Miercuri, 17 august 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Relansarea festivalului intercultural Pro Etnica de la Sighișoara (25-28 august), după o pauză de doi ani impusă de restricțiile anti-COVID, este dedicată memoriei a două personalități: Carol König și Aurel Vainer, anunță organizatorii festivalului. Inițiatorul ProEtnica, Volker Reiter, are convingerea că festivalul contribuie concret la consolidarea păcii într-o societate pluralistă și democrată  

Ciorba tradițională săsească „Brodelawend“ a fost vedeta secției săsești a festivalului ASTRA Multicultural de la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Rețeta o aflăm de la Maria Opriș și Sara Konnerth, cele două bucătărese din Turnișor care au participat din Gospodăria de viticultor sas, Șeica Mică, Sibiu, la Maratonul gastronomic multietnic interviu

Agenda de lucru a deputatului FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț: participarea în timpul weekend-ului trecut la întâlnirea de la Gura Humorului (jud. Suceava) a etnicilor germani bucovineni – Participarea în calitate de vicelider al Grupului parlamentar al minorităților naționale, împreună cu liderul grupului parlamentar, deputatul Varujan Pambuccian, la şedinţa coaliţiei de guvernare (marţi, 16 august) – Deplasare vineri, 19 august, la Satu Mare, pentru întâlniri cu reprezentanţi locali ai FDGR şi ai sistemului de învăţământ; prezentarea celui de-al doilea raport de activitate pe zece ani al deputatului FDGR, editat sub formă de carte – Participarea la Beltiug (jud. Satu Mare) la Festivalul Viei şi Vinului, la invitaţia primăriei şi a organizaţiei FDGR locale – Participarea la serbarea de hram a Bisericii Sfântul Bartolomeu din Braşov (duminică, 21 august). Interviu realizat de Adrian Ardelean, Radio România Timișoara, secția emisiunilor în limba germană

Actualitatea sibiană: „După Marele Război. O nouă Europă 1918–1923”, expoziție cuprinzând 200 de fotografii, documente, filme, hărți și mărturii individuale expuse în fața Magazinului Dumbrava. Expoziția este deschisă până în 4 septembrie, vizitarea este liberă – Continuă seria concertelor estivale de muzică sacrală din zilele de vineri de la Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană Sibiu, Biserica Sf. Maria din Piaţa Huet (vineri, 19 august, ora 12) – GLS Night Cross Challenge, cros nocturn pe aleile Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiu, pe o distanță de 4,5 (ora 22.30), respectiv 9 km (ora 21.15), pentru adulți, respectiv 500 m / 1000 m /1300 m pentru copii, de la ora 20 (vineri, 19 august)

Istoria azi – 1939: premiera în SUA a filmului muzical-fantastic Vrăjitorul din Oz, ecranizare a romanului Minunatul Vrăjitor din Oz de Lyman Frank Baum – 1876: premiera absolută la Bayreuth a operei Amurgul zeilor, compusă de Richard Wagner

Calendarul personalităţilor – 1960: Sean Penn, actor și regizor nord-american – 1953: Herta Müller, scriitoare de limbă germană și română, originară din România, laureată în 2009 a Premiului Nobel pentru Literatură – 1943: Robert De Niro, actor nord-american, regizor și producător de film – 1872: Traian Vuia, inventator român, pionier al aviației mondiale – 1601: Pierre de Fermat, matematician francez