Duminică, 22 septembrie 2024

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Ieremia   Capitolul 17, versetele 7, 8

„Binecuvântat fie omul care nădăjduieşte în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul, Deoarece acesta va fi ca pomul sădit lângă ape, care-şi întinde rădăcinile pe lângă râu şi nu ştie când vine arşiţa; frunzele lui sunt verzi, la timp de secetă nu se teme şi nu încetează a rodi.“

Avacum   Capitolul 3, versetele 18, 19

„Ci eu voi tresălta de veselie în Domnul, bucura-mă-voi de Dumnezeu, Mântuitorul meu! Domnul, Stăpânul meu, este tăria mea; El face picioarele mele ca ale căprioarelor, pe culmi poartă paşii mei!“

Sâmbătă, 21 septembrie 2024

Știri

Prezentare de carte: „Dacă ardem noi. Deceniul demonstrațiilor în masă și absența revoluției” (limba engleză în original: „If We Burn: The Mass Protest Decade and the Missing Revolution”) de Vincent Bevins. Niciodată nu au fost consemnate atât de multe revolte, proteste în masă și revoluții ca în primele decenii ale secolului al 21-lea. De multe ori au avut ca rezultat dictaturi militare, intervenții străine, război și declin economic. Jurnalistul nord-american Vincent Bevins dedică acest volum cauzelor acestei evoluții a evenimentelor și analizează așa-zisele „explozii protestatare în masă” ale anilor 2010-2020 din Tunisia, Egipt, Bahrain, Yemen, Turcia, Brazilia, Ucraina, Hong Kong, Coreea de Sud, Chile, cât și protestele din New York (mișcarea protestatară „Occupy Wall Street“), Spania, Grecia și Indonezia. Volumul păstrează echilibrul între interviurile cu activiști și relatările autorului de la fața locului

Începând cu anul 2026, SUA și Germania au anunțat staționarea temporară pe teritoriul german a unor arme cu rază lungă de acțiune: rachete de croazieră Tomahawk și rachete sol-aer SM-6. Măsura este motivată cu protecția populației civile. Cetățenii germani se tem de o cursă a înarmărilor și o intensificare a conflictului între NATO și Rusia

Invitație la film: „Lee“ (regia: Ellen Kuras), film biografic dedicat jurnalistei nord-americane Lee Miller (1907-1977), cu actrița britanică Kate Winslet în rolul principal. Filmul va putea fi vizionat în România începând cu data de 9 octombrie 2024

Istoria azi – 21 septembrie, „Ziua internaţională a Păcii“, stabilită prin rezoluţia din 28 sept. 2001 a Adunării generale a Organizţiei Naţiunilor Unite – 21 septembrie, „Ziua Europeană a Cooperării” – 21 septembrie, „Ziua Internaţională de Luptă împotriva Bolii Alzheimer“ – 1983: primul telefon mobil portabil din lume, modelul 8000X, este pus în vânzare cu prețul de 3995 de dolari de compania de telecomunicaţii „Motorola“ din SUA – 1893: premiera absolută la Berlin a comediei „Blana de castor“ a dramaturgului şi scriitorului german Gerhart Hauptmann, laureat în 1912 al Premiului Nobel pentru Literatură – 1799: la Paris, inginerul francez Philippe Lebon obţine brevetul pentru primul sistem public de încălzire şi iluminare cu gaz fabricat din cărbune, apă şi aer

Calendarul personalităţilor – 1950: Bill Murray, actor nord-american – 1947: Stephen King, scriitor nord-american – 1934: Leonard Cohen, poet şi cantautor canadian – 1931: Dem Rădulescu, actor român – 1919: Gheorghe D. Marinescu, matematician român – 1866: Herbert George Wells, scriitor britanic – 1792: Johann Peter Eckermann, scriitor german

Vineri, 20 septembrie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Schimbările climatice și verile extrem de călduroase ne obligă să regândim arhitectura și construcțiile. Tehnicile vechi și materialele naturale regândite și folosite în mod inovator par a fi o soluție bună, nu doar de dragul sănătății noastre, ci și al mediului. Chiar și casele vechi pot fi renovate ecologic și durabil, astfel încât să îndeplinească cerințele actuale. De acest lucru este convins și fostul calf și tâmplar călător Christian Rummel, care locuiește în Richiș, jud. Sibiu, și militează de mulți ani pentru ca materialele naturale să fie folosite în restaurarea monumentelor interviu

Iris Wolff, scriitoare germană cu origini române, va fi distinsă pe 20 septembrie 2024 la Potsdam cu premiul literar „Uwe Johnson” pentru romanul ei „Lichtungen”, care a fost selectat pentru lista scurtă a German Book Prize 2024. Material realizat de jurnalistul german Hans-Werner Thellmann, preluare Radio România Târgu-Mureş, secţia emisiunilor în limba germană, redactor: Imola Munteanu

Curs de cusut la maşina de cusut penru tineri sub 20 de ani, organizat de Cercul femeilor din cadrul Bisericii Evanghelice C.A., , vineri, 20 septembrie 2024. Se vor confecţiona genţi moderne sub îndrumarea designerului vestimentar Irene Gaspar

O preluare în sectorul serviciilor medicale și informații despre Festivalul Castanelor de la Baia Mare sinteză

Istoria azi – 1946: începe ediţia I a festivalului internaţional de Film de la Cannes (Franţa)

Calendarul personalităţilor – 1934: Sophia Loren, actriţă italiană – 1908: Alexander Mitscherlich, psihanalist şi sociolog german –1878: Upton Sinclair, scriitor, jurnalist şi reformator social nord-american – 1866: George Coşbuc, poet român

Marţi, 17 septembrie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Influenceri din rețele sociale și jurnaliști: metode de lucru diferite și opțiunea colaborării este tema centrală a mesei rotunde „Știri în era rețelelor sociale: Importanța influencerilor“, găzduită astăzi de Goethe Institut București. Invitați sunt Hanna Klimpe de la facultatea de Științe aplicate din Hamburg; Camelia Cușnir de la Universitatea din București; jurnalista Cristina Dobreanu (Pavilion Goethe, ora 19)

Etnicii germani din Aradul Nou au sărbătorit ziua sfințirii bisericii catolice locale în spiritul conviețuirii cu celelalte etnii. Printre oaspeții de onoare s-a numărat și deputatul FDGR, Ovidiu Ganț, reprezentantul minorității germane în Parlamentul României. Interviu realizat de Adrian Ardelean, Radio România Timișoara, redacția emisiunilor în limba germană

Fenomenul valurilor de căldură din România este analizat în articolul „Adaptarea la căldura extremă: Nevoia de politici pentru a proteja populațiile cele mai vulnerabile“, publicat pe site-ul biroului din România al fundației germane Friedrich-Ebert-Stiftung. Articolul trece în revistă legislația și politicile publice naționale din domeniu și analizează probleme sociale pe fondul accelerării schimbărilor climatice

Angajamentul neechivoc al politicienilor pentru libertatea artei și asigurarea condițiilor-cadru necesare în acest sens este solicitat în Germania de Deutscher Bühnenverein (DBV), organizație care reprezintă 430 de teatre, case de operă, companii de teatru, balet și operă și orchestre din Germania. Efectele crizelor și războaielor asupra bugetelor autorităților publice regionale și locale au repercusiuni asupra condițiilor generale ale teatrelor și orchestrelor cofinanțate din fonduri publice

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Încăperile și spațiul“

Istoria azi – 1980: înfiinţarea la Gdansk (Polonia) a sindicatului independent „Solidarność” – 1939: Polonia este invadată de trupele URSS; armata Germaniei naziste, care atacase Polonia începând cu 01 septembrie, se retrage pe linia strategică Narev-Vistula, în conformitate cu protocolul adiţional secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, tratat de neagresiune încheiat între URSS şi Germania nazistă, în data de 24 august 1944

Calendarul personalităţilor – 1944: Reinhold Messner, alpinist, aventurier şi scriitor italian – 1730: Friedrich Wilhelm von Steuben, ofiţer prusac şi general în armata Statelor Unite ale Americii

Luni, 16 septembrie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Nina May, actualul redactor-şef al cotidianului în limba germană din România, „Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien (ADZ)”, îşi lansează azi, la Institulul Goethe din Bucureşti, un volum de glose. Editura Pop Verlag, Ludwigsburg (Germania), care a publicat cartea, onorează creativitatea autoarei cu „Premiul de debut“. Pseudonimul Nina May este folosit de licenţiaţa în fizică, originară din Linz, începând cu 2011, când, în urma unor evenimente în viaţa personală, a luat decizia să se stabilească în România şi să lucreze în presa germană de aici

Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ Reșița invită astăzi (ora 16.30) la mai multe manifestări culturale, reunite în evenimentul intitulat “La mijloc de Răpciune, sub semnul culturii”. Din program: Expoziție de pictură Tatiana Țibru și a Cercului de Sculptură „Jakob Neubauer” al Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș-Severin (coordonator: George Molin); – Expoziție de pictură Tünde Enikő Petneházy (Lugoj); – Prezentare de carte: „Mugur de Cruce, II“, autor: Costel Simedrea, apărută în 2024 la Editura „Hoffman“ Caracal; – Prezentare: autoarea Mia Rogobete din Lugoj și cărțile ei; – Valorile de lângă noi: interpretul cărășean de muzică populară, Ștefan Isac, la 60 de ani de la debut și 60 de ani de la prima apariție televizată

Expoziţia ”Viața germanilor din Mihail Kogălniceanu (Caramurat) până în 1940” surprinde în fotografiile expuse la Căminul Cultural din localitatea Mihail Kogâlniceanu (jud. Constanţa) viaţa coloniştilor de origine germană, care au ajuns în Dobrogea în perioada 1873-1883 şi au părăsit regiunea odată cu strămutarea forţată în Germania nazistă în 1940. Expoziţia deschisă până la finalul lunii septembrie a fost realizată cu fotografii puse la dispoziţie de Asociația Germanilor Basarabeni e.V. din Stuttgart, Germania

Două seri de lectură cu participarea autorilor Dirk Gieselmann (text) şi Stella Dreis (ilustraţii) la Sibiu. Volumul pentru copii „Ce se întâmplă noaptea când dorm“ (Editura Trei, 2024) va fi prezentat publicului luni, 16 septembrie, în limba română şi marţi, 17 septembrie, în limba germană, la o renumită librărie din oraş

Mobilier şcolar modern pentru 44 de instituţii de învăţământ din Baia Mare. O fabrică de mobilă la comandă din Braşov şi-a asigurat contractul însemnat din punct de vedere financiar printr-o ofertă avantajoasă înaintată Primăriei din Baia Mare. Valoarea investiţiei se ridică la peste 20 de milioane de lei sinteză

Istoria azi – 335: la Ierusalim are loc sfinţirea Bisericii Sfintei Învieri. Biserica este este cel mai însemnat loc de pelerinaj al religiei creștine, fiind considerat locul învierii lui Isus. În biserică se țin slujbe religioase atât de către bisericile ortodoxe răsăritene, cât și de bisericile ortodoxe orientale și de cea romano-catolică. Creștinii protestanți și anglicani nu au o prezență permanentă în biserică

Calendarul personalităţilor – 1927: Peter Falk, actor nord-american – 1893: Alexander Korda, regizor şi producător de film britanic de origine maghiară – 1892: Werner Bergengruen, scriitor german

Duminică, 15 septembrie 2024

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Sfânta Evanghelie după Matei   Capitolul 6, versetul 24

„Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.”

Sfânta Evanghelie după Matei   Capitolul 8, versetul 26

„Iisus le-a zis: De ce vă este frică, puţin credincioşilor? S-a sculat atunci, a certat vânturile şi marea şi s-a făcut linişte deplină.”

Vineri, 13 septembrie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Ziua Pompierilor din România: astăzi se împlinesc 176 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii de la 13 septembrie 1848, când Compania de Pompieri Bucureşti a adus jertfa supremă în lupta cu trupe otomane venite să înăbușe idealurile Revoluţiei Pașoptiste

Un vis împlinit: Maria Man, originară din Apoldu de Sus, jud. Sibiu, prezintă muzeul tradițional “La vecinii mei din Apoldu de Sus”, un muzeu menit să păstreze vii tradiţiile locale. La amenajarea lui a contribuit întreaga comunitate interviu

Expoziţia „Andreanum 800 de ani – lege şi constituţie la saşii transilvăneni”, prezentată de Departamentul pentru Relaţii Interetnice (DRI) – sub forma a 12 panouri – va poposi în acest weekend (13-15 septembrie 2024) la Biserica Evanghelică C.A. din Bistrița

Bach și Poulenc la Sighișoara și Sibiu: Corul “St. Matteus Kammarkör” din Stockholm, concertează pe 13 septembrie 2024 la Biserica din Deal din Sighișoara și pe 14. septembrie 2024 la Biserica Evanghelică din Sibiu, acompaniat de Corul Bach din Sibiu

Vineri, 13 septembrie de la ora 18, în curtea Casei de lângă Sinagogă din Mediaș, jud. Sibiu, scriitorul Cătălin Mihuleac va intra în dialog cu cititorii despre romanele sale „America de peste pogrom”, „Deborah” și „Poziția a unsprezecea și Domnișoarele lui Fontaine”. Autorul va oferi detalii despre aceste volume, procesul de documentare și de scriere și va răspunde la întrebările publicului

Principalele subiecte din ediția apărută astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană “Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Înregistrare realizată de Gabriela Mezei, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Istoria azi – 1959: sonda spațială sovietică „Luna 2“ este primul obiect creat de om care atinge suprafața Lunii

Calendarul personalităţilor – 1933: Eginald Norbert Schlattner, scriitor sas şi pastor luteran în satul Roșia, județul Sibiu – 1916: Roald Dahl, scriitor britanic – 1874: Arnold Schönberg, compozitor austriac – 1830: Marie von Ebner-Eschenbach, scriitoare austriacă de origine cehă – 1813: Clara Schumann, pianistă şi compozitoare germană – 1601: Jan Brueghel cel Tanar, pictor flamand

Joi, 12 septembrie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Patrimoniul cultural al județului Sibiu e mai bogat, cu un monument proaspăt reabilitat. Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate din Miercurea Sibiului a îmbrăcat straie noi, în urma implementării unui proiect cu fonduri europene. Atestată documentar încă din secolul al XIII-lea, odată cu menţionarea localităţii, biserica redevine acum o emblemă strălucitoare a orașului, gazdă pentru diverse evenimente culturale, dar mai ales un obiectiv turistic minunat, conform curatorului bisericii, domnul Simon Gräf interviu

Anul 2024 marchează 80 de ani de la evacuarea sașilor din nordul Transilvaniei. „Acum 80 de ani: Exodul sașilor din nordul Transilvaniei. Evacuarea sașilor din nordul Transilvaniei în 1944 și consecințele sale socio-politice și culturale” este titlul unui eveniment memorial cu prelegeri și discuții cu martori contemporani care a avut loc la Nürnberg, Germania. Jurnalistul Hans-Werner Thellmann pentru Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană, redactor: Imola Munteanu

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Citate celebre în vorbirea curentă“

Istoria azi – 1869: premiera absolută la München a operei „Aurul Rinului” (das Rheingold) a compozitorului german Richard Wagner. Împreună cu cele trei drame muzicale “Walkiria” (Die Walküre), ”Siegfried” și “Amurgul zeilor” (Götterdämmerung) opera “Aurul Rinului” face parte din tetralogia „Inelul Nibelungilor” (Der Ring des Nibelungen)

Calendarul personalităţilor – 1897: Irène Joliot-Curie, chimistă franceză, laureată a Premiului Nobel pentru Chimie în 1935, împreună cu soţul ei, Frédéric Joliot, pentru descoperirea radioactivităţii artificiale – 1920: Lore Lorentz, cabaretistă germană – 1920: Stanislav Lem, scriitor şi om de ştiinţă polonez, promotor al literaturii ştinţifico-fantastice – 1888: Maurice Chevalier, actor şi cântăreţ de operetă francez – 1829: Anselm Feuerbach, pictor german

Marți, 10 septembrie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Început de an școlar la Colegiul Național “Johannes Honterus” din Brașov: pe acordurile fanfarei brașovene „Burzenländer Blaskapelle“, elevii școlii germane din Brașov au fost întâmpinați de învățători și profesori, în speranța unui an deosebit, marcat însă și de multe schimbări reportaj

Forumul Democratic al Germanilor din Sibiu invită pe 10 septembrie 2024 la o nouă întâlnire a seniorilor în Sala Oglinzilor din cadrul Forumului, unde toți cei prezenți se vor bucurea de o retrospectivă a Marii Întâlniri a Sașilor din luna august

Trenul periurban Sibiu, face un pas mare spre implementare. Proiectul „Introducerea transportului electric – Tren periurban Sibiu” urmează să fie inclus de către Ministerul Transporturilor în lista proiectelor pentru care Compania Națională de Căi Ferate CFR SA poate încheia protocoale cu autoritățile locale.

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „În ritmul popasului“

Istoria azi – 2008: este pus în funcţiune cel mai mare şi cel mai puternic accelerator de particule din lume, Large Hadron Collider de la CERN (Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară), cu sediul la Geneva (Elveția) – 1964: a avut loc prima audiţie din România a poemului simfonic „Vox Maris”, de George Enescu, interpretat de Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Române, dirijată de Iosif Conta – 1898: asasinarea împărătesei Austriei şi reginei Ungariei, Elisabeta, soţia lui Franz Joseph I, decătre anarhistul italian Luigi Lucheni; asasinatul a avut loc pe o promenadă a Lacului Geneva –1868: a început construirea Gării de Nord din Bucuresti; în data de 13 septembrie 1872 a avut loc inaugurarea – 1721: Pacea de la Nystad încheie Marele Război al Nordului (1700-1721) dintre Suedia și coaliția formată din Rusia cu uniunile reale Saxonia-Polonia și Danemarca-Norvegia. Prin Pacea de la Nystad, Rusia și-a asigurat accesul necondiționat la Marea Baltică

Calendarul personalităţilor – 1938: Karl Lagerfeld, creator de modă german – 1892: Arthur Holly Compton, fizician nord-american, laureat în 1927 al Premiului Nobel pentru Fizică – 1890: Elsa Schiaparelli, creatoare de modă italo-franceză – 1890: Franz Werfel, scriitor austriac – 1886: Hilda Doolittle, scriitoare nord-americană, cunoscută după inițialele numelui, H. D. – 1855: Robert Koldewey, arheolog german – 1839: Charles Sanders Peirce, matematician, fizician și filozof nord-american – 1797: Carl Mosander, chimist, chirurg şi mineralog suedez