Vineri, 9 februarie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Rugă pentru pace la Biserica Evanghelică „Sfânta Margareta“ din Mediaş. În fiecare vineri, membrii celor 60 de familii refugiate din Ucraina participă la acţiunea iniţiată de Edith Toth, organista de la biserica luterană din oraş. Aici oamenii se roagă pentru pace, pentru cei dragi rămaşi acasă, pentru soldaţii de pe font şi pentru prietenii israelieni şi palestinieni, aflaţi la rândul lor în suferinţă datorită conflictului recent din Orientul Apropiat reportaj

Asociaţia Locus atrage un nou semnal de alarmă în legătură cu Băile Neptun din staţiunea Băile Herculane, incluse pe lista celor mai periclitate situri de patrimoniu din Europa. În urma unor studii recente la faţa locului ale experţiilor s-a constatat că cel puțin trei sectoare ale clădirii sunt grav avariate structural și pre-colaps ceea ce implică modificarea strategiei de renovare. Un rol important în salvarea clădirii revin donaţiilor din mediul privat

Făşang cu măşti, costume şi voie bună, sau sărbătoarea carnavalului înainte de intrarea în postul Paştelui, pentru copiii de la Şcoala Gimnazială „Nestor Oprean“ nr.2 din Sânnicolaul Mare, judeţul Timiş, (vineri, 9 februarie), pentru membrii comunităţii germanilor din Buziaş, Reşiţa şi Timişoara (sâmbătă, 10 februarie), şi Fasching pentru membrii şi simpatizanţii Forumului Democrat al Germanilor din Cluj-Napoca (sâmbătă, 10 februarie)

Istoria azi – 1991: răspândirea epidemiei de holeră în Peru (America de Sud) determină guvernul să decreteze starea de necesitate – 1849: Papa Pius al IX-lea părăseşte Roma datorită revoltei radical-democrate ce a rezultat în proclamarea Republicii Romane; începând cu întoarcerea la Roma de la 1850, Papa Pius al IX-lea renunţă la atitudinea sa liberală şi adoptă un curs conservator, materializat printre altele şi în convocarea Conciliului Vatican I în 1869, la care a fost adoptată declaraţia dogmei infailibilităţii papale

Calendarul personalităţilor – 1940: John Maxwell Coetzee, scriitor sud-african, laureat în 2003 al Premiului Nobel pentru Literatură – 1931: Thomas Bernhard, scriitor austriac – 1923: Brendan Francis Behan, scriitor irlandez

Joi, 8 februarie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Anul 2024 marchează trei aniversări importante pentru sașii din Germania: 75 de ani de la înființarea Asociației Sașilor din Germania, 80 de ani de la evacuarea sașilor din Transilvania de Nord și 800 de ani de la emiterea Hrisovului de aur al saşilor transilvăneni, un document de concesiune, emis în anul 1224 de regele Andrei al II-lea al Ungariei. Momentele vor fi marcate corepunzător pe parcursul anului curent, la toate evenimentele tradiționale organizate de Asociația Sașilor din Germania, precizează președintele Asociației Sașilor din Bavaria, Germania, Werner Kloos interviu

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Nu se poate fără gust“

Lingvista germană Luise Pusch a împlinit de curând vîrsta de 80 de ani. Încă din anii 1970, tema centrală a preocupărilor ei academice s-a axat pe limbajul de gen (în lb.engleză: Feminist language reform). Un portret realizat de jurnalistul german Hans-Werner Thellmann pentru Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Istoria azi – 1928: Inginerul şi inventatorul scoţian John Logie Baird realizează prima teletransmisie TV transatlantică (Londra – New York) – 1915: Premiera în S.U.A. a filmului mut de lungmetraj „Naşterea unei naţiuni” (Birth of a Nation), regizat de David Wark Griffith – 1874: Premiera absolută la Sankt Petersburg (Rusia) a operei „Boris Godunov” a compozitorului rus Modest Petrovici Musorgski – 1587: În Anglia a fost executată Maria Stuart, fostă regină a Scoţiei. În urma unei petiţii formulate de Parlamentul de la Londra privind executarea Mariei Stuart, acuzată de trădare, executarea sentinţei semnate de Regina Elisabeta I a Angliei a avut loc în Sala Mare a castelului Fotheringhay Castle din Anglia

Calendarul personalităţilor – 1931: James Dean, actor nord-american – 1920: Lana Turner, actriţă nord-americană – 1880: Franz Marc, pictor şi grafician german – 1876: Paula Modersohn-Becker, pictoriţă germană – 1834: Dimitri Ivanovici Mendeleev, chimist rus – 1828: Jules Verne, scriitor francez – 1819: John Ruskin, scriitor englez

Marți, 6 februarie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Premiile economiei româno-germane, AHK Awards 2024: Recepția de Anul Nou al Camerei de Comerț și Industrie Româno – Germană aduce laolaltă la fiecare început de an , în scop de networking, numeroși invitați din rândul oamenilor de afaceri, administrației publice, asociațiilor profesionale, societății civile, precum și din mediul politic, diplomatic, universitar și din mass-media. Cu această ocazie au fost decernate Premiile economiei româno-germane, AHK Awards, aflate la a doua ediție, o initiativă foarte importantă, conform directorului executiv al AHK România, Sebastian Metz interviu

A trecut un an de la cutremurul puternic cu magnitudinea de 7,8 grade care a lovit Turcia și Siria (6 februarie 2023). Regiunile cele mai grav afectate de distrugeri sunt în sud-estul Turciei și nordul Siriei

Suedia, considerată o țară model pentru digitalizarea procesului de învățământ, renunță în școlile primare la predarea asistată de tablete și laptopuri și reintroduce manualele școlare sub formă de carte

Filme de animație pentru copii cu deficiențe de auz. Începând cu anul acesta, 10 filme de animație vor fi transpuse în limbajul semnelor, în cadrul proiectului ”Ochi și urechi”. Este o inițiativă a Animest, cel mai mare festival de filme de animație din Europa de Est

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Cuvinte mici cu efecte mari“

Istoria azi – 1935: femeile din Turcia își exercită pentru prima oară dreptul de vot cu prilejul alegerilor pentru desemnarea deputaților din marea Adunare Națională. Din cei 400 de deputați aleși în 1935, 17 aveau să fie femei – 1919: în Germania, Adunarea Națională rezultată în urma alegerilor din 19 ianuarie 1919 și-a început lucrările în orășelul Weimar, urmând să dea țării o Constituție. După orașul unde s-au desfășurat lucrările adunării, au fost denumite ulterior „Republica de la Weimar“ (1919-1933) și constituția după care se va conduce aceasta – „Constituția de la Weimar“ – 1918: femeile britanice peste 30 de ani primesc drept de vot – 1898: premiera la Paris a piesei orchestrale „Poema română“, compusă de George Enescu. Este prima sa apariție publică în calitate de compozitor (la vârsta de 16 ani)

Calendarul personalităţilor – 1945: Bob Marley, cantautor jamaican, muzician și chitarist – 1932: François Truffaut, regizor și actor francez – 1911: Ronald Reagan, cel de-al 40-lea preşedinte al SUA (1981-1989, două mandate) – 1695: Nicolaus II Bernoulli, matematician elvețian – 1564: Christopher Marlowe, dramaturg și poet englez din epoca elisabetană

Luni, 5 februarie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Germania susține organizația neguvernamentală „Commit Global / Code for Romania” cu 1,35 milioane de euro pentru proiectul „Humanitarian Assistance Digital Infrastructure”. Scopul proiectului este eficientizarea accesului la ajutorul umanitar prin construirea unei infrastructuri digitale conectate global, astfel încât cei aflați în nevoie să primească ajutor mai rapid

Cu elan si eleganță în anul nou: Marele Bal al Sașilor Transilvăneni 2024 de la München, organizat anual la sfârșit de ianuarie de Asociația Sașilor Transilvăneni din Germania, a reunit și anul acesta peste 400 de sași din Germania, Austria și România, care au dat startul evenimentelor sociale care vor marca în acest an cei 75 de ani de la înființarea Asociației Sașilor Transilvăneni din Germania reportaj

Copiii din România sunt invitați în juriul Festivalului german de producții media pentru copii „Vrabia de aur“ (limba germană: Goldener Spatz) de la Gera și Erfurt, dedicat producțiilor cinematografice și tv în limba germană pentru copii, realizate în Germania, Austria și Elveția. Juriul va cuprinde până la 34 de copii. Condiții de participare pentru copii cu vârste cuprinse între 9 și 13 ani sunt cunoștințele foarte bune de limbă germană, dezinvoltura în fața camerei de filmat și capacitatea de a formula opinii critice. Ediția 2024 va avea loc în perioada 2-8 iunie. Înscrerile se fac până la data de 11 februarie pe site-ul goldenerspatz.de și constau în completarea unui formular și redactarea unei critici de film

Invitație la Tabăra de Tineret. Organizația sașilor din Canada va fi gazda ediției 2024 a Taberei de tineret a federației organizațiilor sașilor (5-19 iulie). Câte cinci tineri cu vârste cuprinse între 16 și 20 de ani pot participa din partea organizațiilor din Austria, Canada, Germania, România, și SUA, care sunt membre ale federației. Tinerii trebuie să fie membri ai organizațiilor de tineret sau voluntari implicați în activitățile organizațiilor din aceste țări. Înscrierile se fac până la 29 februarie, ora 22

Dreptul la reparare pentru produse defecte va face obiectul unei viitoare Directive Europene. Consumatorii din UE vor putea solicita producătorilor repararea anumitor produse defecte, perioadele de garanție vor fi prelungite, reparațiile mai ieftine iar achiziționarea pieselor de schimb va fi simplificată. Noile cerințe nu se vor aplica tuturor produselor. Directiva se va aplica de exemplu la electrocasnice și telefoane mobile dar multe alte produse vor fi excluse, cum ar fi căștile audio și mobilierul. Auspra acestor prevederi au convenit negociatorii din Parlamentul European și din statele UE. Textul legal este publicat de obicei la câteva săptămâni după ce negociatorii ajung la un consens. Parlamentul European și statele UE îtrebuie să își exprime acordul

Istoria azi – 1936: Premiera în SUA a comediei „Timpuri noi“ (titlu original în limba engleză: Modern Times) în regia lui Charlie Chaplin, o parodie a crizei economice mondiale declanşate de crahul bursei de pe Wall Street (New York, SUA), la 24 oct. 1929 – 1887: Premiera absolută la Milano a operei “Otello”, compusă de Giuseppe Verdi pe un libret de Arrigo Boito, după piesa “Othello” a dramaturgului englez William Shakespeare – 1852: Inaugurarea festivă la Sankt Petersburg (Rusia) a Muzeului Ermitaj, amenajat în fostul Palat de Iarnă, destinat prezentării colecţiei de artă a ţarului. La început, Muzeul Ermitaj a fost destinat doar nobilimii; începând din anul 1963, accesul a fost permis publicului larg. Colecțiile muzeului cuprind 2,7 milioane de exponate în 400 de săli

Calendarul personalităţilor – 1948: Barbara Hershey, actriță nord-americană – 1945: Gheorghe Jurma, scriitor, jurnalist, editor, directorul Editurii „TIM” din Reșița, redactorul-șef al revistei de literatură, artă și cultură „Semenicul“. Pe plan național, Gheorghe Jurma a lansat colecția „Eminescu“, publicând mai multe titluri ale unor autori din țară consacrate marelui poet – 1914: William Seward Burroughs, scriitor nord-american – 1852: Carl Spitzweg, pictor romantic şi poet german

Duminică, 4 februarie 2024

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Sfânta Evanghelie după Matei   Capitolul 20, versetele 6-7

Ieşind pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alţii, stând fără lucru, şi le-a zis: De ce aţi stat aici toată ziua fără lucru? Zis-au lui: Fiindcă nimeni nu ne-a tocmit. Zis-a lor: Duceţi-vă şi voi în vie şi ce va fi cu dreptul veţi lua.

Ieremia   Capitolul 8, versetele 7-8

Până şi barza îşi ştie vremea sa hotărâtă sub cer; şi turturica şi rândunica şi cocorul iau aminte la timpul când trebuie să vină; Iar poporul Meu nu cunoaşte hotărârea Domnului. Cum puteţi voi să ziceţi: „Suntem înţelepţi şi avem legea Domnului?“ Căci iată, pana cea mincinoasă a cărturarilor a prefăcut-o în minciună.

Vineri, 2 februarie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

La 40 de zile după Crăciun, creștinii sărbătoresc Întâmpinarea Domnului (2 februarie), sărbătoare religioasă observată de confesiunile ortodoxă, catolică și luterană

Anul 2024 – un an al inovației, a energiei verzi și a sustenabilității : 800 de invitați, reprezentanți ai mediilor de afaceri, universitar și diplomatic, ai agențiilor guvernamentale și neguvernamentale, ai asociațiilor profesionale, ai administrației și ai altor instituții publice au participat pe 1 februarie 2024, la Palatul Parlamentului în București la Recepția de Anul Nou, eveniment emblematic și cu tradiție în cadrul  Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane (AHK România),  o bună ocazie pentru participanții din zone profesionale diferite de a se cunoaște, de a interacționa, de a pune bazele unor parteneriate puternice – interviu cu președintele AHK România Andreas Lier interviu

Tradiția dansului popular merge cu succes mai departe: Trupa de dansuri populare săsești de tineret din Biberach, Germania, a fost invitată de onoare la Marele Bal al Sașilor din München (27 ianuarie 2024); sub îndrumarea doamnei Astrid Göddert, trupa de dans a câștigat în anul 2023 concursul de dansuri populare săsești organizat de Asociația Sașilor Transilvăneni din Germania și este mândra să continue această frumoasă tradiție a dansului popular interviu

Fuga Lolelor Cincu 2024. Aducem bucurie și prosperitate în fiecare gospodărie! Fuga Lolelor Cincu și Asociația SOXEN în parteneriat cu Primăria Cincu și Consistoriul Districtual Evanghelic Sibiu lansează o invitație pe străzile Cincului, jud. Sibiu, pe 10 februarie 2024, pentru a celebra împreună natura, anul nou, soarele și comunitatea după o veche tradiție săsească

Subiectele principale ale ediției de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redacrorul-șef Beatrice Ungar. Înregistrare de Gabriela Mezei, redactor Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Istoria azi – 1913: la New York (SUA) este inaugurată „Grand Central Station”, la momentul respectiv cea mai mare gară pentru trafic de călători din lume – 1852: premiera absolută la Paris a piesei de teatru „Dama cu camelii”, după romanul omonim publicat în 1848 al scriitorului francez Alexandre Dumas fiul. În 1853 are loc la Veneţia premiera operei „Traviata“ (ital.: La traviata),  compusă de Giuseppe Verdi pe libretul lui Francesco Maria Piave, inspirat de acelaşi roman. În 1936, piesa de teatru „Dama cu camelii” află în SUA prima ecranizare în regia lui George Cukor, cu Greta Garbo în rolul principal

Calendarul personalităţilor – 1927: Stan Getz, interpret de muzică jazz, considerat timp de mai multe decenii unul dintre cei mai însemnaţi saxofonişti – 1882: James Joyce, scriitor irlandez   

Joi, 1 februarie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Recepția de Anul Nou & AHK Awards 2024: Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează astăzi la Palatul Parlamentului tradiționala Recepție de Anul Nou; cu această ocazie vor fi decernate și Premiile Economiei Româno-Germane, AHK Awards, care promovează companiile germane și românești și proiectele lor de succes în contextul economic actual

Biserica Neagră din Brașov adăpostește numeroase obiecte de artă unice, dar și o colecție impresionantă de sfeșnice, care datează din secolele XIV-XIX. Pe 17 ianuarie 2024 istoricul de artă și purtătorul de cuvânt al Biserici Negre din Brașov, Dr. Frank-Thomas Ziegler și conservatoarea de opere de artă a Patrimoniului Cultural al Biserici Evanghelice C.A. din Brașov, Dr. Agnes Ziegler, au prezentat publicului cele peste 30 de sfeșnice restaurate de curând reportaj

Povestea orgii din Biserica Evanghelică din Slimnic, jud. Sibiu – viaţa nu pleacă niciodată din instrumente. Redactor, Hans-Werner Thellmann, pentru Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Într-o şedinţă extraordinară, desfăşurată în mediul online, reprezentanţii organizaţiilor regionale ale FDGR au discutat, printre altele, despre proiectul de estimare a bugetului pe 2024 pentru activităţile şi planurile pregătite la nivel local de membrii comunităţii germane

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Pe diferite voci“

Istoria azi – 1946: Primul Secretar General al Națiunilor Unite (Organizația Națiuinlor Unite, ONU) este ales politicianul norvegian Trygve Halvdan Lie – 1930: Secretarul General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Iosif Stalin, ordonă desproprietărirea şi deportarea ţăranilor înstăriţi, aşa-zişii „culaci“ – 1917: Reich-ul german declanşează războiul submarin total pentru izolarea Marii Britanii – 1896: Premiera absolută la Torino a operei „La bohème“ de Giacomo Puccini – 1870: Punerea în funcţiune a primei linii telegrafice eurasiatice; legătura dintre Londra şi Teheran avea să fie completată în luna aprilie a aceluiaşi an până la Calcutta, pe atunci capitala coloniei India Britanică

Calendarul personalităţior – 1939: Fritjof Capra, fizician austro-american; a formulat o abordare holisto-sistemică pentru apropierea misticii răsăritene și a fizicii moderne; inițiator al unui mod de viață ecologic durabil într-o societate civilă globală – 1931: Boris Elțîn, primul preşedinte al Rusiei şi primul conducător rus ales în mod direct; între anii 1991-1996 și 1996-1999 a deținut funcția de Președinte al Rusiei – 1907: Günter Eich, scriitor german – 1901: Clark Gable, actor nord-american – 1895: John Ford, regizor de film nord-american – 1874: Hugo von Hofmannsthal, dramaturg şi poet austriac

Miercuri, 31 ianuarie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

29 de ani de la ridicarea monumentului din Reșița în cinstea deportaților la muncă silnică pe teritoriul fostei URSS sunt marcați începând de astăzi (31 ianuarie, ora12.30) cu o expoziție documentară la galeria Direcției județene pentru cultură Caraș-Severin. Monumentul ridicat în anul 1995 se află în parcul „Cărășana” din Reșița

Din agenda de lucru a deputatului FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț. Interviu realizat de Adrian Ardelean, Radio România Timișoara, redacția emisiunilor în limba germană 

Actualitatea sibiană:  „Legendina Di Paolo: Dialoguri între antichitate și prezent”, expoziție la Muzeul de Artă Contemporană, dedicată pictoriței române Legendina Di Paolo (Reghin, România 1939 – Lugano, Elveția 2017). Expoziția poate fi vizitată până la 29 februarie – Eveniment muzical pentru copii: concertul educativ “Petrică și lupul” de Serghei Prokofiev, prezentat de Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, dirijor este Andrei Stănculescu (Sala Thalia, vineri 2 februarie, orele 10:30 și 11:30 – Ateliere de îndemânare pentru copii cu vârste între 6 și 10 ani (Teatrul pentru Copii și Tineret “Gong”, sâmbătă 3 februarie, orele 10 și 12) – Arena Păltiniș invită la Kids Race, concursul de ski și snowboarding pentru copii cu vârste între 7 și 14 ani (duminică 4 februarie, înscrierile se fac începând cu ora 9) – “Măști de carnaval” este tema atelierului de creație în limba germană de la Teatrul “Gong”. Sunt așteptați copii cu vârste între 6 și 10 ani (joi, 8 februarie, ora 18) – Un nou curs de ghizi pentru Catedrala Evanghelică din Sibiu anunță administrația comunității evanghelice  de confesiune augustană din oraș. Cursul va începe la data de 1 martie iar înscrierile se fac până la data de 20 februarie la oficiul parochial din Piața Huet nr. 1, persoană de contact este Ana Pușcaș – ONG-uri și persoane private care doresc sprijin la finanțarea proiectelor pentru maratonul caritabil din 25-26 mai, se pot adresa cu o cerere Fundației comunitare Sibiu. Termenul limită pentru depunerea cererilor este data de 16 februarie, ora 12

Cel mai mare târg de jucării din lume a început la Nürnberg, Germania (30 ianuarie-3 februarie). Participă aproape 2.400 de expozanți din aproximativ 70 de țări. La ediția din acest an a târgului, în centrul atenției sunt jocurile pentru adulți. Aceștia sunt considerați clienți cu putere de cumpărare, iar industria vede în ei un potențial foarte mare

Primul cip a fost implantat într-un creier uman, anunță compania nord-americană de neurotehnologie Neuralink. Cipul este menit să facă posibilă operarea unui computer fără fir. Corporația argumentează că dezvoltarea interfețelor creier-calculator implantabile ar putea ajuta persoanele paralizate iar în viitor ar facilita încărcarea cunoștințelor în creier   

Istoria azi – 2010: filmul epic științifico-fantastic “Avatar” (scenariul și regia: James Cameron) devine primul film cu încasări de peste 2 miliarde de dolari la nivel mondial – 1929: la Berlin apare romanul “Nimic nou pe Frontul de Vest” de Erich Maria Remarque, ce descrie ororile Primului Război Mondial în percepţia unui tânăr combatant – 1901: premiera absolută la Moscova a dramei “Trei surori”, de Anton Cehov

Calendarul personalităţilor – 1923: Norman Mailer, scriitor nord-american – 1901: Marie Luise Kaschnitz, scriitoare germană – 1797: Franz Schubert, compozitor romantic austriac

Marți, 30 ianuarie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Tradiția merge mai departe: Rainer Lehni, președintele federal al Asociației Sașilor din Germania, a dat startul manifestărilor dedicate aniversării celor 75 de ani de la înființarea asociației primul eveniment marcant fiind Marele Bal al Sașilor din Germania, la München, pe 27 ianuarie 2024 interviu

Peter Maffay, rockerul care nu și-a uitat niciodată originile: cunoscutul cântăreț de muzică rock german originar din Brașov, se bucură în fiecare an să participe la Marele Bal al Sașilor din Germania, care anul acesta a avut loc la München pe 27 ianuarie, aceasta fiind întotdeauna o ocazie perfectă pentru a interacționa cu personalități din lumea politică si culturală, dar mai ales cu membrii Asociației Sașilor din Germania interviu

Training pentru tineri din România oferit de Clubul de Presă Braunschweig, o rețea profesională care cuprinde 140 de membrii. Acesta se adresează tinerilor absolvenți de jurnalism și comunicare sau germanistică, condiția fiind o bună cunoaștere a limbii germane. Trainingul va avea loc în perioada 1 septembrie-13 octombrie 2024 la o instituție de presă din zona Braunschweig (landul federal german Saxonia Inferioară) 

Statele membre UE au ajuns la un acord de principiu asupra tratării activelor Băncii Centrale a Rusiei care în prezent sunt îngheţate în Europa. Conform Președinției belgiene a Consiliului UE, venituri excepționale provenind din activele ruseşti îngheţate au urma să fie folosite pentru sprijinirea reconstrucției în Ucraina. Un prim pas în această direcție ar fi separarea activelor înghețate de dobânzile aferente. Într-o a doua etapă, dobânzile ar putea fi dirijate către Ucraina

Fostul șef al Agenției Organizației Națiunilor Unite de Ajutorare și Lucrări pentru Refugiații din Palestina în Orientul Apropiat (UNRWA), Matthias Schmale, a apărat legăturile dintre agenție și Hamas, organizația palestiniană sunito-islamistă. Ajutorul umanitar nu ar putea fi furnizat în Fâșia Gaza în lipsa cooperării pragmatice cu Hamas, fără ca asta să implice acordul cu obiectivele lor sau sprijinirea acestora. În prezent nu ar exista nicio alternativă la activitatea UNRWA. Susținerea a două milioane de oameni nu ar fi posibilă fără capacitatea ONU, a spus fostul șef al UNRWA. Mai multe state și-au oprit plățile către organizația de ajutor. Secretarul general al Națiunilor Unite, António Guterres, urma să se întâlnească astăzi cu reprezentanții țărilor donatoare pentru a asigura activitatea UNRWA

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Semnele negației“

Istoria azi – 1945: nava germană de pasageri „Wilhelm Gustloff“ este scufundată în Marea Baltică de submarinul sovietic S-13. Nava de pasageri era supraaglomerată cu 7956 de persoane îmbarcate oficial, majoritatea covârşitoare refugiaţi dar şi personal militar aflat în misiune de relocare, precum şi membrii ai echipajului, şi alţi aproximativ 2500 refugiaţi urcaţi la bord fără înregistrare. Au existat 1238 supravieţuitori. Dezastrul naval cu un număr estimat de peste 9000 de victime este considerat cea mai mare pierdere de vieţi omeneşti din istorie într-o singură scufundare a unui vas – 1928: premiera la New York (SUA) a piesei experimentale „Straniul interludiu“ de Eugene O’Neill, dramaturg american, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1936

Calendarul personalităţior – 1937: Vanessa Redgrave, actriţă britanică – 1930: Gene Hackman, actor american A obținut Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în anul 1972 pentru rolul principal Jimmy „Popeye“ Doyle interpretat în filmul „Filiera Franceză“ (The French Connection) – 1882: Franklin Delano Roosevelt, politician nord-american, al 32-lea preşedinte al SUA (1933-1945). A fost singurul preşedinte din istoria SUA instituit în funcţie pentru patru mandate consecutiv – 1781: Adelbert von Chamisso, scriitor romantic german – 1720: Bernardo Canaletto, pictor italian

Luni, 29 ianuarie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

79 de ani de la începutul deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică: Centrul German „Alexander Tietz“ și Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița invită astăzi începând cu ora 16 la masa rotundă „Deportările și istoriile lor”, cu invitați din județ: Cornelia Fetea, președinta Filialei Caraș-Severin a Asociației Foștilor Deținuți Politici din România și Ivan Schnabel, președintele Comunității Evreiești din Reșița. Vor avea loc prezentări de cărți pentru volumele: „Deportarea în Rusia. 75 de ani de la începerea acesteia. Manifestări comemorative în Banatul Montan, 1991 – 2020, şi articole cu privire la istoria monumentului dedicat deportaţilor, ridicat la Reşiţa“ și Deportarea în Rusia. 75 de ani de la începerea acesteia. Martori oculari şi amintiri“, ambele cărți editate de Erwin Josef Ţigla și publicate în anul 2021 la editura „Banatul Montan” din Reșița

Literatură pentru o lume mai bună: Siebenbürgen, se intitulează cea de-a doua ediţie a seriei de evenimente de la Institutul Goethe din Bucureşti (la Bibliotecă, 29 ianuarie 2024, ora 18.00), consacrată literaturii din şi despre Siebenbürgen/Transilvania. Discuţiile se vor axa mai ales pe prezentul şi viitorul regiunii şi mai puţin pe trecut, precizează organizatorii evenimentului

Săptămână de Rugăciune Ecumenică la Mediaş continuă până la data de 2 februarie. Serviciile religioase de la ora 18 au loc începând cu 28 ianuarie, pe rând în bisericile: ortodoxă, romano-catolică, reformată, evanghelică, unitariană și greco-catolică

Apariţie editorială de excepţie: Dicționarul „Ctitori ai ethosului ștefanist. 160 de ani de învățământ preuniversitar de excelență la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava (Editura Accent Print, Suceava, 2023): o cronică consacrată primului liceu românesc din Bucovina, cu multe referiri la profesorii, elevii şi absolvenţii şcolii

Istoria azi – 1956: Premiera absolută la Zürich (Elveţia) a tragi-comediei „Vizita bătrânei doamne“ de Friedrich Dürrenmatt, dramaturg şi prozator elveţian de limbă germană – 1947: Premiera la New York (SUA) a dramei „Toţi fiii mei” de Arthur Miller, dramaturg şi eseist nord-american – 1886: Inginerul german Karl Friederich Benz (1844-1929) brevetează primul automobil alimentat cu benzină – 1427: Încetează din viaţă Andrei Rubliov, sau Sfântul Andrei Iconograful, călugăr și pictor de icoane rus

Calendarul personalităţilor – 1924: Luigi Nono, compozitor italian – 1892: Ernst Lubitsch, regizor de film germano-american – 1866: Romain Rolland, scriitor francez – 1860: Anton Cehov, dramaturg rus – 1688: Emanuel Swedenborg, filozof, mistic și om de știință suedez