Marți, 29 aprilie 2025

Știri

Știri electorale: Alegeri prezidențiale 2025

Ghicitoarea zilei

Concursul internațional ”Jugend debattiert” la București. Acesta se adresează elevilor din școlile cu predare în limba germană din toată lumea și oferă participanților ocazia de a-și îmbunătăți competențele lingvistice discutând, într-o formulă organizată pe echipe, despre un anumit subiect, cu argumente pro și contra. La București a avut loc la începutul lunii aprilie o fază premergătoare fazei naționale, în cooperare cu școli din Bulgaria reportaj

Germanisten-Café astăzi, de la ora 18:00, la Institutul Goethe București. În această serie de evenimente, studenții și masteranzii de la Germanistică și Științe Umaniste au posibilitatea să se întâlnească și să discute într-un format relaxat cu cercetători, scriitori și iubitori de literatură, despre teme și cărți actuale. Întâlnirea de astăzi este dedicată operei și vieții scriitoarei Elsa Asenijeff (1867–1941). Seara va fi moderată de Raluca Rădulescu (Universitatea București). Evenimentul începe cu o prelegere despre autoare, susținută de Laurence Liedke, urmată de o discuție pe marginea unui text selectat

Librăria Humanitas ”Constantin Noica” din Sibiu oferă astăzi, între orele 16-20, o reducere de 20% pentru orice carte achiziționată

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Limitele ospitalității“

Istoria azi – 1868: s-a înființat Filarmonica Română, care poartă numele lui George Enescu – 1952: zborul Pan Am 202 se prăbușește în bazinul Amazonului lângă Carolina, Maranhão, Brazilia, omorând 50 de persoane – 1997: a intrat în vigoare Convenția cu privire la interzicerea elaborării, producerii, depozitării și utilizării armamentului chimic și lichidarea acestuia, semnată la Paris la 13 ianuarie 1993

Calendarul personalităţilor 1890: Hans Otto Roth, om politic, deputat în Parlamentul României în perioada interbelică, reprezentant al comunității săsești – 1899: Duke Ellington (Edward Kennedy), musician de jazz american – 1970: Andre Agassi, jucător american de tenis de câmp

„Jugend debattiert“ in Bukarest

Anfang April fand in Bukarest der Landesvorentscheid des Schülerwettbewerbs „Jugend debattiert“ statt. Dieser ist ein internationaler Wettbewerb für Deutschlernende aus Sekundarschulen, der an zahlreichen Schulen weltweit von der Zentralstelle für das Auslandsschulwesen (ZfA) und der Gemeinnützigen Hertie-Stiftung durchgeführt wird.

„„Jugend debattiert“ in Bukarest“ weiterlesen

Luni, 28 aprilie 2025

Știri

Știri electorale: Alegeri prezidențiale 2025

Ghicitoarea zilei

Cetățeanul german, Julius Sorin Moise, originar din Markovac (Serbia), revenit în țară din anul 2019 și stabilit la Timișoara, a fost felicitat de Președintele RF Germania, Frank-Walter Steinmeier, la împlinirea de curând a vârstei de 100 de ani. Viceconsulul Germaniei la Timișoara i-a înmânat personal scrisoarea de felicitare, care evocă povestea impresionantă de viață menită să construiască ”punți de legătură dintre Europa de Sud-Est și Germania, dintre Trecut și Prezent”

Adunarea generală a Asociaţiei Orașelor Termale Istorice din Europa, (EHTTA), se desfășoară la Băile Herculane (7 – 9 mai 2025). Sunt așteptați reprezentanți din orașe istorice termale, experți în turism, patrimoniu cultural și dezvoltare durabilă. Ei vor discuta, printre altele, despre revitalizarea stațiunilor istorice și vor analiza situația de la acest moment a stațiunii Băile Herculane

Întîlnirea grupelor de dans pentru copii, ce fac parte din Federația Tineretului German din România, este organizată anul acesta la Satu Mare, în perioada 1 – 4 mai. Evenimentul este coordonat de Gabriela Rist, coordonatoarea Organizației de Tineret ”Gemeinsam” din Satu Mare

Istoria azi – 1952: intră în vigoare Tratatul de pace dintre Japonia și o parte a Puterilor Aliate din al Doilea Război Mondial – 711: începe invazia musulmană în Peninsula Iberică, sub conducerea generalului berber Tariq ibn-Ziyad

Calendarul personalităţilor – 1926: Harper Lee, scriitoare nord-americană – 1908: Oskar Schindler, industriaș german care a salvat de la Holocaust circa 1100 de evrei, angajându-i în fabricile sale pe teritoriul Poloniei și Cehiei de azi – 1753: Franz Carl Achard, chimist şi fizician german. A finalizat tehnologia extracţiei zahărului din sfeclă de zahăr. Producţia industrială a început în premieră mondială în 1801 în Silezia

Duminică, 27 aprilie 2025

Creștinii romano-catolici consemnează astăzi Duminica a 2-a a Paştelui, creștinii protestanți Duminica 1 după Paști

După Învierea Domnului, consemnată anul acesta în calendarul bisericesc romano-catolic și protestant la data de 20 aprilie, creștinii celor două confesiuni numără Duminicile Paștelui rămase până la Coborârea Sfântului Duh (Rusalile). Calendarul romano-catolic include și Paștele în această numărătoare, în timp ce calendarul protestant începe numărătoarea de la Duminica a 2-a a Paștelui și consemnează astăzi Duminica 1 după Paști. Biserica Ortodoxă Română consemnează astăzi Duminica a II-a după Paști

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Sfânta Evanghelie după Matei   Capitolul 14, versetul 27

„ Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!”

Sfânta Evanghelie după Ioan   Capitolul 20, versetul 20

Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul.

Vineri, 25 aprilie 2025

Știri

Știri electorale: Alegeri prezidențiale 2025

Ghicitoarea zilei

Ziua Turismului Românesc la Viena: Pe 10 aprilie 2025, Ambasada României la Viena a găzduit Ziua Turismului Românesc, un eveniment dedicat promovării destinaților turistice din România și a consolidării cooperării bilaterale în domeniul turismului între România și Austria reportaj

Principalele subiecte din ediția apărută astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul șef Beatrrice Ungar. Înregistrare realizată de Gabriela Mezei, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Istoria azi – 1792: „La Marseillaise” (imnul național al Franței) este compus de Claude Joseph Rouget de Lisle – 1945: a avut loc Conferința de la San Francisco, în vederea înființării ONU – 2005: România și Bulgaria semnează la Luxemburg Tratatului de aderare la Uniunea Europeană

Calendarul personalităţilor – 1874: Guglielmo Marconi, fizician italian, laureat al Premiului Nobel – 1940: Al Pacino, actor american – 1969: Renée Zellweger, actriță americană

Rumänischer Tourismustag in der Rumänischen Botschaft in Wien

Drei Persönlichkeiten aus Österreich – Florian Van der Bellen, Andreas Graf von Bardeau und Bernhard Moestl – haben eine besondere Verbindung zu Rumänien aufgebaut. Ihr Engagement spiegelt sich in verschiedenen Bereichen wider: nachhaltiger Tourismus, wirtschaftliche Investitionen und kulturelle Verbundenheit.

„Rumänischer Tourismustag in der Rumänischen Botschaft in Wien“ weiterlesen

Joi, 24 aprilie 2025

Știri

Știri electorale: Alegeri prezidențiale 2025

Ghicitoarea zilei

Consulul Germaniei la Sibiu, doamna Kerstin Ursula Jahn, în vizită la Școala Gimnazială ”Friedrich Schiller” din Târgu Mureș. Câteva impresii de la prima întâlnire cu profesorii și elevii unității de învățământ interviu

Iuliu Cadar este de puțin timp reprezentantul din județul Satu Mare al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană, AHK România. Documentul de numire a fost semnat de Sebastian Metz, director general al AHK România, în prezența autorităților județene și locale. Discuțiile purtate în cadrul evenimentului au vizat, printre altele, învățământul profesional dual în vederea perfecționării profesionale a forței de muncă

După 5 ani de renovări ce au costat 85 de milioane de lei, clădirea centrală a Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” din Bistrița a fost redeschisă pentru liceeni. Oficialitățile prezente la inaugurarea edificiului vorbesc despre cele mai ample lucrări de modernizare a clădirii istorice și a curții, de la înființarea școlii acum 112 ani. S-a evocat și importanța acordată în acele vremuri învățămîntului de calitate

Ambasadorul Germaniei la Bucurști Dr, Peer Gebauer a fost distins cu Ordinul de onoare al Federației Comunităților Evreiești din România (FCER). Cu această ocazie, președintele Federației, Silviu Vexler, a subliniat angajamentul ambasadorului Gebauer pentru promovarea vieții evreiești, combaterea antisemitismului și apărarea valorilor democratice și europene în România, mai ales în aceste vremuri pline de provocări. La acordarea distincției, care a avut loc pe 15 aprilie 2025 la Templul Unirea Sfântă din București au fost prezenți vicepremierul Cătălin Predoiu, ministrul de Externe Emil Hurezeanu, deputatul minorității germane din Parlamentul României Ovidiu Ganț, precum și alți invitați de rang înalt. reportaj

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Sălaș pentru clocit“

La Timișoara are loc o nouă ediție a Festivalului  Internațional de Teatru Școlar și de Tineret de Expresie Germană, organizat de Teatrul German de Stat Timișoara (TGST) în parteneriat cu Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”(22-26 aprilie 2025)

De aici, de acolo, de (nicăieri)… MIGRAȚIE: Institutul Goethe din București are loc pe 28 aprilie 2025 o prezentare și o discuție despre cărți pentru tineret cu tema migrație, eveniment moderat de Nina May, Redactor șef al cotidianului de limbă germană ADZ România.

Istoria azi – 1990: Telescopul spațial Hubble este plasat pe orbită în jurul Pământului – 1982: Cîntăreaţa germană Nicole cîştigă cu piesa „Ein bißchen Frieden“ concursul muzical Eurovision 1982 – 1923: Medicul neuropsihiatru şi fondatorul școlii psihologice de psihanaliză, Sigmund Freud, publică cartea „Das Ich und das Es“ (Sinele şi Identitatea) – 1858: }n Germania, prima forare de petrol reuşită, realizată de geologul german Georg Christian Konrad Hunäus în oraşul Wietze (Germania) – 1801: Premiera absolută la Viena a oratoriului „Anotimpurile”, compus de Joseph Haydn

Calendarul personalităţilor – 1952: Jean Paul Gaultier, creator de modă francez – 1942: Barbra Streisand, cântăreaţă şi actriţă nord-americană – 1934: Shirley MacLaine, actriţă nord-americană – 1883: Jaroslav Hašek, scriitor ceh

Föderation der Jüdischen Gemeinden in Rumänien ehrt  den deutschen Botschafter Dr. Peer Gebauer

In einer bewegenden Zeremonie in der Synagoge Unirea Sfântă in Bukarest hat die Föderation der Jüdischen Gemeinden in Rumänien am 15. April 2025 den deutschen Botschafter Dr. Peer Gebauer für seine langjährigen Verdienste um sein Engagement für die jüdische Gemeinschaft ausgezeichnet.

„Föderation der Jüdischen Gemeinden in Rumänien ehrt  den deutschen Botschafter Dr. Peer Gebauer“ weiterlesen

Freunde des Mediascher Orgelsommers laufen für Musik und Kultur

Der Orgelsommer Mediasch feiert in diesem Jahr sein 50. Jubiläum. Seit 1975 treten jährlich in der Margarethenkirche von Juni bis Oktober zahlreiche Künstler aus Rumänien, Deutschland, Ungarn, Frankreich, Italien, Norwegen, den Niederlanden, der Schweiz, Australien, den USA und Japan auf. Die Jubiläumsausgabe des Mediascher Orgelsommers stand in diesem Jahr vor finanziellen Herausforderungen.

„Freunde des Mediascher Orgelsommers laufen für Musik und Kultur“ weiterlesen