Vineri, 24 octombrie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Ultima săptămână a expoziției „Dan Perjovschi. ROMÂNIA – O retrospectivă 1985–2025” la Muzeul Corneliu Mikloși din Timișoara: artă, dialoguri și un final cu sens. Expoziția se încheie duminică, 26 octombrie, după aproape două luni de vizitare și un program amplu de evenimente, tururi și întâlniri cu publicul. În aceste zile, Dan Perjovschi rămâne în expoziție pentru două tururi ghidate, două noi ediții ale Dialogurilor pe Contrasens, un spectacol de teatru susținut, precum și finisajul expoziției, care va marca închiderea oficială a proiectului.

Muzeul de Artă Brașov invită la conferința „Redescoperindu-l pe Hans Mattis-Teutsch. Povestea unui artist vizionar”, susținută de dr. Radu Popica. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 25 octombrie 2025, de la ora 17:00, iar intrarea va fi liberă. 

În Oradea, cetățenii au decis ce proiecte vor fi finanțate din bugetul orașului anul viitor. De asemenea, se lansează acolo un program special de instruire pentru a-i pregăti pe seniori pentru lumea digitală. În Baia Mare, totul se rezumă la cifre: Orașul înregistrează venituri mai mari, dar un important proiect de mediu – rezervația de bizoni planificată în Băiuț – a trebuit să fie oprit pentru moment. Vești bune pentru părinți și copii la Satu-Mare: Popularul program de catering școlar va continua în ciuda creșterii prețurilor sinteză

Istoria azi — 1945: Prin Carta Organizației Națiunilor Unite se înființează numită Organizația Națiunilor Unite — 1931: A fost inaugurat podul George Washington, care leagă New York City de orașul Fort Lee, New Jersey, traversând râul Hudson — 1260: Catedrala Notre-Dame de Chartres din orașul Chartres, Franța a fost sfințită în prezența regelui Ludovic al IX-lea

Calendarul personalităţilor – 1882: Emmerich Kálmán, compozitor maghiar — 1933: Draga Olteanu-Matei, actriță română (d. 2020) — 1943: Theodor Stolojan, politician român — 1947: Kevin Kline, actor american — 1953: Christoph Daum, jucător și antrenor german de fotbal (d. 2024)

Miercuri, 22 octombrie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Decizia judecătorilor CCR privind reforma pensiilor magistraţilor este analizată şi comentată de deputatul din partea minorităţii germane din România, secretarul Camerei Deputaţilor, Ovidiu Ganţ

Muzeele de la sat din regiunea Banatului şi a Banatului Montan vor putea fi vizualizate online, atât de pe un smartphone cât şi de pe orice PC, pe prima platformă virtuală dedicată muzeelor de la sat, www.muzeedelasat.ro. De la lansare, în 2021, platforma a inclus până acum 92 de obiective culturale, muzee şi colecţii din mediul rural, din 89 de sate din Moldova, Muntenia, Dobrogea, Maramureș și Oltenia. Ieri s-a încheiat etapa de documentare şi prelucrare a datelor strânse din spaţiul bănăţean. Proiectul „Muzeul – de pe uliță pe ecran” urmăreşte includerea obiectivelor de acest tip din întreaga ţară.

Concert Bernhard Schüler – Pian Solo la Braşov (miercuri, 22 octombrie2025, la Sala Studio, din cadrul Rectoratului Universității Transilvania. Bernhard Schüler este compozitor și liderul formaţiei de jazz TRIOSENCE, apreciată pentru stilul numit „songjazz“. Evenimentul este organizat de Centrul Cultural German din Braşov în colaborare cu Universitatea Transilvania

Actualitatea sibiană: Astra Film Festival 2025 la Sibiu, detalii despre programul evenimentului care se încheie duminică, 26 octombrie // Spectacolul GREUTATEA UNUI CORP de Victoria SZPUNBERG la Centrul Cultural Habitus, vineri, 24 octombrie 2025 // Piesa „Cocoșatul de la Notre Dame“, în regia lui Elena Nicolau și Sergiu Roban, la Teatrul Radu Stanca, 24.10.2025 // Transilvanian Brunch la Miercurea Sibiului, sâmbătă, 25 octombrie. Este ultimul eveniment din cadrul programului FortiVacation pe 2025. Programul zilei include un bufet cu specialităţi locale, o vizită la biserica fortificată şi la muzeul din casa parohială, dans şi muzică // La Teatrul GONG, Atelierul de Creat Povești – Măști și zâmbete, coordonat de Diana Ribana, sâmbătă, 25 octombrie, orele 10:00 şi 12:00 // Spectacolul pentru copii DEGEŢICA după H. C. Andersen la Teatrul GONG, pe 25 şi 26 octombrie // Concert inedit cu 108 boluri tibetane, în acompaniamentul gong-urilor, la reprezentaţia „108 Antique Singing Bowls Orchestra – A Sound Experience“ de la Muzeul de Artă Contemporană, sâmbătă, 25 octombrie // Piesa „Take, Ianke și Cadâr“ la TNRS – Sala Mare, sâmbătă, 25 octombrie // Un nou concert din cadrul seriei „Eu sunt sunet“, un proiect educativ, la Sediul FDGR, Sala Oglinzilor, pe 26 octombrie // Proiectul cultural Piano Rocks plays Metallica, ediţia a XII-a la Centrul Cultural „Ion Besoiu“, duminică, 26 octombrie // Piesa Neguțătorul din Veneția, după William Shakespeare, la Centrul Cultural „Ion Besoiu“, marţi, 28 octombrie // Lansare de carte: „Consulatul Lunii sau Adelina și crocodilii de mlaștină” de Matei Vișniec, miercuri, 29 octombrie, un eveniment din cadrul Festivalului Poets in Transylvania // Atelier de Creație „Piticii pricepuți”- Pregătiri de carnaval, miercuri, 29 octombrie, la Teatrul GONG, Sala Studio // Organizațiile non-guvernamentale din Sibiu pot accesa finanțări între 15.000 și 60.000 lei pentru proiecte educaționale cu impact local. Pe raza judeţului Sibiu, programul este coordonat de Fundaţia Comunitară Sibiu, ce acordă 248.000 lei pentru cele mai bune proiecte ale ONG-urilor, stabilite în urma unui concurs sinteză

Istoria azi – 1797: Francezul André-Jacques Garnerin a efectuat în premieră mondială o săritură cu parașuta dintr-un balon – 1883: a fost inaugurată Opera Metropolitan din New York City, unul dintre centrele culturii muzicale mondiale. Cu acest prilej s-a interpretat opera Faust, a compozitorului francez Charles Gounod (1818-1893) – 1968: Apollo 7 a aterizat conform planului, coborând în Oceanul Atlantic după ce a orbitat de 163 de ori în jurul Terrei

Calendarul personalităţilor – 1811: Franz Liszt, compozitor și pianist maghiar – 1844: Sarah Bernhardt, actriță franceză – 1919: Doris Lessing, scriitoare engleză, laureată a premiului Nobel în anul 2007

Marţi, 21 octombrie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Ziua Unității Germane sărbătorită la Casa de Cultură „Friedrich Schiller“ din București: Forumul Democrat al Germanilor din București a invitat pe 14 octombrie 2025 la sărbătorirea Zilei Unității Germane la Casa Schiller. Sub motto-ul „Reunificare, Europa unită, lbertate și democrație“, au participat reprezentanți din politică, cultură și minoritatea germană pentru a comemora evenimentele istorice din 1990 – și totodată pentru a reflecta asupra importanței unei Europe unite în prezent reportaj

Gală dedicată maestrului Peter Oschanitzky. La Opera Naţională din Timişoara a fost celebrat, printr-o gală specială, destinul artistic al unuia dintre cei mai importanți muzicieni ai Timișoarei – dirijorul și compozitorul Peter Oschanitzky. De la pupitrul Operei timișorene și al Filarmonicii „Banatul”, până la Opera din Osijek, Peter Oschanitzky a împletit arta dirijatului cu cea a compoziției și a formării de generații de muzicieni. Recunoscut internațional, laureat al Premiului „Pantheon” (Italia) și Doctor în Muzică al Universității Belford (SUA), maestrul rămâne un simbol al eleganței, pasiunii și dăruirii pentru muzică sinteză

Două evenimente importante la Reșița: Comemorare poetică și muzicală dedicată lui Nikolaus Lenau și Ziua Națională a Austriei. Pe 24 octombrie 2025, ora 16:00, Biblioteca Germană „Alexander Tietz” din Reșița găzduiește un eveniment special dedicat Zilei Naționale a Austriei (26 octombrie) și comemorării a 175 de ani de la trecerea în eternitate a poetului austriac Nikolaus Lenau, născut în Banat. Evenimentul oferă publicului ocazia de a celebra cultura austriacă și de a cunoaște moștenirea literară a poetului Nikolaus Lenau, unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă germană din Banat

Framing the Other. Migrație și alteritate în cinematografia germană, franceză și română. Acest proiect cinematografic organizat de Centrul Cultural German, Institutul Francez si de Cinema ARTA din Cluj-Napoca, este o invitație de a explora, prin cinema și dialog, una dintre cele mai relevante teme ale prezentului: migrația și alteritatea. Într-o lume marcată de crize, polarizare și schimbări sociale, proiectul aduce în prim-plan filmul nu doar ca un act artistic, ci ca pe un spațiu de întâlnire și înțelegere. Pe 23 si 24 octombrie publicul este invitat să descopere un program amplu, alcătuit din proiecții de film, discuții și mese rotunde, masterclass-uri, ateliere de educație media și muzică

„Vocabular german”. Limba germană în viața de zi cu zi – astăzi: „Ceartă și împăcare”

Istoria azi – 1520: Ferdinand Magellan descoperă strâmtoarea care-i va purta numele – 1945: în Franța femeile obțin dreptul la vot

Calendarul personalităţilor – 1687: Nicolaus Bernoulli, matematician elvețian – 1833: Alfred Nobel, chimist și industriaș suedez, inventatorul dinamitei și fondatorul Premiului Nobel – 1971: Dizzy Gillespie (John Birks Gillespie), trompetist, compozitor și bandleader american de jazz

Sâmbătă, 18 octombrie 2025

Știri

„ZAPP – Ziua Adopției Pisicilor PAN” încurajează adopțiile responsabile și oferă o zi plină de activități și ateliere, tombole și momente de relaxare. Asociația pentru protecția animalelor PAN organizează anul acesta evenimentul la Șura Culturală Gușterița (18 oct., strada Mălinului nr. 4 din Sibiu, orele 10:30-17:30)

„Școala populară săsească în prima jumătate a secolului al 19-lea“, eveniment organizat de „Grupul de lucru pentru studii regionale transilvănene” din Sibiu și Forumul regional Transilvania al FDGR, cu sprijinul Departamentului pentru relații interetnice de pe lângă Secretariatul general al Guvernului României și al organizației culturale a sașilor de la München, Germania. Cele două zile de comunicări științifice în limba germană se vor desfășura la sediul FDGR din Sibiu, pe 18 și 19 octombrie

În data de 19 octombrie 2025, Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen – A.L.E.G., parte a Rețelei pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, organizează la Sibiu (ora 15, în Piața Mare) cea de-a unsprezecea ediție a Marșului „Împreună pentru Siguranța Femeilor”, eveniment care se desfășoară simultan în 10 orașe din țară (București, Cluj, Timișoara, Iași, Baia Mare, Arad, Oradea, Piatra Neamț și în comuna Valea Seacă (jud. Bacău). Marșul din Brașov are loc astăzi, 18 octombrie.

Istoria azi – 1009: din ordinele califului Fatimid Al-Hakim bi-Amr Allah, Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim a fost distrusă până la temelii – 1386: deschiderea Universității din Heidelberg

Calendarul personalităţilor – 1663: Eugen de Savoia, feldmareșal al Sfântului Imperiu Roman, eliberatorul Ungariei și Transilvaniei de sub turci, guvernator al Banatului – 1777: Heinrich von Kleist, autor și poet german

Joi, 16 octombrie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Via Transilvanica premiată la Berlin cu EcoTrophea 2025: Traseul de lungă distanță Via Transilvanica din România a câștigat EcoTrophea 2025, oferită de Asociația Germană de Turism (DRV). Premiul recunoaște contribuția proiectului la biodiversitate și turism durabil, care ajută la protejarea varietății speciilor

Oraşul german Dinkelsbühl găzduiește o prelegere despre România ca partener European: „Strâns legați, dar totuși multe necunoscute – România, partenerul nostru european” este titlul unei prelegeri susținute de Miheia-Mălina Diculescu-Blebea, Consulul General al României la München. Evenimentul va avea loc joi, 16 octombrie, de la ora 18:30, în Haus der Geschichte – Sala Media la Dinkelsbühl. Evenimentul oferă o oportunitate unică de a aprofunda legăturile culturale și economice dintre Germania și România și de a descoperi aspecte mai puțin cunoscute despre Româmia ca partener european

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Contur și înfățișare“ 

Istoria azi – 1914: premiera absolută mondială la Viena a piesei de teatru „Pigmalion“ scrisă de dramaturgul irlandez George Bernard Shaw

Calendarul personalităţilor – 1958: Tim Robbins, actor nord-american – 1927: Günter Grass, scriitor german, laureat în 1999 al Premiului Nobel pentru literatură – 1888: Eugene O’Neill, dramaturg nord-american, laureat în anul 1936 al Premiului Nobel pentru Literatură – 1854: Oscar Wilde, scriitor irlandez

Miercuri, 15 octombrie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

„Începuturile Reformei în Transilvania“ și “Despre codul de legi săsești”: dublă prezentare de carte, astăzi la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu. Volumul „Începuturile Reformei în Transilvania“, editat de Ulrich A. Wien, documentează sesiunea internațională de comunicări științifice „Frontiere trecute – 500 de ani de la Reforma protestantă la Sibiu, Transilvania“ susținută în anul 2019 la Academia Evanghelică Transilvania de la Turnișor, Sibiu. Volumul “Despre codul de legi săsești”, editat de Julia Derzsi și Mária Pakucs-Willcocks, prezintă edițiile consecutive ale Codului, precum și studii ale surselor și lucrărilor preliminare, bazate pe colecția administrată de magistratul Thomas Bomelius între anii 1560-1563 (Sala de conferințe, ora 17)

Relațiile româno-germane și româno-austriece au fost pe ordinea de zi a Parlamentului României în ultimele zile. Un grup de parlamentari din Austria a vizitat luni Parlamentul, iar președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, s-a întâlnit cu noul ambasador al Germaniei la București, Angela Ganninger. Deputatul FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț, a participat la aceste întâlniri în calitate de reprezentant al etnicilor germani din România. Interviu realizat de Adrian Ardelean, Radio România Timișoara, redacția emisiunilor în limba germană

Actualitatea sibiană: Astra Film Festival, festivalul internațional anual de film documentar, propune anul acesta o selecție de peste 70 de documentare din întreaga lume, prezentate în cinci secțiuni competiționale și 11 secțiuni tematice (17-26 oct.); – Meci de fotbal în Liga 3 la Sibiu: AFC Inter Stars Sibiu vs ACS Mediaş (17 oct., Stadionul Municipal, ora 18); – Invitație la teatru: „Take, Ianke și Cadîr“ de Victor Ion Popa, coordonarea artistică: Sanda Anastasof, la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (17 oct., Sala Mare, ora 19); – „ZAPP – Ziua Adopției Pisicilor PAN” încurajează adopțiile responsabile și oferă o zi plină de activități și ateliere, tombole și momente de relaxare. Asociația pentru protecția animalelor PAN organizează anul acesta evenimentul la Șura Culturală Gușterița (18 oct., strada Mălinului nr. 4 din Sibiu, orele 10:30-17:30); – Două zile de comunicări științifice în limba germană dedicate tematicii „Școala populară săsească în prima jumătate a secolului al 19-lea“, eveniment organizat de „Grupul de lucru pentru studii regionale transilvănene” din Sibiu și Forumul regional Transilvania al FDGR, cu sprijinul Departamentului pentru relații interetnice de pe lângă Secretariatul general al Guvernului României și al organizației culturale a sașilor de la München, Germania (18 și 19 oct., sediul FDGR Sibiu, Sala Oglinzi) sinteză

8,3 milioane hecare de suprafață împădurită au fost distruse în lumea întreagă în cursul anului trecut, conform raportului anual „Forest Declaration Assessment“ publicat de organizații de cercetare și asociații ale societății civile. Suprafața distrusă este cu 1,7 milioane hectare mai mare decât cea din anul 2023. În America Latină, Asia, Africa și Oceania aflată la est de Australia, incendiile au distrus 6,73 milioane de hectare

În SUA, statul federal California a adoptat un pachet de legi pentru a reglementa chatboții cu inteligență artificială. Conform noilor prevederi, printre obligațiile operatorilor de chatboți se numără și cea de verificare a vârstei utilizatorilor precum și afișarea regulată de mesaje care să le reamintească utilizatorilor faptul că sunt într-o comunicare cu un program de calculator. Sunt prevăzute și măsuri obligatorii pentru prevenirea sinuciderii. California reacționează astfel la mai multe sinucideri în rândul tinerilor care au avut relații fictive cu chatboți. În Statele Unite nu există legi naționale care să limiteze riscurile inteligenței artificiale

Istoria azi – 2003: Prima misiune chineză în spațiu, Shenzhou 5; China a trimis o capsulă spațială având la bord un cosmonaut, Yang Liwei; – 1940: premiera filmului „Marele Dictator” de Charlie Chaplin

Calendarul personalităţilor – 1926: Michel Foucault, filozof francez; – 1923: Italo Calvino, scriitor și jurnalist Italian; – 1921: Hoimar von Ditfurth, psihiatru şi jurnalist german, distins în 1978 cu Premiul Kalinga pentru merite excepţionale în popularizarea ideilor ştiinţifice, premiu acordat de UNESCO; – 1920: Mario Puzo, autor și scenarist nord-american; – 1893: Regele Carol al II-lea, rege al României (1930-1939); – 1844: Friedrich Nietzsche, filozof german

Marți, 14 octombrie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Liceul Teoretic German „Johann Ettinger“ din Satu Mare va fi modernizat printr-un program elvețian în valoare de 38 de milioane de lei, urmând să devină o clădire cu un consum de energie aproape de zero. Proiectul va fi implementat prin Programul de Cooperare Elvețiano-Român și vizează transformarea liceului într-o clădire NZEB (Near Zero Energy Building), prin instalarea de panouri fotovoltaice și implementarea unui sistem inteligent de management energetic. Proiectul are și o componentă inovativă, ce presupune utilizarea unei platforme cinetice care va transforma pașii elevilor în energie electrică

Miniștrii de interne ai celor 27 de state membre ale UE se reunesc astăzi, la Luxemburg, pentru a discuta despre politica europeană în materie de migrație și azil. Principalul subiect pe ordinea de zi este așa-zisul Regulament privind returnarea, pentru care Comisia Europeană a prezentat un proiect în martie. Miniștrii de interne vor discuta și despre ajutorul financiar și de personal acordat țărilor care primesc un număr deosebit de mare de refugiați, despre centre de repatriere din țări terțe și repatrierea refugiaților sirieni

Mâine îşi deschide porţile Târgul de carte de la Frankfurt (15-19 octombrie). Ţara invitată a celei de-a 75-a ediţii este Republica Filipine. Deschiderea oficială este programată pentru astăzi, începând cu ora 17

„Vocabular german”. Limba germană în viața de zi cu zi – astăzi: „Cu fața la cearșaf”

Istoria azi – 1964: dr. Martin Luther King, cunoscut mai ales ca luptător pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare din Statele Unite ale Americii, devine cel mai tânăr laureat al Premiului Nobel pentru Pace; – 1900: apare cartea „Interpretarea viselor“ a psihologului Sigmund Freud; – 1804: în Țara Românească a avut loc un puternic cutremur de pământ, cel mai mare seism din România, consemnat de documente. Cutremurul s-a produs în Vrancea și se apreciază că a avut o magnitudine de 7,7-7,9 grade. Și Bucureștiul a fost grav afectat, aici prăbușindu-se Turnul Radu Vodă, Hanul Șerban Vodă, o parte din Turnul Colței și multe alte construcții; – 1066: Regele Harold al II-lea al Angliei, ultimul rege anglo-saxon al Angliei, este învins la Hastings de William, Duce de Normandia, supranumit ulterior „Cuceritorul“. Bătălia de la Hastings a finalizat cucerirea normandă a Angliei

Calendarul personalităţilor – 1853: Ciprian Porumbescu, compozitor român; – 1927: Roger Moore, actor englez; – 1890: Dwight David Eisenhower, general şi om politic nord-american, a fost primul comandant suprem al forţelor armate ale NATO (1949-1952) şi preşedinte al SUA între anii 1953-1961; – 1888: Katherine Mansfield, nuvelistă şi poetă neozeelandeză

Luni, 13 octombrie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

O epocă definitorie pentru identitatea culturală a Banatului este prezentată de Muzeul Național al Banatului (MNaB) în cadrul expoziției „Albume de familie. Burghezia din Banat în perioada modernă. 1800-1947”, parte a unui proiect dedicat clasei sociale care a modelat în epoca modernă identitatea culturală, economică și urbană a provinciei istorice Banat. Expoziția poate fi vizitată în perioada până la 25 ianuarie 2026

Decada culturii germane în Banatul Montan continuă. Retrospectivă asupra principalelor manifestări culturale sinteză

Seară de lectură cu scriitorul german Steffen Mensching la sediul Forumului de centru Sibiu al FDGR. Autorul va citi astăzi (ora 18) din romanul său „Ochii lui Schermann”, dedicat grafologului Rafael Schermann (1847-1943), dispărut într-un lagăr de muncă forțată sovietic

Grupul de dans popular al cadrelor didactice din Sibiu este compus din educatoare, învășătoare, profesoare și profesori din învățământul preuniversitar cu predare în limba germană din Sibiu și împrejurimi. În cadrul unor sesiuni intensive de repetții, membrii grupului înființat cu trei ani în urmă au inclus în repertoriul propriu mai multe dansuri populare cu dificultate sporită din Transilvania reportaj

Bibliotecile publice germane sunt din ce în ce mai frecventate dar beneficiază de fonduri tot mai reduse, avertizează Asociația bibliotecilor din Germania în urma publicării unui sondaj în rândul celor 1400 de instituții membre. 30 la sută din biblioteci au fonduri reduse, un sfert sunt afectate de blocaje bugetare. De la începutul anului, bibliotecile publice au înregistrat 180 de milioane de vizitatori, cu 50 de milioane mai mulți decât în perioada corespunzătoare a anului 2023. Conducerea asociației observă aspecte contrare ale evoluției bibliotecilor: instituțiile oferă acum mai multe servicii, cum ar fi promovarea lecturii, consiliere digitală și evenimente sociale dar 85 la sută dintre ele arată că nu sunt mai bine finanțate sau că situația s-a înrăutățit

Istoria azi – 1923: orașul Ankara a devenit capitala statului turc modern, în locul metropolei Istanbul; – 1884: la Washington, reprezentanţi ai 25 de state stabilesc Observatorul Regal din Greenwich (Anglia) drept punct de origine al meridianului geografic zero; – 1781: Patenta de toleranță religioasă emisă de împăratul Iosif al II-lea prin care se accordă libertate religioasă protestanților și ortodocșilor. Este urmată de Patenta din 1782 care acordă libertate religioasă evreilor. Cele două sunt cunoscute ca ”Edictele iozefine de toleranță religioasă”, prin care Iosif al II-lea a recunoscut cultelor protestante, creștin-ortodoxe și mozaice dreptul de a funcționa nestingherit în țările ereditare ale Habsburgilor, Imperiul Austro-Ungar de mai târziu

Calendarul personalităţilor – 1941: Paul Simon, cantautor nord-american; – 1921: Yves Montand, actor și cântăreț francez de origine italiană; – 1925: Margaret Thatcher, politician britanic, prim-ministru al Regatului Unit; – 1821: Rudolf Virchow, medic și patolog german, fondator al patologiei celulare

Duminică, 12 octombrie 2025

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Sfânta Evanghelie după Matei   Capitolul 9, versetul 8

„Iar mulţimile văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere.“

Epistola a doua către Timotei a Sfântului Apostol Pavel   Capitolul 3, versetul 14

„Tu însă rămâi în cele ce ai învăţat şi de care eşti încredinţat, deoarece ştii de la cine le-ai învăţat“