Vineri, 9 septembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Sub deviza „Noroc cu 13”, Oktoberfest Brașov 2022, cel mai mare festival al berii din afara Germaniei, a început anul acesta pe 1 septembrie, pe locul fostului stadion municipal din Bartolomeu – un festival al familiei și al prieteniei reportaj

’Foodie – Street Food Cuisine’, între 8 și 11 septembrie pe cea mai frumoasă stradă din Sibiu și în PARCUL Cetății

Muzică în Catedrala Luterană din Sibiu, în fiecare marți de la ora 19:00, vineri de la ora 12:00 și sâmbătă de la ora 19:00

Festivalul Vinului, organizat de Clubul Economic German din Sibiu, sâmbătă 10 septembrie 2022, începînd cu ora 17.00

Locomotiva cu abur revine pe Valea Hârtibaciului pe 10 și 11 septembrie, cu ocazia celei de-a șaptea ediții a Zilelor Mocăniței

Principalele subiecte din ediția de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung“, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar

Istoria azi – 1993: Organizaţia pentru eliberarea Palestinei (PLO) recunoaşte oficial statul Israel

Calendarul personalităţilor – 1873: Max Reinhardt, actor şi regizor austriac, cofondator în 1920 al Festivalului de la Salzburg – 1828: Lev Tolstoi, scriitor

Joi, 8 septembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Tineretul este viitorul: Fanfara de tineret Jugendblaskapelle Kronstadt susține o serie de concerte la cea de-a 13-a ediție a festivalului berii Oktoberfest Brașov 2022, sub îndrumarea dirijorului Matthias Roos reportaj

Primăria comunei Lenauheim, jud. Timiș, în colaborare cu Comunitatea bănățenilor originari din Lenauheim din Germania organizează între 9 și 11 septembrie 2022 sărbătoarea „Fiii satului“, cu ocazia comemorării a 220 de ani de la nașterea poetului bănățean Nikolaus Lenau

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Vorba poetului în popor“

Istoria azi – 1907: este publicată enciclica „Pascendi Dominici Gregis“ a Papa Pius al X-lea, privind învăţătuirile moderniştilor – 1522: supravieţuitorii expediţiei maritime conduse de Ferdinand Magellan ajung în portul spaniol de plecare Sanlúcar de Barrameda şi demonstrează astfel că Pământul este rotund şi poate fi înconjurat pe calea apelor

Calendarul personalităţilor – 1930: Mario Adorf, actor german – 1841: Antonín Dvořák, compozitor ceh – 1778: Clemens Brentano, poet şi scriitor german

Marți, 6 septembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Cei 20 de ani de activitate de succes au fost sărbătoriți de membrii Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană AHK România împreună cu invitați la nivel înalt de pe scena economică și politică din România și Germania la București: între reușitele celor 20 de ani de activitate a AHK România se numără faptul că Germania este acum principalul partener economic al României, cu schimburi comerciale în valoare de 35 mld. EUR și investiții de 11 mld. EUR reportaj

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „O ieșire de modă veche“

30 de ani de prietenie și parteneriat germano-român în Europa: pentru a marca această ocazie, Centrul Cultural German Sibiu în colaborare cu Ambasada Germaniei la București organizează un concurs de colaje online destinat elevilor cu vârsta între 12 și 19 ani. Colajele pot fi redactate atât în limba germană, cât și în limba română și pot fi trimise până la data de 16 octombrie 2022

A 7-a ediție a festivalului de film montan “Alpin Film Festival” are loc la Brașov, Predeal și Râșnov în perioada 6-11 septembrie 2022, un eveniment cinematografic autohton dedicat culturii și civilizației montane

Istoria azi – 1791: la Praga are loc premiera absolută a operei „La clemenza di Tito” a compozitorului austriac Wolfgang Amadeus Mozart

Calendarul personalităţilor – 1729: Moses Mendelssohn, filozof german

Sâmbătă, 3 septembrie 2022

Știri

Numai modele tradiționale săsești, niciun fel de kitsch. La ediția din acest an a Festivalului ASTRA Multicultural din Sibiu (13-17 iulie) a participat, alături de cei 50 de meșteri tradiționali invitați la eveniment, Uwe Constantin Boghian din Cincu (județul Brașov), cunoscut mai ales pentru confecționarea curelelor tradiționale săsești bărbătești. El a reușit să identifice mai multe modele distincte ce provin din 11 zone diferite ale Transilvaniei unde au trăit sași, precizeză artistul popular, Uwe Boghian. Interviu

Cîteva remedii naturale simple la îndemîna oricui pentru o zi plină de energie: apă proaspătă de băut, rădăcină de ghimbir și o dietă fără zahăr

Radiații telurice, cursuri de apă subteraă și elektorsmog și consecințele acțiunii lor asupra plantelor, din perspectiva radiesteziei

Istoria azi – 1926: inaugurarea Turnului radio de la Berlin – 1783: încheierea Războiului de Independenţă al Statelor Unite ale Americii: Regatul Marii Britanii recunoaşte independenţa celor 13 foste colonii britanice din America de Nord, declarată de 12 dintre acestea încă din 1776, odată cu proclamarea entităţii statale numite Statele Unite ale Americii – 1791: în Franţa, Adunarea Naţională Constituantă adoptă Constituţia din 1791, prin care Franţa devenea o monarhie constitutionala, având la bază separarea puterilor în stat. Constituţia din 1791, inspirată din „Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului“ din 26 august 1789, a stabilit o monarhie limitată şi o Adunare Legislativă

Calendarul personalităţilor – 1905: Carl David Anderson, fizician nord-american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1936 pentru descoperirea pozitronului, împreună cu fizicianul austro-american Victor Franz Hess, distins pentru descoperirea radiaţiilor cosmice – 1875: Ferdinand Porsche, inginer şi antreprenor german – 1856: Louis Henri Sullivan, arhitect nord-american, considerat „părintele arhitecturii moderniste“ şi creator al zgârie-norilor moderni- În memoria arhitectului Louis Henry Sullivan, yiua de 3 septembrie este considerată „Ziua Zgârie-norilor” – 1499: Diane de Poitiers, considerată una din cele mai frumoase și mai inteligente aristocrate pe care le-a avut Franța, metresa regelui Henric al II-lea

Vineri, 2 septembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Volumul schimburilor comerciale dintre Germania și România își menține tendința ascendentă și în prima jumătate a anului 2022, conform ultimei statistici oficiale a Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), care sărbătorește anul acesta 20 de ani de la înființare în anul 2002 la București

Maramureș – cea mai nordică regiune a teritoriului românesc –  este un tărâm al bisericilor de lemn, al picturilor religioase pe sticlă, de o bogatie folclorică și mitologică nemaîntalnită, de aceea Albrecht Klein din Brașov a decis să petreacă concediul  în această regiune, pe care o recomandă cu căldură tuturor iubitorilor de cultură și drumeție  interviu

Principalele subiecte din ediția de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung“, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar

Progarmul celei de-a 32-a ediții a Întâlnirii anuale a sașilor  de la Moșna, jud. Sibiu, organizată de Forumul Democratic al Germanilor din Transilvania în colaborare cu Biserica Evanghelică C.A. din Mediaș, care va avea loc pe 16 și 17 septembrie 2022

Expoziția ”Jucării, păpuși și jocuri” poate fi vizitată gratuit în acest ultim weekend înainte de începerea școlii la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului

Istoria azi – 1666: a izbucnit „marele incendiu“ al Londrei, care, timp de 5 zile, a distrus întregul oraş – 1752: în Marea Britanie şi în coloniile sale, calendarul iulian a fost înlocuit cu calendarul gregorian – 1958: a fost inaugurat, la Bucureşti, Muzeul „George Enescu“ – 1995: s-a deschis la Cleveland, statul Ohio, Muzeul „Rock and Roll of Fame“, închinat celor mai influenţi cântăreţi şi producători de muzică rock

Miercuri, 31 august 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Din agenda de lucru a deputatului FDGR în Parlamentul României Ovidiu Ganț: retrospectiva verii culturale a minorității germane din România, provocări la  început de an școlar 2022-2023 și reluarea activității parlamentare

Oktoberfest Brașov 2022: cel mai mare festival al berii din afara Germaniei va avea loc între 1 și 11 septembrie pe fostul stadion Municipal Bartolomeu din Brașov

Actualitatea sibiană: în perioada 1-11 septembrie 2022 are loc la Sibiu festivalul  SIBIU OPERA FESTIVAL,  programele fiind axate pe spectacole de operă, operetă, musical şi balet, operă pentru copii, concerte vocal-simfonice, recitaluri de lied şi arii din opere, concurs și evenimente conexe  – A noua ediție a festivalului ”Sibiul de Odinioară” va avea loc anul acesta între 1 și 4 septembrie – Centrul European de Integrare al Romilor organizează a șasea ediție a FESTIVALULUI GASTRONOMIC AL ROMILOR din 2 – 4 septembrie 2022 la Sibiu – Târgul Olarilor reunește de peste 5 decenii, în Piața Mare a Sibiului, meșteri olari din întreaga țară, va începe pe 3 septembrie 2022 – Scriitori în conversație: Iris Wolff și Horst Samson în dialog, întâlnirea celor doi autori germane originari din România va avea loc pe 1 septembrie 2022 la cafeneaua literară Erasmus din Sibiu – Întâlnirea anuală a sașilor va avea loc în acest an pe 16 și 17 septembrie 2022 la Moșna, jud. Sibiu

”Un om de stat unic, care a schimbat cursul istoriei” – Mihail Gorbaciov, ultimul lider al URSS, a încetat din viață la vârsta de 91 de ani

Istoria azi – 1928: premiera absolută la Berlin a „Operei de trei parale“ de Bertolt Brecht – 1897: la Basel (Elveția) se încheie Primul Congres Sionist, organizat la inițiativa jurnalistului austriac Theodor Herzl. Delegații au hotărât înfințarea unui stat evreu pe teritoriul Palestinei și înființarea Organizației Sioniste Mondiale

Calendarul personalităţilor – 1949: Richard Gere, actor nord-american – 1880: Wilhelmina a Țărilor de Jos, regina Olandei din 1890 până în 1948 – 1879: Alma Mahler-Werfel, scriitoare și compozitoare austriacă – 1870: Maria Montessori, medic și pedagog italian – 1821: Hermann Ludwig Ferdinand von Helmholtz, medic și naturalist german

Luni, 29 august 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Munca si viața în Antarctica: stația de cercetare germană din Antarctica Neumayer Station III s-a prezentat publicului la Berlin în cadrul Zilei Porților Deschise din Ministerul Federal de Externe din data de 21 august 2022, informând despre campaniile actuale, colaborarea internațională și demersul urgent de a salva pinguinii imperiali, conform diplomatului german Tania von Uslar-Gleichen

Transilvania fascinează prin amestecul de culturi, natură şi istorie. Tot mai mulți turiști din Germania, Austria și Elveția vor să descopere acest loc minunat, să se bucure de peisaje, de interacțiune umană și de gastronomia deosebită   interviu

Podul Miniciunilor din Sibiu se închide pentru reparații: astăzi încep intervențiile în regim de urgență pentru reparații la Podul Minciunilor, un obiectiv turistic și istoric emblematic al Sibiului

Istoria azi –  1526: bătălia de la Mohacs câştigată de otomani împotriva Ungariei, care marchează începutul dominaţiei otomane în zonă care va ţine un secol şi jumătate

Calendarul personalităţilor –   1632: John Locke, filosof englez iniţiatorul curentului empirist

Marţi, 23 august 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

23 august, o dată specială în istoria României. 23 august 1944 în istoriografia română: Lovitură de stat versus Revoluţie de Eliberare Socială şi Naţională, Antifascistă și Antiimperialistă – 23 august 1939: semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, tratat de neagresiune încheiat între Uniunea Sovietică şi Germania nazistă

„A trebuit să cosim iarba ca să putem intra în biserică“. Mai mulți sași emigrați în Germania au înființat o organizație a persoanelor originare din Chirpăr, județul Sibiu, pentru a dobândi reprezentativitate juridică în eforturile lor de întreținere și restaurare a locațiilor emblematice pentru identitatea lor locală colectivă, cimitirul și biserica evanghelică de Confesiune Augustană din localitate. Ute Schneider, membră a organizației, descrie stadiul realizării lucrărilor interviu

Prezentare de carte: „Deceniul meu la Codlea. File de jurnal ale unui pielar din Offenbach pe Main, 1925-1935, în Transilvania, România“ de Friedrich Müller. Autorul consideră timpul petrecut la Codlea una dintre cele mai frumoase trăiri și amintiri ale vieții sale. Memoriile scrise pentru uz familial și finalizate în 1958 au fost publicate anul acesta de organizația sașilor originari din Codlea, județul Brașov

„Vocabular german“. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Povestea poștei“

Istoria azi – 1944: România întoarce armele împotriva Germaniei naziste – 1939: liderii Germaniei şi Uniunii Sovietice Uniunii Sovietice încheie Pactul de neagresiune Hitler-Stalin – 1913: la Copenhaga (Danemarca) este dezvelită statuia „Mica sirenă“, inspirată de un personaj din basmul omonim al lui Hans Christian Andersen

Calendarul personalităţilor – 1924: Ephraim Kishon, scriitor şi jurnalist israelian de origine maghiară – 1912: Gene Kelly, actor, cântăreţ, coreograf, dansator, producător de film şi regizor american – 1754: Ludovic al XVI-lea, Rege al Franţei; a fost ultimul reprezentant al Absolutismului şi o victimă a Revoluţiei Francez 

Sâmbătă, 20 august 2022

Știri

Orga din Biserica evanghelică „Sfânta Margareta” din Mediaș: Un element extrem de valoros al Bisericii “Sfânta Margareta” este orga, veche de peste 250 de ani, construită de Johannes Hahn din Levoča (Slovacia) și prezentată de organista Bisericii Evanghelice C.A. din Medias Edith Toth reportaj

Testele de verificare a cunoștințelor, tezele, examenele periodice – necesare pentru memorarea pe o durată mai lungă de timp a cunoștințelor asimilate pe parcursul unui trimestru școlar, consideră experții în psihologie cognitivă de la Universitatea din Erfurt (Germania)

Înghețata poate fi și sănătoasă prin înlocuirea zahărului – care conferă desertului îndrăgit densitate, onctuozitate, gustul inedit – cu oligozaharide ce se găsesc în resturile de legume și fructe după procesarea sucurilor. Subiectul îi preocupă de ceva timp pe dieteticienii de la Institutul de Tehnologie din Karlsruhe, KIT, Germania, care urmăresc îmbunătățirea stării de sănătate a oamenilor, chiar dacă se consumă înghețată.

Istoria azi – 1980: alpinistul italian Reinhold Messner este primul cățărător din lume care escaladează singur Vârful Everest (8848m), cel mai înalt punct de pe Pământ, fără mască de oxigen și în timpul sezonului musonului – 1968: începe invazia Cehoslovaciei de către statele Pactului de la Varșovia, cu excepția RPS Albania și a Republicii Socialiste România. Intervenţia militară a încheiat perioada de libertate politică din Cehoslovacia, ce a debutat în primăvara aceluiaşi an

Calendarul personalităţilor – 1901: Salvatore Quasimodo, poet şi traducător italian, laureat în anul 1959 al Premiului Nobel pentru Literatură – 1827: Charles de Coster, scriitor belgian – 1779: Jöns Jakob Berzelius, chimist suedez, inventator al notației chimice moderne, considerat unul dintre membrii fondatori ai chimiei moderne

Miercuri, 17 august 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Relansarea festivalului intercultural Pro Etnica de la Sighișoara (25-28 august), după o pauză de doi ani impusă de restricțiile anti-COVID, este dedicată memoriei a două personalități: Carol König și Aurel Vainer, anunță organizatorii festivalului. Inițiatorul ProEtnica, Volker Reiter, are convingerea că festivalul contribuie concret la consolidarea păcii într-o societate pluralistă și democrată  

Ciorba tradițională săsească „Brodelawend“ a fost vedeta secției săsești a festivalului ASTRA Multicultural de la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Rețeta o aflăm de la Maria Opriș și Sara Konnerth, cele două bucătărese din Turnișor care au participat din Gospodăria de viticultor sas, Șeica Mică, Sibiu, la Maratonul gastronomic multietnic interviu

Agenda de lucru a deputatului FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț: participarea în timpul weekend-ului trecut la întâlnirea de la Gura Humorului (jud. Suceava) a etnicilor germani bucovineni – Participarea în calitate de vicelider al Grupului parlamentar al minorităților naționale, împreună cu liderul grupului parlamentar, deputatul Varujan Pambuccian, la şedinţa coaliţiei de guvernare (marţi, 16 august) – Deplasare vineri, 19 august, la Satu Mare, pentru întâlniri cu reprezentanţi locali ai FDGR şi ai sistemului de învăţământ; prezentarea celui de-al doilea raport de activitate pe zece ani al deputatului FDGR, editat sub formă de carte – Participarea la Beltiug (jud. Satu Mare) la Festivalul Viei şi Vinului, la invitaţia primăriei şi a organizaţiei FDGR locale – Participarea la serbarea de hram a Bisericii Sfântul Bartolomeu din Braşov (duminică, 21 august). Interviu realizat de Adrian Ardelean, Radio România Timișoara, secția emisiunilor în limba germană

Actualitatea sibiană: „După Marele Război. O nouă Europă 1918–1923”, expoziție cuprinzând 200 de fotografii, documente, filme, hărți și mărturii individuale expuse în fața Magazinului Dumbrava. Expoziția este deschisă până în 4 septembrie, vizitarea este liberă – Continuă seria concertelor estivale de muzică sacrală din zilele de vineri de la Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană Sibiu, Biserica Sf. Maria din Piaţa Huet (vineri, 19 august, ora 12) – GLS Night Cross Challenge, cros nocturn pe aleile Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiu, pe o distanță de 4,5 (ora 22.30), respectiv 9 km (ora 21.15), pentru adulți, respectiv 500 m / 1000 m /1300 m pentru copii, de la ora 20 (vineri, 19 august)

Istoria azi – 1939: premiera în SUA a filmului muzical-fantastic Vrăjitorul din Oz, ecranizare a romanului Minunatul Vrăjitor din Oz de Lyman Frank Baum – 1876: premiera absolută la Bayreuth a operei Amurgul zeilor, compusă de Richard Wagner

Calendarul personalităţilor – 1960: Sean Penn, actor și regizor nord-american – 1953: Herta Müller, scriitoare de limbă germană și română, originară din România, laureată în 2009 a Premiului Nobel pentru Literatură – 1943: Robert De Niro, actor nord-american, regizor și producător de film – 1872: Traian Vuia, inventator român, pionier al aviației mondiale – 1601: Pierre de Fermat, matematician francez