Vineri, 24 iunie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Creştinii sărbătoresc astăzi Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, considerat cel mai mare dintre sfinţi, după Maica Domnului, Prea Curata Fecioară Maria. Pe lângă ziua de 24 iunie – Nașterea sfântului Ioan Botezătorul – Biserica Ortodoxă Română mai are cinci zile de prăznuire pentru Sfântul Ioan Botezătorul: 07 ianuarie (Soborul Sf. Prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului), 24 februarie (Întâia și a doua aflare a Capului Sf. Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului), 25 mai (A treia aflare a capului Sf. Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului), 29 august (Tăierea Capului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul) și 23 septembrie (Zămislirea Sf. Prooroc Ioan Botezătorul)

Zilele Culturii Germane, eveniment organizat de Forumul Democrat al Germanilor din Sighișoara, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sighișoara, și finanțat de Departamentul pentru Relații Interetnice al Guvernului României, s-au derulat în acest an sub motto-ul „500 de ani Școala din Deal”. Preluare Radio România Târgu Mureș, redacția emisiunilor în limba germană, redactor: Imola Macavei

Patru luni de la izbucnirea războiului de lângă noi: Pentru a marca împlinirea a patru luni (24 februarie – 24 iunie 2022) de la izbucnirea războiului din Ucraina, Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin și Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților din Reșița lansează un plic filatelic ocazional și o ștampilă filatelică ocazională, care va fi folosită pentru întreaga corespondență expediată în data de 24 iunie din Reșița de la Oficiul Poștal nr. 1

Casa de Cultură „Friedrich Schiller” din București invită sâmbătă, 25 iunie 2022, începând cu ora 16,00, la spectacolul-eveniment intitulat „ARMONIILE ALPILOR. Recital Haydn – Brahms, organizat în parteneriat cu Asociația SmartART și Centrul de Artă „Euterpe”

Decizie istorică: Ucraina și Republica Moldova au primit statutul de țări candidate la aderarea la UE. Decizia a fost luată în unanimitate joi seara de liderii UE

Istoria azi – 1812: împăratul Franţei, Napoleon I, începe Campania din Rusia, invazia franceză a Imperiului Rus

Calendarul personalităţilor – 1930: Claude Chabrol, regizor de film francez – 1883: Victor Franz Hess, fizician austriac; a descoperit radiația cosmică și a fost distins în anul 1936 cu Premiul Nobel pentru Fizică

Luni, 20 iunie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Festivalul de vară 2022 ”# ToGo!”, organizat de Asociația de Tineret a Bisericii Evanghelice C.A. din România, se va desfășura anul acesta la Bărcuț (jud. Brașov), în perioada 1-3 septembrie

Bisericile fortificate din Ormeniș și Măgheruș (județul Mureș) se bucură de îngrijire și monitorizare atentă, asigurată de o echipă de specialitate. Activitățile anunțate de Fundația ”Biserici Fortificate” și Asociația ARCUS din Filitelnic includ atât finalizarea reparațiilor minore și a lucrărilor de întreținere, cât și raportarea eventualelor problemele majore, incluzînd și un protocol de verificare a situației structurale, special adaptat pentru clădirile istorice

Concertul ce încheie turneul național pentru lansarea albumului „Ways of Disappearing“ al pianistului newyorkez de origine română Lucian Ban are loc diseară la București (ora 19, Pavilion Goethe, Calea Dorobanți 32)

Bienala „Danube Contemporary“ inițiată de galeria de artă Kunsthaus 7B din Cisnădioara (jud. Sibiu) prezintă clasici și tendințe noi în arta contemporană a țărilor dunărene. Ediția 2022 cu tematica „Forme și personalitate“ expune lucrări de artă din Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria și Ucraina. Expoziția este deschisă până la data de 25 august

Polemică locală, fenomen național: lipsa fântânii arteziene din centrul istoric al Brașovului în proiectul câștigător la concursul de refacere a zonei a dus la formarea a două tabere, care susțin, respectiv combat ideea. Dincolo de argumentele urbanistice și emoționale se constată un model recurent în activitatea autorităților: măsuri foarte vizibile și cu efect imediat nu sunt discutate și comunicate în mod corespunzător, specialiștii rămân între ei iar cetățenii se consideră puși în fața faptului împlinit

Trei afirmații sintetizează tendințele actuale în utilizarea media, așa cum sunt prezentate în raportul de anul acesta al Institutului Reuters pentru Studiul Jurnalismului: 1. tot mai mulți oameni evită în mod conștient să urmărească știrile 2. în multe țări, presa mainstream continuă să piardă din încrederea populației 3. scade semnificația mass mediei tradiționale, mai ales tinerrii se informează preponderent din rețele sociale și motoare de căutare. Studiul a fost realizat în 46 de țări

Istoria azi – 20 iunie, Ziua mondială a refugiaţilor – 1940: la Bucureşti a fost inaugurat Institutul de Antropologie – 1925: la Moscova este înfiinţată agenţia de ştiri TASS a Uniunii Sovietice (URSS) – 1837: Victoria devine regină a Regatului Unit

Calendarul personalităţilor – 1887: Kurt Schwitters, artist plastic şi poet german – 1884: Johannes Heinrich Schultz, medic psihiatru, fondatorul antrenamentului autogen – 1819: Jacques Offenbach, compozitor franco-german

Vineri, 17 iunie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

„Tinerii dezbat”. Un proiect pentru școlile cu predare în limba germană din Europa, prin care liceenii sunt încurajați să-și dezvolte atitudinea civică reportaj

Mediaşul va avea un Centru Multifuncţional Educaţional. Contractul de proiectare și execuție a fost semnat ieri (joi, 16 iunie) la sediul Primăriei Mediaș de către primar și reprezentanți ai companiei prestatoare  

„Armoniile Alpilor”, recital Haydn – Brahms la Casa de Cultură „Friedrich Schiller” din Bucureşti. Spectacolul face parte din seria de evenimente care marchează 65 de ani de la înființarea Casei Schiller (18 iunie, ora 16)

Festivalul șvabilor sătmăreni la Carei (19 iunie 2022, ]ncep]nd cu orele 11.00)

Turul ciclist „Béla Bartók“, la început de drum. Ediția întâi (18 -19 iunie) propune parcurgerea a 300 km pe ruta Timișoara-Seghedin (Ungaria)-Timișoara pentru bucuria de a călători cu bicicleta și promovarea unor investiții în infrastructură: refacerea podului peste Mureș, între Cenad și Patfal (Ungaria), și construcția unei piste de biciclete de la Timișoara până la Vama Cenad

Principalele titluri din ediția de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung“, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Preluare Radio România Târgu Mureș, redacția emisiunilor în limba germană, redactor: Gabriella Mezei

Istoria azi – 1944: Islanda se proclamă republică parlamentrară independentă – 1925: Tratatul de la Geneva (numele complet: Tratat privind interzicerea utilizării în război a gazelor asfixiante, otrăvitoare sau asemănătoare precum și a mijloacelor bacteriologice) este semnat de 27 dintre cele 40 de state participante la Conferința traficului cu armament – 1901: la Berlin, Conferinţa pentru Ortografia Unitară a Limbii Germane declară obligatorii regulile ortografice elaborate de filologul şi lexicologul german Konrad Duden

Calendarul personalităţilor – 1917: Dean Martin, actor nord-american – 1911: Viktor Platonovici Necrasov, scriitor sovietic; romanul său „În tranşeele Stalingradului” (1946) este considerat una dintre cele mai bune relatări literare a realităţilor celui de-al Doilea Război Mondial – 1898: Maurits Cornelis Escher, artist plastic şi grafician olandez – 1818: Charles Gounod, compozitor francez

Marți, 14 iunie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Prin sprijinirea lucrărilor de artă stradală, Ambasada Germaniei şi Ambasada Spaniei la Bucureşti doresc să dea un exemplu de susţinere a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Naţiunilor Unite (ODD), în special a dreptului la apă. Un asemenea eveniment a avut loc astăzi în capitală unde a fost prezentată o lucrare realizată de artiștii Sweet Damage Crew.

Astăzi, marți, 14 iunie, de la ora 19.30, în sala Teatrului German de Stat din Timișoara va avea loc spectacolul de dans contemporan „The Last Raid of HumanKind” (Ultimul atac al umanității) susținut de Contemporary Creative Dreamers.Spectacolul de dans contemporan face parte din proiectul cultural „HumanKind”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Regia și coregrafia sunt semnate de Daniel Alexandru Dragomir.

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Costumul, îmbrăcămintea cu tâlc“.

Istoria azi – 1985: semnarea Tratatului de la Schengen, privitor la suprimarea controalelor la frontierele europene

Calendarul personalităţilor – 1864: Alois Alzheimer, medic psihiatru și neuropatolog german – 1928: Che Guevara, revoluționar argentinian de stânga – 1968: Steffi Graf, jucătoare germană de tenis

Joi, 9 iunie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Comisia guvernamentalä româno-germanä pentru problematica etnicilor germani din Romania s-a întrunit în perioada 2-3 iunie 2022 la Berlin. Delegația germanä a fost condusä de Natalie Pawlik, Însärcinat al Guvemului Federal pentru problemele imigranților de origine germanä și minorități naționale. Delegația românä a fost condusä de Daniela Gîtman, secretar de stat pentru afaceri europene din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României. Ședința din anul acesta a avut loc in contextul aniversärii a 30 de ani de la semnarea „Tratatului dintre România și Republica Federalä Germania privind Cooperarea Prieteneascä și Parteneriatul în Europa“. Printre altele, partea românä a arätat cä Departamentul pentru Relații Interetnice (DRI) din cadrul Secretariatului General al Guvemului României participä la organizarea celei de-a 36-a ediții a Säptämânii Academice Internationale Transilvania (Internationale Siebenbürgische Akademiewoche), care se adresează, în limba germanä, tineretului academic din Germania și România. Ediția din anul 2022 se va desfășura la sfârșitul lunii septembrie la Sighișoara, având drept temä-cadru ”Învätämântul din Transilvania”.

Clubul Economic German Banat invită la Adunarea Generală a membrilor săi, joi, 9 iunie 2022, de la ora 19.00 la Sala de Conferințe din Hotel Atlas (Timișoara).

Serviciul de Ajutor Maltez în România, filiala Timișoara, invită la un Târg Maltez, la care se pot cumpăra haine pentru adulți și copii, jucării și cărucioare la un preț simbolic (vineri, 10 iunie, între 10.00-17.00, în sala de cateheză a Casei Parohiale Romano-Catolice din Iozefin, Timișoara. Banii cîștigați din vînzarea lucrurilor vor fi folosiți pentru diferite proiecte sociale.

La București, expoziția „Universul săsesc în colecțiile Muzeului Satului“ poate fi vizitată până la data de 12 iunie (Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti“, Sala ”H. H. Stahl”).

Relansare eșuată a festivalulului cultural „Cartfest“ din Cristian, jud. Brașov, după doi ani consecutivi în care restricțiile anticovid au dus la suspendarea festivalulului. Organizatorul și Primăria Cristian nu au reușit să semneze în timp util contractul necesar desfășurării festivalului. Ediția 2022 a „Cartfest“ era anunțată pentru perioada 17-24 iulie.

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Oaspetele“

Istoria azi – 1815: se încheie Congresul de la Viena, început la 01 nov. 1814, conferinţa marilor state europene prilejuită de căderea împăratului francez Napoleon I, cu scopul de a instaura o nouă ordine europeană. La conferinţă au participat reprezentanţi ai Franţei, Marii Britanii, Austriei, Prusiei şi Rusiei. Statele mijlocii şi medii nu au avut posibilitatea să participe la discuţii

Calendarul personalităţilor – 1898: Curzio Malaparte, scriitor şi jurnalist italian de origine germană – 1843: Bertha von Suttner, scriitoare austriacă, a fost prima femeie laureată a Premiului Nobel pentru Pace (1905) – 1672: Petru I, supranumit cel Mare, Ţarul Rusiei (1682-1725) şi Împărat al Rusiei (1721 până în 1725, anul decesului)

.

Luni, 6 iunie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

A doua zi de Rusalii în calendarul bisericesc al creștinilor de confesiune catolică și protestantă. De Rusalii, creștinii sărbătoresc Coborârea Sfântului Duh, descrisă în Biblie în cartea „Faptele apostolilor“. Creştinii de toate confesiunile consideră Rusaliile momentul Întemeierii Bisericii.

Alocuțiune de Rusalii a Episcopului Bisericii Evanghelice C.A. din România, Reinhart Guib.

Seria de eseuri radiofonicce ”De pe aici și de pe acolo”, cu scriitorul de limbă germană Jan Koneffke – astăzi: ”Uneori norocul înseamnă o nenorocire evitată” eseu

Între 10 iunie și 3 iulie la Timișoara se va desfășura a doua ediție a programului ”Where ART Thou?”. Artiștii și publicul interesat sunt invitați la o dezbatere despre conexiunile dintre artă, noile tehnologii și societate.

Istoria azi – 1523: Regentul Suediei, Gustav Vasa, este ales rege al Suediei, marcând simbolic sfârșitul Uniunii de la Kalmar. Această zi este Ziua Națională a Suediei. – 1925: a fost fondată compania americană producătoare de automobile „Chrysler“

Calendarul personalităților – 1599: Diego Velázquez, pictor spaniol – 1606: Pierre Corneille, dramaturg francez – 1875: Thomas Mann, scriitor german, laureat al Premiului Nobel

Sâmbătă, 4 iunie 2022

Știri

Dintr-o dată 1 milion de followeri! Autorul german Rüdiger Bertram și-a prezentat în fața elevilor gimnaziali din Sibiu, cartea Dintr-o dată 1 milion de followeri!, publicată în 2021 și ilustrată ingenios de Heribert Schulmeyer. Interviu cu Rüdiger Bertram

Organ Nights 2022 la Biserica Neagră din Brașov! în perioada iunie – septembrie 2022, în fiecare sîmbătă de la ora 18.00. Deschiderea celei de-a 70-a ediții a stagiunii estivale de orgă de la Biserica Neagră va avea loc pe 4 iunie ( ora 18.00). La cele patru orgi istorice, ce există în biserică, vor interpreta piesele din programul pregătit de organizatori organiștii Ursula Philippi, Paul Cristian, Eckart și Steffen Schlandt

”Căutăm rădăcinile – găsim drumurile”, este motto-ul ediției de anul acesta a celei mai mari întîlniri a sașilor, ce are loc la Dinkelsbühl ( Germania), în perioada 3-6 iunie. Programul bogat pregătit de organizatori include și decernarea Premiilor Culturale Transilvănene pentru dr. Sigrid Haldenwang, cercetător științific I la Institutul de Cercetări Socio-Umane Sibiu și pentru bioloaga germană cu rădăcini sighișorene, prof. dr. Erika Schneider

Creştinii catolici și protestanți sărbătoresc mâine Coborârea Sfântului Duh, descrisă în Biblie în cartea „Faptele apostolilor“. Această sărbătoare creştină mai este cunoscută şi drept „Rusalii“ sau „Cincizecime“. În România, Rusaliile şi A doua zi de Rusalii observate conform calendarului neo-iulian sunt zile de sărbătoare nelucrătoare

Istoria azi – 1989: Masacrul din Piața Tiananmen pune capăt protestelor socio-politice din Beijing, capitala republicii Populare Chineze – 1934: în Germania este oferită spre vânzare în premieră mondială hrană pentru sugari produsă la scară industrală, în colaborare cu pediatrul prof. dr. Günther Malyoth din München

Calendarul personalităților – 1941: Klaus Michael Grüber, regizor de teatru german – 1867: Carl Gustaf Emil Mannerheim, militar și politician finlandez. A fost cel de al șaselea președinte al Finlandei (1944–1946) – 1867: Alfred Vierkandt, sociolog german, reprezentant als sociologiei formale

Sâmbătă, 21 mai 2022

Știri

Astăzi, 21 mai, două trupe din Germania și România vor cânta pe scena din Club Expirat, București. Evenimentul începe la ora 17 și este realizat de un grup de studenți de la Universitatea din București în parteneriat cu DAAD (Serviciul de Schimburi Academice din Germania) și Institutul Goethe București.

Primăria Brașov vrea să înființeze un Consiliu Local al Copiilor. Adolescenții (între 11 și 17 ani) interesați își pot depune candidaturile la Primăria Brașov până pe 22 mai 2022

Corul Bach al Bisericii Negre și Ansamblul Crescendo din Paris au sutinut pe 8 mai 2022 un concert de excepție cu ocazia Zilei Europei la Brasov  

„Istoria azi” – 1712: Capitala Rusiei a fost mutată de către țarul Petru I de la Moscova la Sankt Petersburg – 1927: Charles Lindbergh aterizează pe câmpul Le Bourget din Paris, completând primul zbor fără escală din lume, traversând Oceanul Atlantic

„Calendarul personalităţilor” – 1471: Albrecht Dürer, pictor și gravor german – 1826: Karl Storck, sculptor român de origine germană

Marți, 17 mai 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

„Ar putea fi vreodată posibil să ne alegem limba?“ O căutare literară și lingvistică în mediul radiofonic, ilustrată prin discuția dintre artista Jasmina Al-Qaisi și Joachim Umlauf, directorul Goethe Institut București (astăzi, ora 19, Pavilion Goethe, Calea Dorobanți 32)

70 de ani de la evacuările forțate ale etnicilor germani din Brașov și comunele învecinate. Măsurile represive de la începutul lunii mai a anului 1952 erau prevăzute în decizia nr. 239/1952 a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Populare Române

”Căutarea rădăcinilor – Găsirea căilor” este motto-ul sub care se desfășoară anul acesta Întîlnirea sașilor transilvăneni din Germania (Dinkelsbühl, 3-6 iunie 2022), care se reia cu prezență fizică, după o întrerupere de 2 ani din cauza pandemiei

„Politici climatice și tranziție justă. Mize și constrângeri“: Program de formare organizat la București (18-19 iunie) de fundația Friedrich Ebert România. Termenul limită pentru înscrieri este data de 20 mai

Jazz, participarea la Transilvania International Film Festival, Clujotronic – Electro Arts Festival și un festival graffiti sunt principalele evenimente din calendarul activităților estivale pregătite de Centrul cultural german Cluj-Napoca, prezentate de Ildikó Surányi, directorul departamentului cultural al instituției. Interviu realizat de Imola Macavei, redactor Radio România Tg. Mureș

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Statornicie și precizie“

Istoria azi – 1890: Prima broșură de benzi desenate, intitulată ”Comic-Cuts”, apare la Londra, publicată de Alfred Harmsworth – 1832: premiera absolută la Teatro Costanzi din Roma a operei “Cavalleria rusticana” a compozitorului italian Pietro Mascagni

Calendarul personalităţilor – 1936: Dennis Hopper, actor, regizor şi artist nord-american – 1904: Jean Gabin, actor francez

Sâmbătă, 14 mai 2022

Știri

Ne bucurăm împreună de muzică! De un an fetele și băieții Fanfarei de Tineret Brașov cântă împreună sub conducerea lui Matthias Roos. Ei și-au sărbătorit în mod corespunzător prima aniversare pe 9 mai, Ziua Europei, cu două concerte în aer liber. Interviu cu Matthias Roos

Jubileul Academiei Evanghelice Transilvania din Turnișor (Sibiu), un eveniment de succes! Cei 30 de ani de la înființarea instituției și 20 de ani de la deschiderea Centrului de conferințe „Hans Bernd von Haeften”, în cadrul AET Sibiu, au fost marcați abia anul acesta printr-o conferință cu titlul: De la minoritate la minoritate. Literatura de limbă germană din România între est și vest. Detalii de la Roger Pârvu, coordonator de proiecte în cadrul AET Sibiu.

Delegație germană în vizită la Timișoara: Vicepreședintea Bundestagului german Katrin Göring-Eckardt (SPD) a condus delgația de lucru la Timișoara însoțită de Comisarul Guvernului Federal pentru Libertatea Religiei și a Credinței Frank Schwabe, Ambasadorul Germaniei la București Dr. Peer Gebauer si consulul Germaniei la Timisoara Regina Lochner. Programul delegației a inclus o discuție cu primarul Timișoarei Dominic Fritz, o vizită la Școala Nikolaus-Lenau din Timișoara și o întâlnire cu reprezentanții Forumului Democrat al Germanilor din România în Casa Adam-Müller-Guttenmbrunn-Haus din Timisoara

Istoria azi – 1948: statul Israelul îşi proclamă independenţa – 1796: medicul englez Edward Jenner testează vaccinul împotriva variolei

Calendarul personalităţilor – 1885: Otto Klemperer, dirijor şi compozitor german – 1868: Magnus Hirschfeld, medic şi sexolog german – 1553: Margareta de Valois, cunoscută și sub numele de Regina Margot, regină a Navarrei, apoi regină a Franței și ducesă de Valois. La căsătoria ei cu Henric al III-lea de Navarra a fost declanșat un masacru asupra protestanților din Franța, cunoscut în istorie ca Noaptea Sfântului Bartolomeu – 1316: Carol al IV-lea al Sfântului Imperiu Roman, considerat a fi una din cele mai importante figuri ale evului mediu târziu. În anul 1348 a întemeiat Universitatea din Praga