Marţi, 15 octombrie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Azi începe Târgul de Carte de la Frankfurt. Oaspete de Onoare la ediţia din 2024 este Italia. Primele trei zile sunt consacrate editorilor şi vizitatorilor comerciali; porţile târgului se deschid publicului larg începând cu vineri. Luni seara, Asociaţia Editorilor Germani a anunţat câştigătorul Premiului Cartea Germană de anul acesta. El revine scriitoarei germane Martina Hefter pentru volumul „Hei, bună dimineaţa, cum îţi mege?“ ( în lb. germană: Hey, guten Morgen, wie geht es dir?)

Fundația Friedrich Ebert România lansează pe 18 octombrie 2024 Studiul asupra Tinerilor din România 2024, o cercetare de referință a fundației, realizată în context regional, în continuarea studiilor anterioare realizate în 2014 și 2018/2019. Rezultatele se bazează pe datele unui sondaj realizat de IPSOS între februarie și martie 2024, pe un eșantion reprezentativ de tineri cu vârste cuprinse între 14 și 29 de ani din România. Studiul acoperă șase teme-cheie: (1) atribute și tendințe demografice, (2) educație, (3) muncă și mobilitate, (4) familie și planuri de viitor, (5) valori, atitudini și percepții generale și (6) atitudini și participare politică

Bucureștiul meu – cu Jan Koneffke: Institutul Goethe din București invită pe 16 octombrie 2024 la o nouă seară literară cu scriitorul german Jan Koneffke. Cu această ocazie va fi prezentat un fil documentar despre viața și activitatea artistică a poetului bănățean Rolf Bossert. După vizionarea filmului, Jan Konnefke va sta de vorbă cu jurnalistul Robert Schwarz și directorul Institutului Goethe Joachim Umlauf

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Despre necesitatea nuanțării“

Istoria azi – 2003: Prima misiune chineză în spațiu, Shenzhou 5; China a trimis o capsulă spațială având la bord un cosmonaut, Yang Liwei – 1940: premiera filmului „Marele Dictator” de Charlie Chaplin

Calendarul personalităţilor – 1926: Michel Foucault, filozof francez – 1923: Italo Calvino, scriitor și jurnalist italian – 1921: Hoimar von Ditfurth, psihiatru şi jurnalist german, distins în 1978 cu Premiul Kalinga pentru merite excepţionale în popularizarea ideilor ştiinţifice, premiu acordat de UNESCO – 1920: Mario Puzo, autor și scenarist nord-american – 1893: Regele Carol al II-lea, rege al României (1930-1939) – 1844: Friedrich Nietzsche, filozof german

Luni, 14 octombrie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Institutul Goethe din București invită pe 16 octombrie 2024 la o seară literară cu schriitorul german Jan Koneffke. De data aceasta va fi dezbătută viața și activitatea poetului bănățean Rolf Bossert

Târgul de mobilă de la Köln (Germania), IMM Cologne, nu va avea loc în anul următor, anunţă organizatorul Koelnmesse după discuţiile purtate cu reprezentanţi ai firmelor producătoare de mobilă. Unul dintre motivele care au dus la această decizie a fost legat de cererea internă redusă. Ediţia din 2024 a fost vizitată de 42.000 de vizitatori; numărul firmelor care  şi-au prezentat produsele a fost de 750, dintre care 15 companii româneşti

„Șocul libertății” este titlul noii cărți a autorului Ilko-Sascha Kowalczuk, care critică estul Germaniei pentru atitudinile sale antidemocratice

Astăzi are loc la Düsseldorf, Germania,vernisajul expoziției „În căutarea patriei – Din Transilvania de Nord prin Austria Superioară până în Renania de Nord-Westfalia”. Istoricul Horst Göbbel (Nürnberg) va introduce expoziția cu o prelegere despre evacuarea sașilor din nordul Transilvaniei în urmă cu 80 de ani.

Chirvai la împlinirea a 201 ani de la înfiinţarea bisericii luterane din Liebling, judeţul Timiş. Cu toate că este neobişnuit pentru comunităţile luterane să sărbătorească hramul unei biserici, obiceiul a fost preluat de la parohiile germane din Banat iar pe 19 octombrie acest moment va fi marcat cu un amplu moment festiv

Istoria azi –  1066: Regele Harold al II-lea al Angliei, ultimul rege anglo-saxon al Angliei, este învins la Hastings de William, Duce de Normandia, supranumit ulterior „Cuceritorul“. Bătălia de la Hastings a finalizat cucerirea normandă a Angliei

Calendarul personalităţilor – 1890: Dwight David Eisenhower, general şi om politic nord-american, a fost primul comandant suprem al forţelor armate ale NATO (1949 – 1952) şi preşedinte al SUA între anii 1953-1961 – 1888: Katherine Mansfield, nuvelistă şi poetă neozeelandeză

Duminică, 13 octombrie 2024

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Epistola soborniceasca a Sfantului Apostol Iacov   Capitolul 2, versetul 17

„Aşa şi cu credinţa: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăşi.”

Faptele Sfinţilor Apostoli   Capitolul 16, versetul 31

„Iar ei au zis: Crede în Domnul Iisus şi te vei mântui tu şi casa ta.”

Sâmbătă, 12 octombrie 2024

Știri

Zile Comemorative „Carl Wolff“ la Sibiu: 175 de ani de la nașterea lui Carl Wolff (1849-1929), personalitate marcantă a Sibiului. Evenimentul ce se desfăşoară între 11 şi 13 octombrie este organizat de Asociația „Dr. Carl Wolff“ a Bisericii Evanghelice C.A. din România, în parteneriat cu Fundația „Carl Wolff“ din Germania

Chirvai la Gărâna, judeţul Caraş-Severin, sâmbătă, 12 octombrie 2024. Programul include o slujbă festivă la biserica din sat, întîlniri şi discuţii în cadrul comunităţii, o seară de dans

Calendarul nou pe 2025 al comunităţii Bisericii Negre din Braşov ilustrează diversitatea etnică şi culturală din Braşov în primele decenii ale secolului XX. Interviu cu Frank Thomas Ziegler, istoric de artă, responsabilul cu presa al comunității Honterus a Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România (B. E. C. A. R.)

Impresii la revenirea pe meleagurile natale. Dansatoarea şi coreografa Frauke Weinisch, originară din Mediaş, a plecat din ţară cu mulţi ani în urmă pentru a se dedica pasiuniii ei: dansul interviu

Evenimentele astronomice foarte speciale pe cerul lunii octombrie 2024: ploaie de stele căzătoare, o nouă superlună, aurora boreală

Istoria azi – 1968: inaugurarea Jocurilor Olimpice de vară (JO) din Mexic, prima ediţie a JO organizată în America Latină; Jocurile au fost precedate la 02 octombrie de masacrul din suburbia Tlatelolco a capitalei mexixane Ciudad de México, când un număr estimat de 30 până la 300 de sute de studenţi şi civili au fost ucişi de efective militare şi forţe poliţieneşti, în cursul acţiunilor guvernului de suprimare a opoziţiei politice – 1492: descoperirea Americii de către expediţia condusă de navigatorul italiano-spaniol Cristofor Columb

Calendarul personalităţilor – 1935: Luciano Pavarotti, tenor italian – 1891: Edith Stein, filozoafă și militantă feminist germană de origine evreiască

Vineri, 11 octombrie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Silviu Vexler a fost onorat cu Crucea de Merit în rang de Ofițer a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania: Pentru recunoașterea angajamentului neobosit și de succes în slujba relațiilor româno-germane, președintele federal Frank-Walter Steinmeier i-a acordat domnului Silviu Vexler, președintele Federației Comunităților Evreiești din România și deputat al minorității evreiești în Parlamentul României, Crucea de Merit în rang de Ofițer a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania.

Muzeul de istorie și istorie locală „Sighișoara Veche” a fost inaugurat în anul 1898 de medicul Josef Bacon în încăperi ale Turnului cu Ceas din oraș, unde se află în prezent Muzeul de Istorie din Sighișoara. Josef Bacon (1857-1941) a contribuit și la modernizarea sanitară a orașului natal și s-a implicat în viața politică și bisericească a orașului. Armin Maurer evocă personalitatea stră-străbunicului său, Josef Bacon, în lumina contribuțiilor sale etnografice   interviu

De la 1 octombrie se pot depune cereri pentru ajutorul la încălzire și curent electric pe perioada iernii, anunţă Direcția de Asistență Socială (DAS) din cadrul Primăriei Sibiu. Sprijinul se acordă familiilor și persoanelor singure ale căror venituri nete sunt de până la 1.386 lei/membru de familie în cazul familiilor sau 2.053 lei, în cazul persoanei singure  

La Satu Mare are loc astăzi Bursa Locurilor de Muncă pentru absolvenți. Organizatorii anunță peste 300 de oferte; – Camera meșteșugarilor Satu Mare va fi de la începutul anului 2025 partener în proiectul UE transfrontalier RO-HU 320. Partener principal din partea maghiară este Centrul de formare profesională din Mátészalka. Proiectul cu durata de un an este dedicat viitorului formării profesionale a forței de muncă și se adresează întreprinzătorilor din județul Satu Mare și din județul Szabolcs-Szatmár-Bereg din nord-estul Ungariei; – La Baia Mare, autorităţile locale şi judeţene au semnat ieri mai multe contracte de lucrări ce fac parte din cel mai mare proiect de investiţii din judeţ, „Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă si apă uzată”. Până la terminarea lucrărilor la sfârșitul anului 2029, judeţul Maramureş va beneficia suplimentar de 511 km reţea de apă potabilă şi  280 km de reţea apă uzată sinteza

Principalele subiecte din ediția apărută astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul șef, Beatrice Ungar. Înregistrare Gabriela Mezei, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Comisia Europeană (CE) intenționează să-și restructureze radical bugetul. Bugetul Uniunii Europene constă în prezent din 530 de programe individuale care trebuie finanțate. Această stare de fapt implică un efort administrativ uriaș iar CE intenționează s-o schimbe. Parlamentul Europen se consideră dezavantajat. Reformele viitoare se referă la bugetul pe termen mediu pe șapte ani al bugetului UE. Planurile CE privind această reformă au devenit cunoscute publicului printr-o scurgere de documente interne ale instituției  

Istoria azi –  1962: începe la Roma Al Doilea Conciliu de la Vatican, convocat de Papa Ioan al XXIII-lea – 1605: apare la Madrid partea I a romanului “Don Quijote” de Miguel de Cervantes

Calendarul personalităţilor – 1885: François Mauriac, scriitor francez, laureat în 1952 al Premiului Nobel pentru Literatură – 1884: Friedrich Bergius, cercetător chimist german, laureat în 1931 al Premiului Nobel pentru Chimie, împreună cu Carl Bosch – 1825: Conrad Ferdinand Meyer, scriitorul elveţian de limbă germană

Joi, 10 octombrie 2024

75 de ani de la înființare va sărbători Asociația regională bavareză a Asociației Sașilor Transilvăneni din Germania la Meistersingerhalle din Nürnberg. Evenimentul are loc sub patronajul premierului bavarez dr. Markus Söder, care va participa și ca invitat de onoare (19 octombrie)

Țările din sud-estul Europei și-au reiterat sprijinul pentru Ucraina cu ocazia Summitului Ucraina – Europa de Sud-Est, organizat la Dubrovnik, Croația, la care a participat și președintele ucrainean, Volodymyr Zelensky. Înalți oficiali din 13 țări au semnat o Declarație comună prin care cer independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. Din partea României a participat Ministrul afacerilor externe, Luminița Odobescu. La reuniune au participat șefi de stat, prim-miniștri și miniștri de externe din Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Grecia, Kosovo, Croația, Moldova, Muntenegru, Macedonia de Nord, România, Serbia, Slovenia și Turcia

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Profil și contur“

Istoria azi– 1999: Finalizarea lucrărilor de construcţie la „Roata din Londra“, supranumită „Ochiul Londrei“ (lb. engleză: London Eye). Roata gigant de observaţie de pe malul sudic al râului Tamisa are o înălţime de 135 m – 1958: Hans Mild (n. 14 februarie 1883 la Pelişor, jud. Sibiu), preot în mai multe localităţi din Transilvania şi compozitor a 115 cântece pentru trei sau patru voci, dintre care 78 de texte sînt în dialectul săsesc, încetează din viaţă la Sighişoara la vârsta de 75 de ani. Creatorul unor melodii foarte apreciate de comunitatea saşilor transilvăneni, este îngropat la Cimitirul bisericii din deal de la Sighişoara

Calendarul personalităţilor – 1930: Harold Pinter, dramaturg britanic, laureat în anul 2005 al Premiului Nobel pentru Literatură –1861: Fridtjof Nansen, explorator polar, zoolog şi diplomat norvegian, laureat în anul 1922 al Premiului Nobel pentru Pace –1813: Giuseppe Verdi, compozitor italian – 1684: Jean Antoine Watteau, pictor francez

Miercuri, 9 octmbrie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Prof. dr. Wilhelm Schabel, originar din Țara Bârsei, a primit recent prestigiosul premiu „Tallmadge Award” din SUA în domeniul tehnologiei filmelor subțiri. Ceremonia de  premiere a avut loc la cel de-al 22-lea Simpozion  al Societății Internaționale pentru Știință și Tehnologia  Filmelor Subțiri din Atlanta, SUA.

Asociația regională bavareză a Asociației Sașilor Transilvăneni din Germania sărbătorește sâmbătă, 19 octombrie 2024, în Meistersingerhalle din Nürnberg, 75 de ani de la ]nființarea asociației. Evenimentul se derulează sub patronajul premierului bavarez Dr. Markus Söder, care va participa și ca invitat de onoare.

FDGR se pregăteşte pentru alegerile parlamentare şi prezidenţiale ce vor avea loc în România în perioada 24 noiembrie – 8 decembrie 2024. INTERVIU cu deputatul minorităţii germane în Parlamentul României, Ovidiu Ganţ.

Un nou blog pentru minorităţile naţionale din Europa. Asociaţia Europeană a cotidienelor în limbile minorităţilor naţionale şi în limbile regionale, MIDAS,  în colaborare cu Center for Autonomy Experience (Eurac Research) anunţă crearea unui  unui nou blog care va prezenta la nivel european provocările şi succesele tuturor minorităţilor naţionale ce trăiesc în Europa. Proiectul ambiţios este coordoant de jurnalistul german cu rădăcini săseşti din Feldioara, Hatto Schmidt, cu o experienţă de peste 3 decenii la cotidianul de limba germană „Dolomiten“ din Bolzano, Italia. Materialele jurnalistice sunt publicate în limba engleză şi sunt accesibile pe https://www.eurac.edu/en/blogs/ midas

Proiectele de restaurare a Bisericii fortificate din Alma Vii (judeţul Sibiu) şi a unui lăcaş de cult din Cluj-Napoca, premiate de Comisia Europeană pentru lucrări de patrimoniu. Banii premiului vor fi utilizaţi pentru a finaliza proiectul bisrericii fortificate, respectiv pentru a reface altarul din incinta monumentului istoric

Actualitatea sibiană: Începe OktoberFest la Sibiu (10-13 octombrie 2024). Evenimentul este gratuit și deschis pentru toată lumea // Atelierul de creație în limba germană „Flinke Finger” – Magneți de toamnă la Teatrul GONG, Sala Studio, 10 octombrie 2024 // Lansare de carte: „Ghid de sibian/că, raelizat de  Fundația Comunitară Sibiu, joi, 10 ocotmbrie 2024. Volumul urmăreşte să ofere o imagine de ansamblu pentru noii dar poate şi vechii locuitori ai oraşului despre frumuseţea, istoria şi dezvoltarea oraşului // (Aproape) Toate operele lui Molière, de Vincent Caire, în regia Daniel Plier, la Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu, joi, 10 octombrie 2024 // Istorii fictive – ateliere de scriere dramatică; proectul se adreasează exclusiv elevilor de liceu, în perioada 11 – 13 octombrie , la Teatrul GONG din Sibiu // Bazar pentru strângerea de donaţii pentru Hospice-ul pentru copii, „Carl Wolff“, Sibiu, sâmbătă, 12 octombrie 2024,între orle 10 – 14,  la sediul FDGR din Sibiu // Piesa IMI PLACE CUM MIROSI! dupa Neil Simon, la Teatrul Radu Stanca – Sala Mare, sâmbătă 12 octombrie 2024 // Proiectul muzical în premieră al formaţiei PHOENIX, Piano Rocks SymPhoenix, duminică, 13 octombrie 2024, la Centrul Cultural ”Ion Besoiu” din Sibiu // MARELE PREMIU AL SIBIULUI 2024, ediţia a VII-a, Viteza pe trase montan, miercuri, 16 octombrie 2024 // În perioada 16-20 octombrie se desfăşoară la Sibiu Astra Film Junior // Atelier de Patchwork, organizat de Asociaţia de lucru a Femeilor din cadrul Bisericii Evanghelice C.A., în perioada 18-19 octombrie, la Sala de Conferinţe a Academiei Evanghelice Transilvane din Turnişor // De la 1 octombrie se pot depune cereri pentru ajutorul la încălzire și curent electric pe perioada iernii, anunţă Direcția de Asistență Socială (DAS) din cadrul Primăriei Sibiu. Sprijinul se acordă familiilor și persoanelor singure ale căror venituri nete sunt de până la 1.386 lei/membru de familie în cazul familiilor sau 2.053 lei, în cazul persoanei singure //

Istoria azi – 1831:  este asasinat Ioannis Kapodistrias, primul președinte al Republicii Elene, unul dintre artizanii luptei de eliberare a grecilor de sub dominația otomană – 1980: Papa Ioan Paul al II-lea se întâlnește cu Dalai Lama în timpul unei audiențe private la Vatican

Calendarul personalităţilor – 1835: Camille Saint-Saëns, compozitor francez din epoca romantică, cunoscut datorită operei sale cu caracter biblic Samson și Dalila – 1940: John Lennon, compozitor, muzician, cântăreț și textier britanic, unul din fondatorii trupei The Beatles

Marți, 8 octombrie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu invită astăzi la o nouă întâlnire a seniorilor membri FDGR (sediul FDGR Sibiu, Sala Oglinzi, ora 15). Cu această ocazie, participanții își vor putea alege dintr-o ofertă bogată de cărți lectura pentru acasă

În cadrul stagiunii de concerte intitulate Muzicienii Filarmonicii „George Enescu” se prezintă, Primăria Municipiului București prin Casa de Cultură „Friedrich Schiller” și Filarmonica „George Enescu” București invită miercuri, 9 octombrie 2024, de la ora 18, la sediul Casei Schiller, la un recital de lied cu cele mai frumoase melodii germane dedicate Zilei Unității Germane. Recitalul este susținut de soprana Simona-Nicoleta Jidveanu, acompaniată la pian de prof. dr. Ieronim Buga

Tradiția meșteșugului săsesc merge mai departe: Forumul Democrat al Germanilor din Brașov invită pe 12 și 13 octombrie la un atelier de artizanat tradițional săsesc, care va avea loc la Măgura, jud. Brașov. Evenimentul este finanțat de Departamentul pentru Relații Interetnice, DRI

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Subterfugiul ca mod de viață“

Istoria azi – 1958: prima operație reușită de implantare a unui stimulator cardiac, efectuată de chirurgul suedez Ake Senning la Spitalul universitar Karolinska din Stockholm

Calendarul personalităţilor – 1970: Matt Damon, actor nord-american – 1949: Sigourney Weaver, actriţă nord-americană – 1941: Jesse Jackson, politician, activist pentru drepturi civice și preot baptist nord-american – 1890: Heinrich Focke, constructor de avioane german; în 1936 a construit elicopterul cu decolare verticală FW 61 – 1868: Max Slevogt, pictor și grafician german – 1619: Philipp von Zesen, scriitor german

Luni, 7 octombrie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

„Am vrut să păstrăm cultura transilvăneană locală și să arătăm restului lumii ce are de oferit Transilvania“. Annemarie și Erich Johann Jikeli au părăsit România în anii 1990. Nu pentru mult timp, deoarece s-au restabilit în România în apropierea orașului Târnăveni, jud. Mureș. Din anul 2014 cei doi soți sunt activi în domeniul turistic iar acum familia dezvoltă în zonă şi o afacere cu produse bio. Produsele bio vor fi tot mai dorite în viitor, aceste produse fiind la mare căutare în ţările occidentale, cum ar fi Germania, a declarat Annemarie Jikeli, în cadrul unei expoziții culinare la Brașov   interviu  

„Cine suferă cel mai mult pe timp de caniculă” și “Ce prevede Strategia Națională privind Adaptarea la Schimbările Climatice” sunt doar două dintre ideile principale ale articolului “Povești românești și bune practici globale despre cum facem față valurilor de căldură tot mai persistente”, publicat de Corina Murafa, expertă în politici energetice, pe site-ul biroului din România al fundației germane Friedrich-Ebert-Stiftung

Lucrările de modernizare a drumului județean DJ193 au fost aprobate de Consiliul județean Satu Mare. Drumul leagă municipiul Satu Mare de județul învecinat Maramureș. DJ 193 va fi reabilitat pe o lungime de 40 de km, valoarea investiției este de 2100 milioane de lei; – Conferința TEDx SatuMare revine cu tema #MoreThan YouThink (limba română: Mai mult decât crezi) și își propune să dezvolte și să inspire participanții prin prezentări și discursuri (Teatrul de Nord, 13 septembrie, orele 14-20) sinteză

Asociația Jurnaliştilor din Germania (DJV) solicită renunțarea la planul statelor federale germane de a dezmembra în mare măsură postul cultural tv „3sat” . Conform planurilor Comisiei Federale de Radiodifuziune, conținutul 3sat ar urma să fie absorbit parțial sau complet de canalul cultural germano-francez „Arte”. O petiție pentru păstrarea 3sat are în prezent peste 46.000 de semnături

Istoria astăzi – 2023: începutul conflictului armat actual dintre statul Israel și organizația palestiniană islamistă sunită Hamas. Hamas lansează dinspre Fâșia Gaza o incursiune în sudul Israelului – 1949: „Zona de Ocupație Estică a Germaniei” se declară stat independent: este proclamată Republica Democrată Germană (RDG); – 1949: premiera absolută la New York (SUA) a piesei de teatru „Moartea unui comis-voiajor”, de Arthur Miller

Calendarul personalităţilor – 1952: Vladimir Putin, lider rus, preşedinte ales al Rusiei între anii 2000-2004, 2004-2008 şi 2012 până în prezent (în perioada 2008-2012 a fost prim-ministru al Rusiei); – 1885: Niels Bohr, fizician danez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1922

Duminică, 6 octombrie 2024

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Sfânta Evanghelie după Luca   Capitolul 12, versetul 20

„Iar Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?“

Maleahi   Capitolul 3, versetul 20

„Şi va răsări pentru voi, cei care vă temeţi de numele Meu, soarele dreptăţii, cu tămăduire venind în razele lui şi veţi ieşi şi veţi zburda ca viţeii de îngrăşat.“