Miercuri, 7 februarie 2024

Știri

Ghicitoarea zilei

Ambasadorul Germaniei în România, Dr. Peer Gebauer, s-a întâlnit pe 6 februarie 2024 cu prim-ministrul României Marcel Ciolacu. Discuțiile s-au axat pe actuala situație de securitate din regiunea Mării Negre și pe rolul important al României în susținerea Ucrainei și a Republicii Moldova

21 aprilie este Ziua Prieteniei dintre România și Republica Federală Germania. Această declarație ar trebui legalizată, proiectul de lege corespunzător a fost depus la Senat pe 6 februarie 2024, de deputatul DFDR Ovidiu Ganț și Silviu Vexler, deputatul comunității evreiești din România

În cadrul evenimentelor dedicate istoriei și culturii române, Casa de Cultură „Friedrich Schiller” prin Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București organizează conferința „Catedrala Notre-Dame, simbol religios și cultural al Parisului și al Franței”, care se va desfășura joi, 8 februarie 2024, începând cu ora 18.00 la sediul instituției din strada Batiștei 15, București.

Academia de Leadership Urban 2024 de la Sibiu este precedată astăzi de un eveniment tip panel la care participă tineri adulți eligibili pentru acest proiect al Fundației Comunitare Sibiu. Programul educațional începe la sfârșitul lunii martie și se încheie la jumătatea lunii septembrie  și este gândit pentru 15 participanți cu vârste între 21 și 35 de ani, care trăiesc de cel puțin un an la Sibiu și intenționează să rămână în oraș cel puțin trei ani după absolvirea acestei experiențe educaționale. Academia de Leadership Urban 2024 constă din cinci module lunare, fiecare cu durata de patru zile, axate pe temele: Autocunoaștere și inteligență emoțională; Productivitate și autodisciplină; Gândire antreprenorială, cultură economică; Gândirea sistemică, orașul ca sistem complex; Schimbări culturale. La final, un atelier va testa abilitățile de punere în practică a cunoștinșeor dobândite. Înscrierile se pot face până în data de 26 februarie, participarea este gratuită  

Din agenda de lucru a deputatului FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț: – A început prima sesiune parlamentară a anului. Camera Deputaţilor a ales în şedinţă de plen membrii Biroului permanent, cu reprezentanți ai tuturor grupurilor parlamentare, în funcție de ponderea lor. Deputatul FDGR a fost ales din nou în funcția de secretar al Camerei Deputaților; – În prezent, există 180 de mii de beneficiari ai legislației ce prevede acordarea unor drepturi pentru urmașii persoanelor împotriva cărora, începând din 6 martie 1945, regimurile instaurate în România au luat măsuri de persecuție din motive politice, au dispus deportarea lor în străinătate sau prizonieratul. Interviu realizat de Adrian Ardelean, Radio România Timișoara, redacția emisiunilor în limba germană    

Realizări recente în domeniul instituțiilor sociale din Brașov. Au fost inaugurate: Centrul de primire în regim de urgență pentru protecția victimelor violenței domestice; Centrul pentru persoane fără adăpost; Centru comunitar integrat pentru copii defavorizați, realizat împreună cu UNICEF România; Centrul dedicat refugiaților ucraineni ce trăiesc la Brașov, realizat cu sprijinul Înaltulului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați: aici, refugiații ucraineni urmează cursuri intensive de Limba Română, sunt ajutaţi să îşi găsească de muncă şi să se integreze în comunitate. De asemenea, a fost asigurată finanțarea construcției a 10 clădiri, cu un total de 60 apartamente, pentru tinerii din comunitățile marginalizate sau din grupurile vulnerabile; finanțarea se face prin intermediul Programului Național de Redresare și Reziliență, programul de asigurare a finanțării investițiilor prin fonduri nerambursabile  

Termenele de înscriere pe categorii de implicare în programul Marii întâlniri a sașilor (Sibiu, 2-4 august 2024) au făcut publice de organizatori: 15 martie – pentru evenimente și contribuții la programul-cadru din 26 iulie până la 11 august, ce include întâlnirea propriu-zisă); 31 mai – ansambluri de dans popular cu una sau două reprezentații, în zilele de 2 și 3 august; 31 mai – grupuri culturale ce oferă reprezentații în aer liber în zilele de 2 și 3 august; 31 mai – grupuri de port popular, ce doresc să participe la parada portului popular; 31 mai – rezervarea unui stand în Piața Mare; 31 mai – voluntari pentru lucrările de realizare a infrastructurii necesare evenimentului, respectiv îndrumători pentru public, pe durata întâlnirii  

Actualitatea sibiană: Actualitatea sibiană: Degustare de bere artizanală de la producători locali (vineri, 9 februarie, Butoiul de aur, orele 18-20) – Ateliere de creație pentru copii cu vârste între 6 și 10 ani la Teatrul pentru copii și tineret Gong. Se vor confecționa mini-curcubee (sâmbătă, 10 februarie, de la ora 10 și ora 12) – Piazolla Tango Night, spectacol de tango argentinian cu Filarmonica de Stat Sibiu (duminică, 11 februarie, Sala Thalia, ora 18) – Prima întâlnire din an a seniorilor de la sediul FDGR va fi însoțită de o prezentare a Paradei lolelor de la Agnita din acest an; prezintă Helmut Lerner, consilier cultural al FDGR (marți, 13 februarie, ora 19) – Atelier creativ în limba germană pentru copii cu vârste între 6 și 10 ani (joi, 15 februarie, Teatrul Gong, ora 18) – În așteptarea Sfintelor Paști: comunitatea Bisericii Sfânta Margareta din Mediaș invită săptămânal la ora de meditație spirituală (fiecare zi de joi, ora 17) – Protecția mediului înconjurător, drumeții, realizarea de cosmetice naturale, îmbunătățirea cunoștințelor de limbă germană sunt modulele propuse pentru activități în timpul liber petrecut în cadru natural la Hosman (județul Sibiu), la care sunt invitați elevi din clasele VIII-XII. Participarea costă 70 de lei, cheltuielile de călătorie dus-întors pe ruta Sibiu-Hosman sunt suportate de participanți (29 februarie – 2 martie)

Istoria azi – 1992: Consiliul European semnează Tratatul de la Maastricht – 1984: prima activitate extravehiculară: fără a fi legat, astronautul nord-american Bruce McCandless a utilizat în spaţiu o unitate de manevrare umană

Calendarul personalităţilor – 1906: Pu Yi, utlimul împărat al Chinei – 1885: Sinclair Lewis, scriitor nord-american, primul scriitor american distins cu Premiul Nobel pentru Literatură (1930) – 1870: Alfred Adler, psihiatru şi psiholog austriac, considerat fondatorul psihologiei individuale – 1812: Charles Dickens, scriitor englez – 1478: Thomas Morus, filosof şi om politic englez. Morus a fost canonizat de Biserica Catolică în anul 1935 iar de către Biserica Anglicană în 1980