Marți, 3 august 2021

Știri

Ghicitoarea zilei

Reșița: 250 de ani de industrie, proiectul de expoziții organizat în curtea Centrului German „Alexander Tietz“ Reșița continuă astăzi (3 august 2021, orele 16-18), cu expoziția de fotografii „Reșița pierdută” din colecția Ioan Mato (*13 octombrie 1932, Iersig – †27 iunie 2004, Reșița), cu fotografii din istoria orașului vechi, parte care a fost demolată ca urmare a extinderii uzinelor reșițene în perioada comunistă. Manifestarea expozițională este organizată cu sprijinul fiului fotografului, Jancsi Mato, și al Muzeului Cineastului Amator Reșița, coordonat de Andrei Florin Bălbărău

Proiectul Consiliului județean Brașov privind inaugurarea unei stații de sortare a deșeurilor în zona comunei Prejmer a fost respins în de consiliul comunal în ședința din 29 iulie. Programul urma să fie realizat cu fonduri europene în cadrul unui sistem integrat pentru managementul deșeurilor. În motivația hotărârii consiliului comunal Prejmer se arată că nu a fost prezentată nicio documentație din partea consiliului județean Brașov. Au existat de asemenea și proteste scrise din partea unor cetățeni din Prejmer. Nu în ultimul rând, în Prejmer există experiențe neplăcute cu o stație de sortare  a deșeurilor administrată de o firmă privată

Ziua Timişoarei: programul evenimentelor. Astăzi (marți, 3 august) va avea loc şedinţa festivă a Consiliului Local al Municipiului Timişoara, în cadrul căreia vor fi acordate titluri de Cetăţean de Onoare al Timişoarei filologului Smaranda Vultur, medicului Dorin Bratu (post-mortem), fostului comentator sportiv şi jurnalistului Nicolae Secoşan şi  jurnalistului Oscar Berger (post-mortem)

O parte din copacii uscați tăiați pe raza municipiului Timișoara va fi donată studenților Facultății de Arte și Design din cadrul Universități de Vest din Timișoara, pentru a servi de materie primă pentru viitoare opere de artă. După realizarea lor, creațiile de artă plastică vor fi donate orașului și expuse în Timișoara. Semnarea acordului dintre primărie și facultate a urmat aprobări proiectului în ședința Consiliului local Timișoara

Universitatea de Vest din Timișoara va oferi un program scurt pentru formarea de ghizi în turismul cultural. Vor fi promovate obiective culturale din municipiu, județul Timiș și împrejurimi, ca de exemplu Domeniul Regal de la Săvârșin, Muzeul de Istorie, Etnografie şi Artă Plastică Lugoj, sau cele șase muzee din Jimbolia, printre care se numără și Muzeul Presei „Sever Bocu“, singurul muzeu din România dedicat presei. Inițiativa programului de formare a ghizilor culturali îi aparține rectorului Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Baie, cu și fără plimbare“

Istoria azi – 1945: Acordul de la Potsdam, acord asupra politicii de ocupație și reconstucție a Germaniei și a altor națiuni după încheierea luptelor celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, a fost adoptat de principalele puteri victorioase: SUA, URSS și Regatul Unit

Calendarul personalităţilor – 1942: Isabel Allende, scriitoare şi jurnalistă chiliană – 1932: Peter O’Toole, actor irlandez – 1931: Ruth Maria Kubitschek, actriţă germană – 1820: John Tyndall, fizician irlandez – 1788: Leopold Gmelin, chimist și medic german

Luni, 2 august 2021

Știri

Ghicitoarea zilei concurs

25 de ani de la înfiinţarea Liniei de studiu în limba germană în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca. Programul evenimentelor este prezentat de prorectorul UBB, conf. univ. dr. Christian Săcărea

Parlamentul European a votat în favoarea Regulamentului privind ordinele europene de divulgare și de păstrare a probelor electronice în materie penală. Comisia permanentă a medicilor europeni (Standing Committee of European Physicians, Comité Permanent des Médecins Européens, CPME) solicită modificări ale regulamentului, înainte ca acesta să fie aprobat de Consiliul Europei

Istoria azi – 1945: Acordul de la Potsdam, acord asupra politicii de ocupație și reconstucție a Germaniei și a altor națiuni după încheierea luptelor celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, a fost adoptat de principalele puteri victorioase: SUA, URSS și Regatul Unit

Calendarul personalităţilor – 1942: Isabel Allende, scriitoare şi jurnalistă chiliană – 1932: Peter O’Toole, actor irlandez – 1931: Ruth Maria Kubitschek, actriţă germană – 1820: John Tyndall, fizician irlandez – 1788: Leopold Gmelin, chimist și medic german

Sâmbătă, 31 iulie 2021

Știri buletin de știri

Funkmagazin, emisiune comună a redacțiilor de limbă germană din România, Ungaria, Serbia și Croația. Din program: concurs culinar la Muzeul ASTRA din Sibiu; workshop de scriere creativă în limba germană pentru tineri; studenții Facultății de Germanistică din Timișoara editează propria publicație – ”Kompass”; ceremonia de inaugurarea de la Cimitirul Șerban Vodă din capitală a noului panou informativ care conține numele unor personalități înmormântate aici. emisiune, preluare Radio Fünfkirchen – redacția emisiunilor în limba germană la postul public de radiodifuziune din Ungaria

Vineri, 30 iulie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei concurs

Premieră de succes la München a filmului documentar “ Dor de o patrie necunoscută“ ce poartă semnătura regizorului Holger Gutt, născut la Markt Schwaben (Bavaria-Germania), dar cu rădăcini în Transilvania. În căutarea aparteneţei la o comunitate, regizorul porneşte împreună cu tatăl său într-o excursie care îl aduce în ţara strămoşilor săi. Filmul depăşeşte însă cadrul personal a unui individ şi incită deopotrivă tinerii şi pe cei maturi la discuţii depre familie şi patrie. Detalii despre trailer şi toate informaţiile despre documentar se güsesc pe www.siebenbürgen-heimat.de

Muzică barocă în cvartet, susţinut de cvartetul ”Flauto dolce” din Cluj-Napoca, duminică 1 august, ora 18.00, la ultimul concert din seria de anul acesta a „Plimbărilor muzicale prin Cisnădioara“. Ansamblul Sectio Aurea din Cluj-Napoca va concerta luni 2 august la biserica Sf. Margareta din Mediaş în cadrul Orgelsommer 2021 (ora de începere 19.00)

Săptămîna Haferland 2021 (30 iulie – 1 august). Detalii din programul zilei de sîmbătă 31 iulie; evenimentele se vor desfăşura în incinta sau în apropierea bisericilor fortificate din Saschiz, Cloaşterf, Rupea şi Homorod. informaţii suplimentare pe www.haferland.ro

Principalele titluri din ediția de astăzi e a săptămnalului sibian de limbă germană ”Hermanstädter Zeitung”, prezentată de redactorul-șef al publicației, Beatrice Ungar. Preluare înregistrare Radio România Tg. Mureș, secția Emisiunilor în limba germană, redactor: Gabriella Mezei

Istoria azi – 1930: în Uruguay a avut loc primul Campionat Mondial (CM) de fotbal. Dintre cele 13 echipe naţionale participante, patru au venit din Europa: Belgia, Franţa, Iugoslavia şi România

Calendarul personalităţilor – 1818: Emily Brontë, scriitoare britanică – 1863: Henry Ford, industriaş nord-american

Joi, 29 iulie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei concurs

Atelier de ceramică în curtea sediului Forumlui German din Sibiu,vineri 30 iulie 2021, ora 17.30. Muzeografa dr. Karla Bianca Roşca de la Muzeul ASTRA Sibiu va vorbi în deschiderea evenimentului despre ceramica săsească din zona Sibiului în secolele XVIII-XIX. Workshopul este organizat de FDG Sibiu și face parte dintr-o serie ce va fi continuată în lunile august și septembrie. Detalii aflăm de la Gertrud Krech, consilier cultural al FDG Sibiu interviu

Festivalul Săptămâna Haferland (Țara Ovăzului) 2021, care își propune promovarea turismului prin prezentarea tradițiilor sașilor transilvăneni, continuă în perioada 30 iulie-1 august cu cea de-a noua ediție.. Programul cuprinde, printre altele, un workshop dedicat metodelor tradiționale de coacere a pâinii, care va avea loc pe 1 august în satul Criț, jud. Brașov

Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi, azi: „Năzuinţă şi dispoziţie”

Istoria azi – 1954: apare primul volum al trilogiei „Stăpânul inelului“, de John Ronald Reuel Tokliens –1958: În SUA se înfiinţează NASA, agenţie reponsabilă cu programul spaţial public al Statelor Unite ale Americii şi cu cercetarea aerospaţială civilă şi militară pe termen lung

Calendarul personalităţilor – 1805: Alexis de Tocqueville, politician şi teoretician francez – 1925: Mikis Theodorakis, compozitor și cântăreț grec

Miercuri, 28 iulie 2021

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                concurs

Actualitatea politică internă este analizată de deputatul  FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganţ       interviu , peluare Radio România Timişoara, Secţia emisiunilor în limba germană, redactor : Adi Ardelean

Actualitatea sibiană:  Sibiu Fringe Festival 2021. În acest an, ediția a 16-a a festivalului de teatru aduce spectacole în Sibiu, Cisnădie și Rășinari (23 iulie-1 august).  Programul acestei săptămîni include spectacolele:  „Tutun și ora de pușcă – pentru nervi și oase”, regia Filip Odangiu, spectacol prezentat  de Centrul de Creatie MAIDAN – Cluj Napoca, vineri 30 iulie, de la ora 20.00, la Șură Rășinari;  „Iedul cu 3 capre”, după un text cules de Ojică Agaftanghel, sîmbătă 31 iulie, în Parcul Măgura Cisnădie şi duminică, 1 august, la Centrul de Tineret Rășinari, ora de începere 11.00;  „Anatomia unui cuplu deschis”,  adaptare text și regia Luana Hagiu, duminică, 1 august, ora 19.00 la Casa de Cultură Cisnădie – Seria de concerte “Vinerea Verde”, ce se ţine la Catedrala Evanghelică din Piaţa Huet- Sibiu, de la ora 12.15, continuă şi vineri, 30 iulie, cu un nou concert. În plus față de deliciile muzicale, vizitatorii au, de asemenea, posibilitatea de a degusta deliciile culinare din piața ecologică. Banii strînşi din vînzarea biletelor vor fi folosiţi pentru lucrări de restaurare în interiorul bisericii –  Sibiu Fashion Days pe 30 şi 31 iulie, în Habermann Markt Sibiu, de la ora 20.00, cu participarea unor designer români foarte apreciaţi în ţară – Muzică barocă, susţinut de cvartetul ”Flauto dolce” din Cluj-Napoca, duminică 1 august, ora 18.00, la ultimul concert din seria de anul acesta  a „Plimbărilor muzicale prin Cisnădioara“ –  Ansamblul Sectio Aurea din Cluj-Napoca va concerta luni, 2 august, la biserica Sf. Margareta din Mediaş  în cadrul Orgelsommer 2021 (ora de începere 19.00) –  Workshop de destindere și creație, de pictură decorativă pe obiect, inspirat din motive latino-americane, pentru copii cu vârsta între 12 și 16 ani la Centrul Culturla German din Sibiu, 30 iulie 2021, ora 16:30 – Atelier de ceramică în curtea sediului Forumlui German din Sibiu,vineri 30 iulie 2021, ora 17.30. La începutul evenimentul va vorbi despre ceramica săsească din zona Sibiului în secolele XVIII-XIX  muzeografa dr. Karla Bianca Roşca, de la Muzeul ASTRA Sibiu            sinteză

Fostului  episcop romano-catolic al Diecezei de Timişoara, Martin Ross,  i se va înmîna din partea Asociaţiei Şvabilor Bănăţeni din Germania, cea mai înaltă distincţie a asociaţiei „Acul Prinţului Eugen”, în semn de preţuire pentru eforturile depuse pentru promovarea şi ajutorarea membrilor comunităţii şvabilor bănăţeni            ştire

Calendarul personalităţilor – 1902: Karl Popper, filozof britanic de origine austriacă, inițiatorul raționalismului critic             ştire

Istoria azi – 1914: Austro-Ungaria declară război Serbiei, aceasta marcând începutul Primului Război Mondial        ştire

Marți, 27 iulie 2021

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                      concurs

Arhitectul Daniel Tellman de la Facultatea de Arhitectură din Timişoara a reuşit să stârnească interesul studenţilor pentru bisericile fortificate transilvănene. Iar unii dintre studenţi au luat decizia să abordeze în cadrul lucrării lor de masterat subiectul legat de bisericile fortificate     interviu

Sibiu Fringe Festival 2021. În acest an, ediția a 16-a a festivalului de teatru aduce spectacole în Sibiu, Cisnădie și Rășinari (23 iulie-1 august)   ştire

Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi, azi: „Din mai multe părţi”                  sinteză

Calendarul personalităţilor – 1940: Pina Bausch, dansatoare și coregrafă germană            ştire

Istoria azi – 1532: împăratul Carol V introduce pe teritoriul Imperiului German primul cod penal, numit și ”Carolina”           ştire

Luni, 26 iulie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei concurs

Hans Peter Türk (compozitor și profersor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca) va fi distins cu medalia ”Honterus” a Forumului Democrat al Germanilor din Transilvania. Ceremonia va avea loc azi, începând cu ora 17, la sediul FDGR din Sibiu

Biodiversitatea din parcuri este un indicator de sănătate pentru un oraș. Dr. Klaus Fabritius, cercetător științific în domeniul entomofaunistică și fotograf amator, este autorul unei expoziții cu titlul ”Biodiversitatea din București: înaripatele din parcul Herăstrău”, care a putut fi văzută la Casa de Cultură ”Friedrich Schiller” din București. Interviu cu biologul dr. Klaus Fabritius interviu

Continuă concertele de muzică veche de cameră în bisericile evanghelice din judeţul Sibiu. Seria de concerte reunite generic sub titlul “Muzică în Bisericile Fortificate” este organizat de Parohia Evanghelică C.A. din Sibiu şi este cofinanţată de Consiliul Judeţean Sibiu, prin Filarmonica de Stat Sibiu. Vineri, 30 iulie, va avea loc un concert la orga bisericii evanghelice din Hosman, începînd cu ora 18.00

Istoria azi – 1908: în SUA este înfiinţat Bureau of Investigation (FBI), organizaţie ce avea să devină poliţia federală a Statelor Unite ale Americi, Federal Bureau of Investigation (FBI) – 1956: Canalul Suez este naţionalizat de către preşedintele Egiptului, Gamal Abd an-Nasir –1882: premiera absolută la Bayreuth a operei „Parsifal“, de Richard Wagner

Calendarul personalităţilor – 1894: Aldous Leonard Huxley, scriitor britanic – 1893: George Grosz, pictor şi grafician german – 1875: Carl Gustav Jung, filozof şi psiholog elveţian – 1721: Samuel von Brukenthal, jurist sas, guvernator al Transilvaniei (1777-1787)

Duminică, 25 iulie 2021

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Psalmul 142   versetul 8

Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu.

Psalmul 49   versetele 15, 16

Jertfeşte lui Dumnezeu jertfă de laudă şi împlineşte Celui Preaînalt făgăduinţele tale. Şi Mă cheamă pe Mine în ziua necazului şi te voi izbăvi şi Mă vei preaslăvi.