Vineri, 1 octombrie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei

Muzeologul german Sören Pichotta este autorul unei cărți despre destine ale etnicilor germani, care au decis să rămână în România. Volumul cuprinde interviuri cu 26 de reprezentanți ai minorității germane, din toate regiunile României interviu

Însărcinatului Guvernului Federal german pentru imigranți de origine germană și minorități naționale, dr. Bernd Fabritius, pierde în urma alegerilor legilsative din Germania, desfăşurate în septembrie 2021, mandatul în Bundestag. Promite însă continuarea angajamentului politic, ca preşedinte al Federaţiei Germane a Expulzaţilor, pentru proiectele ce vizează membrii comunităţilor germane din afara graniţelor Germaniei, dar şi a celor emigraţi în RFG

Expoziția pop-up „Arheologie și politică“, la București. Expoziția pop-up „Arheologie și politică – Cele două narațiuni referitoare la monumentul Tropaeum Traiani între Heidelberg și Adamclisi“ poate fi văzută la București sâmbătă, 2 octombrie, la Institutul de Arheologie Vasile Pârvan. Expoziția itinerantă a mai fost prezentată la Heidelberg, Viena, Cluj și Sibiu

O importantă expoziție despre scriitorul Stefan Zweig, prezentată la Viena, poate fi vizionată virtual și în România. Expoziția „Stefan Zweig, scriitor mondial“, care poate fi vizitată la Literaturmuseum der Österreichischen Nationalbibliothek (Muzeul de Literatură al Bibliotecii Naționale a Austriei) este oferită de Forumul Cultural Austriac într-un tur virtual

Piața Traian din Timișoara va deveni un spațiu public atrăgător, cu amenajări pentru manifestări culturale, comerciale și sociale. Primăria Timișoara a publicat joi anunțul pentru atribuirea contractului de proiectare pentru obiectivul de investiție „Regenerare urbană – Zona Piața Traian“. „Piața Traian va fi un al doilea centru al orașului“, a declarat primarul Dominic Fritz

Pe 5 octombrie 2021, între orele 18:00 – 19:00, se încheie expoziţia „Spaţiu între – In Between“ a artistei Gebriela von Habsburg. Locul finisajului: Kunsthaus 7B, Cisnădioara

Titlurile celei mai recente ediţii a săptămînalului în limba germană „Hermannstädter Zeitung“, prezentate de redactorul-şef al publicaţiei Beatrice Ungar, preluare înregistrare Radio România Tg. Mureș, secția Emisiuni în limba germană, redactor: Gabriela Mezei

Istoria azi – Ziua Naţională a Republicii Populare Chineze – 1949: Partidul Comunist Chinez, sub conducerea lui Mao Zedong, proclamă Republica Populară Chineză – 1881: prima centrală electrică din lume este dată în folosință la Godalming, un oraș din comitatul Surrey în Regatul Unit. Curentul electric era produs de generatori cu ajutorul unor turbine propulsate de apele curgătoare ale râului Wey. Tehnologia era inspirată din invențiile fizicianului nord-american Thomas Alva Edison. Curentul electric produs era destinat gospodăriilor individuale. Godalming a fost primul oraș din lume care a beneficiat de iluminat stradal cu lumină electrică

Calendarul personalităţilor – 1942: Günter Wallraff, jurnalist de investigație german – 1935: Julie Andrews, actriță britanică, laureată a Premiului Oscar (1964) pentru rolul din „Mary Poppins“ („Sunetul muzicii“) – 1924: Jimmy Carter (James Earl „Jimmy“ Carter, Jr.), politician nord-american şi al 39-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii (1977-1981), laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2002 – 1920: Walter Matthau, actor nord-american