Vineri, 31 decembrie 2021

Ghicitoarea zilei

Opt ani în Româmia – jurnalistul german Michael Mundt a petrecut opt ani în România ca redactor la cotidianul central de limbă germană Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien, timp în care a călătorit mult prin țară. Așa a cunoscut oameni și locuri    interviu

Retrospectiva evenimentelor anului 2021  

Calendarul personalităților – 1869: Henri Matisse, pictor, grafician și sculptor francez – 1937: Anthony Hopkins, actor britanic

Istoria azi – 1984: SUA părăsește UNESCO, suborganizația ONU care se ocupă de educație, știință și cultură, acuzând ingerințe politice din partea acesteia

Miercuri, 29 decembrie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei

Pentru deputatul minorității germane în Parlamentul României, Ovidiu Ganț, anul 2021 a fost plin de realizări. Printre ele se numără reintroducerea scutirilor de impozite pentru imobile și vehicule pentru copiii fostelor victime ale regimului comunist, beneficiari ai decretului lege 118/1990. Acestea fuseseră eliminate prin ordonanță de urgență în luna august. Interviu, preluare Radio Timișoara, Secţia emisiunilor în lb. germană, redactor Astrid Weisz

Actualitatrea sibiană: Concertul de Anul Nou de la Sibiu, 31 decembrie 2021: “O seară ca-n filme”, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu, ora 18.00. Artiști invitați: solista de jazz Christiana Uikiza, pianistul Horia Mihail. Lor li se alătură balerini ai Teatrului de Balet Sibiu (coregrafie: Aleisha Gardner). Orchestra ICon Arts concertează sub bagheta dirijorului Werner Dickel – Revelion în Piața Mare, Sibiu, de la ora 21.00. Participă Ansamblul Folcloric Prfesioinist “Cindrelul-Junii Sibiului”, Subcarpați, Non Profit, Riff, Cargo, Juke Box, spectacol inedit de lasere, lumini și foc, realizat de CBU Collective – Târgul de Revelion Sibiu (Piața Mare) până pe 2.01.2022 – Atelier pentru multiplicatori “Ziua Mondială a Rugăciunii”, organizat de Organizația de Femei a Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România, Cisnădioara, 15.01.2022

Tradiționalul concert în ajunul Anului Nou, de la Biserica Neagră din Brașov, are loc vineri, 31 decembrie. Încasările obținute în urma acestor concerte au fost folosite pentru restaurarea mai multor orgi istorice din Transilvania. În iarna anului 2017, din cauza funcționării defectuoase a sistemului de încălzire din Biserica Neagră, a fost introdus noul titlu „Muzică și meditație”, concertul desfășurându-se într-un format mai scurt, cu intrare liberă. Acest format este menținut și în acest an

Teatrul Național „Radu Stanca“ Sibiu organizează în prima lună a anului 2022 o microstagiune a Secției Germane, cu un spectacol premieră și o serie de reprezentații ale Secției Române. „Întâlnirea culturală a artiștilor, diplomaților și oamenilor de afaceri din spațiul lingvistic german – Microstagiunea Secției Germane“ debutează în 20 ianuarie 2022, cu premiera spectacolului „Domnul Iederman“
 
A apărut Calendarul Evanghelic de perete pe anul 2022, editat de Biserica Evanghelică C.A.din România, Asociaţia Saşilor Transilvăneni din Germania, Asociaţia „Sozialwerk“ şi Comunitatea Saşilor Transilvăneni şi a Şvabilor Bănăţeni din cadrul Bisericii Evanghelice C.A.din Germania. Preţul de achiziţie este de 11,53 lei.

„IWF – Institut für die Wissenschaften vom Menschen“ („IWF – Institutul pentru științe despre om“) oferă bursa „Paul Celan“ pentru traduceri din științele sociale, umane sau din domeniul studiilor culturale. Termenul de depunere a candidaturilor este 15 ianuarie 2022

Istoria azi – 1937: Irlanda dobândeşte suveranitatea; intră în vigoare Constituţia adoptată prin referendum

Calendarul personalităţilor – 1972: Jude Law, actor englez – 1938: Jon Voight, actor american – 1808: Andrew Johnson, politician nord-american, cel de-al 17-lea președinte al Statelor Unite ale Americii – 1800: Charles Goodyear, chimist nord-american – 1721: Madame de Pompadour, metresa regelui Ludovic al XIV-lea al Franței

Luni, 27 decembrie 2021

Ghicitoarea zilei

”From tears to ideas” – proiect de cercetare colectivă care are ca punct de pornire bocitoarele de profesie din România. Autoarele Christa Wall (Austria) și Andreea Vlăduț (România) și-au prezentat lucrările pe această temă într-o expoziție la Atelier 35 din București      

”Zwischen den Jahren” (”Între ani”), sintagma descrie în spațiul cultural german săptămâna dintre Crăciun și Anul Nou – istorie și semnificație  

Calendarul personalităților -1901: Marlene Dietrich, actriță și cântăreață germano-americană; 1571- Johannes Kepler, astronom german;  1822: Louis Pasteur, chimist și bacteriolog francez

Istoria azi – 537: A fost inaugurată Biserica Sfânta Sofia din Constantinopol, devenită în 1453 moschee și în 1953 muzeu; 1945: Înființarea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și a Fondului Monetar International (FMI)

Marţi, 21 decembrie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei

La Editura Honterus a apărut cartea „Briefe in die Runde” („Scrisori către rude și prieteni”), a cunoscutului scriitor german din România, Joachim Wittstock și a soției sale, Inge Wittstock. Tradiționalele felicitări de Crăciun sunt înlocuite în acest volum cu povești ce cuprind un sfert de veac, ilustrate cu reproduceri după tablouri și lucrări grafice eseu

Muzeul Național al Banatului, în colaborare cu Facultatea de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara, organizează azi, la Bastionul Maria Theresia, ora 17.00, spectacolul „Crăciun la Muzeu”. Publicul va asculta arii de operetă și va admira o expoziție de bijuteri create de prof. Camelia Oszlanszky, precum și o paradă de modă

Cinci scaune de dimensiuni diferite, menite să ofere un loc de joacă și relaxare tuturor vârstelor, au fost montate de Primăria Brașov pe noua pietonală Apollonia Hirscher. Ideea le-a aparținut unor arhitecți brașoveni, coordonați de Adrian Beleny, care își doresc ca proiectul să devină un punct de plecare și o ancoră a designului stradal și să încurajeze o atenție mai mare la felul în care lăsăm spațiile urbane din centru să fie transformate sub presiunea mediului și a oportunităților comerciale

Concert #FLUID & COTE la Goethe-Institut, Bucureși, azi, orele 18.00, 19.00 și 20.00 (trei ediții). Sunetul, muzica și micofonul sunt folosite ca armă împotriva neutralități civice

Novovax, al cincilea vaccin anti-Covid, ca şi aprobat de Agenţia euopeană a Medicamentului, EMA, consideră experţii. Vaccinul pe bază de proteine ​​de la Novavax s-a dovedit a fi eficient în proporție de peste 90%, inclusiv împotriva unor variante îngrijorătoare de coronavirus, într-un amplu test clinic american de fază avansată. Pînă acum a fost folosit în Indonezia, Mexic şi SUA.

Istoria azi – 1991: destrămarea Uniunii Sovietice – 1958: generalul francez Charles de Gaulle este ales ca preşedinte în Franţa – 1955: a luat fiinţă Teatrul de Stat de Operetă (azi Teatrul Muzical) din Braşov – 1937: la Hollywood are loc premiera filmului „Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici“ de Walt Disney

Calendarul personalităţilor – 1942: cântăreţul german Reinhard Mey – 1935: Stela Popescu, actriţă de teatru şi film – 1917: Heinrich Böll, romancier german – 1918: Kurt Josef Waldheim, diplomat şi politician austriac, Secretar General al Naţiunilor Unite

Vineri, 17 decembrie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei

Curs de ghizi pentru tineri, organizat de Biserica Evanghelică C.A. din România. Cursanții vor fi instruiți în istoria și arhitectura monumentelor sacrale aparținând Bisericii Evanghelice

Werner Hirschvogel (1931-2014), campion reșițean al sporturilor cu motor, omagiat de Poșta Română. Ștampila și un plic filatelic aferent au fost concepute și realizate de Forumul Democrat al Germanilor Caraș-Severin și Asociația de Cultură și Educație a Adulților din Reșița

Concert de Crăciun al Trio Saxones Plus, formație compusă din preoți luterani. Concertul va fi înregistrat în biserica evanghelică din Sebeș și va fi difuzat online în seara de 19 decembrie, a 4-a seară de Advent

Viața la țară – tot mai mulți oameni se mută de la oraș la sat, alegând liniștea și aerul curat. La fel și dr. Stefan Tobler, profesor la Institutul de Teologie Protestantă din Sibiu, care locuiește cu familia în satul Cisnădioara lângă Sibiu.     interviu

Reuniunea Consiliului European de iarnă (Bruxelles, 16 decembrie 2021) şi concluziile discuţiilor purtate de şefii de stat şi de guvern pe subiectele stringente, de actualitate, în spaţiul european: combaterea COVID-19, politica de securitate a UE şi situaţia la graniţa ucraineano-rusă

Istoria azi – editura „wissenmedia“ din Germania a hotărât ca dicţionarul explicativ „Brockhaus“ nu va mai fi disponibil decât online – 2013: incendiu catastrofal în parcul naţional Yosemite din SUA – 1876: are loc premiera operei „Götterdämmerung“ a compozitorului german Richard Wagner la prima ediţie a Festivalului de la Bayreuth

Calendarul personalităţilor – 1770: Ludwig van Beethoven, compozitor – 1830: Jules Alfred de Goncourt, scriitor francez – 1903: Erskine Caldwell, scriitor american – 1908: Willian Frank Libby, chimist american – 1975: Milla Jovovich, actriță americană, de origine ucraineană

Joi, 9 decembrie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei

Voluntar în Transilvania – Leonie Driesch din Renania de Nord Vestfalia, Germania, a optat pentru un an de voluntariat la Serviciului Ecumenic pentru Pace, unde activează în cadrul comunității luterane din Mediaș interviu

Doi copii și viorile lor, acompaniați de o întreagă orchestră de cameră, aduc magia Crăciunului mai aproape de publicul din Sibiu, într-un concert festiv cu care Stagiunea Camerala Fernandez & Friends încheie anul 2021, pe data de 10 decembrie 2021 în Sala Oglinzilor din cadrul Forumului Democratic al Germanilor din Sibiu

Pentru prima dată din noiembrie 2005 Germania are un nou cancelar federal în persoana lui Olaf Scholz (SPD). Noul guvern federal a depus ieri jurământul – coaliția „semafor“ formată din SPD, FDP și Verzi şi-a început activitatea

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Caznele muncii“

Istoria azi – 1914: cedarea de către Austria a regiunii Tirolul de Sud (în prezent Provincia Autonomă Bolzano) în favoarea Regatului Italiei. Această pretenție teritorială a Italiei a fost motivată prin neutralitatea italianaă în Primul Război Mondial – 1990: liderul sindical polonez Lech Wałęsa, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1983, îl învinge în turul doi pe contracandidatul său din primele alegeri prezidențiale libere din Polonia de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. Wałęsa a îndeplinit funcția de președinte al Poloniei între anii 1990 și 1995

Calendarul personalităţilor – 1901: Ödön von Horváth, scriitor austriac – 1717: Johann Joachim Winckelmann, arheolog și teoretician al artei german – 1608: John Milton, poet englez

Miercuri, 1 decembrie 2021

1 Decembrie, Ziua Națională a României. Sărbătoarea aniversează Unirea Transilvaniei cu România și aminteşte de Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, de la 1 decembrie 1918, unde prin voința poporului s-a făptuit unirea provinciilor Basarabia, Bucovina, Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și Sătmar cu Regatul României. ”1 Decembrie” este sărbătorit ca Zi Națională începând cu anul 1990

La Mulți Ani, „Radio Chişinău“! 10 ani de la relansarea oficială în Republica Moldova a postului aparţinând Societăţii Române de Radiodifuziune, “Radio România”

Dublu concert aniversar: Ziua Națională a României și 10 ani de Radio Chișinău, la Sala Radio, miercuri 1 decembrie 2021, începînd cu ora 19.00

Ghicitoarea zilei

Despre vremuri trecute dar şi noutăţi în comunităţile săseşti din jurul oraşului Rupea (judeţul Braşov), cu preotul evanghelic-luteran, pr. Danielis Mare din Rupea interviu

Istoria azi – 1911: are loc la Berlin premiera piesei ”Jedermann” de Hugo von Hofmannsthal, în regia lui Max Reinhardt

Calendarul personalităţilor – 1935: Woody Allen, actor și regizor de film american

Vineri, 26 noiembrie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei

Ambasada RF Germania la Bucureşti salută iniţiativa legislativă privind studierea istoriei evreilor şi a Holocaustului ca disciplină şcolară în invăţământul liceal din România şi consideră introducerea acestei discipline şcolare un prim pas pentru a transmite mai departe cunoştinţele despre Holocaust şi istoria evreilor, cu precădere tinerei generaţii. Iniţiativa legislativă, adoptată de Parlamentul României pe 15 noiembrie şi promulgată de Preşedintele ţării, Klaus Johannis, pe 25 noiembrie 2021, le aparţine deputaţilor Silviu Vexler, din partea comunităţii evreieşti, şi Ovidiu Ganţ, din partea minorităţii germane. Legea prevede şi premiul naţional „Constantin Karadja“, numit după diplomatul româno-suedez şi „Drept între popoare”, căruia îi este atribuită salvarea a mii de evrei în perioada Holocaustului. Premiul se va acorda pentru merite deosebite în protejarea memoriei victimelor Holocaustului şi combaterea antisemitismului

Pentru a beneficia de peisaje sănătoase și robuste, acestea trebuie planificate, proiectate și gestionate, este de părere arhitecul peisagist german Jonas Arndt, care este fascinat de satul Movile, jud. Sibiu, denumit și „satul celor o sută de dealuri”, care a fost construit spre sfârșitul secolului al XII-lea de către sașii transilvăneni în mijlocul unui peisaj extraordinar; aici Jonas Arndt a înființat asociația “Churchfortress e.V. Prieteni din Movile”, care se ocupă de salvarea și revitalizarea bisericii fortificate interviu

Este disponibil noul calendar pentru anul 2022 al Asociaţiei Kulturerbe Kirchenburgen e.V.! – Prin imaginile sale variate în format A4, acesta prezintă Transilvania de-a lungul întregului an, iar prin achiziționarea unui calendar se susține conservarea bisericilor fortificate săsești din Transilvania, întrucât încasările sunt destinate în procent de 100% proiectelor asociației

Brita Falch-Leutert, cantor la Biserica Evanghelică C.A. din Sibiu, organizează în fiecare duminică până de Crăciun, concerte de Advent în cadrul Bisericii Evanghelice C.A. din Sibiu, primul concert fiind susținut de studenții secției de Studii de Teologie Protestantă din cadrul universității “Lucian Blaga” din Sibiu

Principalele titluri din ediția de astăzi a săptămânalului sibian de limbă germană ”Hermannstädter Zeitung”, prezentată de redactorul-șef al publicației, Beatrice Ungar. Preluare înregistrare Radio România Tg. Mureș, secția Emisiuni în limba germană, redactor: Gabriella Mezei

Istoria azi – 1832: la New York circulă primul tramvai tras de cai

Calendarul personalităţilor – 1909: Eugène Ionesco, dramaturg francez de origine română, reprezentant de seamă al teatrului absurd – 1939: Tina Turner, cântăreață americană

Joi, 25 noiembrie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei

Maria Koreck, președinta și co-fondatoarea Asociației Divers din Târgu-Mureș, face bilanțul proiectelor derulate în anul curent, care au vizat îmbunătățirea sitauției romilor și a comunităților marginalizate în general, respectiv a femeilor, din jud. Mureș

Actualitatea sibiană: Târgul de Crăciun de la Sibiu se deschide vineri, pe 26 noiembrie 2021. Acces doar pentru vaccinați sau trecuți prin boală, pe baza certificatului verde – Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Sibiu, organizează, în perioada 25-28 noiembrie 2021, cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului Național de Folclor „Ioan Macrea”. Manifestarea este dedicată ansamblurilor profesioniste şi reuneşte, la Centrul Cultural „Ion Besoiu” artişti din România, reprezentanți de seamă ai zonelor folclorice de provenienţă. – Teatrul GONG din Sibiu prezintă vineri spectacolul în limba germană Da Yang și prințesa Da Yin, regia Éva Lábadi Megyes – Show de comedie cu Doru Octavian Dumitru pe 27.11.2021 la Sibiu – Grigore Leșe sărbătorește Ziua Națională a României la Sibiu. Surpriza concertului simfonic de 1 Decembrie, de la Filarmonica de Stat Sibiu, va fi prezentă pe scena Sălii Thalia a interpretului de muzică tradițională românească, pe care sibienii îl vor putea asculta începând cu ora 19.00

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi – astăzi: „Ce spune omul despre animale”

Afacerile cu produse vegetariene şi vegane, menite să înlocuiască carnea şi laptele, înregistrează la nivel global o scădere semnificativă a vînzărilor, cu toate că în primăvara acestui an se mai vorbea despre un trend ascendent în domeniul produselor alternative. Explicaţiile experţilor

Istoria azi – 2007: Alegeri parlamentare și referendum pentru alegerea sistemului de vot în România – 1952: premiera piesei „Capcana de şoareci” de Agatha Christie, unul dintre cele mai longevive spectacole ale London Ambassador Theatre – 1940: Încep, la Jilava, săpăturile pentru dezgroparea, în vederea reînhumării, a osemintelor lui Corneliu Zelea Codreanu și ale celorlalți legionari uciși împreună cu el – 1715: Începutul domniilor fanariote în Țara Românească prin instaurarea la domnie a lui Nicolae Mavrocordat

Calendarul personalităţilor – 1960: John F. Kennedy Jr., fiul președintelui american John F. Kennedy – 1915: Augusto Pinochet, general și președinte al Republicii Chile – 1863: Ion Cantacuzino, medic și bacteriolog român – 1844: Carl Friedrich Benz, inginer german care construiueşte primul vehicul cu motor pe benzină – 1814: Matei Millo, actor român

Sâmbătă, 13 noiembrie 2021

Zilele Culturii Austriece la Sibiu. Pe 13 noiembrie, ora 19.00 şi 14 noiembrie, ora 16.00, la Teatrul pentru Copii şi Tineret GONG, spectacolul „Die Gesichter der Hedy Lamarr/Diferitele chipuri ale lui Hedy Lamarr“, performance cu marionete pentru adulţi şi tineret, urmat de o sesiune de întrebări şi răspunsuri. Viața lui Hedwig Kiesler, de origine vieneză şi cu o carieră fulminantă la Hollywood, a avut suişuri şi coborâşuri ameţitoare, iar spectacolul îi dezvăluie multitudinea de faţete: Hedwig Kiesler a devenit Hedy Lamarr, o actriță de film cu un stil iconic, atinsă de nebunie și de geniu, seducătoare, om de ştiinţă, victimă și răufăcătoare în același timp. Idolatrizată ca „cea mai frumoasă femeie din lume”, inteligența ei a fost în mare parte subestimată. Spectacolul este o producţie Schubert Theater Wien, scenariu/ regie/concepţie păpuși: Kai Anne Schuhmacher

Energia nucleară în atenţia Scientists for Future. Organizaţia oamenilor de ştiinţă elveţieni, austrieci şi germani, care şi-a propus să se alăture mişcării tinerilor Fridays for Future, aduce în discuţie avantajele, dar şi dezavantajele utilizării energiei nucleare în rezolvarea crizei mondiale climatice

Furnizează Dr. Google & Co. sfaturi medicale fiabile? Un studiu realizat de cercetători germani în jurul prof. Alexander Bondarenko de la Universitatea din Halle-Wittenberg indică faprul că aprox 70% din populaţia planetei apelează la motoare de căutare pe internet pentru a se informa despre simptome, boli şi modalităţile de tratament existente. Concluziile cercetătorilor dau de gîndit despre corectitudinea şi siguranţa informaţiilor găsite pe internet

Istoria azi – 1936: premiera absolută la Viena a dramei „Credinţă, iubire, speranţă” de Ödön von Horváth

Calendarul personalităţilor – 1933: Peter Härtling, scriitor german – 1850: Robert Louis Stevenson, scriitor scoţian