Duminică, 13 septembrie 2020

Cuvântul de duminică, emisiune religioasă pornind de la pasajele biblice:

Psalmul 102   Versetul 22

Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui, binecuvintează suflete al meu pe Domnul

Sfânta Evanghelie după Matei   Capitolul 8, versetul26

Iisus le-a zis: De ce vă este frică, puţin credincioşilor? S-a sculat atunci, a certat vânturile şi marea şi s-a făcut linişte deplină.

Sâmbătă, 12 septembrie 2020

Știri     buletin de știri

WANDERLUST TOUR, o agenție de turism cu sediul la Sighișoara, invită turiștii străini și români la experienţe de neuitat pentru a descoperi cultura diversificată și unică a zonei, oferind asistenţă turistică  (tururi culturale, ture de oraş, turism rural, turism activ, tabere de fotografie). Detalii despre oferta turistică și reacțiile celor care află pentru prima dată în această parte a Transilvaniei aflăm de la ghidul Peter Suciu           interviu

Sub titlul generic „Război și pace“, Festivalul de Film și Istorii Râșnov (FFIR) a avut loc în 2020 în două etape a câte zece zile (17-26 iulie și 21-30 august). Interviu cu jurnalista Christa Richter, vizitator fidel al festivalului încă de la prima ediție din anul 2009             interviu

Cântecul ”Laß die Sonne in dein Herz”, cu care trupa germană Wind a ocupat locul 2 la Eurovision Song contest din 1987, și povestea sa     sinteză

Telefericul în marile orașe, un mijloc de transport în comun al viitorului? sinteză

Istoria azi – 1940: primul model de Jeep este prezentat la Butler, în statul federal american Pennsylvania – 1944: semnarea la Moscova a Convenţiei de armistiţiu dintre guvernul român şi guvernele Naţiunilor Unite prin care se consfinţea starea de fapt a înfrângerii României în războiul împotriva Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, Regatului Unit și Statelor Unite ale Americii și celorlalte Națiuni Unite şi întoarcerea armelor împotriva Germaniei – 1990: la Moscova, a fost semnat – în cadrul Conferinţei “Doi plus patru“ – “Tratatul pentru reglementarea definitivă privind Germania“, document ce reglementează aspectele externe ale unificării Germaniei – 1689: la Moscova, Ţarul Petru cel Mare preia puterea la vârsta de 17 ani     ştire

Calendarul personalităţilor–  1897: Irène Joliot-Curie, chimistă franceză, laureată a Premiului Nobel pentru Chimie în 1935, împreună cu soţul ei, Frédéric Joliot, pentru descoperirea radioactivităţii artificiale – 1920: Lore Lorentz, cabarestistă germană – 1920: Stanislav Lem, scriitor şi om de ştiinţă polonez, promotor al literaturii ştinţifico-fantastice – 1888: Maurice Chevalier, actor şi cântăreţ de operetă francez – 1829: Anselm Feuerbach, pictor german ştire

Vineri, 11 septembrie 2020

Știri     buletin de știri

Alegeri locale 2020: Știri electorale    grupaj de știri

Ghicitoarea zilei         concurs

La Festivalul de Film şi Istorii de la Râşnov (jud. Braşov) de anul acesta  a avut loc o dezbatere despre situaţia germanilor din România după cel de-al Doilea Război Mondial, la care a participat şi istoricul dr. Ottmar Traşcă, cercetător  la Institutul de Istorie “George Bariţiu” al Academiei Române din Cluj-Napoca            interviu

Studenţi la Facultaţea de Limbi şi Literaturi Germanice ai Universităţii Bucureşti (secţia germană) despre viaţa în condiţii de distanţare socială – impresii şi opinii        reportaj

Titlurile celei mai recente ediții a săptămînalului în limba germană ce apare în fiecare vineri la Sibiu ”Hermannstädter Zeitung”, prezentate de Redactorul-șef adjunct al publicației, Ruxandra Stănescu       sinteză

Istoria azi – 2001: Atentatele de la 11 septembrie din SUA, soldate în trei locaţii (New York, Arlington în statul federal Virginia şi Shanksville în statul federal Pennsylvania) cu moartea a trei mii de oameni, cetăţeni din 90 de ţări                ştire

Calendarul personalităţilor – 1945: Franz Beckenbauer, jucător de fotbal, antrenor şi manager sportiv german – 1940: Brian de Palma, regizor de film nord-american – 1903: Theodor Adorno, filozof german – 1885: David Herbert Lawrence, scriitor britanic – 1854: Peter Hille, poet german            ştire

Die Rumäniendeutschen in der Zwischenkriegszeit

In der zweite Augusthälfte fand in Rosenau bei Kronstadt schon zum 12. Mal das „Festival für Film und Geschichten“ statt. Unter den zahlreichen Vortragenden befand sich auch der Wissenschaftler Ottmar Traşcă, Forscher am Klausenburger Geschichtsinstitut „George Bariţiu“.

„Die Rumäniendeutschen in der Zwischenkriegszeit“ weiterlesen

Joi, 10 septembrie 2020

Știri buletin de știri

Alegeri locale 2020: Știri electorale grupaj de știri

Ghicitoarea zilei concurs

Posibile sancțiuni îndreptate împotriva Turciei pe fondul disputei cu Grecia și Cipru, generată de explorarea zăcămintelor de gaz metan din Marea Mediterană: Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Josep Borrell, a anunțat posibilitatea ca șefii de stat și guvern din țările membre UE să decidă asupra sancțiunilor la reuniunea programată pentru data de 24 septembrie sinteză

Poluarea aerului este în UE principala cauză pentru decesul prematur a 400 de mii de persoane anual, avertizează un studiu al Agenției Europene de Mediu sinteză

Conducerea Festivalului Beethoven din Bonn a anunțat amânarea pe anul viitor a ediției speciale prilejuite de împlinirea a 250 de ani de la nașterea compozitorului german Ludwig van Beethoven. Festivalele pregătite inițial pentru lunile martie și septembrie vor fi comasate într-o singură ediție, în perioada 20 august – 10 septembrie 2021. Reprogramarea evenimentelor jubiliare a fost posibilă și datorită eforturilor logistice ale Societății Jubiliare Beethoven, BTHVN2020 sinteză

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: ”A nu se despărți!” sinteză

Istoria azi – 1898: asasinarea împărătesei Austriei şi reginei Ungariei, Elisabeta, soţia lui Franz Joseph I, de către anarhistul italian Luigi Lucheni; asasinatul a avut loc pe o promenadă a Lacului Geneva –1868: a început construirea Gării de Nord din Bucuresti; în data de 13 septembrie 1872 a avut loc inaugurarea – 1721: Pacea de la Nystad încheie Marele Război al Nordului (1700-1721) dintre Suedia și coaliția formată din Rusia cu uniunile reale Saxonia-Polonia și Danemarca-Norvegia. Prin Pacea de la Nystad, Rusia și-a asigurat accesul necondiționat la Marea Baltică ştire

Calendarul personalităţilor – 1938: Karl Lagerfeld, creator de modă german – 1892: Arthur Holly Compton, fizician nord-american, laureat în 1927 al Premiului Nobel pentru Fizică – 1890: Elsa Schiaparelli, creatoare de modă italo-franceză – 1890: Franz Werfel, scriitor austriac – 1886: Hilda Doolittle, scriitoare nord-americană, cunoscută după inițialele numelui, H. D. – 1855: Robert Koldewey, arheolog german – 1839: Charles Sanders Peirce, matematician, fizician și filozof nord-american – 1797: Carl Mosander, chimist, chirurg şi mineralog suedez ştire

Miercuri, 09 septembrie 2020

Știri buletin de știri

Alegeri locale 2020: Știri electorale grupaj de știri

Ghicitoarea zilei concurs

La invitaţia Forumului Cultural Austriac şi a Green Hours jazz&theatre – café, duo-ul vienez Hofmaninger/Schwarz – Lisa Hofmaninger (clarinet bas) şi Judith Schwarz (percuţie) – prezintă un concert de jazz cu titlul „Sound Collector”, într-o versiune concepută special pentru România. Concertul offline va avea loc atăzi, 9 septembrie 2020, ora 19.30, în grădina Green Hours din Bucureşti ştire

Cu deviza „Război și pace“, Festivalul de Film și Istorii Râșnov (FFIR) a avut loc anul acesta în două etape a câte zece zile (17-26 iulie și 21-30 august 2020). Interviu cu fotograful Cristian Sencovici, vizitator fidel al festivalului încă de la prima ediție din anul 2009, când a participat la invitația organizatorilor interviu

Actualitatea sibiană: La prima ședință ordinară din 2020 a Adunării Reprezentanților Forumului Regional din Transilvania (Sibiu, 29 august 200) s-a anunțat organizarea pentru 19 septembrie, online, a unui pogram cultural diversificat în locul ”Întîlnirii anuale a sașilor de pretutindeni”, care anul aceasta ar fi trebuit să se desfășoare în comuna sibiană Cristian (lb.germ.: Grossau). De altfel, nici ”Întîlnirea sașilor” din 2021 nu va avea loc, fiind amânată pentru anul 2022 la Sibiu – O şedinţă extraordinară a Adunării Reprezentanţilor FDGR va avea loc vineri, 25 septembrie, ora 16, în Sibiu, în curtea Casei Teutsch (în caz de ploaie în Biserica Sf. Ioan), pe ordinea de zi figurînd și rapoartele preşedintelui FDGR, Dr. Paul Jürgen Porr și a deputatului Ovidiu Ganţ – Concert Ada Milea la Teatrul GONG din Sibiu (joi, 10 septembrie 2020, ora 19.00) – În perioada 7-13 septembrie, la Sibiu, Foodie – Street Food Cuisine, cu doăsprezece food truck-uri care așteaptă publicul să guste din preparatele lor, în parcul Tineretului – Festivalul de Artă Contemporană de la Sibiu (01-30 septembrie 2020), la prima ediție – Sibiu Opera Festival, pînă pe 13 septembrie – ASTRA FILM FESTIVAL OUTDOOR se desfășoară în perioada 4 – 13 septembrie, în aer liber: la Muzeul Astra și în Centrul Istoric al Sibiului. Evenimentul include proiecții de film, întâlniri cu autorii, discuții , programe speciale și concerte; detalii din program – #SibiuSounds Festival, ediția a III-a, între 11-13 septembrie, în Habermann Markt – Stagiunea Camerală George Enescu, Concert Trio Zamfirescu la sediul Forumului German din Sibiu, duminică 13 septembrie , începînd cu orele 19.00 – Sibiu Open, cel mai important turneu de tenis masculin din Romania, în perioada 19-26 septembrie sinteză

Istoria azi – 1993: Organizaţia pentru eliberarea Palestinei (PLO) recunoaşte oficial statul Israel ştire

Calendarul personalităţilor – 1873: Max Reinhardt, actor şi regizor austriac, cofondator în 1920 al Festivalului de la Salzburg – 1828: Lev Tolstoi, scriitor ştire

Marți, 08 septembrie 2020

Știri    buletin de știri

Alegeri locale 2020: Știri electorale         grupaj de știri

Ghicitoarea zilei     concurs

Nașterea Maicii Domnului, Nașterea Sfintei Fecioare Maria, sărbătorită astăzi de creștinii care observă calendarul gregorian. Sărbătoarea bisericească este cunoscută în popor și cu denumirea de Sfânta Maria Mică. Biserica Ortodoxă Română o consemnează drept prima sărbătoare mare a anului bisericesc început la 1 septembrie. Pentru Bisericile catolice și evanghelice, noul an bisericesc începe cu vecernia dinaintea primei Duminici de Advent, în 2020 la data de 29 noiembrie     sinteză

Pentru vizitarea bisericii evanghelice fortificate din Drăușeni (jud. Brașov), doamna Ella Koscha este singurul ghid disponibil; este de asemenea ultimul etnic german rămas în localitate. Biserica evanghelică fortificată din Drăușeni a fost construită în secolul XIII pe baza unei vechi bazilici romane datată din secolul al XII-lea. Ansamblul compus din biserică și incintă fortificată este monument istoric. Între secolele XIII – XVI, ansamblul  a parcurs mai multe etape de construcție    interviu

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Netocmit și gol“           sinteză

Istoria azi – 1907: este publicată enciclica „Pascendi Dominici Gregis“ a Papa Pius al X-lea, privind învăţătuirile moderniştilor – 1522: supravieţuitorii expediţiei maritime conduse de Ferdinand Magellan ajung în portul spaniol de plecare Sanlúcar de Barrameda şi demonstrează astfel că Pământul este rotund şi poate fi înconjurat pe calea apelor     ştire

Calendarul personalităţilor – 1930: Mario Adorf, actor german – 1841: Antonín Dvořák, compozitor ceh – 1778: Clemens Brentano, poet şi scriitor german     ştire