Luni, 28 martie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

România a trecut din nou la ora de vară, care va fi valabilă în acest an până la data de 31 octombrie. Iniţiativa UE din anul 2018 de renunţare la ora de vară – când Parlamentul European a votat în favoarea proiectului legislativ propus de Comoisia Europeană – s-a împotmolit prin lipsa de reacţie a statelor membre, care nu au anunţat până la termenul din anul 2021 dacă optează permanent pentru ora de iarnă sau ora de vară. Preşedinţia franceză a Consiliului Uniunii Europene a comunicat recent că nu intenţionează includerea problemei pe agenda de lucru

Uniunea Federală a Naționalităților Europene (FUEN) organizează astăzi la Flensburg, Germania, conferința „Diversitatea culturală și lingvistică a Europei – modele și provocări”. Evenimentul se concentrează pe relevanța modelului minoritar germano-danez în UE și în contextul european mai larg și încearcă să ofere răspunsuri la întrebarea, cum poate acest model de bune practici să inspire UE și statele sale membreacolo unde este nevoie, să găsească soluții viabile la problemele minorităților din Europa

Programul “Ghizilor voluntari din Biserica Neagră” își deschide porțile și în acest an la Brașov. Proiectul are drept scop formarea tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, vorbitori de limbi străine, care doresc să desfășoare activități de voluntariat în sezonul de vară 2022

Guvernul Federal German va sprijini în continuare activitatea minorității germane din România. Deputatul FDGR în Parlamentul României Ovidu Ganț a discutat cu Însărcinatul Federal pentru Minorități Naționale din Germania, Bernd Fabritius, despre sprijinul acordat de către Germania și în anul 2022 pentru învățământul de limbă germană maternă, casele de bătrâni administrate de Forumul German și relațiile politice bilaterale

Istoria azi – 1930: Constantinopole, metropola turcă de la Strâmtoarea Bosfor, este redenumită „Istanbul“

Calendarul personalităţilor – 1868: Maxim Gorki, scriitor rus – 1592: Comenius, filozof şi pedagog ceh, considerat părintele educaţiei moderne

Duminică, 27 martie 2022

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Sfânta Evanghelie după Ioan Capitolul 21, versetul 18

Adevărat, adevărat zic ţie: Dacă erai mai tânăr, te încingeai singur şi umblai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, vei întinde mâinile tale şi altul te va încinge şi te va duce unde nu voieşti.

Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel Capitolul 6, versetul 8

Iar dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi vieţui împreună cu El

Sâmbătă, 26 martie 2022

Știri

Ambulanța pentru monumente a inclus 19 obiective noi care vor intra în programul de conservare și restaurare. Proiectul este derulat de către Asociația Monumentum și își propune salvarea patrimoniului imobil aflat în stare avansată de degradare 

Pentru ajutorarea copiilor refugiați din Ucraina, organizația „Salvați copiii România” și Munteanu Events organizează un concert caritabil – „Împreună pentru copiii din Ucraina“ – la Control Club București, pe 27 martie, între orele 16.00 și 23.00. Evenimentul este susținut de instituții și organizații culturale importante și este recomandat de Forumul Cultural Austriac.

Martin Walser, unul dintre cei mai reputați scriitori postbelici germani, la 95 de ani.

Istoria azi – 1995: intră în vigoare Acordul Schengen pentru primele șapte țări UE, conform căruia țările semnatare se abțin de la controlul circulației mărfurilor și persoanelor la frontierele lor comune.

Calendarul personalităţilor – 1949: Patrick Süskind, scriitor german; 1905: Viktor Emil Frankl, psihoterapeut austriac, fondator al logopediei

Vineri, 25 martie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Ziua mondială de Rugăciune a Femeilor Creștine 2022, marcată la Mediaș. Interviu cu Edith Toth, organistă la Biserica luterană Sf. Margareta din Mediaș și membră în Comitetul Național ce organizează în România principalul eveniment ecumenic al femeilor de pretutindeni interviu

Eforturi mari pentru păstrarea bisericilor fortificate. Filmul documentar realizat de ARTE în vara anului 2021, despre renovarea turnului de apărare al bisericii fortificate din Beia (jud. Brașov), mai poate fi accesat pînă pe 26 martie din mediateca postului de televiziune (www.arte.tv/de/)

Ediția cu nr. 2762 a săptămînalului în limba germană, „Hermannstädter Zeitung“, ce a apărut azi la Sibiu, prezentată de redactorul-șef al publicației, Beatrice Ungar

Creștinii sărbătoresc astăzi „Buna Vestire“. Sărbătoarea aminteşte momentul în care Arhanghelul Gavriil îi apare Maicii Domnului şi o anunţă că ea, fecioară fiind, va concepe şi va naşte un fiu (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 1, versetele 26-35). Conform mărturisirii de credință creștine (Crezul niceeano-constantinopolitan), Hristos „S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om”. În calendarul Bisericii Romano-Catolice, atunci când data de 25 martie este o duminică din Postul Paștelui, se amână până în ziua de luni imediat următoare. Dacă data de 25 martie este o zi din Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Luminată, Biserica Romano-Catolică amână sărbătoarea “Buna Vestire” până în ziua de luni de după duminica ce urmează Paştelui. Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte „Buna Vestire“ în ziua de 25 martie a fiecărui an

Istoria azi – 1924: Grecia devine republică

Calendarul personalităţilor – 1947: Elton John, cântăreţ britanic – 1942: Aretha Franklin, cîntăreaţă americană – 1921: Simone Signoret, actriţă franceză – 1881: Béla Bartók, pianist şi compozitor maghiar – 1867: Arturo Toscanini, dirijor italian

Joi, 24 martie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Centrul Cultural German „Alexander Tietz“ din Reșița invită astăzi începând cu ora 16 la o masă rotundă cu dr. Ada Cruceanu-Chisăliță și Carl Walter Fleck, cu ocazia anului jubiliar „150 de ani de la fabricarea primei locomotive cu abur la Reșița, 1872 – 2022”

Astăzi are loc la Sibiu vernisajul expoziţiei „Peaceful Sky Over Ukraine“, proiect iniţiat de Organizaţia pentru Tineret „Zdorovaia Ukraina“ – „Healthy Ukraine“ din Kiev. Evenimentul se va desfăşura în Foaierul Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu (ora 18). În deschiderea evenimentului va vorbi și Stanislav Lypovskyi, preşedintele Organizaţiei pentru Tineret „Zdorovaia Ukraina“/“Healthy Ukraine“, în prezent refugiat la Sibiu

Ambasada Germaniei la București susține cu 50.000 de euro proiectul de burse și mentorat „Sisterhood”, derulat de E-Romnja – Asociația pentru Promovarea Drepturilor Femeilor Rome. Scopul proiectului este de a reduce abandonul școlar timpuriu în rândul tinerelor rome din medii defavorizate și de a promova egalitatea de gen și drepturile copiilor

Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi – Astăzi: „Spor și creștere”

Comisia Europeană a propus achiziții de gaze naturale la comun pentru statele membre. Sarcina ar urma să fie îndeplinită de un grup de lucru temporar având competențe decizionale lărgite. Guvernul federal al Germaniei și-a exprimat rezerva față de ideea achizițiilor la comun de gaze naturale, argumentând că o asemenea implicare trebuie să fie voluntară, mai ales că achiziția de gaze nu ar fi operată de state, ci de firme private. Comisia Europeană a prezentat ieri o propunere legislativă conform căreia statele membre ar fi obligate să asigure până în data de 1 noiembrie 2022 la depozitele de gaze naturale un grad de umplere de minim 80%. Începând cu 2023, la fiecare 1 noiembrie, gradul de umplere obligatoriu al depozitelor ar urma să fie de 90%

Istoria azi – 1999: începe „Operațiunea Forțele Aliate“, numele de cod pentru bombardamentele NATO în Iugoslavia, operațiune militară condusă de NATO împotriva Republicii Federale Iugoslavia în timpul Războiului din Kosovo. Bombardamentele au durat din 24 martie 1999 până pe 11 iunie 1999 – 1882: medicul german Robert Koch anunţă public la Berlin identificarea agentului patogen al tuberculozei – 1955: premiera absolută la New York a dramei „Pisica pe acoperişul fierbinte”, de Tennessee Williams

Calendarul personalităţilor – 1960: Nena, cântăreaţă germană – 1927: Martin Walser, scriitor german – 1926: Dario Fo, dramaturg şi regizor italian, laureat în 1997 al Premiului Nobel pentru Literatură – 1897: Wilhelm Reich, psihanalist austriac stabilit în 1939 în SUA – 1494: Georgius Agricola, om de știință considerat părintele mineralogiei

Miercuri, 23 martie 2022

Știri       

Ghicitoarea zilei             

Deputatul Forumului Democrat al Germanilor din România în Parlament, Ovidiu Ganț, a intermediat al doilea transport de ajutoare pentru Ucraina, trimise din Germania cu ajutorul organizațiilor “Luftfahrt ohne Grenzen” și Bayerische Kinderhilfe Rumänien” și a avut o întâlnire, la București, cu însărcinatul Guvernului German pentru problemele imigranților de origine germană și minorități naționale

Actualitatea sibiană: vernisajul expoziţiei „Peaceful Sky Over Ukraine“, proiect iniţiat de Organizaţia pentru Tineret „Zdorovaia Ukraina“- „Healthy Ukraine“ din Kiev. Evenimentul se va desfăşura în Foaierul Bibliotecii Judeţene ASTRA Sibiu. În deschiderea evenimentului va vorbi, printre alţii, Stanislav Lypovskyi, preşedinte al Organizaţiei pentru Tineret „Zdorovaia Ukraina“/“Healthy Ukraine“, în prezent, refugiat la Sibiu. Expoziţia „Peaceful Sky Over Ukraine“ cuprinde o serie de lucrări de pictură şi grafică realizate de copiii ucraineni incluşi într-un program de terapie prin artă, pornit la începutul conflictului armat din Crimeea, în 2014, cu scopul de a-i sprijini pe cei afectaţi de acesta. Tema expoziţiei este războiul văzut prin ochii copiilor – Teatrul National Radu Stanca Sibiu: 24.03, ora 19.00, „Zeul Carnagiului“; 25.03, ora 19.00, „Vara în care mama a avut ochii verzi“; 26.03, ora 19.00, „Echilibru fragil“, 28.03, ora 18.00, Constantin Chiriac în dialog cu Mihai Mălaimare; Teatrul Gong: 23.03, ora 18.00, Atelier de Creație „Piticii pricepuți“ – Costume pentru păpușa ta, 26.03, ora 10.00 și 27.03, ora 10.00, Atelier pentru miniArtiști – MiniTeatru de Păpuși, 26.03, ora 11.00 și 26.03, ora 18.00, „Da Yang și Prințesa Da Yin“; Centrul Cultural Ion Besoiu, 29.03, ora 19.00, Spectacol de Balet „La fille mal gardée“; Muzeul Astra, 26.03. ora 10.00, „Bucate și meșteșuguri din Țara Secașelor“. Inițiativa va avea loc la Muzeul Țării Secașelor, unitate a Muzeului ASTRA în localitatea Miercurea Sibiului. La Bucate și meșteșuguri din Țara Secașelor vor participa șapte producători tradiționali locali, care vor pune la dispoziția vizitatorilor produse ca: pâinea de casă, dulcețuri, murături, miere de albine, brânzeturi și preparate din carne. De asemenea, va fi organziat un atelier de heraldică, susținut de specialiști din Muzeul ASTRA – secția Educație Muzeală și Conservare Restaurare. Atelierul este dedicat în special copiilor, iar aici vor fi confecționate steme și motive tradiționale pe piele de vită        

Bruiu: Noi pași spre salvare. În data de 4 martie 2022, a avut loc deschiderea oficială a șantierului de construcție la bastionul de sud-est al bisericii fortificate Bruiu din județul Sibiu   

Refugiaţii din Ucraina primesc sprijin pe termen lung de la Biserica Evanghelică C.A. din România, ajutorul umanitar fiind structurat pe cinci nivele              

Biblioteca Austria București aniversează 30 de ani de la înființrea sa și va fi redenumintă “Biblioteca Austria Hugo von Hofmannsthal”, după renumitul om de litere austriac Hugo von Hofmannsthal, una dintre personalitățile marcante ale modernității europene, care a întreținut legături strânse cu reprezentanți de seamă ai literaturii române. Aniversarea va fi celebrată printr-o serie de evenimente – ateliere, prelegieri, expoziție – ce vor avea loc în perioada 24.03-25.03.2022      

Vernisajul expoziției “Reșița – 250 de ani de industrie”, 23 martie 2022, ora 17.30, la Centrul Cultural și Complexul Muzeal “Teatrul Vechi Mihai Eminescu” – sediul Muzeului de Etnografie “Țara Carașului” Oravița               

Confluențe artistice – Frida Kahlo și Amrita Sher-Gil, un spectacol-eveniment la Casa de Cultură “Friedrich Schiller” (26.03.2022, ora 16.00). Evenimentul dezvăluie, printr-o fuziune de muzică și dans, personalitate celor două artiste remarcabile Frida Kahlo și Amrita Sher-Gil            

Istoria azi – 1964: la Geneva (Elveţia) începe prima conferinţă dedicată comerţului mondial (23 martie – 16 iunie), la care patrticipă reprezentanţii a 77 de state; datorită rezultatelor promiţătoare, Adunarea Generală a ONU a hotărât să permanentizeze această iniţiativă prin crearea unei organizaţii, „Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare” (UNCTAD), înfinţată în data de 30 decembrie 1964           

Calendarul personalităţilor – 1910: Akira Kurosawa, regizor japonez, distins în 1990 cu Premiul Oscar pentru întreaga creaţie artistică – 1912: Wernher von Braun, om de ştiinţă germano-american, pionier al tehnologiei zborului rachetelor              

Marți, 22 martie 2022

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei               

160 de tone de ajutoare din Bavaria pentru refugiații ucrainieni  au ajuns în județul Maramureș. La distribuirea ajutoarelor s-au implicat deputatul FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț, și reprezentanți ai Forumului German din Baia Mare.                

Există o legătură între teatru și jurnalism? O întrebare cu mai multe răspunsuri corecte, consideră actualul Director  Adjunct Artistic la Teatrul de Stat German din Timișoara, Rudolf Herbert interviu

O șansă nouă pentru cetatea fortificată din Bruiu (jud. Sibiu). Responsabilii implicați în salvarea bastionul de sud-est al amsamblului fortificat, inclusiv tencuiala cu inscripții foarte vechi din camerele de slănină din hambar – Fundația Biserici Fortificate, Consistoriul Disctrictual Sibiu și Asociația Comunității din Cârța           

Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi   astăzi: „Tentativă și tentație.”       

Istoria azi – 2017: Atac terorist comis în apropierea Parlamentului din Londra, în urma căruia cinci oameni au murit și aproximativ 50 au fost răniți –  2016: Trei explozii s-au produs în Bruxelles (Belgia): două la Aeroportul Zaventem din nord-estul capitalei şi a treia, la distanţă de o oră, în staţia de metrou Maelbeek, în apropiere de sediul Uniunii Europene. Printre răniţi s-au numărat şi patru cetăţeni români – 1945: La Cairo era constituită, Liga Statelor Arabe (Liga Arabă), organizaţie regională doar cu rol politic nu şi de integrare regională. Ţări fondatoare: Egipt, Irak, Iordania, Liban, Arabia Saudită, Siria şi Yemen – 1935: La Berlin  are loc prima emisie TV cu caracter permanent – 1895: Fraţii Louis şi Auguste Lumière făceau pentru prima oară în lume demonstraţia cu o invenţie a lor – filmul cinematografic, prezentat într-un cadru privat, în faţa rudelor şi a prietenilor          

Calendarul personalităţilor – 1947: André Heller, artist austriac – 1941: Bruno Ganz, actor elveţian – 1923: Marcel Marceau, pantomim francez

Luni, 21 martie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Manifestare interactivă în limba germană la Reșița de Ziua Internațională a Poeziei, 21 martie: online, cu doi membri ai Grupului literar „Aktionsgruppe Banat“, activ în Timișoara în perioada 1972-1975, la 50 de ani de la înființare. Participă autorii Albert Bohn și Anton Sterbling din Germania (ora 16.30, Biblioteca Germană „Alexander Tietz“)

Prezentare de carte: „Johannes Lutsch – Jurnal de captivitate la Istanbul (1658-1661)“ de Cristina și Costin Feneșan , o documentare istorică bilingvă româno-germană a însemnărilor din jurnalul lui Johannes Lutsch (1607-1661), primar al Sibiului, comite al națiunii săsești din Transilvania, decedat în capitala Imperiului Otoman în timpul unei călătorii diplomatice

Adunarea generală a membrilor Forumului de centru Mediaș al FDGR este anunțată pentru miercuri, 23 martie (Casa Schuller, ora 16). Ordinea de zi cuprinde raportul prezidiului, raportul financiar, raportul cenzorului, planul bugetar 2022, luări de cuvânt, alegeri, diverse

Istoria azi – 1966: „Ziua Internaţională pentru Eliminarea Discriminării Rasiale“, marcată în memoria a 69 de africani asasinaţi la Sharpeville, în 1960, în timpul unei demonstraţii paşnice împotriva apartheidului, de către autorităţile rasiste de la Pretoria, în Africa de Sud. Ziua internaţională a fost proclamată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) prin Rezoluţia 2142/1966. „Ziua internaţională pentru eliminarea discriminării rasiale“ are în 2018 deviza „Promovarea toleranţei, incluziunii, solidarităţii şi respectului pentru diversitate în contextul combaterii discriminării rasiale“ –1804: Codul Civil Napoleonian (sau Codul civil francez) este adoptat de Prim-Consulul Republicii Franceze, Napoleon Bonaparte. Codul Civil Napoleonian este prima culegere de legi democrată a epocii moderne şi a servit drept model pentru majoritatea codurilor de legi din Europa epocii moderne

Calendarul personalităţilor – 1960: Ayrton Senna, pilot brazilian de Formula 1 – 1839: Modest Musorgski, compozitor rus – 1763: Jean Paul, scriitor german – 1685: Johann Sebastian Bach, compozitor german

Duminică, 20 martie 2022

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan Capitolul 4, versetul 9

Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viaţă să avem.

Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel Capitolul 1, versetul 18

Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.

Sâmbătă, 19 martie 2022

Știri

Ambasadorul Germaniei la București, E.S. Peer Gebauer, i-a înmânat doamnei Rohtraut Wittstock Crucea de Merit în rang de cavaler a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania, în semn de apreciere față de implicarea ei neobosită în special pentru jurnalismul în limba germană și pentru cotidianul de limbă germană “Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien” (ADZ), pe care l-a condus în calitate de redactor-șef între anii 2008 și 2020 reportaj

“Crucea de merit în rang de cavaler a Ordinului de merit al Republicii Federale Germania este o onoare neașteptată”, a declarat jurnalista Rohtraut Wittstock. Este convinsă că această recunoaștere nu i se adresează doar ei, ci tuturor colaboratorilor care au lucrat și lucrează pentru cotidianul de limbă germană “Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien“ (ADZ), a mai declarat aceasta. ADZ este principală platformă pentru conservarea identității minorității germane din România interviu

Degustare de cîrnați și premierea celui mai gustos cârnat, discuții interesante pe teme actuale și o acțiune caritabilă pentru refugiații din Ucraina au marcat Wortschkoschtprob, ediția 2022. Concursul de degustat cîrnați, pregătiți de producătorii locali după rețete proprii, a avut loc anul acesta la Căminul Cultural Lenauheim interviu

Istoria azi – În Germania, Danemarca, Austria, Elveţia şi SUA au loc demonstraţii publice cu ocazia primei aniversări a Zilei Internaţionale a Femeilor. Peste un milion de participanţi au răspuns apelului la participare al activistei germane pentru drepturile femeilor Clara Zetkin – 1859: Premiera absolută la Paris a operei „Faust” de Charles Gounod

Calendarul personalităţilor – 1947: Glenn Close, actriţă nord-americană – 1933: Philip Roth, scriitor nord-american – 1930: Janina David, scriitoare australianü originarü din polonia – 1883: Walter Haworth, chimist britanic; a reușit în premieră mondială să producă vitamina C (acidul ascorbic) pe cale artificială; laureat în 1937 al Premiului Nobel pentru chimie, împreună cu chimistul elvețian Paul Karrer