Sâmbătă, 31 mai 2025

Funkmagazin, ediţia lunii mai 2025, emisiunea comună lunară a redacţiilor radio în limba germană din Bucureşti, Timişoara, Târgu Mureş şi Pécs (Ungaria):  Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a primit cea mai înaltă distincție a orașului Timişoara “Premiul Timișoara pentru Valori Europene.”  / Jubileul de 25 de ani al claselor speciale din cadrul liceelor cu predare în limba germană din București și Timișoara: de 25 de ani, elevii obțin nu doar bacalaureatul românesc, ci și bacalaureatul german (Abitur) – o diplomă dublă recunoscută în toată Europa. / La Universitatea din Pecs, Ungaria a avut loc o conferințâ internațională cu tema „Jocul și societatea”. / În perioada 20-23 mai 2025, cercetătoarea Dr. Tamara Scheer (Universitatea Viena) a întreprins o călătorie de documentare în România. De ani de zile ea a cercetat distribuția și utilizarea limbilor diferitelor popoare din cadrul monarhiei Habsburgice. Ea a adunat cuvinte uitate din jurnale, scrisori și opere literare și a investigat modul în care limba a fost folosită în viața de zi cu zi în monarhia habsburgică.

Istoria azi – 1879: prima locomotivă electrică este prezentată de către inventatorul ei, inginerul german Werner von Siemens, la Marea expoziție industrială de la Berlin

Calendarul personalităţilor – 1945: Rainer Werner Fassbinder, scriitor, regizor și actor german, reprezentant al noului film german

Vineri, 30 mai 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Participarea delegației din Dinkelsbühl, Germania, la Zilele Culturii Germane de la Sighisoara: În perioada 31 mai – 2 iunie 2025, Sighișoara găzduieste cea de-a XIII-a ediție a Zilelor Culturii Germane, un eveniment organizat de Forumul Democrat al Germanilor din România – Filiala Sighișoara, cu sprijinul Municipiului Sighișoara și al Departamentului pentru Relații Interetnice al Guvernului României. În cadrul evenimentului, este așteptată o delegație oficială din orașul înfrățit Dinkelsbühl (Germania), marcând continuarea relațiilor de prietenie și colaborare culturală dintre cele două orașe. Interviu cu Ștefan Gorczyca este președintele Forumului Democrat al Germanilor din România – Filiala Sighișoara

Știri locale din județele Satu Mare și Maramureș: Bienala-concurs de grafică la Muzeul Județean Satu Mare – – Zilele Porților Deschise la Agenția Băncii Naționale a României din Județul Maramureș – – Oradea a comemorat evenimentele tragice din 1944, când 26.000 de evrei au fost deportați în lagărele de exterminare de către naziști – – Mobilier școlar nou și echipamente digitale pentru instituțiile de învățământ din județul Bihor sinteză

Principalele subiecte din ediția apărută astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Înregistrare Gabriela Mezei, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

Broșura Bisericii Negre din Brașov va fi în curând disponibilă și în limba maghiară. Cele trei limbi tradiționale ale Transilvaniei – româna, maghiara și germana – sunt astfel acoperite, iar o versiune în limba engleză este deja disponibilă

În perioada 31 mai – 1 iunie, compania franceză Mesden Valley, în parteneriat cu Institutul Francez din România la Timișoara, prezintă „Sauver la Princesse” – o instalație performativă semnată de Alexandra Sand. Metoda Mesden și Andrei Dinescu (artist invitat), este eveniment colateral în cadrul weekendului de deschidere al Bienalei Art Encounters 2025

Agenția Spațială Europeană (ESA) împlinește astăzi 50 de ani. De la înființarea la 30 mai 1975, ESA coordonează programul spațial european al statelor membre, în prezent în număr de 23. România este membră ESA din 22 decembrie 2011, prin Agenția Spațială Română ROSA, fondată în 1991. 50 de ani de activitate ESA: reușite celebre și eșecuri notorii

Istoria azi – 1975: fondarea la Paris a Agenției Spațiale Europene (ESA), prin semnarea Convenției ESA de către cele nouă state membre inițiale (Belgia, Danemarca, Franța, Germania, Italia, Țările de Jos, Spania, Suedia și Regatul Unit). Convenția a intrat în vigoare la 30 octombrie 1980 – 1814: arheologul german Heinrich Schliemann descoperă situl oraşului antic Troia la Hisarlık (Anatolia, Turcia) – 1431: Ioana d’Arc, luptătoare pentru liberatea Franţei în ultima parte a Războiul de o sută de ani (1337-1453), moare arsă pe rug la Rouen, condamnată de un tribunal al Inchiziţiei

Calendarul personalităţilor – 1912: Julius Axelrod, biochemist nord-american; în anul 1970 a fost colaureat al Premiului Nobel pentru fiziologie sau medicină – 1907: Elly Beinhorn, aviatoare şi jurnalistă germană – 1814: Mihail Bakunin, revoluționar rus, activist și teoretician al mișcării anarhiste – 1800: Karl Wilhelm Feuerbach, matematician german

Joi, 29 mai 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Creştinii romano-catolici și protestanți sărbătoresc astăzi Înălţarea Domnului, cu semnificația înălțării la cer a lui Isus Cristos, la 39 de zile după Învierea Domnului. Biserica Ortodoxă Română sărbătorește anul acesta Înălțarea Domnului (Ispasul) astăzi, 29 mai

Prezentare de carte: „Deci vântul dezghețului în țara iernii! Vânt tao în lumea încremenită de înghețul creierelor!” (limba germană în original: „Drum Tauwind ins Winterland! Taowind in die hirnfrostig verfrohrene Welt!”, Germania, 2024), compilație documentară dedicată artistului și activistului pacifist Gusto Gräser (Gustav Arthur Gräser, 1879-1958), originar din Brașov, care la vârsta de 20 de ani a renunțat la legăturile familiale și sociale pentru a trăi ca un rătăcitor prin Europa, unde a avut legături cu filozofi, artiști și reformatori. Editorii (scriitorul Ulrich Holbein, biograful Hermann Müller și publicistul Herrmann Cropp) îl prezintă în prefața volumului pe Gusto Gräser drept „poet înțelept, artist al limbajului, filozof, mistic și profet TAO, precursor al hipioților”

Va urma un nou record global de temperatură în următorii cinci ani, anunță Organizația Meteorologică Mondială (OMM), care consideră anul 2024 ca fiind anul cu cea mai mare temperatură medie înregistrată vreodată. Recordul va fi depășit cu o probabilitate de 80 la sută între anii 2025-2029. Potrivit prognozei, încălzirea globală va depăși pragul de 1,5 grade în media pe cinci ani. Raportul a fost întocmit din modele climatice provenind de la 15 instituții

„Vocabular german“. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Casa și locuința“

Istoria azi – 1453: Constantinopole, capitala Imperiului Roman de la Răsărit, este cucerit de către armata otomană condusă de sultanul Mehmet al II-lea; evenimentul marchează sfârşitul Imperiului Bizantin

Calendarul personalităţilor – 1958: Annette Bening, actriţă nord-americană: – 1917: John Fitzgerald Kennedy, om politic nord-american, al 35-lea preşedinte al S.U.A. (1961-1963); – 1894: Josef von Sternberg, regizor de film austriac

Miercuri, 28 mai 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Despre festivitățile cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la îmființarea la Liceul Teoretic ”Nikolaus Lenau” din Timișoara a Departamentului special de limba germană (DSA), dar și despre consecințele rezultatului final al alegerilor prezidențiale pentru comunitatea germanilor din România, vorbește deputatul minorității germane în Parlamentul țării, Ovidiu Ganț. Interviu realizat de Adrian Ardelean, Radio România Timișoara, redacția emisiunilor în limba germană

Actualitatea sibiană: ESTE FILM Festival, între 28 mai și 1 iunie, la Teatrul „Gong” și CineGold, Sibiu, cu prezentarea unor filme europene (intrare liberă) și a unor filme suedeze din anii 60 // Romanian International Grand Prix 2025 la Sibiu, 30-31 mai 2025, Sala Transilvania // Piesa NECUNOSCUTA CUNOSCUTĂ de Aleksander Ścibor-Rylski la TNRS Sala Studio, pe 30 mai // Atelierul de Comunicare prin Artă – Ținutul de Smarald, la Teatrul Gong, pe 31 mai 2025 // Spectacolul VRĂJITORUL DIN OZ la Teatrul GONG, Sala Etaj // Un festival pentru copii, „Imagine Art Festival editia a II-a“, pe 31 mai și 1 iunie, la Piața Habermann // Spectacolul în limba germană  cu traducere simultană în română, OPERELE LUI WILLIAM SHAKESPEARE PE SCURT, la Sala Studio, TNRS, 3 iunie 2025 // Primul și cel mai colorat eveniment din Sibiu de la începutul verii, Sunbreak Festival 2025, între 5 și 8 iunie 2025, Piața Mare // A 3-a ediție a ”Lavanda Fest 2025”, 6-9 iunie, Sibiu // Crosului Agnitei – la apus, pe 21 iunie 2025, în cea mai lungă zi din an, ediția a IV-a. Detalii suplimentare pot fi găsite pe site-ul oficial al crosului: www.crosagnita.ro.

Zilele Culturii Germane la Sighișoara (30 mai – 1 iunie 2025), detalii din program. Înscrierile pentru diferitele activități culturale se mai pot face până miercuri, 28 mai. Evenimentul este organizat de filiala din Sighișoara a Forumului Democrat al Germanilor cu scopul menținerii identității etnico – lingvistice și culturale germane

Biserica Evanghelică C.A. din Cisnădioara, jud. Sibiu, anunță finalizarea lucrărilor de modernizare a casei de oaspeți a comunității luterane din localitate, care este deschisă tuturor vizitatorilor sau turiștilor care doresc să se relaxeze într-un mediu rural, dar doresc să profite și de oferta turistică, gastronomică, culturală și istorico-artistică a Cisnădioarei.

Concluzii desprinse în urma primului atelier educațional „Școala în cetate” – un exercițiu de imaginație și explorare a patrimoniului ce se adresează copiilor, organizat de Fundația ”Biserici Fortificate” în colaborare cu Asociația De-a Arhitectura – Filiala Sibiu și elevii clasei a III-a A de la Școala Gimnazială din Cristian (județul Sibiu)

Istoria azi –  1987: tânărul german Mathias Rust (18 ani) aterizează cu un avion sport tip Cessna 17 pe Piaţa Roşie din Moscova, capitala Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, URSS

Calendarul personalităţilor – 1968: Kylie Minogue, cântăreață și actriță australiană – 1921: Heinz G. Konsalik, scriitor german – 1908: Ian Lancaster Fleming, scriitor şi jurnalist britanic, creatorul personajului „agentul 007 James Bond“  – 1884: Edvard Beneš, politician ceh – 1830: Carl Filtsch, una din cele mai importante personalități muzicale ale secolului al XIX-lea, născut la Sebeșul săsesc (jud.Alba) și decedat la vârsta de numai 15 ani la Veneția. În ciuda vârstei sale fragede el a lăsat în urma sa opt compoziții proprii, din care unele au fost publicate pentru prima dată la Londra, în 1843

Sâmbătă, 24 mai 2025

Știri

Asociația pentru Viitorul Mobilității scrie istorie la Brașov și impulsionează inovația. Cu o viziune clară asupra viitorului mobilității urbane, Asociația pentru Viitorul Mobilității devine un actor-cheie în transformarea Brașovului într-un centru al inovației. Brașovul devine astfel motorul unei schimbări regionale – cu curaj, viziune și deschidere către soluții inovatoare pentru mobilitatea de mâine

Ziua Timișoarei și Celebrarea orașului, într-o singură ediție specială anul acesta. Anul acesta, Ziua Timișoarei și Celebrarea orașului sunt organizate pentru prima dată în parteneriat, de Centrul de Proiecte și Casa de Cultură. Cele două evenimente de anvergură vor fi reunite sub același nume – „Ziua Timișoarei”

Generația online s-a cam săturat de smartphone. Aproape jumătate dintre tineri ar prefera să trăiască într-o lume fără internet, potrivit unui sondaj britanic. Această afirmație inedită se reflectă într-o oarecare măsură și în tendințele de ultimă oră.

„Sibiu Wine Festival“, aflat la prima ediție, promite „un regal al vinurilor“, cu degustări și prezentări tematice (Sediul FDGR, Sala Oglinzilor, 24-25 mai, program zilnic: 12-20, accesul este permis doar persoanelor peste 18 ani)

La Maratonul Internațional Sibiu, participarea este egală cu solidaritatea: peste 10.400 de înscrieri la cele 9 curse și peste 6.600 de susținători sprijină 54 de cauze dedicate schimbări pozitive în domenii precum educație, mediu, sănătate și cultură (24-25 mai)

Istoria azi – 1956: ediţia întâi a „Grand Prix d‘ Eurovision de la Chanson” (în prezent: „Eurovision Song Contest”) are loc la Lugano (Elveţia) – 1918: premiera la Budapesta a operei „Cetatea contelui Barbă albastră”, compusă de Béla Bartók

Calendarul personalităţilor –  1941: Bob Dylan, cantautor şi poet nord-american, laureat în 2016 al Premiului Nobel pentru literatură – 1914: Lilli Palmer, actriţă şi scriitoare germană – 1914: George Tabori, regizor şi autor de teatru britanic – 1905: Mihail Șolohov, scriitor sovietic de origine cazacă, laureat în 1965 al Premiului Nobel pentru Literatură – 1819: Victoria a Regatului Unit, regina Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei (din 1837 până în 1901), împărăteasă a Indiilor (din 1877 până în 1901) și stăpână a celor 28 de colonii britanice – 1743: Jean Paul Marat, medic şi revoluţionar francez – 1686: Daniel Gabriel Fahrenheit, fizician german, considerat unul din fondatorii termometriei; a introdus scara termometrică cunoscută sub numele „scara Fahrenheit“

Vineri, 23 mai 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Până în prezent, la biserica fortificată din Alțâna, jud. Sibiu nu au fost efectuate lucrări de reconstrucție în urma a două valuri de deteriorări masive (4 noiembrie 2020: prăbușirea tavanului; 4 noiembrie 2023: prăbușirea boltei), datorită unor desincronizări dintre strângerea de fonduri și realizarea proiectului necesar. Curatoarea comunității evanghelice C. A. locale, Rosemarie Müller, este încrezătoare că anul acesta lucrările vor putea fi abordate în etape interviu

Știri locale din județele Satu Mare și Maramureș: În județul Satu Mare, candidatul independent Nicuşor Dan a câştigat alegerile prezidenţiale cu 63,51% iar contracandidatul George Simion a obținut 36,49% din voturi; – Pe noul pod din Satu Mare peste râul Someș, ”Podul Transilvania”, circulația se va deschide în data de 30 mai, odată cu startul Zilelor Orașului Satu Mare; – În județul Maramureș, candidatul independent Nicuşor Dan a câştigat alegerile prezidenţiale cu 51,20% iar contracandidatul George Simion a obținut 48,80% din voturi; – “Zvon de primăvară”, eveniment tradițional organizat de organizația locală Baia Mare a FDGR, este anunțat pentru data de 30 mai. La programul cultural de la Teatrul Municipal Baia Mare participă anasambluri de dans popular din Satu Mare, Vișeu de Sus, Oradea și Petrești, precum și fanfara din Băiuț. Oaspete de onoare va fi Regina Lochner, Consul al Republicii Federale Germania la Timişoara sinteză

Principalele subiecte din ediția apărută astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană „Hermannstädter Zeitung”, prezentate de redactorul șef Beatrice Ungar. Înregistrare Gabriela Mezei, Radio România Tg. Mureș, redacția emisiunilor în limba germană

La Biserica Neagră din Brașov va începe sâmbătă seria de 21 de concerte de orgă „Organ Nights“ (24 mai – 18 octombrie, în fiecare sâmbătă, ora 18, cu excepția zilei de 12 iulie), susținute de artiști din România, Germania, SUA, Ungaria, Franța, Austria și Olanda. În data de 21 iulie va fi interpretată Misa în si minor de Johann Sebastian Bach. Totodată va continua până la 4 septembrie seria celor 15 concerte extraordinare, începută cu evenimentele din 13 mai (în cadrul Festivalului Internațional al Muzicii de Cameră) și 21 mai (Concert pentru vioară și orgă)

Istoria azi – 1992: la Palermo în Sicilia, juristul italian Giovanni Falcone împreună cu soţia şi trei gărzi de corp sunt asasinaţi într-un atentat cu bombă atribuit grupurilor locale ale crimei organizate. Magistratul specializat în instrumentarea cazurilor privind crima organizată din Sicilia este considerat erou naţional al Italiei. Succesorul său în funcţie, magistratul Paolo Borsellino, a fost ucis în data de 19 iulie a aceluiaşi an

Calendarul personalităţilor – 1848: Otto Lilienthal, inginer şi tehnician de aviaţie german; – 1707: Carl von Linné, medic şi naturalist suedez

Miercuri, 21 mai 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

„Inundaţiile din 1970-1975. Retrospectivă”, tema Zilelor Culturii Germane la Sighișoara (30 mai – 1 iunie 2025). Participă ansambluri de dans popular din Reghin, Sibiu, Sebeș și Sighișoara. Programul evenimentelor, ce includ și o paradă a portului popular săsesc, a fost anunțat de organizator, filiala locală a FDGR

România după alegerile prezidențiale. Considerații ale deputatului FDGR în Parlamentul României, Ovidiu Ganț: – Urmează validarea rezultatului alegerilor de către Curtea Constituțională a României și învestirea președintelui ales, Nicușor Dan; – Primele sarcini ale noului președinte al României; – Așteptări ale deputatului FDGR față de noul președinte al României; – O interpretare politică a vizitei anunțată pentru joi la Timișoara a Președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, unde va primi „Premiul Timișoara pentru Valori Europene“. Interviu realizat de Adrian Ardelean, Radio România Timișoara, redacția emisiunilor în limba germană

„Premiul Timișoara pentru Valori Europene“ va fi acordat anul acesta Președintei Parlamentului European, Roberta Metsola. Ea va primi personal distincția în cursul vizitei de mâine la Timișoara, pe care o anunță într-o declarație acordată Radio România Timișoara

Actualitatea sibiană: „Transilvania Tattoo Expo“, festival internațional de tatuaje (Sala Thalia, 23 – 25 mai, zilnic începând cu ora 13, intrare cu bilet); – „VINO – Music & Street Food Festival” (Parcul Tineretului, 22 – 25 mai, zilnic între orele 16-24, intrarea este liberă); – Un sfârșit de sătămână cu spectacolul APOCALIPSYNC, one-man show cu Luciano Rosso, regia: Luciano Rosso și María Saccone (Teatrul pentru copii și tineret „Gong“, 23 mai, ora 18 și 24 mai, ora 18); – Instrumente electrice, muzică simfonică, ritmuri rock: concertul „Vivaldi Rocks“ susținut de Orchestra Simfonică București (Centrul Cultural „Ion Besoiu”, 23 Mai, ora 19:30); – „Sibiu Wine Festival“, aflat la prima ediție, promite „un regal al vinurilor“, cu degustări și prezentări tematice (Sediul FDGR, Sala Oglinzilor, 24-25 mai, program zilnic: 12-20, accesul este permis doar persoanelor peste 18 ani); – La Maratonul Internațional Sibiu, participarea este egală cu solidaritatea: peste 10.400 de înscrieri la cele 9 curse și peste 6.600 de susținători sprijină 54 de cauze dedicate schimbări pozitive în domenii precum educație, mediu, sănătate și cultură (24-25 mai); – Campionatul National de Fitness si Culturism 2025 (Sala Transilvania, 28 mai – 1 iunie); – Cinematografie europeană la ESTE FILM Festival 2025, cu peste 40 de lungmetraje și scurtmetraje, ateliere, expoziții, concerte și LINE-UP: International Academy and Networking for Festival Managers (Teatrul „Gong“, 28 mai – 1 iunie, intrare cu bilet); – Programul atelierelor de creație pentru copii de la Teatrul „Gong“; – Programul spectacolelor de teatru din următoarele zile

Cultură cu emoții: concursul de poezie și proză „open mike” de la Berlin, dedicat descoperirii și promovării noilor talente literare de limbă germană, va avea loc până la urmă și anul acesta. Ediția cu nr. 33 este anunțată acum pentru zilele de 7 și 8 noiembrie dar soarta ei a stat multă vreme în cumpănă datorită recentelor ajustări din bugetul cultural al orașului Berlin

Semicolonul, un semn de punctuație pe cale de dispariție în publicațiile de limbă engleză din ultimii 20 de ani, avertizează un grup de lingviști britanici. În schimb, semnul de punctuație compus dintr-un punct și o virgulă este mai cunoscut în comunicarea online scrisă, pentru reprezentarea grafică a unui zâmbet complice. Frecvența apariției semicolonului în texte publicate a scăzut de la 1/200 la 1/400; două treimi dintre studenții britanici evită să folosească acest semn de punctuație, în parte pentru că nu înțeleg cum trebuie folosit, avertizează grupul de lingviști

Istoria azi – 1877: Mihail Kogălniceanu a proclamat în Parlamentul României, în numele guvernului, independența – expresie a dorinței întregului popor; – 1904: la Paris, şapte federaţii europene de fotbal fondează Federaţia Internaţională de Fotbal Asociaţie (Fédération Internationale de Football Association, FIFA). În prezent, 211 federații naționale de fotbal sunt membre ale FIFA; – 1927: Charles Lindbergh aterizează pe câmpul Le Bourget din Paris, completând primul zbor fără escală din lume, în traversarea Oceanului Atlantic; – 1932: aviatoarea nord-americană Amelia Earhart este prima femeie pilot care traversează în zbor Oceanul Atlantic; durata traversării, de 13 ore şi 55 de minute, a reprezentat un nou record mondial. Zborul a fost efectuat între orașele Harbour Grace, provincia canadiană Newfoundland și Labrador, și Londonderry în Irlanda de Nord

Calendarul personalităților – 1921: Andrei Saharov, disident sovietic și militant pentru drepturile omului, Laureat în 1975 al Premiului Nobel pentru Pace; – 1880: Tudor Arghezi (Ion N. Theodorescu), poet, prozator și publicist român; – 1826: Karl Storck, sculptor român de origine germană. A fost primul profesor de sculptură la Școala de arte frumoase din București (Școala de Belle-Arte, fondată de Theodor Aman în 1864); – 1688: Alexander Pope, poet englez

Luni, 19 mai 2025

Știri

Ghicitoarea zilei

Alegeri prezidențiale turul doi. Rezultat final: Nicușor Dan este noul președinte al României

Germanul Uwe Nortmann este probabil cel mai în vârstă pilot, care a aterizat pe 15 mai 2025 pe aeroportul internațional Brașov-Ghimav la bordul unui avion 100% electric

Pentru întânirea sașilor de pretutindeni de la Dinkelsbühl, Germania, aflată la cea de-a 75-a ediție (6-9 iunie), organizatorii au anunțat programul evenimentelor. Întâlnirea anuală are loc în mod tradițional de sărbătoarea Rusaliilor, observată conform calendarului bisericesc apusean. Deviza ediției 2025 este „Împreună ne stăm alături”

Pe 15 mai 2025, Aeroportul  Internațional  Brașov- Ghimbav a marcat o realizare deosebită, devenind primul aeroport din România care a primit în Europa un avion complet electric. Evenimentul a avut loc în cadrul Conferinței „Smart Airport Cities”, și reprezintă un moment istoric pentru domeniul aviației din țara noastră. Proiectul a fost coordonat de inventatorul brașovean Călin Gologon, care are o experiență de peste 10 ani în industria aeronautică din Brașov, activând la IAR Ghimbav, si care acum este inginer la firma bavareză Elektra Solar din Germania.  

Parlamentul European s-a întrunit la Strasbourg în sesiunea plenară din 5-8 mai 2025. Eurodeputații au discutat: cu Comisia și Consiliul un răspuns coordonat al UE la măsurile comerciale ale SUA și la oportunitățile comerciale globale pentru UE; – despre modul în care UE poate contribui la realizarea unui acord de pace just, durabil și cuprinzător pentru Ucraina. Eurodeputații au dezbătut și votat asupra viziunii Parlamentului pentru cadrul financiar multiannual 2028-2034 și au participat la o ceremonie în plen pentru comemorarea sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial în Europa. Reportaj realizat de Adrian Ardelean, Radio România Timișoara, redacția emisiunilor în limba germană

„Literatură și cultură germană în Europa răsăriteană – paradigme și tendințe actuale“, volum publicat în limba germană de Editura Universității de Vest (Timișoara, 2024, coordonatori: Laura Cheie, Beate Petra Kory, Grazziella Predoiu), a obținut Medalia de Argint la Salonul de Carte tehnico-științifică, artistică și literară “EUROINVENT” (ediția a XVII-a, 2025), organizat în parteneriat cu Academia Oamenilor de Știință din România, AOSR

Fără smartphone în ciclul școlar primar și gimnazial, au hotărât autoritățile educaționale ale landului federal german Bremen. Decizia se bazează pe dovezi științifice care demonstrează impactul negativ al utilizării smartphone-ului, în timpul programului școlar, asupra capacității de învățare, dezvoltării sociale și sănătății copiilor. Interdicția este valabilă începând din 1 iunie. Pentru ciclul liceal, fiecare unitate de învățământ poate hotărâ independent în această privință

Istoria azi – 1845: debutul expediţiei britanice conduse de exploratorul arctic Sir John Franklin pentru căutarea Pasajului de nord-vest, ce leagă Oceanul Atlantic de Oceanul Pacific; – 1798: generalul francez Napoleon Bonaparte porneşte în Campania din Egipt şi Siria (1798-1801); – 1536: Anne Boleyn, a doua soție a regelui Henric al VIII-lea al Angliei și mama viitoarei regine Elisabeta I, este executată în Turnul Londrei pentru presupusul adulter, incest cu fratele ei George și acuzația de conspirație împotriva regelui

Calendarul personalităţilor – 1925: Malcolm X, activist civic nord-american; – 1914: Max Ferdinand Perutz, chimist şi eseist britanic de origine austriacă, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1962, împreună cu chimistul britanic John Kendrew; – 1890: Ho Şi Min, politician vietnamez, a proclamat în 1945 Republica Democrată Vietnam, fiind şi primul premier (până în 1955) şi preşedinte (până în 1969) al ţării; – 1762: Johann Gottlieb Fichte, filozof german 

Sâmbătă, 17 mai 2025

Știri

200 de ani de la nașterea compozitorului Johann Strauss fiul (1825-1899), supranumit ”regele valsului”

Sumă record oferită la o licitație a Casei Christie’s din Londra pentru lucrarea unei artiste în viață. Pictura Marlenei Dumas, intitulată ”Miss January”, a fost achiziționată contra sumei de 13,6 milioane de dolari

Cum transformă Inteligența Artificială (IA) publicitatea

Istoria azi – 1792: Înființarea bursei de pe Wall Street, cel mai important sediu al bursei mondiale – 1957: Regizorul Ion Popescu-Gopo a fost premiat la Cannes cu Marele Premiu Palme d’Or pentru scurt metraj, pentru filmul de desen animat „Scurtă istorie“.

Calendarul personalităţilor – 1897: Odd Hassel, chimist norvegian, laureat Nobel – 1904: Jean Gabin, actor francez – 1920: Geo Dumitrescu, poet român

Miercuri, 14 mai 2025

Știri

Știri electorale: Alegeri prezidențiale 2025

Ghicitoarea zilei

1000 de ani de la întemeierea Episcopiei de Cenad în anul 1030, sunt marcați la Timișoara prin deschiderea unei expoziții ce va prezenta într-un mod inedit primele cinci secole ale vechii Episcopii de Cenad, de la întemeierea acesteia până la cucerirea cetății Timișoarei și perioada dominației otomane în Banat (Domul Sf. Gheorghe, miercuri, 14 mai, ora 11.00). Vernisajul se va realiza în prezența Episcopului diecezan, E.S. Iosif Csaba Pál, a Episcopului Emerit de Timișoara, E.S. Martin Roos, a nenumărate personalități locale și străine

Deja două evenimente de succes ale Fundației Biserici Fortificate pentru salvarea monumentelor istorice din Transilvania! Cristian Cismaru, noul director executiv al Fundației, cu o vastă experiență în domeniul turistic, a testat de două ori deja proiectul ”Brunch în biserici fortificate”, menit să motiveze din ce în ce mai mulți oameni pentru subiectul legat de istoria și salvarea monumentelor valoroase. După ”micul dejun prelungit” de la Movile și Curciu,, ce a inclus multe evenimente pentru toate categoriile de vârstă, s-a anunțat acum Transilvanian-Brunch la Bazna (județul Sibiu, 24 mai).

Actualitatea sibiană: Nopatea Muzeelor 2025 la Sibiu, cu un program extrem de bogat, pentru toate vârstele și categoriile sociale (17 mai 2025) // Întîlnirea anuală a corurilor religioase din cadrul Bisericii Evanghelice C. A. din România, la Biertan (jud. Sibiu), 17 mai 2025. Evenimentul muzical este susținut generos de către ”Chöre helfen Chören“, Asociația din Germania a Corurilor Lutherane // Spectacolul ”Femei bune pentru barbati nebuni” la Sala Thalia, Sibiu, vineri, 16 mai 2025 // Atelierul de Creat Povești – Artă pe tricou, pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani, Teatrul GONG, sâmbătă, 17 mai 2025 // ANIMEST, o selecție de scurtmetraje pentru copii, pe 17și 18 mai 2025, la Teatrul GONG pentru Copii și Tineret, Sibiu // Lansare de carte urmată de o sesiune de autografe cu autorul Radu Vancu la Librăria ”Humanitas” din Sibiu, marți, 20 mai // Spectacolul ”Take, Ianke si Cadir” la Centrul Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, marți, 20 mai // Festivalul Muzicii de Camera UVT în perioada 20 – 21 mai, la Sala Thalia, cu participarea studenților Universității de Vest din Timișoara // Atelierul de creație în limba germană „Flinke Finger” – Semne de ușă în culori, la Teatrul GONG, joi, 22 mai 2025 // Olimpiada „Meşteşuguri artistice tradiţionale”, ediția XXVIII-a (22 mai 2025). Evenimentul pentru copii este organizat de Muzeul ASTRA și Inspectorarul Școlar Județean Sibiu // Spectacolul IONA, în regia lui Silviu Purcărete, o adaptare a piesei lui Marin Sorescu, la TNRS – Sala Mare, joi, 22 mai 2025 // Vineri, 23 mai 2025 începe la Sibiu Transilvania Tattoo Expo. Mai multe detalii pe www.tattooexpo.ro // Crosul Agnitei, competiția sportivă ce are ca scop atât promovarea unui stil de viață sănătos, cât și strângerea de fonduri pentru proiectele orașului. La ediția din acest an pe 21 iunie 2025, o noutate: „Hai la pas, Agnita!”, adică o cursă pentru toți cei care iubesc mișcarea… în ritmul lor!

Teutonic Fest Hărman, ediția 2025, în fața unor provocări financiare. Organizatorul evenimentului Dan-Ioan Ilica-Popescu, speră să poată organiza și în acest an festivalul istoric ce amintește de prezența cavalerilor teutoni pe aceste meleaguri în urmă cu 800 de ani. Conform unor surse istorice, ei sunt întemeietorii localității Honigberg (Hărman, jud. Brașov)

Istoria azi – 1796: doctorul englez Edward Jenner a administrat primul vaccin contra variolei – 1900: se deschid Jocurile Olimpice de vară de la Paris. Pentru prima oară au participat și femei – 1981: primul zbor al unui român în spațiul cosmic, Dumitru Prunariu, cu nava Soiuz–40. Zborul a durat 7 zile, 20 de ore și 42 de minute, activitatea spațială desfășurându–se la bordul stației orbitale „Saliut 6″.

Calendarul personalităţilor – 1885: Otto Klemperer, dirijor și compozitor german – 1944: George Lucas, regizor și producător nord-american Cele mai cunoscute creații ale sale sunt seriile de filme Războiul stelelor (engleză Star Wars) și Indiana Jones – 1969: Cate Blanchett, actriță australiană