Miercuri, 31 mai 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Sărbătoarea Comunității cu ocazia Sfintelor Rusalii (28 mai în calendarul protestant și romano-catolic) la Biserica Evanghelică C.A. din București: serviciu religios festiv cu Sfânta Împărtășanie, urmat de o scenetă biblică prezentată de grupa de tineret a comunității și serbarea din curtea bisericii   reportaj

Vizita de stat în România a președintelui Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, a inclus și o călătorie la Timișoara. Despre semnificația prezenței în oraș a președintelui Steinmeier se pronunță deputatul FDGR, Ovidiu Ganț, și primarul Dominic Fritz. Din delegația germană a făcut parte și Peter Maffay, cunoscutul muzician german originar din România. Reportaj cu înregistrări realizate de Adrian Ardelean, Radio România Timișoara, redacția emisiunilor în limba germană  

„Viva la Strada“, festival la Timișoara (1-4 iunie). Prima ediție aduce pe străzile centrului vechi defilări zilnice cu Giganții Cataloniei, păpuși uriașe cunoscute în lumea întreagă ca ambasadori ai culturii și tradițiilor populare catalane. Festivalul, un proiect al Teatrului pentru Copii și Tineret „Merlin”, aduce și spectacole de teatru pentru mic și mare la Bastionul Theresia  

Actualitatea sibiană: De la cel mai mare Street Food Festival din Sibiu la cel mai mare party-festival al orașului: #WEARESIBIUTIFUL a devenit SUMMER BREAK FESTIVAL, cu spectacole în două locații: parcul Sub Arini și stadionul municipal (31 mai-5 iunie) – Târgul  de jucării de la Muzeul ASTRA (1-4 iunie) revine cu ateliere demonstrative, de data aceasta cu participarea a 29 de meșteri populari din România și din Republica Moldova. Această ediție a Târgului de Jucării oferă în premieră și o componentă gastronomică ,,Gusturile Copilăriei”: la trei vetre și trei mese se pot implica adulți și copii – Program special la Teatrul pentru copii și tineret Gong: ateliere de creație și spectacole de teatru – „Împreună în timp”, spectacol caritabil intergenerațional dedicat familiilor monoparentale, organizat de Asociația POT SĂ AJUT. Intrarea este liberă, se recomandă rezervarea locului (Centrul Cultural „Ion Besoiu“, 1 iunie, ora 16) – Festivalul Deliciilor Turcești & Fructelor de Mare la Sibiu (Piața Habermann Markt, 2-4 iunie, zilnic între orele 12-22) – Concurs de mountain biking pentru copii la Arena Platoș Păltiniș. Proba de downhill (DH) reprezintă etapa I a Cupei Velociped (3-4 iunie, cu activități programate între orele 11-17)

Istoria azi – 1975: este înfiinţată Agenţia Spaţială Europeană, cu sediul la Paris – 1873: arheologul german Heinrich Schliemann descoperă la Hisarlık Tepe („Dealul palatului“ în limba turcă) un tezaur considerat „comoara“ regelui Priam, ultimul rege al Troiei antice. Descoperirea a fost făcută pe teritoriul provinciei actuale Çanakkale din Anatolia,  Turcia

Calendarul personalităţilor – 1945: Rainer Werner Fassbinder, regizor şi actor german

Marți, 30 mai 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

„Primăvara culturală germană la Reșița“, ediția a 21-a a ciclului de manifestări (30 mai-9 iunie), este inaugurată astăzi la Centrul Cultural German „Alexander Tietz“ din Reșita, cu vernisajul expoziției „Cinste ție, copilărie!“ a elevei Natalia Georgia Pojar

Anuala de artã și știință NEO ART CONNECT (NAC), ediția 1: Institutul Goethe București organizează astăzi (orele 15-19) prima conferință din cadrul platformei naționale și rețelei de artă și știință, inițiată de Galeria Galateca și Asociația Culturală Neo Art România

Președintele Forumului Democratic al Germanilor din România FDGR, dr. Paul-Jürgen Porr, a primit Steaua de Onoare a Federației Sașilor din Germania pentru merite deosebite, în cadrul Întâlnirii Anuale a Sasilor din Germania de la Dinkelsbühl, Germania (26-27 mai)

Seară de lectură cu Wolfgang Klein, astăzi (ora 18), în cafeneaua literară Erasmus din Sibiu: autorul german originar din Sibiu își prezintă romanul “Așteptându-l pe Dracula”

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Tingirea, cu și fără capac“

Istoria azi – 1814: arheologul german Heinrich Schliemann descoperă situl oraşului antic Troia la Hisarlık (Anatolia, Turcia) – 1431: Ioana d’Arc, luptătoare pentru liberatea Franţei în ultima parte a Războiul de o sută de ani (1337-1453), moare arsă pe rug la Rouen, condamnată de un tribunal al Inchiziţiei

Calendarul personalităţilor – 1907: Elly Beinhorn, aviatoare şi jurnalistă germană – 1814: Mihail Bakunin, revoluționar rus, activist și teoretician al mișcării anarhiste

Duminică, 28 mai 2023

Coborârea Sfântului Duh, Rusaliile, sărbătorite astăzi de creștinii catolici și protestanți

Biserica Ortodoxă Română sărbătorește în acest an Pogorârea Sf. Duh (Cincizecimea sau Rusaliile) la data de 4 iunie.

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Faptele apostolilor   Capitolul 2, versetele 1-4

Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi.

Psalmul 67   Versetul 10

Ploaie de bunăvoie vei osebi, Dumnezeule, moştenirii Tale. Ea a slăbit, dar Tu ai întărit-o.

Sâmbătă, 27 mai 2023

Știri

Traducerea în limba română a romanului „Moartea în ungherele liniştite ale vieţii“ de Oliver Bottini va fi lansată astăzi la Bookfest (ora 15:30). Oliver Bottini, născut la Nurnberg în 1965, a studiat literatură germană şi psihologie. Ca autor de romane a fost distins cu mai multe premii germane pentru literatură poliţistă. Autorul este invitat la Salonul Internaţional Bookfest de anul acesta

Voluntar la Biserica Neagră din Brașov: Deja devenit o tradiție, programul “Ghizilor voluntari din Biserica Neagră” își deschide porțile și în acest an, iar tinerii voluntari participă până în luna iunie la cursurile obligatorii despre arta, religia și istoria Bisericii Negre. reportaj

La Mannheim (Germania) a fost deschisă în luna aprilie una dintre cele mai mari expoziţii de flori, amenajări peisagistice şi horticultură, BUGA 2023 (Bundesgartenschau). Expoziţia poate fi vizitată până pe 8 octombrie 2023

Creştinii catolici şi protestanţi sărbătoresc mâine Coborârea Sfântului Duh, cunoscută şi ca „Rusalii“

Istoria azi – 1703: Țarul Petru cel Mare a fondat orașul Sankt Petersburg – 1937:  a fost inaugurat Podul Golden Gate, la acea vreme podul suspendat cu cea mai mare distanță între stâlpii de susținere din lume. Podul Golden Gate leagă orașul San Francisco de orașul Sausalito, fiind situat peste strâmtoarea Golden Gate ce face legătura între Oceanul Pacific (la vest) și Golful San Francisco (la est) – 2004: orașele Sibiu și Luxemburg au fost desemnate „capitale europene ale culturii“ pentru anul 2007, de către miniștrii pentru educație, tineret și cultură din cele 25 de state membre UE întruniți la Bruxelles

Calendarul personalităţilor –  1923: Henry Kissinger, diplomat american, laureat al Premiului Nobel  pentru Pace pentru contribuția sa decisivă la încetarea devastatorului conflict din Vietnam  – 1975: Jamie Oliver, bucătar britanic, gastronom și autor de cărți

Joi, 25 mai 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Bilete de călătorie „verzi” pentru un viitor sustenabil: compania aeriană Lufthansa mizează pe tarife de călătorie ecologice, zborul fiind considerat cea mai poluantă formă de transport dintre toate. Compania aeriană vrea să reducă acum emisiile din zbor, oferind spre vânzare bilete verzi, conform managerului general Lufthansa pentru România, Bulgaria și Republica Moldova, Zlatko Zlatic interviu

Prioritatea noastră imediată și absolută este să asigurăm revenirea la momentul oportun a inflației la nivelul țintei noastre de 2% pe termen mediu, a afirmat președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, în alocuțiunea de deschidere susținută cu ocazia sărbătoririi la Frankfurt pe Main a celei de-a 25-a aniversări a BCE. Banca Centrală Europeană este banca centrală a Uniunii Europene, cu funcția de administrare a politicii monetare în cele 20 țări care folosesc euro ca monedă

Forumul copiilor – ateliere de lucru la Forumul Democratic al Germanilor din Brașov: primul atelier pentru copii are două ediții și se desfășoară cu motto-ul: Nu risipi, reutilizează (joi, 25 mai; vineri, 26 mai, ambele între orele 17.30 și 19.30)

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Multe case și acasă“

Istoria azi – 1946: proclamarea Regatului Haşemit al Iordaniei. Primul rege a fost Abdullah I al Iordaniei (Abdullah ibn Hussein) – 1883: inaugurarea podului Brooklyn Bridge din New York (SUA), construit de John A. Roebling (Johann August Röbling), inginer nord-american de origine germană, şi fiul său Washington Augustus Roebling

Calendarul personalităţilor – 1926: Miles Davis, trompetist şi compozitor nord-american de muzică jazz – 1926: Max von der Grün, scriitor german – 1892: Iosip Broz Tito, revoluţionar şi om de stat iugoslav – 1889: Igor Sikorsky, inginer american de origine ucraineană, pionier al aviaţiei, inventatorul elicopterului –1865: Pieter Zeeman, fizician olandez, laureat al Premiului Nobel în anul 1902, împreună cu Hendrik Lorentz, pentru studiile lor privind influența magnetismului asupra radiației, cunoscută ca Efectul Zeeman – 1818: Jacob Burckhardt, istoric al culturii şi artei –1803: Ralph Waldo Emerson, scriitor și filosof transcendentalist nord-american

Miercuri, 24 mai 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

„Să nu uităm rădăcinile!“ este deviza Zilelor culturale germane sătmărene (26-29 mai). Evenimentele destinate copiilor încep deja în data de 25 mai, la Liceul Teoretic German „Johann Ettinger”, cu un spectacol al talentelor (ora 9) și un spectacol de teatru de păpuși (ora 16.30) oferit de Deutsche Bühne Ungarn din Szekszárd, unicul teatru profesionist de limbă germană din Ungaria  

Concertele de orgă estivale “Organ Nights” revin cu 22 de evenimente care au loc o data pe săptămână la Biserica Neagră din Brașov (27 mai-21 octombrie): concertul inaugural este anunțat pentru sâmbătă, 27 mai, ora 18, cu participarea muzicienilor germani Susanne Miltschitzky Ottobeuren și Josef Miltschitzky Ottobeuren  

Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, începe astăzi o vizită de stat în România (24-26 mai), la invitația președintelui Klaus Iohannis. Programul vizitei  

Deputatul FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț, a participat la festivitățile prilejuite de comemorarea a 150 (+3) ani de la înființarea Liceului Teoretic Nikolaus Lenau din Timișoara, respectiv a școlilor precursoare. Considerațiile deputatului FDGR privind greva generală pe termen nedeterminat inițiată de sindicatele din domeniul educației și implicațiile asupra elevilor care se pregătesc pentru probele de evaluare și examenele de bacalaureat. – Semnificații ale programului vizitei de stat în România a Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier (24-26 mai). – Rusaliile consemnate conform calendarului bisericesc romano-catolic anul acesta în zilele de 28 și 29 mai prilejuiesc serbări de chirvai în mai multe comunități ale etnicilor germani din Banat, la care participă și organizații ale șvabilor emigrați. Interviu realizat de Astrid Weisz, redactor Radio România Timișoara, redacția emisiunilor în limba germane 

Actualitatea sibiană: Programul întâlnirilor de la Sibiu din data de 25 mai ale președintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, în cadrul vizitei de stat pe care o întreprinde în România (24-26 mai) – Concert de muzică sacrală la Catedrala Evanghelică din Sibiu (vineri, 26 mai, ora 12) – „Sibiul se pune în mișcare“ cu Maratonul internațional Sibiu (sâmbătă, 27 mai – duminică, 28 mai). Alergătorii înscriși aleg un proiect propus de organizații non-profit și grupuri de iniţiativă, pe care îl susțin prin taxa de participare și prin mobilizarea unui cerc de susținători care împărtășesc aceeaşi dorință. Orice persoană fizică sau companie care dorește să contribuie la realizarea unor proiecte în comunitatea locală poate să susțină un alergător, contribuind cu o sumă fixă sau variabilă (per kilometru alergat) pentru una dintre cauzele înscrise în competiţie – Sibiutiful Street Food Market cu Street food, concerte, filme și activități pentru copii (Piața Mare, 31 mai – 4 iunie)

Istoria azi – 1965: ediţia întâi a „Grand Prix d‘ Eurovision de la Chanson” (în prezent: „Eurovision Song Contest”) are loc la Lugano (Elveţia) – 1918: premiera la Budapesta a operei „Cetatea contelui Barbă albastră” a compozitorului maghiar Béla Bartók

Calendarul personalităţilor –  1941: Bob Dylan, cantautor şi poet nord-american, laureat în 2016 al Premiului Nobel pentru literatură – 1914: Lilli Palmer, actriţă şi scriitoare germană – 1914: George Tabori, regizor şi autor de teatru britanic – 1905: Mihail Șolohov, scriitor sovietic de origine cazacă, laureat în 1965 al Premiului Nobel pentru Literatură – 1819: Victoria a Regatului Unit, regina Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei (din 1837 până în 1901), împărăteasă a Indiilor (din 1877 până în 1901) și stăpână a celor 28 de colonii britanice – 1743: Jean Paul Marat, medic şi revoluţionar francez – 1686: Daniel Gabriel Fahrenheit, fizician german, considerat unul din fondatorii termometriei; a introdus scara termometrică cunoscută sub numele „scara Fahrenheit“

Marți, 23 mai 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Premiera filmului documentar ”Pe urmele lui Brukenthal” la Sibiu. Astăzi, începând cu ora 19, la sediul Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu va fi prezentat filmul realizat de regizorul Florin Besoiu în anul 2022 cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la nașterea lui Samuel von Brukenthal. După proiecția documentarului vor avea loc discuții la care participă regizorul Florin Besoiu și istoricul Thomas Șindilariu, Subsecretar de Stat la Departamentul pentru Relații Interetnice 
 
Anul acesta Ziua Europei a fost marcată de Școala Germană Hermann Oberth împreună cu Liceul Francez Anna de Noailles printr-un proiect comun care le-a oferit elevilor ocazia de a afla mai multe despre statele fondatoare și despre valorile UE. Despre acţiunile prilejuite de Ziua Europei vorbeşte Ana Ciungu, profesoară la Școala Hermann Oberth și una din coordonatoarele proiectului interviu

Uniunea Europeană intenționează să accelereze procedurile de aderare pentru Albania, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Macedonia de Nord și Serbia

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Tainele scrisorii de recomandare“

Istoria azi – 1995: este lansată prima versiune a limbajului de programare Java – 1992: la Palermo în Sicilia, juristul italian Giovanni Falcone împreună cu soţia şi trei gărzi de corp sunt asasinaţi într-un atentat cu bombă atribuit grupurilor locale ale crimei organizate. Magistratul specializat în instrumentarea cazurilor privind crima organizată din Sicilia este considerat erou naţional al Italiei. Succesorul său în funcţie, magistratul Paolo Borsellino, a fost ucis în data de 19 iulie a aceluiaşi an – 1911: deschiderea Bibliotecii Publice din New York – 1568: Țările de Jos își declară independența față de Spania

Calendarul personalităţilor – 1848: Otto Lilienthal, inginer şi tehnician de aviaţie german – 1810: Margaret Fuller, scriitoare și jurnalistă nord-nordamericană – 1707: Carolus Linnæus, botanist, medic și zoolog suedez. Este considerat părintele taxonomiei și tatăl ecologiei modern– 1908: John Bardeen, a fost un inginer și fizician american. Este singura persoană care a câștigat de două ori Premiul Nobel pentru Fizică: în 1956 pentru tranzistor, împreună cu William Shockley și Walter Brattain, și în 1972 pentru o teorie fundamentală a superconductivității convenționale împreună cu Leon Neil Cooper și John Robert Schrieffer, numită teoria BCS. A fost, totodată, prima persoană care a câștigat două Premii Nobel în același domeniu

Luni, 22 mai 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Aeroportul Brașov-Ghimbav un game-changer al întregii regiuni în Țara Bârsei: pe data de 11 mai 2023 a avut loc la Ghimbav a-3-a ediție a conferinței europeană Smart Airport Cities, care a reprezentat o oportunitate unică de a aduce împreună personalități cheie din domeniul aviatic, afaceri, turism și dezvoltare regională   reportaj

Zilele Teatrului German pentru Copii la Brașov: preșcolari și școlari de la școli și grădinițe cu predare în limba germană din Brașov si București participă la Festivalul de Teatru pentru Copii pe scena Centrului Cultural Reduta din Brașov cu o serie de piese de teatru, menite să le trezească bucuria de a performa pe scenă, dar și pentru a-și îmbunătații cunoștințele de limbă germana, conform inițiatoarei acestui festival Mihaela Litean   interviu

Vernisajul expoziției de fotografie “În oglinda Migrației” realizată de Jörg Müller (Germania), are loc astăzi la Casa de Cultură Friedrich Schiller din București

Istoria azi – 1972: preşedintele american Richard Nixon efectuează prima vizită a unui preşedinte SUA în Uniunea Sovietică – 1878: Adunarea Naţională a României declară independenţa faţă de Imperiul Otoman – 1813: premiera absolută la Veneţia a operei „Italianca în Alger“ (L’italiana in Algeri) de Gioacchino Rossini; rondelul „Pensa alla patria, e intrepido“ (lb. rom.: Gândeşte-te la patrie, cutează) avea să devină în deceniile următoare un simbol muzical al mişcării de unificare a Italiei, realizată în cele din urmă în 1870  

Calendarul personalităţilor –  1924: Charles Aznavour, cântăreţ, compozitor şi actor francez de origine armeană – 1907: Laurence Olivier, actor britanic – 1891: Johannes Robert Becher, poet expresionist şi politician german – 1859: Arthur Conan Doyle, medic şi scriitor britanic; a creat personajul Sherlock Holmes, primul detectiv care apare într-o serie de romane poliţiste

Duminică, 21 mai 2023

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Sfânta Evanghelie după Ioan   Capitolul 14, versetul 23

Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el.

Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel      Capitolul 8, versetul 18

Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi.

Joi, 18 mai 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Creştinii catolici și protestanți sărbătoresc astăzi Înălţarea Domnului, cu semnificația înălțării la cer a lui Isus Cristos, la 39 de zile după Învierea Domnului. Biserica Ortodoxă Română sărbătorește anul acesta Înălțarea Domnului (Ispasul) în data de 25 mai

Bucurați-vă de Transilvania din suflet: Heide Göddert s-a născut în Transilvania, a emigrat în Germania și a revenit la Sibiu, unde oferă celor interesați cunoștințele și experiența sa locală pentru o vacanță autentică în Transilvania interviu

Ambasada Germaniei susține proiectul „The Roma League of Human Rights Defenders“ al organizației neguvernamentale Asociația Platforma Civică Aresel și Roma Education Fund, care urmăreşte construirea unei rețele de 30 de apărători ai drepturilor omului din comunitățile de romi, care să presteze activități educaționale și de sprijin la fața locului, în cadrul comunităților din întreaga Românie

„Mai aproape de creator. Arhive și biblioteci parohiale înainte de modernitate (ca. 1350-1650)”: cercetători din România, Ungaria, Austria, Elveția, Marea Britanie și Canada participă la Casa Schuller din Mediaș la prima conferință internațională, parte a proiectului „Cultura scrisului și lecturii la Mediaș (Transilvania, România) în secolele XIV-XVI. Protejare, reconstrucție virtuală și analiză științifică a unei biblioteci parohiale și gimnaziale transilvănene” (18-21 mai 2023). Proiect este realizat de Departamentul pentru Relații Interetnice în colaborare cu Forumul Democratic al Germanilor din România

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Cultură și bune maniere“

Istoria azi – 1972: premiera absolută a piesei de teatru „Noile suferinţe ale tânărului W.” de Ulrich Plenzdorf, în oraşul german Halle (Saale), în vremea aceea parte a Republicii Democrate Germane, RDG – 1944: În U.R.S.S., autoritățile au început, din ordinul șefului Biroul politic al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Iosif Vissarionovici Stalin, deportarea întregii populaţii tătare a Crimeii, acuzată de colaborare cu naziștii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Calendarul personalităţilor – 1939: Giovanni Falcone, jurist italian, magistrat specializat în instrumentarea cazurilor privind crima organizată din Sicilia – 1920: Papa Ioan Paul al II-lea, între anii 1978-2005 a fost lider spiritual suprem al Bisericii Catolice – 1883: Walter Gropius, arhitect german; a generat școala și mișcarea artistică Bauhaus – 1872: Bertrand Russell, matematician şi filozof britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1950