Sâmbătă, 22 iulie 2023

Știri

Casa Asociației Săsești a Meșteșugarilor și necesitatea unei renașteri a meșteșugurilor din Brașov. După încheierea lucrărilor ample de restaurare la Casa Asociației Săsești a Meșteșugarilor din Brașov ( Bulevardul Eroilor), autorităţile locale implicate în cofinanţarea proiectului, anunţă şi intenţia construirii unui centru de învăţământ dual pentru industria și meșteșugul tadiţional, regional, necesar întreţinerii numeroaselor clădiri de patrimoniu din Braşov

Primul campus pentru învăţământ dual în judeţul Maramureş va fi construit la Baia Sprie şi va fi dat în funcţiune în luna septembrie din 2025. Valoare investitţiei se ridică la de 25 de milioane de euro, din care 21 de milioane de euro sînt asigurate prin PNRR

Şlagăre germane îndrăgite, despre vară şi soare. Povestea lor

Istoria azi – 1969: astronautul nord-american Neil Armstrong este primul om care păşeşte pe Lună – 1718: Pacea de la Passarowitz schimbă configuraţia teritorială în Europa Centrală şi Balcani în detrimentul Imperiului Otoman şi în favoarea Imperiului Habsburgic. Imperiul Otoman pierde în favoarea Casei de Habsburg: Banatul Timișoarei, nordul Serbiei, nordul Bosniei și Oltenia. Veneția pierde posesiunile din peninsula Pelopones și din Creta, dar păstrează insulele Ioniene și Dalmația. Belgradul și Oltenia au fost obținute ulterior înapoi de Imperiul Otoman în 1739 prin Tratatul de la Belgrad

Calendarul personalităţilor – 1899: Ernest Hemingway, scriitor nord-american, laureat în 1954 al premiului Nobel pentru Literatură – 1893: Hans Fallada, scriitor german

Vineri, 21 iulie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

O incursiune în tradiții săsești, cu teorie și modul practic, oferă un atelier de lucru dedicat ceramicii, improvizat în curtea bisericii fortificate din Hosman (astăzi, ora 15). Cei interesați vor putea încerca ei înșiși tehnicile prezentate. Atelieru,l organizat de FDGR Sibiu și Asociația Tonal din Sibiu, este parte a proiectului „Spațiu deschis pentru ateliere de lucru, expoziții și muzică“, cu manifestări regulate dedicate portului popular, broderiei, picturii și ceramicii, pe care FDGR Sibiu le oferă în curtea sediului propriu

Circulația vehiculelor militare spre și de la baza NATO de la Cincu au făcut necesară demolarea și reconstrucția podului peste râul Olt dintre localitățile Voila și Cincșor. Proiectul de construcție al unui pod nou, inițiat încă din ianuarie 2021, stagnează însă din cauza diferendelor dintre proiectant și constructor în alegerea soluției tehnice pentru fundație

Institutul federal pentru cultura și istoria germanilor din Europa estică (BKGE) își anunță de acum competența pentru finanțatea proiectelor de cercetare și mediere a istoriei și culturii germanilor din Europa estică. Până la data de 31 august anul curent pot fi solicitate finanțări pentru domeniile economie și mediere culturală, pentru anul financiar 2024. Pot aplica doar persoane juridice de drept public sau privat (de ex. facultăți, institute de cercetare extrauniversitare, asociații înregistrate, fundații)

Parlamentul European s-a întrunit săptămâna trecută la Strasbourg în ultima ședință plenară dinaintea vacanței parlamentare estivale. Printre proiectele legislative aflate pe ordinea de zi s-au aflat și cel referitor la refacerea naturii, proiectul de lege privind normele de protecție a jurnaliștilor, activiștilor, cadrelor universitare, artiștilor și cercetătorilor împotriva acțiunilor legale abuzive, precum și proiectul de rezoluție prin care se reiterează sprijinul pentru aderarea Bulgariei și României la spațiul Schengen de liberă circulație. Următoarea ședință plenară a Parlamentului European va avea loc în data de 11 septembrie 2023 la Strasbourg. Cu mai mulți eurodeputați și cu deputatul FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț, a vorbit despre aceste proiecte Adrian Ardelean, redactor Radio România Timișoara, redacția emisiunilor în limba germană  

Principalele subiecte din ediție de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană “Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Înregistrare Gabriela Mezei, radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Istoria azi – 1969: astronautul nord-american Neil Armstrong este primul om care păşeşte pe Lună – 1718: Pacea de la Passarowitz schimbă configuraţia teritorială în Europa Centrală şi Balcani în detrimentul Imperiului Otoman şi în favoarea Imperiului Habsburgic. Imperiul Otoman pierde în favoarea Casei de Habsburg: Banatul Timișoarei, nordul Serbiei, nordul Bosniei și Oltenia. Veneția pierde posesiunile din peninsula Pelopones și din Creta, dar păstrează insulele Ioniene și Dalmația. Belgradul și Oltenia au fost obținute ulterior înapoi de Imperiul Otoman în 1739 prin Tratatul de la Belgrad

Calendarul personalităţilor – 1899: Ernest Hemingway, scriitor nord-american, laureat în 1954 al premiului Nobel pentru Literatură – 1893: Hans Fallada, scriitor german

Joi, 20 iulie 2023

Creștinii îl prăznuiesc astăzi pe profetul biblic Ilie. 20 iulie, data la care Biserica Ortodoxă Română pomenește suirea la cer cea de foc purtătoare a Sfântului, Măritului Prooroc Ilie Tesviteanul, este Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene 

La Pavilionul Goethe din București are loc astăzi conferința ”Alchemy of body in crisis” (”Alchimia corpului în criză”). Conferința prezintă rezultatele unei cercetări artistice, parte dintr-un proiect de mobilitate finanțat prin programul Culture moves Europe și susținut de Institutul Goethe (ora 18.30)

Serie de concerte de orgă estivale în Banat. Celebrul organist și muzicolog dr. Franz Metz organizează în fiecare an, sub titlul ”Banater Konzertsommer”, o serie de concerte de orgă în biserici catolice și luterane din diferite localități bănățene. Anul acesta concertele încep pe 28 iulie la Frumușeni și se încheie pe 2 august la Maria Radna

„Vocabular german“. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Incompatibilitate aparentă“

Istoria azi – 1974: începe Invazia turcă a Ciprului, ca răspuns militar la lovitura de stat din 15 iulie în Cipru, executată de un grup de militari greci cu scopul de a răsturna conducerea democrată a Ciprului și anectarea insulei la Grecia. Invazia turcă a avut loc în două etape (20-22 iulie și 14-16 august) și s-a încheiat în august 1974, când trupele turcești au ocupat 37% din teritoriul Ciprului. A urmat înființarea Republicii Turce a Ciprului de Nord, recunoscută doar de Turcia. Conflictul continuă să afecteze relațiile Turciei cu Republica Cipru, Grecia și Uniunea Europeană

Calendarul personalităților – 1938: Natalie Wood, actriță nord-americană de film – 1934: Uwe Johnson, scriitor german – 1919: Edmund Hillary, alpinist și explorator neozeelandez; a fost primul om care a ajuns pe Vârful Everest din Munții Himalaya, cel mai înalt punct de pe Pământ, cu o altitudine de 8848 m deasupra nivelului mării – 1880: Hermann Graf Keyserling, filosof german – 1847: Max Liebermann, pictor german – 1304: Francesco Petrarca, poet italian

Miercuri, 19 iulie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

„Anul 1958 și începutul emancipării naţionale – 65 de ani de la retragerea Armatei Roşii din România“, conferință și dezbatere la Casa de Cultură „Friedrich Schiller” din București (astăzi, ora 19). Prezintă dr. Florian Banu și dr. Iuliu Crăcană, consilieri superiori în cadrul, Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Evenimentul se va desfășura în limba română. Intrarea este liberă. Evenimentul va fi transmis și online prin intermediul platformei ZOOM. Înregistrarea video a conferinței va putea fi vizionată începând din 26 iulie pe site-ul și pagina de facebook a instituției  

12 refugii la umbră dotate cu dozatoare de apă au fost amenajate de primăria Sibiu în oraș, ca reacție la preconizata prelungire a duratei caniculei

Pentru procedura de licitaţie lansată de primăria Brașov privind realizarea noului spital de pneumoftiziologie şi boli infecţioase, termenul de depunere a ofertelor este 18 august. Pentru proiectare sunt alocate 6 luni, pentru execuție alte 24 de luni. Proiectul urmează să fie dezvoltat în zona Bartolomeu 

Actualitatea politică internă văzută de Ovidiu Ganț, deputatul FDGR în Parlamentul României: retragerea din funcție a doi miniștri nu pare să fi încheiat seria consecințelor politice generate de lipsurile foarte grave constatate în mai multe azile de bătrâni; participarea, la invitația personală a primarului timișorean Dominic Fritz, la marcarea festivă a șapte ani de la debutul activității partidului USR la Timișoara. Interviu realizat de Hannelore Neurohr, Radio România Timișoara, redacție emisiunilor în limba germană  

Activitatea Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița, din 21 iulie 2022 și până în 18 iulie 2023: adunarea de bilanț al celui de-al 36-lea an de activitate al asociației a fost prezentată de președintele Asociației, Erwin Josef Țigla. În această perioadă au fost organizate sau co-organizate 367 de manifestări în Banatul Montan, în țară și chiar peste hotare. Se remarcă manifestările din cadrul „Decadei Culturii Germane în Banatul Montan” (în octombrie 2022 a avut loc cea de-a 32-a ediție), și „Zilelor Literaturii Germane la Reșița” (în august 2022 a avut loc cea de-a 31-a ediție iar în mai 2023, cea de-a 32-a ediție), precum și concursul cu caracter internațional „Copiii desenează ținutul natal” (cea de-a 16-a ediție). Foarte importante au fost manifestările  dedicate celor două jubilee reșițene din 2021 / 2022: 250 de ani de istorie industrială și 150 de ani de la fabricarea primei locomotive cu abur pe teritoriul de azi al României. Acestora l-i s-a adăugat și sărbătorirea a 120 de ani de la începutul construirii Sistemului hidroenergetic Reșița – Secu – Văliug – Semenic, 1903 – 2023. În cele 367 de manifestări desfășurate în perioada evidențiată, sunt cuprinse și cele 29 cu caracter religios precum și 135 de diferite expoziții. În acest an de activitate, asociația a editat un număr de 7 titluri de carte, un CD-ROM, 72 de plicuri filatelice ocazionale și a realizat, de asemenea, 69 de ștampile poștale ocazionale, dedicate diferitelor evenimente deosebite. Revista editată de asociașie, „Echo der Vortragsreihe“ („Ecoul Asociației“), apare neîntrerupt începând cu 1 februarie 1990. De asemenea au apărut până în prezent ediții speciale dedicate diferitelor evenimente deosebite ale etniei germane din Banatul Montan. Buletinul informativ „Info“ a apărut în decembrie 2022 și în iunie 2023, numărul total de apariții ale acestuia fiind de 27

Actualitatea sibiană: Premiera absolută de balet clasic: „Rigoletto”, prezentat de Teatrul de Balet Sibiu, încheie stagiunea actuală. Participă Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, soliștii și Corul Operei Naționale Române Cluj-Napoca. Intrarea este liberă (20 iulie, Piața Mare, ora 21) – Experiențe senzoriale care îmbină sunetul și culoarea definesc ediția din acest an a festivalului Musica Ricercata (20-26 iulie). Tema celei de-a cincea ediții a festivalului este LIGESTEZIA, dedicată compozitorului György Ligeti, născut acum 100 de ani la Târnăveni, pe teritoriul actual al județului Mureș. Tema îmbină numele compozitorului cu termenul de sinestezie, care denumește capacitatea de a vedea culori atunci când auzi sunete, o însușire proprie lui Ligeti. Sloganul „Privește sunetul, ascultă culoarea!” face ca fiecare zi a „Musica Ricercata Op. 5”, să fie dedicată câte unui culori, ce va defini atât locațiile evenimentelor muzicale, cât și concertele și recitalurile oferite. Intrarea este liberă – Festivalul Culturii Arabe aduce ateliere de caligrafie, henna,discuții și gustări, precum și muzică orientală și un târg arăbesc. Organizator este Centrul Cultural Arab din Sibiu (20-23 iulie) – Concerte de muzică sacrală la Catedrala Evanghelică din Sibiu (21 iulie, orele 12 și 19) – Programul spectacolelor de teatru din următoarele zile

Istoria azi – 1992: judecătorul italian Paolo Borsellino este ucis într-un atentat cu bombă, comis de mafia siciliană. Cu două luni înainte, predecesorul în funcţie al lui Borsellino, Giovanni Falcone, fusese şi el ucis într-un atentat. Crimele asupra celor doi judecători dedicaţi combaterii dure a crimei organizate, au declanşat ample demonstraţii de stradă la Palermo. Ca o consecinţă a presiunii publice au fost dislocate la Sicilia unităţi ale armatei şi pregătite primele procese în masă împotriva mafiei – 1980: Jocurile Olimpice de vară din 1980 de la Moscova (URSS) au fost inaugurate în absența delegațiilor de sportivi din SUA și alte 65 de țări, în urma apelului preşedintelui SUA, Jimmy Carter, de a protesta împotriva invaziei Afganistanului de către armata sovietică, începută la 24 decembrie 1979

Calendarul personalităților – 1898: Herbert Marcuse, filosof, sociolog și teoretician politic german – 1881: Friedrich Dessauer, biofizician și filosof german, considerat întemeitorul biologiei cuantice – 1834: Edgar Degas, pictor francez – 1819: Gottfried Keller, scriitor elvețian de limbă germană

Marţi, 18 iulie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Tabăra ”Universitatea copiilor” este organizată de mai mulți ani de către Centrul pentru tineret Seliștat și îmbină timpul liber cu programe educaționale. Anul acesta, paricipanții – copii între 9 și 13 ani – au învățat cum să gestioneze banii într-un mod responsabil reportaj

Ambasada Germaniei susține proiectul pilot ”Prevenirea traficului de persoane și a exploatării sexuale” al organizației neguvernamentale Asociația SEXUL vs BARZA cu o sumă de aproximativ 50 000 de euro. Împreună cu Centrul de Primire în Regim de Urgență și Evaluare Buzău va fi dezvoltat și implementat un program cuprinzător de educație sexuală, ce va fi derulat între iulie-decembrie 2023     
 
La Gundelsheim (Germania) va fi inaugurată astăzi, începând cu ora 18, o nouă galerie dedicată artei transilvănene săsești din secolele XVIII – XXI. Noua galerie de artă vine să completeze patrimoniul deja existent al muzeului instalat în castelul Horneck din Gundelsheim. În prezent acesta găzduiește 23 000 de artefacte dintre care 400 sunt tablouri   
 
O selecție de peste 80 dintre cele mai bune fotografii de artă pe teme de actualitate realizate de profesioniști și amatori din Graz (Stiria, Austria) vor fi expuse la Casa Tineretului din Timișoara între 20 iulie – 30 august în cadrul expoziției ”photo graz selection V”. Acest proiect este prezentat la Timișoara grație unei colaborări între Centrul de Educație Culturală a landului Stiria, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Forumul Cultural Austriac București în cadrul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii   

Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi. Astăzi: „Calea gunoiului“

Istoria astăzi – 1711: marea confruntare de la Stănilești dintre forțele ruso–române, conduse de țarul Petru I al Rusiei și de Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, și cele otomane. Victoria turcilor l-a obligat pe Cantemir să–și părăsească tronul și să se refugieze în Rusia, unde a devenit consilierul țarului– 1955: a luat ființă Adunarea Parlamentară a NATO – 1980: India devine cea de-a șasea țară care lansează în spațiu un satelit pe cont propriu

Calendarul personalităţilor – 1635: Robert Hooke, fizician și matematician englez – 1811: William Makepeace Thackeray, scriitor englez – 1918: Nelson Mandela, primul președinte de culoare al Republicii Africa de Sud, laureat al Premiului Nobel

Kinderuni Bekokten

Kinder haben viele Wünsche: Hier eine Schokolade im Supermarkt, da ein Kuscheltier oder ein Eis auf dem Heimweg. Nicht alle Wünsche  können, wollen und sollten Eltern immer sofort erfüllen. Denn damit die Kleinen im späteren Leben finanziell auf eigenen Füßen stehen und verantwortungsbewusst mit dem Geld umgehen können, sollte der Umgang mit Lei und Euro schon früh geübt werden.

„Kinderuni Bekokten“ weiterlesen

Luni, 17 iulie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Centrul pentru Tineret Bărcuț – un loc magic, de unde copiii descoperă lumea: Fondat de către Biserica Evanghelică C.A Făgăraş în 2012, Centrul pentru Tineret Bărcuţ este cunoscut la nivel regional cât şi la nivel naţional pentru activităţile sale culturale şi de agrement, predominant în limba germană. Centrul pentru Tineret are ca şi concept pedagogia aproapierii de natură şi ofertele diferenţiate cum ar fi taberele de cor, teatru şi artă. Preotul paroh al Bisericii Evanghelice C. A. din Făgăraş, Johannes Klein, prezintă obiectivele acestor tabere interviu

Conferinţă urmată de dezbateri cu tema: „O pledoarie pentru Transilvania“ (joi, 20 iulie, sediul Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu, ora 18). Moderatorul discuţiilor este Alfred Theil, originar din Sighişoara, fondatorul şi preşedintele Asociaţiei „Nachhaltig Handeln e.V. “ (Să acţionăm sustenabil) din Bubenreuth (Germania) şi al unei platforme de discuţii despre sustenabilitate în Transilvania, unde invită partneri de discuţii, „de aici şi de dincolo“, să găsească idei concrete pentru dezvoltarea viitoare a diferitelor zone din Transilvania

UE și Tunisia au semnat duminică un acord de parteneriat strategic destinat combaterii migrației neregulate. În urma unui sprijin financiar în valoare de 900 milioane de euro, Tunisia urmează să-și intensifice eforturile pentru împiedicarea tranzitării ilegale pe calea apelor în direcția UE. Tunisia este una dintre cele mai importante țări de tranzit pe calea spre Europa a migranților. Mulți sosesc în acest scop în Tunisia venind din statele de la sud de Sahara

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, va vizita începând de astăzi timp de trei zile peninsula Arabică. În timpul întâlnirilor la nivel înalt din Arabia Saudită, Qatar și Emiratele Arabe Unite, preșdintele turc va discuta disponibilitatea celor trei țări de a sprijini Turcia cu investiții în valoare de zece miliarde de dolari

Istoria azi – 1918: Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei și familia sa au fost asasinați de către poliția secretă Cheka la Casa Ipatiev din Ekaterinburg – 1917: George al V-lea, monarh britanic, împărat al Indiei și regele Statelor Libere Irlandeze, reacţionează la atmosfera anti-germană din opinia publică britanică prin schimbarea denumirii Casei Regale britanice, din „Casa de Saxa-Coburg și Gotha“ în „Casa de Windsor“

Calendarul personalităţilor – 1954: Angela Merkel, fizician și om politic german, cancelar (2005-2021) al Republicii Federale Germania

Duminică, 16 iulie 2023

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Amos   Capitolul 5, versetul 4

Căutaţi-Mă şi veţi fi vii!

Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel   Capitolul 3, versetul 9

Căci noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem; voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu.

Sâmbătă, 15 iulie 2023

Știri

În iulie este celebrată ziua internaţională a sărutului.Omenirea este invitată să conştientizeze importanţa unui gest atât de simplu

Să fim noi păstrătorii tradițiilor: Președinta Forumului Democratic la Germanilor din Timisoara, Edith Singer, vorbeste despre importanța conservării obiceiurilor șvabilor bănățeni, mai ales în acest an, în care Timișoara este capitala culturală europeană 2023

Plimbări muzicale la Cisnădioara: În toiul verii transilvănene, Cisnădioara invită pe toți iubitorii de muzică la concertul “Cântari bizantine din Constantinopol” cu artistul vocal Petre Moise din Râmnicu Vâlcea desfășurat în faimoasa și veche biserică evanghelică din centrul satului (16.07., ora 17:00)

Corul de Copii și Tineret din Frankfurt (Oder) va concerta în mai multe orașe din Transilvania în perioada 15-23 iulie 2023 sub conducerea diectorului de muzică bisericească Stephan Hardt

Istoria astăzi – 1974: în Republica din insula Cipru (Marea Mediterană), preşedintele este înlăturat de la putere de către ofiţeri greci de origine cipriotă care doreau unirea Ciprului cu Grecia; lovitura de stat care avea să eşueze doar câteva zile mai târziu a declanşat „criza cipriotă“, care s-a perpetuat până în prezent – 1869: Margarina, brevetată de chimistul francez Hippolyte Mège-Mourriés

Calendarul personalităţilor – 1930: Jaques Derrida, filozof francez – 1921: Robert Bruce Merrifield, chimist nord-american, laureat în 1984 al Premiului Nobel pentru Chimie, pentru procedeul sintezei proteinelor – 1919: Iris Murdoch, scriitoare şi filozoafă irlandeză – 1892: Walter Benjamin, critic literar german