Sâmbătă, 10 aprilie 2021

Știri        buletin de știri

Maria Terezia a Austriei, o susținătoare a vaccinului împotriva variolei. După ce s-a îmbolnăvit de variolă, reușind să supraviețuiască, și patru dintre copiii ei au murit din cauza acestei boli, Maria Theresia a încurajat vaccinareaa împotriva variolei sinteză

Cât de mare este pericolul de infectare cu virusul Corona în spații deschise? Concluzii ale cercetătorilor din Germania, Austria, China, Iran și Statele Unite ale Americii sinteză

Istoria azi – 1946: femeile din Japonia dobândesc dreptul de vot. În Europa, datele introducerii dreptului de vot feminin prezintă surprize, de exemplu: 1971 în plan federal pentru Elveţia (1990 în cantonul elveţian Appenzell), 1941 în Franţa. Femeile din România îşi exercită dreptul de vot începând cu anul 1938    știre

Calendarul personalităţilor – 1932: Omar Sharif, actor egiptean – 1913: Stefan Heym, scriitor german – 1877: Alfred Kubin, pictor, grafician şi scriitor austriac – 1847: Joseph Pulitzer, jurnalist şi editor nord-american. Dispoziţiile sale testamentare au dus la înfinţarea facultăţii de jurnalistică „Columbia University“ (1912) şi instituirea Premiului Pulitzer (1917) – 1755: Samuel Hahnemann, medic german, fondatorul homeopatiei          știre

Vineri, 9 aprilie 2021

Știri buletin de știri

Ghicitoarea zilei concurs

De la restaurator la ghid turistic și înapoi: adaptibilitatea profesională în vremuri de pandemie prin exemplul lui Ștefan Vaida, fondatorul Muzeului Interetnic al Văii Hârtibaciului din comuna Alțina, județul Sibiu. Ștefan Vaida este membru al „Asociației Monumentum”, pentru susținerea arhitecturii tradiționale românești și săsești, coordonată de fratelele său, arhitectul Eugen Vaida. Restauratorul participă la activitățile comunității „Albastru”, care a demarat cartografierea caselor albastre din România interviu

„Întâlnirea sașilor”, eveniment anual organizat de Forumul Regional Transilvania al FDGR, va avea loc anul acesta în luna septembrie, în localitatea Cristian din județul Sibiu. Data exactă încă nu este cunoscută. Ediția 2020 a evenimentului, planificată să aibă loc tot în comuna Cristian din județul Sibiu, a fost amânată din cauza pandemiei ştire

Prezentare de carte: „Fabrica de mașini Frații Schiel Brașov. Amintiri despre o fabrică dispărută“ – autorul monografiei bilingve româno-germane, Konrad Schiel, este un urmaș al familiei Schiel de industrași brașoveni. Volumul apărut în anul 2020 a fost publicat de Forumul democrat al germanilor din România (FDGR) și FDGR Brașov, cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Relații Intertenice din cadrul Secretariatului General al Guvernului României ştire

Ungaria: Orbán şi „campania morţii“. Victoria lui Viktor Orbán la alegerile din primăvara viitoare nu este sigură. Astfel că opoziţia a devenit ţinta unei bizare campanii de denigrare. Doi politologi au fost transformaţi în ţapi ispăşitori preluare Postul Public de Radio și Televiziune German, DEUTSCHE WELLE

Istoria azi – 1948, masacrul de la Deir Yassin: în perspectiva asigurării teritoriilor cu populaţie evreiească majoritară pentru un viitor stat israelian de după retragerea puterii coloniale britanice, anunţată pentru data de 15 mai a aceluiaşi an, organizaţiile evreieşti clandestine Irgun şi Lehi atacă satul arab Deir Yassin sub pretextul ripostei la pretinse atacuri arabe pornite din acest sat, acuzaţii care nu au fost dovedite ulterior ştire

Calendarul personalităţilor – 1912: Lev Sinovievici Kopelev, scriitor şi germanist rus – 1821: Charles Baudelaire, poet francez – 1802: Elias Lönnrot, medic şi folclorist finlandez, a compilat culegerea de poeme populare numită după epopeea naţională finlandeză „Kalevala“ ştire

Miercuri, 7 aprilie 2021

Știri buletin de știri

Ghicitoarea zilei concurs

Protestele stradale din România împotriva restricțiilor impuse de autorități pentru stăvilirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 – Sărbătorile pascale conform calendarului bisericesc apusean au decurs cu participarea credincioșilor la evenimentele religioase condiționate de măsurile anti-COVID. Perspective asupra desfășurării în aceleași condiții a Paștelui conform calendarului Bisericii Ortodoxe Române – Anunțul Prim-ministrului României, Florin Cîțu, privind posibila relaxare a măsurilor anti-COVID începând cu luna iunie a acestui an – Vaccinarea anti-SARS-CoV-2 este în România în continuare voluntară și gratuită. Considerații de drept constituțional asupra discuțiilor recente privind introducerea obligativității vaccinării – Aspecte comentate de Ovidiu Ganț, deputat FDGR în Parlamentul României, Secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaților interviu, preluare Radio România Timișoara, secția emisiunilor în limba germană, redactor: Adrian Ardelean

Cel mai bătrîn stejar din Transilvania și întreg Sud-Estul Europei, se află la Mercheașa, jud. Brașov. Vârsta de 900 de ani a stejarului cu o circumferință de 9,3 metri a fost descoperită în anul 2010, în urma unui concurs organizat pentru copii de către Fundaţia „Mihai Eminescu Trust. Zona este cunoscută prin ariile protejate „Stejarul Secular de la Mercheaşa” şi „Situl Natura 2000 Dealurile Homoroadelor”. Satul Mercheaşa are 400 de locuitori, aparţine de comuna Homorod şi se află la 70 de kilometri de municipiul reşedinţă de judeţ știre

Galerii subterane din Brașov, viitor muzeu de artă digitală. Proiectul „Brașov Undeground Museum” este promovat de Asociația Amural în parteneriat cu Primăria Brașov. Prima expoziție underground va fi vernisată în iunie 2021. Aceasta va fi deschisă în tot sezonul cald cu respectarea regulilor de siguranță sanitară, ca orice alt muzeu sau galerie de artă. Până în toamnă se vor organiza dezbateri cu public. Galeriile din zona După Ziduri a orașului vechi au fost săpate în dealul Warthe în Al Doilea Război Mondial pentru a servi drept adăpost antiaerian știre

Actualitatea sibiană: “Grădini misterioase” de Vadim Creţu. Expoziţie de pictură la Muzeul Naţional Brukenthal (8 aprilie -30 mai 2021, „Hortus Conclusus / Grădini misterioase“, Casa Albastră, Sala Multimedia, Piața Mare, nr. 5) sinteză

Istoria azi – 1948: înfiinţarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii – 1795: Convenţia Naţională din Franţa stabileşte metrul ca unitate de măsură pentru lungime știre

Calendarul personalităţilor – 1924: Johannes Mario Simmel, scriitor, jurnalist şi scenarist austriac – 1915: Billie Holiday, cântăreaţă de jazz din SUA – 1770: William Wordsworth, poet romantic englez știre

Luni, 5 aprilie 2021

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                concurs

Zi de Sărbătoare în calendarul creştin romano-creștin: a doua zi de Paşti. Biserica Ortodoxă Română va sărbători A doua zi de Paști în data de 3 mai               sinteză

Cuvânt  religios la a doua zi de Paști cu teologul timișoarean Ignaz Berhard Fischer             sinteză

Istoria azi – 1874: premiera absolută la Viena a operetei „Liliacul” de Johann Strauß (fiul) – 1794: a fost ghilotinat Georges-Jacques Danton, revoluţionar francez, unul dintre conducătorii Revoluţiei burgheze din Franţa din 1789                 ştire

Calendarul personalităţilor – 1916: Gregory Peck, actor nord-american – 1908: Herbert von Karajan, dirijor austriac – 1908: Bette Davis, actriţă nord-americană – 1588: Thomas Hobbes, filozof, matematician şi lingvist englez         ştire

Miercuri, 31 martie 2021

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                concurs

Ovidiu Ganț, deputatul minorității germane din Parlament, a propus dezbateri parlamentare asupra atacurilor antisemite față de actrița Maia Morgenstern             interviu

Actualitatea sibiană: Teatrul Radu Stanca – 1 aprilie, ora 19.00: ÎNCOACE ȘI ÎNCOLO (HIN UND HER), de Ödon von Horvath, regia Alexander Riemenschneider, spectacol în limba germană, transmisie live@Scena Digitala – 2 aprilie, ora 19.00: O ZI DE VARĂ, de Claudia Maior, regia Ofelia Popii, transmisie live@Scena Digitala – 3 aprilie, ora 19.00: TOM ȘI JERRY, adaptare după Rick Cleveland, regia Florin Piersic jr. transmisie live@Scena Digitala – Consulatul German este închis în perioada de Paște catololic și protestant 2.04-4.04.2021 – Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu pune la dispoziția populației, începând cu data de 1 aprilie, un program de investigații pulmonare complexe, prin care pot fi depistate disfuncțiile respiratorii. Este vorba despre pletismografia pulmonară și TLCO (Transferul prin membrana alveolo-capilară a monoxidului de carbon).  Aceste investigații sunt utile îndeosebi pentru persoanele care au fost bolnave de COVID-19 și au în continuare probleme pulmonare          sinteză

„ETNIC 2021” – „REȘIȚA 250” – Un panou: Expoziția filatelică interjudețeană cu participare internațională anunțată pentru zilele de 25 și 26 iunie, este co-organizată de Forumul democrat al germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația germană de cultură a adulților Reșița         știre

Filarmonica de Stat Brașov oferă mâine, 1 aprilie, un concert online. Acesta poate fi urmărit în direct pe pagina de facebook a instituției și cuprinde Simfonia nr.1 de Felix Mendelson Bartholdy și Concertul pentru pian și orchestră nr. 20 de Mozart, dirijor Cristian Oroșanu, solist Horia Mihail            știre

Istoria azi – 1889: la Paris este definitivat Turnului Eiffel, înalt de 324 m. Construcţia pe schelet de oţel a devenit un simbol al capitalei Franţei                știre

Calendarul personalităţilor – 1939: Volker Schlöndorff, regizor de film german – 1732: Joseph Haydn, muzician şi compozitor austriac – 1596: René Descartes, filozof şi matematician francez                 știre

Luni, 29 martie 2021

Știri buletin de știri

Ghicitoarea zilei concurs

Planificarea ediției 2021 a evenimentului anual „Întâlnirea sașilor“ a fost unul din subiectele de pe ordinea de zi a primei ședințe ordinare din an, desfășurată online de membrii Adunării Reprezentanţilor Forumului Regional Transilvania al FDGR (sâmbătă, 27 martie). În cadrul ședinței au avut loc și alegeri pentru posturile de conducere ale fundațiilor „Saxonia“ și „Saxonia Transilvania“. Fundația „Saxonia“ acordă ajutoare sociale, fundația „Saxonia Transilvania“ acordă ajutoare economice destinate întreprinderilor mici  ştire

Președintele Forumului democrat al germanilor din România (FDGR), dr. Paul-Jürgen Porr, condamnă în numele minorității etnicilor german și al FDGR atacurile antisemite și xenofobe în general și în special cele îndreptate împotriva doamnei Maia Morgenstern. FDGR apelează atât la Guvernul și Parlamentul României, cât și la Justiția din România, să aplice consecvent legislația pentru combaterea și pedepsirea remarcilor antisemite și xenofobe știre

Cu Duminica Floriilor, creștinii catolici și protestanți au început Săptămâna Sfântă. Este timpul în care creştinii se pregătesc pentru Învierea Domnului Isus Cristos. În acest an, creștinii catolici și protestanți sărbătoresc Învierea Domnului (Paştele) la data de 4 aprilie sinteză

Istorie trăită la București: octogenarul Cristian Sencovici (87 ani) își amintește de cutremurele din 10 noiembrie 1940 și 4 martie 1977 interviu

Guvernul danez a pus la punct o strategie în vederea revenirii cît mai repede la normalitate în viața publică. Cel mai important punct în planul danezilor este, în opinia experților, strategia de testare a persoanelor de COVID-19: zilnic între 5 și 8 % sinteză

Istoria azi – 1982: filmul „Mephisto“ în regia lui István Szábo, ecranizare a romanului omonim de Klaus Mann, câştigă Premiul „Oscar“ la categoria „Cel mai bun film străin“; „Mephisto“ a reprezentat afirmarea internaţională a actorului austriac Klaus Maria Brandauer. Regizorul Szábo şi actorul Brandauer au mai colaborat la alte două filme, „Colonelul Redl“ (1985) şi „Hanussen“ (1988), ambele nominalizate la aceeaşi categorie a Premiilor „Oscar“ – 1912: ofițerul englez Robert Falcon Scott, explorator al Antarcticii, şi membrii rămaşi ai expediţiei conduse de el pier în încercarea de a ajunge la Polul Sud înaintea norvegianului Roald Amundsen ştire

Calendarul personalităţilor – 1941: Joseph Hooton Taylor Jr., astrofizician nord-american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1993 împreună cu fizicianul Russell Alan Hulse (SUA) pentru descoperirea unui nou tip de pulsar – 1939: Terence Hill, actor italian ştire

Vineri, 26 martie 2021

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                               concurs

Noi restricții anti-COVID: Program redus pentru magazine și restricții de circulație după ora 20.00               știre

Forumul local Brașov al FDGR va alege duminică un președinte nou (28 martie 2021, orele 9-20). Candidat unic este managera Olivia Grigoriu. Procedura alegerii va respecta măsurile pentru prevenirea răspândirii noii coronaviroze. În cazul carantinării Brașovului până la data alegerii, aceasta va fi amânată pentru o altă dată, care va fi anunțată  în termen de două săptămâni de la încetarea carantinei. Actualul președinte al FDG Brașov, Thomas Șindilariu, nu va candida pentru un alt mandat. Din 1 februarie 2021, Șindilariu este subsecretar de stat la Departamentul pentru Relații Interetnice       știre

Despre mituri locale și practici globale, cu artiștii plastici germani Gert & Uwe Tobias, originari din România – la discuția online de astăzi (26 martie 2021, de la ora 18) din seria evenimentelor Rendezvous@Goethe organizate de Goethe Institut participă Joachim Umlauf, directorul Goethe-Institut București și Erwin Kessler, directorul Muzeului de Artă Recentă (MARe) din capitală, live la facebook.com/GoetheInstitutBucuresti/. Proiectul Two Too de la MARe al fraților Tobias, realizat cu sprijinul Goethe-Institut București, începe astăzi cu o dublă premieră: primul simpozion online al celor doi celebri artiști gemeni din Germania și prima lor expoziție în România. Conferința precede expoziția Two Too care va fi deschisă la MARe între 11.04 și 26.06.2021, unde vor fi prezentate lucrări de pictură, grafică și sculptură de mari dimensiuni (în ceramică glazurată).  Gemenii Gert & Uwe Tobias, născuți în 1973 în Brașov, trăiesc și lucrează împreună în Köln    știre

Lux sau libertate? O alegere spinoasă văzută prin ochii a doi câini – de Bucureşti şi de Viena – între avantajele şi inconvenientele a două situaţii îndelung râvnite, deloc opuse, dar pe care nu mulţi au privilegiul să le trăiască în acelaşi timp. În cadrul programelor sale dedicate migraţiei, tematică dominantă pe care şi-a ales-o pentru acest an, Forumul Cultural Austriac Bucureşti prezintă, pentru prima oară în proiecţie naţională, documentarul „Miroase a Paradis” de Ovidiu Anton şi Alexandru Bălăşescu, o parabolă cu tâlc si ironie subtilă, departe de orice evidenţe şi aşteptări, despre comparaţiile între „noi şi ei” – oameni, animale, condiţii, ţări etc. Filmul mai este disponibil până la 28 martie 2021, ora 23.00, pe site-ul Forumului Cultural Austriac Bucureşti     știre

Supraviețuirea în pandemia de COVID-19 este în București o preocupare constantă și pentru reprezentanții vârstei a treia. Seniorii dispun de experiența de viață necesară pentru a pondera efectele neobișnuite ale cotidianului de tip nou, marcat de restricții și știri tulburătoare eseu

Istoria azi – 1995: Tratatul Schengen intră în vigoare şi permite libera circulaţie a cetăţenilor în ţările membre ale grupului Schengen – 1967: Papa Paul al VI-lea publică enciclica „Populorum progressio“ („Despre progresul popoarelor“), prin care solicită solidaritatea statelor occidentale industrializate cu ţările Lumii a treia – 1915: Conferinţa internaţională de la Berna (Elveţia) a femeilor socialiste împotriva războiului. Participantele cer încetarea imediată a Primului Război Mondial şi cheamă muncitoarele la acţiuni de protest în masă – 1898: stilul artistic „Jugendstil“ (cunoscut în România drept „Art Nouveau“) cucereşte Viena cu ocazia primei expoziţii a „Secesiunii vieneze“ (lb. germană: Wiener Secession), asociaţie de artişti plastici austrieci               știre

Calendarul personalităţilor – 1949: Patrick Süskind, scriitor german  – 1911: Tennessee Williams, dramaturg nord-american  – 1905: Viktor Emil Frankl, psihanalist şi psihoterapeut austriac, considerat „părintele logoterapiei“               știre

Marți, 23 martie 2021

Știri buletin de știri

Ghicitoarea zilei concurs

”Tribal” este titlul unei expoziții care poate fi vizitată până la sfârșitul lunii martie la Palatul Culturii din Târgu- Mureș. Expoziția cuprinde o retrospectivă artistică a fraților Krisztina și Dénes D. Molnár interviu

Dr. Bernd Fabritius, Împuternicitul Guvernului federal german pentru imigranți de origine germană și minorități naționale, revine în Bundestag-ul german pe un mandat care a devenit vacant pe lista CSU (Uniunea Creștin-Socială), ca urmare a demisiei colegului de partid, Tobias Zech știre

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi – astăzi: „Din nou despre sensibilitate” sinteză

Istoria azi – 1964: la Geneva (Elveţia) începe prima conferinţă dedicată comerţului mondial (23 martie – 16 iunie), la care patrticipă reprezentanţii a 77 de state; datorită rezultatelor promiţătoare, Adunarea Generală a ONU a hotărât să permanentizeze această iniţiativă prin crearea unei organizaţii, „Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare” (UNCTAD), înfinţată în data de 30 decembrie 1964 știre

Calendarul personalităţilor – 1910: Akira Kurosawa, regizor japonez, distins în 1990 cu Premiul Oscar pentru întreaga creaţie artistică – 1912: Wernher von Braun, om de ştiinţă germano-american, pionier al tehnologiei zborului rachetelor știre

Sâmbătă, 20 martie 2021

Știri buletin de știri

Cele mai importante vaccinuri admise în UE; rezultatele studiilor clinice despre eficiența lor în combaterea COVID-19, avantajele și dezavantajele fiecăruia dintre ele sinteză

Atunci cînd florile vorbesc pentru noi: despre limbajul florilor, întotdeauna actual și necesar să fie cunoscut sinteză

Istoria azi – 1933: inaugurarea lagărului de concentrare de la Dachau (Bavaria, Germania) a fost anunţată de Heinrich Himmler, şeful poliţiei din München, devenit ulterrior Reichsführer-SS; lagărul a servit iniţial epurărilor politice pornind de la pretextul incendierii din 27 ianuarie 1933 a clădirii Reichstag-ului din Berlin. Primii deţinuţi au fost în în marea lor majoritate comunişti, social-democraţi şi sindicalişti – 1999: pentru prima dată un balon cu aer face înconjurul pământului. Echipajul este format din Bertrand Picard (Elveția) și Brian Jones (Marea Britanie) știre

Calendarul personalităţilor – 1820: Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite (1859-1866) – 1828: Henrik Ibsen, dramaturg norvegian – 1770: Johann Friedrich Hölderlin, poet german știre

Miercuri, 17 martie 2021

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                concurs

Pro și contra vaccinării cu Astra Zeneca   sinteză

România la debutul celei de-a treia etape de vaccinare împotriva îmbolnăvirii de COVID-19. Parlamentul României își adaptează activitatea la restricțiile impuse de măsurile pentru prevenirea noii coronaviroze – Aspecte comentate de Ovidiu Ganț, deputat FDGR în Parlamentul României. Preluare Radio România Timișoara, secția emisiunilor în limba germană, redactor: Adrian Ardelean           interviu

Astăzi are loc ședința online a Consiliului de conducere al Forumului regional Transilvania Nord din cadrul Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), în cadrul căreia va fi discutată și planificarea vizitei ambasadorului RFG la București, Cord Meier-Klodt, în perioada 19-20 aprilie la Satu Mare  (miercuri, 17 martie, ora 15). Pe ordinea de zi se află rapoartele președintelui, președintelui onorific și președinților organizațiilor județene ale FDGR, precum și planificarea evenimentelor din primul semestru al anului 2021            ştire

Actualitatea sibiană: La Aeroportul Internațional Sibiu vor fi disponibile începând cu luna iunie 2021 zboruri spre două destinații din Italia: Veneția Treviso (începând cu 1 iunie 2021) și Bologna (începând cu 2 iulie 2021), cu două frecvențe pe săptămână – O privire în programul spectacolelor de teatru – la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Mici crime conjugale de Eric-Emmanuel Schmitt, un spectacol de Mariana Cămărășan și Amalia Iorgoiu, prezentat online și pe scena-digitala.ro (avanpremiera vineri, 19 martie, ora 19; premiera sâmbătă, 20 martie, ora 19) și: O zi de vară de de Sławomir Mrożek, regia: Ofelia Popii, prezentat online (duminică, 21 martie, ora 19) și: Actori.SB.Online – Daruri teatrale pentru miercuri, 24 martie, la secția română: Balada chibritului, Un duel, Câinele ovreiului, de George Topârceanu, cu Viorel Rață (ora 21), iar la secția germană: Ora serioasă, de Rainer Raria Rilke, cu Fabiola Petri – la Teatrul pentru Copii și Tineret Gong, ateliere pentru copii cu vârste între 6 și 10 ani, activități prezentate live pe pagina de facebook proprie: Atelierul de Creat Povești – Oița marionetă, coordonatoare: Diana Ribana, (sâmbătă, 20 Martie 2021, ora: 11:00 – 11:20) și: Atelierul de Meșterlit – Vasilache și Mărioara, coordonatoare: Aurelia Călinescu(duminică, 21 Martie 2021, ora: 11:00 – 11:30)      sinteză

Istoria azi – 1959: Dalai Lama, liderul spiritual al Tibetului, fuge din ţară, autoexilându-se în India, după o răscoală armată nereuşită a populaţiei tibetane împotriva forțelor armate chineze – 1948: este semnat, la Bruxelles, actul de naştere al UEO, Uniunea Europei Occidentale, de către Belgia, Franţa, Luxemburg, Olanda şi Marea Britanie – 1866: începe funcţionarea Băncii Românie – 1804: premiera absolută la Weimar a dramei „Wilhelm Tell” de Friedrich Schiller              ştire

Calendarul personalităţilor – 1938: Rudolf Nuriev, balerin și coregraf de etnie tătară, originar din Uniunea Sovietică; în 1982 a dobândit cetățenia asutriacă – 1926: Siegfried Lenz, scriitor german – 1919: Nat King Cole, cântăreţ american – 1881: Walter Rudolf Hess, neurofiziolog elveţian, laureat al Permiului Nobel pentru medicină în 1949 – 1819: Alecu Russo, ideolog al generaţiei de la 1848 ştire