Miercuri, 22 noiembrie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

România a învins Elveția cu 1-0, marți seara, pe Arena Națională. „Tricolorii” s-au calificat la EURO de pe poziția de câștigători ai Grupei I.

Târgul de Carte GAUDEAMUS Radio România începe astăzi. ”Radio România” promovează dialogul intercultural, diversitatea etnoculturală, cultivarea valorilor comune şi întărirea coeziunii sociale. Cu sprijinul Departamentului pentru relaţii interetnice de pe lângă Secretariatul general al Guvernului României, organizaţiile minorităţilor naţionale din România sunt prezente la târg: 15 organizaţii ale minorităţilor naţionale vor expune la Standul diversităţii etnice (nivelul 7.70)

Următoarele teme de actualitate sînt analizate azi de Deputatul FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganţ: adoptarea de către Parlament a Legii Pensiilor şi festivitatea de la Timişoara cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la apariţia ziarului comunității germanilor bănățeni “Banater Zeitung” ca supliment săptămînal al cotidianului de limbă germană “Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien“

Poeți de limbă germană sunt invitați să participe la cea de a 5-a ediție a Concursului literar internațional de limbă germană „Rolf Bossert”, inițiat de scriitorul Hellmut Seiler din Germania, originar din România, concurs care își va găsi finalitatea prin decernarea Premiului Literar Comemorativ „Rolf Bossert” în cadrul „Zilelor Literaturii Germane la Reșița”, ediția 2024

Asociația Localnicilor din Mediaș, emigrați în Germania, a publicat calendarul anual pentru 2024, care prezintă pentru fiecare lună imagini reprezentative din Mediaș

Actualitatea sibiană: A început Târgul de Crăciun din Sibiu, iar vizitatorii spun că preţurile sînt rezonabile // Christmas at the Palace (Târgul de Crăciun) din Palatul Brukenthal din Piața Mare este deschis publicului între 17 noiembrie – 27 decembrie // Vernisaj Gustav Klimt la Muzeul Brukenthal din Sibiu, vineri, 24 noiembrie 2023, ora 16.00. Se vor expune în premieră două lucrări semnate Gustav Klimt – Primăvara și Vara, dar și lucrarea Carol I de Theodor Aman, ce aparţin Muzeului Naţional Peleş şi care au fost restaurate pentru prima dată de către specialiştii laboratorului de restaurare din cadrul  Muzeului Naţional Brukenthal // Muzică în Catedrala Luterană din Sibiu, vineri, 24 noiembrie 2023, de la ora 12.00 şi sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 19:00. Proiectul muzical început în luna mai se va încheia pe 22 decembrie 2023  // Piesa „Neînțelegerea“ de Albert Camus la Teatrul Naţional “ Radu Stanca“ din Sibiu, vineri, 24 noiembrie 2023, ora 19.00 // Balul Katharinelor, eveniment tradiţional organizat de Forumul German din Sibiu şi de Organizaţia de Tineret , va avea loc anul acesta pe 24 noiembrie, începînd cu ora 19.00, la Turnişor. Participă Formaţia Trio Saxones Plus // Recital cameral Monica Florescu & Makcim Fernandez Samodaiev, duminică, 26 noiembrie 2023, ora 17.00, la Sediul FDGR, Sala Oglinzilor // Spectacolul „Gaşca Zurli. Am o căsuţă mică 2.0“ la Centrul Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, duminică, 26 noiembrie, de la ora 18.00.

Radio România a împlinit 95 de ani: Istorie povestită la Radio România. În episodul de astăzi, publicistul Hans Liebhardt (1934-2017) evocă personalitatea savantulului Hermann Oberth, considerat unul dintre părinții fondatori ai rachetei și astronauticii (1894-1989)

Istoria azi – 1931: a fost deschis publicului Muzeul de Istorie a Bucureştiului, în fosta Casă Moruzi din Calea Victoriei, nr. 117 – 1869: s-au deschis cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti, departament al Universității din București  –1497: exploratorul portughez Vasco da Gama ocoleşte Capului Bunei Speranţe din extremitatea sudică a continentului african şi deschide astfel o nouă rută de navigaţie pentru comerţul cu India

Calendarul personalităţilor –  1967: Boris Becker, tennismen german – 1913: Benjamin Britten, compozitor, dirijor şi pianist britanic – 1890: Charles de Gaulle, general şi politician francez – 1869: André Gide, scriitor francez   

Marţi, 21 noiembrie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Conferința internatională EDU.DUAL la Brașov, 17-18 noiembrie 2023: Timp de două zile reprezentanții celor 15 consorții de învățământ dual din România, experți europeni din Elveția și Germania, reprezentanți ai mediului administrativ, ai mediului scolar și universitar și nu în ultimul rând ai mediului privat indispensabil pentru învătământul profesional dual, au dezbătut relevanța practicii în formarea profesională. Dieter Vierlbeck, directorul general al organizației Handwerkskammer din München, a explicat de ce învățământul dual este atât de important, atât pentru firmele mari, mici și mijlocii, dar și pentru industrie interviu

Moment comemorativ, discuție în grup, ședință FDGR, Bazar de Advent. Cu programul acestei săptămâni, Sala Oglinzi a sediului FDGR Sibiu își reafirmă statutul de platformă a vieții socio-culturale a etnicilor germani: moment comemorativ dedicat lui Paul Philippi (1923-2018), membru fondator al FDGR, președinte al acestei asociații (1992-1998), președinte de onoare începând din 1998 (marți, 21 nov., ora 18); discuția în grup „Adevăr și siguranță în vremuri cu fake news și atacuri cibernetice“ (miercuri, 22 nov., ora 19); ședință FDGR a reprezentanților organizației locale Sibiu (joi, 23 nov., ora 18); Bazarul de Advent, organizat de cercul de lucru manual al organizației femeilor evanghelice din Sibiu, cu participarea organizațiilor de femei din Cisnădie și Turnișor, Sibiu (sâmbătă, 25 nov., orele 10-14)

Start pentru o nouă ediţie a Concursului de desene pentru copiii care vorbesc sau învaţă limba germană, „Copiii îşi pictează patria“, organizat la Reşiţa de către Asociaţia germană de Educaţie şi Cultură a Adulţilor. La cea de-a 17-a ediţie se pot înscrie elevii claselor I – VII, din ţară sau din străinătate, cu excepţia copiilor care sunt înscrişi la Şcolile de Artă

Lucrările de restaurare la acoperişul Turnului cu Ceas din Sighişoara (Stundturm), acest reper al oraşului ce datează din secolul al 13-lea, se apropie de final. Investiţia cu o valoare de 568.503,63 lei a fost asigurată din bugetul local. Cea mai recentă renovare a monumentului istoric datează din 1894

Sănătate, frumuseţe şi o talie suplă datorită oţetului de mere? Un remediu străvechi de pe vremea bunicilor, totuşi mult prea puţine cercetări ştiinţifice despre licoarea magică. Sinteză realizată de jurnalistul german Hans-Werner Thellmann; preluare Radio România Târgu-Mureş; redacţia emisiunilor în limba germană, redactor: Imola Munteanu

Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi. Astăzi: „Un semn aparte“

Istoria azi – 1964: La New York este inaugurat podul suspendat Verrazano-Narrows, ce asigură legătura cu zona Brooklyn și insula Staten Island – 1947: premiera absolută la Hamburg (Germania) a piesei „În faţa uşii“ de Wolfgang Borchert. Dedicată tinerilor supravieţuitori ai celui de-al Doilea Război Mondial, piesa este o creaţie de referinţă a teatrului german – 1620: primii colonişti englezi ajung pe continentul nord-american, pe teritoriul actual al SUA. Nava Mayflower“ cu 120 de puritani la bord şi un echipaj de 30 de membri acostează la Cape Cod (în prezent Provincetown, statul federal Massachusetts)

Calendarul personalităţilor – 1923: Paul Philippi, teolog, profesor universitar și politician sas transilvănean, membru fondator al Forumului Democrat al Germanilor din România în 1989 și președinte al acestei formațiuni între 1992-1998. Începând din 1998 Paul Philippi a fost președintele de onoare al FDGR – 1898: René Magritte, pictor belgian – 1851: Papa Benedict al XV-lea (1914-1922), supranumit „Papa Păcii“ pentru eforturile de mediere internaţională în contextul Primului Război Mondial (1914-1918) – 1768: Friedrich Schleiermacher, filozof și teolog protestant german – 1694: Voltaire, scriitor şi filosof al iluminismului francez

Zukunft Berufsschule

Ein Ausbildungskonsens als gemeinsame Plattform zur Stärkung der dualen Berufsausbildung in Rumänien wird in den kommenden Jahren fortgeschrieben. Darauf verständigten sich die Teilnehmer an der zweitägigen internationalen Konferenz EDU.DUAL in Kronstadt vom 18. und 19. November.  Hochrangige Vertreter der Regierung, des Bildungsministeriums, der Lokalverwaltungen, der Industrie und der dualen Berufsschulen, sowie Ehrengäste aus Deutschland und der Schweiz, erklärten sich bereit, die duale betriebliche Berufsausbildung in Rumänien weiter zu stärken und das Image der Berufsschulen aufzuwerten.

„Zukunft Berufsschule“ weiterlesen

Luni, 20 noiembrie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Filme germane în Pavilionul Goethe la București: cinefilii sunt așteptați în fiecare luni de la ora 18 în Pavilionul Goethe, pentru a revedea sau redescoperi filme germane de succes; în programul de azi: Almanya – Willkommen in Deutschland (Welcome to Germany, R: Yasemin Șamdereli, 2010), un film, care redă cu mult umor și empatie povestea unei familii turce venite la muncă în Germania la sfârșitul anilor 1960

„A acționa responsabil – a administra sustenabil.“ Acesta este motto-ul Bisericii Evanghelice C.A. din România pentru anul 2024, dar și subiectul abordat la cea de-a 92-a Adunare Națională a Bisericii Evanghelice de la Sibiu

Cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Elysée din 1963, va avea loc pe 21 noiembrie 2023, la București, la Goethe-Institut și la Institutul Francez, un eveniment intitulat „Relațiile culturale și academice franco-germane din perspectiva României: model sau excepție?“, patronat de Universitatea Franco-Germană, în colaborare cu reprezentanți ai instituțiilor culturale și universitare din Franța, Germania și România, precum și ai școlilor germane și franceze din București

Studenții români pot aplica până pe 1 decembrie 2023, prin intermediul Serviciului German de Schimb Academic, pentru burse universitare de vară în Germania, pentru a-și îmbunătățești cunoștințele de limba germană în cadrul diverselor activități culturale și interculturale împreună cu studenți internaționali

Istoria azi – 1805: premiera absolută la Viena a operei „Fidelio“ de Ludwig van Beethoven, singura operă lirică scrisă de compozitorul austriac. La data premierei, titlul operei mai era „Leonore“, în acord cu libretul „Léonore ou l`amour conjugal“ scris de francezul Nicolas Bouilly

Calendarul personalităţilor – 1923: Nadine Gordimer, scriitoare sud-africană, laureată în 1991 a Premiului Nobel pentru Literatură – 1886: Karl Ritter von Frisch, zoolog și etolog austriac, laureat în 1973 al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină împreună cu biologul olandez Nikolaas Tinbergen și zoologul austriac Konrad Lorenz – 1889: Edwin Powell Hubble, astronom şi astrofizician nord-american – 1858: Selma Lagerlöf, scriitoare suedeză, prima femeie care a primit Premiul Nobel pentru Literatură (1909) și prima femeie membră a Academiei Suedeze (1914)

Duminică, 19 noiembrie 2023

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Sfânta Evanghelie după Matei   Capitolul 15, versetele 8, 9

Poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lor este departe de Mine. Şi zadarnic Mă cinstesc ei, învăţând învăţături ce sunt porunci ale oamenilor.

Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel   Capitolul 2, versetul 4

Sau dispreţuieşti tu bogăţia bunătăţii Lui şi a îngăduinţei şi a îndelungii Lui răbdări, neştiind că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?

Sâmbătă, 18 noiembrie 2023

Știri

Forumul regional Transilvania al FDGR anunță cea de-a doua adunare ordinară din an a reprezentanților (sediul FDGR Sibiu, 18 noiembrie, ora 11)

Radio România a împlinit 95 de ani: Istorie povestită la Radio România, cu materiale radiofonice reprezentative pentru societatea și viața culturală românească, începând cu perioada interbelică și până în prezent. Pe parcursul lunii noiembrie, emisiunea noastră prezintă în zilele de miercuri și sâmbătă eseuri dedicate istoriei contemporane a României. În episodul de astăzi, un medalion al publicistului Hans Liebhardt (1934-2017) dedicat teologului romano-catolic Augustin Pacha (1870-1954), episcop al Diecezei de Timișoara începând cu noua ei înființare în anul 1930

Istoria azi – 1978: sinucidere colectivă a membrilor sectei „The People’s Temple” la Jonestown (Guyana, America de Sud) – 1943: apare la Zürich (Elveţia) romanul „Jocul cu mărgele de sticlă” de Hermann Hesse – 1626: sfinţirea Bazilicii Sfîntul Petru din Roma, după 120 de ani de la începutul construcţiei

Calendarul personalităţilor – 1906: Klaus Mann, scriitor german – 1901: George Horace Gallup, sociolog american – 1786: Carl Maria von Weber, compozitor german

Vineri, 17 noiembrie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Banater Zeitung – de 30 de ani în slujba cititorilor fideli: Ziarul comunității germanilor bănățeni, “Banater Zeitung”, care apare săptămânal ca supliment al cotidianului național de limbă germană “Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien“, aniversează astăzi la Timișoara jubileul de 30 de ani de când se află în slujba cititorilor fideli, cărora le aduce cele mai noi știri din comunitate, din țară și din lume, relatează redactorul șef al publicației, Siegfried Thiel interviu

Una dintre cele mai pitorești biserici fortificate din Transilvania se află la Cața, jud. Brașov. Michael Markus a părăsit satul natal în anul 1976 și s-a reîntors din Germania după 1990, dedicându-se restaurării și conservării bisericii fortificate din Cața interviu

Târgul de Crăciun din Sibiu (17 noiembrie 2023 – 2 ianuarie 2024) va fi deschis astăzi, la ora 19. Târgul poate fi vizitat zilnic între orele 10-22. Rețeta de succes a târgului a fost păstrată iar ediția din acest a târgului vine cu elemente noi în proporție de 30 la sută, spune coordonatorul echipei de organizare a târgului, Andrei Drăgan Răduleț. Interviu realizat de Imola Munteanu de la Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Istoria azi – 1865: omul de ştiinţă francez Louis Pasteur inventează procedeul de conservare a alimentelor lichide denumit ulterior „pasteurizare“

Calendarul personalităţilor – 1966: Sophie Marceau, actriţă franceză – 1944: Danny de Vito, actor nord-american – 1942: Martin Scorsese, regizor de film nord-american – 9: Vespasian, împărat roman (69-79)

Joi, 16 noiembrie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Ambasadele Germaniei, Bulgariei și Franței au organizat pe 13 noiembrie 2023 la București o ceremonie comună pentru a marca „Ziua comemorării victimelor războiului și violenței“. La cimitirele Pro Patria și Bellu au fost comemorate în mod solemn victimele celor două războaie mondiale reportaj

Stadiul pregătirilor pentru „Marea întâlnire a saşilor de pretutindeni“, ce se va desfăşura în perioada 2-4 august 2024 la Sibiu. Ediţia de anul viitor a evenimentului se va adresa tuturor generaţiilor, au promis organizatorii întruniţi la Bad Kissingen (Germania). În acest proiect se implică Forumul regional Transilvania al FDGR, Biserica Evanghelică C.A. din România, Asociaţia organizaţiilor de tineret german din Transilvania, Fundaţia Saxonia, Asociaţia Saşilor din Germania, Asociaţia organizaţiilor locale ale saşilor din Germania, Organizaţia tinerilor saşi din Germania, Federaţia saşilor din Austria

Congresul grupurilor etnice de la Klagenfurt am Wörthersee/Carintia (Austria) a ajuns la cea de-a XXXIII-a ediţie. Printre participanți s-au numărat și delegați din Sibiu, Bistrița și Reșița. Tema congresului a fost „Puncte de vedere – Aşteptări – Provocări. Viitorul minorităţilor naţionale şi al limbilor minoritare din perspectiva tinerilor“

Mic dejun al bărbaților cu tema: „Secțiunea sibiană a arhivei pentru artiști plastici și artă a sașilor” la Academia Evanghelică Transilvania, Sibiu (Centrul de conferințe „Hans Bernd von Haeften”, 18 noiembrie, ora 9). Pentru prezentarea referatului este invitat istoricul Manfred Wittstock, în prezent administrator al „Arhivei artiştilor saşi“, fost redactor la cotidianul național de limba germană din România „Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien“

Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi. Astăzi: „Teoria tăierii“

Istoria azi – 1989: la Strasbourg, a fost încheiată Convenția împotriva dopajului – 1974: Conferința Alimentară Mondială adoptă Declarația universală pentru eliminarea definitivă a foametei și malnutriției, declarație însușita și de Adunarea Generală a ONU din 17 dec. 1974 – 1945: s-a înfiinţat UNESCO, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură – 1881: la București a fost înființată Facultatea de Teologie Ortodoxă

Calendarul personalităţilor – 1894: Richard Nikolaus conte de Coudenhove-Kalergi, politician şi publicist austriac, întemeietorul mişcării paneuropene – 1889: Bernhard Capesius, scriitor şi lingvist sas – 1717: Jean-Baptiste Le Rond d’Alembert, matematician, fizician şi filozof francez