu să grăiesc celor deznădăjduiţi. În fiecare dimineaţă El deşteaptă, trezeşte urechea Mea, ca să ascult ca un ucenic. Domnul Dumnezeu Mi-a deschis urechea, dar Eu nu M-am împotrivit şi nici nu M-am dat înapoi.

Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel   Capitolul 6, versetul 4

Ci în toate înfăţişându-ne pe noi înşine ca slujitori ai lui Dumnezeu, în multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări

Vineri, 1 martie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

1 martie şi Mărţişor. Povestea unei tradiții încântătoare pentru întâmpinarea primăverii

1 martie, Ziua mondială a complimentului. Diferențele culturale dintre popoare au însă efecte mari cu privire la ce este acceptat drept compliment  

Repere speciale în luna martie a anului 2024: 3 martie, Ziua Mondială a Faunei Sălbatice (UN World Wildlife Day) – 8 martie, Ziua Internaţională Femeii – 09 martie, în calendarul creştin romano-catolic și ortodox neoiulian: Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia; creștinii protestanți îi pomenesc la 10 martie pe cei 40 de cavaleri din Sevastia – 14 martie, Ziua internaţională a constantei matematice Pi, a cărei valoare este dată de raportul dintre circumferința și diametrul oricărui cerc – 15 martie (data este stabilită anual pentru ziua de vineri dinaintea echinocțiul de primăvară al emisferei nordice), Ziua Mondială a somnului, iniţiată în 2008 de Asociaţia Mondială a medicini somnului (World Association of Sleep Medicine, WASM), atrage atenţia asupra importanţei somnului pentru sănătatea omului – 21 martie, Ziua internaţională a pădurii, iniţiată în anul 1971 de Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (Food and Agriculture Organization of the United Nations, FAO) – 22 martie, Ziua internaţională a apei – 23 martie, Ora Pământului (lb. engleză: Earth Hour), eveniment internațional, organizat în luna martie a fiecărui an. Ora Pământului – din intervalul orar 20:30 – 21:30, ora locală, al datei fixate – îşi propune sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică față de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice – 24 martie, Duminica Floriilor în calendarul creștin romano-catolic și protestant – 25 martie, „Buna Vestire“ în calendarul ortodox neoliulian. Sărbătoarea creștină aminteşte momentul în care Arhanghelul Gavriil îi apare Maicii Domnului şi o anunţă că ea, fecioară fiind, va concepe şi va naşte un fiu. Creștinii catolici și protestanți vor sărbători anul acesta Buna-Vestire abia pe 8 aprilie: conform rânduielii bisericești, data sărbătorii se mută în ziua de luni ce urmează Duminicii a 2-a a Paștelui atunci când data de 25 martie este una dintre zilele Săptămânii Sfinte, cum este cazul anul acesta – 31 martie, Învierea Domnului (Paștele) în calendarul creștin catolic și protestant – 31 martie, trecerea la ora de vară: ora 3 devine ora 4. În anul 2024, revenirea la ora de iarnă va avea loc în data de 27 octombrie

Dirijorul de la orgă şi clavecin. Nicolae Moldoveanu, dirijorul şi organistul elveţian cu rădăcini româneşti, despre frumuseţea şi actualitatea muzicii baroce interviu

Principalele subiecte din ediția de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană “Hermanstädter Zeitung“, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar

Istoria azi – 1921: debutul apariţiei sub formă de broşuri în serie a romanului “Aventurile bravului soldat Şveik” de Jaroslav Hasek – 1876: maşina de răcit cu amoniac este brevetată de inginerul german Carl von Linde, care a descoperit și perfecționat principiul de funcționare al frigiderului, prin comprimarea și decomprimarea gazelor

Calendarul personalităţilor – 1927: Harry Belafonte, muzician şi actor nord-american – 1910: David Niven, actor britanic – 1886: Oskar Kokoschka, pictor şi scriitor austriac – 1810: Frédéric Chopin, compozitor polonez

Joi, 29 februarie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Ziua Mondială a Rugăciunii prilejuiește servicii religioase ecumenice în întreaga lume. Pregătirile pentru evenimentul din prima zi de vineri a lunii martie dintr-un an anume sunt încredințate cu ani înainte organizației de femei creștine din țara nominalizată. Pentru anul 2024, creștinele din Palestina au fost nominalizate încă din anul 2017. Ele au pus Ziua Mondială a Rugăciunii din acest an sub semnul devizei „… întru legătura păcii”, interpretată ca parte a unui citat biblic mai amplu din Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, Capitolul 4, versetele 1-8. Semnificația evenimentului ecumenic și pregătirile din mai multe comunități religioase creștine ale Transilvaniei sunt prezentate de Margit Kézdi, directoarea economică a organizații femeilor din Biserica Evanghelică de cpnfesiune augustană din România. Interviu realizat de Imola Munteanu, radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Plafonarea prețurilor în România. Care a fost impactul măsurilor luate de guvern? este titlul unui studiu recent publicat de Fundația Friedrich Ebert România. Pentru o familie de doi adulți și doi copii, valoarea coşului minim de consum pentru un trai decent a crescut cu aproape 40 la sută din septembrie 2018 până în decembrie 2023. Studiul nu calculează impactul măsurilor de reglementare a prețurilor asupra ratei inflației

Uniunea Europeană este pe cale să ajute fermierii cu mai puțină birocrație și cu mai multe stimulente pentru biodiversitate și protecția climei, a declarat președintele Comisiei pentru agricultură din Parlamentul European, Norbert Lins. Nu toate schimbările decise de Bruxelles ar fi ajuns deja la fermierii din țările membre ale Uniunii Europene (UE). Lins a subliniat că 80% din subvențiile UE au mers către ferme mici și mijlocii și a contrazis rapoartele conform cărora fermele mari ar fi beneficiat în mod special de finanțare europeană

Îmbunătățirea apelurilor tridimensionale este una dintre inovațiile prezentate la târgul anual al telefoniei mobile de la Barcelona, GSMA Mobile World Congress (MWC). Afișarea tridimensională este vizibilă prin intermediul căștilor de realitate virtuală. Telefonia cu holograme se adresează în prezent companiilor. Furnizorul spaniol de telecomunicații Telefónica estimează că holografia va fi disponibilă clienților privați în cursul anului 2026

Regizorul german Werner Herzog a filmat în condiții dintre cele mai dificile în Anzii Cordilieri („Aguirre, mânia lui Dumnezeu“,1972 și „Fitzcarraldo“, 1982). Pentru el, Munții Anzi din Peru reprezintă un peisaj de suflet. O specie de orhidee recent descoperită a fost numită după el: „Sarcoglottis wernerherzogii”. Semnificația acestestui fapt cu valoare de distincție este prezentată de Hans-Werner Thellmann pentru Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: “ Nu se știe de unde vine, nici încotro se duce“

Istoria azi – 1880: în masivul Gotthard din Elveţia se realizează străpungerea la întâlnirea galeriilor de nord şi sud din timpul lucrărilor de construcţie ale Tunelului Gotthard, lung de 15 km, la momentul respectiv cel mai lung tunel din lume destinat traficului feroviar. Întâlnirea galeriilor s-a produs cu erori minimale pentru acea vreme, de 33 cm în lăţime şi 5 cm la înălţime

Calendarul personalităţilor – 1848: Adele Zay, învăţătoare şi luptătoare pentru drepturile femeilor, născută la Sibiu – 1792: Gioacchino Antonio Rossini, compozitor italian

Marți, 27 februarie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Întâlnirea comunității este și ocazia binevenită pentru trăirea spiritului comunitar, este concluzia ediției 2024 a „Degustării cârnaților”, co-organizată anual de săptămânalul bănățean de limbă germană “Banater Zeitung”. Redactorul șef Siegfried Thiel prezintă bilanțul evenimentului desfășurat la Lovrin, județul Timiș interviu

Iniţierea unui parteneriat pe termen lung. O delegație a Asociației germane pentru promovarea artei și culturii (VKF), aflată la începutul lunii februarie în vizită în Transilvania, a stabilit împreună cu reprezentanţii Fundaţiei „Biserici fortificate“ o prima acţiune comună de renovare a unui hambar cultural pentru săteni în satul Viscri, județul Brașov. O dată pe an, în weekendul de sărbătoarea creștină Înălțarea Domnului observată conform calendarului bisericesc catolic și protestant, membrii asociației din Germania pleacă într-o călătorie de lucru de patru zile, în vederea conservării monumentelor culturale. Anul acesta vor ajunge în România cincizeci de voluntari

Clubul de teatru pentru tineret al Forumului Democrat al Germanilor Sibiu (FDGS) mai primește înscrieri până la finalul lunii februarie, condiția fiind cunoașterea limbii germane. Durata cursului este de un semestru, spectacolul final fiind programat pentru finalul lunii iunie pe scena Teatrului Gong

Compania germană constructoare de mașini și vehicule de apărare Rheinmetall intenţionează să preia compania Automecanica Mediaş şi subsidiara acesteia, Atelierele Speciale Autocamioane Mediaş. De curând, firma germană a încheiat un contract substanţial în valoare de 328 de milioane de euro cu statul român pentru modernizarea apărăarii antiaeriene a ţării

Miniserialul de televiziune Masters of the Air, produs de Steven Spielberg, Tom Hanks și Gary Goetzman – a debutat cu succes pe o platformă de streaming în luna ianuarie a anului 2024. O analiză realizată de jurnalistul german, Hans-Werner Thellmann ptr Radio România Târgu-Mureş, secţia emisiunilor în limba germană

Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi. Astăzi: „Când totalul este mai mare decât suma componentelor“

Istoria azi – 1882: premiera, la Gimnaziul român din Brașov, a primei operete românești: „Crai nou“, de Ciprian Porumbescu – 1594: Henric al IV-lea este încoronat rege al Franței, punând astfel bazele dinastiei Bourbonilor

Calendarul personalităţilor – 1902: John Steinbeck, scriitor american, laureat al Premiului Nobel – 1913: Paul Ricoeur, filosof francez – 1932: Elisabeth Taylor, actriță americană

Luni, 26 februarie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Varietate de conținut și diversitate regională: ADZ 2024 – Anuarul german pentru România al cotidianului național de limbă germană publicat la București, „Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien“, ADZ (Ziarul general german pentru România). Tema fotografiei de copertă și a secțiunii de calendar este Timișoara, Capitală Culturală Europeană 2023

„Frații Bergel – două valori europene“, ediția a doua: scriitorul Hans Bergel și muzicianul Erich Bergel în corespondențe culturale cu prof. Gheorghe Mușat, ilustrate prin eseuri, texte, scrisori și interviuri. Volumul va fi prezentat la sediul FDGR Cluj-Napoca de universitarii Mircea Popa, Adrian Pop și Bujor Dânșorean, cu participarea Nadiei Fărcaș de la editura Ecou Transilvan și Wilfried Schreiber din partea FDGR (27 februarie, ora 17)

Volumele „Securitatea. 1948-1989“, vol. I şi II, vor fi lansate la Casa de cultură „Friedrich Schiller” din București în cadrul unui eveniment organizat în colaborare cu Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, C.N.S.A.S. Monografia coordonată de dr. Florian Banu, dr. Liviu Țăranu și Liviu Marius Bejenaru va fi prezentată de dr. Silviu Moldovan, moderator va fi dr. Alin Spânu. Intrarea este liberă, evenimentul va fi transmis online prin intermediul platformei Zoom (27 februarie, ora 17)

„Născut, crescut și ucis în Germania – Viața prea scurtă a fratelui meu Gökhan Gültekin și atacul de la Hanau” (limba germană în original: Geboren, aufgewachsen und ermordet in Deutschland – Das zu kurze Leben meines Bruders Gökhan Gültekin und der Anschlag von Hanau) de Çetin Gültekin și Mutlu Koçak: cartea prezintă atentatul rasist de la 19 februarie 2020 din orașul german Hanau și este dedicată memoriei celor nouă victime decedate, printre care s-a numărat și tânărul Vili Viorel Păun. Prezentare de carte realizată de Hans-Werner Thellmann pentru radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Istoria azi – 1948: Societatea Max Planck pentru promovarea științelor este constituită la Göttingen, Germania – 1901: la Berlin apare volumul întâi al romanului „Buddenbrooks” de Thomas Mann, roman menţionat în motivarea juriului Comitetului Nobel la acordarea Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1929

Calendarul personalităţilor – 1802: Victor Hugo, poet, dramaturg și romancier francez