Marți, 14 iunie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Prin sprijinirea lucrărilor de artă stradală, Ambasada Germaniei şi Ambasada Spaniei la Bucureşti doresc să dea un exemplu de susţinere a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Naţiunilor Unite (ODD), în special a dreptului la apă. Un asemenea eveniment a avut loc astăzi în capitală unde a fost prezentată o lucrare realizată de artiștii Sweet Damage Crew.

Astăzi, marți, 14 iunie, de la ora 19.30, în sala Teatrului German de Stat din Timișoara va avea loc spectacolul de dans contemporan „The Last Raid of HumanKind” (Ultimul atac al umanității) susținut de Contemporary Creative Dreamers.Spectacolul de dans contemporan face parte din proiectul cultural „HumanKind”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Regia și coregrafia sunt semnate de Daniel Alexandru Dragomir.

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Costumul, îmbrăcămintea cu tâlc“.

Istoria azi – 1985: semnarea Tratatului de la Schengen, privitor la suprimarea controalelor la frontierele europene

Calendarul personalităţilor – 1864: Alois Alzheimer, medic psihiatru și neuropatolog german – 1928: Che Guevara, revoluționar argentinian de stânga – 1968: Steffi Graf, jucătoare germană de tenis

Joi, 9 iunie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Comisia guvernamentalä româno-germanä pentru problematica etnicilor germani din Romania s-a întrunit în perioada 2-3 iunie 2022 la Berlin. Delegația germanä a fost condusä de Natalie Pawlik, Însärcinat al Guvemului Federal pentru problemele imigranților de origine germanä și minorități naționale. Delegația românä a fost condusä de Daniela Gîtman, secretar de stat pentru afaceri europene din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României. Ședința din anul acesta a avut loc in contextul aniversärii a 30 de ani de la semnarea „Tratatului dintre România și Republica Federalä Germania privind Cooperarea Prieteneascä și Parteneriatul în Europa“. Printre altele, partea românä a arätat cä Departamentul pentru Relații Interetnice (DRI) din cadrul Secretariatului General al Guvemului României participä la organizarea celei de-a 36-a ediții a Säptämânii Academice Internationale Transilvania (Internationale Siebenbürgische Akademiewoche), care se adresează, în limba germanä, tineretului academic din Germania și România. Ediția din anul 2022 se va desfășura la sfârșitul lunii septembrie la Sighișoara, având drept temä-cadru ”Învätämântul din Transilvania”.

Clubul Economic German Banat invită la Adunarea Generală a membrilor săi, joi, 9 iunie 2022, de la ora 19.00 la Sala de Conferințe din Hotel Atlas (Timișoara).

Serviciul de Ajutor Maltez în România, filiala Timișoara, invită la un Târg Maltez, la care se pot cumpăra haine pentru adulți și copii, jucării și cărucioare la un preț simbolic (vineri, 10 iunie, între 10.00-17.00, în sala de cateheză a Casei Parohiale Romano-Catolice din Iozefin, Timișoara. Banii cîștigați din vînzarea lucrurilor vor fi folosiți pentru diferite proiecte sociale.

La București, expoziția „Universul săsesc în colecțiile Muzeului Satului“ poate fi vizitată până la data de 12 iunie (Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti“, Sala ”H. H. Stahl”).

Relansare eșuată a festivalulului cultural „Cartfest“ din Cristian, jud. Brașov, după doi ani consecutivi în care restricțiile anticovid au dus la suspendarea festivalulului. Organizatorul și Primăria Cristian nu au reușit să semneze în timp util contractul necesar desfășurării festivalului. Ediția 2022 a „Cartfest“ era anunțată pentru perioada 17-24 iulie.

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Oaspetele“

Istoria azi – 1815: se încheie Congresul de la Viena, început la 01 nov. 1814, conferinţa marilor state europene prilejuită de căderea împăratului francez Napoleon I, cu scopul de a instaura o nouă ordine europeană. La conferinţă au participat reprezentanţi ai Franţei, Marii Britanii, Austriei, Prusiei şi Rusiei. Statele mijlocii şi medii nu au avut posibilitatea să participe la discuţii

Calendarul personalităţilor – 1898: Curzio Malaparte, scriitor şi jurnalist italian de origine germană – 1843: Bertha von Suttner, scriitoare austriacă, a fost prima femeie laureată a Premiului Nobel pentru Pace (1905) – 1672: Petru I, supranumit cel Mare, Ţarul Rusiei (1682-1725) şi Împărat al Rusiei (1721 până în 1725, anul decesului)

.

Luni, 6 iunie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

A doua zi de Rusalii în calendarul bisericesc al creștinilor de confesiune catolică și protestantă. De Rusalii, creștinii sărbătoresc Coborârea Sfântului Duh, descrisă în Biblie în cartea „Faptele apostolilor“. Creştinii de toate confesiunile consideră Rusaliile momentul Întemeierii Bisericii.

Alocuțiune de Rusalii a Episcopului Bisericii Evanghelice C.A. din România, Reinhart Guib.

Seria de eseuri radiofonicce ”De pe aici și de pe acolo”, cu scriitorul de limbă germană Jan Koneffke – astăzi: ”Uneori norocul înseamnă o nenorocire evitată” eseu

Între 10 iunie și 3 iulie la Timișoara se va desfășura a doua ediție a programului ”Where ART Thou?”. Artiștii și publicul interesat sunt invitați la o dezbatere despre conexiunile dintre artă, noile tehnologii și societate.

Istoria azi – 1523: Regentul Suediei, Gustav Vasa, este ales rege al Suediei, marcând simbolic sfârșitul Uniunii de la Kalmar. Această zi este Ziua Națională a Suediei. – 1925: a fost fondată compania americană producătoare de automobile „Chrysler“

Calendarul personalităților – 1599: Diego Velázquez, pictor spaniol – 1606: Pierre Corneille, dramaturg francez – 1875: Thomas Mann, scriitor german, laureat al Premiului Nobel

Sâmbătă, 4 iunie 2022

Știri

Dintr-o dată 1 milion de followeri! Autorul german Rüdiger Bertram și-a prezentat în fața elevilor gimnaziali din Sibiu, cartea Dintr-o dată 1 milion de followeri!, publicată în 2021 și ilustrată ingenios de Heribert Schulmeyer. Interviu cu Rüdiger Bertram

Organ Nights 2022 la Biserica Neagră din Brașov! în perioada iunie – septembrie 2022, în fiecare sîmbătă de la ora 18.00. Deschiderea celei de-a 70-a ediții a stagiunii estivale de orgă de la Biserica Neagră va avea loc pe 4 iunie ( ora 18.00). La cele patru orgi istorice, ce există în biserică, vor interpreta piesele din programul pregătit de organizatori organiștii Ursula Philippi, Paul Cristian, Eckart și Steffen Schlandt

”Căutăm rădăcinile – găsim drumurile”, este motto-ul ediției de anul acesta a celei mai mari întîlniri a sașilor, ce are loc la Dinkelsbühl ( Germania), în perioada 3-6 iunie. Programul bogat pregătit de organizatori include și decernarea Premiilor Culturale Transilvănene pentru dr. Sigrid Haldenwang, cercetător științific I la Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu și pentru bioloaga germană cu rădăcini sighișorene, prof. dr. Erika Schneider

Creştinii catolici și protestanți sărbătoresc mâine Coborârea Sfântului Duh, descrisă în Biblie în cartea „Faptele apostolilor“. Această sărbătoare creştină mai este cunoscută şi drept „Rusalii“ sau „Cincizecime“. În România, Rusaliile şi A doua zi de Rusalii observate conform calendarului neo-iulian sunt zile de sărbătoare nelucrătoare

Istoria azi – 1989: Masacrul din Piața Tiananmen pune capăt protestelor socio-politice din Beijing, capitala republicii Populare Chineze – 1934: în Germania este oferită spre vânzare în premieră mondială hrană pentru sugari produsă la scară industrală, în colaborare cu pediatrul prof. dr. Günther Malyoth din München

Calendarul personalităților – 1941: Klaus Michael Grüber, regizor de teatru german – 1867: Carl Gustaf Emil Mannerheim, militar și politician finlandez. A fost cel de al șaselea președinte al Finlandei (1944–1946) – 1867: Alfred Vierkandt, sociolog german, reprezentant als sociologiei formale

Luni, 30 mai 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

„ORDIN 7161“, prezentat astăzi  la Goethe-Institut București. Albumul foto dedicat deportării în Uniunea Sovietică a etnicilor germani din România este materializarea publicistică a  proiectul „ORDER 7161“ realizat de fotograful luxemburghez Marc Schroeder. La prezentare participă Heinke Fabritius, referent al Biroului cultural în cadrul Muzeului Tansilvănean din Gundelsheim, Germania; Liviu Sebastian Jicman, directorul Institutului Cultural Român; Joachim Umlauf, director al Goethe-Institut București (30 mai, ora 18)

Pericolele consumului și comercializării drogurilor în rândul elevilor, vor fi prezentate în 400 de clase din județul Brașov în anul școlar 2022-2023, în cadrul unei campanii de conștientizare inițiate de Prefectura Brașov. Proiectul-pilot din viitorul an școlar se va adresa elevilor din clasele a V-a și a IX-a și va fi desfășurat prin intermediul platformei digitale a Inspectoratului Școlar Județean. Consiliul Județean al Elevilor a propus pentru proiect denumirea „Nu lăsa drogurile să trăiască în locul tău. Tu decizi!”.

„Viața și activitatea lui Hans Otto Roth“, film documentar dedicat celui mai important politician sas al perioadei interbelice, decedat la 1 aprilie 1953 în închisoarea comunistă Ghencea din București. Hans Otto Roth a fost ales de zece ori deputat în Parlamentul României în perioada interbelică (1919-1938). Curtea de Casație l-a proclamat, în anul 1938, senator pe viață. Interviu cu Eduard Schneider din Sebeș, județul Alba, producătorul filmului documentar realizat cu sprijinul FDGR și al Departamentului pentru Relații Interetnice de pe lângă Secretariatul General al Guvernului României interviu

Istoria azi – 1814: arheologul german Heinrich Schliemann descoperă situl oraşului antic Troia la Hisarlık (Anatolia, Turcia)  – 1431: Ioana d’Arc, luptătoare pentru liberatea Franţei în ultima parte a Războiul de o sută de ani (1337-1453), moare arsă pe rug la Rouen, condamnată de un tribunal al Inchiziţiei

Calendarul personalităţilor – 1907: Elly Beinhorn, aviatoare şi jurnalistă germană – 1814: Mihail Bakunin, revoluționar rus, activist și teoretician al mișcării anarhiste

Marți, 17 mai 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

„Ar putea fi vreodată posibil să ne alegem limba?“ O căutare literară și lingvistică în mediul radiofonic, ilustrată prin discuția dintre artista Jasmina Al-Qaisi și Joachim Umlauf, directorul Goethe Institut București (astăzi, ora 19, Pavilion Goethe, Calea Dorobanți 32)

70 de ani de la evacuările forțate ale etnicilor germani din Brașov și comunele învecinate. Măsurile represive de la începutul lunii mai a anului 1952 erau prevăzute în decizia nr. 239/1952 a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Populare Române

”Căutarea rădăcinilor – Găsirea căilor” este motto-ul sub care se desfășoară anul acesta Întîlnirea sașilor transilvăneni din Germania (Dinkelsbühl, 3-6 iunie 2022), care se reia cu prezență fizică, după o întrerupere de 2 ani din cauza pandemiei

„Politici climatice și tranziție justă. Mize și constrângeri“: Program de formare organizat la București (18-19 iunie) de fundația Friedrich Ebert România. Termenul limită pentru înscrieri este data de 20 mai

Jazz, participarea la Transilvania International Film Festival, Clujotronic – Electro Arts Festival și un festival graffiti sunt principalele evenimente din calendarul activităților estivale pregătite de Centrul cultural german Cluj-Napoca, prezentate de Ildikó Surányi, directorul departamentului cultural al instituției. Interviu realizat de Imola Macavei, redactor Radio România Tg. Mureș

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Statornicie și precizie“

Istoria azi – 1890: Prima broșură de benzi desenate, intitulată ”Comic-Cuts”, apare la Londra, publicată de Alfred Harmsworth – 1832: premiera absolută la Teatro Costanzi din Roma a operei “Cavalleria rusticana” a compozitorului italian Pietro Mascagni

Calendarul personalităţilor – 1936: Dennis Hopper, actor, regizor şi artist nord-american – 1904: Jean Gabin, actor francez

Sâmbătă, 14 mai 2022

Știri

Ne bucurăm împreună de muzică! De un an fetele și băieții Fanfarei de Tineret Brașov cântă împreună sub conducerea lui Matthias Roos. Ei și-au sărbătorit în mod corespunzător prima aniversare pe 9 mai, Ziua Europei, cu două concerte în aer liber. Interviu cu Matthias Roos

Jubileul Academiei Evanghelice Transilvania din Turnișor (Sibiu), un eveniment de succes! Cei 30 de ani de la înființarea instituției și 20 de ani de la deschiderea Centrului de conferințe „Hans Bernd von Haeften”, în cadrul AET Sibiu, au fost marcați abia anul acesta printr-o conferință cu titlul: De la minoritate la minoritate. Literatura de limbă germană din România între est și vest. Detalii de la Roger Pârvu, coordonator de proiecte în cadrul AET Sibiu.

Delegație germană în vizită la Timișoara: Vicepreședintea Bundestagului german Katrin Göring-Eckardt (SPD) a condus delgația de lucru la Timișoara însoțită de Comisarul Guvernului Federal pentru Libertatea Religiei și a Credinței Frank Schwabe, Ambasadorul Germaniei la București Dr. Peer Gebauer si consulul Germaniei la Timisoara Regina Lochner. Programul delegației a inclus o discuție cu primarul Timișoarei Dominic Fritz, o vizită la Școala Nikolaus-Lenau din Timișoara și o întâlnire cu reprezentanții Forumului Democrat al Germanilor din România în Casa Adam-Müller-Guttenmbrunn-Haus din Timisoara

Istoria azi – 1948: statul Israelul îşi proclamă independenţa – 1796: medicul englez Edward Jenner testează vaccinul împotriva variolei

Calendarul personalităţilor – 1885: Otto Klemperer, dirijor şi compozitor german – 1868: Magnus Hirschfeld, medic şi sexolog german – 1553: Margareta de Valois, cunoscută și sub numele de Regina Margot, regină a Navarrei, apoi regină a Franței și ducesă de Valois. La căsătoria ei cu Henric al III-lea de Navarra a fost declanșat un masacru asupra protestanților din Franța, cunoscut în istorie ca Noaptea Sfântului Bartolomeu – 1316: Carol al IV-lea al Sfântului Imperiu Roman, considerat a fi una din cele mai importante figuri ale evului mediu târziu. În anul 1348 a întemeiat Universitatea din Praga

Joi, 12 mai 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Informații inutile, respectiv lipsa unui răspuns. Reacția deputatului FDGR Ovidiu Ganț la: răspunsul din partea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale (urmare a întrebării din 4 aprilie a deputatului privind aplicarea Legilor 130/2020 și 232/2020, referitor la drepturi financiare pentru copiii fostelor victime ale regimului comunist) și lipsa unui răspuns din partea Ministerului Culturii (la întrebarea din 1 februarie privind acțiuni concrete și proiecte finanțate de Ministerul Culturii în anul 2022, în susținerea proiectului „Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023“)

Scrisoarea lui Neacșu, expusă la Casa Sfatului din Brașov: Pentru prima dată din 1916, Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung (1521) către judele Braşovului, Johannes Benkner, poate fi văzută de publicul larg până pe 23 mai 2022 la Casa Sfatului din Brașov; pentru prima oară de la descoperirea sa în anul 1894, cel mai vechi document păstrat, scris în limba română, este prezentat public într-o expoziție muzeală și în afara cadrului profesional al Arhivelor. Interviu cu Thomas Șindilariu, Subsecretar de Stat în cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice de pe lângă Guvernul României  

Presa germană în Banat. Dezbaterea și masa rotundă organizate la Timișoara de redacția săptămânalului de limbă germană “Banater Zeitung” au avut ca subiect principal tinerii cititori, ziarul studențesc  timișorean „LIT Kompass” și ziarele școlare din liceele bănățene cu predare în limba germană 

Noaptea Europeană a Muzeelor 2022 – la Muzeul Țării Crișurilor (oradea) și la mai multe Muzee din Brașov

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „I se spune propagandă“

Istoria azi – 1941: la Berlin, inginerul german Konrad Zuse dă în funcţiune primul calculator din lume, „Z3“, considerat prima maşină de calcul digitală – 1928: la Köln (Germania) este inaugurată expoziţia „Pressa”, prima expoziţie internaţională dedicată presei; timp de şase luni, expoziţia „Pressa” a avut 5 milioane de vizitatori din Europa, America şi Asia – 1832: la Milano (Italia), opera comică „Elixirul dragostei“ („L’elisir d’amore“) a compozitorului italian Gaetano Donizetti (1797-1848) este prezentată în premieră absolută la „Teatro alla Canobbiana“

Calendarul personalităţilor – 1921: Joseph Beuys, artist plastic şi teoretician al artei german – 1900: Helene Weigel, actriţă germană – 1820: Florence Nightingale, infirmieră britanică, precursoarea serviciului sanitar modern – 1803: Justus von Liebig, chimist și inventator german, considerat fondatorul chimiei organice și aplicațiilor acesteia în agricultură

Miercuri, 4 mai 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Astăzi la sediul Forumului de centru Sibiu al FDGR: seară cinematografică dedicată celor aproximativ 60 de filme documentare despre România și minoritatea etnicilor germani din România, realizate între anii 1978-2002 de Peter Miroschnikoff (corespondent al Radiodifuziunii Publice Germane ARD între anii 1978-1988 și șef al corespondenților ARD între anii 1996-2007). Proiecția în prezența jurnalistului a trei filme documentare din anii 1980 și 1990 va fi urmată de discuții (Sala Oglinzilor, ora 17.00)   

Actualitatea politică văzută de Ovidiu Ganţ, deputatul FDGR în Parlamentul României: Adunarea reprezentanţilor Forumului regional Banat al FDGR şi realegerea lui Ioan Fernbach în funcţia de preşedinte al organizaţiei regionale – Vizita de lucru la Bucureşti a preşedintelui Germaniei, Frank Walter Steinmeier (astăzi, 4 mai) – Vizita la Timişoara a vicepreşedintei Bundestagului, Katrin Göring-Eckardt (vineri, 6 mai); din delegaţie face parte şi Frank Schwabe, însărcinat al Guvernului federal german pentru religie. Interviu realizat de Adrian Ardelean, redacţia emisiunilor în limba germană de la Radio România Timişoara

Reprezentația „V.I.P. – Very Isolated Person“ a Teatrului German de Stat Timișoara (TGST) va participa la Festivalul de teatru, dans, performance și muzică OFF Europa (16-22 mai) de la Leipzig, Germania (17 mai, ora 21, live stream pe ZOOM, acces gratuit). Spectacolul inspirat de personajul Nina din drama „Pescărușul“ de Anton Cehov este prezentat astăzi pe scena TGST (19.30-20.30)

„Refugiați“, „fotografie“, „perspectivă socială“ sunt ideile principale ale dezbaterii propusă astăzi de Goethe-Institut București, un eveniment din seria Bucharest PhotoFest talks: „The refugees. From photograpy to a social perspective“. Participă reprezentanți UNHCR România (Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite  – România), fotografi documentariști și fotojurnaliști (Calea Dorobanților 32, ora 19)

„Actualitatea sibiană”: Lucrări de modernizare și extindere a podului peste Cibin de pe șoseaua Alba Iulia, cu închideri parțiale sau totale ale circulației pe pod: 6-8 mai, traficul se va închide complet; 9 mai – 30 septembrie și 1 octombrie 2022 – 30 aprilie 2023, se circulă pe câte o bandă de sens, cu închideri totale de scurtă durată – Expoziția specială “STRĂIN : FAMILIAR. Sibiu: Brașov. Două orașe în Transilvania” va fi inaugurată joi, 5 mai 2022, la ora 18.00, în sala multifuncțională a Casei Friedrich Teutsch. Fotograful berlinez prof. dr. dr. h. c. Jürgen van Buer va expune fotografii alb-negru realizate în timpul mai multor călătorii în Transilvania în perioada 2014 – 2018 – „Acordă-i păcii o șansă“ este tema ediției 2022 a concursului multianual de eseuri dedicat liceenilor (clasele X-XII) Colegiului Brukenthal din Sibiu. Lucrările elevilor participanți sunt așteptate la redacția săptămânalului sibian  „Hermannstädter Zeitung“, termenul limită este data de 30 mai. Concursul de eseuri „Hannes Elischer“ va continua pentru încă patru ani

Istoria azi – 1994: Israel şi Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP) semnează la Cairo tratatul pentru autoadministraţia palestinienilor în teritoriile ocupate de la Ieriho şi în Fâşia Gaza – 1953: nuvela „Bătrânul şi marea” de Ernest Hemingway este distinsă cu Premiul Pulitzer. În anul 1954, Comitetul Nobel avea să includă o referire la această nuvelă în motivarea sa la acordarea Premiului Nobel pentru Literatură în favoarea lui Hemingway – 1626: olandezul Pieter Minuit cumpără insula Manhattan de la indienii nord-americani

Calendarul personalităţilor – 1939: Amos Oz, scriitor israelian – 1929: Audrey Hepburn, actriță de film de origine anglo-olandeză – 1926: Gerlind Reinshagen, scriitoare şi dramaturgă germană

Luni, 2 mai 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Seria de comentarii radiofonice „Despre lumea în care trăim“, cu scriitorul Jan Koneffke. Astăzi, autorul face o incursiune în istoria orașului Odessa, prilejuită de participarea la un festival internațional de literatură în anul 2017 eseu

Viitor incert pentru Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM): festivalul nu a mai primit finanțare din partea Centrului de Proiecte Timișoara, instituție subordonată Primăriei Timișoara. În urma respingerii de către Centrul de Proiecte a contestației formulate de organizatorii festivalului, aceștia îl acuză că a modificat regulamentul de finanțare în lipsa unei dezbateri publice. Ediția a XI-a a FILTM era anunțată de organizatori pentru perioada 23-26 octombrie 2022

La Brașov, fântâna arteziană din Piața Sfatului ar putea fi mutată în alt loc. Consilierii locali au dezbătut propunerea arhitecților care au câștigat concursul de soluții pentru reamenajarea Pieții Sfatului

Timp de un an vor avea loc la Sibiu lucrări de modernizare și extindere a podului peste Cibin de pe șoseaua Alba Iulia, cu închideri parțiale sau totale ale circulației pe pod: 6-8 mai, traficul se va închide complet; 9 mai – 30 septembrie și 1 octombrie 2022 – 30 aprilie 2023, se circulă pe câte o bandă de sens, cu închideri totale de scurtă durată

Istoria azi –  1949: semnarea Tratatului Atlanticului de Nord, alianţă militară occidentală, de către miniştrii de externe ai SUA, Marii Britanii, Franţei şi ai altor nouă state – 1081: Alexios I Comnen urcă pe tronul Bizanţului (1081-1118). Apelul său adresat Apusului şi mai ales Papei, pentru ajutor împotriva invadatorilor turci şi selgiucizi, avea să declanşeze cruciadele

Calendarul personalităţilor –  1957: Aki Kaurismäki, regizor finlandez – 1932: Andrei Tarkovski, regizor şi autor rus – 1914: Marguerite Duras, scriitoare şi scenaristă franceză – 1785: Bettina von Arnim, scriitoare germană