Vineri, 6 ianuarie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Creştini din lumea întreagă sărbătoresc astăzi Epifanía (termenul grec se traduce prin „Arătarea Domnului“, adică a Sfintei Treimi). În data de 06 ianuarie, bisericile răsăritene care observă calendarul iulian revizuit sau cel gregorian şi bisericile apusene sărbătoresc Botezul Domnului (Boboteaza), respectiv Arătarea Domnului. Biserica Ortodoxă Română, care observă calendarul iulian revizuit, sărbătoreşte botezul lui Iisus în râul Iordan, văzut ca o manifestare către lume a Fiului lui Dumnezeu (Arătarea Domnului). Creştinii bisericilor apusene comemorează în primul rând vizita magilor la naşterea Pruncului Iisus şi astfel manifestarea fizică a lui Iisus către Neamuri 

Teatrul German de Stat din Timișoara (TGST) reia spectacolele în noul an cu o premieră pe 12 ianuarie, este vorba de o dramatizare după romanul omonim ”Tschick” de Wolfgang Herrndorf, regia Irisz Kovacs

Nicio unitate de opinie la nivelul comisiei de sănătate din cadrul UE pe tema testării călătorilor care sosesc cu avionul din China pe teritoriul Europei. Cu toate că testarea COVID pentru cei care au venit din țara asiată a fost aplicată la sfîrșitul anului 2022 de către Italia, Spania și Franța, la nivel comunitar s-a luat în cele din urmă decizia ca fiecare țară membră a UE să procedeze în funcție de condițiile proprii specifice

Plantele și florile artificiale, din ce în ce mai îndrăgite la decorațiunile de interior. Despre avantajele utilizării plantelor artificiale

Istoria azi – 1907: educatoarea italiană Maria Montessori a deschis prima sa școală și grădiniță pentru copiii muncitorilor la Roma – 1912: geofizicianul german Alfred Wegener prezintă pentru prima dată teoria derivei continentale – 2007: la Bâlea Lac, județul Sibiu s-a inaugurat prima biserică ecumenică de gheață din România

Calendarul personalităţilor – 1412: Ioana d’Arc, eroină națională a Franței, supranumită „Fecioara din Orléans” – 1838: Max Bruch, compozitor și dirijor german – 1955: Rowan Atkinson, actor britanic, devenit celebru prin personajul Mr.Bean

Joi, 5 ianuarie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Astăzi au avut loc funeraliile Papei Emeritus Benedict al VXI-lea, decedat pe 31 decembrie 2022 la vîrsta de 95 de ani. Din partea Germaniei – țara de origine a fostului papă – au participat președintele țării, Frank-Walter Steinmeier, însoțit de soție, cancelarul Olaf Scholz, președinta Bundestag-ului, Bärbel Bas, ș.a.

Program cultural special pentru vârstnici: prima zi de joi a lunii le aduce seniorilor acces gratuit la expozițiile Muzeului Național Brukenthal din Sibiu. Programul este valabil începând de astăzi. Vizitarea gratuită a sediilor muzeului se face în baza cărții de identitate

Protocolul de colaborare pentru sprijinirea românilor din afara granițelor țării, încheiat recent de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni cu Instituția Prefectului – județul Satu Mare: printre obiectivele protocolului se remarcă acordarea de sprijin în favoarea minorilor și persoanelor vârstnice, membrii ai familiilor românilor din afara granițelor țării, cât și parteneriatele cu comunitățile românilor din afară

Spectacole pentru fiecare în oferta la început de an a Teatrului German de Stat Timișoara: „Tschick. De ce am furat mașina“ de Robert Koall; „Dumnezeul Kurt“ de Alberto Moravia; „Orașul Paralel: Fabric“ de Ștefan Peca; „Livada de vișini“, de Anton Cehov“, și „Oameni. De vânzare“, de Carmen Lidia Vidu

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi – astăzi: “La început de drum”

Istoria azi – 1953: premiera absolută la Paris a piesei „Aşteptându-l pe Godot” a dramaturgului irlandez Samuel Beckett (Premiul Nobel pentru Literatură în 1969), considerată o capodoperă a teatrului absurd – 1902: premiera absolută la Berlin a dramei „Moartea lui Danton” de Georg Büchner; premiera a avut loc la aproape 70 de ani de la publicarea piesei

Calendarul personalităţilor – 1932: Umberto Eco, semiotician, filozof şi scriitor italian, cunoscut publicului larg prin romane de succes precum „Numele trandafirului“ (1980) şi „Pendulul lui Foucault (1988) – 1921: Friedrich Dürrenmatt, dramaturg şi prozator elveţian

Miercuri, 4 ianuarie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

2023 este anul marilor așteptări pentru învățământul preuniversitar cu predare în limba germană din Timișoara. Vor fi finalizate lucrările de construcție la noua locație a Liceului Teoretic Nikolaus Lenau

Pregătiri pentru Ziua Mondială a Rugăciunii – Cerințele pe care trebuie să le îndeplinească participanții la atelierul de la Sibiu destinat multiplicatorilor (20-21 ianuarie). În acest an, Ziua Mondială a Rugăciunii este 3 martie

Invitație la preocuparea față de trecut, fără a uita prezentul. Prezentare de carte: „Chamissimo“ de Sebastian Guhr (Germania, 2022). Romanul dedicat naturalistului și poetului romantic german de origine franceză Adelbert von Chamisso (1781-1838) 

Istoria azi – 1961: Marele Dicţionar al Limbii Germane, un proiect al  filologilor germani Jacob şi Wilhelm Grimm, este finalizat la 125 de ani de la începutul elaborării – 1896: premiera absolută la Berlin a dramei naturaliste „Florian Geyer“ de Gerhart Hauptmann

 Calendarul personalităților – 1785: Jacob Ludwig Carl Grimm, lingvist şi filolog german – 1643: Isaac Newton, astronom şi fizician englez

Luni, 2 ianuarie 2023

Retrospectiva evenimentelor politice și sociale internaționale care au marcat anul 2022  

Agenda culturală 2022 – selecție a celor mai importante manifestări culturale organizate de minoritatea germană din România în anul care a trecut

Istoria azi – 1784: la Sibiu apare Siebenbürger Zeitung, primul ziar de pe teritoriul actual al României – 1843: la Dresda are loc premiera operei „Olandezul zburător“ de Richard Wagner

Calendarul personalităților – 1870: Ernst Barlach, sculptor, grafician și poet german – 1920: Isaac Asimov, scriitor american de origine rusă

Vineri, 30 decembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Din această lună la Brașov există trei „grădini muzicale”. Este vorba de trei parcuri în care au fost amplasate instrumente muzicale de exterior din materiale durabile. Proiectul din cadrul programului de bugetare participativă din acest an a fost votat de cetățeni

Primele două autobuze electrice au ajuns săptămâna aceasta la Timișoara și ar putea circula din februarie 2023. Acestea fac parte dintr-un program, finanțat din fonduri europene, derulat de Ministerul Dezvoltării în colaborare cu Primăria Timișoara. În total vor fi 44 de autobuze
 
Ce spune numerologia despre anul 2023. Conform acestei științe anul 2023 este un an 7, care, printre altele, ne va pune în situația să lucrăm cu noi înșine, să aducem lumină în zonele întunecate ale finței noastre

Cîteva sfaturi de la specialiști pentru deținătorii de animale de companie stresate din cauza zgomotului petardelor din noaptea de Revelion

Istoria azi – 1671: Regele Ludovic al XIV-lea al Franței aprobă înființarea Academiei regale de arhitectură, la îndemnul ministrului Jean-Baptiste Colbert – 1993: Israelul și Vaticanul stabilesc relații diplomatice

Calendarul personalităţilor – 1819: Theodor Fontane, scriitor german – 1865: Rudyard Kipling, scriitor britanic, laureat al Premiului Nobel – 1973: Tiger Woods, jucător american de golf

Joi, 29 decembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Fotograful german Jörg Müller a încercat să realizeze prin expoziția de fotografie “În oglinda migrației“ o pledoarie pentru coexistența internațională și o oglindă a imigrației în contextul actual

„Vocabular german”. Limba germană în viața de zi cu zi – astăzi: „Limbaj nediscriminatoriu”

Teatrul German de Stat din Timișoara invită pe 30 decembrie 2022 iubitorii teatrului la ultima reprezentație a anului, la spectacolul “Leonce și Lena”, în regia lui Niky Wolcz, după textul lui Georg Büchner

„La cumpăna dintre ani“, ajuns la cea de-a XXIII-a ediție, este un eveniment care se desfășoară în ultima zi a anului, 31 decembrie 2022, la Biserica Neagră din Brașov. Prin intermediul muzicii de orgă și al cuvintelor preotului, spectatorii pot medita la anul ce a fost și la cel ce va urma

Istoria azi –  1937: Irlanda dobândeşte suveranitatea; intră în vigoare Constituţia adoptată prin referendum 

Calendarul personalităţilor – 1972: Jude Law, actor englez – 1938: Jon Voight, actor american – 1808: Andrew Johnson, politician nord-american, cel de-al 17-lea președinte al Statelor Unite ale Americii – 1800: Charles Goodyear, chimist nord-american – 1721: Madame de Pompadour, metresa regelui Ludovic al XIV-lea al Franței 

Marți, 27 decembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

FunkForum, asociația jurnaliștilor de limbă germană din România, Ungaria, Serbia și Croația, a împlinit 20 de ani de la înființare. La întâlnirea jubiliară, care a avut loc în luna noiembrie la Sibiu, a participat și Frank Fischer, jurnalist independent și unul dintre membri fondatori interviu
 
Stema orașului Brașov a fost supusă dezbaterii publice de către Primăria Brașov. Astfel cetățenii pot face propuneri de modificare sau completare a acesteia până pe 12 ianuarie 2023

Cel mai așteptat film al anului ”Avatar 2” a avut de curând premieră. Filmul științifico-fantastic în regia lui James Cameron, a avut un buget peste 500 de milioane de dolari, ceea ce-l face cea mai scumpă peliculă din istorie

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi – astazi: ”Statornicia schimbării”

Istoria azi – 537: a fost inaugurată Biserica Hagia Sofia din Constantinopol, devenită în 1453 moschee, în 1935 muzeu și în 2020 din nou moschee – 1945: înființarea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și a Fondului Monetar Internațional (FMI), ca urmare a Conferinței monetare și financiare a ONU de la Bretton–Woods

Calendarul personalităţilor –1571: Johannes Kepler, astronom și astrolog, cel care a descoperit că Pământul și planetele se mișcă în jurul Soarelui, pe orbite eliptice – 1822: Louis Pasteur, chimist și biolog, membru al Academiei Franceze – 1901: Marlene Dietrich, figură legendară a cinematografului, actriță de film, teatru, music–hall, operetă, cântăreață – 1965: Salman Khan, actor indian

Sâmbătă, 24 decembrie 2022

Știri

Ajunul Crăciunului este sărbătorit de creștinii de toate confesiunile   

”Stille Nacht, heilige Nacht” – cântecul simbol al Crăciunului a fost cântat pentru prima dată pe 24 decembrie 1818 

Asociația redacțiilor de limbă germană din România și Ungaria – Funkforum – a împlinit anul acesta 20 de ani de existență. Președintele asociației, Alois Kommer, face o retrospectivă a celor 20 de ani de activitate 

Istoria azi – 1777: o expediție condusă de James Cook a ajuns la Insula Crăciunului, cel mai mare atol de corali din lume  – 1871: premiera, la Opera din Cairo, a operei „Aida” de Giuseppe Verdi

Calendarul personalităţilor –1881:  James Prescott Joule, fizician englez – 1922: Ava Gardner, actriță americană

Vineri, 23 decembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Organizația caritativă austriacă a landlerilor a pregătit și adus anul acesta pentru familiile devaforizate din Reghin și împrejurimi peste 4000 de pachețele cu ajutoare. Proiectul ce poartă numele de ” Christkindl din cutia de pantofi” se desfășoară deja de 20 de ani reportaj

Hermann Kurmes s-a reîntors în România după căderea comunismului și fiind fascinat de Parcul Național Piatra Craiului a pus bazele unei pensiuni turistice, care este un loc magic pentru turiști, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă interviu

Regizoarea germană Antje Schneider a primit Premiul German pentru Conservarea Monumentelor pe 2022 pentru filmul documentar realizat în Transilvania și intitulat ” Ambulanța Monumentelor – salvatorii ruinelor din Transilvania”

Biserica evanghelică C.A. Sfânta Margareta din Mediaș găzduiește pe 23 decembrie 2022 un musical de Crăciun, susținut de confirmanzii și preconfirmanzii comunității luterane din Mediaș, sub bagheta organistei Edith Toth

Program special de sărbători la Biserica Neagră: În perioada sărbătorilor de Crăciun şi de Anul Nou, Biserica Neagră va avea un program special, iar duminica și lunea în intervalul 12.00 – 18.00, exceptând anumite zile. Pe 31 decembrie, după un scurt program de vizitare, 10.00 – 12.00, biserica va găzdui, de la ora 12.00, concertul care marchează cumpăna dintre ani

Prima carte de bucate cu reţete culese de la vârstnicii Căminului „Dr. Carl Wolff“ din Sibiu, numită „Bunica gătea, bunicul savura“ a fost lansată la Sibiu, fiind vorba despre un volum care conţine şi poveştile celor aflaţi la azil

Istoria azi – 1893:premiera operei “Hänsel şi Gretel” de Engelbert Humperdinck – 1994: a fost inaugurat Muzeul Sportului la Muzeul de Istorie al României – 1990: referendum în Slovenia pentru independenţă

Calendarul personalităţilor – 1597: Martin Opitz, poet şi teoretician al literaturii germane – 1823: Al. Flechtenmacher, dirijor şi pedagog român – 1918: Helmut Schmidt, personalitate de marcă a vieţii politice postbelice, cancelar al RFG – 1933: împăratul Japoniei Akihito

Joi, 22 decembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Crăciunul copilăriei de odinioară în Țara Bârsei – Este important să surprindem povești vechi de familie și amintiri din copilărie, astfel încât acestea să poată fi transmise generațiilor viitoare, este de părere Lidia-Christa Molnar, născută Linzmaier, care relatează despre copilăria ei la Cristian, jud. Brașov interviu

Experiențe de neuitat la limita înghețului: pe 22 decembrie 2022 se deschide cel mai nou Hotel de Gheaţă de la Bâlea Lac

O după-amiază cu colinde germane, la biserica fortificată din Prejmer, vineri 23 decembrie, de la ora 16.00

Elicopterul SMURD de la Brașov va interveni pe o suprafață de peste 25.000 de kilometri pătrați

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi – astăzi: „Zi de zi”

Crăciunul la superlativ: cîteva performanțe legate de Sărbătoarea Nașterii Domnului, ale unor oameni ce apar în Cartea Recordurilor

Istoria azi – 1965: la New York are loc premiera fimului „Doctor Jivago“ – 1927 – S–a înfiinţat Societatea de Difuziune Radiofonică din România (în prezent Societatea Română de Radiodifuziune) – 1808: la Viena are loc premierea Sinfoniei Nr. 5 a lui Ludwig van Beethoven

Calendarul personalităţilor – 1899: actorul şi regizorul german Gustaf Gründgens – 1858: compozitorul italian Giacomo Puccini