Sâmbătă, 21 iunie 2025

Cartea ”O călătorie spre Orient: Johann Strauss și concertele sale din în Banat, Transislvania și Țara Românească” ce poartă semnătura muzicologului german originar din Timișoara, dr. Franz Metz, a fost tradusă și în limba română și prezentată publicului bucureștean interviu

Formația de dansuri populare germane „Enzian” din Reșița, pregătită de Marianne și Nelu Florea, și grupul vocal-instrumental „Resicza”, coordonată de Iuliu Fazakas, participă în perioada 20-22 iunie la Festivalul Internațional de Folclor din Dolenjske Toplice, Slovenia. Festivalul este organizat cu ocazia împlinirii a 10 ani de activitate a Formației de dansuri populare germane din Gottschee în cadrul Asociației „Gottscheer Altsiedler Verein”

De culoare roșie, roz, galben, albă sau multicoloră, floarea Gura Leului (din familia Antirrhinum) este surprinzător de frumoasă și ne încântă privirea din iunie până toamna târziu. Mai mult, florile se recomandă la ameliorarea anumitor afecțiuni, în bucătăria de vară și au o simbolistică cu totul aparte

Istoria azi – 1869: la München are loc premiera operei “Maeştrii cântăreţi din Nürnberg”a compozitorului german Richard Wagner

Calendarul personalităţilor – 1953: Benazir Bhutto, politiciană pakistaneză, prima femeie ce a deţinut funcţia de şef de guvern într-un stat islamic. A fost prim-ministru al Pakistanului (1988-1990 şi 1993-1996) – 1948: Ian McEwan, scriitor britanic – 1935: Françoise Sagan, scriitoare franceză – 1912: Mary McCarthy, scriitoare nord-americană – 1921: Helmut Heißenbüttel, scriitor şi poet german – 1905: Jean Paul Sartre, filozof şi scriitor existenţialist francez
.

Joi, 19 iunie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Ambasadorul Germaniei la București, dr. Peer Gebauer, la final de mandat în România. La sfârșitul misiunii sale diplomatice în România, ambasadorul Republicii Federale Germania, dr. Peer Gebauer, a transmis un mesaj de apreciere profundă pentru relațiile excelente dintre Germania și România. În cadrul unei declarații de rămas-bun, dr. Gebauer a subliniat caracterul solid, dinamic și profund european al relațiilor bilaterale. Diplomatul german a evidențiat contribuția comunității germane din România și schimburile culturale și academice ca piloni ai cooperării bilaterale. Totodată, a mulțumit poporului român pentru ospitalitate, deschidere și sprijinul acordat pe parcursul mandatului său interviu

„Noaptea Transilvăneană în Alb“ este un eveniment anual, care are loc în Transilvania, anul acesta pe 1 august 2025, în Parcul Brambura din Avrig, județul Sibiu. Trupa NOVA și Francesco Napoli vor asigura atmosfera muzicală. Evenimentul este organizat în colaborare de o societate de turism și Parcul Brambura din Avrig, cu scopul promovării turismului cultural-istoric și consolidării conștiinței naționale a minorității germane din România. Interviu cu Heide Göddert, co-organizatoare a evenimentului interviu

Inge Goos revine la București după 40 de ani – acum ca și coach motivațional. După patru decenii de experiențe, călătorii și transformări personale, Inge Goos din Germania se întoarce acolo unde totul a început: București. Nu e doar o vizitatoare – ci o sursă de inspirație. Cu o voce caldă și o energie molipsitoare, Inge Goos îi ghidează acum pe alții să-și regăsească direcția, curajul și vocea interioară. „Nu te întorci niciodată în același loc – dar te poți întoarce cu o altă lumină”, spune ea. interviu

Între arhivă și anticipație, între istorie și ficțiune: spectacolul documentar cu valențe speculative „Futur4“ este unul dintre subiectele discuției „Cum ne imaginăm viitorul pornind de la trecut?“ anunțată pentru astăzi la Sibiu (Cer Deschis Gallery, ora 12, discuția va avea loc în limba germană). Participă reprezentanți ai trupei de teatru germane Rimini Protokoll, ai proiectului european NARDIV și ai Goethe-Institut București. Spectacolul va fi prezentat la Festivalul Internațional de Teatru Sibiu în zilele de 20 iunie (premiera națională) și 21 iunie. „Futur4“ și instalația „Reflections on East-West Perspectives” sunt creații artistice ale proiectului „NARDIV – United in Narrative Diversity?“, dedicat schimburilor culturale și percepției reciproce în Europa de Est și de Vest în pragul erei digitale. NARDIV este susținut de Horizon Europe, inițiativa UE pentru cercetare și dezvoltare

Securitatea și libertatea sunt expuse în mod similar unor pericole, a afirmat ministrul de stat pentru cultură din Germania, Wolfram Weimer, în calitate de vorbitor invitat la recenta conferință a partidului Uniunea Creștin Democrată (CDU), organizația landului federal Berlin. Conform politicianului independent, libertatea este amenințată de extremiști politici, medii radicalizate, servicii de informații străine dar și de o „Cancel culture” care vrea să dicteze ce ar trebui oamenii să gândească și să spună. Sloganul politic „Cancel culture” – în limba română: „cultura anulării” – se referă la eforturile sistematice ale așa numitei stângi progresiste de excludere parțială din societate a unor persoane sau organizații acuzate de declarații sau acțiuni nedorite

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Luminare după puteri“

Istoria azi – 1987: la București a fost demolată Biserica Sfânta Vineri – Herasca, cu hramul „Cuvioasa Parascheva“; biserica data din anul 1645. Prin grija preotului paroh, Gheorghe Bogdan, cea mai mare parte din bunurile sacre ale bisericii au fost salvate, fiind duse în custodie la Mănăstirea Cernica și Muzeul Herești. Pe locul bisericii a fost construit un bloc de locuințe; – 1953: în SUA, soții Julius și Ethel Rosenberg au fost executați pentru spionaj în favoarea Uniunii Sovietice; au fost primii civili americani executați pentru astfel de acuzații și primii executați pe timp de pace

Calendarul personalităţilor – 1947: Salman Rushdie, scriitor britanic de origine indiană; – 1922: Aage Niels Bohr, fizician danez, distins în 1975 cu Premiul Nobel pentru Fizică, împreună cu fizicienii Ben Mottelson şi James Rainwater; – 1623: Blaise Pascal, matematician, fizician şi filozof francez

Vineri, 13 iunie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

”Vorbim germana” la Tg. Mureș. Concursul pentru germană ca limbă maternă a avut loc pentru prima data la școala gimnazială ”Friedrich Schiller” din Tg. Mureș reportaj

Nouă destinație a companiei aeriene WizzAir operată de pe aeroportul din Sibiu. Începând cu data de 28 octombrie 2025 va exista, de două ori pe săptămână, o nouă legătură între Sibiu și Birmingham (Marea Britanie)   

Ce este și ce își propune ”performance-ul”! Timp de cinci luni se va desfășura un amplu proiect al asociațiilor Teatre/Theaters și Petec de Cultură, intitulat „Instituția performance-ului”. Acesta se va desfășura între iunie și octombrie 2025 și este conceput de artista și curatoarea Adriana Gheorghe. Proiectul este susținut, printre alții, de Forumul Cultural Austriac și Institutul Goethe

Principalele subiecte din ediția apărută astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană “Hermmanstädter Zeitung”, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Înregistrare realizată de Gabriela Mezei, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Masacrul de la liceul din Graz (Austria) ridică multe probleme legate de siguranța publică, comentate pe larg în presa de limbă germană din Austria și Germania

Istoria azi – 1911: prima reprezentație, la teatrul Chatelet din Paris, a baletului „Petrușka – scene burlești în patru tablouri“, de Igor Stravinsky – 1990: începutul represiunii violente a ceea ce s-a numit „Fenomenul Piața Universității“, începutul celei de-a treia mineriade din anul 1990, cea mai sângeroasă dintre toate

Calendarul personalităţilor – 1854: Jenny Nyström, pictoriță suedeză – 1888: Fernando Pessoa, poet și scriitor portughez – 1959: Klaus Iohannis, politician român de etnie germană, al 5-lea președinte al României

Miercuri, 11 iunie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Un nou campus de învățământ dual va fi construit la Timișoara. A fost lansată licitația pentru proiectare tehnică și construire. Proiectul include 36 de săli de clasă și laboratoare, un cămin pentru 100 de elevi, o bibliotecă media, o sală de sport cu teren de joacă în aer liber și un centru digital. Valoarea totală a contractului licitat este estimată la 141 de milioane de lei, inclusive TVA. Perioada de implementare este de 18 luni, din care 4-6 luni sunt alocate pentru planificare și 12-14 luni pentru construcție

Actualitatea politică internă comentată de deputatul FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț: considerații asupra negocierilor pentru formarea Guvernului României; – Deputatul FDGR a participat la Întâlnirea sașilor de la Dinkelsbühl, Germania (6-9 iunie); – Aprecieri privind Întâlnirea șvabilor de la Timișoara (13-15 iunie), anunțată pentru sfârșitul acestei săptămâni: evenimentul se va desfășura sub deviza „Noi, în cursul vremurilor”. Interviu realizat de Adrian Ardelean, Radio România Timișoara, redacția emisiunilor în limba germană

Adevărul, între propagandă și algoritmi: o reflecție critică asupra modului în care circulă și se distorsionează informațiile, materializată în instalația performativă „Reflections on East-West Perspectives“. Proiectul multidisciplinar cu șapte expoziții distincte conceput de Roxana Lăpădat, Vlaicu Golcea și Alex Halka este oferit publicului începând de astăzi (11-14 iunie) la Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov. Instalația performativă va mai fi expusă în timpul verii și toamnei la Sibiu, București și Viena

Actualitatea sibiană: invitație la „Art Walk Festival”, festival urban dedicat artei locale (13-15 iunie, str. Arhivelor); – muzică sacră din toate epocile în concertul oferit de cei 30 de cântăreți ai corului de cameră semi-profesionist „Vokalensemble Konstanz” din Germania (14 iunie, Catedrala Evanghelică din Sibiu, 14 iunie, ora 19); – Concert de caritate oferit de Corul medicilor din sudul Germaniei și orchestra medicilor (14 iunie, ora 20.30, Biserica romano-catolică Sfânta treime din Sibiu); – următoarea ediție a seriei de evenimente „Transilvanian Brunch” pentru promovarea culturii gastronomice locale este un brunch transilvănean la biserica fortificată din Toarcla, județul Brașov (21 iunie, ora 11). Pentru participarea este necesară rezervarea, prin link oferit de organizatori pe pagina de facebook a asociației „My Transilvania“; – premiera piesei de teatru “Joaca în Olimp” la sediul FDGR din Sibiu (17 iunie, ora 17), un proiect comun al Teatrului pentru copii și tineret Gong și al Colegiului Național Pedagogic „Andrei Șaguna” Sibiu; – programul concertelor, spectacolelor de teatru și atelierelor creative pentru copii din următoarele zile
sinteză

Națiunile Unite au criticat politicile de planificare familială adoptate de guvernele din întreaga lume. Raportul ONU privind populația mondială afirmă că există încercări de a influența prin măsuri politice atât ratele ridicate ale natalității, cât și scăderea ratelor fertilității – în condițiile în care multe femei și fete continuă să nu dispună de posibilitatea de a lua decizii independente cu privire la corpul și sănătatea lor. Raportul se bazează pe un sondaj realizat pe un eșantion de peste 14.000 de persoane din 14 țări din Africa, Asia, Europa, America Latină și SUA

Istoria azi – 1959: inginerul britanic Christopher Cockerell prezintă o variantă funcţională pentru uz civil şi mai apoi pentru cel militar a „pernopterului“ (lb. engleză: hovercraft), nava pe pernă de aer cunoscută şi sub denumirea de „aeroglisor“

Calendarul personalităţilor – 1933: Gene Wilder, regizor de cinema nord-american, actor de cinema şi în producţii de televiziune; – 1910: Jacques-Yves Cousteau, oceanograf francez; – 1864: Richard Strauss, compozitor şi dirijor german

Sâmbătă, 7 iunie 2025

Creştinii romano-catolici și protestanți sărbătoresc mâine Coborârea Sfântului Duh, descrisă în Biblie în cartea „Faptele apostolilor“. Această sărbătoare creştină mai este cunoscută şi drept „Rusalii“ sau „Cincizecime“. Biserica Ortodoxă Română sărbătorește în acest an Pogorârea Sf. Duh (Cincizecimea sau Rusaliile) mâine, 8 iunie. Creștinii greco-catolici sărbătoresc la aceeași dată Duminica Coborârii Sf. Spirit (Rusaliile). În România, Rusaliile şi A doua zi de Rusalii observate conform calendarului neo-iulian sunt zile de sărbătoare nelucrătoare

Conferința „Cinema-ul independent american din anii ’90”, la Casa de Cultură „Friedrich Schiller” din București, sâmbătă, 7 iunie 2025. Subiectul vast al mișcării cinematografice este abordat de Alina Mușina, critic de film și redactor

Caprifoiul sau Mâna Maicii Domnului (Lonicera japonica), un suport vegetal pentru Spirit, Trup și Suflet

Cei mai fericiți oameni de pe planetă trăiesc în țările scandinave. O privire aruncată asupra modului de viață și asupra culturii locuitorilor din țările nordice arată că noi, oamenii, nu aven nevoie de multe lucruri, pentru a fi fericiți. Expresia pe care a creat-o marele poet norvegian Henrik Ibsen, pentru a descrie cel mai bine punctul de vedere al norvegienilor în ceea ce privește filozofia lor de viață, este ”Friluftsliv”, obținută prin alăturarea cuvintelor ”fri” (liber), ”luft” (aer), și ”liv” ( viață)

Istoria azi – 1340: a fost fondat în Olanda orașul Rotterdam – 1775: „Coloniile Unite“ își schimbă denumirea în Statele Unite ale Americii

Calendarul personalităţilor – 1848: Paul Gauguin, pictor francez – 1879: Knud Rasmussen, explorator, antropolog și etnolog danez – 1952: Orhan Pamuk, unul din cei mai renumiți scriitori turci contemporani și este laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2006. Operele sale au fost traduse în peste 40 de limbi și publicate în peste 100 de țări.

Vineri, 30 mai 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Participarea delegației din Dinkelsbühl, Germania, la Zilele Culturii Germane de la Sighisoara: În perioada 31 mai – 2 iunie 2025, Sighișoara găzduieste cea de-a XIII-a ediție a Zilelor Culturii Germane, un eveniment organizat de Forumul Democrat al Germanilor din România – Filiala Sighișoara, cu sprijinul Municipiului Sighișoara și al Departamentului pentru Relații Interetnice al Guvernului României. În cadrul evenimentului, este așteptată o delegație oficială din orașul înfrățit Dinkelsbühl (Germania), marcând continuarea relațiilor de prietenie și colaborare culturală dintre cele două orașe. Interviu cu Ștefan Gorczyca este președintele Forumului Democrat al Germanilor din România – Filiala Sighișoara

Știri locale din județele Satu Mare și Maramureș: Bienala-concurs de grafică la Muzeul Județean Satu Mare – – Zilele Porților Deschise la Agenția Băncii Naționale a României din Județul Maramureș – – Oradea a comemorat evenimentele tragice din 1944, când 26.000 de evrei au fost deportați în lagărele de exterminare de către naziști – – Mobilier școlar nou și echipamente digitale pentru instituțiile de învățământ din județul Bihor sinteză

Principalele subiecte din ediția apărută astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Înregistrare Gabriela Mezei, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Broșura Bisericii Negre din Brașov va fi în curând disponibilă și în limba maghiară. Cele trei limbi tradiționale ale Transilvaniei – româna, maghiara și germana – sunt astfel acoperite, iar o versiune în limba engleză este deja disponibilă

În perioada 31 mai – 1 iunie, compania franceză Mesden Valley, în parteneriat cu Institutul Francez din România la Timișoara, prezintă „Sauver la Princesse” – o instalație performativă semnată de Alexandra Sand. Metoda Mesden și Andrei Dinescu (artist invitat), este eveniment colateral în cadrul weekendului de deschidere al Bienalei Art Encounters 2025

Agenția Spațială Europeană (ESA) împlinește astăzi 50 de ani. De la înființarea la 30 mai 1975, ESA coordonează programul spațial european al statelor membre, în prezent în număr de 23. România este membră ESA din 22 decembrie 2011, prin Agenția Spațială Română ROSA, fondată în 1991. 50 de ani de activitate ESA: reușite celebre și eșecuri notorii

Istoria azi – 1975: fondarea la Paris a Agenției Spațiale Europene (ESA), prin semnarea Convenției ESA de către cele nouă state membre inițiale (Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Italia, Țările de Jos, Spania, Suedia și Regatul Unit). Convenția a intrat în vigoare la 30 octombrie 1980 – 1814: arheologul german Heinrich Schliemann descoperă situl oraşului antic Troia la Hisarlık (Anatolia, Turcia) – 1431: Ioana d’Arc, luptătoare pentru liberatea Franţei în ultima parte a Războiul de o sută de ani (1337-1453), moare arsă pe rug la Rouen, condamnată de un tribunal al Inchiziţiei

Calendarul personalităţilor – 1912: Julius Axelrod, biochemist nord-american; în anul 1970 a fost colaureat al Premiului Nobel pentru fiziologie sau medicină – 1907: Elly Beinhorn, aviatoare şi jurnalistă germană – 1814: Mihail Bakunin, revoluționar rus, activist și teoretician al mișcării anarhiste – 1800: Karl Wilhelm Feuerbach, matematician german

Joi, 29 mai 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Creştinii romano-catolici și protestanți sărbătoresc astăzi Înălţarea Domnului, cu semnificația înălțării la cer a lui Isus Cristos, la 39 de zile după Învierea Domnului. Biserica Ortodoxă Română sărbătorește anul acesta Înălțarea Domnului (Ispasul) astăzi, 29 mai

Prezentare de carte: „Deci vântul dezghețului în țara iernii! Vânt tao în lumea încremenită de înghețul creierelor!” (limba germană în original: „Drum Tauwind ins Winterland! Taowind in die hirnfrostig verfrohrene Welt!”, Germania, 2024), compilație documentară dedicată artistului și activistului pacifist Gusto Gräser (Gustav Arthur Gräser, 1879-1958), originar din Brașov, care la vârsta de 20 de ani a renunțat la legăturile familiale și sociale pentru a trăi ca un rătăcitor prin Europa, unde a avut legături cu filozofi, artiști și reformatori. Editorii (scriitorul Ulrich Holbein, biograful Hermann Müller și publicistul Herrmann Cropp) îl prezintă în prefața volumului pe Gusto Gräser drept „poet înțelept, artist al limbajului, filozof, mistic și profet TAO, precursor al hipioților”

Va urma un nou record global de temperatură în următorii cinci ani, anunță Organizația Meteorologică Mondială (OMM), care consideră anul 2024 ca fiind anul cu cea mai mare temperatură medie înregistrată vreodată. Recordul va fi depășit cu o probabilitate de 80 la sută între anii 2025-2029. Potrivit prognozei, încălzirea globală va depăși pragul de 1,5 grade în media pe cinci ani. Raportul a fost întocmit din modele climatice provenind de la 15 instituții

„Vocabular german“. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Casa și locuința“

Istoria azi – 1453: Constantinopole, capitala Imperiului Roman de la Răsărit, este cucerit de către armata otomană condusă de sultanul Mehmet al II-lea; evenimentul marchează sfârşitul Imperiului Bizantin

Calendarul personalităţilor – 1958: Annette Bening, actriţă nord-americană: – 1917: John Fitzgerald Kennedy, om politic nord-american, al 35-lea preşedinte al S.U.A. (1961-1963); – 1894: Josef von Sternberg, regizor de film austriac

Vineri, 23 mai 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Până în prezent, la biserica fortificată din Alțâna, jud. Sibiu nu au fost efectuate lucrări de reconstrucție în urma a două valuri de deteriorări masive (4 noiembrie 2020: prăbușirea tavanului; 4 noiembrie 2023: prăbușirea boltei), datorită unor desincronizări dintre strângerea de fonduri și realizarea proiectului necesar. Curatoarea comunității evanghelice C. A. locale, Rosemarie Müller, este încrezătoare că anul acesta lucrările vor putea fi abordate în etape interviu

Știri locale din județele Satu Mare și Maramureș: În județul Satu Mare, candidatul independent Nicuşor Dan a câştigat alegerile prezidenţiale cu 63,51% iar contracandidatul George Simion a obținut 36,49% din voturi; – Pe noul pod din Satu Mare peste râul Someș, ”Podul Transilvania”, circulația se va deschide în data de 30 mai, odată cu startul Zilelor Orașului Satu Mare; – În județul Maramureș, candidatul independent Nicuşor Dan a câştigat alegerile prezidenţiale cu 51,20% iar contracandidatul George Simion a obținut 48,80% din voturi; – “Zvon de primăvară”, eveniment tradițional organizat de organizația locală Baia Mare a FDGR, este anunțat pentru data de 30 mai. La programul cultural de la Teatrul Municipal Baia Mare participă anasambluri de dans popular din Satu Mare, Vișeu de Sus, Oradea și Petrești, precum și fanfara din Băiuț. Oaspete de onoare va fi Regina Lochner, Consul al Republicii Federale Germania la Timişoara sinteză

Principalele subiecte din ediția apărută astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Înregistrare Gabriela Mezei, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

La Biserica Neagră din Brașov va începe sâmbătă seria de 21 de concerte de orgă „Organ Nights“ (24 mai – 18 octombrie, în fiecare sâmbătă, ora 18, cu excepția zilei de 12 iulie), susținute de artiști din România, Germania, SUA, Ungaria, Franța, Austria și Olanda. În data de 21 iulie va fi interpretată Misa în si minor de Johann Sebastian Bach. Totodată va continua până la 4 septembrie seria celor 15 concerte extraordinare, începută cu evenimentele din 13 mai (în cadrul Festivalului Internațional al Muzicii de Cameră) și 21 mai (Concert pentru vioară și orgă)

Istoria azi – 1992: la Palermo în Sicilia, juristul italian Giovanni Falcone împreună cu soţia şi trei gărzi de corp sunt asasinaţi într-un atentat cu bombă atribuit grupurilor locale ale crimei organizate. Magistratul specializat în instrumentarea cazurilor privind crima organizată din Sicilia este considerat erou naţional al Italiei. Succesorul său în funcţie, magistratul Paolo Borsellino, a fost ucis în data de 19 iulie a aceluiaşi an

Calendarul personalităţilor – 1848: Otto Lilienthal, inginer şi tehnician de aviaţie german; – 1707: Carl von Linné, medic şi naturalist suedez

Sâmbătă, 17 mai 2025

Știri

200 de ani de la nașterea compozitorului Johann Strauss fiul (1825-1899), supranumit ”regele valsului”

Sumă record oferită la o licitație a Casei Christie’s din Londra pentru lucrarea unei artiste în viață. Pictura Marlenei Dumas, intitulată ”Miss January”, a fost achiziționată contra sumei de 13,6 milioane de dolari

Cum transformă Inteligența Artificială (IA) publicitatea

Istoria azi – 1792: Înființarea bursei de pe Wall Street, cel mai important sediu al bursei mondiale – 1957: Regizorul Ion Popescu-Gopo a fost premiat la Cannes cu Marele Premiu Palme d’Or pentru scurt metraj, pentru filmul de desen animat „Scurtă istorie“.

Calendarul personalităţilor – 1897: Odd Hassel, chimist norvegian, laureat Nobel – 1904: Jean Gabin, actor francez – 1920: Geo Dumitrescu, poet român