Sâmbătă, 20 noiembrie 2021

Știri

Mitul lui Dracula continuă să fascineze, ipostazele sale în literatură au fost tema unei prelegeri ținute de istoricul Manuel Stübecke din Germania la conferința anuală a Catedrei de germanistică a Universității Lucian Blaga din Sibiu, care s-a desfășurat pentru al doilea an consecutiv online    

După doi ani şi jumătate de pauză din cauza coronavirusului, cel mai mare târg de artă din Germania, Art Cologne, și-a deschis porţile miercuri în oraşul Köln (Germania). Până duminică, circa 150 de galerii şi dealeri din 20 de ţări vor prezenta lucrări din secolele XX şi XXI 

Trecerea a 20 de ani de la lansarea primului film Harry Potter a fost marcată într-un mod inedit de către producătorii seriei. 

Istoria azi –  1966: La New York are loc premiera musicalului ”Cabaret”, una dintre cele mai premiate producții ale genului  

Calendarul personalităţilor –  1923: Nadine Gordimer, scriitoare sud-africană, laureată, în 1991, a Premiului Nobel 

Miercuri, 17 noiembrie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei

Concert live la București al trupei româno-germane ZMEI3, la zece ani de la înființare (17 noiembrie, reședința ambasadorului Germaniei în România, ora 17:30). Concertul realizat în cadrul Proiectului cultural „Ambassador Session“ va fi trasnmis online pe paginile de Facebook ale trupei (https://www.facebook.com/ZmeiTrei) și ale Ambasadei (https://www.facebook.com/AmbasadaGermaniei)

Stadiul negocierilor pentru formarea unei viitoare coaliţii de guvernare. Economia României are nevoie de stabilitate şi predictibilitate politică  – Aspecte comentate de Ovidiu Ganț, deputat FDGR în Parlamentul României, Secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaților, membru în Comisia pentru politică externă a Camerei deputaţilor. Preluare Radio România Timișoara, secția emisiunilor în limba germană, redactor: Adrian Ardelean

Asociaţia Germană de Cultură şi Educaţie a Adulţilor din Reşiţa sărbătorește săptămâna aceasta 34 de ani de la înființare (19 nov. 1987)

Actualitatea sibiană: Târgul de Crăciun din Sibiu va fi inaugurat la 26 noiembrie, ora 19, şi se va încheia în data de 27 decembrie. Locurile de desfăşurare sunt în Centrul Vechi, la Piaţa Mare, la Piaţa Mică şi în Strada Nicolae Bălcescu. Începând cu 28 decembrie şi până la 2 ianuarie anul viitor, târgul va continua cu denumirea de Târgul de Revelion – La Muzeul din Dumbrava Sibiului continuă până la 19 noiembrie seria de ateliere interactie în cadrul evenimentului “Sărbătoarea Deltei la Muzeul ASTRA”. Atelierele susținute de meșteri din Delta Dunării  se desfășoară zilnic în intervalul orar 11-15 – La sfârşit de săptămână are loc ultima parte a festivalului cultural maghiar Ars HUNGARICA 2021 – Spectacol de dans contemporan cu poemul „Amurg. 304 zile de lămâie”, coregrafia: Sandra Mavhima (sâmbătă, 20 nov., ora 20, Centrul Cultural „Ion Besoiu” Sibiu) – Filarmonica de Stat Sibiu invită la concertul cameral „Romania Universalis“, cu creații camerale aparținând compozitorilor români de diverse etnii. Interpretează Diana Jipa la vioară, şi Ștefan Doniga la pian (miercuri, 24 nov., orele 19-20.15, Sala Henry Selbing) – Spectacole cu păpuşi pe scena Teatrului “Gong”  „Sarea-n bucate” după Petre Ispirescu, o incursiune în lumea poveștilor  (sâmbătă, 20 nov., de la orele 11 și 18; duminică, 21 nov., de la ora 11 – „Da Yang și Prințesa Da Yin”, cu păpuși inspirate din teatrul tradițional japonez. Spectacolul va avea o reprezentație în limba germană joi, 25 nov., de la ora 18, și două reprezentații în limba română: vineri, 26 nov., de la ora 18, respectiv sâmbătă, 27 nov., de la ora 18 – „Școala Demnității Feminine – Școala Civilă de Fete a Asociațiunii”: expoziția dedicată Școlii de fete a Asociațiunii ASTRA poate fi vizitată până la 30 noiembrie în Sala Expozițională a Primăriei Sibiu. Şcoala a fost înființată la Sibiu în 15 septembrie 1886, prin grija Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român – ASTRA, fiind prima școală secundară pentru fete din Transilvania – S-au pus în vânzare biletele pentru Concertul de Anul Nou de la Filarmonica Sibiu, care promite „O seară ca-n filme”. Invitaţi: solista de jazz Christiana Uikiza, pianistul Horia Mihail, dirijorul Gian Luigi Zampieri, orchestra de cameră ICon Arts şi balerini sibieni (31 decembrie, ora 18, Sala Thalia)

Paradoxul sferei private: mulți dintre noi cedăm date cu caracter personal, cu toate că nu dorim s-o facem; spunem că ne preocupă protecția datelor, dar ne comportăm de parcă n-ar fi așa. Este această contradicție în comportament o alegere rațională sau o problemă? O posibilă explicație ar fi că evaluăm utilitatea mediilor de socializare online, cumpărăturilor online, dispozitivelor smart și altelor asemenea și suntem dispuși să plătim cu date. În plus, viața socială a tinerilor este într-o mare măsură organizată digital, astfel încât opțiunea retragerii nu este o … opțiune

Istoria azi – 1865: omul de ştiinţă francez Louis Pasteur inventează procedeul de conservare a alimentelor lichide denumit ulterior „pasteurizare“

Calendarul personalităţilor – 1966: Sophie Marceau, actriţă franceză – 1944: Danny de Vito, actor nord-american – 1942: Martin Scorsese, regizor de film nord-american – 9: Vespasian, împărat roman (69-79)

Marți, 9 noiembrie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei

econet romania promovează soluții și tehnologii pentru dezvoltarea economică durabilă. Inițiativa Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane (AHK România)  reuneşte o rețea de companii, organizații și instituții din Germania şi România

Cea mai frumoasă casă din Banat, concurs de fotografie organizat pentru a doua oară de Muzeul Național al Banatului. Data limită a înscrierilor este 10 noiembrie. Ediția 2021 se încheie la data de 19 noiembrie

„TRANSFORMATIONs” – schimbarea profundă, la toate nivelurile – este tema Zilelor Culturii Austriece la Sibiu, ediția 2021. Programul evenimentelor (11-13 noiembrie)

„Minorităţile naţionale în situaţie de criză“, conferinţă ProEtnica organizată la Sighişoara (6-8 octombrie) de Centrul Educaţional Interetnic pentru Tineret şi Asociaţia Divers. Au participat Lacziko Enikő Katalin, secretar de stat la Departamentul pentru Relații Interetnice şi Lóránt Vincze, membru al Parlamentului European pentru Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR), președintele Uniunii Federale a Naționalităților Europene (FUEN). Maria Koreck, preşedinta Asociaţiei Divers din Târgu Mureş, co-organizatoare a evenimentului, vorbeşte despre temele principale de discuţii abordate în cadrul conferinţei. Preluare  Radio România Tg. Mureş, secţia emisiunilor în limba germană, redactor: Imola Macavei

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Calea spre superlativ“

Istoria azi – 1989: Republica Democrată Germană (RDG) permite accesul liber la punctele de trecere a frontierei dintre RDG şi Republica Federală Germania (RFG), Berlinul de Est şi Berlinul de Vest – 1944: Comitetul Premiilor Nobel îi atribuie chimistului german Otto Hahn Premiul Nobel pentru Chimie, hotărârea fiind făcută publică abia în 1945. Reţinut în Anglia,  împreună cu alţi oameni de ştiinţă germani, pentru verificarea contribuţiilor ştiinţifice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Otto Hahn a primitPremiul Nobel în 1946 – 1938: Noaptea pogromului din noiembrie împotriva evreilor din Germania nazistă şi Austria – 1897: Prelatul Lorenz Werthmann înfințează la Köln „Asociația Caritas pentru Germania catolică“

Calendarul personalităţilor –1929: Imre Kertész, scriitor maghiar, laureat în 2002 al Premiului Nobel pentru Literatură – 1914: Hedy Lamarr, actriţă nord-americană originară din Austria – 1818: Ivan Turgheniev, scriitor rus

Joi, 4 noiembrie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei

Certificate verzi  falsificate – un fenomen tot mai răspândit în multe state europene

O pistă de biciclete și un coridor pietonal între Cluj-Napoca și Florești pentru încurajarea deplasărilor nepoluante spre și dinspre reședința de județ, propunere adresată Consiliului Județean Cluj de către peste 20 de ONG-uri și asociații

650 de ani de la prima atestare documentară în anul 1371 a satului Rotbav (județul Brașov), sărbătoriți în acompaniamentul tradițional al muzicii de fanfară

Vaccin anti-COVID-19 dezvoltat şi fabricat în India, aprobat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS).  Covaxin folosește un antigen SARS-CoV-2 inactiv. Vaccinul destinat persoanelor cu vârsta de cel puțin 18 ani se administrează în două doze, la distanţă de patru săptămâni

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „La tăiere!“

Istoria azi – 1988: are loc la Viena premiera piesei „Piaţa Eroilor“ de Thomas Bernhard, important dramaturg austriac – 1950: la Roma a fost semnată Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, elaborată de Consiliul Europei. Convenţia a constituit primul instrument juridic internaţional pentru garantarea protecţiei drepturilor omului – 1922: la Luxor, Egipt, este descoperit mormântul lui Tutankhamon – 1604: prima reprezentaţie atestată a comediei „Nevestele vesele din Windsor” a dramaturgului englez William Shakespeare  

Calendarul personalităţilor – 1902: Otto Bayer, chimist german, pionier în domeniul fabricării materialelor sintetice – 1890: Klabund, scriitor impresionist şi expresionist german – 1575: Guido Reni, pictor, reprezentant al barocului italian

Miercuri, 3 noiembrie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei

Femei arhitecte din ultimul secol, în expoziție la Timișoara. Cele două expoziții Frau Architekt / Doamna arhitect și Outstanding Women Architects in Romania, organizate la Timişoara de Centrul Cultural German Timișoara şi Ordinul Arhitecților România – Filiala Timiș, vor putea fi văzute în perioada 3 – 22 noiembrie, în Piața Libertății. Acestea au ca scop acordarea de vizibilitate femeilor din arhitectură și scoaterea lor din anonimat.   

SUA și UE au anunțat, în cadrul summitului privind schimbarea climatică COP26 de la Glasgow, reducerea emisiilor de gaz metan cu aproape 30% până în anul 2030.

Actualitatea sibiană: Expoziția itinerantă Crucea Roșie Română- 145 de ani de activitate umanitară, instalată în Piaţa Huet din Sibiu, mai poate fi vizitată pînă la mijlocul lunii noiembrie – Cursuri gratuite de prim ajutor pentru părinţi, organizate de Familia Vlaşin, la Biblioteca judeţeană ASTRA Sibiu, 6 noiembrie între 17:00 – 21:00 şi 7 noiembrie între 10:00 – 14:00, respectiv 17:00 – 21:00 – Concurs de dans Transylvanian Grand Prix Sibiu, în perioada 5-7 noiembrie 2021, la Sala Transilvania din Sibiu – Spectacol în limba română „Vaca Rosalinda – o fabulă muzicală”, de Eliza Păuna după Andri Beyeler şi muzica originală compusă de Charlie Fălămaș, la Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu, vineri 5 noiembrie de la ora 18.00 şi sîmbătă 6 noiembrie de la oa 11.00

Istoria azi – 1957: Căţeluşa Laika devine primul animal lansat în spaţiu: Uniunea Sovietică (URSS) o lansează cu naveta spaţială „Sputnik 2“ pe orbita Pământului – 1918: Imperiul Austro-Ungar semnează armistiţiul cu Antanta, este începutul dizolvării imperiului – 1906: Psihiatrul german Alois Alzheimer prezintă lumii ştiinţifice simptomele unui tipar maladiv necunoscut încă al scoarţei cerebrale, confundat de medicina vremii cu senilitatea. Psihiatrul german Emil Kraepelin avea să denumească ulterior această boală „Morbus Alzheimer“; în prezent, această boală degenerativă a creierului este cunoscută drept „Boala Alzheimer“

Calendarul personalităţilor – 1901: André Malraux, scriitor francez – 1500: Benvenuto Cellini, artist plastic şi aurar italian

„Fusion: Talks“ – wie man Kunst und Wissenschaft zusammenbringt

Unter dem Titel „Fusion: Talks – Kunst und Wissenschaft, für neue Formen des künstlerischen Ausdrucks“ fanden vom 11. bis zum 14. Oktober zwei hybride Workshops statt, in denen dieses neue Konzept erläutert wurde. Die Diskussionen konnten auf der Facebook-Seite des Veranstalters, der Qolony Association-Colony for Art and Science, und auf der Facebook-Seite des Österreichischen Kulturforums Bukarest, das das Projekt unterstützt hat, mitverfolgt werden.

„„Fusion: Talks“ – wie man Kunst und Wissenschaft zusammenbringt“ weiterlesen

Sâmbătă, 30 octombrie 2021

Știri

31 octombrie, Ziua Reformei: sărbătoare religioasă protestantă și zi comemorativă dedicată mișcării de înnoire spirituală a Bisericii Romano-Catolice, proces istoric inițiat la 1517 de călugărul german Martin Luther și care a rezultat în divizarea credinței în rândul creștinilor apuseni

Funkmagazin, emisiune comună a redacțiilor de limbă germană din România și Ungaria: Excelența Sa Regina Lochner este noul consul al Republicii Federale Germania la Timișoara; ansamblul folcloric al germanilor din Ungaria a împlinit 70 de ani de la înființare; conferință la Sibiu despre emigrarea sașilor transilvăneni în SUA la sfârșitul secolului al XIX-lea

Miercuri, 27 octombrie 2021

Știri       

Ghicitoarea zilei               

Capete de dragon (în limba germană în original: „Drachenköpfe“), noul roman semnat de scriitorul octogenar român de limbă germană Eginald Schlattner, a fost publicat în Germania (Editura Pop, Ludwigsburg, 2021).  Autorul a dobândit notorietate cu romanele Cocoșul decapitat (1998), Mănușile roșii (2000) și Pianul din ceață (2005), din care primele două au fost ecranizate în 2007, respectiv 2010, în regia lui Radu Gabrea

Întâlnirea de luni seara a președintelui României, Klaus Iohannis, cu premierul desemnat Nicolae Ciucă și cu liderul PNL, Florin Cîțu. Nicolae Ciucă a fost desemnat de președintele României să formeze un nou guvern – Aspecte comentate de Ovidiu Ganț, deputat FDGR în Parlamentul României, Secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaților, membru în Comisia pentru politică externă a Camerei deputaţilor. Preluare Radio România Timișoara, secția emisiunilor în limba germană, redactor: Adrian Ardelean      

Vacanţa impusă de restricţiile anti-COVID afectează echilibrul didactic al anului şcolar. Pentru elevii claseor întâi, efectele au repercusiuni pronunţate şi în raportarea la şcoală şi formarea abilităţilor sociale, observă învăţătoarea Elisabeth Köber, cadru didactic la Şcoala generală „Charlotte Dietrich” din Sibiu. Preluare Radio România Tg. Mureş, secția emisiunilor în limba germană, redactor: Imola Macavei          

marketplace romania, un portal pentru companiile române care doresc relații de afaceri pe piața germană. Portalul este o inițiativă a Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane (AHK România)    

Actualitatea sibiană: Restricţiile anticovid actuale fac să planeze incertitudinea asupra organizării ediţiei 2021 a Târgului de Crăciun din Sibiu, prevăzut iniţial pentru perioada 12 noiembrie 2021-3 ianuarie 2022. Există totuşi noutăţi în planificarea evenimentului din Centrul Vechi (Piaţa Mare, Piaţa Mică şi strada Nicolae Bălcescu): Târgul de Crăciun propriu-zis se va termina în 27 decembrie, dată după care se va numi Târgul de Revelion, care va avea loc până la 3 ianuarie 2022                

Istoria azi – 1937: brevetarea în SUA a procedeului „electrofotografierii“ pentru transpunerea textelor şi imaginilor pe hârtie de scris obişnuită. Procedeul inventat de nord-americanul Chester Carlson este precursorul xeroxării    

Calendarul personalităţilor – 1469: Erasmus din Rotterdam, teolog şi filozof olandez

Marți, 12 octombrie 2021

Știri        buletin de știri

Ghicitoarea zilei                 

Liderii talibani se întâlnesc astăzi la Doha (Qatar) cu oficialii UE, după ce zilele trecute au avut loc discuții cu reprezentanți ai SUA. Noul regim afgan încearcă astfel să iasă din izolare diplomatică și să evite o criză umanitară.         sinteză

La Catedrala Evanghelică din Sibiu au fost încheiate lucrările de consolidare și restaurare (2008-2013). Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România a marcat finalizarea restaurării cu trei zile de evenimente festive (8-10 octombrie). Kilian Dörr, prim preot al Catedralei Evanghelice, descrie dificultăţile întâmpinate pe parcursul lucrărilor                  interviu

Vorbește artistul: despre viață, artă și știință.  Dramaturga germană Kira Kirsch va fi prezentă la București (12-15 octombrie) pentru a susține o conferință la Goethe/Institut (12 octombrie, ora 19) și un workshop (sediul AREAL | spațiu pentru dezvoltare coregrafică)           ştire

Colocviu „musica suprimata“ la Cluj-Napoca (12-13 octombrie), dedicat compozitorului sibian Norbert von Hannenheim (1898-1945). Lucrările lui von Hannenheim au fost prezentate public și compozițiile publicate la editura muzicală Boosey & Hawkes din Londra cu sprijimul fundației Pro Musica Viva – Maria Strecker-Daelen            ştire

„Vocabular german”. Limba germană în viața de zi cu zi – astăzi: „Trup și suflet”  sinteză

Istoria azi – 1968: inaugurarea Jocurilor Olimpice de vară (JO) din Mexic, prima ediţie a JO organizată în America Latină; Jocurile au fost precedate la 02 octombrie de masacrul din suburbia Tlatelolco a capitalei mexixane Ciudad de México, când un număr estimat de 30 până la 300 de sute de studenţi şi civili au fost ucişi de efective militare şi forţe poliţieneşti, în cursul acţiunilor guvernului de suprimare a opoziţiei politice – 1492: descoperirea Americii de către expediţia condusă de navigatorul italiano-spaniol Cristofor Columb      ştire

Calendarul personalităţilor – 1942: Daliah Lavi, cântăreață și actriță israeliană – 1935: Luciano Pavarotti, tenor italian – 1891: Edith Stein, filozoafă germană    ştire

Joi, 16 septembrie 2021

Știri

Ghicitoarea zilei

Industria 4:0 – Evoluția către a 4-a revoluție industrială. Termenul de Industria 4:0, apărut în anul 2011 printr-o inițiativă strategică a guvernului german, este implementat și în cadrul Camerei de Comerț și Industrie Româno- Germană, scopul inițiativei fiind transformarea producției industriale prin digitalizare și exploatarea potențialului noilor tehnologii. Detalii de la Sebastian Metz, director executiv al Camerei de Comerț și Industrie Româno – Germană şi Andreas Lier, președintele Camerei de Comerț și Industrie Româno – Germană reportaj

O conferinţă cu titlul: „Regimuri dictatoriale, lege și drepturi cetățenești în secolul XX“ va avea loc în perioada: 17.09.2021 – 18.09.2021 la Centrul de Conferințe al Academiei Evanghelice Transilvania, str. Livezii, nr. 55 din Sibiu. Detalii din programul evenimentului, ce se va desfăşura în limba română, aflăm de la Roger Pârvu, coordonator de programe. Conferința este organizată în parteneriat cu Fundatia Hanns Seidel.

Erwin Josef Țigla la 60 de ani (* 19 septembrie 1961, Reșița). Cea de-a 115-a apariție editorială a Asociației Germane de Cultură și Educație a Adulților din Reșița cu titlul:  „Offenbarungen IV. 60 Mal den Medien gegenüber – Destăinuiri IV. De 60 de ori în fața mass-media” purtînd semnătura lui Erwin Josef Țigla, va fi prezentată publicului joi, 16 septembrie 2021, de la ora 17,00, la Biblioteca Germană „Alexander Tietz“ din Reșița.

Vocabular german. Limba germană în viaţa de zi cu zi – astăzi: „Mărul binelui şi răului”

Istoria azi – 335: la Ierusalim are loc sfinţirea Bisericii Sfintei Învieri. Biserica este este cel mai însemnat loc de pelerinaj al religiei creștine, fiind considerat locul învierii lui Isus. În biserică se țin slujbe religioase atât de către bisericile ortodoxe răsăritene, cât și de bisericile ortodoxe orientale și de cea romano-catolică. Creștinii protestanți și anglicani nu au o prezență permanentă în biserică Calendarul personalităţilor – 1927: Peter Falk, actor nord-american – 1925: B. B. King, cântăreţ de blues şi chitarist nord-american – 1893: Alexander Korda, regizor şi producător de film britanic de origine maghiară

Calendarul personalităţilor – 1927: Peter Falk, actor nord-american – 1925: B. B. King, cântăreţ de blues şi chitarist nord-american – 1893: Alexander Korda, regizor şi producător de film britanic de origine maghiară