Joi, 26 ianuarie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Anul 2023 – un an al parteneriatelor durabile pentru comunitatea de afaceri româno-germană: 800 de invitați, reprezentanți ai mediilor de afaceri, universitar și diplomatic, ai agențiilor guvernamentale și neguvernamentale, ai asociațiilor profesionale, ai administrației și ai altor instituții publice au participat pe 19 ianuarie 2023, la Palatul Parlamentului în București la Recepția de Anul Nou, eveniment emblematic și cu tradiție în cadrul  Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane (AHK România),  o bună ocazie pentru participanții din zone profesionale diferite de a se cunoaște, de a interacționa, de a pune bazele unor parteneriate puternice reportaj

Tradiționala ”Fugă a Lolelor” din orașul Agnita (jud.Sibiu) va avea loc anul acesta pe 29 ianuarie. Este vorba de un vechi obicei săsesc legat de ritualul breslelor din Agnita 
 
Premiile Anului în Cultură la Brașov – PAC 2022 vor fi decernate pe 3 martie. Propunerile pentru cele mai bune proiecte culturale ale anului 2022 pot fi trimise online până în data de 31 ianuarie
     
În cadrul seriei de evenimente consacrate comemorării deportării etnicilor germani pentru muncă forţată în fosta URSS, ce se desfăşoară la Căminul de bătrîni „Adam Müller Guttennbrunn“ din Timişoara (26-30 ianuarie 2023), se vor prezenta două volume pe acest subiect editate de Forumul Democrat al Germanilor din Banatul Montan: „78 de ani de la începutul deportării în fosta URSS a etnicilor germani din România“ şi „73 de ani de la întoarcerea acasă a ultimilor deportaţi“ (vineri, 27 ianuarie, ora 11)

Istoria azi – 1790: premiera, la Viena, a operei comice „Cosi Fan Tutte“, a compozitorului Wolfgang Amadeus Mozart – 1980: Israel și Egipt stabilesc relații diplomatice

Calendarul personalităţilor – 1781: Ludwig Achim von Arnim, poet german – 1911: Polykarp Kusch, fizician american – 1925: Paul Newman, actor și regizor american de film

Luni, 23 ianuarie 2023

Arheologii norvegieni au descoperit de curând cea mai veche inscripție cu rune, care datează din primul secol d. Chr.

A decedat cea mai longevivă femeie din lume – sora André, născută  în orașul francez Ales,  a încetat din viață la 118 ani

Alimentele ultraprocesate reduc capacitățile cognitive cu 21%, conform unui studiu realizat de nutriționiști brazilieni

Istoria azi – 1556: a avut loc cel mai dezastruos cutremur din lume, ducând la moartea a 830.000 de oameni, în provincia chineză Shaanxi – 1946: prima reuniune a Consiliului Economic și Social al ONU – 1991: a fost semnat, la București, Acordul de cooperare dintre Guvernul României și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare

Calendarul personalităţilor – 1783: Stendhal (Marie-Henri Beyle), scriitor francez – 1898: Serghei Eisenstein, regizor, scenarist, scenograf, teoretician rus – 1928: Jeanne Moreau, actriță franceză

Duminică, 22 ianuarie 2023

Cuvântul de duminică, emisiune religioasă pornind de la pasajele biblice:

Daniel           Capitolul 7, versetul 17

Pleacă, Dumnezeul meu, urechea Ta şi auzi, deschide ochii Tăi şi vezi mâhnirea noastră adâncă şi cetatea asupra căreia se cheamă numele Tău. Că nu pentru faptele noastre drepte aducem înaintea Ta rugăciunile noastre cele fierbinţi, ci pentru milele Tale cele mari.

Sfânta Evanghelie după Ioan                 Capitolul 10, versetul 28

Şi Eu le dau viaţă veşnică şi nu vor pieri în veac, şi din mâna Mea nimeni nu le va răpi.

Vineri, 20 ianuarie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Pregătiri pentru Ziua Mondială a Rugăciunii – Margit Kézdi, președinta Asociației femeilor din Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România (B. E. C. A. R.), vorbește despre atelierul destinat multiplicatorilor, ce are loc astăzi și mâine la Palatul episcopal al B. E. C. A. R. de la Sibiu. În acest an, Ziua Mondială a Rugăciunii este 3 martie. Interviu realizat de Imola Munteanu, emisiunea în limba germană de la Radio România Tg. Mureș

„Instantanee ale unei istorii turbulente. Despre scrierile lui Eginald Schlattner (2012-2022)“ este titlul volumului publicat în limba germană care va fi prezentat astăzi la Sibiu de autoarea Andreea Dumitru-Iacob (sediul FDGR, ora 18). Cartea conține toate textele scise de germanista sibiană despre opera literară a scriitorului și preotului din satul Roșia, jud. Sibiu

Calendarul cultural 2023 al etnicilor germani din Banat: 27 ianuarie, comemorarea deportărilor etnicilor germani la muncă silnică pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice (ianuarie 1945-decembrie 1949) – 19 mai, festivități dedicate celor 150 de ani de la înființarea Școlii Nikolaus Lenau din Timișoara – 2-4 iunie, Zilele Șvabilor, ediția a 16-a

„Calitatea vieții“ este tema principală a conferinței „Cities of Tomorrow“, ediția a 11-a, organizată la București de Camera de Comerți și Industrie Româno-Germană, CCIRG (21-28 martie). Evenimentul dedicat dezvoltării durabile a orașelor și regiunilor din România va avea nouă runde de discuții și este organizat în format hibrid

„Ca un imens muzeu în aer liber“ este titlul unui articol despre Sibiu, ce a apărut la începutul lunii ianuarie 2023 în ediţia online a publicaţiei WELT. Autorul Philipp Laage a avut în permanenţă impresia că se plimbă pe străzile unui oraş german sau austriac, în ciuda faptului că membrii „celei mai vechi minorităţi germane din Europa de Est“ nu depăşesc pragul de 1% din totalul populaţiei oraşului de 425.000 de locuitori

Principalele subiecte din ediția de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană “Hermanstädter Zeitung“, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar

Se împlinesc 40 de ani de la succesul mondial al piesei „99 de baloane“ (99 Luftballons) interpretată de cîntăreaţa Nena (compozitor: Uwe Fahrenkrog-Petersen, textier: Carlo Carges)

Istoria azi – 1265: în Anglia s-a constituit în premieră mondială un parlament. Nobilul Simon de Montfort, conducătorul coaliţiei baronilor oponenţi ai regelui Henric al III-lea, constituie parlamentul în urma unei victorii militare împotriva regelui. În parlamentul constituit în absenţa unor alegeri erau reprezentate şi oraşele împreună cu marea nobilime, astfel recunoscându-se importanţa politică şi economică a cetăţenilor englezi

Calendarul personalităţilor – 1946: David Lynch, regizor nord-american – 1920: Federico Fellini, regizor italian – 1918: Ion Frunzetti, poet şi critic de artă – 1907: Manfred Baron von Ardenne, fizician şi inventator german; a inventat primul amplificator de lăţime de bandă

Joi, 19 ianuarie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Săptămâna filmului ARTE (19-22 ianuarie), dedicată filmelor și documentarelor produse de canalul de televiziune european ARTE, revine la București cu o edție specială: cu ocazia celei de-a 30-a aniversări, are loc ca o cooperare între ARTE, Institut Français și Goethe-Institut. Inaugurarea de astăzi stă și sub semnul marcării a 60 de ani de la semnarea la 19 ianuarie 1963 a „Tratatulului de cooperare franco-germană”, mai cunoscut sub numele de „Tratatul de la Elysée“. La festivitatea inaugurării vor participa ambasadoarea Franţei, Laurence Auer, și ambasadorul Germaniei, dr. Peer Gebauer. Alte evenimente franco-germane prilejuite de marcarea „Tratatului de la Elysée“, anunțate pentru mâine, 20 ianuarie, sunt discuția politică la care participă cei doi ambasadori și reprezentanți de rang înalt din cadrul ministerului român de Externe, ai Administrației Prezidențiale și ai Cancelariei Prim-Ministrului, precum precum și participarea celor doi ambasadori la o dezbatere, împreună cu cu elevi ai liceului francez Anna de Noailles şi ai şcolii germane Deutsche Schule Bukarest

Ziua porților deschise la secția germană a  Școlii Generală Nr.1 din Carei, jud. Satu Mare, joi, 19 ianuarie 2023: Toți copiii care vor urma clasa pregătitoare în anul școlar următor și părinții care ar dori să cunoască ce are de oferit această unitate de predare sunt așteptați la ora 17 de către profesoara Imola Fazekas pentru o după-amiază de cunoaștere

“Vocabular german”. Limba germană în viața de zi cu zi – astăzi: “Despre cuie și nituri”

„Istoria azi” – 1853: premiera absolută la Roma a operei „Trubadurul”, pe muzica compusă de Giuseppe Verdi. Opera este inspirată din drama „El Trovador“ a poetului şi dramaturgului spaniol Antonio García Gutiérrez – 1829: premiera la Braunschweig a tragediei „Faust I“ de Johann Wolfgang Goethe – 379: începutul domniei împăratului roman Flavius Theodosius, cunoscut drept Teodosiu I sau Teodosiu cel Mare; prin „Edictul de la Tesalonic“ din 28 februarie 38, împăraţii Teodosiu I (pentru Imperiul din Răsărit) şi Flavianus Gratianus Augustus, cunoscut drept Graţian (pentru Imperiul din Apus), ambii creştini, au ridicat creştinismul la rangul de singură religie oficială şi obligatorie

„Calendarul personalităţilor” – 1943: Janis Joplin, cântăreaţă nord-americană de blues, figură marcantă a mişcării hippie – 1921: Patricia Highsmith, scriitoare nord-americană – 1839: Paul Cézanne, pictor şi grafician impresionist francez – 1809: Edgar Allan Poe, scriitor nord-american – 1736: James Watt, inginer şi inventator scoţian; a contribuit decisiv la accelerarea revoluţiei industriale prin îmbunătăţirile substanţiale aduse modului de funcţionare al maşinii cu aburi

Miercuri, 18 ianuarie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Din agenda de lucru a deputatului FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț: evenimentele șvabilor bănățeni pentru anul Capitalei Culturale Europene la Timișoara – una dintre prioritățile guvernului pentru 2023 este o nouă lege a educației; Interviu realizat de Adrian Ardelean, redacția emisiunilor în limba germană, Radio România Timișoara

Președintele României Klaus Iohannis primește Premiul Franz Werfel 2023 pentru drepturile omului 2023 – Prin ceremonia de decernare a premiului pe 4 iunie 2023 la Frankfurt, Germania, juriul onorează activitatea amplă și diversă a Președintelui României, care a luptat pentru drepturile omului în diferite funcții, în special pentru minoritățile din România și din întreaga Europă

Actualitatea sibiană: În atenția copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani: Atelierul de creație de la Teatrul pentru Copii și Tineret Gong își propune  în ediția sa în limba germană de joi, 19 ianuarie, confecționarea unor amulet, Sandi Rusu Costea este îndrumătorul ediției „Flinke Finger” – „Degețica“ după H.Ch. Andersen în regia lui Oana Leahu la Teatrul pentru Copii și Tineret Gong (sâmbătă, 21.01.2023 orele 11 și 18) – În 29 ianuarie „mascații” se întorc în Agnita la Fuga Lolelor – Crucea Roșie Filiala Sibiu oferă un nor curs de îngrijire la domiciliu din data de 30 ianuarie 2023

Istoria azi – 1947: publicarea raportului comisiei guvernamentale SUA pentru evaluarea rezultatelor bombardamentelor strategice asupra Imperiului Japonez în timpul Războiul din Pacific (al Doilea Război Mondial). În secţiunile speciale dedicate bombardamentelor atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, raportul constată „restabilirea“ supravieţuitorilor. În timp, numărul deceselor considerate o consecinţă a bombardamentelor atomice a depăşit cu mult numărul victimelor din momentul respectiv şi perioada imediat următoare, estimat la câte 80 de mii de decese în fiecare din cele două oraşe  știre

Calendarul personalităţilor – 1955: Kevin Costner, actor nord-american – 1914: Arno Schmidt, scriitor german – 1892: Oliver Hardy, actor şi regizor nord-american, membru al cuplului de comici cunoscut publicului român drept „Stan şi Bran“ – 1689: Charles de Montesquieu (Charles-Louis de Secondat, Baron de La Brède et de Montesquieu), filozof şi iluminist francez, autorul teoriei privind separarea puterilor în stat (cea legislativă, judiciară şi executivă), în prezent modelul de guvernare al tuturor statelor democratice

Marți, 17 ianuarie 2023

Ghicitoarea zilei

Evenimentul interreligios „Rugăciuni pentru pace” a fost găzduit de Biserica Evanghelică C.A. din București (14 ianuarie 2023) sub auspiciile Secretariatului de Stat pentru Culte. Interviu cu Prim-preotul Bisericii Evanghelice C.A. București, pr. dr. Daniel Zikeli interviu

Seri cu filme germane (Bucureşti, Casa Universitarilor, 17-19 ianuarie 2023, ora 18.30). Un grup de studenţi la germanistică de la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti organizează trei evenimente menite să aducă optimism şi lumină în serile întunecate ale iernii. În fiecare seară va fi proiectat câte un film german, de producţie recentă, ce abordează diferite teme de psihologie. Grupul de studenţi este coordonat de Elisa Moczygemba, lector DAAD

„Cooperare într-o lume fragmentată“ este deviza ediției actuale a Forumului Economic Mondial de la Davos, Elveția (16-20 ianuarie)

Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi. Astăzi: „Sărutare şi pupat“

Istoria azi – 1991: începe operatiunea militară „Furtună în deşert“ împotirva regimului din Irak; forța de coaliție la care au participat 35 de națiuni a fost condusă de SUA – 1983: BBC, compania de televiziune britanică finanțată din bani publici, lansează primul program TV matinal, „Breakfast Time“ – 1945: Varşovia este cucerită de Armata Roşie – 1709: Berlin devine reşedinţa regelui prusac Frederic I

Calendarul personalităţilor – 1942: Cassius Clay, boxer american – 1860: Douglas Hyde, lingvist şi primul preşedinte al Republicii Irlanda – 1820: Anne Brontë, scriitoare engleză – 1706: Benjamin Franklin, politican şi om de ştiinţă nord-american

Luni, 16 ianuarie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Noutăți editoriale la început de an: a apărut almanahul „Anuar german pentru România“, ediția 2023, publicat de cotidianul național de limbă germană ADZ („Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien“)   

„Rețeaua sibiană“ creează punți și facilitează dialoguri și contacte între locuitori ai Sibiului și împrejurimilor care prețuiesc contactul cu comunitatea vorbitoare de limba germană. Întânlirile lunare dedicate „persoanelor deschise la minte“ îi vizează pe cei stabiliți de mult în zonă, pe nou-veniți și chiar persoane care plănuiesc să se stabilească aici

Andrei Drăgan Răduleț a devenit cunoscut ca președinte al asociației care organizează Târgul de Crăciun din Sibiu. Pasiunea pentru IT l-a însoțit pe parcursul vieții profesionale, în toate domeniile de activitate abordate. Interviu realizat de Imola Munteanu, redacția emisiunilor în limba germană, Radio România Tg. Mureș

„Ostkurs 2023“, o Academie de vară pentru tineri jurnaliști central- și est-europeni vorbitori de limba germană, este organizată la München de Institutul pentru promovarea tinerilor jurnaliști, ifp, finanțat de Conferința episcopală germană (9-28 iulie 2023). Data limită a înscrierilor este data de 15 februarie  

Istoria azi – 1979: ultimul monarh al Iranului, șahul Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr, pleacă în exil ca urmare a izbucnirii la 11 ianuarie a Revoluţiei Iraniene, condusă de liderul politic şi religios ayatolahul Ruhollah Khomeiny – 1920: în SUA intră în vigoare „prohibiţia“: până în 1933, aveau să fie interzise la nivel naţional vânzarea, producerea, consumarea şi transportarea de alcool şi băuturi alcoolice cu un conţinut de alcool mai mare de 0,5%

Calendarul personalităţilor – 1932: Dian Fossey, zoolog american, cunoscută pentru studiile etologice întreprinse asupra unor grupuri de gorile din statul african Rwanda – 1853: Vladimir Sergheievici Soloviov, filozof şi scriitor rus – 1749: Vittorio Alfieri, scriitor italian

Duminică, 15 ianuarie 2023

Cuvântul de duminică, emisiune religioasă pornind de la pasajele biblice:

Sfânta Evanghelie după Ioan                 Capitolul 7, versetul 17

De vrea cineva să facă voia Lui, va cunoaşte despre învăţătura aceasta dacă este de la Dumnezeu sau dacă Eu vorbesc de la Mine Însumi.

Epistola catre Filipeni a Sfantului Apostol Pavel           Capitolul 3, versetul 12

Nu (zic) că am şi dobândit îndreptarea, ori că sunt desăvârşit; dar o urmăresc ca doar o voi prinde, întrucât şi eu am fost prins de Hristos Iisus.

Sâmbătă, 14 ianuarie 2023

Știri

Mâine, 15 ianuarie, este Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită în România începând cu anul 2011

15 ianuarie 1850 este data nașterii poetului național Mihai Eminescu (1850-1889): prozator, dramaturg, ziarist și gânditor. Începând cu 2011, ziua naşterii ”poetului naţional şi universal” Mihai Eminescu a devenit Ziua Culturii Naţionale

Prima şedinţă lărgită a conducerii Forumului Democrat al Germanilor din Banatul Montan, care s-a desfăşurat în sfîrşit cu prezenţă fizică după pauza impusă de pandemia COVID-19, a deschis şi anul manifestărilor culturale pentru germanii reşiţeni. Astfel, pe 9 ianuarie 2023, s-a comemorat împlinirea a 125 de ani de la naşterea sciitorului şi etnologului Alexander Tietz, dar a fost stabilit şi cîştigărorul / cîştigătoarea Premiului „Alexander Tietz“ pe 2023, o distincţie oferită anual de FDG din Banatul Montan, în persoana scriitoarei Edith Guip-Cobilanschi (Timişoara)

Dorul de casă, acel sentimentul care exprimă dorința puternică de a revedea locurile natale, casa proprie sau cea părintească, care uneori se manifestă prin stări de disconfort fizic accentuat şi cum poate fi el depăşit

Calendarul evenimentelor astronomice importante în anul 2023. În noul an toate planetele vor fi vizibile pe cerul nopţii, dar nu în aceeaşi perioadă de timp

Istoria azi – 1943: la Casablanca (Maroc), preşedintele S.U.A. Franklin Delano Roosevelt şi premierul britanic Winston Churchill se întâlnesc pentru o conferinţă secretă de zece zile privind strategia viitoare a forţelor aliate pe continentul european

Calendarul personalităţilor – 1941: Faye Dunaway, actriţă nord-americană – 1909: Joseph Walton Losey, regizor de film nord-american – 1896: John Dos Passos, scriitor nord-american