Marți, 17 mai 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

„Ar putea fi vreodată posibil să ne alegem limba?“ O căutare literară și lingvistică în mediul radiofonic, ilustrată prin discuția dintre artista Jasmina Al-Qaisi și Joachim Umlauf, directorul Goethe Institut București (astăzi, ora 19, Pavilion Goethe, Calea Dorobanți 32)

70 de ani de la evacuările forțate ale etnicilor germani din Brașov și comunele învecinate. Măsurile represive de la începutul lunii mai a anului 1952 erau prevăzute în decizia nr. 239/1952 a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Populare Române

”Căutarea rădăcinilor – Găsirea căilor” este motto-ul sub care se desfășoară anul acesta Întîlnirea sașilor transilvăneni din Germania (Dinkelsbühl, 3-6 iunie 2022), care se reia cu prezență fizică, după o întrerupere de 2 ani din cauza pandemiei

„Politici climatice și tranziție justă. Mize și constrângeri“: Program de formare organizat la București (18-19 iunie) de fundația Friedrich Ebert România. Termenul limită pentru înscrieri este data de 20 mai

Jazz, participarea la Transilvania International Film Festival, Clujotronic – Electro Arts Festival și un festival graffiti sunt principalele evenimente din calendarul activităților estivale pregătite de Centrul cultural german Cluj-Napoca, prezentate de Ildikó Surányi, directorul departamentului cultural al instituției. Interviu realizat de Imola Macavei, redactor Radio România Tg. Mureș

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Statornicie și precizie“

Istoria azi – 1890: Prima broșură de benzi desenate, intitulată ”Comic-Cuts”, apare la Londra, publicată de Alfred Harmsworth – 1832: premiera absolută la Teatro Costanzi din Roma a operei “Cavalleria rusticana” a compozitorului italian Pietro Mascagni

Calendarul personalităţilor – 1936: Dennis Hopper, actor, regizor şi artist nord-american – 1904: Jean Gabin, actor francez

Sâmbătă, 14 mai 2022

Știri

Ne bucurăm împreună de muzică! De un an fetele și băieții Fanfarei de Tineret Brașov cântă împreună sub conducerea lui Matthias Roos. Ei și-au sărbătorit în mod corespunzător prima aniversare pe 9 mai, Ziua Europei, cu două concerte în aer liber. Interviu cu Matthias Roos

Jubileul Academiei Evanghelice Transilvania din Turnișor (Sibiu), un eveniment de succes! Cei 30 de ani de la înființarea instituției și 20 de ani de la deschiderea Centrului de conferințe „Hans Bernd von Haeften”, în cadrul AET Sibiu, au fost marcați abia anul acesta printr-o conferință cu titlul: De la minoritate la minoritate. Literatura de limbă germană din România între est și vest. Detalii de la Roger Pârvu, coordonator de proiecte în cadrul AET Sibiu.

Delegație germană în vizită la Timișoara: Vicepreședintea Bundestagului german Katrin Göring-Eckardt (SPD) a condus delgația de lucru la Timișoara însoțită de Comisarul Guvernului Federal pentru Libertatea Religiei și a Credinței Frank Schwabe, Ambasadorul Germaniei la București Dr. Peer Gebauer si consulul Germaniei la Timisoara Regina Lochner. Programul delegației a inclus o discuție cu primarul Timișoarei Dominic Fritz, o vizită la Școala Nikolaus-Lenau din Timișoara și o întâlnire cu reprezentanții Forumului Democrat al Germanilor din România în Casa Adam-Müller-Guttenmbrunn-Haus din Timisoara

Istoria azi – 1948: statul Israelul îşi proclamă independenţa – 1796: medicul englez Edward Jenner testează vaccinul împotriva variolei

Calendarul personalităţilor – 1885: Otto Klemperer, dirijor şi compozitor german – 1868: Magnus Hirschfeld, medic şi sexolog german – 1553: Margareta de Valois, cunoscută și sub numele de Regina Margot, regină a Navarrei, apoi regină a Franței și ducesă de Valois. La căsătoria ei cu Henric al III-lea de Navarra a fost declanșat un masacru asupra protestanților din Franța, cunoscut în istorie ca Noaptea Sfântului Bartolomeu – 1316: Carol al IV-lea al Sfântului Imperiu Roman, considerat a fi una din cele mai importante figuri ale evului mediu târziu. În anul 1348 a întemeiat Universitatea din Praga

Joi, 12 mai 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Informații inutile, respectiv lipsa unui răspuns. Reacția deputatului FDGR Ovidiu Ganț la: răspunsul din partea Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale (urmare a întrebării din 4 aprilie a deputatului privind aplicarea Legilor 130/2020 și 232/2020, referitor la drepturi financiare pentru copiii fostelor victime ale regimului comunist) și lipsa unui răspuns din partea Ministerului Culturii (la întrebarea din 1 februarie privind acțiuni concrete și proiecte finanțate de Ministerul Culturii în anul 2022, în susținerea proiectului „Timișoara Capitală Culturală Europeană 2023“)

Scrisoarea lui Neacșu, expusă la Casa Sfatului din Brașov: Pentru prima dată din 1916, Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung (1521) către judele Braşovului, Johannes Benkner, poate fi văzută de publicul larg până pe 23 mai 2022 la Casa Sfatului din Brașov; pentru prima oară de la descoperirea sa în anul 1894, cel mai vechi document păstrat, scris în limba română, este prezentat public într-o expoziție muzeală și în afara cadrului profesional al Arhivelor. Interviu cu Thomas Șindilariu, Subsecretar de Stat în cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice de pe lângă Guvernul României  

Presa germană în Banat. Dezbaterea și masa rotundă organizate la Timișoara de redacția săptămânalului de limbă germană “Banater Zeitung” au avut ca subiect principal tinerii cititori, ziarul studențesc  timișorean „LIT Kompass” și ziarele școlare din liceele bănățene cu predare în limba germană 

Noaptea Europeană a Muzeelor 2022 – la Muzeul Țării Crișurilor (oradea) și la mai multe Muzee din Brașov

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „I se spune propagandă“

Istoria azi – 1941: la Berlin, inginerul german Konrad Zuse dă în funcţiune primul calculator din lume, „Z3“, considerat prima maşină de calcul digitală – 1928: la Köln (Germania) este inaugurată expoziţia „Pressa”, prima expoziţie internaţională dedicată presei; timp de şase luni, expoziţia „Pressa” a avut 5 milioane de vizitatori din Europa, America şi Asia – 1832: la Milano (Italia), opera comică „Elixirul dragostei“ („L’elisir d’amore“) a compozitorului italian Gaetano Donizetti (1797-1848) este prezentată în premieră absolută la „Teatro alla Canobbiana“

Calendarul personalităţilor – 1921: Joseph Beuys, artist plastic şi teoretician al artei german – 1900: Helene Weigel, actriţă germană – 1820: Florence Nightingale, infirmieră britanică, precursoarea serviciului sanitar modern – 1803: Justus von Liebig, chimist și inventator german, considerat fondatorul chimiei organice și aplicațiilor acesteia în agricultură

Luni, 2 mai 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Seria de comentarii radiofonice „Despre lumea în care trăim“, cu scriitorul Jan Koneffke. Astăzi, autorul face o incursiune în istoria orașului Odessa, prilejuită de participarea la un festival internațional de literatură în anul 2017 eseu

Viitor incert pentru Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM): festivalul nu a mai primit finanțare din partea Centrului de Proiecte Timișoara, instituție subordonată Primăriei Timișoara. În urma respingerii de către Centrul de Proiecte a contestației formulate de organizatorii festivalului, aceștia îl acuză că a modificat regulamentul de finanțare în lipsa unei dezbateri publice. Ediția a XI-a a FILTM era anunțată de organizatori pentru perioada 23-26 octombrie 2022

La Brașov, fântâna arteziană din Piața Sfatului ar putea fi mutată în alt loc. Consilierii locali au dezbătut propunerea arhitecților care au câștigat concursul de soluții pentru reamenajarea Pieții Sfatului

Timp de un an vor avea loc la Sibiu lucrări de modernizare și extindere a podului peste Cibin de pe șoseaua Alba Iulia, cu închideri parțiale sau totale ale circulației pe pod: 6-8 mai, traficul se va închide complet; 9 mai – 30 septembrie și 1 octombrie 2022 – 30 aprilie 2023, se circulă pe câte o bandă de sens, cu închideri totale de scurtă durată

Istoria azi –  1949: semnarea Tratatului Atlanticului de Nord, alianţă militară occidentală, de către miniştrii de externe ai SUA, Marii Britanii, Franţei şi ai altor nouă state – 1081: Alexios I Comnen urcă pe tronul Bizanţului (1081-1118). Apelul său adresat Apusului şi mai ales Papei, pentru ajutor împotriva invadatorilor turci şi selgiucizi, avea să declanşeze cruciadele

Calendarul personalităţilor –  1957: Aki Kaurismäki, regizor finlandez – 1932: Andrei Tarkovski, regizor şi autor rus – 1914: Marguerite Duras, scriitoare şi scenaristă franceză – 1785: Bettina von Arnim, scriitoare germană

Vineri, 29 aprilie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Brita Falch-Leutert este de șapte ani cantor la Biserica Evanghelică C.A. din Sibiu. Cultura muzicală și capacitatea de armonizare a calității programului muzical cu așteptările publicului sunt cerințele principale pentru ocuparea acestei funcții solicitante.
Interviu cu Brita Falch-Leutert

Teatrul German de Stat Timișoara invită vineri, 29 aprilie, a Centrul de Proiecte (ora 18.00), la o discuție despre vânzarea etnicilor germani de către regimul comunist și consecințele acestui negoț cu oameni, cel mai mare din secolul XX. Invitați: Carmen Lidia Vidu, regizoarea spectacolului “Oameni” și Mădălin Hondor, istoric și cercetător CNSAS

Conferința „De la minoritate la minoritate. Literatura de limbă germană din România între est și vest” marchează începând de astăzi (29 aprilie – 1 mai) la Academia Evanghelică Transilvania (AET) din Sibiu recuperarea celebrării dublului jubileu din 2021 al AET: 30 de la ani de la înființarea instituției și 20 de ani de la deschiderea Centrului de conferințe „Hans Bernd von Haeften“. Conferința are loc în limba germană și poate fi urmărită online pe canalul de YouTube și pe pagina de Facebook a Academiei Evanghelice Transilvania

Cu ocazia jubileului „150 de ani de la fabricarea la Reșița a primei locomotive cu abur pe teritoriul de azi al României, 1872 – 2022” și 50 de ani de la inaugurarea la 29 aprilie 1972 a Muzeului de Locomotive cu abur Reșița, vor avea loc la Centrul Universitar din Reșița al Universității „Babeș – Bolyai” Cluj Napoca, mai multe evenimente culturale (29 aprilie 2022, ora 17.00):

  • Vernisajul expoziției de filatelie necompetitive, cu participanți din România și Germania
  • vernisajul expoziției de artă plastică „Locomotivele cu abur”, cu lucrări ale artiștilor plastici din Stuttgart / Germania, Bocșa, București, Reșița și Timișoara
  • vernisajul unei expoziții a artistului fotograf Petre Dalea (Reșița) și a unei expoziții cu piese din colecția lui Bogdan Andrei Mihele (Reșița)

Lansare de carte la Casa de cultură “Friedrich Schiller” din București: lansarea traducerii în limba română a volumului “Întoarcere la acum. Itinerariul Henriettei Lannes. Elevă a lui G.I. GURDJIEFF” (29.04, ora 18.00). Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociația Institutul Gurdjieff din România

O primă ediție în acest an a evenimentului ”Discuții sibiene” va avea loc marți, 3 mai 2022, de la ora 17.00, la sediul FDG Sibiu. Tema propusă este: ”O altă imagine a României în mass-media germană” și îl are ca invitat principal pe jurnalistul Peter Miroschnikoff, fost corespondent în Europa Centrală și de Sud-Est al postului public de televiziune din Germania, ARD. Pentru reportajele sale echilibrate privind minoritatea germană din România, înainte de 1989, jurnalistul primește din partea Forumului Democrat al Germanilor din România distincția ”Acul de onoare în argint”. Pe 4 mai se vor putea viziona, în prezența jurnalistului, trei documentare pe care le-a realizat în anii 1980 și la începutul anilor 1990, care surprind starea de spririt a membrilor comunității germane, în acea perioadă (Sala oglinzilor, de la ora 17.00)

La Ormeniș (Parohia Sighișoara) au început lucrările de reparații la biserica fortificată. Pe data de 5 aprilie 2022, a avut loc o inspecție detaliată la fața locului, la care au participat reprezentanți ai Fundației ”Biserici Fortificate” și alți specialiști contractați. Conform primelor estimări, ansamblul arhitectural dintre cele două Târnave va face, până la sfârșitul acestui an, un pas important spre salvarea sa

În perioada 29.04 – 01.05, CFR pune la dispoziția călătorilor mai multe vagoane pentru trenurile care circulă între Brașov și Constanța. Tomis Expres pleacă zilnic din Brașov la ora 7.00 și ajunge la București la ora 9.00, respectiv la Constanța la ora 11.00

Titlurile celei mai recente ediții a săptămînalului în limba germană ”Hermannstädter Zeitung” sînt prezentate de redactorul-șef al publicației, Beatrice Ungar

Istoria azi – 1967: premiera absolută a teatrului muzical „Hair”, la New York (SUA) – 1925: are loc la Paris expoziţia de artă decorativă modernă care lansează curentul Art Déco 1798: premiera absolută la Viena a oratoriului „Creaţia”, de Joseph Haydn. La premieră a participat doar un cerc restrâns de persoane, premiera publică a avut loc la Viena în data de 19 martie 1799 – 1707: „Legea Uniunii 1707“ (Act of Union 1707) creează premisele legale pentru crearea Marii Britanii, prin unirea Regatului Angliei cu Regatul Scoţiei. Legea a obţinut vot favorabil în parlamentele celor două regate şi a intrat în vigoare începând cu data de 1 mai 1707. Legea Uniunii 1707 prevedea crearea Regatului Marii Britanii, precum şi a Parlamentului britanic, care înlocuia parlamentele celor două regate

Calendarul personalităţilor – 1885: Egon Erwin Kisch, jurnalist şi scriitor cehoslovac de limbă germană – 1854: Jules Henri Poincaré, matematician şi fizician francez – 1818: Alexandru al II-lea Nicolaevici, Ţarul Rusiei, cunoscut drept „Ţarul Eliberator“, cel care i-a emancipat pe șerbi (ţărani dependenţi cu persoana şi bunurile de stăpâni feudali)

Joi, 28 aprilie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

În urma furtunii puternice din 25 aprilie 2022, o parte din acoperișul bisericii evanghelice orășenești Biserica Sf. Margareta din Mediaș a fost distrus. Au fost delimitate rapid zonele de risc pentru trecători. Curtea bisericii este totodată și curtea Școlii gimnaziale „Hermann Oberth“. De săptămână viitoare se întorc elevii din vacanța de primăvară. Lucrările de reabilitare au început. Sunt necesare reparații costisitoare, conform arhitectului medieșan Lutz Connerth  interviu   

Prezentare de carte la Casa Schiller din București: volumul bilingv româno-german „De la Sibiu la Alba Iulia, 1916-1918 / Von Hermannstadt nach Karlsburg 1916-1918“, cu selecții din jurnalul de război, corespondența și memoriile econimistului și omului politic Ion I. Lapedatu, implicat direct în pregătirea Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din1 decembrie 1918 (astăzi, ora 17.30, strada Batiștei nr. 15). Transmisie live pe platforma ZOOM și pagina de facebook a instituției 

Să învățăm online latina, greaca veche, slavona și ebraica biblică: Școala Dan Slușanschi de Limbi Clasice și Orientale organizează ediția de vară a cursurilor extensive în perioada mai – august 2022, sub patronajul Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu. Data limită pentru înscrieri este 29 aprilie

„Vocabular german“. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Cum se cuvine“

Istoria azi – 1952: intră în vigoare Tratatul de pace dintre Japonia și o parte a Puterilor Aliate din al Doilea Război Mondial – 711: începe invazia musulmană în Peninsula Iberică, sub conducerea generalului berber Tariq ibn-Ziyad 

Calendarul personalităţilor – 1926: Harper Lee, scriitoare nord-americană – 1908: Oskar Schindler, industriaș german care a salvat de la Holocaust circa 1100 de evrei, angajându-i în fabricile sale pe teritoriul Poloniei și Cehiei de azi – 1753: Franz Carl Achard, chimist şi fizician german. A finalizat tehnologia extracţiei zahărului din sfeclă de zahăr. Producţia industrială a început în premieră mondială în 1801 în Silezia

Sâmbătă, 23 aprilie 2022

Constructorul și restauratorul de orgi, sibianul Hermann Binder, a fost distins cu un premiu al landului german Renania de Nord-Westfalia, care confirmă meritele sale deosebite în conservarea patrimoniului cultural al sașilor transilvăneni.                  interviu

Astăzi începe a 59-a Bienală de Artă de la Veneția. România va fi reprezentată de proiectul Adinei Pintilie ”Tu ești un alt eu – o catedrală a corpului”. Expoziția internațională de artă se va desfășura în perioda 23 aprilie-27 noiembrie 2022.                

Mocănița de pe Valea Hârtibaciului va circula în zilele de 23 și 24 aprilie 2022. Mocănița (tren pe cale ferată îngustă) a circulat între 1895-1910, linia fiind restaurată în 2007 ca o atracție turistică (circulă numai în zilele de sâmbătă și duminică)  

Calendarul personalităţilor –  1564: William Shakespeare, poet și dramaturg englez – 1899: Vladimir Nabokov, scriitor american de origine rusă             

Istoria azi – 1597: „Nevestele vesele din Windsor“, piesa lui William Shakespeare este jucată pentru prima dată, în prezența reginei Elizabeth I-a Angliei.

Vineri, 22 aprilie 2022

Ghicitoarea zilei

Eveniment execepțional în comunitatea germană din Mălâncrav. Pentru prima dată în istoria documentată de 717 ani a satului, s-a desfășurat hirotonirea unui preot chiar în Biserica Evanghelică Fortificată în care va sluji reportaj

Premiul de literatură ”Marie Luise Kaschnitz” pe 2021, decernat în fiecare an începînd cu 1984 de Academia Evanghelică Tutzing (Germania) autoarelor, autorilor ce scriu într-un mod remarcabil în limba germană, este oferit autoarei germane cu rădăcini sibiene, Iris Wolff. Festivitatea de decernare a premiului va avea loc pe 8 mai la Tutzing și este inclusă într-un eveniment mai amplu, ce va avea ca obiect de dezbateri opera autoarei (6-8 mai)

Ukraina Pysanka Workshop (Atelier de ouă încondeiate). Asociația ”Hosman Durabil” invită la workschop-ul: ”Hai să facem ouă încondeiate” – 23 aprilie, intre orele 14 și 17! Arta ouălor încondeiate (pâsanki) face parte din tradiție, atât în Ucraina, cât și în România. Organizatorii evenimentului asigură toate vopselele necesare pentru vopsitul ouălor. Se va utiliza și ceară fierbinte, de aceea participanții sînt rugați să se îmbrace corespunzător

Consulatul Germaniei de la Sibiu este închis în cea de-a doua zi a Paștelui Ortodox ( 25 aprilie)

Cartea: Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor, semnată de Gary Chapman și Ross Campbell – mereu de actualitate

Consumul florilor este o delicatesă și are în spate o istorie îndelungată. Regulile de care trebuie să ținem cont și cîteva exemple de plante cu flori comestibile

Istoria azi – 1906: la Atena încep Jocurile Intercalate, organizate cu scopul de a aniversa zece ani de la Jocurile Olimpice de vară din 1896, prima ediţie a Jocurilor Olimpice moderne – 1418: se încheie Conciliul bisericii catolice de la Konstanz, oraş imperial german. Conciliul a avut scopul declarat de a încheia Schisma apuseană (1378-1417) din cadrul Bisericii Romano-Catolice, prin clarificarea problemei succesiunii papale. Decretul „Haec Sancta“ din 6 aprilie 1415 a acordat prioritate autorităţii Concililor faţă de autoritatea papală, Conciliile au fost împuternicite să dirijeze papalitatea şi Curia Romană

Calendarul personalităţilor – 1937: Jack Nicholson, actor nord-american – 1904: Julius Robert Oppenheimer, fizician nord-american – 1870: Vladimir Ilici Lenin, revoluţionar rus şi politician sovietic, a fost primul premier al Uniunii Sovietice – 1724: Immanuel Kant, filozof german – 1451: Isabela I a Castiliei. Împreună cu soţul ei, regele Ferdinand al II-lea de Aragon, Regina Castiliei şi Leonului a pus bazele unificării Spaniei. Prin sprijinul acordat navigatorului Cristofor Columb, a contribuit la devenirea imperiului colonial al Spaniei. Isabela I a Castiliei este cunoscută în istorie şi sub numele de Isabela Catolica

Joi, 21 aprilie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

„30 de ani de prietenie și parteneriat româno-german în Europa”. În data de 21 aprilie 1992, România și Germania au semnat la București „Tratatul între România și Republica Federală Germania privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa”, care a pus bazele dezvoltării relațiilor dintre cele două țări după încheierea Războiului Rece și Reunificarea Germaniei. Ambasada Germaniei la București va marca această aniversare printr-o serie de evenimente, inițiative și întâlniri. Programul poate fi urmărit pe Facebook și Instagram  (https://www.facebook.com/AmbasadaGermaniei/)

Fundația Biserici Fortificate anunță lansarea aplicației ”Descoperă Bisericile Fortificate”/”Experience Fortified Churches”, instrument interactiv de informare a turiștilor despre patrimoniul celor peste 160 de biserici fortificate din Transilvania. Aplicația, dezvoltată împreună cu unii dintre cei mai importanți dezvoltatori de aplicații mobile din România, este disponibilă gratuit pentru Android şi iOS, în limba română, engleză și germană

Energia solară fotovoltaică – un subiect de mare actualitate și cu o lungă istorie. Efectul fotoelectric, respectiv transformarea energiei solare („foton“) in energie electrica („volt“) a fost descoperit in 1839 de fizicianul A. E. Becquerel

Multă mișcare în aer liber și lumina potrivită la momentul potrivit: remediile rapide pentru înlăturarea asteniei de primăvară
 
Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Cuvinte amintite”

Istoria azi – 1689: un mare incendiu cuprinde Biserica Neagră din Brașov, distrugând acoperișul și mobilierul din interior – 1944: femeile din Franța și-au câștigat dreptul de vot

Calendarul personalităţilor – 1816: Charlotte Brontë, scriitoare britanică, autoarea romanului ”Jane Eyre” – 1864: Max Weber, sociolog german

Marți, 19 aprilie 2022

Știri       

Ghicitoarea zilei               

Mesajul pascal al episcopului diecezan de Timișoara, József-Csaba Pál    

Atelier online “Demersuri pentru sustenabilitate în cultură. Trei studii de caz”, dedicat profesioniștilor din sectorul cultural, marți 19 aprilie, ora 19.00. Evenimentul, organizat de Forumul Cultural Austriac și Institutul Francez din România, face parte din proiectul “Mărci de sustenabilitate pentru sectorul cultural”, realizat sub egida clusterului EUNIC Romania și finanțat de EUNIC Global – Rețeaua institutelor cultuarale ale țărilor member ale UE – și aflat sub înaltul patronaj al Présidence française du Conseil de l’Union euopéenne. Participarea se realizează doar pe bază de înscriere obligatorie la bukarest-kf@bmeia.gv.at               

Natalie Pawlik este noua însărcinată a Guvernului Federal German pentru  problemele imigranților de origine germană și minorități naționale. Ea îl urmează în această funcție pe Bernd Fabritius                

„Vocabular german”. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „A nu se lua în deșert”   

„Notă de trecere” – spectacol în premieră, 20 și 21 aprilie, la Goethe-Institut București, de la orele 18.00 și 19.30. Spectacolul are ca temă violența, mobbingul și abuzul sexual, în cadrul specializării pentru doctorat, și critică sistemul universitar, bazat pe principii patriarhale, pe ierarhie, concurs și lipsă de stabilitate financiară. O colaborare între Teatrul Postanțional Interfonic și Institutul Polonez București              

Istoria azi –1941: premiera absolută la Zürich (Elveţia) a piesei „Mutter Courage şi copiii ei“ a dramaturgului german Bertolt Brecht – 1936: premiera absolută la Barcelona a Concertului pentru violoncel al compozitorului austriac Alban Berg (1885-1935) – 1920: începe Conferința de la San Remo (19-26 aprilie) pentru administrarea teritoriilor din Orientul Mijlociu ieşite de sub controlul Imperiului Otoman  în urma încheierii Primului  – 1805: Război Mondial Războiul de țesut semi-automat al inventatorului francez Joseph Marie Jacquard dă impulsul primei raţionalizări industriale. Prin mecanizarea industriei și scăderea nevoii de lucrători umani, invenţia considerată un vestitor al Revoluţiei Industriale va duce la restructurări sociale însoţie de revolte           

Calendarul personalităţilor –  1949: Paloma Picasso, designer francez – 1932: Jayne Mansfield, actriţă nord-americană – 1854: Anghel Saligny, inginer constructor român, premergător mondial al științei construcțiilor metalice și de beton armat; membru şi preşedinte al Academiei Române – 1801: Gustav Theodor Fechner, fizician german, considerat întemeietor al psihologiei experimentale și psihofizicii