Marţi, 25 aprilie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Atragerea și implicarea tinerilor în activitatea FDGR va fi impulsionată de un departament de tineret al forumului, a cărui înființare a fost hotărâtă la cea de-a doua adunare din an a reprezentanților FDGR; șapte referenți pentru tineret vor activa în forumurile regionale ale organizației

Prezentarea cărţii „Temeswar. Timişoara. O scurtă istorie a oraşului“, în prezenţa autorilor Konrad Gündisch şi Tobias Weger, joi, 27 aprilie 2023, ora 10.00, la Centrul de Proiecte Timişoara. Oaspeţii vor fi întîmpinaţi de Deputatul FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganţ, iar volumul va fi prezentat de prof. dr. Rudolf Gräf, prorectorul Universitüäii Babeş -Bolyai din Cluj-Napoca

Biblioteca Austria Timișoara aniversează pe 28 aprilie 31 de ani de la înfiinţare. Evenimentul organizat cu acest prilej începe la ora 16.30 şi va avea loc în amfiteatrul A01 din cadrul Universităţii de Vest Timişoara. Programul include include o prelegere, vernisajul unei expoziţii, într-o ambianţă muzicală plăcută

”Tranziția justă și provocările ei”, un program de formare anunțat de Fundația Friedrich Ebert România (București, 3-4 iunie; înscrierile se fac până la data de 4 mai). Conform conceptului de tranziție justă, politicile climatice pot fi strâns legate de mai multă dreptate socială

A apărut traducerea în limba germană a volumului „Paul Celan – dimensiunea românească“ de Petre Solomon (Berlin, Edition Noack & Block, aprilie 2023). Cartea este dedicată timpului petrecut de tânărul Celan la București (1945-47), perioadă considerată de autor ca fiind definitorie pentru opera poetului. Volumul de memorii a fost publicat prima oară în România în anul 1987 și republicat în anul 2008

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Oaspetele“

Istoria azi – 1953: În publicaţia ştiinţifică „Nature“ apare articolul semnat de americanul James D. Watson și britanicul Francis Crick despre structura de dublă spirală a ADN-ului. Conform propriilor afirmații, saltul calitativ al descifrării „secretului vieții” s-ar fi produs în ziua de 23 februarie 1953 – 1926: Premiera absolută la „Teatro alla Scala“ din Milano a operei „Turandot“ de Giacomo Puccini – 1859: Începe construcţia Canalului Suez, pentru asigurarea unei căi maritime între marea Mediterană şi marea Roşie. Canalul Suez a fost inaugurat în data de 15 august 1869

Calendarul personalităţilor – 1940: Al Pacino, actor nord-american – 1927: Albert Uderzo, desenator şi scenarist de benzi desenate francez; împreună cu autorul René Goscinny a creat ciclul de benzi desenate „Asterix“ – 1917: Ella Fitzgerald, cântăreaţă de jazz nord-americană