Duminică, 4 iulie 2021

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Sfânta Evanghelie după Matei   Capitolul 15, versetul 27

Dar ea a zis: Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor.

Sfânta Evanghelie după Luca     Capitolul 15, versetul 7

Zic vouă: Că aşa şi în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi, care n-au nevoie de pocăinţă.

Sâmbătă, 3 iulie 2021

Știri buletin de știri

Zile speciale în luna iulie: 4 iulie – Ziua națională a Statelor Unite ale Americii, ”Ziua Independenței”; 6 iulie – Ziua mondială a sărutului; 11 iulie – Ziua Populației Pământului; 20 iulie – Sfântul Ilie, cinstit de creştinii ortodocşi și catolici. Pe 20 iulie, Biserica Ortodoxă sărbătorește suirea la cer a Sfântului și Marelui Proroc Ilie Tesviteanul. Biserica Ortodoxă Română îl prăznuieşte pe Sf. Slăvitul Prooroc Ilie Tesviteanul. 20 iulie este Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene; 22 iulie – SUA sărbătorește Ziua națională a hamacului ca simbol al relaxării. Data a fost aleasă pentru că marchează mijlocul perioadei dintre 3 iulie și 11 august, considerate cele mai călduroase zile din an, perioadă numită în SUA Dog Days of Summer; 30 iulie – Ziua internațională a prieteniei sinteză

Cu și pentru tineret: pregătirea pentru viață a tinerilor și sporirea lor în credința creștină – aceasta este preocuparea majoră a Asociației de Tineret (Jugendwerk) a Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România, prezentată de președintele asociației, Wolfgang Arvay, preot la Biserica Evanghelică C.A. Sf. Margareta din Mediaș interviu

Alarmă la Polul Sud: schimbările climatice nu ocolesc nici capătul Pământului sinteză

Un sistem de testare rapidă pentru diagnosticarea infecțiilor bacteriene în mai puțin de o oră a fost prezentat în publicația de specialitate Nature Chemistry de către cercetători de la McMaster University din Canada. Dispozitivul de dimensiunile unui stick USB poate fi conectat la smartphone pentru vizualizarea rezultatelor analizei ştire

Istoria azi – 1962: preşedintele Franţei, Charles de Gaulle, declară independenţa Algeriei – 1953: alpinistul austriac Hermann Buhl escaladează în premieră mondială vârful Nanga Parbat din Munţii Himalaya – 1928: la Londra, Studiourile Baird transmit în premieră mondială imagini color televizate – 1866: Prusia învinge Austria în bătălia de la Königgrätz (Hradec Králové, oraş din actuala Republică Cehă) – 1863: eşecul ofensivei sudiştilor împotriva confederaţilor în bătălia de la Gettysburg. Bătălia a hotărât soarta Războiului Civil American (1861-1865), chiar dacă acesta a mai continuat timp de doi ani – 1608: oraşul Quebec (Canada) este înfiinţat de exploratorul francez Samuel de Champlain ştire

Calendarul personalităţilor – 1939: Brigitte Fassbaender, mezzosoprană germană – 1937: Tom Stoppard, scriitor şi dramaturg britanic – 1883: Franz Kafka, scriitor ceh de limbă germană – 1875: Ferdinad Sauerbruch, chirurg german; a perfecţionat proteze şi metode operatorii noi. Este considerat unul dintre cei mai de seamă chirurgi ai secolului al XX-lea ştire

Eginald Schlattner mit Bundesverdienstkreuz geehrt

Der Schriftsteller Eginald Schlattner, Rothberger Pfarrer der Evangelischen Kirche A. B. in Rumänien, auch als Gefängnisseelsorger tätig, ist vom deutschen Bundespräsidenten Frank-Walter Steinmeier mit dem Verdienstkreuz am Bande des Verdienstordens der Bundesrepublik Deutschland ausgezeichnet worden. 

„Eginald Schlattner mit Bundesverdienstkreuz geehrt“ weiterlesen

Joi, 1 iulie 2021

Știri buletin de știri

Ghicitoarea zilei concurs

Ambasadorul Germaniei la București, Cord Meier-Klodt, distins cu Medialia de Onoare a Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) reportaj

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Vorbe de umplutură” sinteză

Istoria azi – 1997: expiră tratatul din 1898, încheiat între Curtea Imperială a Chinei şi Marea Britanie, privind concesionarea pe durata a 99 de ani a insulei Hong Kong din sudul Chinei şi teritoriilor împrejmuitoare. Hong Kong este retrocedat guvernului de la Beijing şi devine regiune administrativă specială a Republicii Populare Chineze – 1990: înfăptuirea uniunii monetare, economice şi sociale dintre Republica Federală Germană (RFG) şi Republica Democrată Germană (RDG), în urma unificării politice – 1944: reprezentanţi ai 44 de state hotărăsc la Bretton Woods (SUA) înfiinţarea instituţiilor financiare cunoscute astăzi drept Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Mondială – 1903: la Paris se dă startul ediţiei întâi a competiţiei cicliste anuale „Tour de France” ştire

Calendarul personalităţilor – 1934: Sydney Pollack, regizor nord-american – 1818: Ignaz Philipp Semmelweis, medic maghiar; a descoperit cauzele febrei puerperale – 1804: George Sand, scriitoare franceză – 1742: Georg Christoph Lichtenberg, scriitor şi naturalist german – 1646: Gottfried Wilhelm Leibniz, filozof german ştire

Miercuri, 30 iunie 2021

Știri buletin de știri

Ghicitoarea zilei concurs

Două inițiative legislative recente susținute deputatului FDGR: parlamentarii își vor publica la început de mandat CV-ul pe site-ul Parlamentului României; statul va finanța obiective sociale și patrimoniale ale mai multor culte din România, printre care 15 puncte de lucru ale Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România (B. E. C. A. R.): inițiative sociale precum cantine sociale mobile, cămine de bătrâni și șantiere de restaurare a unor biserici fortificate săsești din Transilvania – Călătorie de serviciu la München, Germania, și întrevedere cu Bernd Fabritius, însărcinat al Guvernului federal german pentru problemele imigranților de origine germană și minorități, de asemenea discuții cu d-na Barbara Stamm, membră a Uniunii Creștin-Sociale din Bavaria (CSU), fostă președintă a Parlamentului landului federal german Bavaria privind unele obiective sociale din România Aspecte comentate de Ovidiu Ganț, deputat FDGR în Parlamentul României, Secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaților, membru în Comisia pentru politică externă a Camerei deputaţilor. Preluare Radio România Timișoara, secția emisiunilor în limba germană, redactor: Astrid Weisz interviu

Actualitatea sibiană: Începând cu 1 iulie, Centrul de dialog și cultură “Friedrich Teutsch” din Sibiu va fi deschis vizitatorilor conform programului de vară: de luni până sâmbătă, între orele 10 şi 17 – Zilele Muzicale Româno-Americane continuă până la 4 iulie – Centrul Cultural Maghiar din Sibiu invită la evenimentele festivalului culturii maghiare, Zilele Hungarikum, de la Muzeul în aer liber ASTRA. Sâmbătă, 3 iulie, are loc concursul de gătit gulaș/gulyas la ceaun sinteză

Istoria azi – 1905: Albert Einstein, angajat al Oficiului de Brevetare a Invenţiilor din Berna (Elveţia), trimite publicaţiei „Analele fizicii” spre publicare eseul „Despre electrodinamica corpurilor aflate în mişcare”, lucrare ce introduce noţiunea de relativitate – 1834: manifestul politic „Der Hessische Landbote“, redactat înt-o primă variantă de scriitorul romantic Georg Büchner, deconspiră în Germania abuzurile responsabililor în administrarea finanţelor publice ale Marelui Ducat Hessa-Darmstadt şi lansează un apel revoluţionar către populaţia rurală săracă, pentru răsturnarea ordinii sociale existente: îndepărtarea nobilimi şi a burgheziei liberale bogate ştire

Calendarul personalităţilor – 1926: Peter Alexander, cântăreţ şi actor austriac – 1926: Paul Berg, biochimist nord-american, laureat în 1980 al Premiului Nobel pentru medicină sau Fiziologie, pentru contribuţiile aduse biochimiei acizilor nucleici – 1807: Friedrich Theodor Vischer, scriitor şi filozof german – 1685: Dominikus Zimmermann, maistru constructor german dedicat stilului arhitectural Rococo ştire

Marţi, 29 iunie 2021

Știri buletin de știri

Ghicitoarea zilei concurs

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, prăznuiţi astăzi în multe confesiuni creştine sinteză

Gradul răspândirii în Europa a variantei Delta a coronavirusului. În Regatul Unit, incidenţa la şapte zile a sporit cu 60 la sută faţă de săptămâna trecută. În Portugalia, varianta Delta este semnalată la 50 la sută din pacienţii aflaţi la prima infectare şi 70 la sută din cazurile de îmbolnăvire semnalate în zona Lisabonei. În Rusia, varianta Delta se răspândeşte mai ales în zonele metropolitane ale Moscovei şi Sankt Peterburg-ului: cazurile de infectare şi decese semnalate zilnic sunt cele mai mari de la începutul pandemiei, cu 124 decese la Moscova şi 110 la Sankt Peterburg raportate în cursul zilei de luni, 28 iunie sinteză

Exerciţiul militar „Sea Breeze 2021“ din nord-vestul Mării Negre a început de ieri. Este organizat de Ucraina şi SUA, participă 24 de naţiuni, printre care şi România. Manevrele se vor desfăşura până la data de 10 iulie sinteză

Cea mai recentă reformă agrară a Uniunii Europene (UE) urmează să fie aprobată astăzi la Luxemburg de miniştrii agriculturii din statele membre. Reforma agrară reglementerază subvenţiile destinate producătorilor agricoli din UE până în anul 2027. Ei vor beneficia de 378 miliarde de euro, din care 70 la sută subvenţii sub forma plăţilor directe şi 30 la sută ca sprijin pentru mai multe produse ecologice şi măsuri de protecţie a mediului, faunei şi climei. Principiile reformei agrare au fost negociate timp de trei ani de Comisia Europeană, Parlamentul European şi statele membre ale UE sinteză

Riscul sporit de tromboze şi embolii ca efect al îmbolnăvirii de COVID-19 se datorează modificărilor în mărime şi maleabilitate produse de boală în celulele sanguine ale pacienţilor. Ipoteza cercetătorilor de la institul Max Planck din Erlangen, Germania, contribuie la înţelegerea mai bună a consecinţelor pe termen lung ale bolii sinteză

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: ”Sunetele verii” sinteză

Istoria azi – 1990: la Conferinţa internaţională privind protecţia stratului de ozon de la Londra, miniştrii mediului din 89 de state au hotărât stoparea până în anul 2000 a producţiei de clorofluorocarburi, considerate un pericol pentru moleculele de ozon ce protejează Pământul de efectele negative ale radiaţiilor ultraviolete – 1970: premiera absolută la Hamburg, Germania, a dramei macabre „Petrecere pentru Boris“ („Ein Fest für Boris“) a scriitorului austriac Thomas Bernhard – 1613: premiera absolută la Teatrul Globe din Londra a piesei de teatru „Henric al VIII-lea“, de William Shakespeare. Salvele de onoare cu arme de foc trase ca artificiu festiv suplimentar în timpul scenei botezului principesei Elisabeta au aprins paiele de foc de pe acoperişul teatrului iar incendiul ce a urmat a distrus Teatrul Globe ştire

Calendarul personalităţilor – 1900: Antoine de Saint-Exupéry, scriitor francez, autorul povestirii „Micul prinţ“ (1943) – 1798: Willibald Alexis, scriitor german, iniţiatorul romanului istoric realist în cadrul literaturii germane ştire

Luni, 28 iunie 2021

Știri buletin de știri

Ghicitoarea zilei concurs

Un final de mandat marcat de apreciere: Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Federale Germania la București, Cord Meier-Klodt, a fost distins cu medalia de onoare “Prieten al Comunităților Evreiești din România“ la Templul Coral din Bucuresti și cu „Acul de onoare in aur“, cea mai înaltă distincție oferită de Forumul Democratic al Germanilor din România. Ambasadorul Meier-Klodt însuși vorbește despre un mandat plin de împliniri și prietenia care îl leagă de poporul român interviu

Istoria azi – 1982: Vizita în România a lui Richard Nixon, fost preşedinte al SUA (1969-1974) – 1940: România cedează Basarabia Uniunii Sovietice – 1919: semnarea Tratatului de la Versailles pentru încheierea Primului Război Mondial – 1914: are loc Atentatul de la Sarajevo. Arhiducele Franz Ferdinand, moștenitorul tronului imperiului Austro-Ungar și soția sa, ducesa Sophie Albina Chotek, au fost ucişi de către un extremist sârb. Atentatul a dus la declanşarea Primului Război Mondial – 1838: încoronarea reginei Victoria a Marii Britanii – 1651: începe bătălia de la Beresteczko dintre forţe militare poloneze şi ucrainene, cea mai mare bătălie din secolul al XVII-lea ştire

Calendarul personalităţilor – 1912: Sergiu Celibidache, dirijor şi compozitor român – 1712: Jean-Jacques Rousseau, scriitor, filozof şi compozitor elveţian – 1577: Peter Paul Rubens, pictor flamand – 1491: Henric al VIII-lea, rege al Angliei ştire

Duminică, 27 iunie 2021

Emisiunea religioasă „Cuvântul de duminică“, sinteză pornind de la pasajele biblice:

Isaia   Capitolul 1, versetul 2

Ascultă, cerule, şi ia aminte, pământule, că Domnul grăieşte: Hrănit-am feciori şi i-am crescut, dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea.

Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel   Capitolul 10, versetele 23, 24

Să ţinem mărturisirea nădejdii cu neclintire, pentru că credincios este Cel ce a făgăduit, Şi să luăm seama unul altuia, ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune

Sâmbătă, 26 iunie 2021

Știri buletin de știri

Seria concertelor de orgă „Orgelsommer Mediaș 2021“ a debutat luni, 21 iunie 2021, la Biserica Sf. Margareta din Mediaș cu o producție muzicală pentru soliști, două coruri, orgă, orchestră de cameră și mișcare coregrafică: Ave Maria reportaj

Recomandările Medicinii Tradiţionale Chineze în ceea ce priveşte alimentaţia pe perioada caniculei sinteză

Istoria azi – 1963: Preşedintele SUA rosteşte celebrele cuvinte „Ich bin ein Berliner” (lb. română: Sunt berlinez) în timpul discursului cu ocazia vizitei în Berlinul Occidental. Discursul exprimă solidaritatea pentru Republica Federală Germania în urma construirii Zidului Berlinului. Construcţia a fost executată de Republica Democrată Germană, cu susţinerea URSS, pentru a împiedica libera circulaţie între vest şi est. Acest discurs este considerat unul din cele mai bune ale lui Kennedy și un moment notabil din timpul Războiul Rece – 1945: se înfiinţează la San Francisco, Naţiunile Unite știre

Calendarul personalităţilor – 1933: Claudio Abbado, dirijor italian – 1898: Willy Messerschmitt, constructor de avioane german – 1824: William Thomson Kelvin, matematician şi fizician irlandez știre

Vineri, 25 iunie 2021

Știri buletin de știri

Ghicitoarea zilei concurs

Ambasadorul Germaniei la București, ES Cord Meier-Klodt, a primit astăzi Medalia de Onoare a Forumului Democrat al Germanilor din România, FDGR. Distincția a fost acordată la Sibiu, la Sala Oglinzi de la sediul FDGR știre

Teresa Leonhard, artistă de performance din Austria, stabilită la Sibiu, implementează din 2015 proiecte transdisciplinare cu tematică teologică, religioasă în incintele unor biserici, ea fiind prezentă și în primul concert Ave Maria (21.06.2021), în deschiderea stagiunii concertelor de orgă la Bisertica Evanghelică Sf. Margareta din Mediaș interviu

Principalele subiecte din ediția de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung“, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Preluare Radio România Târgu Mureș, secția emisiunilor în limba germană sinteză

Muzeul călătoriilor spațiale Hermann Oberth din Feucht (Germania) celebrează azi, cu ocazia zilei de naştere a lui Hermann Oberth (25.06.1894, Sibiu), 50 de ani de la înfiinţare şi invită la un Online-Live-Talkshow, de la ora 20 (ora Bucureştiului). Printre invitaţii care vor evoca zelul și inventivitatea lui Hermann Oberth — unul dintre părinții uitați ai științei rachetelor și astronauticii modeme- se află primul cosmonaut vest-german, dr. Ulf Merbold, primul cosmonaut român Dumitru D. Prunariu, directorul muzeului german, Karlheinz Rohrwild ştire

Istoria azi – 1993: pentru prima oară în istoria Turciei şi a Canadei, la conducerea guvernelor ambelor state este desemnată câte o femeie – 1950: începe războiul din Coreea – 1876: bătălia de la Little Big Horn, câstigată de triburile indiene nord-americane împotriva unităţii de cavalerie SUA condusă de generalul Custer – 1530: teologul protestant Phillip Melanchthon prezintă în faţa Reichstagului din Augsburg “Confessio Augustana”, cadrul teologic al noii confesiuni luterane; Reichstagul convocat de împăratul german Carol al V-lea urma să aplaneze divergenţele religioase din Europa apuseană știre

Calendarul personalităţilor – 1932: Peter Blake, pictor britanic – 1926: Ingeborg Bachmann, prozatoare austriacă – 1911: William Howard Stein, biochimist nord-american, laureat în 1972 al Premiului Nobel pentru Chimie, împreună cu Christian Anfinsen și Stanford Moore, pentru cercetări asupra structurii atomice a acidului ribonucleic – 1903: George Orwell, scriitor britanic – 1894: Hermann Oberth, constructor de avioane, “părintele zborurilor în spaţiul cosmic”, originar din Sibiu – 1864: Walther Nernst, fizician și chimist german, laureat în 1920 al Premiului Nobel pentru Chimia știre