Luni, 26 august 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Festivalul Sf. Bartolomeu din Brașov de anul acesta a marcat 800 de ani de la existența comunității săsești din cartierul Bartolomeu. Timp de trei zile (23-25 august 2024), comunitățile săsești din Țara Bârsei, ca și mulți sași stabiliți în străinătate, au sărbătorit hramul bisericii. Prim-curatoarea Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România (BECAR), dr. Carmen Schuster, a punctat în discursul festiv importanța rolului comunității pentru un viitor sustenabil înregistrare

Academia de vară ”Germania în toate culorile” continuă la Varna (Bulgaria), între 25-31 august. Cursurile de specializare pentru profesori de germană din România, Bulgaria, Ucraina, Turcia și Republica Moldova – oferite de Institutul Goethe București – sunt centrate pe tehnici moderne de predare, care fac orele de germană mai accesibile și mai atractive

Întâlnirea Comunităţii Bisericilor Evanghelice din Europa (GEKE) va avea loc la Sibiu. Între 27 august și 2 septembrie la Sibiu se vor întâlni 250 de reprezentanți ai diferitelor confesiuni protestante și evanghelice din Europa. Vor fi abordate teme ca migrația, minoritățile și dialogul interreligios

Istoria azi – 1768: britanicul James Cook pornește în prima sa călătorie în Marea Sudului la bordul navei Endeavour – 1789: Adunarea Constituantă Franceză a adoptă Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului, în care sunt enunțate drepturile fundamentale individuale și colective ale tuturor oamenilor

Calendarul personalităţilor – 1914: Julio Cortázar, prozator, dramaturg și poet argentinian – 1880: Guillaume Apollinaire, poet francez, precursor al suprarealismului – 1910: Maica Tereza, călugăriță catolică de origine albaneză care a fondat în anul 1950 ordinul Misionarele Carității la Calcutta, India. Timp de peste 45 de ani a îngrijit săracii, bolnavii, orfanii și muribunzii, conducând și extinderea Misionarelor Carității, mai întâi în toată India, apoi și în alte țări. În anul 1979 a primit Premiul Nobel pentru Pace. A fost beatificată de Biserica Catolică în 19 octombrie 2003 și canonizată la 4 septembrie 2016 în Piața Sf. Petru din Roma

Duminică, 25 august 2024

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel  Capitolul 3, versteul 5

Nu că de la noi înşine suntem destoinici să cugetăm ceva ca de la noi înşine, ci destoinicia noastră este de la Dumnezeu

Sfânta Evanghelie după Matei   Capitolul 13, versetul 8

Altele au căzut pe pământ bun şi au dat rod: una o sută, alta şaizeci, alta treizeci

Sâmbătă, 24 august 2024

Știri

Mai puțin este adesea mai mult. De ce procedăm diferit altfel când vrem să rezolvăm probleme? Omisiunea nu este prima opțiune. Fenomenul se numește „Bias aditiv”

„Stop distrugerii jocurilor video” (Stop Destroying Videogames) este o inițiativă cetățenească europeană prin care cere să li se impună editorilor care vând sau acordă consumatorilor din Uniunea Europeană licențe pentru jocuri video, să lase respectivele jocuri video într-o stare executabilă. Peste 300 de mii de semnături au fost colectate online în sprijinul acestei inițiative. Obiectivul de un milion de semnături poate fi realizat până la 31 iulie 2025

Proiecții de film în corturi și aer liber la Festivaul filmului german de la Ludwigshafen (Germania). Dintre cele 64 de producții cinematografice propuse spre vizionare, 11 filme concurează la categoriile „Premiul de artă cinematografică” și „Premiul publicului”. Festivalul continua până la data de 8 septembrie

Istoria azi – 1944: asupra Bucureştiului au loc bombardamente ale aviaţiei Germaniei naziste, ce s-au soldat cu cu zeci de victime, distrugerea Teatrului Naţional şi a Palatului Regal – 1944: premiera absolută la „Théâtre des Mathurins“ din Paris a piesei de teatru „Neînţelegerea“ (în original: „Le Malentendu“) de Albert Camus – 1617: înfiinţarea la Weimar a „Societăţii roditoare”, prima societate lingvistică germană – 1542: spaniolul Francisco de Orellana încheie prima navigare pe toată lungimea de 6.400 km a fluviului sud-american cunoscut astăzi sub denumirea de Amazon. Întâlnirea pe parcursul călătoriei cu o populaţie indigenă de femei războinice l-a determinat pe Orellana să le numească „amazoane“, inspirat de tribul de femei războinice din mitologia greacă şi să denumească fluviul în amintirea lor – 79: Oraşul roman Pompeii este distrus de erupţia vulcanului Vezuviu. Oraşul antic şi cei două mii de locuitori ai săi au fost îngropaţi sub un strat gros de cinci metri de rocă şi cenuşă vulcanică. Pompeii a fost redescoperit abia în anul 1748

Calendarul personalităţilor – 1916: Léo Ferré, compozitor şi poet francez – 1903:Graham Sutherland, pictor britanic – 1899: Jorge Luis Borges, scritor argentinian – 1899: Ruth Schauman, scritoare şi artistă plastică germană – 1890: Jean Rhys, scriitoare anglo-caraibiană

Vineri, 23 august 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

23 august 1939: semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, tratat de neagresiune încheiat între Uniunea Sovietică şi Germania nazistă. Pactul a fost semnat la data de 24 august dar este datat 23 august

23 august 1944 în istoriografia română: Lovitură de stat versus Revoluţie de Eliberare Socială şi Naţională, Antifascistă și Antiimperialistă“

Municipiul Mediaș, jud. Sibiu, atrage din ce în ce mai mulți vizitatori în fiecare an. Din iunie până în octombrie, pe lângă atracțile arhitecturale, există și o mulțime de oferte pentru iubitorii de muzică. Vara orgilor – Orgelsommer Mediasch –  se organizează fără întrerupere de 49 de ani. Despre istoria și succesul acestei serii muzicale relatează organista Bisericii Evanghelice C.A. din Mediaș, Edith Toth interviu

Indiferent de cât de mici sau de în vârstă am fi – cu toții suntem artiști! În tabăra organizată de Universitatea Copiilor din Bărcuș, jud. Brașov,  participanții au aflat multe lucruri noi despre culori și despre tehnici artistice. Împreună cu artistul Edin Bajric din Hanovra/Germania au deslușit și tainele unei foarte vechi tehnici artistice: cianotipia, prin care au creat minunate opere de artă foarte variate. Referenta culturală a Institutului pentru Relații Internaționale din Stuttgart, Cornelia Hemmann, și artistul german Edin Bajric relatează despre această săptămână dedicată artei    interviu

Principalele subiecte ale  săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul-șef al publicației, Beatrice Ungar Înregistrare realizată de Gabriela Mezei, Radi România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană  

Istoria azi – 1944: România întoarce armele împotriva Germaniei naziste – 1939: liderii Germaniei şi Uniunii Sovietice Uniunii Sovietice încheie Pactul de neagresiune Hitler-Stalin – 1913: la Copenhaga (Danemarca) este dezvelită statuia „Mica sirenă“, inspirată de un personaj din basmul omonim al lui Hans Christian Andersen

Calendarul personalităţilor – 1924: Ephraim Kishon, scriitor şi jurnalist israelian de origine maghiară – 1912: Gene Kelly, actor, cântăreţ, coreograf, dansator, producător de film şi regizor american – 1754: Ludovic al XVI-lea, Rege al Franţei; a fost ultimul reprezentant al Absolutismului şi o victimă a Revoluţiei Francez 

Joi, 22 august 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Universitatea Politehnica din Timişoara a început înscrierile online pentru sesiunea de admitere de toamnă, pe locurile rămase neocupate, care va avea loc pe bază de concurs de dosare, rezultatele finale urmând să fie afişate în 15 septembrie 2024

Matthias Roos şi Fanfara de Juniori Braşoveni – Jugendblaskapelle Kronstadt – au participat cu succes la Întâlnirea Internațională a Saşilor de la Sibiu. Următoarele concerte ale fanfarei de tineret vor fi la Serbarea Sfântului Bartolomeu din Braşov, la 25 august, și la Oktoberfest Braşov, care începe la 29 august 2024   reportaj

Călătorie neconvențională, satisfacții peste așteptări: Volker Simonis din Walldorf, Germania, a ales să se deplaseze cu bicicleta în călătoria sa spre satul Richiș, județul Sibiu     interviu

Noua clinică de Balneologie a Spitalului Municipal Timișoara este finalizată în proporție de 85 la sută. Lucrările au inclus atât construcția unei clădiri noi, cât și reabilitarea uneia deja existente. Conform primăriei, ritmul de lucru a fost accelerat pentru a face posibilă încheierea lucrărilor în această toamnă  

Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov își va întâmpina publicul cu o scenă nouă la debutul stagiunii 2024-2025. Conducerea teatrului speră că lucrările de înlocuire a structurii de lemn ce suportă scena Sălii mari vor fi finalizate până la deschiderea stagiunii, anunțată pentru începutul lunii septembrie  

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Contrarii ascunse“

Istoria azi – 1864: la Geneva este adoptată de către reprezentanţi a 22 de state Convenția pentru Ameliorarea Situației Răniților din Armatele de pe Câmpul de Luptă, primul din cele patru tratate ce constituie Convențiile de la Geneva – 1717: Belgradul este recucerit și eliberat de sub dominația otomană de către trupele conduse de Eugen de Savoia-Carignano, feldmareșal al Sfântului Imperiu Roman – 1485: Sfârșitul Războiului celor Două Roze (1455–1485), război civil purtat cu intermitență pentru tronul Angliei între susținătorii Casei de Lancaster și cei ai Casei de York

Calendarul personalităţilor – 1964: Mats Wilander, tenismen suedez – 1928: Karlheinz Stockhausen, compozitor german – 1908: Henri Cartier-Bresson, fotograf și jurnalist foto francez – 1904: Deng Xiaoping, lider al Partidului Comunist din China; de la sfârșitul anilor 1970 și până la începutul anilor 1990 a fost liderul de facto al Republicii Populare Chineze – 1902: Leni Riefenstahl, regizoare de filme documentare și fotografă germană  – 1862: Claude Debussy, compozitor francez – 1647: Denis Papin, fizician, matematician și inventator francez

Miercuri, 21 august 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Ovidiu Ganţ, deputatul minorităţii germane în Parlamentul României, relatează despre vizitele sale în divere comunităţi germane din ţară: Vişeul de Sus (jud. Maramureş) şi Beltiug (jud. Satu Mare). Urmează: Gura Humorului (jud. Suceava) şi Braşov

Iniţiativă privată pentru salvarea patrimoniului săsesc. Multe dintre bisericile fortificate din fostele sate săseşti din Transilvania se află într-o stare precară, proprietarul – Biserica Evanghelică C.A. din România – neavând mijloacele necesare pentru întreţinerea lor. Existenţa multora dintre ele se datorează unor iniţiative private, ca în cazul celei din Drăuşani (jud. Braşov). Aici Bernd Wagner a înfiinţat o asociaţie pentru salvarea bisericii fortificate din localitate.   interviu

Pentru prima dată, „Fellows Ride – cu viziera deschisă pentru ajutor în caz de depresie – motociclism și fapte bune” are loc și în România. Cursa propriu-zisă se va desfăşura sâmbătă, 24 august 2024, la Sibiu. Cu o zi înainte, vineri , 23 august 2024, va avea loc, începând cu ora 18:30, la Centrul de conferințe „Hans Bernd von Haeften”, proiecția filmului „Ride don’t Hide”. Filmul va fi proiectat în limba germană cu subtitrare în limba engleză. Donațiile și sponsorizările vor fi în beneficiul Centrului paleativ pentru copii din cadrul căminului „Carl Wolff”, Sibiu

Cea 29-a ediție a lucrării standard „Duden – Ortografie germană” a fost publicată cu 3.000 de cuvinte noi și conține toate ajustările la reglementările oficiale din 2024.

Codlea face începutul: prima aplicație de vocabular săsesc din zona Codlea, jud. Brașov,  este online

Istoria azi – 1911: pictura „Mona Lisa” de Leonardo da Vinci a fost furată din Muzeul Luvru din Paris de un angajat al muzeului, urmând să fie recuperată după două zile – 1961: de la Galeria Națională din Londra a fost furat celebrul tablou al lui Goya, „Ducele de Wellington”. A fost recuperat în 1965.

Calendarul personalităţilor  – 1798: Jules Michelet, istoric și publicist francez, reprezentant al istoriografiei romantice. Doctor al Universității din Paris în 1819, profesor în 1827 la École Normale Supérieure, şi la Collège de France. Este cunoscut și ca filoromân, atât prin scrierile sale, cât și prin sprijinul moral pe care l-a acordat „pașoptiștilor” români (unii dintre aceștia fiindu-i studenți la Collège de France) – 1925: Toma Caragiu, actor român de teatru și film

Marți, 20 august 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Fundația Bibliotecii Transilvănene din Gundelsheim, Germania, aniversează în acest an 25 de ani de la înfiintare: președintele fundației, Nils H. Măzgăreanu, vorbește despre demersurile neobosite pentru dezvoltarea, organizarea și punerea la dispoziție a patrimoniului istoric al sașilor. Acesta nu trebuie doar păstrat, ci și făcut cunoscut comunității săsești prin folosință și cercetări istorice și regionale, pentru a fi transmis generațiilor viitoare interviu

75 de ani de la înființarea Asociației Sașilor din Germania și 800 de ani de la emiterea Hrisovului de aur al saşilor transilvăneni, un document de concesiune, emis în anul 1224 de regele Andrei al II-lea al Ungariei, nu au fost marcate doar la Sibiu. Vor fi marcate corepunzător și în luna octombrie la Nürnberg, Germania, conform președintelui Asociației Sașilor din Bavaria, Werner Kloos interviu

Catedrala Evanghelică din Sibiu va fi gazda unui concert deosebit, miercuri, 21 august, începând cu ora 19. Orchestra de cameră a Universității Otto Friedrich din Bamberg, Germania, va interpreta sub îndrumarea dirijorului Wilhelm Schmidts, originar din România, programul muzical dedicat unor mari compozitori precum Johann Sebastian Bach, Giuseppe Torelli, Heinrich Biber, Michael Haydn și Wolfgang Amadeus Mozart

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Pentru păstrare și depozitare“

Istoria azi – 1980: alpinistul italian Reinhold Messner este primul cățărător din lume care escaladează singur Vârful Everest (8848m), cel mai înalt punct de pe Pământ, fără mască de oxigen și în timpul sezonului musonului – 1968: începe invazia Cehoslovaciei de către statele Pactului de la Varșovia, cu excepția Republicii Populare Socialiste Albania și a Republicii Socialiste România. Intervenţia militară a încheiat perioada de libertate politică din Cehoslovacia, ce debutase în primăvara aceluiaşi an

Calendarul personalităţilor – 1901: Salvatore Quasimodo, poet şi traducător italian, laureat în anul 1959 al Premiului Nobel pentru Literatură – 1827: Charles de Coster, scriitor belgian – 1779: Jöns Jakob Berzelius, chimist suedez, inventator al notației chimice moderne, considerat unul dintre membrii fondatori ai chimiei moderne

Luni, 19 august 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Orașul Rupea, jud. Brașov, atrage din ce în ce mai mulți turiști din țară și străinătate, iar Biserica Evanghelică C.A. a devenit recent o nouă atracție după mulți ani de renovare. Faptul că există mai mult optimism, aici și în satele săsești din jur, se datorează și noii preotese protestante Christiane Schöll, care este originară din Germania și s-a stabilit la Rupea interviu

În Mediaș am învățat să vorbesc, să iubesc si să plâng: Omul de cultură medieșan Hansotto Drotloff, activează în cadrul Asociaţiei Locului Natal Mediaş din Germania, unde se ocupă de activitatea de a culege material arhivistic despre Mediaşul de odinioară, istoria locală fiind marea lui pasiune. Scopul lui este de a ajuta la păstrarea moştenirii culturale a strămoşilor şi concetăţenilor saşi și de a ajuta ca cei care au moştenit, să înteleagă ceea ce au primit astfel încât  să poată să o păstreze în mod adecvat. De câte ori  se iveşte ocazia, el soseşte în Mediaş, iar acum a participat la cea de-a șaptea ediție a Întâlnirii Sașilor de la Mediaș (9-12 august 2024). interviu

De ce avem nevoie de rădăcini: Expoziția permanentă a Muzeului Bisericesc, din cadrul Centrului de dialog şi cultură “Friedrich Teutsch” din Sibiu atrage anual aproximativ 2000 de vizitatori din ţară și din străinătate. Muzeul adevenit neîncăpător pentru miile de sași veniți la Sibiu cu ocazia Marii Întâlniri a Sașilor de la începutul lunii august, spre bucuria referentei culturale a Casei Teustch Dr. Gerhild Rudolf. interviu

Istoria azi – 1964: Satelitul „Syncom 3” este propulsat de SUA cu o rachetă în orbita terestră. Destinat transmiterii știrilor, „Syncom 3” a fost primul satelit cu traiectorie geostaționară 

Calendarul personalităților – 1946: Bill Clinton, politician nord-american, al 42-lea preşedinte al SUA – 1883: Coco Chanel, creatoare franceză de modă

Duminică, 18 august 2024

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Sfânta Evanghelie după Ioan   Capitolul 11, versetul 40

Iisus i-a zis: Nu ţi-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?

Faptele Sfinţilor Apostoli   Capitolul 3, versetul 20

Ca să vină de la faţa Domnului vremuri de uşurare şi ca să vă trimită pe Cel mai dinainte vestit vouă, pe Iisus Hristos

Sâmbătă, 17 august 2024

Chirvai la Jimbolia (17 august, 2024). Programul festiv include slujba religioasă la biserică, un program cultural variat, dans şi muzică începând cu orele 19.00

180 de cântece populare săseşti, cu textul integral al tuturor strofelor, în mai multe interpretări şi în dialectele specifice satelor săseşti din Transilvania, pot fi accesate oricând de pe orice gadget cu acces la internet. Noul domeniu se regăseşte pe pagina publicaţiei din Germania a saşilor transilvăneni, „Siebenbürger Zeitung“, care s-a ocupat de proiect, şi se intitulează „Hegt wird gesangen“, adică, în lb.română, „Aici se cântă“

Murăturile de vară obţinute prin fermentaţie: multe beneficii pentru sănătate datorită aportului crescut de probiotice, vitamine şi fibre

Miracolul florilor naturale de culoare albastră. Albinele simt o atracţie mărită faţă de florile albastre; în natură însă culoarea albastră se găseşte foarte rar. O echipă internaţională de cercetători coordonată de ecologista din Bayreuth, Germania, prof. dr. Anke Jentsch, a constatat că, pentru a fi produs pigmentul albastru al unei plante, sunt necesare mai multe substanţe, printre care, şase antocianine diferite, dar şi alte şase molecule disponibile de a interacţiona cu ioni de metal. Tot „efortul“ plantei de a avea flori albastre este pentru a deveni atractivă pentru polenizatori

Cerul înstelat al lunii august 2024: cea mai faimoasă şi frumoasă ploaie de stele căzătoare, Perseidele, cu apogeul între 12 şi 13 august; triunghiul de vară, compus din stelele Altair, Vega și Deneb; o foarte bună vizibilitate a Căii Lactee

Istoria azi – 1939: premiera în SUA a filmului muzical-fantastic Vrăjitorul din Oz, ecranizare a romanului Minunatul Vrăjitor din Oz de Lyman Frank Baum – 1876: premiera absolută la Bayreuth a operei Amurgul zeilor, compusă de Richard Wagner

Calendarul personalităţilor – 1960: Sean Penn, actor și regizor nord-american – 1953: Herta Müller, scriitoare germană de limbă germană și română, originară din România, laureată în 2009 a Premiului Nobel pentru Literatură – 1943: Robert De Niro, actor nord-american, regizor și producător de film – 1872: Traian Vuia, inventator român, pionier al aviației mondiale – 1601: Pierre de Fermat, matematician francez