Sâmbătă, 3 octombrie 2021

Program comun radio a redacţiilor Emisiunilor în Limba Germană din România şi Ungaria, FUNKMAGAZIN, ediţia septembrie 2021:

  • Rezultatele alegerilor generale din Germania: luni dimineața, după numărarea voturilor din toate circumscripțiile electorale şi importanţa acestor alegeri pentru România
  • Începutul anului şcolar 2021-2022 pentru elevii ce învaţă la şcolile din vestul ţării cu predare în limba germană
  • Noua stagiune la Teatrul german din Szekszard (Ungaria), Deutsche Bühne Ungarn
  • Şedinţa anuală a membrilor Asociaţiei Emisiunilor Radio în limba germană din România, Ungaria, Croaţia şi Serbia, FunkForum (Forum Radio)

Istoria azi – 1997: Statele membre ale Uniunii Europene adoptă Tratatul de la Amsterdam, în completarea Tratutului de la Maastricht

Calendarul personalităţilor – 1904: Graham Greene, scriitor britanic – 1869: Mahatma Gandhi, militant politic şi social indian, inițiatorul mișcărilor de revoltă nonviolente, considerat părintele independenței Indiei. Mahatma Ganghi este onorat oficial în India drept Părinte al Naţiunii – 1452: Richard al III–lea, rege al Angliei

Vineri, 1 octombrie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei

Muzeologul german Sören Pichotta este autorul unei cărți despre destine ale etnicilor germani, care au decis să rămână în România. Volumul cuprinde interviuri cu 26 de reprezentanți ai minorității germane, din toate regiunile României interviu

Însărcinatului Guvernului Federal german pentru imigranți de origine germană și minorități naționale, dr. Bernd Fabritius, pierde în urma alegerilor legilsative din Germania, desfăşurate în septembrie 2021, mandatul în Bundestag. Promite însă continuarea angajamentului politic, ca preşedinte al Federaţiei Germane a Expulzaţilor, pentru proiectele ce vizează membrii comunităţilor germane din afara graniţelor Germaniei, dar şi a celor emigraţi în RFG

Expoziția pop-up „Arheologie și politică“, la București. Expoziția pop-up „Arheologie și politică – Cele două narațiuni referitoare la monumentul Tropaeum Traiani între Heidelberg și Adamclisi“ poate fi văzută la București sâmbătă, 2 octombrie, la Institutul de Arheologie Vasile Pârvan. Expoziția itinerantă a mai fost prezentată la Heidelberg, Viena, Cluj și Sibiu

O importantă expoziție despre scriitorul Stefan Zweig, prezentată la Viena, poate fi vizionată virtual și în România. Expoziția „Stefan Zweig, scriitor mondial“, care poate fi vizitată la Literaturmuseum der Österreichischen Nationalbibliothek (Muzeul de Literatură al Bibliotecii Naționale a Austriei) este oferită de Forumul Cultural Austriac într-un tur virtual

Piața Traian din Timișoara va deveni un spațiu public atrăgător, cu amenajări pentru manifestări culturale, comerciale și sociale. Primăria Timișoara a publicat joi anunțul pentru atribuirea contractului de proiectare pentru obiectivul de investiție „Regenerare urbană – Zona Piața Traian“. „Piața Traian va fi un al doilea centru al orașului“, a declarat primarul Dominic Fritz

Pe 5 octombrie 2021, între orele 18:00 – 19:00, se încheie expoziţia „Spaţiu între – In Between“ a artistei Gebriela von Habsburg. Locul finisajului: Kunsthaus 7B, Cisnădioara

Titlurile celei mai recente ediţii a săptămînalului în limba germană „Hermannstädter Zeitung“, prezentate de redactorul-şef al publicaţiei Beatrice Ungar, preluare înregistrare Radio România Tg. Mureș, secția Emisiuni în limba germană, redactor: Gabriela Mezei

Istoria azi – Ziua Naţională a Republicii Populare Chineze – 1949: Partidul Comunist Chinez, sub conducerea lui Mao Zedong, proclamă Republica Populară Chineză – 1881: prima centrală electrică din lume este dată în folosință la Godalming, un oraș din comitatul Surrey în Regatul Unit. Curentul electric era produs de generatori cu ajutorul unor turbine propulsate de apele curgătoare ale râului Wey. Tehnologia era inspirată din invențiile fizicianului nord-american Thomas Alva Edison. Curentul electric produs era destinat gospodăriilor individuale. Godalming a fost primul oraș din lume care a beneficiat de iluminat stradal cu lumină electrică

Calendarul personalităţilor – 1942: Günter Wallraff, jurnalist de investigație german – 1935: Julie Andrews, actriță britanică, laureată a Premiului Oscar (1964) pentru rolul din „Mary Poppins“ („Sunetul muzicii“) – 1924: Jimmy Carter (James Earl „Jimmy“ Carter, Jr.), politician nord-american şi al 39-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii (1977-1981), laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2002 – 1920: Walter Matthau, actor nord-american

Joi, 23 septembrie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei

Actrița Désirée Nosbusch este încântată de profesionalismul colegilor români, ospitatilitatea oamenilor și frumusețea locurilor. Désirée Nosbusch joacă rolul principal în producția germană „Ursul”, care se filmează la Brașov interviu

Spectalolul de teatru Café Klimt, un performance de și cu Frank Ildikó Eszter. Spectacolul se concentrează pe șapte știre feminine diferite, din perioada de Secesiune

Deschiderea expoziției itinerante „Samuel von Brukenthal. O documentație”, la Castelul Horneck, din Gundelsheim. Conceptul expoziției este semnat de istoricul Martin Rill

Vernisajul expoziției „Pălăria – accesoriu, eleganță și mesaj în Brașovul interbelic“. Vizitatorii sunt invitați să probeze pălării creative, concepute exclusv pentru acest eveniment

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Căutarea fericirii“

Istoria azi – 1973: Fostul președinte argentinian Juan Perón a revenit la putere – 1905: Norvegia și Suedia semnează „tratatul de la Karlstad”, dizolvând pașnic Uniunea între cele două țări-1846: astronomul german Gottfried Galle descoperă planeta Neptun

Calendarul personalităţilor – 1949: Bruce Springsteen, cântăreț american – 1943: Julio Iglesias, cântăreț spaniol – 1941: Sofia Vicoveanca, interpretă română de muzică populară – 1930: Ray Charles

Sâmbătă, 18 septembrie 2021

Știri

Tradiția muzicii de fanfară merge mai departe la Brașov – la inițiativa Forumului Democratic al Germanilor din Brașov s-a constituit în anul 2019 Fanfara de Tineret Brașov, sub îndrumarea profesorului de muzică Matthias Roos, cu scopul de a asigura continuitatea muzicii de fanfară în Țara Bârsei reportaj

Să ne distrăm împreună cu voi!!! – Aalbachtal Oktoberfest-Band, un big band din Germania format din 12 membri, a deschis parada de inaugurare a festivalului Oktoberfest din Braşov și i-a încântat pe brașoveni în primul weekend al evenimentului. Interviu cu Matthias Roos, managerul big band-ului Aalbachtal Oktoberfest-Band interviu

Întîlnire a şvabilor sătmăreni la Carei şi Foieni (judeţul Satu Mare) pe 18 şi 19 septembrie 2021. Programul evenimentului include prezentarea cărţii şi filmului cu titlul: „Urme sătmărene“ (Carei, ora 19.00), primirea oaspeţilor la sediul FDG din Foieni, parada portului popular şi o slujbă religioasă la Biserica romană-catolică din localitate (duminică, începînd cu ora 14.00)

O privire pe cerul lunii septembrie 2021 surprinde pînă la miezul nopţii atît constelaţiile verii, dar şi primele semne ale constelaţiilor cereşti specifice iernii, vizibile după miezul nopţi, şi trei planete uşor detectabile cu ochiul liber

Istoria azi – 1949: prima ediţie a Târgului de Carte din Frankfurt (Frankfurt pe Main, Germania); în prezent, este cel mai mare târg de carte din lume, după numărul editurilor reprezentate. Ediţia 2017 va avea loc în perioada 11-15 octombrie, accesul publicului fiind posibil în zilele de 14 şi 15 octombrie. Oaspete de onoare al ediţiei 2017 a Târgului de carte din Frankfurt este Franţa – 1851: la New York (SUA) este înfiinţat cotidianul „New York Daily Times”; începând cu preluarea de către ziaristul de origine germană Adolph S. Ochs în anul 1896, „New York Times” s-a profilat drept cotidian independent – 324: împăratul roman Constantin cel Mare îl înfrânge în bătălie pe coregentul său Licinius, augustus al Occidentului, reunificând astfel Imperiul Roman şi supunându-l autorităţii unui singur împărat. Constantin cel Mare a promovat creştinismul şi a iniţiat construirea a numeroase biserici.

Calendarul personalităţilor – Breyten Breytenbach, scriitor sud-african – 1905: Greta Garbo, actriţă suedeză – 1819: Léon Foucault, fizician francez – 1806: Heinrich Laube, scriitor, dramaturg şi jurnalist german – 1709: Samuel Johnson, poet, eseist şi lexicograf englez

Joi, 16 septembrie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei

Industria 4:0 – Evoluția către a 4-a revoluție industrială. Termenul de Industria 4:0, apărut în anul 2011 printr-o inițiativă strategică a guvernului german, este implementat și în cadrul Camerei de Comerț și Industrie Româno- Germană, scopul inițiativei fiind transformarea producției industriale prin digitalizare și exploatarea potențialului noilor tehnologii. Detalii de la Sebastian Metz, director executiv al Camerei de Comerț și Industrie Româno – Germană şi Andreas Lier, președintele Camerei de Comerț și Industrie Româno – Germană reportaj

O conferinţă cu titlul: „Regimuri dictatoriale, lege și drepturi cetățenești în secolul XX“ va avea loc în perioada: 17.09.2021 – 18.09.2021 la Centrul de Conferințe al Academiei Evanghelice Transilvania, str. Livezii, nr. 55 din Sibiu. Detalii din programul evenimentului, ce se va desfăşura în limba română, aflăm de la Roger Pârvu, coordonator de programe. Conferința este organizată în parteneriat cu Fundatia Hanns Seidel.

Erwin Josef Țigla la 60 de ani (* 19 septembrie 1961, Reșița). Cea de-a 115-a apariție editorială a Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților din Reșița cu titlul:  „Offenbarungen IV. 60 Mal den Medien gegenüber – Destăinuiri IV. De 60 de ori în fața mass-media” purtînd semnătura lui Erwin Josef Țigla, va fi prezentată publicului joi, 16 septembrie 2021, de la ora 17,00, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ din Reșița.

Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi – astăzi: „Mărul binelui şi răului”

Istoria azi – 335: la Ierusalim are loc sfinţirea Bisericii Sfintei Învieri. Biserica este este cel mai însemnat loc de pelerinaj al religiei creștine, fiind considerat locul învierii lui Isus. În biserică se țin slujbe religioase atât de către bisericile ortodoxe răsăritene, cât și de bisericile ortodoxe orientale și de cea romano-catolică. Creștinii protestanți și anglicani nu au o prezență permanentă în biserică Calendarul personalităţilor – 1927: Peter Falk, actor nord-american – 1925: B. B. King, cântăreţ de blues şi chitarist nord-american – 1893: Alexander Korda, regizor şi producător de film britanic de origine maghiară

Calendarul personalităţilor – 1927: Peter Falk, actor nord-american – 1925: B. B. King, cântăreţ de blues şi chitarist nord-american – 1893: Alexander Korda, regizor şi producător de film britanic de origine maghiară

Luni, 13 septembrie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei

Ziua Pompierilor din România, în comemorarea Bătăliei din Dealul Spirii de la 13 septembrie 1848, când Compania de Pompieri Bucureşti a adus jertfa supremă în lupta cu trupe otomane venite să înăbușe idealurile Revoluţiei Pașoptiste – 173 de ani

Localitatea sibiană Cristian/ Großau redevine capitala șașilor de pretutindeni, aici urmând să fie organizată întâlnirea sașilor transilvăneni. Pe 17 și 18 septembrie, Forumul Democratic al Germanilor din Transilvania, în cooperare cu Biserica Evanghelică C.A . din România și Asociaţia saşilor din Cristian emigraţi în RFG, HOG Großau, organizează cea de-a 31-a întâlnire saxonă (Sachsentreffen). Insert cu: Reinhart Guib, episcopul Biseriii Evanghelice CA din România

Forumul regional Transilvania de Nord convoacă marţi, 14 septembrie, începînd cu ora 15.00, la Casa Şvabilor din Satu Mare, o şedinţă a conducerii organizaţiei. Pe ordinea de zi se află, printre altele, rectficarea bugetară 2021, finanţarea căminelor de bătrîni şi a unor proiecte economice, dar se vor face şi propuneri pentru anul 2022

Apariţie editorială de excepţie: Un nou ghid turistic despre Sighişoara intitulat „Schäßburg (Sighişoara). Eine Erkundung der „Perle Siebenbărgens““ (în lb română: Sighişoara. Dezvăluiri despre Perla Transilvaniei) a apărut de curînd la Editura Kunstverlag Josef Fink GmbH şi poartă semnătura teologului luteran Jürgen Henkel (text) şi a fotografului Martin Eichler

Nouă apariție din seria ”Istoria Transilvaniei” la editura Schiller din Sibiu: a apărut volumul cu nr. 10 care tratează secolul al XVIII-lea, când a avut loc colonizarea cu ”landleri” (comunități protestant- luterane din Imperiul Habsburgic), autor: Wilhelm Andreas Baumgärtner  

”Un parteneriat pentru incluziunea economico-socială a comunității marginalizate Târnava”: este vorba de un proiect care urmărește integrarea economică și socială a locuitorilor de etnie romă din această localitate din jud. Sibiu, însumând peste 600 de persoane. Este derulat de Fundația Centrul European de Integrare a Romilor (liderul de proiect) în parteneriat cu Consiliul Judeţean Sibiu (CJS). Proiectul, de peste 15 milioane de lei, este cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman

Istoria azi – 1788: Orasul New York devine prima capitala a Statelor Unite – 1993: Israelul si Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP) semnează la Washington Acordul de autoguvernare palestiniană in Gaza si Cisiordania

Calendarul personalităţilor – 1819: Clara Schumann, pianista si compozitoare germana – 1601: Jan Brueghel cel Tanar, pictor flamand

Joi, 9 septembrie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei

Orașele înfrățite Brașov și Nürnberg se pregătesc de semnarea tratatului de parteneriat: consilierul local Werner Henning din Nürnberg, Germania și primarul Brașovului Allen Coliban susțin intensificarea colaborării și comunicării între birourile de relații externe ale ambelor orașe, în vederea organizării unei bienale (18.10.2021) la Brașov, unde vor fi invitați oficiali ai ambelor orașe. Interviu cu Werner Henning, consilier local Nürnberg, Germania interviu

Seară de lectură bilingvă la librăria-cafeneaua Erasmus din Sibiu: scriitoarea germană Dagmar Dusil și autoarea Ioana Ieronim vor citi astăzi începând cu orele 18:30 din cartea lor bilingvă de poezii , recent apărută: “Beleuchtete Busse in denen keiner saß / Și trec autobuze goale”. Prezentarea cărţii o va face prof. Silviu Guga, iar evenimentul va fi moderat de Beatrice Ungar, redactor-șef al săptămânalului sibian “Hermannstädter Zeitung”

After Summer get Together: Camera de Comerț Româno-Germană AHK România invită astăzi la primul eveniment fizic din acest an, evenimentul urmând să reunească pe membrii și prietenii comunității AHK Romănia pentru o sesiune de networking și voie bună


Localitatea sibiană Cristian redevine capitala șașilor de pretutindeni pe 17 și 18 septembrie 2021: Forumul Regional Transilvania a publicat programul complet al slujbelor religioase, ale evenimentelor culturale, a decernării premiilor și a lansărilor de carte, care vor avea loc în cadrul celei de-a 31-a întâlnire a sașilor de pretutindeni, având ca temă cea de-a 300-a aniversare a zilei de naștere a baronului Samuel von Brukenthal

Istoria azi – 1993: Organizaţia pentru eliberarea Palestinei (PLO) recunoaşte oficial statul Israel

Calendarul personalităţilor – 1873: Max Reinhardt, actor şi regizor austriac, cofondator în 1920 al Festivalului de la Salzburg – 1828: Lev Tolstoi, scriitor

Miercuri, 8 septembrie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei

Situație critică în Guvernul României: Deputatul Forumului Democratic al Germanilor din România și secretarul Camerei Deputaților, Ovidiu Ganț, critică situația actuală din Guvernul României și declară că va adopta o poziție neutră în acest context. Preluare Radio România Timişoara, secţia emisiunilor în limba germană, redactor: Astrid Weisz

Să ne distrăm împreună cu voi!!!Aalbachtal Express, un big band din Germania format din 12 membri, a deschis parada de inaugurare a festivalului Oktoberfest și i-au încântat pe brașoveni în primul weekend al evenimentului. Interviu cu Martin Roos, managerul trupei interviu

Concurs literar european 2022: Atelierul de creatie literară din Graz, Austria (Literaturwerkstatt.at) organizează un concurs de scriere pentru copii și tineri vorbitori de limba germană din toată Europa cu tema “ ASCUNS”, termenul limită de trimitere a compunerilor fiind 15 octombrie 2021 (e-mail de intrare, ștampilă poștală); decernarea premiilor va avea loc în primăvara anului viitor în Casa Literaturii din Graz

Actualitatea sibiană: Street Food Cuisine 2021 Sibiu este un adevărat festin culinar, condimentat cu cele mai galonate food-truck-uri din România, muzică bună și multe surprize, până pe 12 septembrie 2021 în Parcul Tineretului – Peste 200 de evenimente cinematografice, proiecții de filme, concerte, discuții cu regizorii, workshopuri și evenimente dedicate industriei de film vor avea loc la Sibiu, până pe 12 septembrie, la Astra Film Festival – Festivalul Internațional de Film Documentar – Programul evenimentelor derulate în Atelierul de Creație Piticii Pricepuți al teatrului GONG din Sibiu – Biserica Evanghelică C.A. Sibiu (Biserica Sf. Maria) din Piaţa Huet găzduiește vineri de la ora 12:15 un concert din seria de concerte “Vinerea Verde”- Programul Teatrului de Stat “Radu Stanca” din Sibiu – Târgul de Carte Gaudeamus Radio România revine la Sibiu cu o ediție de vacanță

Istoria azi – 1907: este publicată enciclica „Pascendi Dominici Gregis“ a Papa Pius al X-lea, privind învăţătuirile moderniştilor – 1522: supravieţuitorii expediţiei maritime conduse de Ferdinand Magellan ajung în portul spaniol de plecare Sanlúcar de Barrameda şi demonstrează astfel că Pământul este rotund şi poate fi înconjurat pe calea apelor

Calendarul personalităţilor – 1930: Mario Adorf, actor german – 1841: Antonín Dvořák, compozitor ceh – 1778: Clemens Brentano, poet şi scriitor german

Mați, 7 septembrie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei

Lucrări de restaurare la Biserica luterană din Hetiur lîngă Sighişoara. Biserica – un edificiu ce datează din secolul al XV-lea –  a suferit înclinații din cauza tasărilor pământului, fiind  înclinată înspre nord-vest. Specialiştii au trecut  biserica  pe lista celor patruzeci de biserici periclitate, care fac obiectul unei inspecții statice speciale şi a unor lucrări ugente de reparaţii.

Tinerii români – punte de legătură între Elveţia şi România. E.S. Ambasadorul Confederației Elvețiene la București, domnul Arthur Mattli, a participat în cadrul Oktoberfest Brașov 2021 la o seară de networking a Camerei de Comerț Elvețiano-Române şi a pledat pentru intensificărea relaţiilor bilaterale în domeniile Îmvăţămînt şi Economie    interviu

La Biblioteca germană „Alexander Tietz” din Reşiţa se deschide azi, începînd cu ora 17.00, expoziţia documentară despre Josef Tietz şi Alexander Tietz (fiul), două personalităţi marcante ale vieţii culturale reşiţene de la sfîrşitul secolului al XIX-lea şi prima junătate a secolului al XX-lea

Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi. Azi: „Ruda săracă a catifelei”    

Istoria azi – 1666: a fost stăvilit Marele incendiu al Londrei, izbucnit la o brutărie în data de 02 septembrie. Londra medievală a fost mistuită de flăcări în proporţie 80 la sută, zeci de mii de londonezi au rămas fără adăpost 

Calendarul personalităţilor – 1909: Elia Kazan, regizor şi scriitor nord-american de origine greacă – 1908: Michael Ellis DeBakey, chirurg nord-american, a executat în premieră o operaţie de bypass şi implementarea unui sistem de susţinere a miocardului – 1860: Anna Mary Robertson, pictoriţă naivă nord-americană, supranumită „Grandma Moses“ (lb. engleză: Bunica Moise) şi datorită faptului că prima expoziţie individuală a avut-o la vârsta de 80 de ani – 1533: Elisabeta I, Regina Angliei  

Vineri, 3 septembrie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei

Organizații umanitare internationale cer sprijinul ONU pentru a putea transporta ajutoare în Afganistan

Goethe-Institut România dă startul programului de training „Diploma verde 2022 – 2023″, un program modular standardizat de calificare a cadrelor didactice. Programul  completează formarea profesională, participarea nu este condiţionată de experiența în predarea limbii germane ca limbă străină. „Diploma verde“ le oferă absolvenţilor posibilitatea să predea la oricare institut Goethe din străinătate limba germană ca limbă străină.  Termenul limită pentru programul de formare 2022-2023 este ziua de 5 septembrie

„Balul saşilor“ din satul Vinţu de Jos în judeţul Alba a revenit în 2021. Ideea balului – organizat în mod constant din anul 2001, cu excepţia anului trecut –, îi aparţine lui Michael Lutsch, proprietar de pensiune turistică. Balul ajuns evenimentul social al lunii august adună an de an o mulţime de participanţi din mai multe sate şi este o atracţie şi pentru turiştii aflaţi în zonă, cum s-a întâmplat şi în cazul lui Hans Andreas Heimler din Germania

Principalele titluri din ediția de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană ”Hermannstädter Zeitung”, prezentată de redactorul-șef al publicației, Beatrice Ungar. Preluare înregistrare Radio România Tg. Mureș, secția Emisiuni în limba germană, redactor: Gabriella Mezei

 Istoria azi –  1926: inaugurarea Turnului radio de la Berlin – 1783: încheierea Războiului de Independenţă al Statelor Unite ale Americii: Regatul Marii Britanii recunoaşte independenţa celor 13 foste colonii britanice din America de Nord, declarată de 12 dintre acestea încă din 1776, odată cu proclamarea entităţii statale numite Statele Unite ale Americii – 1791: în Franţa, Adunarea Naţională Constituantă adoptă Constituţia din 1791, prin care Franţa devenea o monarhie constitutionala, având la bază separarea puterilor în stat. Constituţia din 1791, inspirată din „Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului“ din 26 august 1789, a stabilit o monarhie limitată şi o Adunare Legislativă

Calendarul personalităţilor – 1905: Carl David Anderson, fizician nord-american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1936 pentru descoperirea pozitronului, împreună cu fizicianul austro-american Victor Franz Hess, distins pentru descoperirea radiaţiilor cosmice – 1875: Ferdinand Porsche, inginer şi antreprenor german – 1856: Louis Henri Sullivan, arhitect nord-american, considerat „părintele arhitecturii moderniste“ şi creator al zgârie-norilor moderni. În memoria arhitectului Louis Henry Sullivan, ziua de 3 septembrie este considerată „Ziua Zgârie-norilor”