Miercuri, 11 iunie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Un nou campus de învățământ dual va fi construit la Timișoara. A fost lansată licitația pentru proiectare tehnică și construire. Proiectul include 36 de săli de clasă și laboratoare, un cămin pentru 100 de elevi, o bibliotecă media, o sală de sport cu teren de joacă în aer liber și un centru digital. Valoarea totală a contractului licitat este estimată la 141 de milioane de lei, inclusive TVA. Perioada de implementare este de 18 luni, din care 4-6 luni sunt alocate pentru planificare și 12-14 luni pentru construcție

Actualitatea politică internă comentată de deputatul FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț: considerații asupra negocierilor pentru formarea Guvernului României; – Deputatul FDGR a participat la Întâlnirea sașilor de la Dinkelsbühl, Germania (6-9 iunie); – Aprecieri privind Întâlnirea șvabilor de la Timișoara (13-15 iunie), anunțată pentru sfârșitul acestei săptămâni: evenimentul se va desfășura sub deviza „Noi, în cursul vremurilor”. Interviu realizat de Adrian Ardelean, Radio România Timișoara, redacția emisiunilor în limba germană

Adevărul, între propagandă și algoritmi: o reflecție critică asupra modului în care circulă și se distorsionează informațiile, materializată în instalația performativă „Reflections on East-West Perspectives“. Proiectul multidisciplinar cu șapte expoziții distincte conceput de Roxana Lăpădat, Vlaicu Golcea și Alex Halka este oferit publicului începând de astăzi (11-14 iunie) la Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov. Instalația performativă va mai fi expusă în timpul verii și toamnei la Sibiu, București și Viena

Actualitatea sibiană: invitație la „Art Walk Festival”, festival urban dedicat artei locale (13-15 iunie, str. Arhivelor); – muzică sacră din toate epocile în concertul oferit de cei 30 de cântăreți ai corului de cameră semi-profesionist „Vokalensemble Konstanz” din Germania (14 iunie, Catedrala Evanghelică din Sibiu, 14 iunie, ora 19); – Concert de caritate oferit de Corul medicilor din sudul Germaniei și orchestra medicilor (14 iunie, ora 20.30, Biserica romano-catolică Sfânta treime din Sibiu); – următoarea ediție a seriei de evenimente „Transilvanian Brunch” pentru promovarea culturii gastronomice locale este un brunch transilvănean la biserica fortificată din Toarcla, județul Brașov (21 iunie, ora 11). Pentru participarea este necesară rezervarea, prin link oferit de organizatori pe pagina de facebook a asociației „My Transilvania“; – premiera piesei de teatru “Joaca în Olimp” la sediul FDGR din Sibiu (17 iunie, ora 17), un proiect comun al Teatrului pentru copii și tineret Gong și al Colegiului Național Pedagogic „Andrei Șaguna” Sibiu; – programul concertelor, spectacolelor de teatru și atelierelor creative pentru copii din următoarele zile
sinteză

Națiunile Unite au criticat politicile de planificare familială adoptate de guvernele din întreaga lume. Raportul ONU privind populația mondială afirmă că există încercări de a influența prin măsuri politice atât ratele ridicate ale natalității, cât și scăderea ratelor fertilității – în condițiile în care multe femei și fete continuă să nu dispună de posibilitatea de a lua decizii independente cu privire la corpul și sănătatea lor. Raportul se bazează pe un sondaj realizat pe un eșantion de peste 14.000 de persoane din 14 țări din Africa, Asia, Europa, America Latină și SUA

Istoria azi – 1959: inginerul britanic Christopher Cockerell prezintă o variantă funcţională pentru uz civil şi mai apoi pentru cel militar a „pernopterului“ (lb. engleză: hovercraft), nava pe pernă de aer cunoscută şi sub denumirea de „aeroglisor“

Calendarul personalităţilor – 1933: Gene Wilder, regizor de cinema nord-american, actor de cinema şi în producţii de televiziune; – 1910: Jacques-Yves Cousteau, oceanograf francez; – 1864: Richard Strauss, compozitor şi dirijor german

Vineri, 6 iunie 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Inițiativa Minority SafePack: ultimul cuvânt al Curții Europene de Justiție – La 5 iunie 2025, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a pronunțat hotărârea sa definitivă privind inițiativa „Minority SafePack – un milion de semnături pentru diversitate în Europa” (MSPI), promovată de Uniunea Federală a Naționalităților Europene (FUEN). Curtea a respins apelul și a confirmat decizia Comisiei Europene de a nu propune niciun act juridic pe baza acestei inițiative cetățenești europene. Inițiativa Minority SafePack se angaja să protejeze și să promoveze cultura și limba minorităților naționale și comunităților lingvistice autohtone din Europa. În Uniunea Europeană trăiesc aproximativ 50 de milioane de oameni care aparțin unei minorități naționale sau unui grup lingvistic minoritar, afirmă FUEN pe site-ul dedicat MSPI

Furnizarea în comunitate a serviciilor sociale moderne pentru persoanele cu dizabilități: în comuna timișeană Periam s-a efectuat recepția a trei locuințe protejate și a unui centru de zi extins. Fiecare casă are o capacitate de zece beneficiari iar la centrul de zi vor apela și alte zece persoane din comună. Investiția din cadrul acestui proiect social implementat de Consiliul Județean Timiș și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș are o valoare de 7,3 milioane lei, din care 4,8 lei reprezintă contribuția consiliului județean iar restul finanțare nerambursabilă din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) și de la bugetul de stat

Principalele subiecte din ediția apărută astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană “Hermmanstädter Zeitung”, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Înregistrare realizată de Gabriela Mezei, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Instituția culturală „British Council” a fost clasificată în Rusia drept organizație nedorită. Conform Procuraturii Generale a Rusiei, British Council se poziționează ca fiind independent dar activitatea instituției ar fi aliniată cu prioritățile guvernului britanic. British Council este o instituție guvernamentală a Regatului Unit care reprezintă cultura britanică în toată lumea. Instituția anunțase deja în 2018 existența unei dispoziții privind încetarea activităților sale în Rusia

Istoria azi – 1944: D-Day, Ziua-Z a „Operaţiunii Neptun” pentru debarcarea aliaţilor în Normandia (Franţa) în timpul celui de-al Doilea Război Mondial; debarcarea din Normandia era parte a „Operaţiunii Overlord“ destinată eliberării Europei occidentale de sub dominația național-socialistă germană; – 1951: începe ediţia întâi a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin

Calendarul personalităţilor – 1875: Thomas Mann, scriitor german, laureat în 1929 al Premiului Nobel pentru Literatură; – 1868: Robert Falcon Scott, ofiţer de marină englez, explorator al Antarcticii; – 1850: Karl Ferdinand Braun, fizician german, laureat în 1909 al Premiului Nobel pentru Fizică, împreună cu inginerul Italian Guglielmo Marconi; – 1799: Aleksandr Puşkin, poet şi dramaturg rus, considerat fondatorul literaturii ruse modern; – 1599: Diego Velázquez, pictor spaniol

Sâmbătă, 17 mai 2025

Știri

200 de ani de la nașterea compozitorului Johann Strauss fiul (1825-1899), supranumit ”regele valsului”

Sumă record oferită la o licitație a Casei Christie’s din Londra pentru lucrarea unei artiste în viață. Pictura Marlenei Dumas, intitulată ”Miss January”, a fost achiziționată contra sumei de 13,6 milioane de dolari

Cum transformă Inteligența Artificială (IA) publicitatea

Istoria azi – 1792: Înființarea bursei de pe Wall Street, cel mai important sediu al bursei mondiale – 1957: Regizorul Ion Popescu-Gopo a fost premiat la Cannes cu Marele Premiu Palme d’Or pentru scurt metraj, pentru filmul de desen animat „Scurtă istorie“.

Calendarul personalităţilor – 1897: Odd Hassel, chimist norvegian, laureat Nobel – 1904: Jean Gabin, actor francez – 1920: Geo Dumitrescu, poet român

Vineri, 16 mai 2025

Știri

Știri electorale: Alegeri prezidențiale 2025

Ghicitoarea zilei

Prin dialog online la alegerea obiectului de studiu: aplicația „Unitbv Chat“ are scopul de a-i ajuta pe liceenii încă nehotărâți în problema alegerii unei facultăți din oferta de studii a Universității Transilvania Brașov. Asistentul virtual a fost creat de studenți ai Facultății de Inginerie electrică și știința calculatoarelor în colaborare cu un grup de masteranzi ai facultății de Sociologie și comunicare. În prezent, aplicația este dedicată domeniilor de studiu Automatizări, Robotică și Tehnologia informației. Echipa intenționează să extindă aplicația la toate departamentele și facultățile universității

Știri locale din Satu Mare, Baia Mare și Oradea: Noaptea Muzeelor 2025 la Muzeul Județean Satu Mare: Expoziții și activități cu intrare liberă (17 mai, orele 18-24); – Lucrările de amenajare a noului loc de joacă situat pe malul drept al Someșului se apropie de final. Va fi dat în folosință la sfârșit de săptămână; – Consiliul Local Baia Mare a rectificat bugetul: 56 de milioane de lei vor fi pentru investiții în infrastructura urbană; – Fonduri bugetare suplimentare pentru modernizarea Aeroportului Internaţional Maramureş; – Primăria Baia Mare a semnat un contract pentru executarea lucrărilor ce vor permite alimentarea cu energie electrică a 17 stații de încărcare a autobuzelor electrice; – Noaptea Europeană a Muzeelor la Oradea (17 mai, orele 19-24); – Târgul de Carte Gaudeamus Radio România continuă la Oradea până duminică, 18 mai. Târgul este deschis astăzi și mâine, între orele 10-21, duminica între orele 10-20. Intrarea este liberă. Toate standurile târgului pot fi accesate online pe site-ul gaudeamus.ro sinteză

Principalele subiecte din ediția apărută astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Înregistrare realizată de Gabriela Mezei, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Încălzirea climatică mărește riscurile pentru femeile însărcinate. Zilele de caniculă critică pot agrava complicațiile survenite în timpul sarcinii și pot provoca nașteri premature, iar numărul zilelor caniculare este în creștere, avertizează agenția de știri climatologice Climate Central din SUA în urma monitorizării a 247 de țări și regiuni pentru perioada 2020-2024. De exemplu, în Europa au fost constatate 22 de zile de caniculă critică, depășind dublul valorii de pornire de 10 zile, estimată conform unui scenariu teoretic pentru condiții meteo în lipsa încălzirii climatice

Cele mai bune jocuri video ale anului create în Germania au fost premiate la Berlin: „Enshrouded”, joc de supraviețuire și ARPG, la categoriile „Cel mai bun joc” și „Cea mai bună inovație și tehnologie”; „Thronefall”, joc de construire și strategie pentru un singur jucător, la categoria „Cel mai bun design de jocuri”; „Deine Stimme” la categoria „Serious Games”, ce ilustrează influența curentelor politice în școli și pericolul ca o societate să se îndrepte spre dictatură

Istoria azi – 1975: alpinista japoneză Junko Tabei este prima femeie care escaladează în Munţii Himalaya Vârful Everest, considerat cel mai înalt punct de pe Pământ (8848m deasupra nivelului mării); – 1920: Ioana d’Arc (1412-1431), supranumită „Fecioara din Orleans”, luptătoare franceză pentru eliberarea de sub dominaţia engleză rezultată din Războiul de o sută de ani (1337-1453), este sanctificată de Papa Benedict al XV-lea şi declarată de acesta Patronaă Sfântă al Franţei

Calendarul personalităţilor – 1953: Pierce Brosnan, actor irlandez; – 1891: Richard Tauber, tenor și actor de film austriac; – 1788: Friedrich Rückert, poet şi orientalist german

Joi, 8 mai 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

55 de ani de la înființare: concert festiv al corului de cameră „Viva la musica“ din Cluj-Napoca. Începând cu anul 1993, corul este asociat Centrului cultural german „Hermann Oberth”. „Viva la musica“ cântă împreună cu ansamblul coral „Appassionata” al Centrului Municipal pentru Cultură „George Coșbuc“ din Bistrița. Anul acesta se împlinesc de asemenea 35 de ani de când corul „Viva la musica“ este condus de dirijorul Francisc Mureșan, care a înființat și corul
„Appassionata”. În introducerea concertului aniversar vor cânta Corul „Astra” al Centrului Cultural Câmpia Turzii și Corala Universitarilor Clujeni. Intrarea este liberă (10 mai, Sala Auditorium Maximum a Colegiului Academic al Universității Babeș Bolyai, ora 17)

Festivalul Filmului European, ediția 2025, oferă proiecții în zece orașe ale României, în perioade de timp variabile ale intervalului 8 mai și 1 iunie . La București, programul cuprinde perioada 8-18 mai

2025 ar putea fi încă un an secetos pentru Europa, avertizează climatologii Centrului comun de cercetare (Joint Research Centre, JRC) al Comisiei Europene. Analiza lor, intitulată „Secetă în Europa“ (limba engleză: „Drought in Europe“), este bazată pe date rezultate din observarea condițiilor meteo. Multe regiuni au beneficiat de prea puține precipitații în timpul iernii și primăverii, cu excepția Peninsului Iberice și nordului Italiei. Un climat prea uscat afectează în prezent centrul și nord-vestul Europei, Europa de Sud-Est, teritorii ale Rusiei și Turcia

„Vocabular german“. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Lumea în distanțe și cantități“

Istoria azi – 1984: ţările fostului bloc comunist, cu excepţia României, boicotează Jocurile Olimpice de la Los Angeles (SUA); – 1979: prima escaladare fără rezerve de oxigen a Vârfului Everest, cel mai înalt punct de pe Pământ (8848m), de către alpiniştii Reinhold Messner şi Peter Habeler

Calendarul personalităţilor – 1937: Thomas Pynchon, scriitor American; – 1912: Gertrud Fussenegger, scritoare austriacă; – 1884: Harry S. Truman, politician american, al 33-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii (1945-1953); – 1828: Henri Dunant, filantrop elveţian, fondatorul organizaţiei Crucea Roşie Internaţională, a fost în 1901 alături de Frédéric Passy primul laureat al Premiului Nobel pentru Pace

Marți, 6 mai 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Aventuri pe Via Transilvanica: Adele Ludwig, originară din comuna Târnava, jud. Sibiu, a părăsit România in anii 90 și trăiește momentan la Viena. Ea a revenit în țară cu scopul de a parcurge o parte din Via Transilvanica, un traseu turistic de lungă distanță care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin. interviu

Festivalul JAZZ IN CHURCH revine la Biserica Lutherană din București, pentru a zecea ediție în perioada 8 – 11 mai 2025. Programul de anul acesta este unul extrem de special, cu un mix de artiști recunoscuți pentru contribuția lor în jazz-ul european, precum și cele mai noi și inovative trupe de muzică contemporană.

Alegerea Papei: Multe nume, niciun candidat oficial. Mai sunt săptămâni bune până la alegerea unui nou Papă. Speculațiile privind succesorul lui Francisc au început demult. Pe care dintre cardinali l-ar putea alege conclavul Pontif?

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Odă răbdării“

Istoria azi – 1791: Palatul Luvru din Paris a fost transformat în muzeu – 1949: ziua de naștere a informaticii moderne. Maurice Wilkes și o echipă de la Universitatea din Cambridge au executat primul program stocat pe calculatorul EDSAC, calculator bazat pe arhitectura Neumann – 2001: Papa Ioan Paul al II-lea devine primul papă care intră într-o moschee. Evenimentul a avut loc în timpul unei călătorii în Siria

Calendarul personalităţilor – 1856: Sigmund Freud, psihiatru austriac – 1895: Rudolph Valentino, actor american de origine italiană – 1915: Orson Welles, regizor, scenarist și actor american

Vineri, 25 aprilie 2025

Știri

Știri electorale: Alegeri prezidențiale 2025

Ghicitoarea zilei

Ziua Turismului Românesc la Viena: Pe 10 aprilie 2025, Ambasada României la Viena a găzduit Ziua Turismului Românesc, un eveniment dedicat promovării destinaților turistice din România și a consolidării cooperării bilaterale în domeniul turismului între România și Austria reportaj

Principalele subiecte din ediția apărută astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul șef Beatrrice Ungar. Înregistrare realizată de Gabriela Mezei, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Istoria azi – 1792: „La Marseillaise” (imnul național al Franței) este compus de Claude Joseph Rouget de Lisle – 1945: a avut loc Conferința de la San Francisco, în vederea înființării ONU – 2005: România și Bulgaria semnează la Luxemburg Tratatului de aderare la Uniunea Europeană

Calendarul personalităţilor – 1874: Guglielmo Marconi, fizician italian, laureat al Premiului Nobel – 1940: Al Pacino, actor american – 1969: Renée Zellweger, actriță americană

Luni, 21 aprilie 2025

Ghicitoarea zilei

Luni, 21 aprilie 2025, a doua zi de Paște. Predica episcopului-vicar al Bisericii Evanghelice C.A. din România, dr. Daniel Zikeli
Predică dr. Zikeli

Odată cu sărbătoarea Învierii Domnului, creștinii romano-catolici și protestanți numără Duminicile Paștelui rămase până la Coborârea Sfântului Duh (Rusalile). Calendarul romano-catolic include și Paștele în această numărătoare, în timp ce calendarul protestant începe numărătoarea de la Duminica a 2-a a Paștelui. În acest an, creștinii romano-catolici și protestanți vor sărbători Coborârea Sf. Duh (Rusaliile) în data de 8 iunie. Biserica Ortodoxă Română va sărbători Pogorârea Sf. Duh (Cincizecimea sau Rusaliile) tot în data de 8 iunie, zi în care creștinii greco-catolici vor sărbători Duminica Coborârii Sfântului Spirit (Rusaliile)

Istoria azi – 1944: femeile din Franța și-au câștigat dreptul de vot – 1960: inaugurarea orașului Brasilia, noua capitală federală a Braziliei (orașul a fost construit între anii 1957 și 1960 după planurile arhitectului Oscar Niemeyer și ale urbanistului Lucio Costa) – 1992: se semnează, la București, Tratatul germano–român privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa

Calendarul personalităţilor – 1729: țarina Ecaterina a II-a a Rusiei – 1926: Elisabeta a II-a, regină a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (1952-2022) – 1958: Andie MacDowell, actriță și fotomodel american

Joi, 17 aprilie 2025

Știri

Știri electorale: Alegeri prezidențiale 2025

Ghicitoarea zilei

Creștinii consemnează astăzi Joia Sfântă (Cina Domnului), cu semnificația instituirii Sfintei Euharistii. Pentru creștinii catolici începe perioada de trei zile (Triduumul Pascal) în care Biserica Catolică comemorează Pătimirile lui Iisus Hristos. În acest an, creștinii sărbătoresc Învierea Domnului (Paştele) la data de 20 aprilie

Programul sfintelor liturghii din Săptămâna Mare și Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului la credincioșii romano-catolici din municipiul Reșița și filiale

Ghivece pline de viață: În cadrul atelierului de creație „Flinke Finger”, susținut în limba germană, copii cu vârsta între 6 și 10 ani copiii vor transforma simple ghivece în personaje vesele din natură: buburuze și albine zâmbitoare. Cu pensule și vopsele, fiecare mic artist își va personaliza ghiveciul, dându-i viață prin ochișori jucăuși și antene haioase. Evenimentul va avea loc la Teatrul GONG din Sibiu, pe 17 aprilie 2025, începând cu orele 18:00

Oradea, exemplu de bune practici în utilizarea fondurilor PNRR: Ministrul Cseke Attila și primarul Florin Birta au vizitat șantierul de reabilitare a clădirii Primăriei, acolo unde se desfășoară lucrările de reabilitare energetică a imobilului istoric din Piața Unirii nr. 1. Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), componenta C5 – „Valul renovării”, gestionată de Ministerul Dezvoltării. / Proiectul viitorului tram-tren din Oradea va fi scos la licitație în luna mai. Proiectul viitorului tren metropolitan este menit să asigure conectivitatea municipiului Oradea cu Aeroportul Oradea, localitatea Sânmartin și stațiunile Băile 1 Mai și Felix, comuna Borș și comuna Sântandrei până în Cheresig.
Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Cu ochii în tolbă“ sinteză

O delegație a consilierilor locali a Uniunii Creștin-Sociale din Bavaria (CSU) din Nürnberg, Germania, a efectuat o vizită de documentare în Banat. Din delegație au făcut parte consiliera locală Helmine Buchsbaum și consilierul local Werner Henning, ambii originari din România. Deputatul FDGR, Ovidiu Ganț, i-a întâmpinat la Timișoara și le-a prezentat istoria minorității germane, preocupările actuale ale acesteia, oportunitățile economice ale Timișoarei și României și activitatea sa parlamentară în contextul relațiilor bilaterale dintre România și Germania

Cerul astonomic al lunii aprilie 2025: Lyridele, ploaia de stele căzătoare al căror vârf de activitate este în noaptea de 21 spre 22 aprilie; vizibilitatea planetelor Jupiter și Marte pe cerul nopții, iar dimineața se văd Venus și Saturn; Carul Mare, o parte din constelația Ursa Mare, înspre nord-est, imediat după ce se înserează

Istoria azi – 1924: a luat ființă studioul Metro–Goldwyn–Mayer – 1946: Siria a obținut independența sa față de ocupația franceză

Calendarul personalităţilor – 1885: Karen Blixen, romancieră daneză – 1923: Gianni Raimondi, tenor italian

Miercuri, 16 aprilie 2025

Știri

Știri electorale: Alegeri prezidențiale 2025

Ghicitoarea zilei

Candidați pentru Premiul Apollonia Hirscher. Conducerea organizației etnicilor germani din Brașov solicită prin apel public propuneri de nominalizări pentru ediția 2024 a premiului anual și prezintă condițiile de eligibilitate: cei nominalizați trebuie să se fi remarcat prin activitatea onorifică îndelungată în sprijinul comunității germane din Brașov, descendența transilvăneană și domiciliul la Brașov. Propunerile de nominalizare se primesc până la data de 30 aprilie

Din agenda de lucru a deputatului FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț: Participarea la festivitățile de comemorare a 300 de ani de învățământ în limba germană la Arad, organizate la Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn” din cartierul arădean Aradul Nou; – Întâlnire la Timișoara cu membrii delegației consiliului orășenesc al orașului Nürnberg. Delegația au efectuat o vizită în Banat. Din agenda de lucru a deputatului FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț: Participarea la festivitățile de comemorare a 300 de ani de învățământ în limba germană la Arad, organizate la Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn” din cartierul arădean Aradul Nou; – Întâlnire la Timișoara cu membrii delegației consiliului orășenesc al orașului Nürnberg. Delegația au efectuat o vizită în Banat. Interviu realizat de Adrian Ardelean, Radio România Timișoara, redacția emisiunilor în limba germană

Actualitatea sibiană: Programul liturgic pascal la Catedrala Evanghelică din Sibiu; – Ieșire în natură în a doua zi de Paști: „Osterfest – vânătoare de ouă și drumeție la apus de soare la Zorabia“, prin Programul „Anii Drumeției“ (21 aprilie, ora 15); – „Peisaje de suflet“, expoziție de pictură și grafică semnată de Barbara Niedermaier, poate fi vizitată la Centrul de dialog şi cultură Friedrich Teutsch; – Continuă pregătirile pentru ediția 2025 a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS). Pentru perioada 20-29 sunt prevăzute peste 830 de evenimente

Pentru personaje importante din serialul tv despre aventurile lui Harry Potter, personajul principal al unei serii de cărți foarte populară în întreaga lume, sunt acum cunoscuți actorii care le vor interpreta rolurile: John Lithgow va fi Albus Dumbledore, directorul școlii Hogwarts; Janet McTeer va fi profesoara Minerva McGonagall, șefa Casei Cercetașilor; Paapa Essiedu va fi profesorul Severus Snape, șeful Casei Viperinilor. Încă nu au fost făcuți cunoscuți copiii care îi vor interpreta pe elevii Harry, Ron și Hermione. Filmările pentru realizarea serialului vor începe în vara acestui an la un platou de filmare aflat la nord de Londra

Istoria azi – 1948: „Organizaţia Europeană pentru Cooperare Economică” (OEEC) este înfiinţată la Paris; în 1961 avea să fie redefinită şi redenumită, devenind „Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică” (OECD) – 1914: o dată cu înfiinţarea laboratoarelor Behring din orașele germane Marburg și Bremen începe în producţia în masă a vaccinurilor împotriva tetaniei şi a difteriei

Calendarul personalităţilor – 1844: Anatole France, scriitor francez, laureat în anul 1921 al Premiului Nobel pentru Literatură – 1896: Tristan Tzara, poet și artist avangardist român, unul dintre iniţiatorii mişcării culturale dadaiste, prin care se propunea negarea valorilor recunoscute ale civilizaţiei – 1921: Peter Ustinov, actor, regizor şi scriitor britanic – 1889: Charlie Chaplin, actor și regizor englez