Joi, 6 iunie 2024

Știri

Știri electorale – Alegeri europarlamentare și locale 2024

Ghicitoarea zilei

Erwin Josef Ţigla, preşedintele Asociaţiei de Cultură şi de Educaţie a Adulţilor din Reşiţa, a primit distincţia profesională „Profesor“ din partea Republicii Austria, în urma decretului semnat de preşedintele austriac, Alexander Van der Bellen. Ceremonia festivă a avut loc pe 27 mai în Sala festivă a Universităţii Vechi din Graz (landul austriac Stiria)

Doar cinci clase pregătitoare în limba germană la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau“ din Timişoara. Decizia de a avea înscrişi în anul şcolar 2024-2025 doar 110 copii este definitivă şi a fost decisă aproape în unanimitate de către Consiliul Profesoral şi Consiliul de Administraţie al şcolii. Părinţii celor 38 de copii, care nu au trecut testul de limba germană pentru a fi admişi în clasele zero, au înaintat în acest sens Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş o notă de protest

Actualitatea sibiană: Atelier de creație în limba germană „Flinke Finger”, cu tema „Să construim împreună jucării“, coordonat de Sandi Rusu Costea, la Teatrul GONG din Sibiu, joi, 6 iunie 2024; – Spectacolul WOYZECK de Georg Büchner, în regia lui Hunor Horváth, azi, la Teatrul „Radu Stanca“ din Sibiu; – Muzică în Biserica Evanghelică din Sibiu, în fiecare vineri de la ora 12 și sâmbătă de la ora 19; – Spectacolul FAUST după J. W. Goethe, o producţie a Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu, vineri, 7 iunie, şi sâmbătă, 8 iunie 2024, la Fabrica de Cultură – Sala Faust; – Comedia „Vecini de coşmar“ la Sala Thalia, Sibiu, vineri, 7 iunie 2024; – Spectacolul pentru copii CENUȘĂREASA – DOAR O POVESTE?, la Teatrul GONG, pe 8 şi 9 iunie 2024; – Cu ocazia evenimentului „Marea Întâlnire a Saşilor 2024“ (Sibiu, 2-4 august), pot fi închiriate căsuţe din lemn cu dimensiunile de 2×3 metri, amplasate atât în Piaţa Mare cât şi în Piaţa Mică din Sibiu, pentru comercializarea produselor tradiţionale. Cererile pentru închirierea standurilor pot fi înaintate până pe 30 iunie, iar pe 7 iulie se va face cunoscută lista solicitărilor aprobate.

Vocabular german. Limba germană în viața de zi cu zi. Astăzi: „Ce ştie adverbul“

Istoria azi – 1944: D-Day, Ziua-Z a „Operaţiunii Neptun” pentru debarcarea aliaţilor în Normandia (Franţa) în timpul celui de-al Doilea Război Mondial; debarcarea din Normandia era parte a „Operaţiunii Overlord“ destinată eliberării Europei occidentale de sub dominația nazistă – 1951: începe ediţia întâi a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin – 1930: în premieră mondială, comercianţii cu amănuntul din sectorul alimentar de pe cuprinsul statului federal Massachusetts (SUA) oferă spre vânzare alimente congelate

Calendarul personalităţilor – 1875: Thomas Mann, scriitor german, laureat în 1929 al Premiului Nobel pentru Literatură – 1868: Robert Falcon Scott, ofiţer de marină englez, explorator al Antarcticii – 1850: Karl Ferdinand Braun, fizician german, laureat în 1909 al Premiului Nobel pentru Fizică – 1799: Aleksandr Puşkin, poet şi dramaturg rus, considerat fondatorul literaturii ruse moderne – 1599: Diego Rodriguez de Silva y Velázquez, pictor spaniol