Vineri, 3 mai 2024

Ghicitoarea zilei               

250 de ani de la nașterea pictorului romantic german Caspar David Friedrich. Nașterea artistului este marcată printr-o serie de expoziții în mai multe orașe, printer care Berlin și Dreda,  care sunt deschise pe tot parcursul anului  

Grădini de zarzavat la marginea orașelor.  În Germania obiceiul locuitorilor din marile orașe de a cultiva și  întreține  mici grădini de zarzavat pentru consum propriu la marginea orașelor ia amploare       

Istoria azi –  1891: se înființează „Fundația Universitară Carol I“, actuala Bibliotecă Universitară din București  –  1937: romanul “Pe aripile vântului” al scriitoarei Margaret Mitchell câștigă premiul Pulitzer  – 1979: Margaret Thatcher a câștigat alegerile și a devenit prima femeie prim–ministru din istoria Marii Britanii. A deținut această funcție până la 22 noiembrie 1990      

Calendarul personalităţilor – 1469: Niccolò Machiavelli, scriitor, om politic și istoric italian, reprezentant al istoriografiei renascentiste – 1892: Sir George Paget Thomson, fizician englez, laureat al Premiului Nobel pe 1937

Joi, 2 mai 2024

Ghicitoarea zilei

Zile speciale în luna mai a acestui an: ieri am sărbătorit 1 mai, Ziua Muncii; – astăzi este 2 mai, România sărbătorește Ziua Națională a Tineretului; – 3 mai, Ziua Internațională a Libertății Presei; – 5 mai, Sfintele Paști, sărbătorite de Biserica Ortodoxă Română și creștinii greco-catolici; – 5 mai, anul acesta prima duminică a lunii mai, Ziua mamei în România; – 5 mai, Ziua Europei, pentru comemorarea înfiinţării în 1949 a Consiliului Europei. Organizația internațională, interguvernamentală și regională cu sediul la Strasbourg este independentă de Uniunea Europeană. Consiliul Europei este diferit și de Consiliul European sau de Consiliul Uniunii Europene – 8 mai, în multe țări europene se comemorează Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa; – 9 mai, Înălțarea Domnului, sărbătorită de creștinii romano-catolici și protestanți; – 9 mai, Ziua Europei, pentru comemorarea propunerii de la 9 mai 1950 privind înființarea Comunităţii Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO). Aceasta a devenit fundația pentru Comunitatea Economică Europeană, redenumită ulterior Comunitatea Europeană și în final Uniunea Europeană prin Tratatul de la Maastricht; – 12 mai, anul acesta a doua duminică din luna mai, Ziua Mamei în mai multe ţări din lume, printre care şi ţările vorbitoare de limbă germană; 19mai, Coborârea Sfântului Duh (Rusaliile), sărbătorită de creștinii romano-catolici și protestanți; – 31 mai, Ziua Mondială fără tutun

În medie, un camion de gunoi plin de plastic ajunge în oceanele lumii în fiecare minut. O mare parte din deșeuri se scufundă în adâncuri, potrivit unui studiu la care au colaborat Agenția guvernamentală australiană pentru cercetare științifică și industrială, Csiro, și Universitatea Canadiană din Toronto

3,7 milioane de hectare de junglă tropicală au fost distruse anul trecut în întreaga lume. Cauzele principale sunt defrișările și incendiile. Potrivit Institutului Mondial de Resurse din Washington D. C., suprafața distrusă este cu aproximativ 400.000 de hectare mai mică decât în ​​anul 2022, dar aproximativ la fel de mare ca în 2021. Organizația de mediu Global Forest Watch consideră că, în privința protecției pădurilor, lumea a făcut doi pași înainte și doi pași înapoi

„Vocabular german“. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Rigorile salutului“

Istoria azi – 2 mai: România sărbătorește astăzi Ziua Națională a Tineretului, zi de sărbătoare lucrătoare; – 1936: premiera absolută la Moscova a operei „Petrică și lupul“, de Sergei Prokofiev

Calendarul personalităţilor – 1886: Gottfried Benn, scritor german; – 1772: Novalis, scriitor romantic german; – 1729: Ecateria a II-a a Rusiei, cunoscută și ca Ecaterina cea Mare, împărăteasă a Rusiei; – 1660: Alessandro Scarlatti, compozitor italian

Miercuri, 1 mai 2024

Ghicitoarea zilei

1 mai, Ziua Muncii    

Tradiţia zilei de 1 Mai pe mapamond   

Lucruri inedite și foarte puțin cunoscute despre Biserica Neagră din Brașov: Biserica Neagră din Brașov atrage anual sute de mii de turiști care sunt dornici să o viziteze. Turiștii sunt atrași de istoria acesteia dar și de dimensiunile sale impunătoare.

REPORTAJ

Solicitanţii de azil, obligaţi să muncească în Germania? Carduri de plată în loc de bani cash, muncă pentru 80 de cenți pe oră. Sunt numai două idei a căror punere în practică ar urma să facă Germania mai puțin atractivă pentru refugiați.  SINTEZĂ

Marea întâlnire a sașilor din Transilvania revine în centrul Sibiului în 2024: sunt așteptați 10.000 de vizitatori

Istoria azi – 1941: premiera absolută la New York (SUA) a filmului „Cetăţeanul Kane” (lb. engleză: Citizen Kane), realizat de Orson Welles (debut regizoral, scenarist, producător şi interpret al rolului principal) – 1851: Londra găzduieşte începând din data de 1 mai şi până la 15 octombrie 1851 „Marea Expoziție a Lucrărilor de Industrie a tuturor națiunilor”, intrată în istorie cu denumirea de „Prima expoziție universală“

Calendarul personalităţilor –  1946: John Woo, regizor chinez de filme – 1923: Joseph Heller, scriitor nord-american – 1916: Glenn Ford, actor de film nord-american – 1881: Pierre Teilhard de Chardin, teolog şi om de ştiinţă francez

Marți, 30 aprilie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Traducătoarea şi autoarea Edith Ottschofski, originară din Timişoara, este aşteptată pe 2 mai la Sibiu. Acolo va citi  fragmente din romanul „Rădăcini aeriene“ (în lb. germană: ”Luftwurzeln”), dar şi mai multe poezii

Turneu artistic în Germania al Teatrului de Stat German din Timişoara, în luna iunie, cu proiectul de teatru documentar „Oameni. De vânzare“. Spectacolul scris şi regizat de Carmen Lidia Vidu prezintă subiectul vânzării către RF Germania a etnicilor germani din România comunistă. Spectacolele vor fi prezentate pe scena teatrului din Karlsruhe (10 şi 11 iunie, de la ora 19.30), respectiv la teatrul „Heimathafen“ din cartierul Neukölln din Berlin (14 iunie, de la ora 20.00)

Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi. Astăzi: „Principii ale conşiinţei şi opiniei publice“

Istoria azi – 1991: ultimul automobil marca Trabant părăsește uzina producătoare din Zwickau, Germania. Între 1958 și data de 30 aprilie 1991 au fost produse 3.069.099 de unități – 1983: încetează din viaţă la vârsta de 93 ani Lore Connerth (n.1890, Sibiu), pedagog şi fondatoarea Muzeului Transilvan din Gundelsheim – 1904: inventatorul german Christian Hülsmeyer obţine brevetul de invenţie pentru dispozitivul „telemobiloscop“, ce anticipa funcţiile de bază ale radarului – 1902: premiera absolută la Paris a operei „Pelléas et Mélisande“ de Claude Debussy, după un libret de Maurice Maeterlinck – 1803: Napoleon I Bonaparte cedează SUA pentru suma de 60 milioane de franci teritoriul Louisianei de pe continentul nord-american

Calendarul personalităţilor – 1946: Ulla Hahn, scriitoare germană – 1911: Luise Rinser, scriitoare germană – 1870: Franz Lehár, compozitor austriac de origine maghiară – 1770: Carl Friedrich Gauß, matematician, fizician și astronom german – 1651: Jean Baptiste de la Salle, preot catolic francez şi pedagog, întemeietorul congregaţiei religioase „Fraţii şcolilor creştine“

Luni, 29 aprilie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Întîlnirea reprezentanţilor FDGR şi şedinţa comitetului de conducere al Forumului Democrat al Germanilor din România, la Sibiu pe 26 aprilie. S-au adus în discuţie teme de actualitate din diferite domenii, printre altele, situaţia tensionată de la Colegiul „Goethe“ din Bucureşti, clarificarea juridică a situaţiei Muzeului Brukenthal din Sibiu, dar şi distribuirea banilor primiţi de la guvern pentru diferite proiecte ale minorităţii germane din România. La şedinţe au participat reprezentanţi ai celor cinci organizaţii regionale, directorii economici ai fundaţiilor FDGR, deputatul Ovidiu Ganţ şi Subsecretarul de stat de la DRI, Thomas Şindilariu

Investiție germană la Satu-Mare. Producătorul de piese auto Dräxlmaier a obținut aprobarea pentru mărirea capacității de producție în România. Celor trei hale de producție lângă Satu-Mare i se va alătura o a 4-a  sinteză
 
Luna mai la Teatrul German de Stat din Timișoara. Oferta de spectacole pentru luna mai cuprinde succese mai vechi și o premieră, care este programată pentru sâmbătă, 11 mai, cu spectacolul ”Fiul” de Florian Zeller, regia Mădălin Hîncu

Istoria azi – 1868: s-a înființat Filarmonica Română, care poartă numele lui George Enescu – 1945: Lagărul de concentrare de la Dachau este eliberat de trupele americane

Calendarul personalităţilor – 1890: Hans Otto Roth politician român de etnie germană. În calitate de secretar al Comitetului Central Săsesc a susținut aderarea sașilor la unirea Transilvaniei cu România. Hans Otto Roth a fost ales de zece ori deputat în Parlamentul României în perioada interbelică – 1899: Duke Ellington (Edward Kennedy), muzician american

Duminică, 28 aprilie 2024

Astăzi este Duminica a 5-a a Paştelui în calendarul creștin romano-catolic și Duminica a 4-a după Paști în calendarul bisericesc protestant. Biserica Ortodoxă Română sărbătorește astăzi Intrarea Domnului în Ierusalim și consemnează Duminica a VI-a din Post – a Floriilor)

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel   Capitolul 3, versetul 1

Aşadar, dacă aţi înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde se află Hristos, şezând de-a dreapta lui Dumnezeu

Sfânta Evanghelie după Luca   Capitolul 11, versetul 13

Deci dacă voi, răi fiind, ştiţi să daţi fiilor voştri daruri bune, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da Duh Sfânt celor care îl cer de la El!

Sâmbătă, 27 aprilie 2024

”Funkmagazin” – emisiune lunară comună a redacțiilor de limbă germană la posturile publice de radio din România și Ungaria. Din sumar: concurs anual al Organizației viticultorilor din Ungaria, expoziție inedită la Moara Veche din Hosman (Sibiu), apel la participare lansat de Institutul Goethe București, un nou ghid pentru Biserica Neagră din Brașov  

Vineri, 26 aprilie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Sophie Pop, elevă a școlii George Coșbuc din Cluj-Napoca,  a câștigat premiul întâi la faza națională a Olimpiadei de germană ca limba maternă (clasa a -a), care a avut loc în acest an la Colegiul German Goethe din București  interviu

Nu premiile sunt importante, ci timpul petrecut cu oameni de calitate, este de părere Carol Grüger, elev al Colegiului German Goethe din București, câștigător al premiului I la  Olimpiada de germană, faza națională, clasa a 11-a,  care s-a încheiat la București  interviu

Cercetătorul în domeniul istoriografiei muzicale din spațiul dunărean, Franz Metz, a publicat o nouă carte ce are în prim plan bogata viaţă muzicală din Lugoj, începînd cu secolul al XVIII-lea. Cartea intitulată „Opreşte-te acolo unde se cântă….Wusching şi începuturile istoriei muzicale din Lugoj“, Editura Edition Musik Südost, München, 2023, prezintă monografia unuia dintre cele mai vechi ansambluri muzicale din Banat

Câteva repere ale zilei de vineri, 26 aprilie, în cadrul evenimentului Zilele Literaturii Germane de la Reșița 2024. Printre invitaţii de mâine: autorul german originar din Banat, Anton Sterbling, care va citi din povestirea  „Întoarcerea din delirul climatic sau întâlnirea Lenau în Viena“; scriitoarea germană multipremiată, Dagmar Dusil, născută la Sibiu, cu fragmente din romanul ei „Secretul sunetelor tăcute“; poetul şi traducătorul german, Helmut Seiler, originar din Rupea, care va citi la Reşiţa din volumul de poezii „Abolirea gravitației. Poezie“

Istoria azi – 1945: a fost adoptată Carta Națiunilor Unite (a intrat în vigoare la 24 octombrie 1945); 1986: s-a produs accidentul de la centrala nucleară de la Cernobâl, aflată la 200 km de Kiev

Calendarul personalităţilor – 1798: Eugène Delacroix, pictor francez; 1889: Ludwig Wittgenstein, filosof englez de origine austriacă

Joi, 25 aprilie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Avem obligația morală să nu abandonăm proiectul asumarii trecutului comunist, fie și numai pentru a nu-i mai repeta greselile, a reiterat  Ambasadorul RFG la București, dr. Peer Gebauer, cu ocazia vernisajului expoziției dedicată asumării trecutului comunist în Germania și România. Expoziţia este deschisă la sediul Institutului Goethe din București; va fi prezentată apoi în 10 orașe din România: București, Brașov, Sibiu, Râmnicu Sărat, Ștefănești, Craiova, Timișoara, Oradea, Iași și Cluj-Napoca. Proiectul a fost realizat de Ambasada Germaniei la București împreună cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCMER) și Fundația Federală pentru Reevaluarea Dictaturii SED, în colaborare cu Goethe-Institut, centrele culturale germane și numeroase alte instituții partenere din Germania și România interviu

Elmar Wulff, directorul secției speciale din cadrul Colegiului German Goethe din București, vorbeste despre importanța practicii obligatorii, pe care elevii secției au efectuat-o timp de două săptămâni în diferite domenii de activitate  interviu
 
Noutăți din domeniul literaturii germane contemporane la Zilele Literaturii Germane de la Reșița. De peste 30 de ani acest eveniment cultural reunește autori de limbă germană din Germania și România care își prezintă cele mai noi producții literare, anul acesta între 25 și 28 aprilie

Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) anunță pentru vineri o întâlnire a reprezentanților la Sibiu, începând cu ora 16, în vederea pregătirii alegerilor locale

Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi. Astăzi: „Conducere ca la carte“

Istoria azi – 1792: „La Marseillaise” (imnul național al Franței) este compus de Claude Joseph Rouget de Lisle – 1859: a început construirea Canalului Suez. aflat la vest de Peninsula Sinai, este un canal de 193 km lungime, și lat de 300 m în cel mai îngust punct. Este situat în Egipt, între orașele Port Said la Marea Mediterană și Suez la Marea Roșie. Construcția s–a încheiat la 17 noiembrie 1869

Calendarul personalităţilor – 1874: Guglielmo Marconi, fizician italian, laureat al Premiului Nobel – 1900: Wolfgang Pauli, fizician de origine austriacă, laureat al Premiului Nobel

Miercuri, 24 aprilie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Din agenda de lucru a deputatului FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț – Deputatul FDGR Ovidu Ganț vorbeşte despre candidatura sa pentru un nou mandat de deputat, despre vizita ministrului federal german de interne Nancy Faeser și despre cum a fost sărbătorită ziua de 21 aprilie, Ziua prieteniei germano-române

Cei mai buni elevi ai școlilor cu predare în limba germană au susținut pe 23 aprilie proba scrisă a Olimpiadei Natională de Limbă și Literatură germană maternă la Colegiul Național Goethe din capitală – primele impresii culese de la elevi reportaj

Teatrul German de Stat Timişoara, în colaborare cu liceul cu predare în limba germană „Nikolaus Lenau”, organizează în perioada 26-30 aprilie cea de-a 22-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Şcolar şi Tineret de Limbă Germană, la care participă elevi din Croaţia, Germania şi România

Actualitatea sibiană: Târgul de Paște de la Sibiu așteaptă vizitatorii cu o diversitate de produse de la dulciuri la decorațiuni de Paști, obiecte din ceramică și jucării, dar și tot felul de bunătățuri, de la miere la produse de patiserie sau delicioase clătite – Pe 26 aprilie va avea loc Mediaș Târgul de Paște în Piața Ferdinand – Oferta de teatre și spectacole la Sibiu în perioada 25/30 aprilie 2024 – S-au pus în vânzare biletele pentru cea de-a 31-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, care va avea loc în perioada 21/30 iunie 2024 – Biserica Evanghelică C.A. din Cisnădioara invită la festivitatea ecumenică celebrată în mod tradițional la 1. Mai

Istoria azi – 1990: Telescopul spațial Hubble este plasat pe orbită în jurul Pământului – 1982: Cîntăreaţa germană Nicole cîştigă cu piesa „Ein bißchen Frieden“ concursul muzical Eurovision 1982 – 1923: Medicul neuropsihiatru şi fondatorul școlii psihologice de psihanaliză, Sigmund Freud, publică cartea „Das Ich und das Es“ (Sinele şi Identitatea) – 1858: }n Germania, prima forare de petrol reuşită, realizată de geologul german Georg Christian Konrad Hunäus în oraşul Wietze (Germania) – 1801: Premiera absolută la Viena a oratoriului „Anotimpurile”, compus de Joseph Haydn

Calendarul personalităţilor – 1952: Jean Paul Gaultier, creator de modă francez – 1942: Barbra Streisand, cântăreaţă şi actriţă nord-americană – 1934: Shirley MacLaine, actriţă nord-americană – 1883: Jaroslav Hašek, scriitor ceh