Luni, 12 decembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Începând cu ianuarie 2023, săptămânalul sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung“ (HZ) va avea un supliment pentru copii cu titlul ”Fredi”. Acesta va apărea o dată pe lună și se adresează în principal elevilor de la școlile cu predare în limba germană

Proiect de cooperare între Teatrul German de Stat din Timișoara (TGST) și Teatrul Altenburg Gera (Germania) finanțat cu 190 000 de euro. Proiectul prevede realizarea unui spectacol comun care va avea premiera în 2024. Fondurile sunt asigurate de departamentul de cultură al landului federal german Turingia
 
Corupție în Parlamentul European (PE): eurodeputata Eva Kaili, una dintre cei 14 vicepreședinți ai PE, a fost suspendată din funcția de conducere de către Președinta PE, Roberta Metsola, înainte de a fi arestată preventiv pentru deținerea de sume de bani necuvenite. Anchetatorii consideră că sursa banilor este un stat din Golful Persic, despre care se crede că dorea influențatrea hotărârilor PE

Convenția ONU pentru biodiversitate continuă la Montréal, Canada. Reprezentanții a 200 de state urmează să adopte până la data de 19 decembrie un Cadru mondial pentru biodiversitate

Inteligența artificială (IA) este capabilă să scrie cod sursă pentru limbaje de programare, la nivelul unui programator obișnuit. Laboratorul DeepMind din Marea Britanie a prezentat în revista de știință „Science“ un studiu privind IA Alpha Code, dezvoltată de laborator

Istoria azi – 1955: inginerul britanic Christopher Cockerell obține brevetul de invenție pentru Pernopter, nava pe pernă de aer denumită în limba engleză „hovercraft“

Calendarul personalităţilor – 1863: Edvard Munch, pictor norvegian – 1821: Gustave Flaubert, scriitor francez

Duminică, 11 decembrie 2022

Emisiunea religioasă “Cuvântul de duminică”

Duminica a 3-a din Advent, sărbătorită astăzi de bisericile apusene

Pentru bisericile apusene, Adventul este un timp de bucurie și liniște, în așteptarea Crăciunului.

Noțiunea de Advent provine din cuvântul latin “adventus”, care înseamnă “venire”. Denumirea întreagă în latină este însă “Adventus Domini”, cu sensul de “Venirea Domnului”.

Pentru creștinii apuseni, această parte a anului este un timp de așteptare și pregătire spirituală.

Adventul a început în a patra duminică dinainte de 25 decembrie, anul acesta în data de 27 noiembrie. Duminica a 3-a din Advent este dedicată lui Ioan Botezătorul, înainte-mergătorul, vestitorul și botezătorul lui Isus. În fiecare dintre cele patru duminici de Advent se țin slujbe speciale, în pregătirea Crăciunului.

“Cuvântul de duminică”, sinteză pornind de la pasajele biblice

   Sfânta Evanghelie după Matei

   Capitolul 11, versetul 6

Şi fericit este acela care nu se va sminti întru Mine.

   Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul

   Capitolul 22, versetul 20

“ (…) Amin! Vino, Doamne Iisuse!”

Sâmbătă, 10 decembrie 2022

Știri

Luna decembrie este luna cea mai bogată în comori muzicale. Multe din cîntecele de Advent și Crăciun, tradiționale și mai noi, sînt cunoscute și cîntate cu multă plăcere de copii și adulți deopotrivă

Al treilea Advent va fi sărbătorit în cadrul unui mic bazar de Crăciun, duminică, 11 decembrie, de la ora 16.00, la cantina Fundației Veritas din Sighișoara, anunță filiala sighișoreană a Forumului Democrat al Germanilor. Adventul se sărbătorește și la Casa ”Adam Müller Guttenbrunn° din Timișoara (sîmbătă, 10 decembrie, ora 15.00)

Tradiționalul Concert de Crăciun organizat de Consulatul Germaniei la Timișoara împreună cu Dieceza Romano-Catolică va avea loc pe 11 decembrie, începînd cu ora 19.30, la Biserica Millennium. Programul muzical stă sub semnul împlinirii anul acesta a 290 de ani de la nașterea compozitorului austriac Joseph Haydn

Cîteva sfaturi eficiente pentru îngrijirea Crăciuniței (Euphorbia pulcherrima), sau Poinsettia, planta de cameră care datorită frunzelor sale roșii și verzi este asociată cu Sărbătoarea Nașterii Domnului

Istoria azi – 1948: la Paris, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite adoptă Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; începând din anul 1950, data de 10 decembrie este considerată „Ziua Drepturilor Omului“ – 1929: scriitorul german Thomas Mann este distins cu Premiul Nobel pentru Literatură – 1901: prima decernare a Premiilor Nobel, cu participarea regelui Suediei şi Fundaţiei Nobel din Stockholm (Suedia) şi Oslo (Norvegia) – 1845: inginerul scoţian Robert William Thompson obţine la Londra brevetul pentru anvelopa vulcanizată

Calendarul personalităţilor – 1958: Cornelia Funke, scriitoare germană de literatură pentru copii şi tineret – 1921: Cristine Brückner, scriitoare germană – 1908: Olivier Messiaen, compozitor francez – 1894: Gertrud Kolmar, poetă germană – 1870: Adolf Loos, arhitect și designer austriac

Joi, 8 decembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Fundația Biserici Fortificate invită joi, 8 decembrie 2022, ora 19:00, la o sesiune de discuții retrospective dar și orientate spre viitor cu Directorul General al Fundației Philipp Harfmann, cu responsabilul pentru conservarea clădirilor și monumentelor Sebastian Bethge și cu Ruth István, consultant pentru turism de specialitate

Atelierul de creație de la Teatrul pentru Copii și Tineret Gong din Sibiu își propune în ediția sa în limba germană de joi, 8 decembrie (orele 18-19), confecționarea unor felicitări de Crăciun. Sandi Rusu Costea este îndrumătorul ediției „Flinke Finger”, Weihnachstkarten

Colegiul Național „Decebal“ din Deva este câștigătorul Premiului Special al Ambasadei Germaniei la București: elevii claselor I-IV, care învață limba germană ca limbă maternă la Colegiul Național „Decebal“ din Deva, au câștigat premiul special al Ambasadei Germaniei pentru proiectul lor școlar, elaborat cu ocazia aniversării din acest an a „30 de ani de prietenie și parteneriat între România și Germania“

Invitație la Serviciul divin online cu ocazia Crăciunului 2022: ”De acasă pentru acasă”, pregătit de protopopii Alfred Dahinten (Parohia Evanghelică Sebeş) și Dietrich Galter (Parohia Evanghelică C. A. Sibiu) și preoții Michael Reger(Parohia Evanghelică C. A. Cârţa) și Klaus Untch (Parohia Evanghelică C. A. Sibiu), pentru etnicii germani plecați din vechea patrie și care au găsit un nou acasă pe alte meleaguri, sîmbătă 24 decembrie, ora 15.00. În urma opiniilor exprimate pe platforma online a publicației din Germania ”Siebenbürgische Zeitung” s-a luat decizia realizării transmisiunii momentului festiv la Biserica Evanghelică din Viscri (jud. Brașov)

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Întâlnirea“

Razie împotriva unei prezumtive reţele teroriste: O grupare teroristă ”Die Reichsdeutschen” ar fi planificat o lovitură de stat în Germania. 25 de persoane au fost arestate. Gruparea ar fi încercat să atragă de partea sa poliţişti şi militari ai Bundeswehr

Istoria azi – 1991: înfiinţarea la Minsk a Comunităţii Statelor Independente (CSI). Cei 11 membri fondatori ai CSI sunt: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Republica Moldova, Rusia, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina şi Uzbekistan – 1991: la Roma se încheie Al Doilea Conciliu Vatican. Conciliul Vatican II (11 oct. 1962 – 08 dec. 1965) a abordat relaţiile dintre Biserica Romano-Catolică şi lumea modernă – 1955: a fost creat drapelul european (un cerc format din 12 stele de aur pe un fond albastru), simbol al uniunii popoarelor Europei

Calendarul personalităţilor – 1967: Sinead O’Connor, cântăreaţă irlandeză – 1930: Maximilian Schell, actor austro-elveţian – 1865: Jean Sibelius, compozitor finlandez

Miercuri, 7 decembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România invită toți iubitorii de carte să exploreze oferta celor 200 de participanți. Deschiderea oficială a avut loc astăzi la ora 12. Ediția București 2022 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, organizat de postul public de radio, are loc între 7 și 11 decembrie, în Pavilionul B2 de la Romexpo. Președintă de onoare a acestei ediții este poeta Ana Blandiana. Târgul este deschis zilnic între orele 10 și 20. Accesul este gratuit

Românii dezaprobă într-o măsură mai mare violența împotriva femeilor față de acum 20 de ani, arată o cercetare reprezentativă în plan național realizată de sociologii și politologii Ionela Bălănuța și Cuadiu Tufiș. Studiul „Barometrul violenței de gen 2022. Violența împotriva femeilor în România: reprezentări, percepții“ va fi lansat de organizația feministă Centrul FILIA la reședința din București a Ambasadorului Republicii Federale a Germaniei (9 decembrie, ora 10:30)

La Brașov a fost inaugurat primul centru de primire în regim de urgență pentru protecția victimelor violenței domestice. Femei sau mame și copiii lor pot fi adăpostite aici între cinci și 60 de zile, cu asistență psihologică și juridică

Din agenda de lucru a deputatului FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț: Bilanțul întrevederilor la München și Berlin cu decidenți politici implicați în sprijinirea minorității etnicilor germani din România – Confirmarea continuității plății ajutoarelor financiare destinate cadrelor didactice din învățământul preuniversitar în limba germană, precum  și echipelor de autori care colaborează la actualizarea manualelor școlare pentru învățământul  în limba germană ca limbă maternă – Poziționarea deputatului FDGR în privința acceptării României în Spațiul Schengen. Interviu realizat de Adrian Ardelean, redacția emisiunilor în limba germană, Radio România Timișoara

„Actualitatea sibiană“: În atenția copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani – Atelierul de creație de la Teatrul pentru Copii și Tineret Gong își propune  în ediția sa în limba germană de joi, 8 decembrie (orele 18-19), confecționarea unor felicitărin de Crăciun. Sandi Rusu Costea este îndrumătorul ediției „Flinke Finger”, Weihnachstkarten – Concert de muzică sacrală la Catedrala Evanghelică din Sibiu (vineri, 9 decembrie, ora 12) – Concert extraordinar de Crăciun la Centrul Cultural „Ion Besoiu”, cu Orchestra di Teatro D’opera Italiana (dirijori: Salvatore Cicero și matei Pop) și participarea Orchestrei Operei Vox și a Ansamblului de Balet al Operei Vox (sâmbătă, 10 decembrie, orele 17.30 și 20) – Atmosfera Crăciunului la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, cu spectacolul „Țesătorul de vise – Poveste de Crăciun”, regia: Florin Coșuleț  (Sala Mare, ora 19, în zilele de 13, 15, 20, 21 și 22 decembrie)

Istoria azi – 1941: aviaţia militară a Japoniei imperiale atacă baza navală nord-americană Pearl Harbor din arhipelagul insulelor Hawaii şi distruge în mare parte Flota Pacificului a Marinei Americane – 1926: apare romanul „Castelul” de Franz Kafka, publicat postum de executorul testamentar Max Brod, în ciuda dispoziţiilor contrare ale autorului

Calendarul personalităţilor – 1863: Pietro Mascagni, compozitor italian – 1801: Johann Nepomuk Nestroy, actor şi dramaturg austriac – 1743: Johann Joachim Eschenburg, scriitor german– 1598: Gian Lorenzo Bernini, sculptor, arhitect şi pictor italian 

Marți, 6 decembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Concert de Advent: În seara celui de-al doilea Advent, Biserica Evanghelică C.A. București, în colaborare cu Ambasada Germaniei la București, a adus lumină și căldură în vremuri întunecate printr-un concert susținut de Corul Regal sub conducerea lui Răzvan Rădos. Corul Regal, cu repertoriul său emoționant de colinde internaționale de Crăciun, inclusiv colindul tradițional ucrainean Scedric, i-a făcut pe cei prezenți să uite pentru o clipă de grijile vieții cotidiene reportaj

Forumul de centru București al FDGR organizează astăzi, 6 noiembrie 2022, tradiționala „Serbare de Crăciun pentru seniori și membri FDG București”, la sediul Casei de Cultură “Friedrich Schiller” din București (str. Batiștei nr. 15, începând cu ora 15)

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Advent“

„Istoria azi” – 1994: cu ocazia întrunirii de la Budapesta, „Conferinţa pentru securitate şi Cooperare în Europa” se redenumește „Organizaţia pentru securitate şi Cooperare în Europa”, prin hotărârea celor 53 de şefi de stat şi guverne ai ţărilor membre

„Calendarul personalităţilor” – 1942: Peter Handke, scriitor austriac, laureat al Premiului Nobel pentru anul 2019 – 1730: Sophie von La Roche, scriitoare germană, considerată prima scriitoare independentă financiar din literatura germană

Sâmbătă, 3 decembrie 2022

Știri

După 1 decembrie, Ziua Națională a României, alte zile deosebite în luna decembrie: 4, 11 și 18 decembrie sunt următoarele duminici de Advent. Pentru creștinii romano-catolici și protestanți. Adventul este un timp de bucurie și liniște, în așteptarea Crăciunului. Perioada de Advent începe an de an în a patra duminică dinainte de 25 decembrie. Anul acesta a fost duminica din 27 noiembrie – 6 decembrie, Ziua Sfântului Nicolae din Mira, ocrotitorul celor sărmani și al copiilor. Bisericiele pe stil vechi, care observă calendarul iulian, consemnează sărbătoarea în data de 19 decembrie a calendarului gregorian – 21 decembrie: Solstițiul de iarnă aducea cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte din an – 25 și 26 decembrie, creștinii sărbătoresc Crăciunul și a doua zi de Crăciun – 31 decembrie, ultima zi din an aduce trecerea în Noul An

Solidaritatea este frecvent invocată cu superficialitate în zilele noastre. Petiţiile online, postările şi acordarea de like-uri doar simulează implicarea la nivel practic. Solidaritatea autentică este opusul concurenţei între indivizi şi înseamnă angajamentul pentru realizarea unei cauze comune prin contribuţii concrete: bani, forţă de muncă sau timp. Solidaritatea are un preţ şi este necondiţionată în sensul garanţiei că într-o bună zi această valoare va fi restituită

Capcanele contemporane ale opiniei: imediat ce este fixată în grabă opinia personală asupra unei chestiuni, nu mai dorim să auzim altceva decât confirmarea ei. Ratăm şansa cunoaşterii şi pierdem cultura discuţiei

În vremea fake news-urilor și manipulărilor, frica e sănătoasă dar lașitatea otrăvește iar curajul civic este la mare căutare. Volumul „Strigăt de protest. 30 de îndemnuri pentru o lume mai curajoasă“ al jurnalistului și scriitorului italian Roberto Saviano prezintă 30 de exemple ale curajului civic

„Istoria azi” – 1967: chirurgul sud-african Christiaan Barnard realizează în premieră mondială un transplant de inimă – 1563: Papa Pius al IV-lea încheie lucrările Conciliului Tridentin (1545-1563), convocat în principal pentru elaborarea unor reacţii la solicitările şi învăţăturile Reformei protestante

„Calendarul personalităţilor” – 1942: Alice Schwarzer, jurnalistă, editoare şi feministă germană– 1930: Jean-Luc Godard, regizor de film francez – 1895: Anna Freud, psihanalistă britanică de origine austriacă, fondatoarea psihanalizei copilului – 1883: Anton von Webern, compozitor austriac

Vineri, 2 decembrie 2022

Ghicitoarea zilei

În sfârșit, din nou bazar de Advent la Sibiu! Cercurile de lucru manual din Sibiu și Turnișor și-au unit forțele pentru a pregăti primul bazar cu prezență fizică după ridicarea restricțiilor impuse de pandemia COVID-19. Banii obținuți din vînzarea produselor vor fi folosiți pentru cumpărarea cadourilor de Crăciun pentru copiii care aleg să sărbătorească Nașterea Domnului la Biserica Evanghelică din Turnișor, precizează Renate Köber, coordonatoarea cercului de lucru manual din Turnișor interviu

Tîrg de Advent cu tombolă la biserica fortificată săsească din Agnita, sîmbătă, 3 decembrie, de la ora 11.00

”Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese!”, este una din expresiile preferate de studenți pentru a-și jusifica absența de la cursuri. Dar, conform unor studii recente, pauzele dese, dar scurte, sînt indispensabile unei focalizări adecvate a atenției și unei creativități superioare. De aceea și procesul de ”a face pauză” trebuie să fie învațat

Istoria azi – 1989: Încheierea „războiului rece”, în urma întâlnirii la nivel înalt de la Malta (2 și 3 decembrie) dintre George Bush, preşedintele SUA, şi Mihail Gorbaciov, preşedinte URSS, consacrată “noii ordini mondiale“ – 1804: Încoronarea lui Napoleon I Bonaparte ca împărat al Franţei de către Papa Pius al VII-lea – 1901: inventatorul american King Camp Gillette a inventat lama de ras

Calendarul personalităţilor – 1891: Otto Dix, pictor şi grafician german expresionist – 1923: Maria Callas, soprană nord-americană de origine greacă – 1935: Nicolae Labiş, poet român, poet–simbol al anilor 1950 – 1936: Mitică Popescu, actor roman de teatru şi film

Miercuri, 30 noiembrie 2022

Ghicitoarea zilei

30 noiembrie este ziua Sfântului Andrei, patronul spiritual al românilor și ocrotitorul României – istorie și tradiții

Începând din 30 noiembrie, timp de o lună, la cinema Astra din Brașov  vor avea loc proiecții gratuite de film. Evenimentul face parte din programul „Magia iernii – Brașov 2022“, derulat de Primăria Brașov cu ocazia sărbătorilor de iarnă și se desfășoară în parteneriat cu Asociația Culturală Fanzin. În fiecare zi, de luni până vineri, va rula câte un film de la ora 19.00, la sfârșit de săptămână vor fi proiectate trei filme

Regele Andrei al II-lea al Ungariei întărește privilegiul dat de înaintașul său Geza al II-lea populației săsești din Transilvania. Acest act, azi pierdut, este cunoscut sub numele de Andreanum. Regiunea colonizată de aceștia, cuprinsă între Orăștie și Baraolt, inclusiv ținutul locuit de secui, se organizează ca un teritoriu autonom cu numeroase privilegii, în schimbul unor obligații financiare și militare față de coroană

Istoria azi – 1990: demolarea Zidului Berlinului este finalizată oficial. Șase porțiuni mici rămân ca un memorial

Calendarul personalităților – 1508: Andrea Palladio, arhitect renascentist – 1874: Winston Churchill, politician și scriitor britanic, prim-ministru al Regatului Unit (1940-1945, 1951-1955) și laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1953)

Marți, 29 noiembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

La București are loc astăzi și mâine reuniunea miniștrilor de externe din țările membre ale Organizației Atlanticului de Nord, NATO. Participă și secretarul general al organizației, Jens Stoltenberg

Inflație, război în Ucraina, radicalizare politică, schimbări climatic: suntem expuși unei crize multiple, pentru care mulți se grăbesc să prezică un final catastrophic. Este momentul potrivit pentru a fi optimiști, deoarece omenirea a fost dintotdeauna familiarizată cu perspective sumbre. Spre deosebire de atmosfera de sfârșit de lume ce cuprinsese creștinii în preajma anului 1000 după Hristos, în prezent scenariile privind viitorul au la bază calcule minuțioase. Cu toate acestea, știm surprinzător de puțin despre viitor, de fapt chiar și despre trecut. Cum simțeau oamenii unei epoci anterioare, ce idei și concepții despre lume aveau, sunt în mare parte speculații. Cu atât mai mult este recomandabilă reticența în judecarea prezentului. Caracterul urgent al multor semnale de alarmă privind evoluțiile din societatea prezentului își datorează efectul de impact nemijlocit doar performanțelor tehnologiei comunicațiilor

„Vocabular german“. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Permanența în timp“

„Istoria azi“ – 1947: Adunarea Generală a ONU hotărăște împărțirea Palestinei în două state, israelit și arab. Ierusalimul a fost proclamat oraș liber, sub administrația ONU – 1929: are loc primul zbor aviatic deasupra Polului Sud, efectuat de ofițerul american de marină Richard Evelyn Byrd cu un aparat de zbor Ford Trimotor – 1888: fizicianul german Heinrich Hertz demonstrează în condiţii de laborator existenţa undelor electromagnetice – 1223: Regula de viaţă franciscană este confirmată de Papa Honoriu al III-lea

„Calendarul personalităţilor“ – 1932: Jacques Chirac, om politic francez, al 22-lea președinte al Franței – 1839: Ludwig Anzengruber, scriitor austriac – 1832: Louisa May Alcott, scriitoare nord-americană 1803: Christian Doppler, matematician şi fizician austriac, descoperitorul „Efectului Doppler – 1803: Gottfried Semper, arhitect german – 1802: Wilhelm Hauff, scriitor german – 1797: Gaetano Donizetti, compozitor de operă italian