Luni, 20 octombrie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Concert inedit care îmbină jazzul cu cântece populare transilvane la Braşov. Din 21 octombrie se deschide noua stagiune a Chamber Jazz @ Universitatea Transilvania, iar primul concert îi readuce în faţa braşovenilor pe pianistul Lucian Ban şi violistul Mat Maneri, de această dată alături de clarinetistul italian Marco Colonna şi bateristul american Gerald Cleaver. Quartetul de prestigiu pe plan internaţional va reda, prin jazz şi improvizaţie, esenţa cântecelor populare transilvane culese de compozitorul Béla Bartók cu mai bine de o sută de ani în urmă pe cilindri de ceară. Intrarea la eveniment este liberă (ora 19, Centrul Multicultural al Universităţii Transilvania)

Reșița investește în cel mai mare parc fotovoltaic din România. Primăria Reșița a anunţat că parcul se întinde pe o suprafață de 20 de hectare și va produce 8,5 MW de energie electrică. Lucrările au demarat în primăvara acestui an, iar energia generată va acoperi nevoile municipiului pentru transportul public și iluminatul stradal, dar și pentru toate clădirile primăriei, inclusiv pentru unitățile de învățământ

În cadrul evenimentelor organizate de reţeaua Institutelor Goethe cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la naşterea marelui scriitor german Thomas Mann, va avea loc astăzi, începând cu ora 17, o discuție literară online cu Prof. Dr. Friedhelm Marx

De la începutul războiului din Ucraina din 2022, Biserica Evanghelică C.A. din România  se implică în sprijinirea refugiaților – de la asistență inițială, cazare și masă, până la suport psihosocial. Pe această bază,  Biserica Evanghelică C.A. din România   a demarat mai multe proiecte, printre care și un program de burse pentru studenții ucraineni, prin care, din 2023, au fost acordate peste 80 de burse, dintre care 14 pentru mame. Bursa individuală este de 400 € pe lună, iar bursa pentru familie este de 600 € pe lună.

Pe 13 octombrie 2025, profesoara Dr. Erika Schneider, originară din România, a fost decorată cu Crucea de Merit a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania la  Casei Cetățenilor din Rastatt, germania. Botanista de renume internațional de la Institutul de Tehnologie din Karlsruhe (KIT) a fost onorată pentru realizările sale științifice remarcabile și pentru implicarea sa în protecția naturii și în îngrijirea peisajului

Ziua Mondială a Osteoporozei este marcată anual pe 20 octombrie. Această zi este dedicată creșterii conștientizării asupra osteoporozei, o boală caracterizată prin pierderea densității osoase și risc crescut de fracturi. Scopul principal este prevenția, prin alimentație bogată în calciu și vitamina D, activitate fizică regulată și screening pentru persoanele cu risc.

Istoria azi –  1708: reconstrucția Catedralei St. Paul din Londra după Marele Incendiu din 1666 a fost terminată chiar în ziua în care Christopher Wren, arhitectul ei, a împlinit 76 de ani – 1860: promulgarea Diplomei din Octombrie de către împăratul Franz Joseph, care a pus capăt sistemului absolutist și a deschis era guvernării constituționale („“regimul liberal““) în Imperiul Austriac. Potrivit documentului, Transilvania a redevenit stat autonom în cadrul imperiului.“

Calendarul personalităţilor – 1632: Christopher Wren, arhitect englez  – 1854:  Arthur Rimbaud, poet francez – 1927: Oskar Pastior, poet german de origine română  

Sâmbătă, 18 octombrie 2025

Știri

„ZAPP – Ziua Adopției Pisicilor PAN” încurajează adopțiile responsabile și oferă o zi plină de activități și ateliere, tombole și momente de relaxare. Asociația pentru protecția animalelor PAN organizează anul acesta evenimentul la Șura Culturală Gușterița (18 oct., strada Mălinului nr. 4 din Sibiu, orele 10:30-17:30)

„Școala populară săsească în prima jumătate a secolului al 19-lea“, eveniment organizat de „Grupul de lucru pentru studii regionale transilvănene” din Sibiu și Forumul regional Transilvania al FDGR, cu sprijinul Departamentului pentru relații interetnice de pe lângă Secretariatul general al Guvernului României și al organizației culturale a sașilor de la München, Germania. Cele două zile de comunicări științifice în limba germană se vor desfășura la sediul FDGR din Sibiu, pe 18 și 19 octombrie

În data de 19 octombrie 2025, Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen – A.L.E.G., parte a Rețelei pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, organizează la Sibiu (ora 15, în Piața Mare) cea de-a unsprezecea ediție a Marșului „Împreună pentru Siguranța Femeilor”, eveniment care se desfășoară simultan în 10 orașe din țară (București, Cluj, Timișoara, Iași, Baia Mare, Arad, Oradea, Piatra Neamț și în comuna Valea Seacă (jud. Bacău). Marșul din Brașov are loc astăzi, 18 octombrie.

Istoria azi – 1009: din ordinele califului Fatimid Al-Hakim bi-Amr Allah, Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a fost distrusă până la temelii – 1386: deschiderea Universității din Heidelberg

Calendarul personalităţilor – 1663: Eugen de Savoia, feldmareșal al Sfântului Imperiu Roman, eliberatorul Ungariei și Transilvaniei de sub turci, guvernator al Banatului – 1777: Heinrich von Kleist, autor și poet german

Vineri, 17 octombrie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

 Începe la Sibiu Astra Film Festival, festivalul internațional anual de film documentar, în perioada 17-26 oct. Festivalul propune anul acesta o selecție de peste 70 de documentare din întreaga lume, prezentate în cinci secțiuni competiționale și 11 secțiuni tematice

Lansare de carte la Sibiu: Institutul Est-European pentru Teologie Protestantă invită la prezentarea volumului „Învățământul religios al minorităților din România” de Gunda Wittich. Evenimentul va aborda teme actuale legate de predarea religiei, competențe, percepția celuilalt și educația pentru democrație. (17.10.2025, ora 17:00).

Comunitatea evanghelică din Braşov invită pe 19 octombrie 2025 la Sărbătoarea Recunoştinţei pentru Recoltă, care va avea loc începând cu ora 10:00 în Biserica Neagră

Grupaj de ştiri actuale din nord-vestul ţării: inaugurarea parcul fotovoltaic „Satu Mare 2“; evenimentul  „Green Energy Expo 2025“ la Satu Mare (17 – 19 octombrie 2025); azi, 17 octombrie, se deschide la Oradea NOCA (New Oradea Contemporary Art) – un nou centru de artă contemporană; „Casa Iancu de Hunedoara“ din Baia Mare, cea mai veche clădire din oraş construită în 1446 pentru Elisabetha, soţia voievodului Iancu, va fi în sfârşit renovată. Pentru aceasta, Consiliul local din Baia Mare, pune la dispoziţie aproape 6 milioane de lei din bugetul local pentru a demara şi finaliza proiectul     sinteza

Filmul documentar despre arhitectul timişorean Hans Fackelmann (1933-1979), realizat de regizorul Graţian Gâldău, a fost premiat în cadrul evenimentului „Bienala Națională de Arhitectură 2025“, ediția a XVI-a. Arhitectul Fackelmann este cunoscut, printre altele, şi pentru cele două biserici catolice mai moderne construite la Orșova și Dumbrăvița

Concert de orgă şi clarinet la Biserica Evanghelică Sf. Bartolomeu din Braşov: Paul Cristian (orgă) şi Theresa Braisch (clarinet) prezintă lucrări clasice şi romantice în Biserica Sf. Bartolomeu (17.10.2025, ora 18;00)

Principalele subiecte ale săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul-șef Beatrice Ungar. Înregistrare realizată de Gabriela Mezei, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Istoria azi –  1771:  la Milano are loc premiera operei Ascanio in Alba a compozitorului în vârstă de 15 ani Wolfgang Amadeus Mozart. Opera a fost comandată de împărăteasa Maria Tereza pentru nunta fiului ei, arhiducele Ferdinand Karl, cu Maria Beatrice d’Este – 1979: Maica Tereza primește Premiul Nobel pentru Pace datorită acțiunilor de sprijinire a săracilor din Calcutta, India

Calendarul personalităţilor – 1915:  Arthur Miller, scriitor american – 1946: Adam Michnik, scriitor polonez, eseist, fost disident  intelectual public

Joi, 16 octombrie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Via Transilvanica premiată la Berlin cu EcoTrophea 2025: Traseul de lungă distanță Via Transilvanica din România a câștigat EcoTrophea 2025, oferită de Asociația Germană de Turism (DRV). Premiul recunoaște contribuția proiectului la biodiversitate și turism durabil, care ajută la protejarea varietății speciilor

Oraşul german Dinkelsbühl găzduiește o prelegere despre România ca partener European: „Strâns legați, dar totuși multe necunoscute – România, partenerul nostru european” este titlul unei prelegeri susținute de Miheia-Mălina Diculescu-Blebea, Consulul General al României la München. Evenimentul va avea loc joi, 16 octombrie, de la ora 18:30, în Haus der Geschichte – Sala Media la Dinkelsbühl. Evenimentul oferă o oportunitate unică de a aprofunda legăturile culturale și economice dintre Germania și România și de a descoperi aspecte mai puțin cunoscute despre Româmia ca partener european

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Contur și înfățișare“ 

Istoria azi – 1914: premiera absolută mondială la Viena a piesei de teatru „Pigmalion“ scrisă de dramaturgul irlandez George Bernard Shaw

Calendarul personalităţilor – 1958: Tim Robbins, actor nord-american – 1927: Günter Grass, scriitor german, laureat în 1999 al Premiului Nobel pentru literatură – 1888: Eugene O’Neill, dramaturg nord-american, laureat în anul 1936 al Premiului Nobel pentru Literatură – 1854: Oscar Wilde, scriitor irlandez

Miercuri, 15 octombrie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

„Începuturile Reformei în Transilvania“ și “Despre codul de legi săsești”: dublă prezentare de carte, astăzi la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu. Volumul „Începuturile Reformei în Transilvania“, editat de Ulrich A. Wien, documentează sesiunea internațională de comunicări științifice „Frontiere trecute – 500 de ani de la Reforma protestantă la Sibiu, Transilvania“ susținută în anul 2019 la Academia Evanghelică Transilvania de la Turnișor, Sibiu. Volumul “Despre codul de legi săsești”, editat de Julia Derzsi și Mária Pakucs-Willcocks, prezintă edițiile consecutive ale Codului, precum și studii ale surselor și lucrărilor preliminare, bazate pe colecția administrată de magistratul Thomas Bomelius între anii 1560-1563 (Sala de conferințe, ora 17)

Relațiile româno-germane și româno-austriece au fost pe ordinea de zi a Parlamentului României în ultimele zile. Un grup de parlamentari din Austria a vizitat luni Parlamentul, iar președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, s-a întâlnit cu noul ambasador al Germaniei la București, Angela Ganninger. Deputatul FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț, a participat la aceste întâlniri în calitate de reprezentant al etnicilor germani din România. Interviu realizat de Adrian Ardelean, Radio România Timișoara, redacția emisiunilor în limba germană

Actualitatea sibiană: Astra Film Festival, festivalul internațional anual de film documentar, propune anul acesta o selecție de peste 70 de documentare din întreaga lume, prezentate în cinci secțiuni competiționale și 11 secțiuni tematice (17-26 oct.); – Meci de fotbal în Liga 3 la Sibiu: AFC Inter Stars Sibiu vs ACS Mediaş (17 oct., Stadionul Municipal, ora 18); – Invitație la teatru: „Take, Ianke și Cadîr“ de Victor Ion Popa, coordonarea artistică: Sanda Anastasof, la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (17 oct., Sala Mare, ora 19); – „ZAPP – Ziua Adopției Pisicilor PAN” încurajează adopțiile responsabile și oferă o zi plină de activități și ateliere, tombole și momente de relaxare. Asociația pentru protecția animalelor PAN organizează anul acesta evenimentul la Șura Culturală Gușterița (18 oct., strada Mălinului nr. 4 din Sibiu, orele 10:30-17:30); – Două zile de comunicări științifice în limba germană dedicate tematicii „Școala populară săsească în prima jumătate a secolului al 19-lea“, eveniment organizat de „Grupul de lucru pentru studii regionale transilvănene” din Sibiu și Forumul regional Transilvania al FDGR, cu sprijinul Departamentului pentru relații interetnice de pe lângă Secretariatul general al Guvernului României și al organizației culturale a sașilor de la München, Germania (18 și 19 oct., sediul FDGR Sibiu, Sala Oglinzi) sinteză

8,3 milioane hecare de suprafață împădurită au fost distruse în lumea întreagă în cursul anului trecut, conform raportului anual „Forest Declaration Assessment“ publicat de organizații de cercetare și asociații ale societății civile. Suprafața distrusă este cu 1,7 milioane hectare mai mare decât cea din anul 2023. În America Latină, Asia, Africa și Oceania aflată la est de Australia, incendiile au distrus 6,73 milioane de hectare

În SUA, statul federal California a adoptat un pachet de legi pentru a reglementa chatboții cu inteligență artificială. Conform noilor prevederi, printre obligațiile operatorilor de chatboți se numără și cea de verificare a vârstei utilizatorilor precum și afișarea regulată de mesaje care să le reamintească utilizatorilor faptul că sunt într-o comunicare cu un program de calculator. Sunt prevăzute și măsuri obligatorii pentru prevenirea sinuciderii. California reacționează astfel la mai multe sinucideri în rândul tinerilor care au avut relații fictive cu chatboți. În Statele Unite nu există legi naționale care să limiteze riscurile inteligenței artificiale

Istoria azi – 2003: Prima misiune chineză în spațiu, Shenzhou 5; China a trimis o capsulă spațială având la bord un cosmonaut, Yang Liwei; – 1940: premiera filmului „Marele Dictator” de Charlie Chaplin

Calendarul personalităţilor – 1926: Michel Foucault, filozof francez; – 1923: Italo Calvino, scriitor și jurnalist Italian; – 1921: Hoimar von Ditfurth, psihiatru şi jurnalist german, distins în 1978 cu Premiul Kalinga pentru merite excepţionale în popularizarea ideilor ştiinţifice, premiu acordat de UNESCO; – 1920: Mario Puzo, autor și scenarist nord-american; – 1893: Regele Carol al II-lea, rege al României (1930-1939); – 1844: Friedrich Nietzsche, filozof german

Marți, 14 octombrie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Liceul Teoretic German „Johann Ettinger“ din Satu Mare va fi modernizat printr-un program elvețian în valoare de 38 de milioane de lei, urmând să devină o clădire cu un consum de energie aproape de zero. Proiectul va fi implementat prin Programul de Cooperare Elvețiano-Român și vizează transformarea liceului într-o clădire NZEB (Near Zero Energy Building), prin instalarea de panouri fotovoltaice și implementarea unui sistem inteligent de management energetic. Proiectul are și o componentă inovativă, ce presupune utilizarea unei platforme cinetice care va transforma pașii elevilor în energie electrică

Miniștrii de interne ai celor 27 de state membre ale UE se reunesc astăzi, la Luxemburg, pentru a discuta despre politica europeană în materie de migrație și azil. Principalul subiect pe ordinea de zi este așa-zisul Regulament privind returnarea, pentru care Comisia Europeană a prezentat un proiect în martie. Miniștrii de interne vor discuta și despre ajutorul financiar și de personal acordat țărilor care primesc un număr deosebit de mare de refugiați, despre centre de repatriere din țări terțe și repatrierea refugiaților sirieni

Mâine îşi deschide porţile Târgul de carte de la Frankfurt (15-19 octombrie). Ţara invitată a celei de-a 75-a ediţii este Republica Filipine. Deschiderea oficială este programată pentru astăzi, începând cu ora 17

„Vocabular german”. Limba germană în viața de zi cu zi – astăzi: „Cu fața la cearșaf”

Istoria azi – 1964: dr. Martin Luther King, cunoscut mai ales ca luptător pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare din Statele Unite ale Americii, devine cel mai tânăr laureat al Premiului Nobel pentru Pace; – 1900: apare cartea „Interpretarea viselor“ a psihologului Sigmund Freud; – 1804: în Țara Românească a avut loc un puternic cutremur de pământ, cel mai mare seism din România, consemnat de documente. Cutremurul s-a produs în Vrancea și se apreciază că a avut o magnitudine de 7,7-7,9 grade. Și Bucureștiul a fost grav afectat, aici prăbușindu-se Turnul Radu Vodă, Hanul Șerban Vodă, o parte din Turnul Colței și multe alte construcții; – 1066: Regele Harold al II-lea al Angliei, ultimul rege anglo-saxon al Angliei, este învins la Hastings de William, Duce de Normandia, supranumit ulterior „Cuceritorul“. Bătălia de la Hastings a finalizat cucerirea normandă a Angliei

Calendarul personalităţilor – 1853: Ciprian Porumbescu, compozitor român; – 1927: Roger Moore, actor englez; – 1890: Dwight David Eisenhower, general şi om politic nord-american, a fost primul comandant suprem al forţelor armate ale NATO (1949-1952) şi preşedinte al SUA între anii 1953-1961; – 1888: Katherine Mansfield, nuvelistă şi poetă neozeelandeză

Luni, 13 octombrie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

O epocă definitorie pentru identitatea culturală a Banatului este prezentată de Muzeul Național al Banatului (MNaB) în cadrul expoziției „Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă. 1800-1947”, parte a unui proiect dedicat clasei sociale care a modelat în epoca modernă identitatea culturală, economică și urbană a provinciei istorice Banat. Expoziția poate fi vizitată în perioada până la 25 ianuarie 2026

Decada culturii germane în Banatul Montan continuă. Retrospectivă asupra principalelor manifestări culturale sinteză

Seară de lectură cu scriitorul german Steffen Mensching la sediul Forumului de centru Sibiu al FDGR. Autorul va citi astăzi (ora 18) din romanul său „Ochii lui Schermann”, dedicat grafologului Rafael Schermann (1847-1943), dispărut într-un lagăr de muncă forțată sovietic

Grupul de dans popular al cadrelor didactice din Sibiu este compus din educatoare, învășătoare, profesoare și profesori din învățământul preuniversitar cu predare în limba germană din Sibiu și împrejurimi. În cadrul unor sesiuni intensive de repetții, membrii grupului înființat cu trei ani în urmă au inclus în repertoriul propriu mai multe dansuri populare cu dificultate sporită din Transilvania reportaj

Bibliotecile publice germane sunt din ce în ce mai frecventate dar beneficiază de fonduri tot mai reduse, avertizează Asociația bibliotecilor din Germania în urma publicării unui sondaj în rândul celor 1400 de instituții membre. 30 la sută din biblioteci au fonduri reduse, un sfert sunt afectate de blocaje bugetare. De la începutul anului, bibliotecile publice au înregistrat 180 de milioane de vizitatori, cu 50 de milioane mai mulți decât în perioada corespunzătoare a anului 2023. Conducerea asociației observă aspecte contrare ale evoluției bibliotecilor: instituțiile oferă acum mai multe servicii, cum ar fi promovarea lecturii, consiliere digitală și evenimente sociale dar 85 la sută dintre ele arată că nu sunt mai bine finanțate sau că situația s-a înrăutățit

Istoria azi – 1923: orașul Ankara a devenit capitala statului turc modern, în locul metropolei Istanbul; – 1884: la Washington, reprezentanţi ai 25 de state stabilesc Observatorul Regal din Greenwich (Anglia) drept punct de origine al meridianului geografic zero; – 1781: Patenta de toleranță religioasă emisă de împăratul Iosif al II-lea prin care se accordă libertate religioasă protestanților și ortodocșilor. Este urmată de Patenta din 1782 care acordă libertate religioasă evreilor. Cele două sunt cunoscute ca ”Edictele iozefine de toleranță religioasă”, prin care Iosif al II-lea a recunoscut cultelor protestante, creștin-ortodoxe și mozaice dreptul de a funcționa nestingherit în țările ereditare ale Habsburgilor, Imperiul Austro-Ungar de mai târziu

Calendarul personalităţilor – 1941: Paul Simon, cantautor nord-american; – 1921: Yves Montand, actor și cântăreț francez de origine italiană; – 1925: Margaret Thatcher, politician britanic, prim-ministru al Regatului Unit; – 1821: Rudolf Virchow, medic și patolog german, fondator al patologiei celulare

Duminică, 12 octombrie 2025

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Sfânta Evanghelie după Matei   Capitolul 9, versetul 8

„Iar mulţimile văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere.“

Epistola a doua către Timotei a Sfântului Apostol Pavel   Capitolul 3, versetul 14

„Tu însă rămâi în cele ce ai învăţat şi de care eşti încredinţat, deoarece ştii de la cine le-ai învăţat“

Sâmbătă, 11 octombrie 2025

Știri

25 de ani de activitate a Fundaţiei “Mihai Eminescu Trust” sunt sărbătoriţi azi la Conacul Apafi din Mălâncrav, judeţul Sibiu. Încă de la început Fundaţia s-a implicat în salvarea şi revitalizarea comunităţilor locale din România, urmărînd în permanenţă păstrarea autenticităţii patrimoniului cultural şi natural

Cea de-a 35-a întâlnire a sașilor din Codlea, jud. Brasov, s-a încheiat cu succes, readucând la viață tradiția „Cercului Fermecat” din Codlea. Participantii, au parcurs labirintul Maialisului , s-au bucurat de un corn dulce, iar comunitatea a retrăit amintiri și legătura cu rădăcinile sale reportaj

FDG Sibiu organizează pe 11 octombrie un bazar caritabil în favoarea Hospice-ul pentru copii „Dr. Carl Wolff“

Istoria azi – 1962: începe la Roma Al Doilea Conciliu de la Vatican, convocat de Papa Ioan al XXIII-lea – 1605: apare la Madrid partea I a romanului “Don Quijote” de Miguel de Cervantes

Calendarul personalităţilor – 1885: François Mauriac, scriitor francez, laureat în 1952 al Premiului Nobel pentru Literatură – 1884: Friedrich Bergius, cercetător chimist german, laureat în 1931 al Premiului Nobel pentru Chimie, împreună cu Carl Bosch – 1849: Carl Wolff, economist, jurnalist și politician sas, născut la Sighişoara şi decedat la 3 octombrie 1929, Sibiu. A fost, printre altele, director al Casei de Economii din Sibiu şi membru fondator al cooperației Raiffeisen din Sibiu. În semn de preţuire pentru activitatea desfăşurată, Căminul pentru vârstnici al Bisericii Evanghelice C.A. din România, înfiinţat în 1995, poartă numele persoanei care a modernizat municipiul Sibiu – 1825: Conrad Ferdinand Meyer, scriitorul elveţian de limbă germană