Joi, 28 octombrie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei

Cinci tineri din București au fost confirmați pe 24 octombrie 2021 la Biserica Evanghelică C.A. din București. Confirmarea în confesiunea protestantă reprezintă majoratul spiritual acestor tineri, care au împlinit 14 ani și care astfel își mărturisesc credința și dau dovadă că și-au însușit învățăturile bisericești reportaj

Braşovenii şi turiştii care vor să viziteze muzeele aflate în subordinea Consiliului Judeţean Braşov vor putea să achiziţioneze biletul unic de intrare. Consiliul Judeţean Braşov a aprobat cuantumul biletului unic

Cea de-a 31-a “Decadă a Culturii Germane în Banatul Montan” s-a încheiat ieri cu prezentarea a trei cărți noi legate de împlinirea a 250 de ani de industrie reșițeană

În cadrul ciclului „Personalități ale arhitecturii românești“, Casa de Cultură „Friedrich Schiller” și Primăria Municipiului București, în parteneriat cu Asociaţia Istoria Artei, organizează azi, 28 octombrie 2021, la ora 18.30, conferința online „John Elisée Berthet, un arhitect elvețian în București”, susținută de dr. Oana Marinache, istoric de artă, cercetător și președinte al Asociației Istoria Artei

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi – astăzi: „Un ataşament merituos”

Istoria azi – 1886: este inaugurată Statuia Libertăţii din New York. Statuia este un cadou al Franţei făcut Statelor Unite ale Americii cu ocazia aniversării a 100 de ani de la dobândirea independenţei Statelor Unite – 312: în Bătălia de la Podul Milvius (lângă Roma) s-au confruntat împăraţii romani Constantin I şi Maxentius. Constantin a câştigat bătălia, a devenit conducătorul unic al Imperiului Roman şi a pus capăt persecuţiilor creştinilor în teritoriile sale

Calendarul personalităţilor – 1955: William Henry Gates, întreprinzător nord-american, co-fondator (alături de Paul Allen) al companiei producătoare de software Microsoft – 1903: Evelyn Arthur St. John Waugh, scriitor britanic

Miercuri, 27 octombrie 2021

Știri       

Ghicitoarea zilei               

Capete de dragon (în limba germană în original: „Drachenköpfe“), noul roman semnat de scriitorul octogenar român de limbă germană Eginald Schlattner, a fost publicat în Germania (Editura Pop, Ludwigsburg, 2021).  Autorul a dobândit notorietate cu romanele Cocoșul decapitat (1998), Mănușile roșii (2000) și Pianul din ceață (2005), din care primele două au fost ecranizate în 2007, respectiv 2010, în regia lui Radu Gabrea

Întâlnirea de luni seara a președintelui României, Klaus Iohannis, cu premierul desemnat Nicolae Ciucă și cu liderul PNL, Florin Cîțu. Nicolae Ciucă a fost desemnat de președintele României să formeze un nou guvern – Aspecte comentate de Ovidiu Ganț, deputat FDGR în Parlamentul României, Secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaților, membru în Comisia pentru politică externă a Camerei deputaţilor. Preluare Radio România Timișoara, secția emisiunilor în limba germană, redactor: Adrian Ardelean      

Vacanţa impusă de restricţiile anti-COVID afectează echilibrul didactic al anului şcolar. Pentru elevii claseor întâi, efectele au repercusiuni pronunţate şi în raportarea la şcoală şi formarea abilităţilor sociale, observă învăţătoarea Elisabeth Köber, cadru didactic la Şcoala generală „Charlotte Dietrich” din Sibiu. Preluare Radio România Tg. Mureş, secția emisiunilor în limba germană, redactor: Imola Macavei          

marketplace romania, un portal pentru companiile române care doresc relații de afaceri pe piața germană. Portalul este o inițiativă a Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane (AHK România)    

Actualitatea sibiană: Restricţiile anticovid actuale fac să planeze incertitudinea asupra organizării ediţiei 2021 a Târgului de Crăciun din Sibiu, prevăzut iniţial pentru perioada 12 noiembrie 2021-3 ianuarie 2022. Există totuşi noutăţi în planificarea evenimentului din Centrul Vechi (Piaţa Mare, Piaţa Mică şi strada Nicolae Bălcescu): Târgul de Crăciun propriu-zis se va termina în 27 decembrie, dată după care se va numi Târgul de Revelion, care va avea loc până la 3 ianuarie 2022                

Istoria azi – 1937: brevetarea în SUA a procedeului „electrofotografierii“ pentru transpunerea textelor şi imaginilor pe hârtie de scris obişnuită. Procedeul inventat de nord-americanul Chester Carlson este precursorul xeroxării    

Calendarul personalităţilor – 1469: Erasmus din Rotterdam, teolog şi filozof olandez

Marți, 26 octombrie 2021

Prima strategie de smartcity și transformare digitală a orașului Timișoara este în pregătire. Începând cu luna noiembrie, toți cei care au propuneri pentru acest proiect, le pot transmite pe https://bit.ly/smarTMSurveyTwo

Evenimente online la Centrul Cultural German din Sibiu până la sfârșitul anului: proiecte cultural-educative și workshop-uri, evenimente literare pentru copii sau adulti, cu participarea unor scriitori germani

26 octombrie este Ziua Natională a Austriei. Cu acest prilej, Ambasada Austriei şi Forumul Cultural Austriac Bucureşti propun publicului român o selecţie de evenimente online: „Austria in Sounds – sunete ale Austriei contemporane”, trei concerte prezentate în exclusivitate – cel al Wiener Sängerknaben (Corul de Băieți din Viena) de la Teatrul de Stat din Wels, al Cvartetului Minetti şi cel al neconvenţionalului Trio KlaViS, un tânăr ansamblu din cadrul programului New Austrian Sound of Music. Programul este completat de portretul video realizat de actrița Bettina Rossbacher despre marea poetă austriaco-română de origine evreiască, Rose Ausländer, născută acum 130 de ani la Cernăuţi

„Cringe“ este cuvântul pentru care au optat adolescenți și tineri de limbă germană la ediția 2021 a desemnării “Cuvântului anului”, inițiativa unei edituri din Germania. 1,2 milioane de participanți au parcurs online etapele pentru alegerea cuvântului englez care exprimă jena pentru prestații penibile. În anul 2020, cuvântul ales a fost „lost“, de asemenea din limba engleză

„Vocabular german”. Limba germană în viața de zi cu zi – astăzi: „Viața în mai multe culori”

„Istoria azi” – Ziua naţională a Republicii Austria – 1863: Societatea de Cruce Roşie îşi stabileşte obiectivele principale în ajutorarea răniţilor în războaie, printr-o conferinţă internaţională (26+29 octombrie) la Geneva (Elveţia). În prezent, Mişcarea Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie este o mişcare umanitară internaţională

„Calendarul personalităţilor” –  1934: Ulrich Plenzdorf, scriitor şi scenarist german – 1916: François Mitterand, politician francez, preşedinte al Franţei între anii 1981-1995 – 1685: Domenico Scarlatti, compozitor italian

Duminică, 24 octombrie 2021

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Naum   Capitolul 1, versetul 7

Bun este Domnul; loc de scăpare în zi de strâmtorare, şi pe cei ce se încred în El îi ştie!

Epistola a doua către Timotei a Sfântului Apostol Pavel    Capitolul 2, versetul 5

Iar când se luptă cineva, la jocuri, nu ia cununa, dacă nu s-a luptat după regulile jocului.

Marţi, 19 octombrie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei

Expoziţia itinerantă a Fundaţiei Biserici Fortificate cu titlul „Peisajul bisericilor fortificate din Transilvania – o moştenire culturală europeană“ a ajuns si la Viena şi poate fi vizitată pînă pe 25 octombrie la Casa Patriei (Steingasse 25). Evenimentul este organizat pentru a marca cei 150 de ani de existenţă a saşilor transilvăneni la Viena şi în Stiria şi este organizat în colaborare cu Ambasada României din Austria şi cu Institutul Cultural Român de la Viena

Autoarea Antje Rávic Strubel cîştigă cu cartea ei „Blaue Frau“ (în lb. română: Femeia albastră), Premiul Librarilor Germani pe 2021 (Deutscher Buchpreis 2021), decernat mereu înaintea deschiderii Tîrgului de Carte de la Frankfurt (20-24 octobmrie). Ediţia actuală se prezintă într-o formă hibridă, cu evenimente cu prezenţă fizică şi online

Încălzirea locuinţelor cu materiale regenerabile, ca de ex.lemnul, o alternativă mai prietenoasă cu mediul înconjurător decît încălzirea cu gaz sau cărbune, consideră cercetătorii de la Institutul Max Planck pentru Chimie din Mainz

Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi – astăzi: „Hai să ne împăcăm“

Istoria azi – 1972: scriitorul german Heinrich Böll este distins cu premiul Nobel pentru literatură

Calendarul personalităţilor – 1931: John Le Carré (David John Moore Cornwell), autor britanic de romane de spionaj de mare succes
.

Luni, 18 octombrie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei

În seara aceasta (18 octombrie) se va stabili de către un juriu cîştigătorul Premiului Librarilor Germani pe 2021 (Deutscher Buchpreis 2021). Premiul în valoare de 25.000 de euro este decernat mereu înaintea deschiderii Tîrgului de Carte de la Frankfurt (20-24 octobmrie), care, în anul acesta se va desfăşura într-o ediţie hibrid, cu evenimente cu prezenţă fizică şi online

Indispoziţia în zilele de luni: trăire subiectivă sau fundamentată pe baze reale? Cercetătorii de la Universitatea din Leipzig – Germania – au studiat problema mai îndeaproape şi au descoperit cîteva lucruri surprinzătoare

Istoria azi – 1989: Parlamentul din Ungaria adoptă decretul pentru asigurarea trecerii la o democraţie parlamentară după model vest-european – 1685: Regele Ludovic al XIV-lea al Franţei revocă Edictul din Nantes, ce garanta libertatea religioasă. Revocarea a fost rezultatul presiunilor exercitate de Biserica Catolică. Edictul din Nantes fusese promulgat în 1598 de Henric al IV-lea al Franței. Prin revocarea edictului, protestanţii francezi (cunoscuţi şi sub denumirea de „hughenoţi”) au fost privaţi de drepturile religioase şi civice şi excluşi din practicarea multor profesii. Peste 400 de mii de hughenoţi au părăsit în anii următori Franţa, ce a pierdut astfel o mare parte a populaţiei active în plan intelectual şi economic. Majoritatea hughenoţilor au emigrat în Marea Britanie, Prusia, Ţările de Jos şi America de Nord

Calendarul personalităţilor – 191967: Ștefan Bănică Jr.-1926: Klaus Kinski, actor german – 1896: Friedrich Hollaender, compozitor german – 1777: Heinrich von Kleist, scriitor german

Duminică, 17 octombrie 2021

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Sfânta Evanghelie după Matei    Capitolul 16, versetul 15

Şi le-a zis: Dar voi cine ziceţi că sunt?

Sfânta Evanghelie după Luca    Capitolul 19, versetul 10

Căci Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.

Vineri, 15 octombrie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei

Experţii în ştiinţe medicale recomandă, mai ales în toamna şi iarna acestui an, vaccinarea antigripală. Este recomandată vaccinarea antigripală în acelaşi timp cu vaccinarea anti-Covid-19? Ne fereşte vaccinarea antigripală împotriva virusului SARS-CoV-2? Cîteva întrebări actuale la care cercetători de pe toate continentele caută răspunsuri pertinente

Explozia unui meteorit, ipoteză științifică pentru distrugerea orașului Sodoma, survenită cu 3600 de ani în urmă și descrisă în cartea biblică a Facerii

Istoria azi – 2003: Prima misiune chineză în spațiu, Shenzhou 5; China a trimis o capsulă spațială având la bord un astronaut, Yang Liwei – 1940: premiera filmului „Marele Dictator” de Charlie Chaplin – 1922: încoronarea la Alba Iulia ca rege al tuturor românilor a lui Ferdinand Victor Adalbert Meinrad de Hohenzollern-Sigmaringen, Ferdinand I

Calendarul personalităţilor – 1926: Michel Foucault, filozof francez – 1923: Italo Calvino, scriitor și jurnalist italian – 1921: Hoimar von Ditfurth, psihiatru şi jurnalist german, distins în 1978 cu Premiul Kalinga pentru merite excepţionale în popularizarea ideilor ştiinţifice, premiu acordat de UNESCO – 1920: Mario Puzo, autor și scenarist nord-american – 1893: Regele Carol al II-lea, rege al României (1930-1939) – 1844: Friedrich Nietzsche, filozof german

Miercuri, 13 octombrie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei

Șanse și posibilități de a forma un nou guvern. FDGR participă în cadrul grupului minorităților naționale, alături de PNL și UDMR, la discuțiile cu premierul desemnat, Dacian Cioloş

Actualitatea sibiană: Un nou centru de vaccinare deschis la sediul Primăriei Sibiu. Cel vechi, de tip drive through, s-a închis ca urmare a răcirii vremii. Un alt centru de vaccinare nou s-a deschis la sediul Cantinei sociale – Piese de teatru la Teatrul Național Radu Stanca: “Contra democrației”, 14.10, ora 19.00 ,”Oscar și buni roz”, 15.10, ora 19.00 – Piesa de teatru “Faust”, după J.W. Goethe, la Fabrica de Cultură, 16.10, ora 19.00 – “Gala de balet” la Centrul Cultural “Ion Besoiu”, 20.10 și 21.10, ora 19.00 – Pentru copii: “Atelierul de creat povești – Păpușa curcubeu” la Teatrul GONG, 16.10, ora 10.00, piesa de teatru “Fata babei și fata moșneagului”, după Ion Creangă, la Teatrul GONG, 16.10, ora 11.00 și ora 18.00 – La Avrig, Sala Pavilion, Agenția Județeană pentru Ocupara Forței de Muncă Sibiu în parteneriat cu Primăria Orașului Avrig organizează joi, 14.10, ora 10.00 “Bursa locurilor de muncă”

Piesa radiofonică „Dispariții”, a autoarei române de origine germană și jurnalistei Elise Wilk, va fi transmisă în premieră miercuri, 13 octombrie, de către postul de radio german Deutschlandfunk. Piesa tratează istoria unei familii de origine germană, din Transilvania, din 1945 până în prezent

Asociaţia germană de sprijin a mass-media de limba germană de pe toate continentele, Internationale Medienhilfe Berlin, a iniţiat un concurs pentru conferirea titlului de „Personalitatea anului în diaspora germană“ pe anul 2021. În faza finală a concursului din acest an au ajuns cinci femei implicate în promovarea culturii germane în ţările în care trăiesc. Propunerea României pentru concurs este învăţătoarea Andreea Dumitru de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal“ Sibiu. Voturile pot fi exprimate online pînă pe 20 octombrie, pe adresa presse@imh-service.de

Cine promovează arta și știința? Discuție cu Laura Welzenbach, director Ars Electronica (Austria) în cadrul Fusion: Talks – „artă și știință” pentru noi tipuri de expresie artistică (organizator: Asociția Qolony – Colonia pentru Artă și Știință, eveniment susținut de Forumul Cultural Austriac

Animafest 2021 – excelența feminină în animație. Cele mai influente și promițătoare voci feminine din lumea filmului de animație sunt celebrate la cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animafest, curatoriat de Waltraud Grausgruber, din Viena (8-17 octombrie 2021). Miercuri, 13 octombrie, la Institutul Cervantes, București

Istoria azi – 1991: pentru prima oară după încheierea celui de-al doilea război mondial la alegerile parlamentare din Bulgaria câştigă alianţa partidelor ne-comuniste – 1943: Italia declară război Germaniei – 1923: Ankara devine capitala Turciei – 1884: la Washington, reprezentanţi ai 25 de state stabilesc Observatorul Regal din Greenwich (Anglia) drept punct de origine al meridianului geografic zero

Calendarul personalităţilor – 1941: Paul Simon, cantautor nord-american – 1925: Margaret Thatcher, politician britanic – 1921: Yves Montand, cântăreţ şi actor francez de origine italiană

Marți, 12 octombrie 2021

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                 

Liderii talibani se întâlnesc astăzi la Doha (Qatar) cu oficialii UE, după ce zilele trecute au avut loc discuții cu reprezentanți ai SUA. Noul regim afgan încearcă astfel să iasă din izolare diplomatică și să evite o criză umanitară.         sinteză

La Catedrala Evanghelică din Sibiu au fost încheiate lucrările de consolidare și restaurare (2008-2013). Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România a marcat finalizarea restaurării cu trei zile de evenimente festive (8-10 octombrie). Kilian Dörr, prim preot al Catedralei Evanghelice, descrie dificultăţile întâmpinate pe parcursul lucrărilor                  interviu

Vorbește artistul: despre viață, artă și știință.  Dramaturga germană Kira Kirsch va fi prezentă la București (12-15 octombrie) pentru a susține o conferință la Goethe/Institut (12 octombrie, ora 19) și un workshop (sediul AREAL | spațiu pentru dezvoltare coregrafică)           ştire

Colocviu „musica suprimata“ la Cluj-Napoca (12-13 octombrie), dedicat compozitorului sibian Norbert von Hannenheim (1898-1945). Lucrările lui von Hannenheim au fost prezentate public și compozițiile publicate la editura muzicală Boosey & Hawkes din Londra cu sprijimul fundației Pro Musica Viva – Maria Strecker-Daelen            ştire

„Vocabular german”. Limba germană în viața de zi cu zi – astăzi: „Trup și suflet”  sinteză

Istoria azi – 1968: inaugurarea Jocurilor Olimpice de vară (JO) din Mexic, prima ediţie a JO organizată în America Latină; Jocurile au fost precedate la 02 octombrie de masacrul din suburbia Tlatelolco a capitalei mexixane Ciudad de México, când un număr estimat de 30 până la 300 de sute de studenţi şi civili au fost ucişi de efective militare şi forţe poliţieneşti, în cursul acţiunilor guvernului de suprimare a opoziţiei politice – 1492: descoperirea Americii de către expediţia condusă de navigatorul italiano-spaniol Cristofor Columb      ştire

Calendarul personalităţilor – 1942: Daliah Lavi, cântăreață și actriță israeliană – 1935: Luciano Pavarotti, tenor italian – 1891: Edith Stein, filozoafă germană    ştire