Marţi, 15 august 2023

Ghicitoarea zilei

15 august în majoritatea calendarelor creştine: Adormirea Maicii Domnului

In memoriam Christel Berbec (1939 – 2023). Cu 143 de ani în urmă, la 28 noiembrie 1880, 487 de iubitori ai muntelui și drumeției au înființat la Sibiu Asociația SKV (Siebenbürgischer Karpatenverein). Christel Berbec a fost, printre altele, un membru activ a SKV Brașov și o bună cunoscătoare a istoriei cabanelor construite de Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor (SKV), dar şi a cabanei Julius Römer din Masivul Postăvarul

Resfinţirea Bisericii Evanghelice C.A. din Rupea – un eveniment plin de semnificaţii şi care a fost posibilă datorită parteneriatului dintre Fundaţia umanitară germană „TransSilvania – Partener pentru România- şi autorităţile locale interviu

Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi. Astăzi: „Peştii şi proverbele“

Istoria azi – 1534: Ignatius de Loyola fondează la Paris „Societatea lui Isus“ (Ordinul Iezuit) – 1248: Începe construcţia Domului din Köln, cea mai mare biserică din Germania, din anul 1996 patrimoniu mondial UNESCO

Calendarul personalităţilor – 1769: Napoleon Bonaparte, care devine, sub numele de Napoleon I, împăratul Franţei – 1771: Walter Scott, scriitor scoţian, autor al primelor romane istorice în literatura de limbă engleză
Istoria azi –

Joi, 10 august 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

O zi cu încărcătură istorică – Resfințirea Bisericii Evangelice C.A. din Rupea. Biserica fortificată din Rupea, întemeiată la începutul secolului al XIV-lea, a fost resfințită pe 4 august 2023 după 5 ani de lucrări de reabilitare. Curatorul bisericii, Karl Hellwig, vorbește despre importanța reintegrării acestei biserici în peisajul bisericilor fortificate din Țara Ovăzului și speră că aceasta va redeveni centrul cultural al oraşului şi va atrage anual mii de turişti interviu

Prietenul la nevoie se cunoaște: Lambert Lütkenhorst, fost primar al orașului german Dorsten din landul Renania de Nord-Westfalia, Germania. și președinte al Fundației umanitare germane TransSilvania – Partener pentru România – a fost prezent la resfințirea Bisericii Bisericii Evangelice C.A. din Rupea și relatează despre aportul asociației la reușita lucrărilor de consolidare a bisericii interviu

Cu prilejul aniversării a 250 de ani de la întemeierea orașului Anina și a 150 de ani de existenţă a Bisericii Romano-Catolice „Preasfânta Treime” va avea loc vernisajul unei expoziției de artă plastică, cu lucrări realizate de membrii Cercului de pictură „Deutsche Kunst Reschitza“ al Forumului Democratic al Germanilor din județul Caraș-Severin (11 august 2023, ora 11.00)

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Cutii și recipiente“

Festivalul Lehár Bad Ischl 2023 este cel mai mare festival de operetă din Austria (8 iulie – 28 august 2023). Varietatea şi calitatea spectacolelor oferite atrag in fiecare an un public din întreaga lume. Preluare Radio Târgu-Mureş, Secţia Emisiunilor în limba germană; redactor: Imola Munteanu

Istoria azi – 1920: Tratatul de la Sèvres (Franţa), semnat de reprezentanţi ai Puterilor Aliate şi ai Imperiului Otoman la sfârşitul primului Război Mondial, a redus teritoriul imperiului la o zecime din întinderea anterioară – 1881: La Paris, Prima expoziţie internaţională dedicată electricităţii a consacrat ideea iluminatului electric şi a celorlalte aplicaţii ale energiei electrice ca opţiuni tehnologice ale lumii moderne. Începând cu anul 1912, iluminatul electric s-a impus datorită invenţiei becurilor incandescente cu filament de tungsten – 1793: La Paris are loc inaugurarea Muzeului Luvru, primul muzeu public al Franţei. Fosta reşedinţă regală din centrul capitalei Franţei şi colecţiile de artă ale Casei Regale fuseseră declarate proprietate naţională în timpul Revoluţiei franceze (1789-1799

Calendarul personalităţilor – 1960: Antonio Banderas, actor spaniol – 1902: Arne Wilhelm Kaurin Tiselius, chimist suedez. A descoperit metoda analizei proteinelor prin electroforeză, crucială pentru cercetarea medicală şi biologică. Tiselius a fost distins în 1948 cu Premiul Nobel pentru Chimie – 1878: Alfred Döblin, psihiatru şi scriitor german – 1868: Hugo Eckener, pionier german al aviaţiei, promotor al curselor aviatice cu zepelinul. În 1924 a efectuat prima traversare a Oceanului Atlantic cu o asemenea aeronavă. Între anii 1928 şi 1937 a efectuat aproxomativ 70 de călătorii cu zepelinul în America de Nord şi America de Sud – 1865: Alexandr Konstantinovici Glazunov, compozitor rus

Miercuri, 9 august 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Teme de actualitate pe agenda de lucru a deputatului FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganţ: evenimentul „Ziua Timişoarei“ (1-3 august 2023) şi însemnătatea sa pentru comunitatea multietnică din oraş; întâlnirea cu doi politiceni germani aflaţi în vizită în Capitala Europeană a Culturii; participarea la întâlnirea anuală de la Suceava a germanilor din Bucovina. Interviu realizat de Adrian Ardelean, redactor Radio România Timișoara, redacția emisiunilor în limba germană

Să înţelegem comunicarea dintre plante! Profesorul de biologie de la Colegiul Național “Samuel von Brukenthal” și de la Școala Gimnazială “Nicolae Iorga” din Sibiu, Tiberiu Tioc, a vizualizat prin intermediul unui dispozitiv complex felul de comunicare al plantelor atunci cînd ele sînt expuse anumitor stimuli exteriori. Una din concluziile sale, după cel puţin 10 ani de cercetări, este că plantele manipulate genetic „nu cântă“. interviu

Istoria azi – 1945: Forţele Aeriene ale SUA lansează bomba atomică asupra oraşului Nagasaki din Japonia – 1471: Franceso della Rovere este ales Papa Sixtus al IV-lea (iniţiatorul “Capelei Sixtine” de la Vatican) 

Calendarul personalităţilor – 1968: Gillian Anderson, actriţă nord-americană – 1963: Whitney Houston, cântăreaţă nord-americană – 1920: Willi Heinrich, autor german de bestseller – 1631: John Dryden, poet englez

Luni, 7 august 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Oricine, oricând și la orice vârstă să beneficieze de vaccinuri în folosul propriei sănătăți și a stării sale de bine, se specifică în Nota de fundamentare a Proiectului de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea Strategiei naționale de vaccinare în România pentru perioada 2023-2030. În „Anexa STRATEGIA NAȚIONALĂ DE VACCINARE“ sunt prezentate 9 obiective generale și 22 de obiective specifice. Proiectul este postat pe site-ul Ministerului Sănătății, la secția Transparență decizională, Acte normative în transparență

„Șura Mică. O comună în Transilvania“, monografie bilingvă româno-germană editată de istoricul Martin Rill, va fi prezentată la festivitățile prilejuite de comemorarea a 700 de ani de la prima atestare documentară a comunei Șura Mică, județul Sibiu (12-15 august)

-1 este intitulată campania de reducere a accidentelor montane pe care și-o propune în luna august Salvamont, Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România. Obiectivul aparent modest de a reduce cu măcar o urgență numărul solicitărilor de ajutor

Istoria azi – 1858: semnarea Convenţiei de la Paris, ce prevedea ca principatele Moldovei şi Valahiei să fie denumite Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti, fiecare cu domnitor, guvern şi adunare legiuitoare proprii – 1864: înfiinţarea Primăriei oraşului Bucureşti – 1911: la Poiana Ţapului moare ţăranul român Gheorghe Cârţan, intrat în istorie drept „Badea Cârţan“, născut la Oprea-Cârţişoara, cel care a călătorit pe jos până la Roma pentru a vedea Columna lui Traian şi alte mărturii despre originea latină a poporului român

Calendarul personalităţilor – 1903: Louis Seymour Bazett Leakey, arheolog şi antropolog britanic – 1883: Joachim Ringelnatz, scriitor german pentru copii – 1878: Maria Caspar-Filser, pictoriţă germană – 1876: Mata Hari, născută Margaretha Geertruida Zelle, căstărită Mac Leod, dansatoare olandeză acuzată de spionaj în favoarea Germaniei în timpul primului Război Mondial – 1867: Emil Nolde, pictor expresionist german

Sâmbătă, 5 august 2023

Știri

S-a stins din viață săptămâna trecută unul dintre cei mai importanți autori germani postbelici – Martin Walser.  În romanele sale face o radiografie critică a societății germane de după al Doilea Război Mondial. 

Mâine, 06 august, în calendarul Bisericii Ortodoxe Române este însemnată Schimbarea la Faţă a Domnului. Data de 06 august este valabilă pentru Biserica catolică și bisericile ortodoxe care observă calendarul neoiulian. Bisericile ortodoxe de stil vechi observă sărbătoarea la data de 19 august, conform calendarului iulian   

Apel la toleranță – fostul președinte al SUA, Barack Obama, ia poziție, într-o scrisoare deschisă, împotriva tendinței crescânde de a restricționa accesul la anumite cărți în bibliotecile școlare.  

Istoria azi   – 1858: omul de afaceri american Cyrus West Field și colegii săi au terminat instalarea primului cablu telegrafic transatlantic – 1926: Harry Houdini realizează cea mai mare performanță a sa: petrece 91 de minute sub apă, într-un rezervor sigilat, înainte de a evada

Calendarul personalităţilor – 1802: Niels Henrik Abel, matematician norvegian – 1922:  Marin Preda, scriitor român, membru al Academiei

Vineri, 4 august 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Zilele culturale ale șvabilor bănățeni se vor desfășura anul acesta la Nițchidorf (jud. Timiș) pe 5 și 6 august. Pe lângă simpozionul ”Moștenirea culturală a șvabilor bănățeni”, programul va mai cuprinde o lansare de carte, o expoziție cu păpuși de porțelan, o paradă a dansului popular și un amplu program cultural-folcloric 
 
Fundația Biserici Fortificate a Bisericii Evanghelice C.A. (Luterană) din România a lansat invitația oficială pentru participarea la simpozionul științific având ca temă importanța și  conservarea bisericilor fortificate din Transilvania. Acesta va avea loc între 20-24 septembrie 2023 și se adresează specialiștilor în istoria și conservarea monumentelor

Principalele subiecte din ediție de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană “Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Înregistrare Gabriela Mezei, Radio România Tg. – Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Fundația Domus din Bautzen (Germania) oferă sprijin financiar și logistic căminelor de copii din România. Organizația caritabilă creștină se implică din anul 1991 în proiecte menite să îmbunătățească condițiile de viață ale rezidenților din aceaste instituții reportaj

Istoria azi – 1693: data atribuită în mod tradițional inventării șampaniei de către Dom Perignon; nu este clar dacă el a inventat de fapt șampania, totuși el a fost creditat ca fiind inovatorul care a dezvoltat tehnicile folosite pentru a perfecționa vinul spumant – 1789: în Franța a fost abolit sistemul feudal– 2007: NASA a lansat sonda Phoenix Mars Lander, care ulterior a găsit dovezi ale existenței apei pe planeta Marte

Calendarul personalităţilor – 1792: Percy Bysshe Shelley, poet englez a fost unul dintre cei mai importanți poeți ai romantismului englez, criticii considerându-l unul dintre cei mai de seamă lirici ai literaturii de limbă engleză– 1821: Louis Vuitton, antreprenor și designer francez – 1901: Louis Armstrong, muzician American a fost un muzician, trompetist, compozitor și cântăreț de jazz, unul din exponenții cei mai reprezentativi ai „stilului New Orleans“ în muzica de jazz practicată în Chicago în jurul anilor 1920 – 1930

Luni, 31 iulie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Numărătoarea berzelor în judeţul Sibiu s-a încheiat! Aspectul cel mai important, remarcat de profesorul de geografie Friedrich Philippi (Sibiu), este numărul mare de pui de barză pe cuib, înregistrîndu-se anul acesta 848 de pui ajunşi la maturitate. În 18 localităţi de pe raza judeţului s-au observat cuiburi noi de berze

Despre a dărui şi primi într-un parteneriat pentru viitor. Comuna Cristian (în lb. germană Neustadt) din judeţul Braşov este de 3 ani membră a „Comunităţii Oraşelor din Europa ce se intitulează NEUSTADT (lat. nova civitas)“. Pentru prima dată reprezentanţi ai localităţii din România au participat în luna iulie la întâlnirea anuală a „neustädter-enilor“ europeni, organizată în oraşul bavarez Neustadt an der Donau

Ziua Mondială a Tineretului (ZMT) se desfăşoară la Lisabona (Portugalia), în perioada 1-6 august 2023. Cei 400 de tineri pelerini din România  şi însoţitorii lor vor putea participa pe 2, 3 şi 4 august la programe spirituale în limba română, în cadrul întâlnirilor denumite „Rise Up!“, la Parohia „Sfântul Francisc din Assisi“ din capitala Portugaliei

Istoria azi – 1836: inaugurarea Arcului de Triumf din Paris, Franța – 1857: a fost înființată Școala Națională de medicină și farmacie din București – 1946: începe Conferința de pace convocată la Paris de puterile învingătoare în cel de-al Doilea Război Mondial, pentru pregătirea tratatelor de pace cu Bulgaria, Finlanda, Italia, România și Ungaria (se va încheia la 15 octombrie 1946).

Calendarul personalităților – 1805: Alexis de Tocqueville, publicist și politician francez – 1898: Isidor Isaac Rabi, fizician american, laureat Nobel – 1914: Louis de Funès, actor francez de film – 1933: Cees Nooteboom, scriitor neerlandez

Sâmbătă, 29 iulie 2023

Știri

Începând de astăzi în ”Pepiniera” din Timișoara poate fi văzută o expoziție de fotografii cu machiajele realizate de artista Bojita Ilici pentru personajele din ”Cartea junglei” (regia: Răzvan Mazilu), spectacol al Teatrului German de Stat din Timișoara. Expoziția este realizată cu ocazia Zillei Timișoarei de Teatrul German de Stat și de Casa de Cultură a Municipiului, și poate fi vizionată până pe 31 august   

Localitatea Sântana (jud. Arad) marchează anul acesta mai multe momente istorice: 275 de ani de la fondarea parohiei catolice, 165 de ani de la Marele Incendiu, 155 de ani de la hramul bisericii catolice Sf. Ana și 135 de la inaugurarea monumentului Sfintei Treimi din localitate. Festivitățile se vor desfășura începând de astăzi (29 iulie) până luni (31 iulie)       

”Trio Barroco de Plata” din Argentina va concerta astăzi, începând cu ora 19, în Catedrala evanghelică din Sibiu. Cei 3 muzicieni argentinieni vor prezenta piese din repertoriul de muzică baroc găsite în arhivele din țara lor

Istoria azi – 1836: inaugurarea Arcului de Triumf din Paris, Franța –  1857: a fost înființată Școala Națională de medicină și farmacie din București – 1957: a fost înființată NASA (National Aeronautics and Space Administration), agenție independentă a guvernului Statelor Unite responsabilă cu programul spațial civil, precum și cercetarea aeronautică și aerospațială

Calendarul personalităţilor – 1805: Alexis de Tocqueville, publicist și politician francez – 1937: Daniel McFadden, economist american, laureat al Premiului Nobel pentru economie (2000)

Vineri, 28 iulie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Muzicianul Robert Kraus a emigrat la începutul anilor 1990, împreună cu familia, în Germania, dar limba română și influențele muzicale românești sunt un element important în producțiile sale interviu

Cotidianul central de limbă germană „Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien“ a inițiat o nouă rubrică pentru a încuraja lectura printre tinerii vorbitori de germană. În fiecare lună este prezentată o carte pentru copii și tineret. Rubrica este susținută de Institutul Goethe București, care pune la dispoziție cărțile existente în biblioteca institutului 

Lucrările de restaurare la orga bisericii evanghelice din Cristian (jud. Sibiu) au fost finalizate. Din această săptămână, instrumentul istoric este în stare perfectă de funcționare, inaugurarea festivă va avea loc pe 12 august. Restaurarea a fost realizată de firma  Construcții de Orgi și Tâmplărie din Hărman (jud. Brașov)

Principalele subiecte din ediție de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Înregistrare Gabriela Mezei, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Istoria azi – 1540: Cancelarul britanic Thomas Cromwell este executat din ordinul regelui Henric al VIII-lea fiind acuzat de trădare. În aceeași zi, Henric al VIII-lea se căsătorește cu cea de-a cincea soție, Catherine Howard – 1821: Peru își declară independența față de Spania

Calendarul personalităţilor – 1804: Ludwig Feuerbach, filosof german, unul din precursorii marxismului – 1902: Karl Popper, filosof englez de origine austriacă – 1951: Santiago Calatrava, arhitect spaniol, artist și inginer constructor

Joi, 27 iulie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Actualitatea sibiană: a XVI-a ediție a festivalului ARTmania se va desfășura între 28 și 30 iulie la Sibiu, în Piața Mare. Detalii despre program pe site-ul festivalului – continuă seria concertelor ”Muzică în Catedrala Luterană”, vineri, 28 iulie, începând cu ora 12:00 – în perioada 28-30 iulie 2023 va avea loc cea de-a XI-a ediție a ”Târgului Frumos. Ceramic. Utilitar”, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, având ca temă Ceramica de Kuty – la Centrul Cultural Ion Besoiu, trupa de dans Microbis va aniversa 30 de ani, pe 28 iulie, la ora 19:00 – ”Concerte pe acoperiș”, seria de 14 concerte, organizate de Filarmonica de Stat din Sibiu, vor avea loc între 30 iulie și 12 august. Detalii pe site-ul Filarmonicii de Stat – ”Micăsasa cu bun gust pe via Transilvanica”, un eveniment gastronomic organizat pe 30 iulie în satul Micăsasa, care prezintă preparate culinare locale – ediția de anul acesta a festivalului ”Cântecele munților” (1-7 august) aduce în Piața Mare 600 de artiști din 8 țări. Intrarea este liberă, programul complet pe www.traditiisibiene.ro – biletele pentru festivalul George Enescu Sibiu 2023 (9-20 septembrie) au fost puse deja în vânzare prin platforma iabilet.ro

4 Nations for Europe. Aşa se intitulează spectacolul pregătit de  Orchestra Federală de Tineret a Germaniei – Bundesjugendorchester – pentru turneul din România şi Republica Moldova. Pe 27 iulie va avea loc la Teatrul Național din Bălţi (MD), un concert de muzică de cameră, pe 28 iulie tinerii muzicieni vor evolua la Chișinău (MD) în Piața Catedralei Mitropolitane, în aer liber (muzică de cameră). Urmează două concerte în ţară: la Timişoara (29 iulie) şi Arad (30 iulie). Orchestra include şi muzicieni din România, Republica Moldova și Ucraina

Adăpostul pentru animale „Smeura” din județul Argeș, administrat de ONG-ul german Tierhilfe Hoffnung, continuă campania de sterilizare gratuită a câinilor în localităţile argeşene Cepari şi Boteni (pe 27 iulie), respectiv Goleşti (pe 28 iulie). Smeura este unul dintre cele mai mari adăposturi de animale din lume, unde sunt îngrijiți peste 6.000 de câini și sute de pisici, multe dintre animalele de aici sunt adoptate în Germania.

Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi. Astăzi: “ Avantajele odihnei“

Istoria azi – 1656: Baruch Spinoza, în vârstă de 24 de ani, este exclus din comunitatea ebraică datorită vederilor sale interpretate drept eretice – 1974: Afacerea Watergate: Camera Reprezentanților a SUA decide punerea sub acuzare a președintelui Nixon – 2018: cea mai lungă eclipsă totală de Lună din secolul XXI găsește Luna la apogeu în cel mai îndepărtat punct al orbitei sale în jurul Pământului. În același timp, Marte se găsește în cel mai apropiat punct de Pământ al orbitei sale în jurul Soarelui în ultimii 15 ani, la doar 57,6 milioane de kilometri distanță de Pământ. Următoarea dată când Marte se va afla atât de aproape de Pământ va fi în anul 2035

Calendarul personalităţilor – 1824: Alexandre Dumas–fiul, scriitor francez – 1940: Pina Bausch, balerină și coregrafă germană