Miercuri, 7 februarie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Ambasadorul Germaniei în România, Dr. Peer Gebauer, s-a întâlnit pe 6 februarie 2024 cu prim-ministrul României Marcel Ciolacu. Discuțiile s-au axat pe actuala situație de securitate din regiunea Mării Negre și pe rolul important al României în susținerea Ucrainei și a Republicii Moldova

21 aprilie este Ziua Prieteniei dintre România și Republica Federală Germania. Această declarație ar trebui legalizată, proiectul de lege corespunzător a fost depus la Senat pe 6 februarie 2024, de deputatul DFDR Ovidiu Ganț și Silviu Vexler, deputatul comunității evreiești din România

În cadrul evenimentelor dedicate istoriei și culturii române, Casa de Cultură „Friedrich Schiller” prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București organizează conferința „Catedrala Notre-Dame, simbol religios și cultural al Parisului și al Franței”, care se va desfășura joi, 8 februarie 2024, începând cu ora 18.00 la sediul instituției din strada Batiștei 15, București.

Academia de Leadership Urban 2024 de la Sibiu este precedată astăzi de un eveniment tip panel la care participă tineri adulți eligibili pentru acest proiect al Fundației Comunitare Sibiu. Programul educațional începe la sfârșitul lunii martie și se încheie la jumătatea lunii septembrie  și este gândit pentru 15 participanți cu vârste între 21 și 35 de ani, care trăiesc de cel puțin un an la Sibiu și intenționează să rămână în oraș cel puțin trei ani după absolvirea acestei experiențe educaționale. Academia de Leadership Urban 2024 constă din cinci module lunare, fiecare cu durata de patru zile, axate pe temele: Autocunoaștere și inteligență emoțională; Productivitate și autodisciplină; Gândire antreprenorială, cultură economică; Gândirea sistemică, orașul ca sistem complex; Schimbări culturale. La final, un atelier va testa abilitățile de punere în practică a cunoștinșeor dobândite. Înscrierile se pot face până în data de 26 februarie, participarea este gratuită  

Din agenda de lucru a deputatului FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț: – A început prima sesiune parlamentară a anului. Camera Deputaţilor a ales în şedinţă de plen membrii Biroului permanent, cu reprezentanți ai tuturor grupurilor parlamentare, în funcție de ponderea lor. Deputatul FDGR a fost ales din nou în funcția de secretar al Camerei Deputaților; – În prezent, există 180 de mii de beneficiari ai legislației ce prevede acordarea unor drepturi pentru urmașii persoanelor împotriva cărora, începând din 6 martie 1945, regimurile instaurate în România au luat măsuri de persecuție din motive politice, au dispus deportarea lor în străinătate sau prizonieratul. Interviu realizat de Adrian Ardelean, Radio România Timișoara, redacția emisiunilor în limba germană    

Realizări recente în domeniul instituțiilor sociale din Brașov. Au fost inaugurate: Centrul de primire în regim de urgență pentru protecția victimelor violenței domestice; Centrul pentru persoane fără adăpost; Centru comunitar integrat pentru copii defavorizați, realizat împreună cu UNICEF România; Centrul dedicat refugiaților ucraineni ce trăiesc la Brașov, realizat cu sprijinul Înaltulului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați: aici, refugiații ucraineni urmează cursuri intensive de Limba Română, sunt ajutaţi să îşi găsească de muncă şi să se integreze în comunitate. De asemenea, a fost asigurată finanțarea construcției a 10 clădiri, cu un total de 60 apartamente, pentru tinerii din comunitățile marginalizate sau din grupurile vulnerabile; finanțarea se face prin intermediul Programului Național de Redresare și Reziliență, programul de asigurare a finanțării investițiilor prin fonduri nerambursabile  

Termenele de înscriere pe categorii de implicare în programul Marii întâlniri a sașilor (Sibiu, 2-4 august 2024) au făcut publice de organizatori: 15 martie – pentru evenimente și contribuții la programul-cadru din 26 iulie până la 11 august, ce include întâlnirea propriu-zisă); 31 mai – ansambluri de dans popular cu una sau două reprezentații, în zilele de 2 și 3 august; 31 mai – grupuri culturale ce oferă reprezentații în aer liber în zilele de 2 și 3 august; 31 mai – grupuri de port popular, ce doresc să participe la parada portului popular; 31 mai – rezervarea unui stand în Piața Mare; 31 mai – voluntari pentru lucrările de realizare a infrastructurii necesare evenimentului, respectiv îndrumători pentru public, pe durata întâlnirii  

Actualitatea sibiană: Actualitatea sibiană: Degustare de bere artizanală de la producători locali (vineri, 9 februarie, Butoiul de aur, orele 18-20) – Ateliere de creație pentru copii cu vârste între 6 și 10 ani la Teatrul pentru copii și tineret Gong. Se vor confecționa mini-curcubee (sâmbătă, 10 februarie, de la ora 10 și ora 12) – Piazolla Tango Night, spectacol de tango argentinian cu Filarmonica de Stat Sibiu (duminică, 11 februarie, Sala Thalia, ora 18) – Prima întâlnire din an a seniorilor de la sediul FDGR va fi însoțită de o prezentare a Paradei lolelor de la Agnita din acest an; prezintă Helmut Lerner, consilier cultural al FDGR (marți, 13 februarie, ora 19) – Atelier creativ în limba germană pentru copii cu vârste între 6 și 10 ani (joi, 15 februarie, Teatrul Gong, ora 18) – În așteptarea Sfintelor Paști: comunitatea Bisericii Sfânta Margareta din Mediaș invită săptămânal la ora de meditație spirituală (fiecare zi de joi, ora 17) – Protecția mediului înconjurător, drumeții, realizarea de cosmetice naturale, îmbunătățirea cunoștințelor de limbă germană sunt modulele propuse pentru activități în timpul liber petrecut în cadru natural la Hosman (județul Sibiu), la care sunt invitați elevi din clasele VIII-XII. Participarea costă 70 de lei, cheltuielile de călătorie dus-întors pe ruta Sibiu-Hosman sunt suportate de participanți (29 februarie – 2 martie)

Istoria azi – 1992: Consiliul European semnează Tratatul de la Maastricht – 1984: prima activitate extravehiculară: fără a fi legat, astronautul nord-american Bruce McCandless a utilizat în spaţiu o unitate de manevrare umană

Calendarul personalităţilor – 1906: Pu Yi, utlimul împărat al Chinei – 1885: Sinclair Lewis, scriitor nord-american, primul scriitor american distins cu Premiul Nobel pentru Literatură (1930) – 1870: Alfred Adler, psihiatru şi psiholog austriac, considerat fondatorul psihologiei individuale – 1812: Charles Dickens, scriitor englez – 1478: Thomas Morus, filosof şi om politic englez. Morus a fost canonizat de Biserica Catolică în anul 1935 iar de către Biserica Anglicană în 1980

Sâmbătă, 3 februarie 2024

Știri

Sarcina conservatorului patrimoniului cultural mobil este de a cerceta, securiza și comunica bunurile culturale mobile ale comunității Bisericii Negre, care include numeroase piese valoroase de mobilier bisericesc, stocuri semnificative de textile istorice, vase liturgice, o colecție de picturi, arhiva și biblioteca istorică a parohiei. O altă sarcină importantă este cea de promovarea bunurilor culturale, de a asigura o mai bună înțelegere a acestora în calitatea lor de martori ai evoluției culturale și ca opere de artă, este de părere Dr. Agnes Ziegler, conservator al comunității Honterus a Bisericii Evanghelice C.A. din Brașov

Un nou curs de ghizi pentru Catedrala Evanghelică din Sibiu anunță administrația comunității evanghelice  de confesiune augustană din oraș. Cursul va începe la data de 1 martie iar înscrierile se fac până la data de 20 februarie la oficiul parohial din Piața Huet nr. 1 

În timpul pandemiei de Corona, regizorul irlandez Andrew Legge a realizat un film științifico-fantastic retro idiosincratic. „Lola” este un film fascinant, un amestec  de istorie contemporană și cultură pop – sărbătorit la multe festivaluri.

Germanii ar putea călători în 2024 din nou la fel de mult ca înainte de pandemie

Istoria azi – 1972: au loc primele Jocuri Olimpice în Asia

Calendarul personalităţilor – 1809: Felix Mendelssohn Bartholdy, compozitor german;1947: Paul Auster, scriitor nordamerican

Vineri, 2 februarie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

La 40 de zile după Crăciun, creștinii sărbătoresc Întâmpinarea Domnului (2 februarie), sărbătoare religioasă observată de confesiunile ortodoxă, catolică și luterană

Anul 2024 – un an al inovației, a energiei verzi și a sustenabilității : 800 de invitați, reprezentanți ai mediilor de afaceri, universitar și diplomatic, ai agențiilor guvernamentale și neguvernamentale, ai asociațiilor profesionale, ai administrației și ai altor instituții publice au participat pe 1 februarie 2024, la Palatul Parlamentului în București la Recepția de Anul Nou, eveniment emblematic și cu tradiție în cadrul  Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane (AHK România),  o bună ocazie pentru participanții din zone profesionale diferite de a se cunoaște, de a interacționa, de a pune bazele unor parteneriate puternice – interviu cu președintele AHK România Andreas Lier interviu

Tradiția dansului popular merge cu succes mai departe: Trupa de dansuri populare săsești de tineret din Biberach, Germania, a fost invitată de onoare la Marele Bal al Sașilor din München (27 ianuarie 2024); sub îndrumarea doamnei Astrid Göddert, trupa de dans a câștigat în anul 2023 concursul de dansuri populare săsești organizat de Asociația Sașilor Transilvăneni din Germania și este mândra să continue această frumoasă tradiție a dansului popular interviu

Fuga Lolelor Cincu 2024. Aducem bucurie și prosperitate în fiecare gospodărie! Fuga Lolelor Cincu și Asociația SOXEN în parteneriat cu Primăria Cincu și Consistoriul Districtual Evanghelic Sibiu lansează o invitație pe străzile Cincului, jud. Sibiu, pe 10 februarie 2024, pentru a celebra împreună natura, anul nou, soarele și comunitatea după o veche tradiție săsească

Subiectele principale ale ediției de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redacrorul-șef Beatrice Ungar. Înregistrare de Gabriela Mezei, redactor Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Istoria azi – 1913: la New York (SUA) este inaugurată „Grand Central Station”, la momentul respectiv cea mai mare gară pentru trafic de călători din lume – 1852: premiera absolută la Paris a piesei de teatru „Dama cu camelii”, după romanul omonim publicat în 1848 al scriitorului francez Alexandre Dumas fiul. În 1853 are loc la Veneţia premiera operei „Traviata“ (ital.: La traviata),  compusă de Giuseppe Verdi pe libretul lui Francesco Maria Piave, inspirat de acelaşi roman. În 1936, piesa de teatru „Dama cu camelii” află în SUA prima ecranizare în regia lui George Cukor, cu Greta Garbo în rolul principal

Calendarul personalităţilor – 1927: Stan Getz, interpret de muzică jazz, considerat timp de mai multe decenii unul dintre cei mai însemnaţi saxofonişti – 1882: James Joyce, scriitor irlandez   

Sâmbătă, 27 ianuarie 2024

Știri

”Funkmagazin – ianuarie 2024”, emisiune lunară comună a redacțiilor de limbă germană din România, Ungaria, Serbia și Croația. Din sumar: concertul de Anul Nou al Consulatului Republicii Federale Germania la Timișoara, retrospectiva evenimentelor organizate de Centrul Cultural German din Cluj, săptămâna de rugăciune ecumenică la București și raportul de activitate al Organizației Germanilor din Petschwar (Croația) 

”Fuga lolelor” de la Agnita (jud.Sibiu) va avea loc anul acesta pe 28 ianuarie, începând cu ora 10. Vechea tradiție, datând din evul mediu, era organizată de diferitele bresle din oraș. 

Vineri, 26 ianuarie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Subiectele principale ale ediției de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redacrorul-șef Beatrice Ungar. Înregistrare de Gabriela Mezei, redactor Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Zilele Filmului ”Memoria Holocaustului” la Muzeul Țăranului Român din București între 25-28 ianuarie. Cea de-a cincea ediție este organizată de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România ”Elie Wiesel”, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român, Institutul Goethe din București, cu sprijinul Ambasadei Republicii Federale Germania, în contextul Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului (27 ianuarie). Accesul la filmele proiectate este gratuit

13 școli din județul Timiș vor deveni ”școli verzi cu ajutorul fondurilor din PNRR. Banii sunt destinați pentru două tipuri de investiții: reabilitare energetică și construirea de clădiri noi. Lista școlilor în cauză a fost publicată de Ministerul Învățământului  

79 de ani de la începutul deportării germanilor în fosta Uniune Sovietică la Reșița: pe 28 ianuarie 2024 va avea loc la Monumentul Deportaților din Parcul „Episcop Martir Traian Valeriu Frențiu” o ceremonie de comemorare a victimelor deportării, cu participarea păr. Veniamin Pălie, arhidiacon al Banatului Montan, și a păr. Walther Sinn, pastorul Bisericii Evanghelice C.A. din Banat, urmate de depuneri de coroane.

Jurnalistul german Hans-Werner Thellmann descrie 2023 ca fiind anul inteligenței artificiale, prin lansarea programului ChatGPT, care a declanșat un adevărat hipe AI

Spectacolul itinerant „Sidy Thal” de Thomas Perle & Clemens Bechtel, o coproducție a Teatrului German de Stat Timișoara cu Teatrul Evreiesc de Stat București, are azi premiera în București la Teatrul Evreiesc de Stat

Istoria azi – 1699: prin Tratatul de pace de la Karlowitz (azi în Serbia), dintre Sfântul Imperiu Roman și Imperiul Otoman, Principatul Transilvaniei intră sub stăpânirea Curții de la Viena. – 1790: premiera, la Viena, a operei comice „Cosi Fan Tutte“, a compozitorului Wolfgang Amadeus Mozart

Calendarul personalităţilor – 1781:  Ludwig Achim von Arnim, poet german, membru al cercului romanticilor din Heidelberg – 1925: Paul Newman, actor și regizor american de film

Vineri, 19 ianuarie 2024

Știri       

Ghicitoarea zilei             

A apărut calendarul pe 2024 ”Unsere Speisen – Bucatele noastre”. Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR) publică în fiecare an un calendar a cărui tematică promovează cultura și tradițiile etnicilor germanilor. Calendarul se distribuie gratuit și se găsește la sediul FDGR Sibiu            ştire

Zeii de împrumut ai Vienei. Martori împietriți – expoziție a fotografei Christine de Grancy la Muzeul Brukenthal din Sibiu. Vernisajul va avea loc astăzi, începând cu ora 15:00, la Sala Multimedia – Casa Albastră, expoziția poate fi vizionată până pe 4 februarie            

Centrul Cultural German din Brașov la 20 de ani de la înființare: Prin cursuri moderne de limbă germană, o bibliotecă bogată şi un program cultural deosebit Centrul Cultural German din Brașov oferă de două decenii o imagine autentică a Germaniei moderne şi promovează cooperarea cu parteneri locali, conform directoarei Roxana Florescu              

Pentru a marca cea de-a 61-a aniversare de la semnarea Tratatului de la Elysée (22 ianuarie 1963) și cea de-a cincea aniversare a Tratatului de la Aachen (22 ianuarie 2019), ambasadorul Germaniei în România, Dr. Peer Gebauer, și ambasadorul Franței, Nicolas Warnery, vor efectua luni, 22 ianuarie, o vizită comună la Cluj-Napoca        

Hanna Schygulla –  o viață dedicată filmului          

Consulatul Republicii Austria la Sibiu organizează în data de 03 Februarie 2024, cea de-a XIII-a ediţie a “CUPEI DE SKI A CONSULATULUI AUSTRIEI LA SIBIU-LIQUI MOLY”, competiție care va avea loc pe Pârtia B, a domeniului Arena Platoș din Păltiniș, județul Sibiu

Istoria azi – 1853: premiera absolută la Roma a operei „Trubadurul”, pe muzica compusă de Giuseppe Verdi. Opera este inspirată din drama „El Trovador“ a poetului şi dramaturgului spaniol Antonio García Gutiérrez – 379: începutul domniei împăratului roman Flavius Theodosius, cunoscut drept Teodosiu I sau Teodosiu cel Mare; prin „Edictul de la Tesalonic“ din 28 februarie 38, împăraţii Teodosiu I (pentru Imperiul din Răsărit) şi Flavianus Gratianus Augustus, cunoscut drept Graţian (pentru Imperiul din Apus), ambii creştini, au ridicat creştinismul la rangul de singură religie oficială şi obligatorie               

Calendarul personalităţilor – 1943: Janis Joplin, cântăreaţă nord-americană de blues, figură marcantă a mişcării hippie –  1921: Patricia Highsmith, scriitoare nord-americană  –  1839: Paul Cézanne, pictor şi grafician impresionist francez  – 1809: Edgar Allan Poe, scriitor nord-american  – 1736: James Watt, inginer şi inventator scoţian; a contribuit decisiv la accelerarea revoluţiei industriale prin îmbunătăţirile substanţiale aduse modului de funcţionare al maşinii cu aburi   

Marți, 16 ianuarie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Zilele Culturii Naționale (10-20 ianuarie) la Centrul German de Tineret, Documentare și Cultură „Alexander Tietz“ din Reșița: astăzi are loc manifestarea “Mihai Eminescu în vers și cânt”; participă Elena Cozâltea și Simona Păun (cânt și recitare) precum și a Corului „Franz Stürmer” (dirijoare: prof. Elena Cozâltea)

Invitație la serviciile religioase ale Octavei de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor (18-24 ianuarie 2024) la Brașov: Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor este un moment deosebit pentru închinare, întâlnire și dialog. În a treia săptămână a lunii ianuarie a fiecărui an, Bisericile Creştine din întreaga lume organizează seri de rugăciune pentru unitatea creştină. Slujbele oficiate între 18 și 24 ianuarie, în diferite biserici ale municipiului Brașov, vor oferi ocazia membrilor diferitelor comunități creștine de a fi împreună și de a se bucura de darul unităţii în reflecție și contemplare

Protestele fermierilor din Germania au culminat luni cu o mare demonstrație în centrul capitalei, Berlin. Fermierii sunt susținuți de federațiile transportatorilor și întreprinzătorilor mijlocii. Pentru sâmbătă, fermierii au anunțat un alt mare protest la Berlin

Forumul economic mondial WEF de la Davos, Elveția (15-19 ianuarie) caută răspunsuri pentru viitor. Deviza celei de-a 54-a ediții a întâlnirii anuale, „Reconstruirea încrederii“ (limba engleză în original: Rebuilding Trust), este conform directorului economic WEF, Mirek Dusek, un răspuns direct la eroziunea încrederii, ce poate fi observată în societate și între națiuni

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi – astăzi: „Când ne mulțumim cu puțin“

Istoria azi – 1979: ultimul monarh al Iranului, șahul Mohammad Reza Pahlavi Aryamehr, pleacă în exil ca urmare a izbucnirii la 11 ianuarie a Revoluţiei Iraniene, condusă de liderul politic şi religios ayatolahul Ruhollah Khomeiny – 1920: în SUA intră în vigoare „prohibiţia“: până în 1933, aveau să fie interzise la nivel naţional vânzarea, producerea, consumarea şi transportarea de alcool şi băuturi alcoolice cu un conţinut de alcool mai mare de 0,5% – 1547: cneazul moscovit Ivan al IV-lea este proclamat primul țar al tuturor rușilor; în istorie este cunoscut și drept „Ivan cel Groaznic“

Calendarul personalităţilor – 1932: Dian Fossey, zoolog american, cunoscută pentru studiile etologice întreprinse asupra unor grupuri de gorile din statul african Rwanda – 1853: Vladimir Sergheievici Soloviov, filozof şi scriitor rus – 1749: Vittorio Alfieri, scriitor italian

Luni, 15 ianuarie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

15 ianuarie, Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită în România începând cu anul 2011

15 ianuarie este data nașterii poetului național Mihai Eminescu (1850-1889): prozator, dramaturg, ziarist și gânditor. Ziua naşterii poetului naţional şi universal Mihai Eminescu este Ziua Culturii Naţionale

Semnificația culturii, lumea bunurilor spirituale, produselor materiale de artă și instituțiilor sociale create de om

Octava de rugăciune pentru unitatea creștinilor (18-25 ianuarie) stă anul acesta sub semnul citatului biblic „Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău […] iar pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Sfânta Evanghelie după Luca, Capitolul 10, versetul 27). În județul Caraș-Severin, creștini romano-catolici, ortodocși, greci-catolici și reformați vor participa la Săptămâna de rugăciune ecumenică în biserici din Slatina Timiș, Mehadia, Oravița, Govândari și Reșița Montană 

Istoria azi – 15 ianuarie, Ziua Națională a Culturii –  1559: Elisabeta I devine regina Angliei

Calendarul personalităţilor – 1850: Mihai Eminescu, poet, prozator, dramaturg, ziarist și gânditor – 1929: Martin Luther King Jr., pastor baptist şi activist politic nord-american, luptător pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare din Statele Unite ale Americii, laureat în anul 1964 al Premiului Nobel pentru Pace – 1622: Jean-Baptiste Molière, scriitor francez de teatru

Miercuri, 10 ianuarie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Actualiatatea sibiană: „Răcituri şi alte delicatese de iarnă” la Muzeul Astra între 11-14 ianuarie/ „Equilibrum Fest” la Sala Transilvania, între 12-14 ianuarie, este primul festival în anul acesta şi este dedicat terapiilor alternative/ oferta de spectacole a Teatrului Naţional Radu Stranca Sibiu: 12 ianuarie, „Cuplul” de Edna Mazia, regia: Bogdan Sărătean (ora 19:00) şi 13, 14 ianuarie, „Pescăruşul” de Cehov, regia: Dumitru Acriş (ora 17:00)/ primul spectacol în anul acest al Teatrului de Copii şi Tineret Gong va avea loc pe 13 ianuarie cu fabula muzicală „Vaca Rosalinda” (ora 11:00)/spectacol de stand-up comedy la Sala Thalia, sâmbătă, 13 ianuarie cu George Tănase, Ioana State şi Radu Bucălae (0ra 18:30)/Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu a înfiinţat un nou cor pentru adulţi, „Sing mit” („Cântă cu noi”), întâlnirile vor avea loc în fiecare miercuri, începând cu ora 10:00, la sediul Forumului

Evenimente politice recente, comentate de Ovidiu Ganţ, deputatul minorităţii germane în Parlamentul României: bugetul pe anul în curs prevăzut pentru organizaţiile minorităţilor naţionale şi stadiul negocierilor pentru intrarea deplină a României în spaţiul Schengen

Restaurările la alte două biserici fortificate din județul Sibiu au fost încheiate. La finalul anului trecut a avut loc recepția lucrărilor de restaurare  la bisericile evanghelice din Șeica Mică și Șaroș pe Târnave. Ambele proiecte au fost finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020 

Seri de filme germane la Casa Universitarilor din București. Studenții anului II ai Facultății de Germanistică (Universitatea București) organizează în fiecare an, în cadrul seminarului de practică a limbii, seri de filme germane. Anul acesta vor avea loc 2 proiecții, pe 11 și 12 ianuarie, începând cu ora 18:30. Proiectul este coordonat de Elisa Moczygemba, lector DAAD, și susținut de Institutul Goethe București

Primul bazin de înot la standarde europene din județul Sibiu recepționat la Mediaș.În valoare de aproape 10 milioane de lei, investiția a fost finanțată prin Compania Națională de Investiții, fiind singurul proiect de acest fel din județul Sibiu aprobat și finalizat.

Istoria azi –  1920:  Tratatul de la Versailles intră în vigoare, punând capăt oficial Primului Război Mondial. Tratatul de la Versailles din 1919 este un tratat de pace creat ca rezultat al negocierilor de 6 luni purtate la Conferința de Pace de la Paris din 1919, ce a dus la încheierea oficială a Primului Război Mondial între forțele Aliaților (Franța, Anglia, SUA, Italia, Japonia, Polonia, România, Serbia, Cehoslovacia) și cele ale Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman, Bulgaria) – 1946: are loc prima Adunare Generală a ONU, la Central Hall Westminster, Londra. Participă toți reprezentanții celor 51 de națiuni, membre cu drepturi depline ale ONU

Calendarul personalităţilor – 1883: Alexei Tolstoi, prozator și dramaturg rus  – 1945: Rod Stewart, cântăreț britanic

Sâmbătă, 6 ianuarie 2024

A apărut ”Deutsches Jahrbuch fur Rumänien 2024” – almanahul editat de Forumul Democrat al Germanilor din România, cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Relații Interetnice, apare în prima săptămână a fiecărui an și cuprinde, printre altele cele mai bune reportaje și interviuri apărute pe parcursul anului trecut în cotidianul de limbă germană Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien 

Creştini din lumea întreagă sărbătoresc astăzi Epifanía (termenul grec se traduce prin „Arătarea Domnului“, adică a Sfintei Treimi). În data de 06 ianuarie, bisericile răsăritene care observă calendarul iulian revizuit sau cel gregorian şi bisericile apusene sărbătoresc Botezul Domnului (Boboteaza), respectiv Arătarea Domnului. Biserica Ortodoxă Română, care observă calendarul iulian revizuit, sărbătoreşte botezul lui Iisus în râul Iordan, văzut ca o manifestare către lume a Fiului lui Dumnezeu (Arătarea Domnului). Creştinii bisericilor apusene comemorează în primul rând vizita magilor la naşterea Pruncului Iisus şi astfel manifestarea fizică a lui Iisus către Neamuri

Istoria azi – 1907:  educatoarea italiană Maria Montessori a deschis prima sa școală și grădiniță pentru copiii muncitorilor la Roma – 1926: crearea companiei germane aeriene „Lufthansa“

Calendarul personalităților – 1412:  Ioana d’Arc, eroină națională a Franței, supranumită „Fecioara din Orléans” – 1838: Max Bruch, compozitor și dirijor german – 1938: Adriano Celentano, cântăreț italian