Joi, 8 septembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Tineretul este viitorul: Fanfara de tineret Jugendblaskapelle Kronstadt susține o serie de concerte la cea de-a 13-a ediție a festivalului berii Oktoberfest Brașov 2022, sub îndrumarea dirijorului Matthias Roos reportaj

Primăria comunei Lenauheim, jud. Timiș, în colaborare cu Comunitatea bănățenilor originari din Lenauheim din Germania organizează între 9 și 11 septembrie 2022 sărbătoarea „Fiii satului“, cu ocazia comemorării a 220 de ani de la nașterea poetului bănățean Nikolaus Lenau

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Vorba poetului în popor“

Istoria azi – 1907: este publicată enciclica „Pascendi Dominici Gregis“ a Papa Pius al X-lea, privind învăţătuirile moderniştilor – 1522: supravieţuitorii expediţiei maritime conduse de Ferdinand Magellan ajung în portul spaniol de plecare Sanlúcar de Barrameda şi demonstrează astfel că Pământul este rotund şi poate fi înconjurat pe calea apelor

Calendarul personalităţilor – 1930: Mario Adorf, actor german – 1841: Antonín Dvořák, compozitor ceh – 1778: Clemens Brentano, poet şi scriitor german

Sâmbătă, 3 septembrie 2022

Știri

Numai modele tradiționale săsești, niciun fel de kitsch. La ediția din acest an a Festivalului ASTRA Multicultural din Sibiu (13-17 iulie) a participat, alături de cei 50 de meșteri tradiționali invitați la eveniment, Uwe Constantin Boghian din Cincu (județul Brașov), cunoscut mai ales pentru confecționarea curelelor tradiționale săsești bărbătești. El a reușit să identifice mai multe modele distincte ce provin din 11 zone diferite ale Transilvaniei unde au trăit sași, precizeză artistul popular, Uwe Boghian. Interviu

Cîteva remedii naturale simple la îndemîna oricui pentru o zi plină de energie: apă proaspătă de băut, rădăcină de ghimbir și o dietă fără zahăr

Radiații telurice, cursuri de apă subteraă și elektorsmog și consecințele acțiunii lor asupra plantelor, din perspectiva radiesteziei

Istoria azi – 1926: inaugurarea Turnului radio de la Berlin – 1783: încheierea Războiului de Independenţă al Statelor Unite ale Americii: Regatul Marii Britanii recunoaşte independenţa celor 13 foste colonii britanice din America de Nord, declarată de 12 dintre acestea încă din 1776, odată cu proclamarea entităţii statale numite Statele Unite ale Americii – 1791: în Franţa, Adunarea Naţională Constituantă adoptă Constituţia din 1791, prin care Franţa devenea o monarhie constitutionala, având la bază separarea puterilor în stat. Constituţia din 1791, inspirată din „Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului“ din 26 august 1789, a stabilit o monarhie limitată şi o Adunare Legislativă

Calendarul personalităţilor – 1905: Carl David Anderson, fizician nord-american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1936 pentru descoperirea pozitronului, împreună cu fizicianul austro-american Victor Franz Hess, distins pentru descoperirea radiaţiilor cosmice – 1875: Ferdinand Porsche, inginer şi antreprenor german – 1856: Louis Henri Sullivan, arhitect nord-american, considerat „părintele arhitecturii moderniste“ şi creator al zgârie-norilor moderni- În memoria arhitectului Louis Henry Sullivan, yiua de 3 septembrie este considerată „Ziua Zgârie-norilor” – 1499: Diane de Poitiers, considerată una din cele mai frumoase și mai inteligente aristocrate pe care le-a avut Franța, metresa regelui Henric al II-lea

Vineri, 2 septembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Volumul schimburilor comerciale dintre Germania și România își menține tendința ascendentă și în prima jumătate a anului 2022, conform ultimei statistici oficiale a Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), care sărbătorește anul acesta 20 de ani de la înființare în anul 2002 la București

Maramureș – cea mai nordică regiune a teritoriului românesc –  este un tărâm al bisericilor de lemn, al picturilor religioase pe sticlă, de o bogatie folclorică și mitologică nemaîntalnită, de aceea Albrecht Klein din Brașov a decis să petreacă concediul  în această regiune, pe care o recomandă cu căldură tuturor iubitorilor de cultură și drumeție  interviu

Principalele subiecte din ediția de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung“, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar

Progarmul celei de-a 32-a ediții a Întâlnirii anuale a sașilor  de la Moșna, jud. Sibiu, organizată de Forumul Democratic al Germanilor din Transilvania în colaborare cu Biserica Evanghelică C.A. din Mediaș, care va avea loc pe 16 și 17 septembrie 2022

Expoziția ”Jucării, păpuși și jocuri” poate fi vizitată gratuit în acest ultim weekend înainte de începerea școlii la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului

Istoria azi – 1666: a izbucnit „marele incendiu“ al Londrei, care, timp de 5 zile, a distrus întregul oraş – 1752: în Marea Britanie şi în coloniile sale, calendarul iulian a fost înlocuit cu calendarul gregorian – 1958: a fost inaugurat, la Bucureşti, Muzeul „George Enescu“ – 1995: s-a deschis la Cleveland, statul Ohio, Muzeul „Rock and Roll of Fame“, închinat celor mai influenţi cântăreţi şi producători de muzică rock

Marţi, 23 august 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

23 august, o dată specială în istoria României. 23 august 1944 în istoriografia română: Lovitură de stat versus Revoluţie de Eliberare Socială şi Naţională, Antifascistă și Antiimperialistă – 23 august 1939: semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, tratat de neagresiune încheiat între Uniunea Sovietică şi Germania nazistă

„A trebuit să cosim iarba ca să putem intra în biserică“. Mai mulți sași emigrați în Germania au înființat o organizație a persoanelor originare din Chirpăr, județul Sibiu, pentru a dobândi reprezentativitate juridică în eforturile lor de întreținere și restaurare a locațiilor emblematice pentru identitatea lor locală colectivă, cimitirul și biserica evanghelică de Confesiune Augustană din localitate. Ute Schneider, membră a organizației, descrie stadiul realizării lucrărilor interviu

Prezentare de carte: „Deceniul meu la Codlea. File de jurnal ale unui pielar din Offenbach pe Main, 1925-1935, în Transilvania, România“ de Friedrich Müller. Autorul consideră timpul petrecut la Codlea una dintre cele mai frumoase trăiri și amintiri ale vieții sale. Memoriile scrise pentru uz familial și finalizate în 1958 au fost publicate anul acesta de organizația sașilor originari din Codlea, județul Brașov

„Vocabular german“. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Povestea poștei“

Istoria azi – 1944: România întoarce armele împotriva Germaniei naziste – 1939: liderii Germaniei şi Uniunii Sovietice Uniunii Sovietice încheie Pactul de neagresiune Hitler-Stalin – 1913: la Copenhaga (Danemarca) este dezvelită statuia „Mica sirenă“, inspirată de un personaj din basmul omonim al lui Hans Christian Andersen

Calendarul personalităţilor – 1924: Ephraim Kishon, scriitor şi jurnalist israelian de origine maghiară – 1912: Gene Kelly, actor, cântăreţ, coreograf, dansator, producător de film şi regizor american – 1754: Ludovic al XVI-lea, Rege al Franţei; a fost ultimul reprezentant al Absolutismului şi o victimă a Revoluţiei Francez 

Sâmbătă, 20 august 2022

Știri

Orga din Biserica evanghelică „Sfânta Margareta” din Mediaș: Un element extrem de valoros al Bisericii “Sfânta Margareta” este orga, veche de peste 250 de ani, construită de Johannes Hahn din Levoča (Slovacia) și prezentată de organista Bisericii Evanghelice C.A. din Medias Edith Toth reportaj

Testele de verificare a cunoștințelor, tezele, examenele periodice – necesare pentru memorarea pe o durată mai lungă de timp a cunoștințelor asimilate pe parcursul unui trimestru școlar, consideră experții în psihologie cognitivă de la Universitatea din Erfurt (Germania)

Înghețata poate fi și sănătoasă prin înlocuirea zahărului – care conferă desertului îndrăgit densitate, onctuozitate, gustul inedit – cu oligozaharide ce se găsesc în resturile de legume și fructe după procesarea sucurilor. Subiectul îi preocupă de ceva timp pe dieteticienii de la Institutul de Tehnologie din Karlsruhe, KIT, Germania, care urmăresc îmbunătățirea stării de sănătate a oamenilor, chiar dacă se consumă înghețată.

Istoria azi – 1980: alpinistul italian Reinhold Messner este primul cățărător din lume care escaladează singur Vârful Everest (8848m), cel mai înalt punct de pe Pământ, fără mască de oxigen și în timpul sezonului musonului – 1968: începe invazia Cehoslovaciei de către statele Pactului de la Varșovia, cu excepția RPS Albania și a Republicii Socialiste România. Intervenţia militară a încheiat perioada de libertate politică din Cehoslovacia, ce a debutat în primăvara aceluiaşi an

Calendarul personalităţilor – 1901: Salvatore Quasimodo, poet şi traducător italian, laureat în anul 1959 al Premiului Nobel pentru Literatură – 1827: Charles de Coster, scriitor belgian – 1779: Jöns Jakob Berzelius, chimist suedez, inventator al notației chimice moderne, considerat unul dintre membrii fondatori ai chimiei moderne

Vineri, 19 august 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

„La început, o problemă a fost stabilirea priorităţilor“. Impresionată de starea precară a clădirii bisericii fortificate din Copșa Mare (jud. Sibiu), constatată la prima vizită din august 2016, Sabine Reither din Germania s-a implicat de atunci tot mai mult în lucrările de întreținere a edificiului, cu acordul Consistoriului districtual Mediaș al Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România. În anul 2020 a înființat o asociație în acest scop iar în această vară a fost asistată timp de câteva zile de un grup de studenți la arhitectură interviu

In memoriam istoricul Michael Kroner (1934-2022). A fost timp de zece ani (1968- 1978) redactor pentru istorie și etnografie la săptămânalul brașovean de limbă germană „Karpatenrundschau“,

Un sat a fost readus la viață: noua organizație a sașilor originari din Drăușeni (jud. Brașov) s-a mobilizat pentru sprjinirea unor lucrări de mentenanță urgente la biserica fortificată

Principalele titluri din ediția de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung“, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Înregistrare realizată de Gabriella Mezei, Radio România Târgu Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Istoria azi – 1964: Satelitul „Syncom 3” este propulsat de SUA cu o rachetă în orbita terestră. Destinat transmiterii știrilor, „Syncom 3” a fost primul satelit cu traiectorie geostaționară 

Calendarul personalităților – 1946: Bill Clinton, politician nord-american, al 42-lea preşedinte al SUA – 1883: Coco Chanel, creatoare franceză de modă

Miercuri, 17 august 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Relansarea festivalului intercultural Pro Etnica de la Sighișoara (25-28 august), după o pauză de doi ani impusă de restricțiile anti-COVID, este dedicată memoriei a două personalități: Carol König și Aurel Vainer, anunță organizatorii festivalului. Inițiatorul ProEtnica, Volker Reiter, are convingerea că festivalul contribuie concret la consolidarea păcii într-o societate pluralistă și democrată  

Ciorba tradițională săsească „Brodelawend“ a fost vedeta secției săsești a festivalului ASTRA Multicultural de la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Rețeta o aflăm de la Maria Opriș și Sara Konnerth, cele două bucătărese din Turnișor care au participat din Gospodăria de viticultor sas, Șeica Mică, Sibiu, la Maratonul gastronomic multietnic interviu

Agenda de lucru a deputatului FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț: participarea în timpul weekend-ului trecut la întâlnirea de la Gura Humorului (jud. Suceava) a etnicilor germani bucovineni – Participarea în calitate de vicelider al Grupului parlamentar al minorităților naționale, împreună cu liderul grupului parlamentar, deputatul Varujan Pambuccian, la şedinţa coaliţiei de guvernare (marţi, 16 august) – Deplasare vineri, 19 august, la Satu Mare, pentru întâlniri cu reprezentanţi locali ai FDGR şi ai sistemului de învăţământ; prezentarea celui de-al doilea raport de activitate pe zece ani al deputatului FDGR, editat sub formă de carte – Participarea la Beltiug (jud. Satu Mare) la Festivalul Viei şi Vinului, la invitaţia primăriei şi a organizaţiei FDGR locale – Participarea la serbarea de hram a Bisericii Sfântul Bartolomeu din Braşov (duminică, 21 august). Interviu realizat de Adrian Ardelean, Radio România Timișoara, secția emisiunilor în limba germană

Actualitatea sibiană: „După Marele Război. O nouă Europă 1918–1923”, expoziție cuprinzând 200 de fotografii, documente, filme, hărți și mărturii individuale expuse în fața Magazinului Dumbrava. Expoziția este deschisă până în 4 septembrie, vizitarea este liberă – Continuă seria concertelor estivale de muzică sacrală din zilele de vineri de la Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană Sibiu, Biserica Sf. Maria din Piaţa Huet (vineri, 19 august, ora 12) – GLS Night Cross Challenge, cros nocturn pe aleile Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiu, pe o distanță de 4,5 (ora 22.30), respectiv 9 km (ora 21.15), pentru adulți, respectiv 500 m / 1000 m /1300 m pentru copii, de la ora 20 (vineri, 19 august)

Istoria azi – 1939: premiera în SUA a filmului muzical-fantastic Vrăjitorul din Oz, ecranizare a romanului Minunatul Vrăjitor din Oz de Lyman Frank Baum – 1876: premiera absolută la Bayreuth a operei Amurgul zeilor, compusă de Richard Wagner

Calendarul personalităţilor – 1960: Sean Penn, actor și regizor nord-american – 1953: Herta Müller, scriitoare de limbă germană și română, originară din România, laureată în 2009 a Premiului Nobel pentru Literatură – 1943: Robert De Niro, actor nord-american, regizor și producător de film – 1872: Traian Vuia, inventator român, pionier al aviației mondiale – 1601: Pierre de Fermat, matematician francez

Luni, 15 august 2022

Ghicitoarea zilei

15 august în majoritatea calendarelor creștine: Adormirea Maicii Domnului

Un obicei mai puțin cunoscut la noi de ”Sfînta Maria Mare”, dar încă actual în sudul Germaniei: Binecuvîntarea plantelor de leac

Ultimele evenimente din cadrul ediției de anul acesta a proiectului cultural ”Siebenbürgischer Kultursommer 2022” (”Vară culturală transilvană 2022”), la Copșa Mică (începînd cu ora 15.30, în curtea Bisericii Evanghelice din localitate: Întîlnirea tematică ”Copșa Mică / ieri și azi”) și Apoldu de Sus (de la ora 20.30, în curtea fostei grădinițe: ”Seară muzicală cu și pentru public”)

Puterea binefăcătoare a luminii solare. Un remediu helioterapeutic: ulei de măsline cu petale de flori de mac, după rețeta prezentată în cartea ”Helioterapia. Puterea de vindecare a luminii soarelui”, scrisă de preotul austriac Jakob Lorber. Importanța luminii solare asupra organismelor și sănătății, ca purtătoare de informație și forță modulatoare, a fost confirmată de mai mulți oameni de știință; printre ei și profesorul Fritz Albert Popp (Germania)

Calendarul personalităţilor – 1769: Napoleon Bonaparte, care devine, sub numele de Napoleon I, împăratul Franţei – 1771: Walter Scott, scriitor scoţian, autor al primelor romane istorice în literatura de limbă engleză

Istoria azi – 1534: Ignatius de Loyola fondează la Paris „Societatea lui Isus“ (Ordinul Iezuit)

Vineri, 12 august 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

În cadrul seriei de manifestări ”Vară culturală transilvană” (23 iulie-15 august), între 12 – 14 august va avea loc Festivalul Holzstock. În incinta bisericii fortificate din Hosman (jud. Sibiu) sunt programate workshopuri, demonstrații culinare și concerte.

În urmă cu 20 de ani a fost deschis situl arheologic de la Măgura – Gorgana de lângă satul Pietrele (jud. Giurgiu). Este vorba de o așezare din Epoca de Bronz care a fost activă timp de 300 de ani (4 600 – 4 300 î.e.n.). Proiectul international de cercetare a pornit ca o colaborare dintre Institutul Arheologic German Berlin şi Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan“ Bucureşti  și este coordonat de  arheologul german prof.dr. Svend Hansen de la Institutul Arheologic Berlin, care a fost distins în luna iunie a acestui an cu  titlul Doctor Honoris Causa din partea Universității din București interviu

Punct de întîlnire 2022: Șura Mare (județul Sibiu). Asociația din Germania a sașilor originari din Șura Mare, HOG Großscheuern, a organizat și participat la două evenimente în cadrul seriei de evenimente ”Vara Culturală Transilvană 2022”:  o zi a culturii la Șura Mare, împreună cu  Ansamblul ”Fiii Satului – Șura Mare” (sîmbătă, 6 august) și a 22-a întîlnire a sașilor plecați din Șura Mare și reîntorși cu această ocazie în satul de baștină (7 august).  Cîteva impresii la revederea locurilor natale aflăm de la Udo Müller, președinte al HOG Großscheuern. interviu

Cîteva titluri ale celei mai recente ediții a săptămînalului în limba germană ”Hermannstädter Zeitung” prezentate de redactorul-șef al publicației, Beatrice Ungar

Istoria azi – 2000: dramă la bordul submarinului „Kursk“ – 1985: grav accident aviatic în Japonia a unui avion Boeing 747 – 1984: de patru ori medalia de aur pentru atletul american Carl Lewis – 1896: americanul George W. Carmack descoperă într-un afluent al rîului Klondike un zăcămînt consistent de aur, iar dorinţa de a face bani foarte repede atrage mii de oameni din SUA, Europa, Australia şi declanşează „Goldrush“

Calendarul personalităţilor – 1971: Pete Sampras, tenisman american – 1931: Sirikit, regina Thailandei – 1887: Erwin Schrödinger, fizician austriac – 1762: Christoph Wilhelm Hufeland, medic şi om de ştiinţă german

Joi, 11 august 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Tabară interculturală de vară la Biertan 2022: tineri din Germania și România au participat timp de două săptămâni la diverse lucrări comunitare în împrejurimile Biertanului (jud.Sibiu), sub îndrumarea coordonatorului lor, Wolfgang Tost din Dresda, Germania interviu

Organizațiile locale incluse în FDG Transilvania de Nord se întrunesc azi într-o ședință online pentru a discuta despre proiectele preconizate de FDGR pe semestrul al II-lea al anului, alegerea unor noi echipe de conducere la mai multe filiale locale și județene ale FDGR

Astăzi, începând cu ora 17:00, la Cisnădie (jud.Sibiu) va fi prezentată, în cadrul Verii Culturale Transilvane 2022, o monografie a orașului. Este vorba de traducerea în limba română a istoriei orașului Cisnădie scrisă de prof. dr. Konrad Gündisch care a apărut în anul 2004. Evenimentul se va desfășura în germană și română și este sprijinit de Primăria Cisnădie

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: ”Pescăria cuvintelor”

Istoria azi – 1804: Francisc (Franz) al II-lea își asumă titlul de primul împărat al Austriei – 1919: este adoptată constituția Republicii de la Weimar (Germania)

Calendarul personalităţilor – 1858: Christiaan Eijkman, medic olandez, laureat Nobel – 1932: Fernando Arrabal, scriitor, poet și dramaturg francez de origine spaniolă, reprezentant al “teatrului absurdului”