Sâmbătă, 3 aprilie

Știri buletin de știri

Creștinii catolici și protestanți consemnează astăzi Sâmbăta Sfântă, în care Domnul Isus Cristos a trecut din moarte la viață. Sâmbăta Sfântă este legată şi de învăţătura creştină despre coborârea Domnului Cristos la iad pentru a-i elibera pe cei drepţi care l-au precedat. Coborârea în străfundurile morții este împlinirea vestirii evanghelice a mântuirii. Răscumpărarea se extinde asupra tuturor celor mântuiți, din orice timp și orice loc. Prin moartea Sa pentru noi, Cristos a învins moartea și pe diavol, ce are stăpânirea morții. Sâmbăta Sfântă este ultima zi a Săptămânii Patimilor, în care creştinii se pregătesc pentru Învierea Domnului. În acest an, creștinii catolici și protestanți sărbătoresc Învierea Domnului (Paştele) la data de 4 aprilie sinteză

O sărbătoare a Învierii Domnului, mai multe calendare creștine cu date diferite pentru prăznuirea ei. Cel mai recent an în care datele au coincis a fost 2017, următorul an în care Paștele va fi sărbătorit în aceleași zile de către creștini aparținând confesiunilor diferite este 2025 sinteză

Paștele se numără printre sărbătorile bisericești ce nu au dată fixă. Datele sunt calculate anual în mod diferit de cele două mari ramuri ale creștinismului: cea estică (ortodoxă) și cea vestică (catolică). La această situație au contribuit în timp și sciziuni interne ale Bisericii, schismele sinteză

„Istoria azi” – 1948: preşedintele SUA, Harry S. Truman, promulgă legea „Planului Marshall“, denumit oficial ca „European Recovery Program“ (ERP), primul plan de reconstrucţie conceput de Statele Unite ale Americii şi destinat aliaţilor europeni din Al Doilea Război Mondial ştire

“Calendarul personalităţilor” – 1958: Alec Baldwin, actor nord-american – 1934: Jane Goodall, antropolog, etolog şi primatolog britanic, considerată cea mai mare expertă în cimpanzei din lume – 1930: Helmut Kohl, politician german şi cancelar al Germaniei între 1982-1998 – 1924: Marlon Brando, actor nord-american – 1903: Peter Huchel, poet german ştire

Vineri, 2 aprilie 2021

Știri buletin de știri

Ghicitoarea zilei concurs

Creștinii catolici și protestanți consemnează astăzi Vinerea Sfântă (Patima și moartea Domnului). Este o zi de înstristare, pentru că Mântuitorul a fost răstignit pe cruce. În acest an, creștinii catolici și protestanți vor sărbători Învierea Domnului (Paştele) la data de 4 aprilie sinteză

Vara culturală transilvăneană 2022, cu evenimente în mai multe localități, un proiect coordonat de mai multe organizații din țară și străinătate ale etnicilor germani din România, va fi destinată cu precădere tineretului. Printre organizatori se numără Forumul democrat al germanilor din România (FDGR) și Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România (B. E. C. A. R.) Vara culturală transilvăneană 2022 este anunțată pentru perioada 23 iulie – 15 august 2022. Organizatorii seriei de evenimente sunt: Forumul regional Transilvania al FDGR împreună cu alte foruri de conducere din structura FDGR, Biserica Evanghelică C. A. din România, Federația comunităților săsești din localitățile natale, Federația sașilor din Germania, Federația sașilor din Austria și Organizațiatineretului săsesc din Germania. Organizatorii au hotărât ca următoarea ediție a Marii întâlmiri a sașilor să aibe loc în anul 2024. Anunțat inițial pentru 2021, evenimentul fusese deja amânat pentru anul 2022. Prima ediție în acest format a tradiționalei întâlniri a sașilor de pretutindeni a avut loc în anul 2017 la Sibiu sinteză

Concurs pentru desemnarea a trei promotori ai limbii, tradiției și culturii etnicilor germani din Banat în România postdecembristă, organizat de săptămânalul bănățean de limbă germană Banater Zeitung. Participările prin poștă sau e-mail sunt așteptate în perioada aprilie-septembrie. Mesajele trebuie să conțină o singură propunere și o motivare succintă a opțiunii. Numărul de nominalizări întrunite de fiecare personalitate în parte va hotărâ asupra clasării pe primele trei locuri în preferințele participanților la concurs. Numele primelor trei personalități situate în fruntea preferințelor participanților vor fi publicate în ediția din 10 noiembrie 2021, dată la care se împlinesc 28 de ani de când Banater Zeitung apare în formatul actual știre

Forumul local Brașov al FDGR are un președinte nou în persoana managerei Olivia Grigoriu, și un consiliu de conducere nou alcătuit din opt membri, printre care se numără și dramaturga Elise Wilk. Cei opt membri ai noului consiliu de conducere al Forumului local Brașov sunt: Elise Wilk, Paul Binder, Uwe Simon, Edmond Hermel, Michael Sifft, Raul Vintilă, Andrei Ispas și Uwe Leonhardt. Fostul președinte al FDG Brașov, Thomas Șindilariu, nu a mai candidat pentru un alt mandat. De la 1 februarie 2021, Șindilariu este subsecretar de stat la Departamentul pentru Relații Interetnice știre

Principalele subiecte din ediția de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung“, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Preluare Radio România Târgu Mureș, secția emisiunilor în limba germană, redactor: Gabriella Mezei sinteză

Istoria azi – 1976: este inaugurat la Toronto turnul de telecomunicații Canadian National Tower (CN Tower), înalt de 553,33 m, la momentul respectiv cea mai înaltă construcţie din lume – 1792: prima lege a banilor din SUA stabileşte dolarul american ca fiind unitatea monetară a SUA ştire

Calendarul personalităţilor – 1933: György Konrad, scriitor şi sociolog maghiar – 1914: Alec Guiness, actor britanic – 1891: Max Ernst, pictor german – 1805: Hans Christian Andersen, scriitor danez – 747: Carol cel Mare, rege al francilor şi fondatorul Imperiului Carolingian ştire

Joi, 1 aprilie 2021

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei              concurs

Creștinii catolici și protestanți consemnează astăzi Joia Sfântă (Cina Domnului), cu semnificația instituirii Sfintei Euharistii. Pentru creștinii catolici începe perioada de trei zile (Triduumul Pascal) în care Biserica Catolică comemorează Pătimirile lui Isus Cristos. În acest an, creștinii catolici și protestanți sărbătoresc Învierea Domnului (Paştele) la data de 4 aprilie                  sinteză

Tradițiile pascale ale sașilor: expoziția specială amenajată de Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA din Sibiu în gospodăria tradițională săsească din Șeica Mică poate fi vizitată începând de astăzi, Joia Sfântă în calendarul creștin protestant. Mâine și poimâine au loc în locația gospodăriei demonstrații practice pentru tradiții în vopsitul ouălor (2 și 3 aprilie, orele 11-16). Duminică, copiii cu vârste între 6 și 12 ani pot participa la căutarea ouălor vopsite ascunse pe cuprinsul gospodăriei (duminică, 4 aprilie). Interviu cu muzeografa Camelia Ștefan de la Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA din Sibiu. În acest an, creștinii catolici și protestanți sărbătoresc Învierea Domnului (Paştele) la data de 4 aprilie                  interviu

Tradiții uitate și bucate de Vinerea Mare             sinteză

Joi, 1 aprilie, de la ora 19.00,  sub conducerea dirijorului Cristian Oroșanu, Filarmonica Brașov invită la un Concert Simfonic online,  ce aduce în program  creația lui  F. Mendelssohn – Bartholdy – Simfonia nr. 1 în do minor op. 11 și Concertul pentru pian și orchestră nr. 20 în re minor KV 466 de W. A. Mozart, în interpretarea pianistului Horia Mihail, solistul serii                știre

Casa de Cultură „Friedrich Schiller” și Primăria Municipiului București invită astăzi publicul să participe pe platforma Zoom  la un Atelier cu instrumente muzicale din natură și instrumente originale etnice, prezentat în limba germană de muzicianul Hannes Heyne (joi, 01 aprilie 2021, ora 18.00)               știre

Helmut Duckadam, portar de fotbal retras din activitate, împlinește astăzi 62 de ani. Este  supranumit „Eroul de la Sevilla”, deoarece în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986 a apărat toate cele patru lovituri de la 11 metri pentru a aduce trofeul echipei sale, Steaua București.  Helmut Duckadam, născut la 1 aprilie 1959 la Semlac, în județul Arad, este etnic german bănățean            știre

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi.  Astăzi: „În genunchi“       sinteză

Istoria azi – 1859: dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Munteniei şi Moldovei este recunoscută de Franţa, Marea Britanie, Rusia, Prusia şi Regatul Sardiniei, în cadrul Conferinţei reprezentanţilor puterilor garante – 1878: Mihail Kogălniceanu înaintează consulului general al Rusiei la Bucureşti, D.F. Stuart, o notă de protest în legătură cu ocuparea unor localităţi din România de către trupele ţariste care participaseră la războiul ruso-româno-turc – 1919: Trecerea României la calendarul gregorian (de stil nou). Ziua de 01 aprilie (stil vechi) a devenit 14 aprilie – 1957: S-a înfiinţat, la Bucureşti, Muzeul Literaturii Române           știre

Calendarul personalităţilor – 1578: William Harvey, medic englez; a elaborat teoria exactă a  circulaţiei sanguine – 1815: Otto von Bismarck, om de stat al Prusiei și Germaniei; a supervizat unificarea Germaniei de la 1871 și a proiectat Imperiul German de la 1871; a fost primul cancelar imperial (1871-1890) al Imperiului German – 1929: Milan Kundera, scriitor ceh, eseist şi teoretician al literaturii franceze               știre

Miercuri, 31 martie 2021

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                concurs

Ovidiu Ganț, deputatul minorității germane din Parlament, a propus dezbateri parlamentare asupra atacurilor antisemite față de actrița Maia Morgenstern             interviu

Actualitatea sibiană: Teatrul Radu Stanca – 1 aprilie, ora 19.00: ÎNCOACE ȘI ÎNCOLO (HIN UND HER), de Ödon von Horvath, regia Alexander Riemenschneider, spectacol în limba germană, transmisie live@Scena Digitala – 2 aprilie, ora 19.00: O ZI DE VARĂ, de Claudia Maior, regia Ofelia Popii, transmisie live@Scena Digitala – 3 aprilie, ora 19.00: TOM ȘI JERRY, adaptare după Rick Cleveland, regia Florin Piersic jr. transmisie live@Scena Digitala – Consulatul German este închis în perioada de Paște catololic și protestant 2.04-4.04.2021 – Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu pune la dispoziția populației, începând cu data de 1 aprilie, un program de investigații pulmonare complexe, prin care pot fi depistate disfuncțiile respiratorii. Este vorba despre pletismografia pulmonară și TLCO (Transferul prin membrana alveolo-capilară a monoxidului de carbon).  Aceste investigații sunt utile îndeosebi pentru persoanele care au fost bolnave de COVID-19 și au în continuare probleme pulmonare          sinteză

„ETNIC 2021” – „REȘIȚA 250” – Un panou: Expoziția filatelică interjudețeană cu participare internațională anunțată pentru zilele de 25 și 26 iunie, este co-organizată de Forumul democrat al germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația germană de cultură a adulților Reșița         știre

Filarmonica de Stat Brașov oferă mâine, 1 aprilie, un concert online. Acesta poate fi urmărit în direct pe pagina de facebook a instituției și cuprinde Simfonia nr.1 de Felix Mendelson Bartholdy și Concertul pentru pian și orchestră nr. 20 de Mozart, dirijor Cristian Oroșanu, solist Horia Mihail            știre

Istoria azi – 1889: la Paris este definitivat Turnului Eiffel, înalt de 324 m. Construcţia pe schelet de oţel a devenit un simbol al capitalei Franţei                știre

Calendarul personalităţilor – 1939: Volker Schlöndorff, regizor de film german – 1732: Joseph Haydn, muzician şi compozitor austriac – 1596: René Descartes, filozof şi matematician francez                 știre

Marți, 30 martie 2019

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei concurs

Adoptarea bugetului pe anul 2021 al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) este inclusă pe ordinea de zi a următoarei întruniri în format online a Adunării Reprezentanților FDGR, anunțată pentru data de 16 aprilie (ora 16) ştire

Căminul de bătrâni Adam Müller Guttenbrunn, din Timișoara, se pregătește de Paște; detalii din programul slujbelor religioase în Casa AMG, cu ocazia Săptămânii Mari și a Paștelui, de la teologul I.B. Fischer  interviu

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „La modă“    sinteză

Proiectele pentru Timișoara Capitala Culturală Europeană vor fi finanțate cu două milioane de euro de către Norvegia și Spațiul Economic European. Vor fi finanțate evenimente, seminarii, campanii, festivaluri, expoziții, târguri care să transfere cunoștințe, bune practici etc. Toate aceste evenimente trebuie să fie în strânsă legătură cu Timișoara 2023 Capitala Europeană a Culturii și derulate în parteneriat cu entități similare din statele donatoare – Norvegia, Islanda, LiechtensteinData limită de depunere a proiectelor este 20 decembrie 2021 Mai multe detalii, pe www.eeangrants.ro știre

Istoria azi – 1981: atentatul asupra președintelui american Ronald Reagan            ştire

Calendarul personalităţilor – 1964: Tracy Chapman, cântăreaţă nord-americană – 1945: Eric Clapton, chitarist şi cântăreţ britanic – 1937: Warren Beatty, actor nord-american – 1894: Serghei Vladimirovici Iliuşin, inginer sovietic constructor de avioane – 1853: Vincent van Gogh, pictor olandez – 1844: Paul Verlaine, poet francez – 1811: Robert Wilhelm Bunsen, chimist german – 1135: Moise Maimonide, filosof, medic și teolog evreu născut în Andaluzia, pe teritoriul actual al Spaniei                ştire

Luni, 29 martie 2021

Știri buletin de știri

Ghicitoarea zilei concurs

Planificarea ediției 2021 a evenimentului anual „Întâlnirea sașilor“ a fost unul din subiectele de pe ordinea de zi a primei ședințe ordinare din an, desfășurată online de membrii Adunării Reprezentanţilor Forumului Regional Transilvania al FDGR (sâmbătă, 27 martie). În cadrul ședinței au avut loc și alegeri pentru posturile de conducere ale fundațiilor „Saxonia“ și „Saxonia Transilvania“. Fundația „Saxonia“ acordă ajutoare sociale, fundația „Saxonia Transilvania“ acordă ajutoare economice destinate întreprinderilor mici  ştire

Președintele Forumului democrat al germanilor din România (FDGR), dr. Paul-Jürgen Porr, condamnă în numele minorității etnicilor german și al FDGR atacurile antisemite și xenofobe în general și în special cele îndreptate împotriva doamnei Maia Morgenstern. FDGR apelează atât la Guvernul și Parlamentul României, cât și la Justiția din România, să aplice consecvent legislația pentru combaterea și pedepsirea remarcilor antisemite și xenofobe știre

Cu Duminica Floriilor, creștinii catolici și protestanți au început Săptămâna Sfântă. Este timpul în care creştinii se pregătesc pentru Învierea Domnului Isus Cristos. În acest an, creștinii catolici și protestanți sărbătoresc Învierea Domnului (Paştele) la data de 4 aprilie sinteză

Istorie trăită la București: octogenarul Cristian Sencovici (87 ani) își amintește de cutremurele din 10 noiembrie 1940 și 4 martie 1977 interviu

Guvernul danez a pus la punct o strategie în vederea revenirii cît mai repede la normalitate în viața publică. Cel mai important punct în planul danezilor este, în opinia experților, strategia de testare a persoanelor de COVID-19: zilnic între 5 și 8 % sinteză

Istoria azi – 1982: filmul „Mephisto“ în regia lui István Szábo, ecranizare a romanului omonim de Klaus Mann, câştigă Premiul „Oscar“ la categoria „Cel mai bun film străin“; „Mephisto“ a reprezentat afirmarea internaţională a actorului austriac Klaus Maria Brandauer. Regizorul Szábo şi actorul Brandauer au mai colaborat la alte două filme, „Colonelul Redl“ (1985) şi „Hanussen“ (1988), ambele nominalizate la aceeaşi categorie a Premiilor „Oscar“ – 1912: ofițerul englez Robert Falcon Scott, explorator al Antarcticii, şi membrii rămaşi ai expediţiei conduse de el pier în încercarea de a ajunge la Polul Sud înaintea norvegianului Roald Amundsen ştire

Calendarul personalităţilor – 1941: Joseph Hooton Taylor Jr., astrofizician nord-american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1993 împreună cu fizicianul Russell Alan Hulse (SUA) pentru descoperirea unui nou tip de pulsar – 1939: Terence Hill, actor italian ştire

Duminică, 28 martie 2021

Emisiunea în limba germană:

„Duminica Floriilor“,

sărbătorită astăzi de creștinii catolici și protestanți

Biserica Ortodoxă Română consemnează Duminica a doua din Postul Sfintelor Paști

“Duminica Floriilor”, în toate confesiunile creştine o sărbătoare fără dată fixă, este sărbătorită întotdeauna în ultima duminică dinaintea Paștelui.

În anul 2021,

creștinii catolici și protestanți sărbătoresc

Învierea Domnului (Paştele)

la data de 4 aprilie

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

   Sfânta Evanghelie după Matei

   Capitolul 21, versetele 8,9

„Şi cei mai mulţi din mulţime îşi aşterneau hainele pe cale iar alţii tăiau ramuri din copaci şi le aşterneau pe cale iar mulţimile care mergeau înaintea Lui şi care veneau după El strigau zicând: Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus!“

   Sfânta Evanghelie după Matei

   Capitolul 11, versetele 28-30

„Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.“

Sâmbătă, 27 martie 2021

Știri        buletin de știri

Creștinii catolici și protestanți sărbătoresc mâine „Duminica Floriilor“. Biserica Ortodoxă Română consemnează mâine Duminica a doua din Postul Sfintelor Paști. “Duminica Floriilor” este în toate confesiunile creştine o sărbătoare fără dată exactă dar care survine întotdeauna în duminica dinaintea Paștelui. În acest an, creștinii catolici și protestanți sărbătoresc Învierea Domnului (Paştele) la data de 4 aprilie sinteză

Emisiunea comună lunară „Funkforum“, ediţia martie 2021, cu participarea redacţiilor emisiunilor radio în limba germană din Timişoara, Tg. Mureş, Bucureşti şi Pécs (Ungaria):

Buna Vestire la Basilica Papală Maria Radna din Lipova    reportaj

Cantorii bisericii evanghelice C.A. din Cisnădie,jud. Sibiu, Theresa și Max Braisch, vor susține un concert sacru la biserica Sf. Ioan Botezătorul din Sibiu            interviu

Programul de formare a ghizilor voluntari pentru Catedrala Evanghelică C.A. din Sibiu în sezonul estival 2021, prezentat de coordonatoarea proiectului, Franziska Fiedler     interviu

Gemma Habibi – Un performance austriac despre furie şi identitate la Teatrul German de Stat din Timişoara       interviu

Proiectul de tineret SCHWUNG pe Facebook al etnicilor germani din Pecs, Ungaria              reportaj

Istoria azi – 1977: la aeroportul din Tenerife (arhipelagul Canare din Oceanul Atlantic), o coliziune între doua avioane Boeing 747 se soldează cu 583 de morţi, cel mai mare număr de victime din istoria aviaţiei civile                 ştire

Calendarul personalităţilor: – 1963: Quentin Tarantino, regizor, scenarist, producător de filme nord-american – 1909: Golo Mann, scriitor german – 1899: Gloria Swanson, actriţă nord-americană – 1871: Heinrich Mann, scriitor german – 1845: Wilhelm Conrad Röntgen, fizician german, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1901            ştire

Vineri, 26 martie 2021

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                               concurs

Noi restricții anti-COVID: Program redus pentru magazine și restricții de circulație după ora 20.00               știre

Forumul local Brașov al FDGR va alege duminică un președinte nou (28 martie 2021, orele 9-20). Candidat unic este managera Olivia Grigoriu. Procedura alegerii va respecta măsurile pentru prevenirea răspândirii noii coronaviroze. În cazul carantinării Brașovului până la data alegerii, aceasta va fi amânată pentru o altă dată, care va fi anunțată  în termen de două săptămâni de la încetarea carantinei. Actualul președinte al FDG Brașov, Thomas Șindilariu, nu va candida pentru un alt mandat. Din 1 februarie 2021, Șindilariu este subsecretar de stat la Departamentul pentru Relații Interetnice       știre

Despre mituri locale și practici globale, cu artiștii plastici germani Gert & Uwe Tobias, originari din România – la discuția online de astăzi (26 martie 2021, de la ora 18) din seria evenimentelor Rendezvous@Goethe organizate de Goethe Institut participă Joachim Umlauf, directorul Goethe-Institut București și Erwin Kessler, directorul Muzeului de Artă Recentă (MARe) din capitală, live la facebook.com/GoetheInstitutBucuresti/. Proiectul Two Too de la MARe al fraților Tobias, realizat cu sprijinul Goethe-Institut București, începe astăzi cu o dublă premieră: primul simpozion online al celor doi celebri artiști gemeni din Germania și prima lor expoziție în România. Conferința precede expoziția Two Too care va fi deschisă la MARe între 11.04 și 26.06.2021, unde vor fi prezentate lucrări de pictură, grafică și sculptură de mari dimensiuni (în ceramică glazurată).  Gemenii Gert & Uwe Tobias, născuți în 1973 în Brașov, trăiesc și lucrează împreună în Köln    știre

Lux sau libertate? O alegere spinoasă văzută prin ochii a doi câini – de Bucureşti şi de Viena – între avantajele şi inconvenientele a două situaţii îndelung râvnite, deloc opuse, dar pe care nu mulţi au privilegiul să le trăiască în acelaşi timp. În cadrul programelor sale dedicate migraţiei, tematică dominantă pe care şi-a ales-o pentru acest an, Forumul Cultural Austriac Bucureşti prezintă, pentru prima oară în proiecţie naţională, documentarul „Miroase a Paradis” de Ovidiu Anton şi Alexandru Bălăşescu, o parabolă cu tâlc si ironie subtilă, departe de orice evidenţe şi aşteptări, despre comparaţiile între „noi şi ei” – oameni, animale, condiţii, ţări etc. Filmul mai este disponibil până la 28 martie 2021, ora 23.00, pe site-ul Forumului Cultural Austriac Bucureşti     știre

Supraviețuirea în pandemia de COVID-19 este în București o preocupare constantă și pentru reprezentanții vârstei a treia. Seniorii dispun de experiența de viață necesară pentru a pondera efectele neobișnuite ale cotidianului de tip nou, marcat de restricții și știri tulburătoare eseu

Istoria azi – 1995: Tratatul Schengen intră în vigoare şi permite libera circulaţie a cetăţenilor în ţările membre ale grupului Schengen – 1967: Papa Paul al VI-lea publică enciclica „Populorum progressio“ („Despre progresul popoarelor“), prin care solicită solidaritatea statelor occidentale industrializate cu ţările Lumii a treia – 1915: Conferinţa internaţională de la Berna (Elveţia) a femeilor socialiste împotriva războiului. Participantele cer încetarea imediată a Primului Război Mondial şi cheamă muncitoarele la acţiuni de protest în masă – 1898: stilul artistic „Jugendstil“ (cunoscut în România drept „Art Nouveau“) cucereşte Viena cu ocazia primei expoziţii a „Secesiunii vieneze“ (lb. germană: Wiener Secession), asociaţie de artişti plastici austrieci               știre

Calendarul personalităţilor – 1949: Patrick Süskind, scriitor german  – 1911: Tennessee Williams, dramaturg nord-american  – 1905: Viktor Emil Frankl, psihanalist şi psihoterapeut austriac, considerat „părintele logoterapiei“               știre

Joi, 25 martie 2021

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                    concurs

Creștinii sărbătoresc astăzi „Buna Vestire“. Sărbătoarea aminteşte momentul în care Arhanghelul Gavriil îi apare Maicii Domnului şi o anunţă că ea, fecioară fiind, va concepe şi va naşte un fiu (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 1, versetele 26-35). Conform mărturisirii de credință creștine (Crezul niceeano-constantinopolitan), Hristos „S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om”. În calendarul Bisericii Romano-Catolice, atunci când data de 25 martie este o duminică din Postul Paștelui, se amână până în ziua de luni imediat următoare. Dacă data de 25 martie este o zi din Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Luminată, Biserica Romano-Catolică amână sărbătoarea “Buna Vestire” până în ziua de luni de după duminica ce urmează Paştelui. Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte „Buna Vestire“ în ziua de 25 martie a fiecărui an           sinteză

Actualitatea sibiană: sâmbătă, 27 martie – Bazar de Paste organizat în curtea interioară a Centrului de dialog și cultură Friedrich Teutsch al Bisericii Evanghelice C.A. din România; Teatrul Gong – 27 martie: LIVE-STREAM // Atelierul de Creat Povești – Kit-ul de citit povești (6-10 ani), 28 martie: LIVE-STREAM // Atelierul de Meșterilit – Greierele și furnica (6-10 ani), 31 martie: 6-10 ANI, 28 martie: LIVE-STREAM // Atelierul de creație „Piticii Pricepuți“ – Ursulețul pufos; Teatrul Radu Stanca: „Încoace și încolo” / „Hin und Her” se numără printre primele producții ale Secției Germane transmise ÎN DIRECT pe Scena Digitală. Reprezentația se difuzează joi, 1 aprilie, și este prezentată în limba germană, cu traducere în limbile română și engleză; Consiliul Județean Sibiu a publicat proiectul de buget pe anul 2021. Acesta se află în consultare publică, astfel că cetățenii pot trimite propuneri și sugestii până în 31 martie. Bugetul va fi supus aprobării consilierilor județeni în 8 aprilie 2021; rata de incidență SARS-CoV-2 cumulată în județul Sibiu este 4,9.    sinteză

Cantorii bisericii evanghelice C.A. din Cisnădie,jud. Sibiu, Theresa și Max Braisch, vor susține vineri, 26 martie 2021, un concert sacru la biserica Sf. Ioan Botezătorul din Sibiu            interviu

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi – astăzi: „Părți componente”         sinteză

Istoria  azi – 1924: Grecia devine republică           știre

Calendarul personalităţilor – 1947: Elton John, cântăreţ britanic – 1942: Aretha Franklin, cîntăreaţă americană – 1921: Simone Signoret, actriţă franceză – 1881: Béla Bartók, pianist şi compozitor maghiar – 1867: Arturo Toscanini, dirijor italian                 știre