Vineri, 2 septembrie 2022

Știri

Ghicitoarea zilei

Volumul schimburilor comerciale dintre Germania și România își menține tendința ascendentă și în prima jumătate a anului 2022, conform ultimei statistici oficiale a Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), care sărbătorește anul acesta 20 de ani de la înființare în anul 2002 la București

Maramureș – cea mai nordică regiune a teritoriului românesc –  este un tărâm al bisericilor de lemn, al picturilor religioase pe sticlă, de o bogatie folclorică și mitologică nemaîntalnită, de aceea Albrecht Klein din Brașov a decis să petreacă concediul  în această regiune, pe care o recomandă cu căldură tuturor iubitorilor de cultură și drumeție  interviu

Principalele subiecte din ediția de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung“, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar

Progarmul celei de-a 32-a ediții a Întâlnirii anuale a sașilor  de la Moșna, jud. Sibiu, organizată de Forumul Democratic al Germanilor din Transilvania în colaborare cu Biserica Evanghelică C.A. din Mediaș, care va avea loc pe 16 și 17 septembrie 2022

Expoziția ”Jucării, păpuși și jocuri” poate fi vizitată gratuit în acest ultim weekend înainte de începerea școlii la Muzeul Civilizației Urbane a Brașovului

Istoria azi – 1666: a izbucnit „marele incendiu“ al Londrei, care, timp de 5 zile, a distrus întregul oraş – 1752: în Marea Britanie şi în coloniile sale, calendarul iulian a fost înlocuit cu calendarul gregorian – 1958: a fost inaugurat, la Bucureşti, Muzeul „George Enescu“ – 1995: s-a deschis la Cleveland, statul Ohio, Muzeul „Rock and Roll of Fame“, închinat celor mai influenţi cântăreţi şi producători de muzică rock

Bundesminister für Wirtschaft und Klimaschutz Robert Habeck gratuliert der AHK Rumänien zum 20-jährigen Bestehen

2022 feiert die AHK Rumänien ihr 20. Jubiläum. Seit der Gründung im Jahr 2002 haben sich zahlreiche Unternehmen auf dem deutschen und rumänischem Markt Markt etabliert, es sind langjährige Geschäftspartnerschaften entstanden und bilaterale Großprojekte wurden erfolgreich umgesetzt. Auch in Zukunft will die Handelskammer als Bindeglied zwischen deutschen und rumänischen Wirtschaftsakteuren fungieren und als treibende Kraft den erfolgreichen Weg der bilateralen Zusammenarbeit weiter zu begleiten.Vor diesem Hintergrund hat die AHK Rumänien entschieden, ihr 20-jähriges Jubiläumsjahr dem Thema „Sustainability“ zu widmen. Es geht dabei um Investitionen in Bildung, in Forschung und Entwicklung, in die Lebensattraktivität von Städten und Gemeinden sowie darum, die Wirtschaftssysteme nachhaltiger auszurichten.

„Bundesminister für Wirtschaft und Klimaschutz Robert Habeck gratuliert der AHK Rumänien zum 20-jährigen Bestehen“ weiterlesen