Duminică, 8 decembrie 2024

Duminica a 2-a din Advent, sărbătorită astăzi de bisericile apusene. Pentru bisericile apusene, Adventul este un timp de bucurie și liniște, în așteptarea Crăciunului. Adventul le amintește de asemenea creștinilor să stăruie în așteptarea celei de-a Doua Veniri a lui Isus Hristos.

Perioada de Advent începe în a patra duminică înainte de 25 decembrie. Anul acesta a început în data de 1 decembrie. În fiecare dintre cele patru duminici de Advent se țin slujbe speciale, în pregătirea Crăciunului.

Emisiunea religioasă “Cuvântul de duminică”, sinteză pornind de la pasajele biblice

   Sfânta Evanghelie după Matei

   Capitolul 11, versetul 3

Tu eşti Cel ce vine, sau să aşteptăm pe altul?

   Sfânta Evanghelie după Ioan

   Capitolul 1, versetul 11

Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit.

Sâmbătă, 7 decembrie 2024

Știri

Festivități cu prilejul redeschiderii Catedralei Notre-Dame din Paris vor avea loc astăzi și mâine în capitala Franței, la cinci ani și jumătate după incendiul din 15 aprilie 2019. La lucrările de restaurare ale bisericii romano-catolice au participat 2.000 de specialiști, reconstrucția a costat 700 de milioane de euro. Finanțarea s-a făcut prin donații, au fost strânși peste 840 de milioane de euro de la 340.000 de donatori din 150 de țări. La festivități sunt așteptați 2.000 de invitați

UNESCO și-a extins lista patrimoniului cultural imaterial al umanității pentru a include încă 19 tradiții meșteșugărești, tradiții și practici culturale. Printre aceastea se numără ritualuri cu henna din 16 țări ale lumii arabe și Africii de Nord, precum și dansuri din Rwanda, Albania și Zambia. A fost inclusă și pysanka, arta decorării oului de Paște, așa cum este practicată în Estonia și Ucraina. Alte meșteșuguri incluse pe listă sunt coacerea pâinii în Azerbaidjan, producerea săpunului nabulsi din ulei demăsline în Teritoriile palestiniene și producerea săpunului de Alep din Siria. Intrări cu conotații pronunțat agricole sunt administrarea păscutului estival în Norvegia și Suedia, precum și arta ecvestră portugheză

Istoria azi –  1742: a fost inaugurată Opera Regală din Berlin, actuala Operă de Stat. Inaugurarea Operei Regale a avut loc cu spectacolul „Cezar și Cleopatra“ de Karl Heinrich Graun; – 1923: Edwin Hubble demonstrează existența corpurilor ceresti care sunt în afara Căii Lactee; – 1965: Papa Paul al VI-lea și Patriarhul Athenagoras I au revocat simultan excomunicarea mutuală care era valabilă din 1054

Calendarul personalităţilor –  1598: Gian Lorenzo Bernini, arhitect, sculptor și pictor, reprezentant de seamă al barocului italian; – 1861: Henri Mathias Berthelot, general, șeful misiunii militare franceze la București în timpul primul război mondial; – 1863: Pietro Mascagni, compozitor și dirijor italian, creator al verisimului 

Vineri, 6 decembrie 2024

Știri

Știri electorale

Ghicitoarea zilei

Mâine, 7 decembrie, are loc la Sibiu Bazarul de Advent al cercurilor de lucru manual ale femeilor de pe lângă Biserica Evanghelică din Sibiu, Turnișor și Cârța

În slujba celor care nu cuvântă: Asociația pentru protecția animalelor Happy Tails Brașov este mai mult decât un adăpost în care animalele sunt ajutate să uite cât se poate din răul pe care l-au trăit; învață să fie fericite; sunt pregătite pentru adopție, pentru o viață într-o famile unde sunt văzuți ca membri. Andra Maria Lavric este dedicată trup și suflet acestui proiect, după cum relatează în următorul interviu

6 decembrie, Ziua Sfântului Nicolae din Mira, ocrotitorul celor sărmani și al copiilor, sărbătorită de creștinii bisericilor apusene şi răsăritene, cu excepția bisericilor pe stil vechi, care observă calendarul iulian: aici, Ziua Sfântului Nicolae este sărbătorită în data de 19 decembrie a calendarului gregorian

A fost lansat proiectul de modernizare a drumului județean DJ 193, care leagă municipiile Satu Mare și Baia Mare; – Școlile din Baia Mare au trecut timp de trei zile (2-4 decembrie) la cursuri online, în urma unei alerte de meningită. Măsura a fost dispusă de Direcția de Sănătate Publică Maramureș sinteză

Biblioteca Goethe Institut România invită astăzi la „O poveste muzicală cu sunete de Crăciun și îngeri delicați“, un atelier cu instrumente muzicale din întreaga lume și colinde de Crăciun. Durata atelierului destinat copiilor cu vârste mai mari de 7 ani este de 60 de minute (Pavilion Goethe, Calea Dorobanților 32, ora 14:30) 

Istoria azi – 1994: cu ocazia întrunirii de la Budapesta, „Conferinţa pentru securitate şi Cooperare în Europa” se redenumește „Organizaţia pentru securitate şi Cooperare în Europa”, prin hotărârea celor 53 de şefi de stat şi guverne ai ţărilor membre. Noua denumire este valabilă începând cu 1 ianuarie 1995

Calendarul personalităţilor – 1942: Peter Handke, scriitor austriac, laureat al Premiului Nobel pentru anul 2019; – 1730: Sophie von La Roche, scriitoare germană, considerată prima scriitoare independentă financiar din literatura germană

Joi, 5 decembrie 2024

Știri

Știri electorale

Ghicitoarea zilei

Ne pregătim de Crăciun: Cu ocazia Primului Advent, Biserica Evanghelică C.A. din Codlea, jud. Brașov, a organizat pe 1 decembrie 2024 bazarul tradițional de Advent și de Crăciun al cercului de lucru manual al femeilor și expoziția cu vânzare de turtă dulce, un proiect al tinerilor din cadrul comunității evanghelice din Codlea. reportaj

Transylvania eClassic Christmas Tour 2024: După succesul răsunător al cursei de mașini electrice „Transylvania Classic Oktoberfest Brașov”, mobilitatea sustenabilă ajunge din nou în prim-plan cu prima cursă de Crăciun dedicată mașinilor electrice. Între 6 și 7 decembrie 2024, Asociația pentru Viitorul Mobilității din România, Asociația Smart City Brașov și Transylvania Classic organizează Transylvania eClassic Christmas Tour, un eveniment unic ce leagă celebrele Târguri de Crăciun din Brașov și Sibiu. Evenimentul are ca scop promovarea mobilității electrice în România și include momente speciale dedicate comunității și sustenabilității

Toată lumea, tineri și bătrâni, este invitată la slujba tinerilor! Aceasta va avea loc sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 16.30, în biserica evanghelică C.A. din Blumăna, Brașov. Motto-ul evenimentului este „All in, aber wohin?” („All in, dar încotro?)“.

Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi – astăzi: „Pentru recreere și deconectare“

Istoria azi – 1492: Cristofor Columb a devenit primul european care a ajuns în insula Hispaniola (astăzi Haiti și Republica Dominicană) – 1702: Johann Sachs von Harteneck, primarul Sibiului este decapitat, după ce a criticat faptul că sașii, care reprezentau 10% din populația Transilvaniei, plăteau 60% din taxele percepute în principat

Calendarul personalităţilor – 1901: Walt Disney, desenator, regizor și producător american de film animat – 1966: Patricia Kaas, cântăreață franceză

Miercuri, 4 decembrie 2024

Știri

Știri electorale

Ghicitoarea zilei

„Seism existențial” este volumul de debut al vicarului Bisericii Evanghelice C.A. România. El conține poezii existențiale, teologice și filosofice, scrise pe parcursul a aproximativ 15 ani de zile. Cartea reflectă gândurile autorului prin poeziile sale în două limbi, română și germană, exaltând taina misterioasă a vieții și a morții, împărtășindu-ne de-asemenea cugetul călătoriei sale sufletești, după cum relatează autorul în următorul interviu. interviu

Actualitatea sibiană: Raliul de Crăciun –“ Descoperă Magia Crăciunului în Limba Germană!”,  Prima grupă a workshop-ului  interactiv, are loc vineri, 6 decembrie 2024, între orele 18:00 și 19:30, la Centrul Cultural German Sibiu. – Integrala suitelor pentru violoncel de Johann Sebastian Bach va fi susținută pe 4 decembrie 2024 la Sala Oglinzilor din incinta FDG Sibiu de Marius Ungureanu, violă – Programul ateleirelor de creație pentru cei mici organizate de Teatrul GONG – Crăciunul pe Strada Turnului din Sibiu este un eveniment dedicat poveștilor și colindelor, o oază de bucurie, un eveniment al tihnei și biniștei alături de cei dragi – Târgul de Crăciun din Sibiu așteaptă vizitatoprii în două locații: Piața Mare și Piața Mică – ca în fiecare, Școala Germană Charlotte Dietrich din Sibiu organizează un bazar de Crăciun vineri, 6 decembrie, între orele 16:00 și 19:00. – Programul spectacolelor de teatru și muzică din municipiul Sibiu în perioada 04-14 ndecembrie – Proiectul ”Muzică la Catedrala Luterană” continuă cu concertele de vineri (ora 12:00) și sâmbătă (ora 19:00)

Programul Târgurilor de Advent în comunitățile evanghelice din Transilvania la sfârșit de săptămană 

Astăzi are loc la Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița vernisajul expoziției de fotografii de Ziua Sf. Varvara, “Patroana minerilor: Anina – o istorie în imagini.”

Istoria azi – 1691:  prin Diploma Leopoldină din 1691 împăratul Leopold I recunoaște sistemul politic al Principatului Transilvaniei, iar el însuși devine mai întâi tutore al lui Mihai Apafi al II-lea, apoi, la majoratul acestuia și renunțarea la domnie în 1697, șef al statului, ca principe al Transilvaniei – 1959: ca parte a programului Mercury, NASA trimite în spațiu misiunea Little Joe 2 care transportă maimuța Sam pentru a testa funcționalitatea sistemelor și efectele adverse ale spațiului asupra oamenilor. Zborul a durat 11 minute și 6 secunde

Calendarul personalităţilor – 1866: Vasili Kandinski, pictor de origine rusă, asociat cu mișcările artistice ale expresionismului și ulterior cu Bauhaus  – 1875:  Rainer Maria Rilke, unul din cei mai semnificativi poeți de limbă germană. Pe lângă poezii, a scris povestiri, un roman și studii privitoare la artă și cultură. A făcut numeroase traduceri în germană din literatura și lirica altor națiuni, în special din limba franceză  – 1922: Gérard Philipe, actor francez

Marți, 3 decembrie 2024

Știri

Știri electorale

Ghicitoarea zilei

O nouă pagină web pentru Castelul Horneck: Centrul cultural și de întâlnire Transilvănenan din Gundelsheim, Germania, și-a actualizat și reproiectat site-ul.

Ca în fiecare an, Institutul Teologic Evanghelic de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu anunță Premiul Bobotezei. Pe baza imaginii și simbolului celor trei regi care l-au vizitat pe Isus în iesle, tineri liceeni care au adus contribuții remarcabile la problemele sociale ar trebui să fie răsplătiți. „Titlul „Acțiuni de solidaritate creștină” poate însemna lucruri foarte diferite: tot ceea ce ajută la atenuarea greutăților și la împărțirea bunurilor materiale și spirituale.

ca în fiecare, Școala Germană Charlotte Dietrich din Sibiu organizează un bazar de Crăciun vineri, 6 decembrie, între orele 16:00 și 19:00.

Tururi ale Brașovului istoric – comunitatea locală a etnicilor germani a organizat în luna noiembrie o serie de tururi de oraș intitulate „Brașovul  istoric”. Organizatorii au dorit să participe activ la păstrarea și promovarea valorilor și istoriei minorității germane, ca parte a identității orașului  și a peisajului cultural specific. Alex Mitu este ghid turistic în Brașov, de opt ani și a condus asemenea tururi organizate. Monica Strava l-a întâlnit după cel mai recent tur ghidat, din 30 noiembrie, și a vorbit cu el despre acest proiect

Expoziția „Levant“ cu 50 de serigrafii inspirate din creații grafice create de Sorin Ilfoveanu, pictor și desenator român contemporan, va fi vernisată astăzi la Brașov (Galeria Inspiratio, ora 18). Va fi disponibil și volumul „10×5 Întâlniri în Levant“ (publicat în 2022), cu texte aparținând mai multor scriitori români contemporani, inspirate de asemenea din lucrările artistului. Expoziția va rămâne deschisă până la 16 decembrie

Din ce în ce mai mulți copii și tineri fumează în mod activ, chiar dacă nu sunt văzuți cu o țigară. La școală, la antrenamente, acasă, fără să fie vizibil din afară,  ei țin în gură pungi mici de nicotină, plasate între buza superioară și gingii. Punguțele conțin o pulbere din săruri de nicotină și substanțe purtătoare, absorbite în organism prin mucoasa bucală. Produsele sunt considerate o alternativă la țigări. Industria tutunului le-a dezvoltat pe fondul nepopularității tot mai mari a fumatului. În Uniunea Europeană, Pungile de nicotină care conțin tutun sunt în mare măsură interzise, există însă excepții iar domeniul nu este clar definit. Pungile de nicotină sunt ușor de obținut prin internet, în special din străinătate. Specialiștii în medicina adicției fac apel la părinți sau tutori să acorde mai multă atenție prezenței acestor produse la copii

Prezentare de carte: „Muntele vrăjit 2“ de Heinz Strunk (Germania, 2024), roman inspirat de romanul filozofic „Muntele vrăjit“ al scriitorului german Thomas Mann, publicat în 1924. „Muntele vrăjit 2“ este purtat de comicul contrastului dintre labilitatea psihică a personajului principal și monotonia locației acțiunii și oferă o privire neînfricată în abisuri sufletești contemporane, fără ca lectura să fie condiționată de cunoașterea romanului semnat de Thomas Mann

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Sub semnul argumentelor convingătoare“

Istoria azi – 1967: chirurgul sud-african Christiaan Barnard realizează în premieră mondială un transplant de inimă

Calendarul personalităţilor – 1930: Jean-Luc Godard, regizor de film francez – 1895: Anna Freud, psihanalistă britanică de origine austriacă, fondatoarea psihanalizei copilului – 1883: Anton Webern, compozitor austriac

Luni, 2 decembrie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Prezentare de carte pe 3 decembrie la Institutul Goethe București. Volumul de debut ”Packerl” al autoarei austriece Anna Neata este un roman de familie care tematizează autodeterminarea feminină de-a lungul a trei generații. Traducerea în limba română cu titlul ”Povara” a apărut anul acesta. Evenimentul are loc începând cu ora 18 la sediul Institutului Goethe, cu sprijinul Forumului Cultural Austriac din București

”Întoarcerea germanilor în vechea patrie” este titlul unui documentar ce va fi difuzat pe 4 decembrie, la ora 19:40, pe canalul de televiziune ARTE. Protagonoștii sunt Anna și Horst, doi etnici germani care au emigrat în anul 1983 în Germania și care vizitează locurile copilăriei și tinereții lor

Încă un an fără un acord global cu valoare legală pentru eliminarea poluării cu plastic: după o săptămână de discuții, reprezentanții a peste 170 de state au hotârât la runda de negoiere de la Busan din Coreea de Sud să amâne pentru anul viitor redactarea versiunii finale a documentului

„Pământul nostru și viitorul nostru” este tema conferinței internaționale dedicate combaterii deșertificării, secetei și degradării terenurilor, susținută începând de astăzi (2-13 decembrie) la Riad, capitala Arabiei Saudite. Conferința este organizată de Convenția Națiunilor Unite pentru Combaterea Deșertificării, UNCCD

Istoria azi – 1989: Încheierea „Războiului rece”, în urma întâlnirii la nivel înalt de la Malta (2 și 3 decembrie) dintre George Bush, preşedintele SUA, şi Mihail Gorbaciov, preşedinte URSS, consacrată “noii ordini mondiale“; – 1915: Albert Einstein publică teoria relativității generalizată; – 1804: Încoronarea lui Napoleon I Bonaparte ca împărat al Franţei de către Papa Pius al VII-lea; – 1409: este fondată Universitatea din Lepzig

Calendarul personalităţilor – 1935: Nicolae Labiş, poet român, poet-simbol al anilor 1950; – 1923: Maria Callas (Maria Calogeropoulos), soprană americană, de origine greacă. Supranumită „Divina” sau „Regina della lirica” (Regina Operei), Callas este considerată una dintre cele mai mari cântărețe de operă din a doua jumătate a secolului al XX-lea; – 1891: Otto Dix, pictor şi grafician expresionist german; – 1817: Georg Daniel Teutsch episcop evanghelic sas din Transilvania. Și-a desfășurat activitatea ca dascăl, teolog, istoric și politician

Duminică, 1 decembrie 2024

1 decembrie este Ziua Națională a României. Sărbătoarea aniversează Unirea Transilvaniei cu România și aminteşte de Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, unde prin voința poporului s-a făptuit unirea provinciei Transilvania cu Regatul României. Sărbătoarea este însă dedicată ideii generale de unire, astfel fiind comemorată an de an și unirea cu provinciile Basarabia, Bucovina, Banat, Crișana, Maramureș și Sătmar, care a avut loc la momente diferite din istorie. ”1 decembrie” este sărbătorit ca Zi Națională începând cu anul 1990

Cuvântul de duminică, emisiune religioasă pornind de la pasajele biblice:

Duminica 1 din Advent, sărbătorită astăzi de bisericile apusene

Pentru bisericile apusene, Adventul este un timp de bucurie și liniște, în așteptarea Crăciunului. Noțiunea de Advent provine din cuvântul latin “adventus”, care înseamnă “venire”. Denumirea întreagă în latină este însă Adventus Domini, cu sensul de “Venirea Domnului”.

Pentru creștinii apuseni, această parte a anului este un timp de așteptare și pregătire spirituală. Se comemorează nașterea lui Isus din Nazaret, sărbătorită ca Întrupare a Domnului. Adventul le amintește de asemenea creștinilor să stăruie în așteptarea celei de-a Doua Veniri a lui Isus Hristos. Odată cu primul Advent începe și noul an bisericesc.

Adventul începe în a patra duminică dinainte de 25 decembrie, anul acesta în data de 1 decembrie. În fiecare dintre cele patru duminici de Advent se țin slujbe speciale, în pregătirea Crăciunului.

Sfânta Evanghelie după Matei                                 Capitolul 21, versetul 9

Iar mulţimile care mergeau înaintea Lui şi care veneau după El strigau zicând: Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!

Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel     Capitolul 13, versetul 12

Noaptea e pe sfârşite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii.

Sâmbătă, 30 noiembrie 2024

Știri

30 noiembrie în calendarul creștin, zi dedicată apostolului Andrei. Biserica Ortodoxă Română îl pomenește pe Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României 

Mâine este 1 decembrie, Ziua Națională a României. Sărbătoarea aniversează Unirea Transilvaniei cu România și aminteşte de Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, unde prin voința poporului s-a făptuit unirea provinciei Transilvania cu Regatul României. Sărbătoarea este însă dedicată ideii generale de unire, astfel fiind comemorată an de an și unirea cu provinciile Basarabia, Bucovina, Banat, Crișana, Maramureș și Sătmar, care a avut loc la momente diferite din istorie. ”1 decembrie” este sărbătorit ca Zi Națională începând cu anul 1990 

Întâlnirea anuală a membrilor asociației de jurnaliști radio vorbitori de limba germană FunkForum la Timișoara și Novi Sad

Zilele Culturii Germane de la Cluj- Napoca

Serbările  dedicate Sfântului Martin în Banat

Istoria azi – România sărbătoreşte astăzi Ziua Sfântului Andrei, zi de sărbătoare nelucrătoare. În calendarul Bisericii Ortodoxe Române este cinstit Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României – 1939: declanșarea Războiului de Iarnă (cunoscut și ca Războiul Sovieto-Finlandez sau Războiul Ruso-Finlandez), prin atacul Uniunii Sovietice asupra Finlandei – 1854: inginerul şi diplomatul francez Ferdinand Marie de Lesseps primeşte din partea viceregelui Egiptului, Said Paşa, prima concesiune pentru construcţia unui canal de legătură dintre Marea Mediterană şi Marea Roşie: Canalul Suez

Calendarul personalităţilor – 1835: Winston Churchill, politician britanic, laureat în anul 1953 al Premiului Nobel pentru Literatură – 1835: Mark Twain, scriitor nord-american – 1817: Theodor Mommsen, istoric german, laureat în 1902 al Premiului Nobel pentru Literatură – 1667: Jonathan Swift, scriitor şi eseist anglo-irlandez – 1508: Andrea Palladio, arhitect italian al Renașterii

Vineri, 29 noiembrie 2024

Știri

Știri electorale

Ghicitoarea zilei

În ritm de fanfară: Fanfara Sașilor din Nürnberg a fost fondată în aprilie 1976 sub bagheta lui Michael Bielz. În prezent, are 20 de instrumentiști de suflat, care participă la evenimente culturale anuale ale sașilor stabiliţi în zona Nürnberg. Repertoriul fanfarei este foarte vast și cuprinde în prezent în jur de 400 de piese muzicale, care sunt interpretate în funcție de ocazie reportaj

Târgul de Crăciun Brașov 2024: Și în acest an Brașovul se transformă într-un “Oraș de Poveste” datorită decorațiunilor strălucitoare și activităților organizate odată cu deschiderea târgului de Craciun azi, 29 noiembrie

Formul Democratic al Germanilor din Brașov invită pe 30 noiembrie 2024 la Bazarul de Crăciun cu ocazia Primului Advent (1 decembrie 2024)

Cu ocazia Primului Advent, Biserica Evanghelică C.A. din Codlea, jud. Brașov, invită la bazarul tradițional de Advent și de Crăciun al cercului de lucru manual al femeilor. Evenimentul se organizează după serviciul religios din biserică

Filmul documentar „Vin rușii“, ce poartă semnătura documentaristului Günter Czernetzky, va fi proiectat duminică, 1.12.24, la „Casa cu cerb“ din Sighișoara. Günter Czernetzky, născut în 1956 la Sighișoara, conferențiar independent, autor, regizor și producător din 1989, a intervievat pentru acest film video, cu durata de 58 de minute, peste 50 de martori contemporani. În filmul „Vin rușii“, mai mulţi martori oculari în vârstă împărtășesc cu calm și detaşare experiențele incisive și indelebile ale copilăriei lor, combinate cu intuițiile lor fundamentale și nenumăratele situaţii în care ia adus viaţa. Filmul face referire la un moment de cotitură istorică marcant în Transilvania de Nord în anii 1944/1945

Principalele subiecte din ediția apărută astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Înregistrare Gabriela Mezei, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Istoria azi – 1947: Adunarea Generală a ONU hotărăște împărțirea Palestinei în două state, israelit și arab. Ierusalimul a fost proclamat oraș liber, sub administrația ONU – 1929: are loc primul zbor aviatic deasupra Polului Sud, efectuat de ofițerul american de marină Richard Evelyn Byrd cu un aparat de zbor Ford Trimotor – 1888: fizicianul german Heinrich Hertz demonstrează în condiţii de laborator existenţa undelor electromagnetice – 1223: Regula de viaţă franciscană este confirmată de Papa Honoriu al III-lea

Calendarul personalităţilor – 1932: Jacques Chirac, om politic francez, al 22-lea președinte al Franței – 1839: Ludwig Anzengruber, scriitor austriac – 1832: Louisa May Alcott, scriitoare nord-americană 1803: Christian Doppler, matematician şi fizician austriac, descoperitorul „Efectului Doppler – 1803: Gottfried Semper, arhitect german – 1802: Wilhelm Hauff, scriitor german – 1797: Gaetano Donizetti, compozitor de operă italian