Duminică, 9 octombrie 2022

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Epistola a doua către Timotei a Sfântului Apostol Pavel   Capitolul 3, versetul 14

Tu însă rămâi în cele ce ai învăţat şi de care eşti încredinţat, deoarece ştii de la cine le-ai învăţat

Sfânta Evanghelie după Matei  Capitolul 22, versetele 41, 42

Şi fiind adunaţi fariseii, i-a întrebat Iisus, Zicând: Ce vi se pare despre Hristos? Al cui Fiu este? Zis-au Lui: Al lui David.

Sâmbătă, 8 octombrie 2022

Știri

Decada Culturii Germane în Banatul Montan, ediția a 32-a, este dedicată anul acesta împlinirii a 35 de ani de la constituirea Asociaţiei Germane de Cultură şi Educaţie a Adulţilor Reşiţa. La Dognecea vor fi sărbătoriți azi 300 de ani de la începuturile mineritului în localitate și se va inaugura Muzeul Mineritului din Dognecea, în prezența unor oaspeți din Böheimkirchen (Austria Inferioară), dar și din țară. Duminică, 9 octombrie, decada culturii germane include mai multe evenimente la Oravița, Anina și Reşiţa

”Fluturii – Suflete Călătoare”, un album bilingv (GE/RO) ce ne apropie de lumea fascinantă a celor mai cunoscute și probabil celor mai frumoase insecte, purtînd semnătura a doi entomologi renumiți din România, prof. dr. László Rákosy (Univeritatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca), prof. dr. Klaus Fabritius (Membru titular al Academiei de Științe Agricole și Silvice ”Gheorghe Ionescu- Șișești) și a pictorului Eduard Duldner ( Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România), a fost lansat la Casa de cultură a Minorității Germane din București ”Friedrich Schiller”. Volumul editat de Forumul Democrat al Germanilor din România – Regiunea Extracarpatică la Editura Honterus Sibiu, atrage atenția asupra consecințelor dezastruoase ale activității umane asupra speciilor de insecte. Fluturii sînt considerați de specialiștii din domeniu indicatori ai unui mediu înconjurător sănătos reportaj

Odată cu venirea toamnei locuințele noastre sînt invadate de insecte ce aparțin familiei ploșnițelor, nedăunătoare, nepericuloase dar rău mirositoare. Ce putem face?

Istoria azi – 1958: prima operație reușită de implantare a unui stimulator cardiac, efectuată de chirurgul suedez Ake Senning – 1954: premiera absolută în Berlinul de Est (RDG) a piesei de teatru „Cercul de cretă caucazian“, de Bertolt Brecht

Calendarul personalităţilor – 1970: Matt Damon, actor nord-american – 1949: Sigourney Weaver, actriţă nord-americană – 1941: Jesse Jackson, politician, activist pentru drepturi civice și preot baptist nord-american – 1890: Heinrich Focke, constructor de avioane german; în 1936 a construit elicopterul cu decolare verticală FW 61 – 1868: Max Slevogt, pictor și grafician german – 1619: Philipp von Zesen, scriitor german

Vineri, 7 octombrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Personalitatea lui Stephan Ludwig Roth, gânditor umanist și preot sas din Transilvania, participant la Revoluția de la 1848, a oferit tema centrală a discursului festiv rostit de teologul și istoricul sibian András Bándi la ediția din acest an a Întâlnirii sașilor de pretutindeni (Moșna, 16-17 septembrie) interviu

Perspective din trecut: profesionalismul creatorilor români de ilustrație și de carte, prezentat de Muzeul Național al Literaturii Române în expoziția „RSR & RDG – ilustrații, layout și tipar“, dedicată cărților ilustrate realizate de graficieni români și est-germani, în anii 1960-1980 (expoziția este deschisă până la 16 octombrie)

Astra Film Festival 2022 va începe duminică. Festivalul Internațional de Film Documentar Astra Film din Sibiu va debuta cu proiecția documentarului „Pocalul. Despre fii și fiice” (2022), jurnalul unei familii de romi cortorari din județul Sibiu, realizat de Cătălina Tesăr și Dana Bunescu (Sala Thalia, ora 19)

Scriitoarea franceză Annie Ernaux este cîștigătoarea de anul acesta a Premiului Nobel pentru Literatură. Premiul acordat de Academia Suedeză, în valoare de aproape 920.000 de Euro, îi revine autoarei pentru ”curajul și luciditatea clinică cu care a revelat rădăcinile, înstrăinările și constrîngerile colective ale memoriei personale”

Toate telefoanele mobile care se vor vinde în Uniunea Europeană, începînd cu 2024, vor trebui să aibă același tip de încărcător, care să poată astfel să fie folosit indiferent de marca sau modelul de terminal, potrivit unui proiect de directivă europeană adoptat, marți, de Parlamentul European. Documentul mai are nevoie și de aprobarea Consiliului UE ce se va întruni pe 24 octombrie 2022

Principalele titluri din ediția actuală a săptămânalului sibian de limbă germană, „Hermannstädter Zeitung“, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Înregistrare: Gabriella Mezei, emisiunea în limba germană, Radio România Tg. Mureș

Istoria astăzi– 1949: „Zona de Ocupație Estică a Germaniei” se declară stat independent: este proclamată Republica Democrată Germană (RDG) – 1949: premiera absolută la New York (SUA) a piesei de teatru „Moartea unui comis-voiajor”, de Arthur Miller

Calendarul personalităţilor – 1952: Vladimir Putin, lider rus, preşedinte ales al Rusiei între anii 2000-2004, 2004-2008 şi din 2012 până în prezent (în perioada 2008-2012 a fost prim-ministru al Rusiei) – 1885: Niels Bohr, fizician danez, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1922

Marți, 4 octombrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Recepţia oferită de Ambasada Germaniei la Bucureşti cu ocazia „Zilei Unităţii Germane“, ziua naţională a Republicii Federale Germania. Oaspete de onoare a fost preşedintele României, Klaus Iohannis reportaj

Sibiul și orașul german Landshut sărbătoresc anul acesta 20 de ani de la semnarea acordului de înfrățire

Consulatul German din Timișoara invită astăzi la un concert al soliștilor vocali BelVoce din Germania la Casa Adam Müller Guttenbrunn din Timișoara: „Suprimați – Exilați” – un concert cu lucrări ale compozitorilor persecutați și defăimați de către naziști: Paul Abraham, Kurt Weill, Friedrich Hollaender, Oscar Straus și Robert Stolz, ora 18

Centrul Cultural German din Sibiu invită pe 5 octombrie 2022 preșcolari și copii vorbitori de limba germană la o nouă întâlnire din cadrul proiectului pentru copii „Toamna plină de povești“ (sediul CCG Sibiu, orele 11-16)

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Manevre abile“

Istoria azi – 1957: lansarea satelitului sovietic „Sputnik 1“, primul satelit artificial al Pământului. Lansarea a inaugurat era zborurilor cosmice – 1582: Papa Grigore al XIII-lea dispune corectura calendarui iulian, valabil până atunci; noul calendar, supranumit “calendar gregorian”, a fost preluat de România în 1919: data de 1 aprilie a devenit 14 aprilie

Calendarul personalităţilor – 1946: Susan Sarandon, actriţă nord-americană – 1924: Charlton Heston, actor nord-american – 1896: Buster Keaton, comic nord-american, supranumit „omul care nu râde niciodată“ – 1720: Giovanni Battista Piranesi, gravor, arhitect şi scriitor italian

Luni, 3 octombrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

3 octombrie este Ziua Unității Germane, Ziua Natională a Republicii Federale Germania. Repere istorice: Ziua Unităţii Germane 2022 în contextul împlinirii a 30 de ani de la semnarea Tratatului de prietenie româno-german va fi aniversată astăzi de Ambasada Germaniei la București în cadrul unei recepții, la care vor participa Președintele României, Klaus Johannis, și Premierul Nicolae Ciucă

Decada Culturii Germane în Banatul Montan, ediția a XXXII-a, ce a început pe 1 octombrie, va include anul acesta și cea de-a 29-a ediție a Întâlnirii germanilor din Banatul Montan la Gărâna (15 octombrie 2022)

O nouă carte apărută la editura Honterus Sibiu: ”Materia Medica. O călătorie bogat ilustrată în istoria farmaciei sighişorene, cu explicaţii despre materiile farmaceutice sec. XVIII şi XIX” – vol.1, în ediție trilingvă (română, germană, maghiară), ce poartă semnătura farmacistului sighișorean Veress László

„Istoria azi” – 3 octombrie, „Ziua Unităţii Germane“, Ziua naţională a Republicii Federale Germania (RFG), în comemorarea reunificării Germaniei, înfăptuită oficial la 3 octombrie 1990 – 1969: inaugurarea de către autoritățile Republicii Democrate Germane (RDG) a Turnului de televiziune din Berlinul de est – 1952: Explozia primei bombe atomice britanice pe Trimouille Island, una dintre cele 174 insule ale arhipeleagului Montebello din nord-vestul continentului australian

„Calendarul personalităţilor” – 1925: Gore Vidal, scriitor nord-american – 1897: Louis Aragon, scriitor francez – 1889: Carl von Ossietzky, scriitor şi pubilicist german, laureat în 1935 al Premiului Nobel pentru Pace – 1858: Eleonora Duse, actriță italiană

Duminică, 2 octombrie 2022

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Sfânta Evanghelie după Matei  Capitolul 4, versetul 4

Iar El, răspunzând, a zis: Scris este: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu“.

Epistola catre Filipeni a Sfantului Apostol Pavel Capitolul 2, versetele 12, 13

Drept aceea, iubiţii mei, precum totdeauna m-aţi ascultat, nu numai când eram de faţă, ci cu atât mai mult acum când sunt departe, cu frică şi cu cutremur lucraţi mântuirea voastră; Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.

Joi, 29 septembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Ambasada Germaniei acordă şi în 2022 burse pentru studenţii minorităţii germane care studiază la o universitate din România (bachelor, master sau doctorat). Termenul limită pentru înscrieri este 21 octombrie 2022

Fundația social-umanitară Saxonia, cu sediul la Râșnov, jud. Brașov, asigură sprijin persoanelor nevoiașe din rândurile sașilor și derulează anual proiectul „Susţinerea cadrelor didactice din învăţământul în limba germană din România”. Fundația aniversează în acest an 30 de ani de la înființare

FDGR Sibiu anunță organizarea unui bazar caritabil în beneficiul Hospice-ulului pentru copii și adulți suferind de boli incurabile în stadii terminale din cadrul asociației sibiene “Dr. Carl Wolff” (1 octombrie, sediul FDGR Sibiu, orele 10-16)

Oferte de toamnă-iarnă pentru turism sustenabil în județul Sibiu, la cea de-a treia ediție a Târgului de Ecoturism din Sibiu (Sala Thalia, 30 septembrie-2 octombrie)

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Curajul care dăinuie“

„Istoria azi” – 1990: Debutul primei conferinţe mondiale dedicate copiilor, organizată de UNICEF (Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite), la sediul din New York al Naţiunilor Unite (29-30 septembrie)

Calendarul personalităţilor – 1931: Anita Ekberg, actriţă suedeză – 1912: Michelangelo Antonioni, regizor de film italian – 1901: Enrico Fermi, fizician italian, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1949

Miercuri, 28 septembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Agenda de lucru a deputatului FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț. Interviu realizat de Hannelore Neurohr, redactor al emisiunii în limba germană de la Radio România Timișoara

„Memorie și democratizare în societățile post-dictatoriale: Romȃnia și Republica Moldova în focus“, conferință organizată de Academia Evanghelică Transilvania (Sibiu, 28-29 septembrie). Conferința se va desfășura în limba română

Concepte de spații culturale sud-est europene generate în secolul 18, dezbătute la conferința co-organizată de trei instituții academice din Sibiu, Innsbruck și München (sediul Institutul de Cercetări Socio-Umane, Sibiu – Academia Română, 29-30 septembrie)

Actualitatea sibiană: Ultima zi de joi a lunii va aduce la Teatrul Gong și în septembrie un spectacol în limba germană pentru copii: „Pata“, de Leta Popescu (29 septembrie, ora 18) – Epilog al Festivalului „25 de ore de teatru non-stop” din weekend-ul trecut: până duminică, 2 octombrie, sunt oferite reprezentații în mai multe locații din Sibiu – Concertul de muzică sacrală din ziua de vineri la Catedrala Evanghelică în zilele de vineri (29 septembrie, ora 12) – Oferte de toamnă-iarnă pentru experiențe autentice și turism sustenabil în județul Sibiu, la cea de-a treia ediție a Târgului de Ecoturism din Sibiu (Sala Thalia, 30 septembrie-2 octombrie) – Sibiu Classic Rally 2022 (30 septembrie – 1 octombrie). Start-ul și Finish-ul raliului vor avea loc la Piața Mare, unde se va desfășura și „Retro parada toamnei”, o expozitie de masini istorice ale membrilor asociației Retromobil (1 octombrie, orele 18-20) – Seară de lectură la Centrul cultural german din Sibiu: „Împăratul călătorește în ascuns. Iosif al II-lea și Epoca Luminilor“, de Monica Czernin (30 septembrie, ora 18) – La Muzeul din Dumbrava Sibiului continuă până mâine „Sărbătoarea Deltei“, ediția de toamnă, cu ateliere din programul „Comunități în Muzeul ASTRA. Tradiții lipovenești și ucrainene în Muzeul ASTRA – Sărbătoarea Deltei” – Bazar caritabil în beneficiul Hospice-ulului pentru copii și adulți suferind de boli incurabile în stadii terminale (1 octombrie, sediul FDGR Sibiu, orele 10-16)

Istoria azi – 1978: decesul Papei Ioan Paul I, după doar 33 de zile de Pontificat – 1924: Primul zbor în jurul lumii, realizat de americanii Lovell H. Smith şi Erik H. Nelson – 1864: se înfiinţează la Londra “Prima Internaţională” (Internaional Working Men’s Association) – 1717: regele Frederic Wilhelm I al Prusiei emite “Edictul pentru promovarea învăţământului popular”, privind introducerea învăţământului obligatoriu pentru toţi copiii cu vârste cuprinse între opt şi 12 ani

Calendarul personalităţilor – 1960: Jennifer Rush, cântăreaţă nord-americană de muzică pop-rock – 1934: Brigitte Bardot, actriă franceză – 1924: Marcello Mastroianni, actor italian – 1905: Max Schmeling, pugilist german, campion mondial la categoria grea între anii 1930-1932 şi 1936-1938 – 1573: Caravaggio, pictor italian

Marți, 27 septembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Nonagenarul Ewalt Zweyer, un veteran al presei de limbă germană din România interviu

Proiectul de regenerare al Cartierului Fabric a fost prezentat în premieră public la Bienala Timișoreană de Arhitectură (Beta 2022). Proiectul este în dezbatere publică timp de 30 de zile

5 spectacole de teatru altfel la Brașov: Festivalul Monodramei Independente (29 sept.-2 oct.), ediția a II-a, va avea loc la Centrul Cultural Reduta

Teatrul German de Stat Timișoara va participa cu proiectul de teatru documentar „Oameni. De vânzare“ de Carmen Lidia Vidu (regia: Carmen Lidia Vidu) la Festivalul Național de Teatru (5-13 nov. 2022). Spectacolul reunește filmul, teatrul și fotografia

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Despre cele din urmă“

Istoria azi – 1958: premiera la Londra a spectacolului de balet în trei acte „Ondine“, inspirat de basmul cult omonim al scriitorului german Friedrich de la Motte Fouqué (1777-1843); compozitorul german Hans Werner Henze s-a conformat cerinţelor coreografului britanic Frederick Ashton, acceptând în principiu prioritatea dansului în detrimentul muzicii – 1901: premiera absolută la Moscova a Concertului pentru pian nº 2 în do minor, compus de Serghei Rahmaninov – 1825: inaugurarea Căii ferate Stockton–Darlington, prima cale ferată din lume deschisă traficului public de călători, construită în nord-estul Angliei între Witton Park și Stockton-on-Tees, via Darlington – 1540: Ordinul iezuit a fost aprobat de papa Paul al III-lea, prin Bula „Regimini militantis Ecclesiae”. Acest ordin călugăresc al Bisericii Catolice eset cunoscut şi sub denumirea de Societatea lui Isus (în latină: „Societas Iesu“ sau „Societas Jesu“). Ordinul iezuit se află în serviciul direct al Papei

Calendarul personalităţilor – 1969: Tanja Kinkel, scriitoare germană – 1931: Freddy Quinn, actor şi cântăreţ austriac – 1871: Grazia Deledda, poetă italiană, laureată în 1926 a Premiului Nobel pentru Literatură

Anfänge der „Hermannstädter Zeitung“

Der Name Ewalt Zweyer ist älteren Generationen in Siebenbürgen wohl bekannt. Er war jahrzehntelang in der deutschsprachigen Presse Rumäniens beschäftigt, sowohl bei der zentralen Tageszeitung „Neuer Weg“, als auch in Hermannstadt, wo er die „Hermannstädter Zeitung“ aus der Taufe hob.

„Anfänge der „Hermannstädter Zeitung““ weiterlesen