Marţi, 25 aprilie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Atragerea și implicarea tinerilor în activitatea FDGR va fi impulsionată de un departament de tineret al forumului, a cărui înființare a fost hotărâtă la cea de-a doua adunare din an a reprezentanților FDGR; șapte referenți pentru tineret vor activa în forumurile regionale ale organizației

Prezentarea cărţii „Temeswar. Timişoara. O scurtă istorie a oraşului“, în prezenţa autorilor Konrad Gündisch şi Tobias Weger, joi, 27 aprilie 2023, ora 10.00, la Centrul de Proiecte Timişoara. Oaspeţii vor fi întîmpinaţi de Deputatul FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganţ, iar volumul va fi prezentat de prof. dr. Rudolf Gräf, prorectorul Universitüäii Babeş -Bolyai din Cluj-Napoca

Biblioteca Austria Timișoara aniversează pe 28 aprilie 31 de ani de la înfiinţare. Evenimentul organizat cu acest prilej începe la ora 16.30 şi va avea loc în amfiteatrul A01 din cadrul Universităţii de Vest Timişoara. Programul include include o prelegere, vernisajul unei expoziţii, într-o ambianţă muzicală plăcută

”Tranziția justă și provocările ei”, un program de formare anunțat de Fundația Friedrich Ebert România (București, 3-4 iunie; înscrierile se fac până la data de 4 mai). Conform conceptului de tranziție justă, politicile climatice pot fi strâns legate de mai multă dreptate socială

A apărut traducerea în limba germană a volumului „Paul Celan – dimensiunea românească“ de Petre Solomon (Berlin, Edition Noack & Block, aprilie 2023). Cartea este dedicată timpului petrecut de tânărul Celan la București (1945-47), perioadă considerată de autor ca fiind definitorie pentru opera poetului. Volumul de memorii a fost publicat prima oară în România în anul 1987 și republicat în anul 2008

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Oaspetele“

Istoria azi – 1953: În publicaţia ştiinţifică „Nature“ apare articolul semnat de americanul James D. Watson și britanicul Francis Crick despre structura de dublă spirală a ADN-ului. Conform propriilor afirmații, saltul calitativ al descifrării „secretului vieții” s-ar fi produs în ziua de 23 februarie 1953 – 1926: Premiera absolută la „Teatro alla Scala“ din Milano a operei „Turandot“ de Giacomo Puccini – 1859: Începe construcţia Canalului Suez, pentru asigurarea unei căi maritime între marea Mediterană şi marea Roşie. Canalul Suez a fost inaugurat în data de 15 august 1869

Calendarul personalităţilor – 1940: Al Pacino, actor nord-american – 1927: Albert Uderzo, desenator şi scenarist de benzi desenate francez; împreună cu autorul René Goscinny a creat ciclul de benzi desenate „Asterix“ – 1917: Ella Fitzgerald, cântăreaţă de jazz nord-americană

Vineri, 21 aprilie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Deși la Târgu-Mureș nu există operă, directorul Filarmonicii, György Levente, încearcă să prezinte publicului cele mai cunoscute lucrări de operă. Opera „Aida“, purtînd semnătura lui G. Verdi, a ajuns pe scenă nu în forma specifică operelor ci ca şi concert, dar cu o distribuție internațională sub bagheta dirijorului german Tobias Drewelius reportaj

Forumul Democratic al Germanilor din Cluj-Napoca invită sâmbătă, 22 aprilie, ora 17, la concertul aniversar al corului „Viva la Musica” sub bagheta dirijorului Francisc Mureșan, cu participarea corului „Appassionata” din Bistrița

Recital Educativ la Filarmonica Banatul din Timişoara, sîmbătă, 22 aprilie 2023, începînd cu ora 11.00. Solistul Doru Roman, percuționist al Filarmonicii Banatul Timișoara, invită tinerii într-o călătorie muzicală ce va face înconjurul lumii. Al doilea Recital Educativ se va desfăşura miercuri, 26 aprilie, de la orele 14.00, avînd ca temă: „Comorile ascunse ale muzicii vocale“. Participă Ansamblul VOCES TIMISIENSES, dirijat de Lucian Oniţa, iar actorului Adrian Jivan îi va reveni rolul de moderator şi animator al evenimentului interactiv

Expoziţia temporară intitulată ”Lăzile de zestre ale bunicilor”, organizată la Muzeul de Etnografie Brașov, mai poate fi vizitată până în luna mai 2023. Pictura pe mobilier, ca element specific de decoraţiune în zona transilvăneană în perioada sec. XVIII – XIX, apare pe lăzile de zestre realizate de meşteşugarii saşi sau ceangăi prezentate în cadrul expoziţiei

Principalele subiecte din ediția de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germanaă “Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Prezentare înregistrată de Gabriella Mezei, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germane

Istoria azi – 753 î.H.: întemeierea Romei, conform istoricului roman Marcus Terentius Varro (116 î.H.-27 î.H.)

Calendarul personalităţilor – 1926: Elisabeta a II-a, suverana Regatului Unit şi a altor cincisprezece state din cadrul Comunităţii Naţiunilor (Commonwealth), organizaţie interguvernamentală a 53 de state independente – 1916: Anthony Quinn, actor nord-american de origien mexicană – 1864: Max Weber, sociolog german, autorul eseului „Etica protestantă şi spiritul capitalismului“ (1904) – 1816: Charlotte Brontë, scriitoare britanică

Joi, 20 aprilie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Biserica Evanghelică Sf. Margareta din Medias invită astăzi în casa comunității la o seara tematică cu impresii din Israel, prezentate de preotul Hildegard Servatius- Depner

Concert de recunoştinţă pentru braşoveni, azi, începînd cu ora 18.00, la CATTIA (Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri Brașov). Concertul, o acţiune comună a Asociaţiei Kolping România şi Asociaţiei Kolping Cernăuţi în colaborare cu Agenţia Metropolitană Braşov, va fi susţinut de prof. Larissa Markuljak de la Universitatea Națională „Iuri Fedkovîci” din Cernăuți şi este o expresie a gratitudinii refugiaţilor ucraineni care de la începutul războiului în Ucraina trăiesc şi locuiesc în Braşov

India va deveni anul acesta naţiunea cu cea mai mare populaţie a lumii şi va depăşi în ceea ce priveşte numărul de locuitori China. Acestea sînt datele publicate miercuri de Organizaţia Naţiunilor Unite

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Cuibul“

Istoria azi – 1844: premiera absolută la Berlin a piesei „Motanul încălţat”, inspirată de basmul omonim publicat în 1797 al omului de litere german Ludwig Tieck – 1840: apare volumul al doilea (primul volum a fost publicat în 1835) al scrierii „Democraţia în America” (De la démocratie en Amérique) de gânditorul politic francez Alexis de Tocqueville, considerat întemeietorul disciplinei politicii comparate – 1611: la Londra are loc primul specatcol atestat documentar cu piesa de teatru „Macbeth“ de William Shakespeare

Calendarul personalităţilor – 1893: Joan Miró, artist plastic spaniol – 1818: Henry Goebel, inventator german. A inventat becul electric cu 25 de ani înaintea americanului Thomas Alva Edison

Miercuri, 19 aprilie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Parlamentul și-a reluat activitățile marți, după sărbătorile pascale, pe ordinea de zi figurând prioritar legea pensiilor și legea educației, conform deputatului FDGR în Paralmentul României Ovidiu Ganț

Actualitatea sibiană:  proiect pentru amenajarea a încă 90 de insule ecologice pentru colectarea deșeurilor în zonele de blocuri – Atelierul de creație „Flinke Finger” – Buburuza din aprilie la Teatrul „Gong“ din Sibiu 20.04.2023) – din programul Teatrului Național „Radu Stanca“ din Sibiu: „D’ale lolelor”, un spectacol în limba germană, de Dave Freeman în regia lui Șerban Puiu (20.04.2023) / „Puricele în ureche“ de Georges Feydeau (21.04.2023)  – trupa Celelalte Cuvinte pornește într-un turneu de lansare a noului album, intitulat „Lumea Asta” și va poposi la Sibiu pe 21.04.2023 – spectacolul “Aventurile lui Pinocchio”, regia Lilly Krauss Kálmar, la Teatrul „Gong“ din Sibiu (22.04.2023) – Ia-ți câinele și Vino! – Cabana Suru – iubitorii de câini sunt invitați la o drumeție la cabana Suru din Munții Făgăraș pe 23 aprilie 2023

Biblioteca verde – a trăi sustenabil: prin comportamentul nostru distrugem natura și, implicit, fundamentul vieții noastre. Observăm pretutindeni mormane de plastic, aerul poluat de prea multele mașini, dispariția zonelor verzi din oraș și ne întrebăm: cum putem opri aceste procese? Biblioteca Institutului Goethe din București oferă câteva sfaturi și propune câteva idei bune

Cele mai frumoase trasee pentru motociclete în Europa: de la asfaltul Corsicii până la pietrișul României, motocicliștii vor găși mereu în Europa o rută pe gustul lor

Istoria azi – 1941: premiera absolută la Zürich (Elveţia) a piesei „Mutter Courage şi copiii ei“ a dramaturgului german Bertolt Brecht – 1936: premiera absolută la Barcelona a Concertului pentru violoncel al compozitorului austriac Alban Berg (1885-1935). Concertul considerat una dintre cele mai importante creaţii muzicale a secolului al 20-lea este ultima compoziţie a lui Alban Berg

Calendarul personalităţilor –  1949: Paloma Picasso, designer francez – 1932: Jayne Mansfield, actriţă nord-americană – 1854: Anghel Saligny, inginer constructor român, premergător mondial al științei construcțiilor metalice și de beton armat; membru şi preşedinte al Academiei Române – 1801: Gustav Theodor Fechner, fizician german, considerat întemeietor al psihologiei experimentale și psihofizicii

Luni, 17 aprilie 2023

Calendarul zilelor internationale neobișnuite pentru 17 aprilie: Ziua vinului Malbec, Ziua hemofiliei, Ziua liliacului

Mâine, începând cu ora 18, scriitoarea de limbă germană Astrid Bartel va citi la librăria cafenea Erasmus din Sibiu din cel mai recent volum de povestiri

Opera din Viena va fi prima instituție de acest gen din Austria care va beneficia de o instalație fotovoltaică. Investiția se ridică la 400 000 de euro

Istoria azi – 1924:  a luat ființă studioul Metro–Goldwyn–Mayer – 1946: Siria a obținut independența sa față de ocupația franceză

Calendarul personalităţilor – 1885: Karen Blixen, romancieră daneză – 1923: Gianni Raimondi, tenor italian

Sâmbătă, 15 aprilie 2023

Vînătoare de ouă la Dino Parc din Râşnov, duminică, 16 aprilie 2023, de la orele 11:00, 13:00 şi 15:00. Sînt aşteptaţi copiii împreună cu părinţii lor pentru a aduna în propriul coş cît mai multe ouă colorate ascunse de iepuraşul de Paşte printre dinozauri. Un premiu special va reveni celui care care găseşte oul auriu

La Tîrgul de Paşte organizat la Sibiu, ce rămîne deschis pînă pe 18 aprilie, se pot admira şi cumpăra produse handmade realizate de 45 de expozanţi din întreaga ţară

Liliacul (Syringa vulgaris) – planta ce parfumează primăvara fiecărui an – de la istoricul răspîndirii în Europa Centrală şi de Vest a plantei originare din Balcani şi temă de cercetare pentru botaniştii de la Universitatea Liberă din Berlin, pînă la remediile naturale şi reţetele culinare care folosesc flori de liliac

Purtăm Primăvara în Sufletul nostru? Scriitori, mari gînditori şi mistici despre simbolistica anotimpurilor pemtru fiinţa umană

Istoria azi – 1994: înfiinţarea Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), cu sediul la Geneva (Elevţia). Organizaţia activează pentru liberalizarea relaţiilor comerciale internaţionale – 1951: înfiinţarea primului Sat al Copiilor pentru orfani de război la Imst (Austria) de către pedagogul social Herman Gmeiner. Începând cu anul 1960, activitatea organizaţiei SOS Satele Copiilor pentru ajutorarea copiilor aflaţi în dificultate este coordonată de o fundaţie internaţională

Calendarul personalităţilor – 1894: Nikita Sergheevici Hrușciov, om politic rus. A fost secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (URSS) între anii 1953 și 1964. Între anii 1958 și 1964 a fost președinte al Consiliului de Miniștri al URSS – 1832: Wilhelm Busch, scriitor şi grafician german, cunoscut mai ales pentru po „Max şi Moritz” – 1707: Leonhard Euler, matematician elveţian – 1452: Leonardo da Vinci, pictor, sculptor, om de ştiinţă şi arhitect italian

Miercuri, 12 aprilie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Din agenda de lucru a deputatului FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț: Deputatul FDGR Ovidiu Victor Gant relatează despre faza națională a olimpiadei școlare de limba germană ca limbă maternă, care se desfășoară în această săptămână  la Timișoara

Actualitatea sibiană: Ediția 2023 a Târgului de Paști din Sibiu mai poate fi vizitată până pe 18 aprilie 2023 în Piața Mare  – Atelierul de creație „Flinke Finger” – Buburuza din aprilie la Teatrul „Gong“ din Sibiu (20.04.2023) – – Din programul Teatrului Național „Radu Stanca“ din Sibiu: „D’ale lolelor”, un spectacol în limba germană, de Dave Freeman în regia lui Șerban Puiu (20.04.2023) – La Păltiniș și Bâlea Lac se schiază în condiții optime – Expoziția: “Ciprian Porumbescu – 170. O viață, o epocă, un ideal” este deschis vizitatorilor la Salonul de muzică, Palatul Brukenthal Sibiu – Expoziția „Viața cotidiană în Sibiu în perioada medievală și modernă” (Muzeul Național Brukenthal) încearcă să surprindă viața obișnuită, de fiecare zi a sibienilor, în epoca medievală şi cea modernă, cu ajutorul obiectelor păstrate în colecțiile muzeului

Cultura foto și istoria imaginii: Fotografii Konrad Klein și Martin Eichler sunt laureații Premiului pentru Cultură al Asociației Sasilor Transilvăneni din Germania, pentru anul 2023. Premiul va fi decernat într-un cadru ceremonial în Duminica Rusaliilor, 28 mai, în cadrul Întâlnirii Sașilor din Germania în Biserica Sf. Paul din Dinkelsbühl

Concurs creativ pentru copii și tineri: INSPIRATIO Gift Studio a Parohiei Bisericii Negre împreună cu Forumul German Brașov invită toți copiii și tinerii vorbitori de limbă germană cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani să confecționeze o mascotă pentru Biserica Neagră

Istoria azi –1774: la Berlin are loc premiera piesei de teatru „Götz von Berlichingen“ de Johann Wolfgang Goethe, prima creaţie dramaturgică a poetului, gânditorului şi omului de ştiinţă german

Calendarul personalităţilor – 1933: Montserrat Caballé, soprană, cântăreață de operă spaniolă de origine catalană – 1801: Joseph Lanner, compozitor austriac, creatorul valsului vienez

Sâmbătă, 9 aprilie 2023

Știri

Creștinii catolici și protestanți consemnează astăzi Sâmbăta Sfântă, în care Domnul Isus Cristos a trecut din moarte la viață. Sâmbăta Sfântă este legată şi de învăţătura creştină despre coborârea Domnului Cristos la iad pentru a-i elibera pe cei drepţi care l-au precedat. Coborârea în străfundurile morții este împlinirea vestirii evanghelice a mântuirii. Răscumpărarea se extinde asupra tuturor celor mântuiți, din orice timp și orice loc. Prin moartea Sa pentru noi, Cristos a învins moartea și pe diavol, ce are stăpânirea morții. Sâmbăta Sfântă este ultima zi a Săptămânii Patimilor, în care creştinii se pregătesc pentru Învierea Domnului. În acest an, creștinii catolici și protestanți sărbătoresc Învierea Domnului (Paştele) la data de 9 aprilie

„Sîntem pregătiţi pentru Paşte?“ Predică rostită de preotul evanghelic, doamna Angelika Beer, de la Parohia Evanghelică C.A. Mălâncrav, judeţul Sibiu eseu

Tradiţii şi obiceiuri de Paşte în Germania. Prezintă jurnalistul german Hans-Werner Thellmann, fost redactor-şef al Redacţiei emisiunilor în limba germană de la Radio Târgu-Mureş. Înregistrare Imola Munteanu, redactor Radio România Tg. Mureș

Sugestii pentru cei care au ales ca anul acesta să vopsească ouăle de Paşte cu culori naturale

Formulele adecvate şi corecte de salut ale creştinilor înainte şi după sărbătoarea Paştelui

Istoria azi – 1820: este descoperită celebra statuie grecească Venus din Milo în Insula Milos din Marea Egee; 1880: a avut loc, la Teatrul Național din București, premiera piesei lui I.L. Caragiale, „D-ale Carnavalului“

Calendarul personalităţilor – 1938: Kofi Annan, politician și diplomat ghanez, secretar general al ONU între 1997-2006; 1929: Jacques Brel, cântăreț și actor belgian

Joi, 6 aprilie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Creștinii catolici și protestanți consemnează astăzi Joia Sfântă (Cina Domnului), cu semnificația instituirii Sfintei Euharistii. Pentru creștinii catolici începe perioada de trei zile (Triduumul Pascal) în care Biserica Catolică comemorează Pătimirile lui Isus Cristos. În acest an, creștinii catolici și protestanți sărbătoresc Învierea Domnului (Paştele) la data de 9 aprilie           

Începând de astăzi, rețeaua artistică Beatrice von Babel are o colaborare simultană cu trei instituții culturale bucureștene. Rețea internațională de artiști și colectiv artistic, entitatea cunoscută cu numele feminin fictiv Beatrice von Babel va prezenta în răstimpul a trei săptămâni o expunere progresivă cu performance și ateliere de lucru la ARCUB, Goethe-Institut și Institutul Francez (6-27 aprilie)   

Un exercițiu de apropiere germano-britanică: vizita în Germania a Regelui Charles al III-lea al Regatului Unit, văzută de comentatorul Hans Werner Thellmann; înregistrare Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană.

Vocabular german: limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Fenomene meteo“

Istoria azi – 1896: la Atena începe prima ediţie a Jocurilor Olimpice moderne: Jocurile Olimpice de vară din 1896 – 1789: George Washington este ales de Colegiul electoral să devină primul preşedinte al Statelor Unite ale Americii

Calendarul personalităţilor – 1889: Gabriela Mistral, poetă din Chile, laureată în 1945 a Premiului Nobel pentru literatură – 1878: Erich Mühsam, scriitor german 

Miercuri, 5 aprilie 2023

Știri

Ghicitoarea zilei

Din agenda de lucru a deputatului FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț: deputatul FDGR Ovidiu Victor Gant vorbește despre vizita cancelarului federal Olaf Scholz la București, care a cuprins  discuții prim-ministrul Nicolae Ciucă, președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu și reprezentanții minorității germane, dar si despre disputele aprinse în Parlament despre legea abuzului în serviciu – preluare Radio Timişoara

Actualitatea sibiană: Ediția 2023 a Târgului de Paști din Sibiu are loc în perioada 7 – 18 aprilie 2023 în Piața Mare și reunește 45 expozanți din țară, care aduc produse tipice acestei perioade – Potrivit unui anunț de presă al misiunii diplomatice, Consulatul Republicii Federale Germania la Sibiu este închis în zilele de 7 şi 10 aprilie, cu ocazia Paştilor Catolice și Protestante, și în data de 17 aprilie, cu ocazia Paștilor Ortodoxe – Biserica Evanghelică C.A. din Cisnădioara, invită luni, 9 aprilie, copiii să caute ouăle vopsite ascune, o tradiție a sărbătorilor pascale – Atelier de Creație „Piticii pricepuți” – Decorațiune de Paște la Teatrul „Gong“ din Sibiu (05.04.2023) – Concert Trooper: Trooper pornesc turneul de promovare pentru albumul „X“. Turneul va ajunge în peste 35 de orașe, printre altele și la Oldies Pub din Sibiu pe 7 aprilie 2023 – Din programul Teatrului Național „Radu Stanca“ din Sibiu: „Felii”, un spectacol de Lia Bugnar cu Ofelia Popii  (07.04.2023), „Echilibru fragil“ de Edward Albee (08.04.2023), „Cui i-e frică de Virginia Woolf?“, regia Andrei și Andreea Grosu (10 .04.2023) – Spectacolul “Gagaga si altii ca el” pe 8 aprilie 2023 la Teatrul „Gong“ din Sibiu (08.04.2023) –  Sâmbătă, 8 aprilie, sibienii vor putea învăţa arta încondeierii ouălor de la doi artiști populari din zona Moldovei, în cadrul unui atelier care va avea loc la Shopping City Sibiu, în zona Info Point

Forumul Democratic al Germanilor din Sibiu invită pe 6 aprilie 2023 la evenimentul “Tradiții săsești de Paște, vopsitul ouălor de Paște cu ajutorul plantelor” la care vor participa muzeograful Camelia Stefan și experta în restaurarea textilelor Iulia Teodorescu (Sala Oglinzilor, FDGR Sibiu, 17:00)

Istoria azi – 1874: premiera absolută la Viena a operetei „Liliacul” de Johann Strauß (fiul) – 1794: a fost ghilotinat Georges-Jacques Danton, revoluţionar francez, unul dintre conducătorii Revoluţiei burgheze din Franţa din 1789

Calendarul personalităţilor – 1916: Gregory Peck, actor nord-american – 1908: Herbert von Karajan, dirijor austriac – 1908: Bette Davis, actriţă nord-americană – 1588: Thomas Hobbes, filozof, matematician şi lingvist englez